FALSIFICAREA DE MONEDA

SCURT ISTORIC

1.1.Scurt istoric despre apariţia banilor şi a falsului de monedă

Banii joacă un rol major în economia actuală, chiar dacă tendinţa este de folosire pe scară largă a banilor electronici în detrimentul banilor clasici. Iniţial se foloseau ca monedă de schimb diverse bunuri în funcţie de îndeletnicirile principale ale celor care făceau schimbul. Astfel se foloseau pentru schimb unelte din agricultură, cum ar fi harleţul (dupa apariţia monedelor acestea aveau inscripţionat pe ele harleţul-China 770-256 î.H.) sau pentru cei care se ocupau cu vânătoarea un obiect important de schimb era cuţitul (după apariţia monedelor acestea aveau forma de cuţit).


La începuturi monedele erau confecţionate din piatră, os, bronz. Primele monede rotunde de bronz au aparut în China in secolul IV î.H. Acestea erau găurite la mijloc pentru a putea fi înşirate în cazul unor tranzacţii mai mari, purtând însemne cu valoarea nominală. La acea vreme valoarea monedelor era dată în principal de valoarea şi greutatea materialului din care erau confecţionate, astfel că atunci când aveau tranzactii mai mari de făcut sau se impunea deplasarea în alte zone pentru schimburi comerciale, banii erau destul de greu de transportat chiar daca erau legati pe şiruri. În acest fel viaţa a impus necesitatea de a lăsa banii în grija unei persoane de încredere care în schimb elibera o hârtie pe care era menţionată valoarea banilor. Putem spune că acesta a fost începutul apariţiei banilor de hârtie şi chiar al sistemului bancar în modul cel mai rudimentar. În timpul dinastiei Ming banii de hârtie s-au răspândit pe întreg teritoriul Chinei.
Banii falşi, plasaţi pe piaţă în cantităţi mari, pot crea dezechilibre monetare care vor afecta economia unei ţări. Istoria a arătat faptul că deosebit de periculos este falsul ridicat la politică de stat care poate crea haos economic şi nu numai. Un exemplu în acest sens este cel al Germaniei conduse de Hitler, în perioada 1941-1945, când naziştii au tipărit în condiţii grafice foarte bune şi pe hârtie de bună calitate, aproape 15.000.000 lire sterline, bani care au fost introduşi în piaţă pentru a destabiliza economia britanică. Se pare că o parte din aceşti bani au circulat până în anul 1960.
De-a lungul timpului banii au evoluat de la metalele preţioase din care erau confecţionaţi, la metale comune, mai târziu la banii de hârtie şi apoi la banii electronici. Cu toate că pedepsele pentru falsificarea de monedă sunt destul de aspre totuşi tentaţia pentru infractori este foarte mare pentru că în astfel de cazuri câştigurile sunt rapide.

1.2.Noţiunea falsului de monedă

Banii au ca principal rol acela de echivalent general în schimbul de mărfuri sau servicii. Datorită rolului său general banii au constituit şi constituie o tentaţie foarte mare, mulţi oameni căutând să obţină cât mai mulţi bani. Cele mai multe infracţiuni, indiferent de natura lor, au ca scop final obţinerea de bani. Astfel fie că vorbim de infracţiuni de furt, tâlhărie, infracţiuni economice, infracţiuni de corupţie sau chiar de omor, în general acestea au ca principal scop obţinerea unor câştiguri materiale care sunt transformate apoi în bani, datorită faptului că banii asigură obţinerea oricăror bunuri sau servicii ce sunt dorite de o anumită persoană.
Falsificarea de monedă constituie o infracţiune internaţională pedepsită de legislaţiile tuturor statelor lumii. Putem afirma că atât timp cât există o monedă folosită de un stat sau o regiune vor exista şi încercări de falsificare a acesteia.
Trebuie precizat faptul că, în situaţia când într-un context general se face referire la bani în general, se foloseşte termenul de monedă, prin care se subînţelege atât moneda metalică, cât şi banii de polimer sau hârtie, iar prin fals de monedă înţelegându­-se falsificarea banilor de orice fel.
Falsificarea de monedă este fapta persoanei care contraface sau alterează monede sau alte titluri de valoare aflate în circulaţie şi autorizate de lege.
Aşa cum rezultă şi din definiţie acţiunea de falsificare a unei monede poate fi realizată în două moduri şi anume:
– contrafacere (plăsmuire-producere prin imitare) care reprezintă confecţionarea prin imitarea monedei reale;
– alterare (prefacere) care reprezintă modificarea conţinutului sau aspectului unei monede în scopul de a crea o aparenţă necorespunzătoare adevărului şi de a-i da o valoare mai mare.

În literatura de specialitate apar mai multe definiţii ale falsificării de monedă, unele fiind mai simple iar altele mai ample şi cuprinzatoare. Ulterior în legislaţia internaţională au fost consacrate definiţii şi incriminări ale acestor fapte

Falsul de monedă este fapta persoanei care:
a) contraface (produce prin imitare) monede sau titluri de valoare;
b) alterează (modifică material) monede pentru a le da, aparent, o valoare mai mare.

CADRUL LEGISLATIV

2.1. Cadrul legislativ internaţional

La nivel internaţional prima incriminare a acestui gen de fapte a fost consacrată prin Conventia de la Geneva din 20 aprilie 1929. Astfel în art. 3 se prevedea că „Următoarele fapte sunt infracţiuni şi se pedepsesc:

a. Falsificarea sau modificarea în orice mod a monedei ;
b. Punerea în circulaţie de monedă contrafăcută;
c. Introducerea într-o ţară, primirea sau obţinerea de monedă falsă în vederea punerii în circulaţie a acesteia, cunoscând că este contrafăcută;
d. Tentativa şi orice fel de participaţie la comiterea faptelor susmenţionate;
e. Fabricarea ilegală, primirea sau obţinerea de instrumente sau dispozitive modificate în vederea contrafacerii sau falsificării de monedă.”

La nivel european, la data de 03.05.1998 Consiliul Europei a hotărât introducerea pe piaţă a monedei Euro începând din 01.01.2002, punerea în circulaţie a bancnotelor Euro făcându-se prin intermediul Băncii Centrale Europene şi Băncilor Centrale Naţionale ale statelor membre. Era importantă adoptarea rapidă a unui sistem de protecţie Euro contra falsului de monedă cu scopul ca acesta să fie operaţional înaintea punerii în circulaţie a bancnotei Euro. Astfel în 1999 se extinde competenţa EUROPOL (înfiinţat în 1995) în ceea ce priveşte falsurile de monedă şi a mijloacelor de plată.
Protecţia legală a monedei EURO nu poate fi asigurată eficient de către statele membre individual, deoarece bancnotele şi monedele EURO vor circula pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Pentru expertizarea monedelor contrafăcute euro Consiliul a adoptat la 28.02.2000 o modalitate de culegere sistematică a informaţiilor tehnice privind contrafacerea euro de către BCE, prin înfiinţarea la nivel european a Centrului Tehnic şi Ştiinţific European (ETSC), pentru analizarea tehnică şi clasificarea contrafacerilor de monedă euro şi la nivel naţional a Centrelor Naţionale de Analiză a Monedelor (CNAC).
În vederea asigurării unui schimb de date actuale, operaţionale şi comparabile s-a convenit centralizarea la nivel naţional a informaţiilor strategice şi operaţionale precum şi schimbul de date. Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a permite oficiilor centrale să-şi îndeplinească atribuţiile conform Convenţiei de la Geneva, în vedeera asigurării schimbului de informaţii între acestea şi unităţile naţionale Europol.

2.2. Cadrul legislativ intern
La nivel naţional toate dispoziţiile europene au fost implementate pentru a se asigura funcţionalitatea sistemului, cu toate că România nu a trecut la moneda Euro. Astfel funcţionează  în cadrul Inspectoratului General  al Poliţiei Române   Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsului de monedă care centralizează toate falsurile depistate de unităţile de poliţie şi prin intermediul căruia se trimit spre expertizare bancnote.
Referitor la actele normative care reglementează acest domeniu avem Codul Penal – art. 282 Falsificarea de monedă sau alte valori, 284 falsificarea de valori străine, 285 Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, 285^1 Sancţionarea persoanei juridice;
De asemenea prin Regulamentul nr. 8 din 19.12.2002 al Băncii Naţionale a României privind se stabilesc proceduriIe de urmat în cazul constatării de bancnote şi monede euro false sau contrafăcute. Alte referiri la aceasta problematică sunt făcute în Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, Legea 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cu modificările cuprinse în O.U.G. 131/2006 şi Legea 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României.

ELEMENTE DE SIGURANTA PENTRU LEU, EURO, DOLAR. METODE DE CONTRAFACERE.

3.1. Elemente de siguranta pentru moneda Leu.

Parlamentul României a adoptat Legea 348/2004 privind denominarea monedei naţionale. Concepţia noii emisiuni a BNR a avut în vedere menţinerea structurii actualei emisiuni (pentru evitarea confuziilor între cele două emisiuni) cât şi racordarea la structura pe cupiuri a bacnotelor euro, pe care România urmează să o adopte în viitor, acestea având aceleaşi dimensiuni. S-a procedat astfel pentru reducerea costurilor în momentul introducerii monedei euro, deoarece nu mai este necesară modificarea bancomatelor şi a echipamentelor de procesat. Datorită experienţei BNR s-a hotarat mentinerea ca suport pentru imprimarea banilor polimerul. De ce se foloseşte polimerul? Pentru că acesta are anumite avantaje, cum ar fi:
Rezistenţă şi durabilitate în circulaţie mai mare decât a hârtiei;
Costuri relativ scăzute per bancnotă imprimată;
Siguranţă sporită împotriva falsificării.

Principalele elemente de siguranta pentru moneda româneasca sunt:

Fereastră transparentă având diferite forme în concordanţă cu portretul tipărit (George Enescu- notă muzicală, Nicolae Grigorescu- paletă de pictură, Aurel Vlaicu- cap de acvilă de munte)
Filigranul – se vede in lumina, este în compoziţia hârtiei;
Firul de siguranţă;
Elementul de suprapunere faţa-verso
Banda iridiscentă inscripţionată cu valoarea nominală
Bancnotele cu valoare mică sunt tiparite în tehnica de imprimare plană (offset).
Bancnotele cu valoare mare sunt imprimate in relief pe ambele feţe
Bancnotele cu valoare mare au elementul auriu supraimprimat
Bancnotele cu valoare mare au imaginea latentă
Bancnotele cu valoare mare au microperforaţii
Bancnotele cu valoare mare sunt tipărite cu cerneala care îşi schimbă culoarea

Monedele metalice
Utilizarea celor mai bune aliaje – rezistenţă la uzură;
Dimensiunile sunt apropiate de cele ale monedelor euro, însă diferă, pentru a nu fi folosite în locul acestora;
Elemente de siguranţă:
Compoziţia aliajului;
Modul de realizare a cantului acestora;

3.2. Elemente de siguranţă pentru moneda Euro.

În decembrie 1995 la reuniunea Consiliului european de la Madrid şefii statelor europene au stabilit denumirea monedei europene: „euro”. Denumirea trebuia să fie simplă, reprezentativă şi uşor de pronunţat ţinând cont de limbile şi alfabetele statelor membre. A fost organizat un concurs de grafică pentru realizarea machetelor bancnotelor Euro având ca subiect impus „Epoci şi stiluri în Europa”. Concursul a fost câştigat de către Robert Kalina, graficianul Băncii Centrale Austriece. Acestea reprezintă stiluri arhitecturale pe care le-a cunoscut Europa, cu accent pe redarea a trei elemente: ferestre, arcade şi poduri. Motivele arhitectonice nu reproduc modele (monumente cunoscute) ci doar redau elemente reprezentative care pot fi întâlnite în mai multe zone europene. Astfel au fost emise 7 cupiuri de bancnote având valori nominale de 5,10, 20, 50,100, 200 şi 500, precum şi 8 monede metalice cu valori de 1, 2 euro şi 1, 2, 5, 10, 20, 50 de cenţi.
Hârtia bancnotelor euro este confecţionata din fibre de bumbac pur de cea mai bună calitate. Aceasta compoziţie le conferă o rezistenţă fizică şi mecanică mai mare decât hârtia normală. Un proces complex care presupune tratarea cu solutii chimice, pentru albirea fibrelor, rafinarea acestora (tăiere şi frecare) şi procesarea hârtiei (topire, presare, uscare, lipire, rulare, etc unele din acete operaţiuni repetându-se de câteva ori).

Principalele elemente de siguranta pentru moneda euro
Filigranul – este vizibil când bancnota  este ţinută în contralumină
Bandă metalică holografică – la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominala a acesteia şi simbolul Euro (bancnotele cu valoare mică)
Firul de siguranţă- vizibilă o linie întunecată la ţinerea în contralumină, fiind încorporat în masa de hârtie
Banda iridiscentă- apare numai pe revers, atunci când bancnota este înclinată spre lumină şi are o culoare diferită de cea a fondului bancnotei. La înclinare se poate observa valoarea nominală şi simbolul Euro
Microtext – mai multe grupuri de texte minuscule imprimate atât pe avers cât şi pe revers;
Hologramă – plasată în partea dreaptă a aversului, conţine valoarea nominală
Cerneală variabilă optic – la înclinare cifrele reprezentând valoarea nominală îşi schimbă culoarea;
Imprimare anticopiere- dreptunghiul plasat în colţul din stânga jos al reversului este imprimat cu tuş de culoare gri deschis şi un text abia vizibil ce redă valoarea nominală;
Elemente fluorescente – imprimate sau inserate în masa suportului atât pe avers cât şi pe revers;
Drapelul Uniunii Europene cu fluorescenţă galbenă;
Cercuri mici de culoare galbenă depuse central stânga şi stele din partea centrală dreapta;
3.3. Elemente de siguranţă pentru Dolarul American.

Bancnota americană respectiv dolarul american este cea mai răspândită în întreaga lume, semnul acesteia “$” fiind cel mai cunoscut. Aceasta se foloseşte la scara largă atât de către insţitutiile bancare dar şi de către populaţie. Din acest fapt rezidă interesul major pentru protejarea acestei monede. Până în anul 1920 îşi schimbau destul de des designul, circuland mai multe tipuri cum ar fi:
Bilete ale statelor federale din cadrul SUA (United State Note);
Bilete ale Băncii Naţionale (Nationale Bank Note);
Bilete certificate-argint (Silver Certificate);

În anul 1928 au fost introduse biletele federale de rezervă (Federal Reserve Note). Cu aceasta ocazie s-au adus schimbări în designul bancnotelor şi s-au introdus elemente de siguranţă precum microtipărirea şi un fir de siguranţă. Elementele de sigurantă au evoluat ţinând cont de evoluţia tehnologiei. Bancnotele existente în circulaţie sunt cele de 1$, 2$, 5$, 10$, 20$, 50$ şi 100$.  Bancnotele cu valoare nominală mai mare de 100$ nu se mai printează din 1946 şi au fost retrase oficial din circulaţie în 1969.

Elemente de securitate :
Hârtia – compoziţia acesteia constă în 25% in şi 75% bumbac şi mai conţine fibre mici roşii şi albastre distribuite aleator, încorporate în hârtie. Hartia este peliculizată pe ambele feţe cu o soluţie specială ( patent Portals-sihi), care face dificilă contrafacerea prin copiere ( contrafacerea prezintă culori de nuanţe diferite de cele ale originalului).
Imprimarea- se face în două feluri:
intaglio: în relief şi este greu de realizat de către falsificatori
tipografic: existenţa unui halou de cerneală în jurul marginilor imprimării;

Cerneala irizantă: culoarea cernelii se schimbă odată cu variaţia unghiului de la 45 grade la 90 grade.
Portretul: este foarte clar; bancnotele emise în 1996 au un portret mărit încadrat într-un oval alcătuit din linii concentrice, iar cele din 2004 au un portret mărit şi decentrat fără ca acesta să fie încadrat;
Filigranul: au o imagine foarte putin vizibilă similara portretului. Aceasta este vizibil pe orice parte dacă se ţine bancnota în faţa unei surse de lumină.
Firul de siguranţă: bancnotele autentice au un fir de poliester clar vizibil, încorporat vertical în hartie. Firul este inscripţionat cu denominaţia bancnotei şi este vizibil doar când este ţinută în sus spre lumină. Străluceşte când este ţinut sub lumină ultravioletă.
Microtextul
Numărul de serie
Sigiliul trezoreriei
Sigiliul băncii emitente
1 – Tipul bancnotei
2 – Portret
3 – Microtext
4 – Fundal cu linii fine
5 – Seria bancnotei
6 – Litera de control si numar patrat
7 – Sigiliul Rezervei Federale
8 – Fir de siguranta
9 – Litera/Numar Rezerva Federala
10 – An de emisiune
11 – Sigiliul Trezoreriei
12 – Litera de control si Numar tipar (avers)
13 – Număr tipar (revers)
14 – Filigran
15 – Cerneala variabila optic

3.4. Metode de contrafacere.

Falsificarea bancnotelor atrage ca un magnet datorită faptului că banii înlesnesc cumpărarea oricăror bunuri sau servicii. Aceasta este o activitate profitabilă şi cu un risc mai mic dacă se falsifică şi se pun în circulaţie în alte ţări decât cele care emit sau folosesc în mod normal astfel de bancnote, deoarece sunt mai puţin cunoscute şi mai greu de depistat de autorităţi. De obicei nu se falsifică cupiurile cu o valoare foarte mică deoarece nu este profitabil dar nici cele mari deoarece atenţia este marită la primirea unei astfel de bancnote.

Contrafacere prin tipărire (letter press):
tehnicile de tipărire sunt diferite de la placa tipografică până la maşini complicate care reuşesc o fină suprapunere a clişeelor;
sunt greu de realizat clişeele care nu mai redau la imprimare un cadru fidel;
tehnicile de printare digitală implică scanere, copiatoare şi calculatoare care reproduc imaginea cupiurii folosind tonnere de plastic şi tuşuri lichide;
aceste bancnote au o calitate variabilă în funcţie de cel care le produce şi cunoştintele sale;
falsificarea este indicată de:
lipsa unor detalii existente pe bancnotele autentice;
apar suprapuneri, haşuri, urme de retuş în zonele de maximă fineţe a textului;
serie unică;
contururile sunt inegale în dimensiuni;
hârtia este una obişnuită;
cernelurile sunt tipografice şi nu speciale.

Contrafacere prin litografiere (offset):
necesită un echipament special pentru printare, materiale şi abilitati;
destul de înşelători pentru public dar uşor de detectat de casierii specializaţi;
pericolul acestui tip de fals rezida şi în numărul mare de bancnote ce pot fi contrafăcute;
fotografierea (în negativ) a unei bancnote autentice, cu o cameră specială, care poate face negative după bancnota autentică în trei moduri diferite;
pana la negativare pentru offset se şterg numărul de serie şi sigiliul trezoreriei care se negativează separat;
maşina offset este monocromă, este nevoie de trei momente succesive de imprimare cu cerneluri de culori diferite;
cu ajutorul plăcii de imprimat offset prin transpunerea din negativ, bancnota este imprimată pe o suprafata intermediară şi apoi pe hârtie (de aceea se numeşte offset);
suprafaţa intermediară (patura de pe cilindru) rămâne permanent imprimata şi nu poate fi ştearsă.

Contrafacere prin utilizarea foto-copiatoarelor:
perfecţionarea mijloacelor tehnice a simplificat mult activitatea falsificatorilor;
multiplicarea color a devenit principalul mod de operare;
acest tip de contrafacere are două variante:
contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor alb negru şi colorarea ulterioară a desenului cu carioca sau diverse tuşuri;
contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor color;
avantaje:
înalta fidelitate a copiilor face ca acestea să fie greu de detectat;
costul scăzut;
usurinţa de operare – oricine poate folosi un copiator şi chiar corelarea faţă verso este automată;
dezavantaje:
hârtia: falsul este făcut pe o hârtie obişnuită;
firul de siguranţă din interiporul hârtiei este imitat printr-o linie desenată;
filigranul lipseşte complet;
înţeţoşarea imaginilor fine;
microtextele sunt aproape imposibil de reprodus  prin fotocopiere;

Fasificarea prin modificarea cupiurii;
modificarea valorii înscrise pe o bancnotă autentică;
hârtia şi cea mai mare parte a elementelor de siguranţă sunt autentice;
falsificatorii operează manual prin stergerea însemnelor valorii iniţiale şi înscrierea în locul acesteia a unei valori mai mari;
acest procedeu se aplică de regulă dolarilor americani deoarece au dimensiuni identice iar coloritul şi cadrul general sunt asemănătoare;
bancnota de 1 $ este transformată în 10$ sau 100$, bancnota de 2 $ în cea de 20$, iar cea de 5 $ în cea de 50$;
sunt nişte falsuri destul de nereuşite fiind uşor de descoperit;
un alt mod de modificare a cupiurii este decolorarea bancnotei de 5 $ şi imprimarea acesteia cu imaginea bancnotei de 100 $.
METODE DE DESCOPERIRE A FALSULUI DE BANCNOTE.

Oamenii au un rol foarte important în depistarea bancnotelor false, de aceea este bine să se familiarizeze cu elementele de siguranţă ale acestora. Aceştia trebuie să privească cu atenţie banii primiţi şi să compare o bacnotă suspectă cu una bună şi să caute diferenţele şi nu asemănările.
La instituţiile care mânuiesc valori monetare se află aparate care au ca scop depistarea bacnotelor false, însa pentru oamenii obişnuiti este necesar să urmărească anumite aspecte care vor ajuta la descoperirea bacnotelor false. Astfel trebuie urmărite următoarele:

Portretul
Originalul pare real şi se distinge foarte bine de fundal;
Cel fals este în general pal şi turtit iar detaliile se imbină cu fundalul care este adesea prea întunecat sau pătat.

Sigiliul Trezoreriei sau al rezervei Federale
Pe o bacnota autentică este clar, punctele sunt distincte;
Pe o bacnota falsificată punctele sunt inegale sau întrerupte.

Marginile:
Liniile marginilor bacnotelor originale sunt clare şi neîntrerupte;
La cele false liniile sunt şterse şi nu se disting bine;

Seria:
Seriile de pe bacnotele originale au un stil aparte şi sunt egal spaţiate;
La cele false este posibil să nu fie egal spaţiate sau aliniate;

Firul de siguranţă:
La bacnotele originale acesta se afla în structura hârtiei;
La cele false este desenat sau lipit.

Filigranul:
La bacnotele originale exista;
La bacnotele false lipseşte complet;

Prezenţa unui tipar de baleiaj:
Procesul de fotocopiere se realizează cu ajutorul unui fascicul care citeşte imaginea pe care urmează să o transpună; imaginea se descompune şi recompune apoi pe suport dintr-o succesiune de puncte care se deruleaza în plan orizontal. Acest fapt lasă semne specifice pe o copie, o anumita aparenta de microspatii regulate, care apar ca niste linii plan orizontal.

Inconsecvenţa culorii:
Culoarea unei copii se realizează prin descompunerea şi recombinarea a patru culori fundamentale/de baza (galben, negru, purpuriu şi albastru). Datorită acestui fapt culoarea poate varia în intensitate pe o copie chiar dacă are cadrul general identic cu originalul.

Hârtia:
Bancnotele autentice sunt tipărite pe hârtie specială cu elemente specifice intriseci , de siguranţă.
Bancnotele false sunt tiparite pe hârtie obişnuită, care sunt uşor de depistat cu razele ultraviolete, întrucât lipsesc fluorescenţa şi elementele anticopiatoare.

METODE SI MIJLOACE MODERNE DE PROTECTIE SI SIGURANTA A BANCNOTEI.

Având în vedere valoarea deosebită a banilor în toate sferele vieţii, era normal ca emitenţii să ia măsuri de protecţie pentru a preveni falsurile. În prezent pentru imprimarea banilor se folosesc două metode combinate respectiv offset cât şi intaglio. Pentru a se asigura protectia banilor au fost introduse diverse elemente de dificultate în confecţionarea lor.
Elementele principale de siguranţă sunt urmatoarele:

Hârtia:
care are nişte calitati speciale, respectiv elasticitate, colorit, rezistenţă şi foşnet deosebit.
Compoziţia chimică este diferită de cea obisnuită, procesul tehnologic fiind deosebit;
Bancnotele vechi şi uzate sunt mai uşor de falsificat, de aceea sunt retrase de pe piaţă;

Filigranul:
reprezintă marca transparentă imprimată în timpul procesului de fabricaţie în structura hârtiei;
acesta are de regulă semnificaţia unor portrete aceleaşi ca cele tipărite sau poate reprezenta monograme, ghirlande, efigii;
este greu de imitat.

Firul de siguranţă:
Introdus ulterior în hârtia suport a bancnotei, acesta a constituit o măsura eficientă de protecţie pentru că nu poate fi realizat în nici un fel de falsificatori;
Este sesizabil la privirea în lumină;
Poate fi imitat prin desenare însă falsul este rudimentar;
Înserierea bancnotelor:
Constituie un sistem codificat şi complicat care este ţinut secret de către emitent;

Substanţă fluorescente
Diverse linii, confetti, desene, înscrieri colorate cu substanţe fuorescente care nu sunt sesizabile cu ochiul liber dar sunt foarte vizibile sub acţiunea luminii ultraviolete;

Microtipărirea
Element de protecţie nou introdus, care contribuie la depistarea falsului cu ajutorul unor instrumente de mărit (lupă, microscop) ;
Este foarte greu de realizat ;
Nu a putut fi realizat cu nici un mijloc modern de copiere;
Liniatura anticopiere:
Este prezentă pe unele bacnote moderne şi constă în imprimarea peste unele părţi ale bancnotei a unor linii foarte subţiri, ce nu pot fi reproduse de către copiatoare.

Cernelurile magnetice:
S-au introdus în ultima vreme;
Sunt necesare pentru depistare unele unele instrumente specifice;
Copiatoarele nu pot reda proprietăţile magnetice.

Imaginea latentă:
Imprimarea unor elemente din compozitia grafică a bancnotei cu substanţe care fac ca elementul să-şi schimbe imaginea in funcţie de unghiul sub care este privit;

Elementul optic variabil:
Se realizează prin imprimarea unor substanţe care îşi schimbă culoarea în raport cu unghiul de privire;

Holograma:
Constă în acoperirea bancnotei sau încorporarea în masa hârtiei a unei pelicule din material plastic (la unele bancnote este metalică) astfel încât imaginile sau culorile bancnotei variază în raport cu unghiul sub care sunt privite;

METODOLOGIA CERCETĂRII INFRACŢIUNILOR DE FALSIFICARE DE MONEDĂ.

Competenţă:
Având în vedere prevederile legale cuprinse în Legea 39/2003, Legea 508/2004, cu modificările cuprinse în OUG 131/2006 cât şi cele cuprinse în art. 282, 284, 285, 285^1 din CP, modalităţile de acţiune în cazul de depistare a unui mijloc de plată contrafăcut sunt diferenţiate în funcţie de numărul persoanelor implicate şi a modului de operare.
Astfel, competenţele de instrumentare şi soluţionare a cauzelor din domeniul falsului de monedă aparţin DIICOT în cazul în care faptele sunt comise de persoane care aparţin unor grupuri infracţionale organizate sau unor asociaţii sau grupări constituite în scopul săvârşirii de infracţiuni sau Parchetelor de pe lângă judecătoriile locale în situaţiile în care nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de grup infracţional organizat prevăzute de art. 2 şi 7 din Legea 39/2003.

a) activităţi preliminare:
În situaţia când s-au înregistrat cazuri de plasare de monedă naţională sau străină şi cecuri de călătorie, lucrătorii de poliţie judiciară vor lua următoarele măsuri:
Elucidarea împrejurărilor în care a fost plasată bancnota sau moneda metalică, audiindu-se detaliat toate persoanele care au venit în contact, în acest sens, cu presupusul plasator sau falsificator;
Ridicarea pe bază de proces-verbal de a bancnotei sau cecului de călătorie falsificat sau contrafăcut;
Conducerea la sediul poliţiei a persoanele suspecte şi efectuarea percheziţiei corporale;
Audierea martorilor, pentru stabilirea situaţiei de fapt;
Cercetarea plasatorilor şi a persoanelor care îi însoţesc, luând măsurile impuse de împrejurări pentru a se preveni ascunderea, sustragerea sau distrugerea probelor;
Verificarea autenticităţii mijlocului de plată prin înaintarea acestuia către structurile de criminalitate organizată de pe raza de competenţă, pe bază de adresă, în termen de 48 ore, care va cuprinde toate datele deţinute, precum şi un scurt istoric privind intrarea în posesie a mijlocului de plată.

b) activităţi de cercetare:
În cazul depistării unui mijloc de plată ce prezintă suspiciuni de contrafacere vor fi întreprinse următoarele activităţi:
cercetarea la faţa locului constituie o primă investigaţie care are ca principal scop stabilirea situaţiei în care s-a săvârşit fapta, a imprejurărilor cauzei, inclusiv cu privire la persoana făptuitorului.

Se vor avea în vedere următoarele aspecte:
stabilirea particularităţilor locului în care s-a plasat mijlocul de plată contrafăcut şi dacă există camere video de supraveghere;
obţinerea datelor de interes operativ cu privire la acţiunile derulate de infractor, numărul de persoane participante la comiterea faptei;
identificarea eventualilor martori sau persoane care pot furniza date de interes operativ;
descoperirea şi ridicarea unor eventuale „urme” şi anume: inscrisuri aparţinând autorilor sau folosite la comiterea faptei, bancnote contrafăcute abandonate sau orice alte probe care să conducă la furnizarea unor indicii despre făptuitori.
întocmirea actului de sesizare;
elucidarea împrejurărilor în care a fost plasată bancnota prin audierea amănunţită a tuturor persoanelor care au venit în contact cu contrafacerea şi persoana care a pus-o în circulaţie;
ridicarea pe bază de proces verbal a mijlocului de plată ce prezintă suspiciuni de contrafacere precum şi a tuturor dispozitivelor, obiectelor sau tehnicii de calcul despre care există indicii că au servit sau ajutat la confecţionarea falsului;
expertizarea din punct de vedere criminalistic a mijloacelor de plată ridicate prin rezoluţie motivată inclusiv din punctul de vedere al caracteristicilor fizico-chimice ale materialelor folosite;
în cazul tehnicii de calcul ridicate se va solicita percheziţie informatică conform art. 56 din Legea 161/2003, titlul 3;
în cazul dispozitivelor mecanice care au servit la confecţionarea falsului, este necesară expertizarea comparativă a acestora cu produsul rezultat în urma efectuării unui experiment judiciar în vederea stabilirii caracteristicilor de fals comune cu cele depistate în circulaţie;
aceeaşi procedură poate fi urmată şi în situaţia în care contrafacerile au fost realizate prin intermediul imprimantei sau copiatoarelor;
în cadrul activităţii de cercetare a autorului vor fi incluse în mod obligatoriu stabilirea tuturor persoanelor care au legătură cu fapta precum şi percheziţii domiciliare;

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s