NOI ROMANII SI EI, AMERICANII.

Ei, Americanii !




Acum cateva zile in urma am finalizat munca la viitoarea carte. Sper sa apara in curand la una dintre editurile de prin tara. Este o carte despre viata pe care o traim, de fapt, despre viata care ne traieste. Asa si se va numi aceasta carte – Viata care ne traieste. Sper ca in timpul cat mai apropiat sa o cititi si voi.
Textul din acest articol reprezinta un panflet pe tema americanilor si a romanilor si este oarecum o continuare a unui capitol din cartea de care va vorbeam.

NOI ROMANII SI EI, AMERICANII.

Stiti probabil ca in conformitate cu cercetarile antropologilor si oamenilor de stiinta, noi nu suntem singura civilizatie care a existat pe pamant. Pana la civilizatia noastra au existat si altele, de care probabil unii au auzit ca fiind cea a Atlantidei, civilizatia ariana, despre ultima unii au aflat datorita lui Hitler, care a incercat sa fie brendul acelei civilizatii. Nu suntem nici primii si probabil nici ultimii ca civilizatie umana pe acest pamant.

De ce au murit acele civilizatii, este o ghicitoare chiar si pentru oamenii de stiinta. Dar eu stiu. Din simplu motiv ca Pamantul este un organism viu si temandu-se pentru sine, se vede nevoit sa se elibereze din cand in cand de civilizatiile umane care cu energetica sa de joasa fregventa terorizeaza din ce in ce mai mult pamantul, devenind astfel nu o civilizatie umana ci doar o civilizatie a corpurilor. Intre civilizatia corpurilor umane si civilizatia umana este o foarte mare diferenta. Aceasta vibratie a agresiunii ce vine din partea corpurilor fizice, poate crea o astfel de rezonanta incat intreg pamantul se poate distruge ca un pod pe care merg in pas cadentat un batalion de soldati inarmati.

Desigur ca, Pamantul la inceput avertizeaza civilizatia umana prin cutremure, inundatii, incendii de proportii a padurilor…imbolnaviri grave, alte cataclisme – palme dupa ceafa si daca nu ajuta, atunci cere ajutor de la Cosmos. Acesta din urma isi trimite prorocii sai pe pamant, pentru remedierea situatiei. Asa au aparut pe pamant Moise, Buddha, Isus, Muhamed si altii care aveau un anume sens in aparitia lor. Daca civilizatia umana nici asa nu intelege nimic sau nu vrea sa inteleaga, atunci Pamantul ofteaza din greu, se intoarce pe umarul celalalt, isi modifica unghiul axei sale si mai racoreste putin civilizatia infierbantata printr-un urmator potop sau o era glaciara. Omenirea se vede nevoita sa-si inceapa drumul de la capat, drumul catre o noua salbaticie si nebunie.

Aici in forma de gluma voi prezenta informatiile in asa fel incat acestea vor fi structurate in trei parti. Prima parte o putem numi – lectie, a doua – propovaduire, iar a treia vor fi informatii pentru cei care nu au inteles nimic din primele doua parti.

Nu intamplator toti vorbesc despre sfarsitul lumii. Intr-adevar agresiunea corpurilor fizice americane a inceput deja sa rezoneze si in Europa si in Asia amplificand prin aceasta extrem de mult cantitatea de rautate si agresivitate pe intreg globul. Mai mult decat atat vreau sa va informez ca cercetarile spatiale spun ca pamantul si-a modificat deja unghiul de inclinatie al axei sale, dar noi inca nu am observat foarte evident acest fenomen.

Ce observam noi este ca anotimpurile s-au modificat cumva, iarna nu mai este iarna si vara nu mai este vara, ca doar iarna nu-i ca vara, unde nu a nins niciodata – ninge acum, unde nu se petreceau vijelii, adevarate tornade – se petrec acum. Totul in materie de anotimp si clima parca s-a dat peste cap. Unii nici macar asta nu au observat, desi mama Natura ne avertizeaza foarte evident, in limbajul ei, desigur. Noi nu observam aceste lucruri pentru ca suntem preocupati de cu totul alte chestiuni, cum ar fi: cine va castiga procesul, B.Clinton sau Monica, cine va castiga, Steaua sau Dinamo, ce mai face Irinel cu Monica…ce ii mai face coloana lui Basescu si genunchii lui Tariceanu, cine a mai fost turnator la securitate…cine si-a mai pus silicoane si ce marime, cat si alte tot felul de chilotarii.

Desigur ca multe s-au indeplinit din ce a prevestit Nostradamus, dar nici eu nu sunt ultimul prezicator. Atat de multe s-au indeplinit din cele ce am prezis eu incat unii oameni imi scriu cu rugamintea de a prezice ceva optimist si bun, poate se va realiza. Prezic acum; sfarsitul lumii nu va fi, noi vom salva lumea, sau rusii ne vor salva pe toti. De dupa revolutie si pana in prezent am auzit o multime de variante legate de sfarsitul lumii. In unele ziare scriau clar ca pe data de cutare, la ora cutare va fi sfarsitul lumii, dar in acelasi timp si in acelasi ziar publicau programul televiziunilor pentru o saptamana inainte. Noua varianta spune ca sfarsitul lumii s-a amanat pana in anul 2012, dar noi ne facem proiecte de integrare europeana care merg pana in 2020.

Noi in Romania deja de foarte mult timp traim, ca si cum maine ar fi sfarsitul lumii, dar in acelasi timp netinand cont de toate aceste sfarsituri ale lumii, in noi exista o uimitoare energie a tineretii, deoarece numai tineretul poate vorbi despre lucrurile neplacute cu zambetul pe buze. Ati observat ca la noi in tara se vorbeste cu zambetul pe buze despre lucruri uneori extrem de rele?

-Ha- ha aseara deputatului cutarica i-au spart apartamentul, ha-ha.

– Dar si mie mi-au spart apartamentul si tot aseara, ha-ha. Apoi ambii interlocutori rad in mare veselie de aceste chestiuni.
-Ha –ha ce chestie…

Nu ne intereseaza pe noi sfarsitul lumii. Va veni daca va veni, tot asa cum au mai fost si alte nenorociri si va pleca, pentru ca la noi acolo unde este intrarea, tot acolo este si iesirea. Se va anunta probabil la televizor ca la Timisoara a inceput sfarsitul lumii care cu pasi indrazneti se extinde in toata tara. Apoi vor aparea reportaje la stirile de la ora 5 despre felul si modul in care cetatenii tarii noastre intampina sfarsitul lumii prin diferite localitati si orase. Sfarsitul lumii va fi intampinat cum se cade, i se va da de baut si de mancat si totul va trece de la sine. Felul nostru de a fi si a trai este numai al nostru. Nimeni nu mai poate fi ca noi, nici pe departe, in ceva asemanator –da, mai exista si alte popoare dar exact ca noi nu mai exista vreun popor pe fata pamantului. Oamenii nostri sunt total aparte oriunde s-ar afla.

Odata am intrebat un mare om de spirit, daca el crede in sfarsitul lumii. Acesta mi-a raspuns ca nu crede, dar sa vedeti de ce. El zice ca astfel de creatii cum sunt picturile lui Da Vinci, poeziile lui Puschin, Eminescu…alte capodopere ale artei si spiritului uman sunt vesnice. Atunci am ramas oarecum uimit de raspunsul acelui om, insa dupa un timp am inteles foarte profund raspunsul lui. S-a dovedit stiintific, prin intermediul unor experimente extrem de fine ca vibratia unui singur vers dintr-o poezie a unor mari genii al artei, sau o singura pictura a unor mari pictori ai lumii sunt capabile sa anihileze vibratia nociva si agresiva care vine de la un intreg batalion de soldati inraiti. Un singur om ,,trimis de cosmos” pe pamant poate bloca vibratia de rezonanta al unei armate intregi. Iata de ce astazi intreaga speranta de supravietuire a civilizatiei se pune pe astfel de tari ca Romania, Rusia si altele din fostul lagar. Stiti de ce? Pentru ca in astfel de tari inca si astazi poti intalni domnisoare, care citesc din capodoperele literaturii mondiale chiar mergand in metrou. Aici inca mai poti intalni oameni care isi exprima catusi de putin sentimentele, romantismul, sufletul. Este adevarat ca acestea sunt pe cale de disparitie, dar inca se mai intalnesc oameni care au aderat la anumite valori nemuritoare, le cunosc si chiar daca nu pot trai in comformitate, cel putin au auzit de ele. Este adevarat si faptul ca foarte multe domnisoare la noi fac sex pentru bani, dar se indragostesc din cauza poeziei.

La noi chiar si fostii sau actualii hoti ai neamului, detin cate o editura in care publica carti de tot felul, literatura. Oamenii inca mai citesc cate ceva, desi sunt multi care cumpara cartea pentru ca arata frumos in biblioteca. Oamenii pana inca si astazi mai merg prin biblioteci. Nu demult in biblioteca nationala au fost observati 10 oameni. Ce cautau acestia acolo…?

La noi, indragostitii inca isi dau drept loc de intalnire – monumentul lui Eminescu sau al altui poet…In America nu exista asa ceva, pentru ca la ei nu exista monumente ale poetilor si indragostitii nu se intalnesc in locurile cu denumiri ale poetilor. Ei se intalnesc la monumentele unor mari oameni de afaceri sau a presedintilor. Eu nu vreau sa ma intalnesc cu iubita mea la monumentul lui Clinton. Nu vreau! Poate numai daca acel monument ar avea-o si pe Monica Lewinskii, dar nici asta nu imi e chiar pe suflet.

Oamenii in America nu se bucura de frumusetile naturii. La ei soarele apare de dupa o benzinarie si apune dupa un restaurant sau cine stie ce Zgarie Nori. De dupa cladirea aceasta care e o mare banca apare luna iar spre dimineata se ascunde dupa cladirea ailalta, care este o mare corporatie. Ei nu se dau cu barca pe lacurile din parcuri si nu stiu sa injure soarele, pentru ca este prea cald, ei nu pot sa se uimeasca necenzurat, ca noi. Chiar si injuraturile lor arata saracirea sufletului si a mintii lor, deoarece sunt unele si aceleasi de sute de ani si nimic nou nu se mai inventeaza in aceasta directie.

Uitati-va la injuraturile noastre, noi avem chiar o anumita cultura a injuraturilor. Acestea sunt bogate, viu colorate, aprinse, patimase, cu adresa si fara, cu catalogare si etichetare, cu trimitere…ceea ce arata bogatia sufletului si a mintii poporului. La ei injuratura cea mai uzuala este alcatuita din trei cuvinte si atat, pe cand noi nici macar nu avem o injuratura care poate sa fie catalogata ca fiind cea mai uzuala, iar toate celelalte sunt adevarate opere literare, ce cuprind fraze intregi ce alcatuiesc texte extrem de explicite unele, extrem de indirecte altele si cuprind o serie intreaga de organe ale corpului uman, implica vii si mortii, rudele, rasa, specia si neamul.

Americanii nu pot intelege de ce noi injuram legat de aceste organe. Noi nu injuram legat de ele, noi astfel, adica prin ele simtim pulsul vietii. Numai omul nostru se poate duce cu barca la mijlocul lacului ziua in amiaza mare si acolo sa traga o injuratura de genul : ,,F……pastele masii de Soare!”. De ce face asta? Pentru ca omul nostru din abundenta revarsa pe afara, nu poate tine in el intreaga bogatie si pulsiune a vietii. Tot din acest motiv multi politicieni de la noi nu pot vorbi foarte clar si concis la televizor si anume din cauza ca sunt obligati sa sara peste cuvintele cheie care fac legatura emotionala a logicii frazei si a ceea ce vor ei sa spuna, despre ce se intampla. Iata aceasta vibratie a spiritului, care va trebui sa ne salveze pe noi de sfarsitul lumii! Poate ca anume in noi si in fostele tari comuniste se ascunde o energie deosebita care poate salva omenirea.

Desigur ca astfel de energie cel mai mult se gaseste in Rusia, pentru ca numai ei sunt singurul popor care vand arme cecenilor, pentru ca imediat tot ei sa lupte cu dansii, adica impotriva propriilor arme. Nimeni nu ii intelege pe rusi ca si pe noi de altfel, suntem unele din cele mai greu de inteles popoare.

La noi tot timpul au existat mari actori, poeti, scriitori, filosofi mai putin (pentru ca nu avem nevoie de ei, noi cu totii suntem filosofi), dar au existat, poate ca anume aici sub scoarta pamantului fierbe o anumita energie creatoare, care ne-a dat noua tot timpul oameni de valoare. Dar ce au americanii? Juristi! Straniu cuvant. Cel mai nerusinat cuvant.

Juristii care cititi aceste randuri – nu va suparati, dar voi sunteti cei mai nerusinati. Sa observati ca in istoria Americii nu prea au existat dueluri. La ei mereu a fost numai justitie si judecatori. Ei mereu au confundat moralitatea cu hotararea judecatoreasca. Legea le-a inlocuit lor onoarea si demnitatea.

Niste prieteni de-ai mei au fost in vizita la americani. S-au imbatat si s-au hotarat sa conduca masina singuri pana unde erau cazati. Americanii le-au spus ca in astfel de situatii si pentru astfel de momente exista taxi-ul. Ai nostrii :

– Nu avem noi nevoie de taxi, putem ajunge si singuri!
– Dar ati consumat alcool !

– Putin, zic ai nostri, pentru ei aceea doza insemna – putin!

Nemaiavand ce comenta americanii au zis: – Fie mergeti! S-au pupat acestia la despartire, s-au imbratisat foarte frumos, americaneste si ai nostri au plecat cu masina lor. In acelasi timp, gazdele, americanii, au sunat imediat la politie si au spus ca patru romani conduc masina in stare de ebrietate. Ei considerau ca au facut un lucru moral, cum trebuie, turnandu-i pe acestia patru la politie.

Juristii inventeaza tot felul de legi din ce in ce mai complicate ca sa poata oferi juristilor locuri si front de munca. La ei copilul poate da in judecata parintele, doar pentru ca ai strigat la el. I-ai dat una dupa cap copilului – gata! Acesta cheama politia, marturiseste ca a fost bruscat, pedepsit prea aspru, imediat apare si un jurist, avocat si il infunda pe taticu. Acum spuneti-mi si mie cum poate pamantul spera in aceste ultime momente de lupta cu forta raului si necuratului ca americanii ne vor salva, daca la ei atat de mult este dezvoltat simptomul acesta de tradare.

Sa observati, la ei soferii nu fac semn cu farurile pe autostrazi, cum facem noi soferii de aici, avertizand ca mai incolo este un echipaj de politie, un radar, sau ca trebuie sa te feresti de pe o banda pe cealalta, pentru a-l lasa pe altul sa treaca desi tu deja demult mergi cu o viteza mult mai mare decat cea regulamentara. Ei se tradeaza intre ei considerand ca fac ceva foarte moral; daca circuli cu viteza – trebuie sa fii pedepsit, oricine face ceva nu asa cum trebuie, trebuie sa fie pedepsit aspru, in primul rand la buzunar. Ei percep pedeapsa ca pe o lovitura la buzunar, pe cand noi percepem acelasi lucru ca pe o lovitura in suflet, din acest motiv, nu vrem sa permitem ca un politist sa-i faca rau si altui sofer si ne avertizam intre noi. ,,Vezi ca mai departe e politia, nu fi fraier si nu cade in capcana astuia, ca e tare neplacut. Condu mai incet, pana treci de masina politiei si mai departe iti arata altii ce trebuie sa faci”. Iar mai tarziu vin altii din urma si incearca tu atunci sa conduci cu 70 la ora, sa vezi tu cate injuraturi iti acumulezi de nu o sa le poti duce. Americanii sunt pentru functionarea buna a lucrurilor in Stat, noi suntem pentru functionarea buna a lucrurilor in Patria noastra natala – Eterna si fascinanta Romanie.

Deseori foarte multi oameni tin sa-mi spuna cat de prosti sunt americanii acestia. Tin sa va anunt ca nu sunt de acord cu aceasta parere. Si la ei sunt oameni geniali, in numar de vreo 40. Anume, acestia au organizat tara aceasta numita America intr-un mod foarte profesional. Fiecare om, ca la o banda rulanta al unei uzine, stie foarte bine ce are de facut si nimeni nu se abate de la tehnologia de productie… a ce produc ei acolo. Fiecare isi cunoaste foarte bine obligatiile. Daca un om este medic specialist pentru nara dreapta, atunci acesta stie totul despre aceasta, dar nu-l intreba nimic de nara stanga pentru ca habar nu are ce este asta si unde se afla. Pentru nara stanga exista un alt specialist, la celalalt colt de strada. In america nu exista ORL-isti, ei nu sunt in stare sa cuprinda un volum atat de mare de cunostinte.

Cum fac ei consultarile medicale? Ai venit la medic. Acesta te intreaba scurt: familia, numele, varsta, sexul si ce te doare. Tu spui ce te incomodeaza, te doare, de ce te plangi sau ce acuzi. Medicul apasa pe un buton al tastaturii si imediat din imprimanta curge o hartie cu o lista de preparate farmacologice, care la randul lor sunt acreditate de casele de sanatate, firmele de asigurari…si nicidecum medicul nu mai poate adauga in aceasta lista vre-un medicament, pentru ca risca sa fie judecat, adica sa-si puna juristii pe cap. Atat. Iata intreg procesul de medicina. Chiar daca stii ca un anume medicament face bine in anumite situatii, nu-l poti recomanda daca nu este pe acea lista, pentru ca te expui riscului sa fii acuzat.

Un prieten de-al meu, medic, roman, a plecat in SUA si s-a casatorit cu o evreica. Aceasta era pentru el, in primii ani de sedere in america, drept mijloc de calatorie. El a fost judecat de cateva ori in america, mai ales la inceputul carierei sale de medic, pentru ca acesta dadea pacientilor tot felul de sfaturi, de la el, din experienta lui. Cand acesta se imbolnaveste ma suna pe mine si imi spune: ,,am racit! ce crezi ca trebuie sa fac in aceasta situatie?” Medic american este acum. Dar ma intreaba pe mine si eu ii spun:

– Bea o tuica fiarta cu piper negru, fa o baie ferbinte, fa-ti o frectie cu otet, inmoaie sosetele in otet, invelestete bine si stai asa pana dimineata.Vei transpira dar stai linistit, dimineata nu vei mai avea nimic”. Acesta ma asculta. Apoi trece o zi doua si ma suna: ,,Mi-a trecut! Parca nici nu as fi avut ceva vreo data! Este foarte buna metoda ta, dar nu o pot recomanda si pacientilor mei, pentru ca ma vor da in judecata”. A mai fost trimis in judecata o data pentru ca a spus unui pacient sa-si puna usturoi in nas, tot comform sfatului meu, numai ca eu am spus ca ustoroiul inainte de-al baga in nas sa fie invelit intr-o bucatica de tifon. Pacientul lui insa a bagat catelul de usturoi asa cum este el direct in nas. Dimineata desigur ca nu-l putea scoate de acolo si pe langa aceasta, toata noaptea sa stai cu ustoroi in nas este posibil ca si creierul sa-ti curga pe perna asa ca l-a dat pe medic in judecata. Si eu in locul acestuia desigur dadeam medicul in judecata. Altui american, acesta la sfatuit sa-si puna ventuze. La americani ventuzele numai in conserve se gasec din acelea de la caracatite. Acum, imi imaginez americanul care si-a pus ventuze de caracatita pe el. Si dupa un astfel de incident iarasi as fi dat si eu medicul in judecata.

In presa americana a aparut un articol in care toti medicii erau chemati sa verifice prostata la toti pacientii cu varsta de peste 50 de ani. Mai tarziu a urmat si un ordin in aceasta directie de la ministerul lor al sanatatii. Dupa cinci ani prietenul meu medic a fost trimis in judecata de catre o pacienta, care s-a plans ca acesta pana in prezent nu i-a verificat acesteia prostata desi a ajuns deja la varsta de 54 de ani. Prietenul meu a fost chemat in judecata unde acesta trebuia sa se indreptateasca, va imaginati?

Judecatorul intreaba: ,,De ce nu ati verificat prostata si la doamna in cauza?”

Prietenul meu se justifica si ii raspunde sincer: ,, In toti acesti 4 ani am cautat prostata la doamna, am cautat sincer prin toate mijloacele, dar nu am gasit-o!”. Iata aceasta fraza tampita, nu este a mea, este a prietenului meu si face parte din acea realitate.

Cand acesta a plecat am crezut ca nu se va mai intoarce in tara asta niciodata, dar nu a fost asa. Dupa zece ani vine acasa si ne intalnim. Acesta se lauda cum si cat de bine o duce el acolo, dar treptat noi ne tot aghezmuim cu licorile lui Bahus si dispozitia la fel de treptat se schimba ca si temele pe care le abordam. Omul are un nume de famile foarte interesant – Besciu. Uite asa stam noi si ne tot besciuiam cu alcool deja in aeroport la plecare, a venit timpul sa ne despartim, el trebuie sa zboare, eu trebuie sa raman, cand deoadata acesta incepe sa planga. Romanul s-a aghezmuit putin, cum sa nu planga si el putin din tot sufletul? Si imi spune: ,,Anatol, dragule, tu stii cat de tampiti sunt toti americanii astia? Doamne Maica Domnului. Ei cred ca eu sunt chinez. Numele meu de familie il scriu prin linioara, Bes – ciu.

Deseori noi ne uimim cum acesti americani ,ca si cum tampiti de-a dreptul, traiesc ca intr-un hotel de cinci stele, iar noi – podul civilizatiilor, traim ca ciorapul in scorbura. Eu nu ii consider pe ei tampiti si nici prosti, acest lucru nu ar fi sincer si nici onest ci chiar foarte primitiv, eu doar consider ca noi si ei avem sarcini diferite pe acest pamant. America are o sarcina si Romania cat si fostele tari comuniste au o alta sarcina. Pur si simplu avem sarcini diferite in aceasta civilizatie umana. Sa observati ca nicaieri in lume nu pot impaca viata corpului cu viata sufletului atata timp cat hrana invinge instruirea. Cu alte cuvinte acolo unde bogatia, hrana, dicteaza si invinge instruirea, cultura, nu poate fi vorba de o convietuire armonioasa a spiritului si a trupului. Iata din acest motiv noi si americanii avem misiuni diferite in aceasta lume.

Americanii trebuie sa arate intregii lumi cum trebuie sa traiasca corpul, noi insa din toate fortele trebuie sa pastram pe pamant viata sufletului. Iata in ce consta secretul Romaniei – sa pastram viata spiritului, de aceea Cosmosul nici nu ne da noua de mancare, atat de mult ca americanilor. Cosmosul ne permite si noua sa ajungem la bunastare materiala dar numai prin bunastarea spirituala, adica prin spiritualitate, cu alte cuvinte putem trai si noi intr-un hotel de cinci stele dar trecand mai inainte prin manastire. Astfel vom obtine in viitor o manastire de cinci stele, in care chiar si constructorii isi vor revizui metodele de constructie si proiectare. Nimeni nu va mai scrie cu degetul pe masini: ,,Spala-ma stapane, ca ma scarpin toata!” sau ,, Ma vinde. Nebunul asta si-a gasit alta”. Apropo, noi trebuie sa le dam americanilor ce este al americanilor pentru ca ei se ispravesc cu sarcina lor – viata corpului, foarte onorabil, noi cu a noastra in schimb – nu prea ne descurcam, desi ultimile sperante mama Natura le pune tocmai pe seama noastra. Nu intamplator fetele noastre care imediat dupa revolutie s-au casatorit cu americani – acum divorteaza. La inceput acestea spuneau : ,,Ma casatoresc cu un american”. Asta era ceva ca si cum unui om de stiinta ii decernezi premiul Nobel. Iar acum divorteaza. De ce? Pentru simplul fapt ca nu exista acolo viata sufleteasca, spirituala. A intalni un american de suflet, viitor sot, este tot asa cum ai vedea un peste pe bicicleta. Acesta niciodata nu va putea sa invite la ziua de nastere a sotiei sau chiar al lui o suta patru zeci de invitati, asa ca sa faca veselie, sarbatoare, sa faca acasa un tort cat roata la caruta de mare, sa se bea vin cu galeata, apoi sa tragem o hora adevarata dupa ritmuri de manele la sfarsitul careia sa tragem o bataie colectiva intre invitati pe cine stie ce motiv.

Ei nu pot acolo sa dea difuzoarele la maxim asa incat tot cartierul sa stie ca e ziua lu’ Geta invitandu-i astfel indirect pe toti sa se distreze. Nimic din toate aceste lucruri pline de viata nu exista la ei. O fata ma intreaba: ,, Stii de ce am divortat de american?” Nu. ,,Pentru ca socrul meu la un an de la casatorie ne-a facut cadou doua locuri de veci la cel mai bun cimitir!”

-Dar atunci cand ai divortat ce s-a intamplat cu acele doua locuri? – intreb eu.

– Mi-au fost luate inapoi. Ca doar nu ma pot ingropa intr-un mormant strain!

Iata de ce eu vorbesc atat de mult de America, pentru ca eu nu doresc ca omul nostru sa inlocuiasca sarbatorile noastre traditionale, din cultura noastra cu valentine’s day, pe mos Craciun cu Santa Claus – cu aceasta fiinta frigida, impotenta, lipsita de copii, care vine de undeva din tarile nordice. Acest Santa Claus nici macar nu are o nepoata, este un impotent, clar. Ce poate acesta sa ne aduca noua de Anul Nou? Al nostru, mos Craciun e cu totul altceva, plin de viata, are si o Craciunita frumusica si sexi, cand acesta vine e deja cu nasul rosu, e vesel, e plin de zapada pe hainele lui dar el ca suflet este foarte cald.

Eu vreau sa beau vinul si mustul nostru si nu Coca-Cola lor. Eu nu vreau ca arhitectii nostrii sa construieasca in maniera americana, tot felul de Zgarie Nori si cartiere impartite in patratele egale, cu denumiri de strazi numerotate cu cifre. La ei se construieste astfel pentru ca acest mod de construire si amenajare a oraselor coincide cu modul lor de gandire; linii, linii, patratele, paralele, verticale…perpendiculare….caci tot asa sunt si circumvolutiunile in creierul lor, asa gandesc, asa simt, asa traiesc. In schimb la noi ce fel de proiectare observam? O strada, incovoiata, care se intersecteaza cu o fundatura, iar in partea cealalata cu un canal. Strazi incovoiate, case sucite, nu prea inalte, pentru ca asa este si modul nostru de gandire.

La ei, ca sa se introduca un echilibrul cat de cat in peisajul orasului, care este de o simetrie perfecta in toate, oamenii sunt nevoiti sa se imbrace mai putin estetic, mai putin simetric, mai putin la moda, in culori mai gri pentru ca si asa totul este foarte colorat. La noi pentru acelasi echilibru suntem nevoiti sa ne imbracam mai colorat, mai simetric, mai la moda, mai ordonat, la patru ace, pentru ca in jurul nostru e numai asimetrie si culoare gri.

Eu nu suport cand omul nostru spune OK! De ce trebuie sa spuna OK? Americanii nu spun – Bine! Ati auzit vreo data vreo melodie de al lui Beatles in limba romana? Nu! OK! Dar la noi chiar si o babuta nu demult imi spune: ,,ceva nu e ok la tine”. Ea crede ca astfel a devenit o aristocrata. Vine in magazin si intreaba pe vanzatoare: ,,Carnati sasesc? OK! Doua franzele. OK! OK! si doua pachete de tigari! Dar oare o sticla de vodka e ok? OK si o sticla de vodka! Da Smirnov e OK? Altceva nu mai aveti? OK! E, OK si asta. Cat ma costa? E OK! Mai numarati odata. E OK ,da? OK! nu va suparati ca eu vorbesc cu dumeavoastra in engleza? E ok!OK!o zi OK!”.

Eu personal sunt ferm convins ca toate aceste bazaconii vor trece. Aceasta este ca o spuma. S-a deschis sticla in care noi fierbeam, sau fermentam, ne acream o multime de ani, si acum a pornit spuma. Se va termina, va curge toata, nu poate fi mai multa decat vinul din interior. Va dispare toata, tot asa cum a aparut, dar multi se vor face de ras manati de spuma aceasta si vor dispare din continutul sticlei.

Nu demult un fost militar, barbat roman s-a despartit de sotia lui americanca. Stiti de ce? Aceasta nu recunostea rolul armatei romane in victoria asupra armatei fasciste. Ea nici acum nu poate intelege de ce el a divortat, dar el nici pana acum nu ii poate explica in cuvinte, patriotismul lui, pentru ca nu poate omul american sa calculeze cu mintea lui ceea ce face omul nostru din suflet. Intelegeti?

Noi nu numai ca suntem creierul pamantului, noi suntem cea mai veche formatiune a creierului, adica hipotalamusul. Medicii stiu ce vreau sa spun. Suntem acea parte a creierului care are legatura cu Cosmosul, cu hormonii, adica cu sufletul, pe cand americanii sunt structura cea mai noua, mai tanara a creierului, care totul calculeaza, evidentiaza, enumara, algoritmeaza…Ei chiar si ziua au calculat-o exact. Pana la ora 11 fix toti spun – buna dimineata, dupa 11 si pana la 18 e buna ziua, iar daca e 18.05 deja e buna seara. Foarte exact, toti stiu asta. Cum pot ei trai astfel, habar nu am. Noi insa cu totul altfel ne raportam fata de acest proces, ne raportam cu sufletul; cand ne trezim atunci este – buna dimineata. Eu m-am trezit la 15 si prietena mea imi spune – buna ziua! Buna dimineata! – zic eu.

A existat candva un trib care se numea Schifi. Era un astfel de popor de schifi, care mai tarziu s-a contopit cu poporul rus. Curge si un astfel de sange prin venele rusilor. Imparatul Dariu, un mare conducator de osti care a trait nu cu mult timp inaintea lui Alexandru Macedonscki, a cucerit prin razboaie cam tot ce se putea cuceri in jurul Persiei si odata a hotarat sa-i cucereasca si pe schifi. Nu a reusit! Stiti de ce? El a venit peste schifi, iar acestia au plecat. Atat. Acesta alerga dupa localnici si tot alerga, dar nici decum nu putea intelege cu creierul lui ca este imposibil sa-i cuceresti pe nomazi, nu ii poti cuceri pe acei care nu au nimic. Zile si nopti acesta alerga prin campii dupa schifi dar nu ii putea cuceri. Nu aparea nici o armata a acestora, doar niste oameni barbosi ii priveau pe acestia din marginile padurilor. In sfarsit Dariu a descoperit un trib al acestora si mult s-a bucurat ca in sfarsit se va da o lupta pe cinste. Dimineata, odata cu rasaritul soarelui, asa cum se cuvenea atunci, armata s-a aliniat pe o campie si in fata lor era o adunatura de oameni. Dariu era extrem de multumit, in sfarsit ne vom lupta si ii vom cuceri pe acesti schifi. Goarnele au trambitat, soldatii s-au pregatit de lupta si aici s-a produs un lucru genial. Imaginati-va, doua armate fata in fata, din ambele parti suna goarnele si deodata printre aceste doua armate au inceput sa alerge iepuri, iar toti schifii au inceput sa alerge dupa iepuri. Acestia erau vanatori, lor le era mai important sa vaneze iepurii decat sa se bata cu tampitul de Dariu. Va dati seama ce comedie?

De trei ori Napoleon cat era fugarit de rusi spre Paris, si-a adunat armata recrutand din ce in ce mai multi ostasi si tot de trei ori a incercat sa-i cucereasca pe rusi. Rusii il tot alergau pe Napoleon, il tot alergau de nu mai stiau ce sa creada : ,,Doamne ce mai e si cu nebunul asta? Ca doar nu asa se lupta. E nebun omul acesta, Doamne iarta-ma. Ce o vrea asta de la noi? Cum crede el ca ne poate invinge? Dar macar de ne-ar invinge odata ca deja ne-am plictisit sa tot luptam cu el”.

Stiti de ce Napoleon a pierdut razboiul cu rusii? Lui Napoleon i s-au terminat soldatii. El nu cunostea un mic secret si anume ca in Rusia soldatii nu se terminau niciodata. Pe la sfarsitul vietii Napoleón a recunoscut ca rusii l-au pacalit odata chiar si in materia de strategie militara. Pe la sfarsitul razboiului armatele rusesti stateau la granita cu Franta. Napoleón isi aduna pentru ultima data soldati. De data asta recrutase tot ce mai avea, lua in armata chiar si adolescenti, pe oricine care putea sa faca ceva, catusi de putin si s-a gandit sa-i pacaleasca pe rusi si sa atace prin spate. Rusii au ramas uimiti si s-au gandit: ,,Ce vrea nebunul asta? Da-l dracu ca e un tampit! Hai sa luam Parisul ca si asa drumul e liber!” Si s-au dus.

Rusii ca si noi tot timpul au impresionat lumea pentru ca si ei mereu fac cate ceva din suflet. Suvorov al lor tot din suflet a trecut Alpii cu toata armata. De curand armata sovietica tot din suflet a ajuns inaintea lui NATO in Bosnia. NATO astepta ordinul de plecare, se pregatea pentru misiune, dar sovieticii deja erau acolo, veseli, bucurie mare cu fetitele pe tancuri asteptau noi ordine. Dar in schimb, intreaga lume a inceput sa vorbeasca cu respect despre Rusia. Si adresarea fata de ei tot cu respect a inceput sa fie; ,,Nu doriti sa plecati de aici, va rugam frumos?”

– Noi am pleca, dar motorina pentru drumul de intoarcere nu mai avem. De fapt si bani nu prea avem pentru a ne cara cu toata armata asta inapoi. Asta este.

Americanii nu pot calcula cu mintea lor ce pot face oamenii nostri in situatii critice din tot sufletul. Cineva a spus: ,,Niciodata nu complotati ceva impotriva rusilor, pentru ca la orice siretlic impotriva lor ei vor raspunde cu o prostie proprie imprevizibila si mai mare”. Nu cu o prostie raspund acestia ci cu sufletul.

Un om de afacere roman de data asta se plictisise de zgarcenia nemtilor si a hotarat sa-l provoace pe acesta la un pariu. Cum nu ai da neamtul ramane neamt, extrem de calculat, nu cheltuie un banut in plus pentru nimic. Pentru roman asta e semn de zgarcenie. Odata acesta se adreseaza neamtului:

– Crezi ca eu pot sa-mi gauresc mercedesul meu cu surubelnita asta? Uite, e mercedes 300. Crezi?

– Nu cred asa ceva, nu se poate intampla asa ceva.

– Corect, zice romanul. Dar tu poti sa-ti gauresti cu surubelnita masina ta? Poti? Ca este tot mercedes 300 ca si a mea.

– Nu. Aceasta masina este a uneia dintre cele mai bune companii din lume. Nu poate sa se intample asa ceva, este inadmisibil.

– Ei uite ca eu pot face asta cu masina mea. Eu sunt roman nu neamt. Intelegi. La noi altfel se traieste. Eu pot face asta fara mari retineri. Mare treaba. E doar o masina. Facem pariu ca imi gauresc masina ?

– Ok, zice neamtul. Pe ce suma facem pariul.

– 2000 de euro?

– Bine, sa o vedem si pe asta. Neamtul a fost de acord. In zadar! Pentru ca romanul nostru se urca pe un scaun si loveste din rasputeri acoperisul masinii de intra surubelnita ca in paine, lasand in urma numai gauri, una langa alta. Neamtul a ramas stupefiat de ce poate sa vada. Nu ii vine a crede. Mai mult ca atat acesta vede si cum trebuie sa achite acum 2000 de euro, asa simplu, pentru ca a pierdut pariul. Romanul a putut face asta, fara sa pateasca ceva, fara sa aiba infarct, loveste in continuare cu surubelnita in acoperisul masinii. Incredibil !!! In cele din urma ii da romanului 2000 de euro, acesta merge la primul servis si isi face in acel loc gaurit o trapa electrica cu numai 300 de euro, astfel mai ramanand in buzunar cu inca 1700 de euro.

A doua zi neamtului nu ii venea a crede ce putea sa vada si ce putea sa i se intample. A pierdut total aiurea 2000 de euro! Iata problema, de gandit ne merge mintea dar viata sa ne–o organizam cum trebuie nu reusim. Suntem ageri la minte, dar traim in tara ca prostii. Omului nostru ii este mai usor sa descopere tablita lui Mendeleev decat sa repare odata si bine un robinet de dus.

Am mers odata in vizita la cineva si trebuia sa fac un dus. Bateria de dus era cimentata in perete astfel incat doar robinetii se mai vedeau si stropitoarea, care era la nivelul buricului. Cum sa faci dus in astfel de conditii? Te speli numai de la buric in jos? Cand stapanul a trecut pe acolo l-am intrebat:

– Asculta, dar cum fac ca sa ma spal si de la buric in sus?

– Pai ce mare smecherie? Intoarce stropitoarea in sus si da drumul la robinet mai tare.

Oameni foarte destepti, vorbeau despre tot felul de teorii a relativitatii si cate si mai cate, dar sa faca un dus ca lumea nu pot. In ce consta secretul acestei nebunii nationale? Acesta consta anume in aceea ca mama natura ne-a inzestrat, cu o anume astfel de energie care porneste din suflet. Avem multa energie dar nu avem un vector exact de aplicare a ei. Nici logica nu avem.

Eu personal am verificat logica femeilor de exemplu. Am sunat pe telefon zece femei cunoscute si le-am adresat tuturor aceiasi intrebare: ,,Unde esti?”. Noua din zece au raspuns: ,,Eu sunt aici!”. Iata, cu o astfel de logica sa traiesti bine este imposibil. Sau, ma suna o amica si imi spune : ,,Vino sa ma iei, sunt pe strada Titulescu”

– Unde anume, o intreb eu

– Pe dreapta. Ea era convinsa ca eu o voi gasi. In general logica telefonica este cu totul aparte la omul nostru. Sun intr-o zi la un numar de telefon. Cineva in capatul celalalt ridica receptorul. Eu spun; Alo, Alo, Alo – liniste. Alo, Alo, Aloooo. Cineva intreaba: ,,Cu cine doriti?”

La plaja se apropie un barbat de mine si ma intreaba: ,,Ei cum mai e viata pe acolo pe la Bucuresti? Pe unde anume locuiesti? Prin ce cartier? Pe ce strada?

– Prin Calea Victoriei, zic eu.

Pai eu nu stiu, nu ma prea pricep,ca nu am fost niciodata prin Bucuresti.

– Tu de ce intrebi toate acesteaa??? Doamneeee! De ce ai mai intrebat atunci? De ce ma faci sa-mi bat limba degeaba de cerul gurii?

Ce era oare in mintea lui? Nimic. Dar avea ceva in suflet sigur de ma intrebase toate acestea. M-a intrebat asa din suflet, fara nici o intentie mentala, asa ca sa intretinem o discutie de la suflet la suflet, nu de la minte la minte.

Ceea ce o sa va spun acum, numai la noi se poate intampla. Ma suna un prieten si imi povesteste cum era sa ajunga alcoolic sau era sa inebuneasca. Ce i s-a intamplat! Atentie!

Soacra lui a plecat in concediu impreuna cu sotia. El ca sa nu stea degeaba a hotarat sa faca un gardulet pentru gradina din curte. A luat ruleta si a masurat gradina. Au rezultat 12 metri. Imediat comanda la o firma trei bucati de gardulete a cate 4 metri fiecare. Urmariti cu atentie, nu e greu, 3×4 = 12. Clar.
A doua zi firma ii aduce trei bucati de garduleti a cate 4 metri fiecare. Acesta se apuca sa le monteze si descopera ca acestea sunt mai lungi decat gradinita cu 50 de centimetri. Omul nostru se enerveaza. Pune mana pe ruleta si masoara gardul adus de firma, rezulta 12 metri exact. Masoara gradina si rezulta tot 12 metri exact. Pune gardul – e mai lunga cu 50 de centimetri… Masoara omul nostru fiecare bucata de gard si fiecare era exact de 4 metri.
Pune gardul – e mai lung. Omul inebuneste. Mai numara acesta inca odata bucatile de gard; uite una, uite doua, uite trei. Pune gardul – e mai lung. Isi pierde mintile. Inmulteste 3×4 in colonita pe hartie si tot 12 rezulta. Pune gardul – e mai lung. Nu mai stie ce sa creada, creste tensiunea, adrenalina isi face aparitia in sange, ochii se bulbuca in cap…Pune gardul – e mai lung. Lasa totul balta si se imbata.

Omul nostru are un singur mijloc de a rezolva problemele nerezolvabile, isi ,,baga piciorul” sau se imbata. Dimineata se trezeste, pune gardul – e mai lung. Invita toti prietenii lui la el se imbata toti impreuna, pun gardul cu eforturi comune- e mai lung. Ii apuca isteria, rad si plang in acelasi timp cu totii, pentru ca pur si simplu se modifica credinta in viata, pur si simplu de parca tablita inmultirii peste noapte s-a modificat, nu mai stii in ce sa crezi, pe ce lume traim. S-au mai imbatat odata pana seara. Pe la asfintit, pun gardul iarasi – e mai lung. Ceeee se intampla? Toti inebunesc. Au venit deja si prietenii prietenilor ca sa vada anomalia, ciudatenia. De fapt, ce se intamplase! Soacra acestuia a facut reparatii cu o saptamana inainte pe la bucatarie si atunci a scapat niste vopsea peste banda ruletei. Vopseaua intre timp se uscase si nu se mai vedeau cifrele. Aceasta a taiat cu farfeca 50 de centimetri din ruleta, partea murdara de vopsea si a lipit banda ruletei. Acum, spuneti-mi si mie unde mai exista un astfel de popor cu o astfel de logica. Aaaa! Aceasta energetica pe care o detinem e fantastica. Odata de fata cu mine medicul ii spune unei doamne in varsta: ,,Nu aveti voie sa mancati carne si sa consumati alcool!” Si doamna intreaba: ,,Doctore, dar palinca pot sa beau?”

Sau, odata, o femeie cu o astfel de energetica a plecat din cabinetul fizeoterapeutului atat de rapid incat si-a uitat strampii acolo. Dupa ea la rand era un barbat. Medicul intreaba: ,,De ce sunteti asa speriat? Sunteti pentru prima data la noi?” Acesta raspunde ca – da. ,,Nu face nimic, e simplu. Uite duceti-va in camera cealalta, dezbracati-va si pregatiti-va, imediat vin si eu”. Omul nostru se duce intr-acolo se dezbraca si vede perechea aceea de strampi. Se gandeste el ce se gandeste, ii trage pe el si sta cuminte asteptand medicul.

Numai oamenii nostri pe timp de ceata densa scot capul pe geamul masinii ca sa vada pe unde conduc. Ei cred ca se vede mai bine, prin ceata. Doi tipi, astfel conduceau venind din directii opuse si cand s-au apropiat s-au tamponat cap in cap. Va dati seama, conduci cu capul afara si deodata te trezesti cu un alt cap in gura? Sfarsitul Lumii e mic copil dupa o astfel de intamplare. Nu ne intereseaza pe noi Sfarsitul Lumii, nu avem noi treaba cu asta. Avem energie mult mai multa ca sa trecem si peste sfarsitul lumii.

Prietenul meu conducea masina proprie si la iesire din Bucuresti vede doua fete frumoase care stateau langa o masina straina cu capota ridicata. Asa fac femeile cand se intampla ceva cu masina lor. Ele ridica, capota masinii si privesc acolo. Privesc foarte atent, ochii mari, privire in gol, mintea goala, dar ochii atintiti sub capota. Eu cred ca ele nici nu vad acolo ceva, pur si simplu stau si privesc, nici macar nu se misca, stau incremenite, privire fixa. Habar nu am ce gandesc ele in acele momente, poate isi reamintesc intreaga viata, sau doar unele momente, sau poate gandesc: ,,Acesta e portbagajul masinii sau nu? Daca e portbagajul, atunci nu imi amintesc sa fi aruncat fiarele acestea aici. Cine le-o fi pus aici? “ Prietenul meu mai face o tura vazandu-le pe acestea doua ca au nevoie de ajutor, se apropie de ele cu masina lui noua si la fel de straina si le zice: ,,Ce faceti fetelor? Probleme cu masina? OK! Haide-ti ca va ajut eu. Va tractez pana la primul service. Luati loc in masina voastra ca ma ocup eu de toate” Zis si facut. Le agata masina cu o funie de vre-o 4 -5 metri lungime de masina lui si incepe sa le tracteze. Toata distractia a durat pana la primul semafor, pentru ca atunci acesta a auzit o bubuitura in spate. Era masina pe care o tracta. A venit in spate cu toata viteza, fara macar sa incerce sa franeze catusi de putin. Omul imi povesteste ca iesise din masina lui gata sa le faca dracu stie ce, dar cand a vazut ce a vazut, intreaga furie i-a disparut instantaneu. Ce credeti ca putea sa vada acesta? Domnisoarele erau ambele pe bancheta din spate a masinii, foarte linistite, rasfoiau o revista de moda. E de ras, nu?

De ce va povestesc eu toate acestea? Pentru a va demonstra ca numai oamenii nostri sunt capabili atat de mult sa rada de ei insasi. Daca vorbeam toate acestea sau ceva asemanator in SUA despre americani, cred ca ma dadeau afara din tara lor. Iar acest lucru inseamna ca ceea ce detinem noi, ei, americanii niciodata nu vor detine, iar ceea ce detin ei noi vom detine prin ras, deoarece numai omul nostru este capabil sa auda: ,,Noi toti suntem niste idioti!” si noi ovationa: ,,Uraaaa, mai zii cevaaaaa”.

Dar cel mai important este faptul ca felul nostru de a fi pe mine ma umple de sperante ca sfarsitul Lumii nu va mai fi. Insusi lui Dumnezeu ii este extrem de interesant cu ce anume toata aceasta poveste, telenovela de-a dreptul, se va termina.

Stiti ce anume face ca circumvolutiunile din creierele tineretului nostru sa se lipeasca intre ele? Eu cred ca anume aceasta muzica pe care ei o asculta permanent, care se aude din toate difuzoarele, oriunde s-ar afla acestea. Vorbesc despre muzica care suna in toate pietele, restaurantele, discotecile cu ritmurile ei bine cunoscute; Dum, dudum, dum, dudum. Ceachra de jos, cea mai de jos incepe sa vibreze odata cu aceasta muzica, iar in ceachra de sus totul se lipeste, se uniformizeaza. Doamne fereste ca ceachra de sus sa asculte versurile acestor melodii, ca te apuca groaza si nu te mai poti distra.

Asa ca sunt obligati sa traiasca numai in baza vibratiilor ceachrei de jos. In unele melodii versurile sunt de-a dreptul bizare, aiurite, ne tam ne sam. Imaginati-va ca vor trece multi multi ani si fetele tinerele de astazi vor imbatrani. Tinerelele de astazi vor ajunge batranele, vor sta pe bancile din fata blocului iar alaturi se vor aseza mosuletii care au mai reusit sa ramana in viata. Ati inteles? Si ce vor depana acestea, despre ce isi vor aduce aminte? Cantecele pe care le cantau in tinerete? Sa ne imaginam cam ce i-ar canta in surdina mosuletul babutei sale!

Nu demult mergeam intr-un taxi, dar nu va pot spune aici ce versuri canta o voce barbateasca. Si asta nu e inca totul. Cat timp am locuit in Rusia am auzit doar patru cantece care cumva jigneau femeia si nu femeile in general ci chiar versurile cantecului spuneau clar ca este vorba numai de o anumita femeie. I se spune si numele, iar versurile o blamau pentru anumite actiuni ale ei considerate a fi imorale, nedemne, ceva de genul ca a reusit sa ajunga undeva vanzandu-si trupul. Dar in schimb la noi am numarat pana in prezent 58 de melodii jignitoare la adresa tuturor femeilor. Cel mai interesant este faptul ca acele melodii sunt difuzate in discoteci iar fetele danseaza dupa acele melodii cantand si ele cu voce tare acele versuri, in semn de acord cu sensul si continutul lor. Imi imaginez fara sa ma pot abtine din ras cam cum vor fi acesti tineri la batranete, cam ce isi vor canta incet la ureche unii altora.

Prin toata tara noastra dar si a fostelor tari comuniste a aparut un val de tineret, care nu mai este educat prin intermediul discutiilor de la bucatarie, sau a scolii si nici macar de comitetele de UTC-isti ci direct educati de Hollywood. Ca rezultat al unei astfel de educatii majoritatea tineretului este convinsa ca daca lovesti cu un taburet in propriul cap de 100 de ori in cele din urma taburetul se va sfarama. Ei sunt convinsi ca este posibil sa nu nimeresti in capul omului tragand cu un pistol cu 9 cartuse, de la 3 metri distanta, tragand de o 180 de ori. A aparut o parte din tineret care incurca oligarhia cu oligofrenia, genealogia cu ginecologia. Ei sunt convinsi ca au in neam un pom ginecologic. Tot ei sunt convinsi ca Nicolae Grigorescu este doar o statie de metrou. In toate tarile fost comuniste tineretul a inceput sa devina la fel ca si la americani, un fel de intermediar periculos sub conducerea promta a imoralitatii statului.

Oricat as scrie eu aici despre televiziunile noastre oricum nu imi va ajunge niciodata spatiu pentru a spune totul ce cred eu despre acestea. Dar voi continua totusi sa spun catusi de putin. Odata am stat si am numarat. Timp de o saptamana pe toate posturile tuturor televiziunilor au fost rulate 30 de filme americane de actiune. Sange, oase rupte, explozii, morti, raniti….toata saptamana de treizeci de ori. Nici nu mai intelegi ce se petrece.

Tineretul a ajuns sa creada ca anume ceea ce se arata la televizor este viata reala. Totul pentru ei este un show, totul este un spectacol, la care poti sa privesti fara a simti macar o mica durere pentru ceea ce vezi acolo. Nu vreau sa spun prin aceasta ca tineretul nostru este unul rau. Nu , Doamne fereste. Tineretul de astazi este unul extraordinar, sunt luminosi, mai liberi, mai deschisi la minte, dar ei pur si simplu inca nu cunosc foarte multe lucruri si nimeni nu doreste sa le arate aceste lucruri extrem de necesare pentru ei. De exemplu ei nici macar nu cunosc ca o betie este cu mult mai buna deja decat o administrare a unor substante narcotice. Nu stii ca alcoolul este mult mai bun decat drogurile. Asta este o fraza destul de grea, nu fiecare poate intelege ce vreau eu aici sa spun , dar voi da explicatii in curand.

Alcoolul dezvolta umorul. De aceea rusii mereu sunt plini de umor, pentru ca sunt un popor consumator de alcool. Si apoi dimineata nu iti poti aduce aminte fara umor de ceea ce ai facut aseara. Fara o atitudine umoristica nici macar nu poti intelege de ce a trebuit aseara sa te imbeti. Bahusul e un tip comic. Unele tari din fostul lagar au ales o cale de dezvoltare occidentala, un model occidental. Si ce s-a intamplat? Primul lucru extrem de vizibil a fost scaderea simtului umorului in acele tari, printre care si noi.

Eram la vama si vamesul de acolo m-a rugat sa complectez un formular. Eu nu am complectat chiar totul ce scria in acel formular si i l-am inmanat vamesului. Acesta il priveste, il citeste si ma intreaba: ,,sexul dumneavoastra!?” Eu il intreb:

– Ce e cu el.

– De care il aveti, M sau F?”,

– Dar de care trebuie? – zic eu. Acesta se uita la mine din ghiseul lui si ceva s-a blocat parca in mintea lui, iar eu ca sa-l incit si mai tare ii zic:

– Gandeste-te, asa, gandeste-te bine, vezi ce zici. Fara de folos insa, chiar daca il si arat. Inutil. Sta si ma priveste. Gandeste. Ceva s-a intamplat cu simtul umorului la el. Odata am incercat sa glumesc cu o domnisoara vanzatoare intr-un magazin de incaltaminte. Era un magazin de incaltaminte de piele si foarte scump. Ma apropii de fata si o intreb:

– Cum pot cumpara perechea asta de pantofi?

– Platiti bani si o cumparati.

– A da? Sigur e atat de simplu?

– Da

– Dar stii care e situatia? Costa extrem de mult si nu pot cumpara ambii pantofi. Aici fata a ramas intepenita, ochii s-au marit in cap, ma priveste fix, fara a clipi si nu poate intelege ce se petrece. Dupa un timp se vede pe fata ei ca se enerveaza in interiorul ei dar nu vrea sa arate. Nici eu nu mai stiu cum sa continui discutia asta in starea aceasta a fetei.

Intelegeti in ce situatie a nimerit vanzatoarea? Nici un muschi nu a miscat pe fata ei si in cele din urma, cu o voce aproape ragusita ma intreaba:

– Ce doriti dumneavoastra de fapt? Mai departe a continuat o discutie ca intre doi debili. Eu ii zic;

– Pai as dori sa cumpar numai un pantof

– Care anume, zice ea.

– Dreptul. Dreptul mi se pare mai estetic cumva, nu e asa?

– Da. Cred ca da. Zice fata si incepe sa-mi analizeze picioarele.

– Sunt ale mele, nu am nici o proteza, poti sa verifici daca vrei, ma poti atinge, nu e nici o problema. Stii maine am o prezentare si ar fi bine sa apar intr-o incaltaminte ca aceasta, dar unde o sa stau eu si anume la marginea dreapta a mesii pentru juriu voi putea sta incaltat si cu un singur pantof ca acesta si o sa se vada foarte bine.

– Dar cum credeti, ce trebuie eu sa fac cu cel de-al doilea pantof?

– Habar nu am, e treaba ta. Poti sa-l vinzi la altcineva. Poate acelei persoane ii va placea pantoful stang. Si in general cred ca vanzand astfel pantofii, adica cate unul ii veti vinde mai repede.

– Trebuie sa cer voie de la manager zice ea si a plecat sa vorbeasca cu acesta. Va dati seama ce ochi a facut managerul cand a auzit ce putea sa-i spuna fata?

Noi avem o suprematie evidenta in fata Occidentului, o suprematie a sufletului. Noi avem un tineret extraordinar, capabil sa faca multe lucruri excelente daca ar fi lasati sa se afirme. La noi inca poti vedea fete tinere citind poezii in metrou. Asa ceva nu o sa mai vezi nicaieri in lume. Problema consta in aceea ca foarte multi tineri de astazi pur si simplu nu stiu ca exista poezii bune. Ei asculta toata aceasta muzica pe care cu mintea este imposibil sa-i asculti versurile. Cate versuri foarte deochiate nu am auzit pana acum in aceste melodii. De fapt stiti asta cu totii nu trebuie sa dau exemple aici. Oamenii educati prin poezie de buna calitate in general nu pot asculta astfel de melodii. Poti dansa sub aceste melodii dar sa le asculti, niciodata, pentru ca te ingrozesti. Tinerii pur si simplu nu stiu ca exista cantece cu versuri extraordinare, pentru ca acestea nu se promoveaza, ei cred ca asa trebuie sa fie muzica, nu stiu ca exista si altfel de poezie. Daca ar sti probabil le-ar placea, poate s-ar indragosti de poezia adevarata.

Am un prieten care locuieste in Norvegia, dar din cand in cand vine pe acasa si sta cate o luna. Cand sta aici asculta cantecele noastre vechi, frumoase, muzica usoara sau populara. Nu poate trai acolo la nesfarsit viata corpului, iata ca se mai intoarce pentru viata sufletului. Dar acesta cel putin stie ca exista astfel de cantece. Tineretul nu cunoaste aceste lucruri pentru ca sunt educati de televiziunile si filmele americane, de fapt sunt educati de hollywood. Ei nu stiu ca exista cantece frumoase care pot fi cantate in colectiv, sub acompaniamentul chitarii la un foc de tabara, cantece care iti fac sufletul sa se desfaca apoi sa se inchida ca o floare. Cantece care pot fi cantate de orice om cu minima pregatire muzicala, fara a-ti fi rusine ca nu ai putut lua nu stiu ce nota de sus. Sunt cantece pe care le poti canta cu demnitate, oriunde si cu ajutorul lor poti face o fata sa se indragosteasca, sa-i rascolesti sufletul.

Eu niciodata nu am considerat ca rusii si americanii sunt dusmani. Nu au fost niciodata. Pur si simplu aceste doua popoare niciodata nu vor lupta unul impotriva celuilat. Asta nu se va imtampla niciodata. Dar din totdeauna am considerat america dusmanul vietii sufletului nostru si a rusilor inclusiv, cu alte cuvinte a Eurasiei. Stiind ca eu deseori critic America, multi prieteni de ai mei imi spuneau, ca nu e bine sa fac acest lucru in continuare, mai ales dupa actele teroriste petrecute acolo. E periculos, intelegi, nu te baga, lasa-i in pace, ca si asa e vai de capul lor, dar eu consider ca abia acum este exact timpul potrivit sa vorbim despre America, trebuie doar foarte clar sa separam atitudinea fata de americanii care au murit in acele tragedii – flori pentru acestia si fata de statul American. Eu mereu am afirmat ca Patria si Statul sunt notiuni absolut diferite. In comparatie cu Americanii, noi cei de aici stim acest lucru foarte bine. De exemplu, atunci cand noi nu ne platim impozitele, prin aceasta noi ne exprimam atitudinea noastra pentru Patrie impotriva Statului, cu alte cuvinte noi astfel dorim ca banii sa ramana in Patrie.

Chiar si astazi dupa toate cele intamplate administratia Americana nu trage concluziile corecte. Desigur, eu inteleg ca lupta cu terorismul, cate si mai cate, totul este corect, dar inainte de toate ei trebuiau sa-si puna intrebarea: De ce toate acestea s-au intamplat anume in America? Dar America este departe de analize, ei doar sunt buricul pamantului, e cea mai importanta tara din lume, toate celelalte tari pentru ei sunt doar asa – niste oficii prin provincii. Intotdeauna am spus ca Americanii se comporta pretutindeni la fel cum Bucurestenii prin toata Romania. In loc, sa-si modifice propria politica, pentru inceput, America a facut un show din toata aceasta poveste. Au inceput sa vanda bine drapelul American. Unii americani in semn de sustinere a Statului au inceput sa poarte insemnele americane chiar si pe chiloti. Si noi putem purta pe chiloti diferite steaguri, dar numai in semn de protest fata de Stat. La ei a aparut o noua moda, in care chiar si lenjeria de pat se vinde avand culoarea militara de camuflaj sub denumirea de antiterorista, probabil este pentru ca sa nu le bombardeze patul. Habar nu am, dar se vinde astfel de lenjerie pentru dormitor. In general imi este foarte greu sa-mi explic totul ce se intampla la ei. De exemplu se produc jocuri electronice in care se pot darama Zgarie Nori, poti impusca politisti, poti conduce masini cum te taie capul si inca cate si mai cate alte lucruri ilegale in viata reala. Probabil fac acest lucru pentru a oferi posibilitatea omului mediu statistic, platitor de impozite de a-si potoli setea razbunarii lui impotriva Statului American.

Chiar si acele acte teroriste pe care nu se stie exact cine le-a produs, Americanii au inceput sa bombardeze pe nici ei nu stiu cine, si arunca bombele intr-acolo avand legate de ele in acelasi timp – ajutoare umanitare. Asa ca sa se faca doua lucruri in acelasi timp, si bombardeaza si ofera ajutor umanitar. Ce treaba buna, ce pretentii poti sa mai ai de la ei? Baieti buni.

Toti se mira de ce americanii bombardeaza Afganistanul numai noaptea.

Stiti de ce? Eu stiu! Pentru ca atunci cand in Afganistan incepe noaptea la Americani incepe ziua de lucru. Americanii la acea ora pleaca la munca si astfel America in tot acest timp pot privi razboiul la televizor. Tot acest razboi pentru ei este un mare Show. Bum- bum, bubuie ceva acolo si acum, ceva sange si carne se imprastie pe tot ecranul televizorului. Mama ce tare. Si imediat urmeaza cateva reclame dupa care reportajul continua, razboi show, ziua a zecea partea a treia. Nu stiu de ce le-a trebuit

Americanilor sa-l desemneze pe Ben Laden vinovat, tap ispasitor, pentru ca acesta din urma e foarte multumit, e fericit de-a dreptul pentru acest lucru. Astfel Ben Laden a devenit un erou pentru toate tarile invecinate si musulmane, acesta a obtinut ceea ce a dorit inca din tinerete si nicidecum nu se astepta ca anume Americanii sa-i faca un astfel de favor. Omul a devenit erou national nu numai pentru Afghanistan. Are de toate, are tot ce si-a dorit. Astazi se produc milioane de tricouri cu imaginea lui, sepci, jocuri de calculator cu participarea lui, bancuri au aparut cu Ben Laden, care se spun inclusiv si la televiziunile Americane, dar interesant ca in toate aceste bancuri prostul este administratia americana. Vine Ben Laden de la munca acasa. Deja e de ras. Deja se vede prostia americanilor din acest banc. Si dupa o zi obositoare de munca Ben Laden se intinde in pat si intreaba nevasta: ,,Pe mine nimeni nu m-a cautat?”

Bine, ne putem imagina ca in cele din urma il vor prinde Americanii pe acest raufacator de Ben Laden si il vor trimite in judecata, dar cu toate acestea America nu isi va schimba politica inevitabil vor apare alti Beni Ladeni, detinatori de metode mult mai salbatice, astfel incat Ben Laden va deveni un fel de Lenin – vesnic viu. Bush in tot acest timp se plimba de ici colo, isi schimba cravatele si costumele, vorbeste, gesticuleaza, odata chiar asa a spus: ,,mai tarziu ne vom clarifica cu tot restul tarilor”. In general acesta se comporta ca un puscarias autoritar eliberat din puscarie. Un fel de puscarias cel mai de temut printre puscariasi. Nasu. Un adevarat showman in limbajul televiziunilor americane. In trecut, cel putin toate formele de agresiune americana nimeni nu le observa, pentru ca totul putea fi trimis in contul Uniunii Sovetice si astfel ei mereu puteau sa se spele pe maini, sa se justifice. Eu consider ca Uniunea Sovetica a infaptuit trei mari diversiuni impotriva Americii:

1. A permis emigrarea evreilor rusi in America. Americanii s-au cutremurat cand emigrantii rusi au ajuns in tara lor. In Braitan acolo unde majoritatea emigrantilor rusi au ramas sa traiasca s-a intamplat ceva de-a dreptul miraculos pentru americani si anume din acele locuri au fugit chiar si cei de culoare. Acest fapt reprezinta singurul caz din istoria Americii cand in general de undeva au fugit cei de culoare. Rusii au reusit sa-i alunge pe toti. Nici unul nu a ramas in acel loc. Pentru Americani asta este o minune. Cum au putut niste emigranti rusi sa-i alunge pe cei de culoare de acolo, nici astazi nu pot intelege.

2. A doua provocare si diversiune in acelasi timp consta in faptul ca rusii au destramat Uniunea Sovietica inainte sa o faca FBI sau alte organizatii americane. Administratia americana, FBI-ul, Organizatia Natiunilor Unite, dupa razboi si-au unit fortele si banii pentru a demola Uniunea Sovetica. Rusii acum sunt mandri de ei, pentru ca nu le-au permis sa faca acest lucru. Ei insasi au destramat, rapid si planificat intreaga Uniune. Dar Americanii saracii impotriva Sovieticilor pregateau teroristi, ii antrenau in baze speciale din Afganistan, pe care tot americanii cu banii si logistica lor le-au creat, angajau pe bani multi teroristi care trebuiau sa faca acte de terorism pe teritoriul Sovietic, ii inarmau…Ben Laden era unul din cei mai talentati teroristi pregatiti de Americani impotriva Rusilor. FBI-ul se mandrea cu bravul Ben Laden. In timpul razboiului din Avganistan la care participau Sovieticii, Ben Laden a primit cateva zeci de milioane de dolari pentru ca acesta sa lupte impotriva Sovieticilor. Si aici rusii au mai facut o diversiune. Rapid si-au retras armatele din Afganistan si au plecat acasa, la granita cu Afganistanul, dar pe teritoriul lor. Ben Laden a fost rugat sa se achite de banii primiti si necheltuiti inca. Dar acesta nefiind chiar prost de tot, a plecat cu bani cu tot. Multi astazi se intreaba, de ce oare Ben Laden s-a certat cu americanii. Ca intotdeauna, prietenia e pana la bani, acesta este motivul. Totul pana la bani si pentru bani. Mereu asa a fost si cred ca va mai fi mult timp de aici incolo.

SUA a cazut intr-o groapa pe care tot ei au sapat-o. America tot timpul a sustinut Cecenia si a reusit sa convinga pe toate tarile care depind de ea ca atunci cand mor americanii acest lucru este un act de terorism, iar atunci cand mor rusii, asta este lupta pentru independenta. Odata cineva dintre rusi a fost intrebat ce e de facut cu Cecenia. Acesta a raspuns: ,,Trebuie sa o facem cadou Americii” Asta cred ca are sa fie foarte bun cadou pentru ei. Pe langa Ben Laden mai primesc si o Cecenie. Pentru ca daca ii intrebi pe rusi: ,,Tu personal ai nevoie de Cecenia? Nu! Dar tu? Nu! Dar tie, iti trebuie? Nu!” Nimanui nu ii trebuie, dar daca trebuie atunci inseamna ca trebuie si uite asa mor rusii acolo.

Chiar si astazi dupa toate cele intamplate in America administratia de acolo nu inceteaza politica lor gresita si pe sub maneca, ca si cum, pe neobservate, mai continua sa stimuleze si sa binecuvanteze micile prostioare a Georgienilor impotriva Rusilor. Si cand te gandesti ca oamenii din Rusia cu atata sinceritate si tristete aduceau buchete de flori la ambasada Americii din Rusia zile si nopti continuu, dupa ce s-au petrecut actele de terorism din 11 septembrie, fara sa tina cont de toata batjocura celor de la ambasada americana asupra cetatenilor rusi care vroiau o viza de America. Ambasada, multi ani inainte, nu atat de usor oferea cate o viza pentru rusi. Cei din ambasada americana din Rusia, considerau toti barbatii rusi –teroristi, iar toate femeile de la 18 pana la 80 de ani –prostituate. Ei erau de parere ca in Rusia sunt numai trei feluri de femei; doamne, curve si doamne… ce mai curve. Atat. De aceea rar care obtinea cate o viza.

A doua zi dupa actele de terorism din America la o emisiune televizata a sunat un barbat rus de pe undeva de la tara si cu o voce indurerata si foarte sincer a propus ca rusii sa adune bani pentru America. E cumva de ras, cred, dar e si miscator in acelasi timp. Face parte din viata.

Apropo despre Gruzia, in trecut Colhida, tara pielicelii de aur, astazi Georgia.

Acum doua veacuri si ceva in urma Gruzia insasi s-a cerut sa intre in componenta Rusiei. Gruzia se temea atunci de expansiunea musulmana, se temea de rasprii si a considerat ca mai bine se va apara cu ajutorul armatei rusesti decat cu propria armata, deoarece armata lor mai mult a semanat cu un hor barbatesc. Rusia a fost de acord, aceasta din totdeauna a fost de acord sa-si largeasca granitele in mod gratuit. Astfel Rusia a intrat cu armata in prietenie cu Georgia iar aceasta a intrat in prietenie cu Rusia prin juramantul de vesnic devotament si slujire.

Desigur, pe atunci nimeni nu banuia ca in viitor la conducerea Gruziei va ajunge Sevarnadze. Apropo, astazi Cecenia mai poate fi facuta cadou Gruziei. Sa-si gaseasca robi cecenii in Gruzia. E adevarat ca dintre Georgieni nu vei gasi cine stie ce robi, dar in schimb cecenii vor avea la fiecare pas cate un hor barbatesc. Nu intamplator Eltin cu intuitia lui niciodata nu l-a sustinut pe Sevarnadze. Trebuie sa va spun cateva cuvinte despre intuitia lui Eltin. Acesta are o intuitie cosmica. De ce el a plecat de la guvernare in data de 31 decembrie? Toti spuneau si stiau ca va pleca, toti faceau presupuneri si calcule. Nimeni nu a ghicit cand exact va pleca de la guvernare. Intuitia. Se terminau 2000 de ani. Acest timp este o epoca chiar si din punct de vedere a mastabului Cosmic.

Doua mii si ceva de ani soarele s-a aflat in zodia pestilor. Zodia pestilor este si ea o mare taina. Simbolul pestilor arata doi pesti care privesc in pozitii diferite, un peste inoata in directia curentului si celalalt in directia opusa, unul la deal si altul la vale, unul impotriva curentului si celalalt in directia curentului.

Acest simbol ne arata o epoca foarte agresiva, a razboaielor, despartirea popoarelor si a Statelor. Si intr-adevar, la sfarsitul acestei ere s-a destramat penultimul imperiu – imperiu Sovietic. A mai ramas imperiul American. Dar, pestii, si acestuia ii pregatesc ceva.

Un mare om de stiinta a exprimat o teorie, care spune ca in epoca pestilor, pamantul era astfel pozitionat in Cosmos ca asupra lui se revarsau razele acelor lungimi de unda, care trezesc in oameni o tendinta nebuna catre carne, iar odata cu alimentatia de provenienta animala si anume carnea, in organismul omului sunt transmise si agresiunea, frica, stresul animalului omorat. De ce Caucazul tot timpul lupta? Acestia mancau prea multa carne. Puneti Cecenia pe un regim de soia, pe Ben Laden la un regim de biscuiti din ovaz si totul va lua sfarsit. De fapt, ati imagina un cecen vegetarian e ca si cum ti-ai imagina un evreu zugrav. IATA, anume pentru asta a venit Isus pe Pamant, pentru a ajuta oamenii sa echilibreze cu sufletul hraparnicia, dorinta de a manca carne, multa si des. Chiar el spunea ca trebuie sa ne alimentam cu peste si probabil ca daca omenirea in toata aceasta epoca ar fi mancat peste, probabil nu ar mai fi fost atatea razboaie.

Nu cred ca Eltin stia toate acestea! Ma indoiesc! Putin probabil! Nici el, poate, nu stie de ce a plecat anume pe data de 31 decembrie. Poate eu stiu. Intuitia. El, cu intuitia lui cosmica a preintuit principalul aspect si anume ca posibil in viitor, intr-o oarecare enciclopedie ruseasca cineva va scrie ca epoca pestilor a inceput cu Isus si s-a terminat cu Eltin. Ce este intuitia? Aceasta este capacitatea sau posibilitatea omului inconstient de a se conecta la informatiile cosmice. Eltin putea face asta. Mai tineti minte cum acesta disparea uneori cateva luni la rand in inconstient? Cred ca pleca in astral. Luni la rand. Uneori se scufunda atat de adanc incat medicii abia reuseau sa-l intoarca inapoi. In schimb el a indeplinit sarcina cosmica, a intrerupt epoca pestilor si anume pentru asta trebuie sa-i fim recunoscatori intuitiei lui Eltin, cu ajutorul careia el a mai dus pana la bun sfarsit inca o diversiune impotriva Americii si anume a destramat aproape complet armata Sovietica si acum rusii nu mai au cu ce sa se inhame in toate aceste razboaie.

Foarte bine a facut Eltin, deoarece, astfel, rusii s-au orientat catre invatamant. Au inteles ca trebuie sa se ocupe mai mult de acest domeniu si nu de armata. Rusii au constientizat ca exista trei puternice arme in lume; armele, banii si cunoasterea sau informatiile si au mizat pe cunoastere, adica pe informatii.. Reformele lui Eltin doar au pregatit calea catre o astfel de viziune.

El a transformat puterea armatei sovietice in puterea armatei ruse. Astazi ostasul Sovietic, un fel de culturist, s-a transformat intr-un fel de schelet ambulant. Tarile Baltice zic ca Rusia candva totusi le va ataca. Eu le spun sa nu se teama de asta, Rusia in general a uitat de voi. Si apoi cu ce sa va atace? Armata Rusilor astazi este mult mai periculoasa in timpul aplicatiilor, exercitiilor militare si nu intr-un razboi real.

Voi astazi trebuie sa va temeti ca Rusii sa nu faca aplicatii sau exercitii militare in apropierea granitelor voastre, pentru ca doar cateva mici greseli ale acestei armate pot curata toate tarile Baltice, dar daca aceste exercitii militare vor fi infaptuite concomitent cu armata Ucrainei…atunci intreaga Europa va sta cu sufletul la gura.

Neluand in consideratie toate aceste grozavenii pe care eu le descriu in mod hazliu aici, trebuie sa va spun ca Rusia nu va avea un viitor atat de rau in comparatie cu multe alte tari. De ce? Pentru ca la ei mai rau decat atat nu mai poate fi, pe cand in alte tari mai e loc de rau. Pe langa aceasta acum intram in era Varsatorului, iar Rusia sta sub acest semn zodiacal, ca si cum este nascuta in Varsator. Asta este o noua taina, de care putini stiu. Ca sa fie mai clar putem spune ca Varsatorul este sponsorul Rusiei si pentru prima data in mii de ani rusii sunt amenintati de un viitor luminos, la care vor ajunge poate peste vre-o 200 – 400 de ani. Insa acum pentru a pregati Rusia pentru noua era, cea a Varsatorului, Cosmosul a trimis pe pamant un nou trimis, si anume – Putin.Toata lumea se intreaba in ce consta secretul lui Putin? Secretul lui consta tot in aceea in ce a constat si secretul sau misiunea lui Eltin.

Ambii sunt niste surghiuniti cosmici trimisi aici cu misiuni precise. Prin aceasta acestia doi se deosebesc de ceilalti presedinti de pana acum. Ceilalti nu erau cosmici, erau oameni pur si simplu. Putin – noul surghiunit se ispraveste destul de bine cu sarcina sa. Toti se inarmeaza, sunt speriati, declanseaza razboaie, pe cand Putin atat de bine a spus intr-o conferinta: ,,Si noi ne vom puncta participarea noastra”. Nu participa foarte direct, doar isi puncteaza participarea.

– Ii vom ajuta pe toti cu ce putem!

Cu ce ii poti tu ajuta?

– In gandurile noastre si cu sufletul noi suntem cu voi! Iata.

Desigur, asa da, mai mult nici nu mai ai cu ce, la drept vorbind.

Mie personal imi place de Putin. Omul se ocupa de invatamant, de agricultura si alte chestii care pana la el nimeni nu a pus un accent atat de puternic. La inceputul anului scolar l-a pus pe ministrul invatamantului sa citeasca in parlament din manualul scolar. Casianov a facut niste ochi cat cepele de mari de la nedumerire, dar a citit. Apoi i-a obligat si pe altii sa citeasca din acelasi manual. Nimeni nu credea ca Cernomardin in general poate citi ceva. Dar a putut citi din manual. A doua zi toate ziarele scriau ca prim ministru a citit din manualul scolar si la toti a aparut speranta ca daca toti deputatii vor face la fel in curand vor avea un parlament cu liceul terminat. Astazi degeaba putem spune ca guvernul lor este alcatuit din oameni cu nivel de instruire mediu terminat. Putin e un mare paradox chiar si pentru rusi. Acesta poarta de grija vorbitorilor de limba rusa in tarile satelit, precum Moldova cu Trasnistria si multe altele. Nu bea, nu injura, e tanar si cu toate acestea poporul rus are foarte mare respect pentru el. Cum e posibil asa ceva, nimeni nu intelege. Si in general in comparatie cu ceilalti presedinti de pana acum, cu acesta nu iti este rusine, ca va spune ceva incat iti va veni sa inchizi televizorul, e prezentabil si foarte ciudat este faptul ca el merge singur, vorbeste de la sine, se bate pe covorul de lupta fara ajutorul badiguarzilor…E foarte diferit. Nu sunt rusii deprinsi cu asa ceva si totusi il iubesc.

Oamenii sunt convinsi ca, cu cat este mai puternica armata cu atat este mai puternica civilizatia. Asa este? Parerea mea insa este ca civilizatia si cultura sunt notiuni absolut diferite. Civilizatia poate fi agresiva pe cand, cultura – nu, niciodata! In traducere din limba Greaca veche, omul civilizat inseamna om – om vaccinat, hibridizat prin altoire. America este tara hibrizilor. Da acolo exista drumuri impecabile, restaurante si hoteluri de calitate…dar toate acestea reprezinta viata corpului, bunastarea corpului, materiala oarecum, iar cultura este viata sufletului, bunastarea spirituala, pentru suflet nu pentru corpul fizic.

Corpul fizic tot timpul este agresiv, acesta tot timpul vrea sa manance si daca nu ii dai, isi ia singur. Nu intamplator se spune ca atunci cand un lucru este bine facut – e facut din tot sufletul. Doar nu se spune ca acel lucru este facut din tot corpul. Nu? Toti in lumea asta spun ca America este o supercivilizatie, dar in acelasi timp toti ghizii de turisti din toate tarile stiu ca cel mai greu este sa conduci un grup de turisti americani. Un ghid din Italia imi povestea cum a fost nevoit sa le explice americanilor multe minute in sir ce este asta; inaintea erei noastre si dupa, adica era noastra. Americanii erau convinsi ca inaintea erei noastre este inainte ca, Cristofor Columb sa descopere America.

Un grec imi povestea ca americanii erau sincer impresionati de: Cum asa? In Grecia sunt cladiri atat de vechi care au fost numite in cinstea navetei lor spatiale ,,Apollo”. Un ghid din Israel imi povestea cum el aproape ca nu si-a pierdut credinta in viata cand le povestea americanilor despre mantuitor si grota in care a fost asezat, la care un turist a intrebat: ,,Dar Mantuitorul inca mai este in grota si astazi?”. America este lipsita de suflet, este lipsita de spiritualitate, deoarece aceasta karmic este o tara agresiva. Ea este alcatuita din infractori, fugari, aventuristi, speculanti, pe toti acestia niciodata nu i-a interesat scolarizarea, instruirea, in sensul real al cuvantului. Noi doar credem ca acolo scolarizarea este mai buna. Exista o astfel de iluzie. Nu este deloc asa, absolut deloc nu este asa.

Se considera ca americanii cred in Dumnezeu. Nu, nu cred! Ei pur si simplu merg la biserica. Pentru ca asa trebuie. De ce, nici ei nu stiu, doar ca asa se cade. Nu stiu prea multe despre propovaduire, porunci…Majoritatea dintre ei sunt convinsi ca atunci cand Isus a spus ca trebuie sa intorci si celalalt obraz, trebuie sa-l intorci iar in acelasi timp sa te apleci si sa dai o lovitura, opercut, de jos in sus direct in barbie. Majoritatea americanilor si astazi sunt convinsi ca este numai meritul lor in castigarea celui de-al doilea razboi mondial. Multi dintre ei nici macar nu stiu ca in acel razboi au murit 22 de milioane de rusi. Personal, mie, un american, judecator, om foarte bine instruit in meseria lui imi povestea laudandu-se cum ei americanii l-au invins pe Napoleon. Eu nici macar nu am incercat sa-l contrazic.

– Da desigur. Bravo voua. Parca si vad cum escadroanele voastre de cavalerie foarte eroice il fugareau pe Napoleon pana in Paris, prin oceanul Atlantic.

Un om pe care eu il respect foarte mult, e plecat in America si lucreaza acolo ca profesor la una dintre universitati. In general universitatea la americani este atunci cand evreii rusi predau acolo matematica pentru chinezi. In general in America exista foarte multi profesori universitari care vin din fostul lagar comunist, rusi , romani, bulgari, intr-un cuvant oameni de-ai nostri, dar cei mai multi sunt proveniti din Rusia. Americanii au cumparat foarte multe creiere de prin Rusia si toata Europa. De ce sunt mai multi din Rusia?! Pentru ca evreii rusi au cel mai bun raport pret-calitate a creierului lor, aproape ca la prostituatele braziliene care pentru 10 dolari iti vor duce si bagajul pana la aeroport. Ultimul lucru il stiu din povestite, eu nu am fost inca niciodata in Brazilia.

Stiti care e marea diferenta dintre americani si un romani? Separat, cu fiecare american in parte nu prea ai ce vorbi, nu ai despre ce, te plictisesti una doua, dar impreuna, la un loc luati, ei sunt o tara foarte inteligenta. O popor intreg de…ce sunt ei, reusesc totusi sa formeze un stat destept. Noi romanii suntem exact invers, o multime de oameni destepti, inteligenti, autodidacti, reusim sa formam un stat absolut tampit, ar zice cei mai multi romani. Daca te apuci sa stai de vorba cu orice roman ai impresia ca, il ai pe Einstain in fata, mai ales daca romanul mai e si putin ametit, atunci pur si simplu descoperi un Einstain amestecat cu Platon si ambii incrucisati cu Aristotel. Dar toti la un loc luati suntem o multime de idioti permanenti, 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, fara intrerupere, fara concedii. Iata de ce statul nostru nu se pretuieste, nu se dau prea multi bani pe el, nu se ia prea mult in considerare nicaieri, iar dupa oamenii nostrii se duce o vanatoare acerba, peste tot in lume. Creierasele noastre crescute in saracie, oricand isi vor da seama cum sa faca bici din rahat, sau din rahat coada de harlet. Mereu le va trece prin minte cum din nimic sa faca ceva.

Citeam nu demult o carte in care un profesor dadea niste sfaturi cum sa scapi de soareci. Nimanui nu-i va trece asta prin minte dintre americani. Trebuie sa prajesti in grasime de porc, dopuri de pluta de la sticlele de vin. Cum i-a trecut acestuia asa ceva prin minte, habar nu am. Dar functioneaza, unii au verificat. Nici unui profesor american asa ceva nu ii poate trece prin minte.

Uneori am impresia ca America special devalorizeaza Romania, Rusia si alte tari foste comuniste, pentru ca sa poata cumpara de la noi la un pret mai bun ceea ce nu le ajunge lor. Creerase. Un profesor universitar din america imi povestea cu parere de rau ca astazi la ei toate cadrele universitare de acolo si lucratorii diferitelor institute de cercetare in raport de 60 % sunt evrei rusi, rusi, romani – fosti comunisti, chinezi – laboranti si asistenti si hindusi – personal de intretinere, femei de serviciu, care fac curat. Este aproximativ ca la hocheiul american. Este acel hochei pe gheata, american! Protasov paseaza lui Ivanov, Ivanov paseaza mai departe lui Fiodorov, acesta trimite lui Casatonov siiiiii goooooolllll! Hochei american jucat de rusi, deseori tot impotriva rusilor din alta echipa tot americana. Foarte interesant.

Exista o legenda vedica foarte veche sau poate nu e legenda. Conform acestei legende Pamantul este un organism viu, ca orice om. Si Pamantul are sentimentele sale, fricile lui, dispozitii si asa mai departe. Nu intamplator se spune – mama noastra Pamantul, sau casa noastra Pamantul intelegand prin aceasta casa – burta mamei in care ne aflam cu totii.Tot comform legendei, continentele indeplinesc functii asemanatoare cu a organelor interioare ale omului. Rusia in aceasta legenda detine functia de creier iar muntii Ural e ca si cum este despartirea dintre semisfera stanga si cea dreapta. Romania indeplineste functia de ficat, Basarabia – de vezica biliara, iar America – functia sistemului digestiv. Intr-adevar pare a fi ceva adevar.

Creierul este organul cel mai putin sensibil la durere, pentru ca nu prea are terminatii nervoase. Si daca ne gandim cate descoperiri stiintifice cunoscute si inca nu, au fost efectuate in Rusia sau de oamenii lor? 60% dintre laureatii premiului nobel intr-un fel sau altul au legatura cu Rusia. Chiar si in Einstain curgea ceva sange de prin Odesa. Putin de tot. Dar asta a fost suficient ca sa devina Einstain.

Uneori chiar stau si ma gandesc, ca poate aceasta legenda are dreptate. Poate intradevar exista o astfel de energetica pe aceste pamanturi, care ne face pe noi asa cum suntem si pe rusi la fel. Avem noi ceva ce nicaieri in alta parte nu se gaseste. Poate chiar trebuie sa fiu mandru ca sunt roman si ca m-am nascut in Basarabia, apoi am trait in Rusia iar acum sunt in Romania. Poate asta este chiar o mare favoare din parte Cosmosului sa te nasti si sa traiesti pe aceasta parte a lumii, pe acest pamant cu tot ce are si nu are. Uimitor.

Un om de rand, om simplu de la tara fara prea multa pregatire imi povestea cum trebuie sa faci ca sa poti bea lichidul de frana si sa nu patesti nimic, dar sa ai un efect, ca lumea. Nici un profesor universitar, cercetator stiintific American nu si-ar putea imagina cum sa gandesti ca sa gandesti asa ceva si cu atat mai mult sa-l si faca. Iar omul nostru cu trei clase imi explica foarte simplu, ca si cum e ceva la mintea copiilor. Puteti sa va faceti notite ! E simplu! Trebuie sa iei o ranga metalica mai mare, adica mai lunga! Trebuie sa fie foarte frig, iar ranga lasata peste noapte, afara.. Un capat al rangii il scufunzi intr-un recipient gol, ( pahar daca doriti). In celalalt capat torni incetisor ca sa se prelinga pe ranga, lichidul de frana. Fractiile grele – acesta are trei clase si imi vorbeste mie de fractii grele – vor ingheta lipindu-se de ranga, iar fractiile usoare nu vor ingesta si se vor prelinge pana in pahar. Acel lichid care nu ingheata poate fi baut, e spirt si inca ce spirt! Ati vazut! Uluitor! ce poate omul nostru si la cate il duce capul! Te ingrozesti uneori ce ii poate trece prin minte omului nostru, dar stiti cum se poate face spirt, palinca, tuica sau ceva de genul acesta intr-un motor de tractor? E simplu!

Altcineva mi-a povestit cum faceau ei asta pe vremea comunismului. In radiatorul tractorului care poate contine si 20 litri de apa, se adauga putina drojdie si putin zahar. Apoi, se merge cu tractorul cateva zile. In final apa se scurge din radiator si se trece prin ranga de fier ca si in cazul de mai sus.

Foarte multi imi povestesc cum fac baietii nostri tot felul de scamatorii si ilegalitati prin diferite tari pentru a face un ban.

Unele metode sunt de-a dreptul super destepte. Cred ca acele state nici macar nu ar trebui sa pedepseasca acele infractiuni la cat de ingenioase sunt, pentru ca astfel baietii nostri le arata lor unde sunt slabi si neperformanti, unde au brese in sistemele lor. Dupa ce prind aceste bande alcatuite din romani, ucrainieni si rusi, basarabeni- caci la asa ceva toti se unesc- trebuie sa-i faca sa spuna tot ce stiu, cum anume au facut si sa le dea drumul trimitindu-i acasa, sub escorta, pentru ca sunt adevarate creiere si pot fi utili si la altceva.

Astazi Anglia se teme de valul muncitorilor romani care vor veni in tara lor daca se vor elimina vizele. Nu de muncitori se tem ei, pentru ca nu au decat de castigat. De baietii acestia cu creier bun, dar orientat catre rele se tem ei, pentru ca in cateva luni vor vedea atatea slabiciuni ale sistemelor lor de tot felul incat nu au descoperit ei de cand le-au facut. Si asta i-ar face sa refaca o multime de sisteme, bancomate, sa creasca securitatea tranzactiilor electronice, si cate si mai cate.

Noi suntem tara autodidactilor. Omul nostru are o minte neobisnuit de iscoditoare, curioasa. Asta se vede chiar si la copiii nostri. Copiilor americani cand li se cumpara o jucarie, ei se joaca cu aceasta. Copiii nostri imediat o desfac, ca sa vada ce are inauntru si abia dupa aceea incearca sa se mai joace cu ceea ce a mai ramas din ea. De regula nu mai ramane nimic, astfel incat trebuie sa cumparati o alta jucarie, cat mai repede, pentru ca pe acesta il mananca mainile si creierul, dorind sa afle si ce este in alta jucarie.

Nimeni la ei nu stie sa desfaca motorul unei masini in fata blocului si pana seara sa-l adune la loc si sa mai si functioneze. Numai in Bucuresti am vazut acest lucru nu o singura data. In Balta Alba am vazut odata cum un baiat de 16 ani a desfacut motorul Daciei in bucatele, surub cu surub, l-a spalat, l-a curatat, a reparat , a inlocuit o cate o piesa si pana seara era inapoi pe masina si functiona, chiar mai bine ca inainte. Si toata aceasta operatiune extrem de complicata si laborioasa a facut-o in fata blocului, pe trotuar. Ii cumperi unei fetite americane o papusa si ea se joaca cu aceasta. Fetita noastra ce face in primul rand? Corect, o dezbraca! Ea vrea sa afle daca si la papusa totul este in regula, daca si aceasta are tot ce are mama si tata. Ea verifica, e curioasa. Vedeti diferente? Avem psihologii diferite, moduri de a trai diferite, totul e diferit.

Daca de acolo, de la ei, ar veni aici un psiholog ca sa-si faca un cabinet aici, ar inebuni pur si simplu incercand sa ne inteleaga, sa ne patrunda motivatiile actiunilor noastre, sa inteleaga durerile noastre, zbuciumul sufletului nostru. Si foarte repede ar pleca inapoi, pentru ca la ei a fi psiholog e mult mai simplu si aduce si mai multi bani. Numai copii nostri sunt capabili sa faca ceea ce voi descrie acum.

Atunci cand in Bucuresti au aparut primele usi cu foto elemente, (care gliseaza si se deschid singure), copiii nostri isi luau avant spre acele usi si se loveau in ele. Lor le li se parea interesant sa afle daca vor reusi usile acelea sa se deschida inainte ca ei sa se izbeasca in ele. Unele reuseau, altele nu. Nu mai avea nici o importanta cucuiul care si-l facea in frunte, cat pumnul de mare. Important ca el a facut un experiment, a vazut rezultatul, stie.

In Rusia un om de afaceri si-a cumparat mercedes nou nout. Merge cu el pe la marginea unei paduri si deodata ii sare in fata un cerb care se izbeste violent de masina. Acesta coboara, vede partea din fata foarte sifonata si isi da seama ca in raza de vreo 300 de km nu exista nici un service de masini. Apar taietorii de lemne din satul apropiat, se intorceau de la munca spre casa. Il vad pe acesta si ii zic:
-Nu te ingrijora, te ajutam noi!”

– Cum sa ma ajutati?

– Nu ai tu grija, ne pricepem la toate si iti vom face masina ca noua!

– Cat costa toata reparatia asta?

– Nu costa nimic. Uite, lasa-ne noua cerbul ca nu am mancat de mult. Si gata!

Peste o saptamana vine acesta dupa masina si descopera ca e reparata exemplar, de parca niciodata nu ar fi patit nimic. A plecat multumit. Dupa cateva saptamani in mijlocul unui mare oras, Dumnezeu a pus la cale propriul lui scenariu, si acesta se tamponeaza cu un Finlandez, care conducea si el un mercedes. Ambii au coborat sa vada cat de tare sunt sifonate masinile.

Cand au ajuns sa arunce o privire asupra masinii rusului ambii s-au transformat in doua figuri de ceara. Stateau nemiscati. Nu puteau scoate o vorba. La Finlandez parul a inceput sa se miste chiar si la subsuori. Cred ca si la mine s-ar fi miscat daca vedeam ce au vazut ei. Si ce au vazut? Pe masina rusului toate piesele inlocuite de la prima tamponare cu cerbul au fost inlocuite cu unele de lemn. Pur si simplu piesele erau facute extraordinar de bine de catre acei taietori de lemne, dar din lemn.

Dupa aceasta intamplare marele om de afaceri Finlandez care venise sa investeasca sume colosale, pur si simplu a plecat la el acasa, pentru ca a considerat ca a face afaceri cu oameni care conduc mercedesuri din lemn, pur si simplu este lipsit de perspectiva si periculos! Iata ca astfel de creierase pot exista numai in spatiul acesta al Globului si nicaieri in alta parte. De aceea si noi si rusii si altii de prin zona suntem niste popoare greu de inteles, in afara oricarui standard, sablon.

Europa saraca nu stie, nu isi da bine seama pe cine cheama ea sa adere. Pe Romania? Doamne ei saracii nici macar nu inteleg ca Europa va trebui sa depuna efort ca sa se integreze in modul nostru de a fi, nu noi in sistemul lor. La ei totul e simplu. Drumuri, poduri, politie, functionari, spitale, scoli, infrastructura, infostructura…acestea si noi ni le dorim si le vom face in timp chiar mai bine ca la ei, dar sa traim ca ei nu vom reusi niciodata pe cand ei sa traieasca ca noi, poate ca abia asteapta, ar vrea ei dar nu pot. Nu au mintea noastra, nu- i duce capul. Nu pot fi ca noi, pentru ca nu au sufletul nostru. Ei tot ce dreg pe la ei o fac din minte, noi din suflet, chiar si cele mai rele ,tot din tot sufletul o facem. Iar ce e din suflet e vesnic, ce e din minte, o alta minte o sterge.

O buna cunostinta a unui prieten a atins o perfectiune paradoxala. Acesta a devenit profesor universitar in America si preda americanilor literatura americana. Cel mai de groaza, spune acesta, sunt lucrarile scrise pe care el le cere de la studenti. A scrie ceva pentru studentii americani este cel mai greu lucru. Chiar si eu ma minunez cand vad cum tin ei stiloul in mana si imi dau seama ca astfel, intr-adevar este extrem de greu si obositor sa scrii. De aceea la ei majoritatea evaluarilor se fac prin test grila, pentru ca le este greu sa scrie.

E uimitor sa-i vezi pe americani scriind ceva, sa fiti atenti cum tin ei stiloul intre degete si veti intelege ce vreau eu sa spun aici.Unii scriu cu mana stanga pentru ca nu stiu cum stiu ai nostri ca trebuie sa scrii cu mana dreapta. Ei citesc literatura clasica mondiala chiar si la facultatile de specialitate in varianta redactata, adica volumul complet de scrieri a lui Shakespeare – 14 pagini, atat.! Voltaire – 3 pagini, Goethe – 6 pagini, foarte groasa carte! Iar in acele texte redactate, cuvintele pe care le spun eroii principali sunt foarte apropiate de felul americanilor de a vorbi astazi. De exemplu Romeo ii spune Julietei: ,,Eu te iubesc” Ea ii raspunde: ,,Si eu simt aceeasi prostie fata de tine” .

– Tu de ce mi-ai scris ca Van Gogh este autorul lui Faust, doar de curand la o lectie mi-ai raspuns corect ca Faust a fost scris de Goethe? Si acum vine raspunsul extraordinar al studentului american:

– Pai, nu am stiut cum se scrie Goethe. Lui ii este absolut tot una cine a scris aceasta lucrare Van Gogh sau Goethe, putea sa o scrie si Mauzedun daca ar fi stiut cum se scrie numele lui. Eu niciodata poate ca nu as fi crezut aceste istorioare care pot parea unele dintre ele adevarate bancuri, daca eu insumi nu as fi fost martor la unele dintre ele. Celelalte sunt povestite de catre oameni in care eu am mare incredere.

In America exista un numar destul de mare de rusi care lucreaza acolo pe baza de contract. Acestia imi povestesc cum se distreaza ei copios pe seama americanilor. Cand nu mai au ce face ies in oras ca sa se distreze pe seama prostiei americanilor. Ce fac acestia? Isi iau cu ei o camera de luat vederi si iau interviuri de la trecatorii americani. Acestia cu foarte multa placere sunt de acord sa vorbeasca despre ce sunt intrebati. Nu are importanta ce ii intrebi, ei vorbesc, obligatoriu iti vor spune ceva de care mai tarziu vei crapa de ras. Sunt foarte fericiti ca li se ia un interviu nebanuind ca rusii seara la bucatarie pur si simplu se vor tavali de ras pe jos cu lacrimi in ochi, pana li se va umfla ficatul in ei de atatea hohote. Si mie mi-au aratat cateva din filmarile lor. Mori de ras! Multa civilizatie, putina cultura!

Vad pe caseta un barbat de culoare, bine facut, in fata camerei de luat vederi, tot timpul se misca de pe un picior pe altul de parca danseaza, care la intrebarea extrem de simplu formulata, mai simplu de atat, pur si simplu nu se poate : ,,Cine este Hitler?”, acesta raspunde: ,,Exact nu stiu, demult a fost asta. Dar cred ca a fost un om rau”.

Slava domnului macar asta stia. Si mai adauga apoi: ,,Nu mai stiu exact, dar cred ca acesta nu- i iubea…cred ca pe evrei sau pe negri. Da, da! Stiu. Pe negri nu- i iubea. Rau om a fost!”

Un alt episod arata un cuplu in varsta care au spus ca in vara aceasta au fost sa viziteze Europa. La inceput am fost in Paris – a spus ea si el a adaugat – iar apoi in Franta. Toate acestea le-am vazut cu ochii mei in acele filmari.

Intr-o localitate nu departe de orasul in care s-a nascut Hemingway si in care acesta a scris ,,Batranul si marea”, ,,Adio Arme” era un local care avea o denumire foarte ciudata pentru limba romana. Localul se numea ,,Mandalice”. O terasa frumoasa prin care puteai sa intri spre receptie, deasupra careia scria la fel – ,,mandalice”. La etajul unul se gasea un bar destul de frumos iar pe un perete in dimensiuni destul de mari portretul lui Hemingway. Acestia au filmat cum au intrebat 10 oameni cine este in portretul de pe perete. Doi oameni au spus sincer ca nu stiu si atat. Restul opt au privit catre tablou si dupa cateva secunde de gandire au spus clar si hotarat – Mandalice. America e tara Mandalaizilor.

De ce faceau acesti rusi genul acesta de distractie si filmari? Psihologic, de ce? Ei doreau sa-si arate lor insile, sa-si demonstreze ca nu au facut bine pentru ca au plecat. Chiar si hotilor din Rusia le pare rau ca au plecat candva din tara lor, pentru ca cei care au ramas au agonisit cu mult mai mult decat cei plecati. Asta e valabil si la noi in tara. Romanii care au plecat in SUA candva nici nu viseaza sa adune atata cat au adunat fratii lor aici in Romania, unii inca mai continua sa acumuleze.

Nu cred ca are intreaga America atatia milionari in dolari care au ajuns milionari in doar cativa ani, iar daca ii punem la un loc si pe cei din Basarabia, Bulgaria, Ungaria, Ucraina, atunci in general nu mai avem cu cine sa ne comparam. Si americanii au milionarii lor, desigur, numai ca la ei ajungi milionar intr-un mod foarte evident, multi ani la rand, nu de pe o zi pe alta ca la noi. Nici aici nu se pot bate americanii cu noi. Habar nu au cum se fac banii! Sa invete de la parlamentarii nostri, deputati si senatori, functionari…La noi chiar si babutele precum tanti Tamara si altele care se ocupau de asfaltatul drumurilor stiu sa faca bani mai repede si mai usor decat managerii lor, cu toate universitatile lor terminate.

Sa vedeti cata mancare este pretutindeni la americani. Asta nu e bine! Ai impresia ca ei isi bat joc de mancare. Pretutindeni mancare. Ei mananca foarte mult si pretutindeni. Mananca in aeroporturi, in magazine, in parcuri, conducand masina, in autobuse si metrouri, chiar si in wc mananca.

De fapt ceea ce fac ei nici nu se poate numi – a manca, pentru ca ei baga in gura sandwich-uri de un metru precum noi lemnele in soba, ca si cum ar dori sa umple spatiile goale ale organismului. In limba lor nici macar nu exista cuvantul bucatarie, acest cuvant ei l-au imprumutat de la francezi – cuisine, iar cuvantul americanesc – food se traduce – furaj, nutret. Astfel de localuri ca Mc Donalds cu meniurile lor de genul Egg McMuffin and Big Mac sandwich and french fries for lunch and dinner, nu sunt nimic altceva decat niste genuri de benzinarii la noi pentru completarea spatiului liber din stomac. Vine corpul, isi face plinul, ca la benzinarie, in curand ei isi vor turna alimentele printr-un furtun direct in gat printr-o palnie, ca sa nu mai piarda timpul cu mestecatul hranii. Da ceea ce mananca ei in acele locuri nu este hrana ci este chiar furaj, nutret , deoarece mancarea aceea nu este pregatita de bucatari ci de chimisti, selectioneri si aceasta contine o tablita intreaga de gramaje a vitaminelor, grasimilor, chimicalelor, hormonilor, exact ca si nutretul pentru vitele mari cornute. Si nu intamplator de la aceasta mancare populatia americii a inceput sa creasca, in latime.

Unii nu mai pot urca in propriile automobile. Cum recunosti femeile americane intr-un aeroport din Europa, de exemplu? Daca vezi o femeie care cand se aseaza pe un scaun, se aseaza de fapt pe doua deodata – e americanca! Deseori ma intrebam, oare femeia asta cum va reusi sa zboare? Are doua locuri alaturate in avion pe acelasi bilet? Odata la intrarea intr-un aeroport o americanca mica la statura, de culoare si extrem de grasa mi-a ingradit calea. Prima intrebare care mi-a aparut in minte atunci era: este oare mai usor sa o ocolesc sau sa sar peste. A o ocoli dura mai mult si…

Cu americanii nu poti face glume, pentru ca nu le inteleg, nici cum, mai ales daca ai o fata serioasa in timp ce faci glume. Odata mergand intr-o masina in care erau si doi americani, intram intr-o intersectie si americanul a tinut sa ne anunte ca intram intr-o intersectie cu sens giratoriu. A vazut el semnul rutier care indica sensul giratoriu, la care eu spun ca sub semnul acela era bine sa fie scris; nu mai mult de trei ori. Sa vedeti ce a inceput. Mai bine taceam. Nu a inteles nicidecum gluma.

<!–[if !supportLists]–><!–[endif]–>Da ce ai avut in vedere cand ai spus asta?

<!–[if !supportLists]–><!–[endif]–>Dar de ce numai de trei ori?

<!–[if !supportLists]–><!–[endif]–>Dar ce, mai mult nu e voie?

<!–[if !supportLists]–><!–[endif]–>Trebuie sa facem rondul de doua ori?

<!–[if !supportLists]–><!–[endif]–>Ce trebuie sa facem?

Pana le-am explicat ca a fost o gluma a durat mult, dar daca trebuia sa le mai si explic in ce consta gluma, se facea seara. La ei umoristii care se produc pe scena trebuie sa fie imbracati ori foarte haios, ori sa aiba o fata de tot rasul. Ei privesc umorul cu ochii. Nu sunt asa ca ai nostri care intai gandesc rapid si apoi ii apuca rasul.

Noi umorul il percepem cu sufletul si radem din suflet, ei vad umorul cu ochii. Daca le zici un banc sau o gluma creata de suflet, nu inteleg nimic. Se blocheaza. Lor nu le poti pune intrebari capcana asa cum faceam noi in copilarie. De exemplu; ce este mai usor o tona de lana sau o tona de metal? Daca ii intrebi asa ceva, vei avea o mare deceptie, pentru ca se vor bloca, ochii mari, nu clipesc nici nu gandesc, cauta ceva in mintea lor dar nu gasesc nici un raspuns, pentru ca nu au un astfel de sablon in mintea lor. In general viata lor este alcatuita din sabloane, la unii mai multe, la altii mai putine.

Nimic nu vine de la ei, nimic nu e spontan. Ei stiu totul cum trebuie sa fie. Oamenii nostri la astfel de intrebari cu capcana imediat raspund, iar la alte intrebari de acest gen nici macar nu mai asculta intrebarea pana la capat ca imediat se prind si incep sa rada. Ai nostri stiu raspunsul din insasi intrebarea care li se adreseaza. Nici nu mai trebuie sa asculte pana la capat intrebarea ca deja isi dau seama despre ce este vorba.

Vreti sa va demonstrez? Imi place sa demonstrez toate teoriile pe care le sustin.

Asadar, daca butterbroad-ul totdeauna cade cu untul in jos, iar pisica in picioare, atunci cum va cadea pisica daca pe spatele ei…V-ati prins deja!… Radeti, nu? Asta este!

Suntem cu totul diferiti si acum dupa toate aceste spuse sunt sigur ca nici nu mai doriti sa devenim ca ei. Sa avem banii lor poate ca da, dar sa traim ca ei …niciodata! Pur si simplu nu va fi posibil. Noi suntem mai mult facuti din spirit. Ei sunt facuti mai mult din corp si acesta le dicteaza modul si felul de viata.

Anatol Basarab.

38 comentarii la “NOI ROMANII SI EI, AMERICANII.

  1. Buna ziua!Mi-a placut extraordinar pamfletul.Felicitari.Cand putem intra in posesia cartii?Imi permiteti sa pun acest articol pe blogul meu, evident mentionand sursa?Cu mult respectRobert

  2. Un articol extraordinar, plin de adevar si mai ales de glume foarte reusite:). Au fost momente cand am ras cu lacrimi:). Da, intradevar, americanii si romanii sunt extrem de diferiti. Am avut si eu de a face cu cativa americani si pot spune ca asa e, ei fac totul dupa sabloane. Mi-a parut bine ca am reusit sa citesc pana la capat. Mult succes!

  3. Domnule Anatol Basarab felicitari pentru discursul captivant si care se da drept neaos romanesc (se da).Vreu sa lamuresc daca imi dati voie cateva aspecte si anume :
    1Romanul nu are si nu va avea vreodata ceva din neamul lui aliosa in sange si cu atat mai putin in suflet.
    2Rusi si rusia noua ca romani ne-a facut atat de mult rau cum nu au reusit popoarele migratoare ,romani si turci la un loc si numai acum recent cate mii de romani au murit de mana ruseasca nu mai zic cate femei violate iar daca nu ma insel tezaurul nostru stramosesc patrimoniul nostru vagoane intregi tot la rusnaci sunt impreuna cu moldova si basarabia care sunt independente doar cu numele.
    3Inainte de a ne face popor de tampiti trebuie sa dovediti voi rusi ca sunteti mai breji cu fapte si nu prin japca si chinezarii.
    4Rusi sunt responsabili de mari suferinte cauzate acestui popor si daca romania si romani au ajuns veseli de la alcol este si vina rusului ce a implementat in nconstiinta acestui popor mentalitatea comunista si imbecilizanta .
    5.Daca acest pamant este viu si cu siguranta este si referitor la comparatia dumneavoastra Rusia din punct de vedere organic ar putea fi in cel mai bun caz sistemul muscular ,ROMANIA ,ar fi inima iar America cei drept i se potriveste sistemul digestiv creerul ar putea sa ii revina Japoniei impreuna cu Germania, organele reproducatoare Chinei Si Indiei etc.
    6.Nu vreau sa par un nationalist sovin dar a pune Rusia cizma ce a strivit sufletul acestui neam roman si asa prea chinuit pe picior de egalitate si la nivel spiritual este o jignire profunda la adresa oricarui roman ce ii curge in sange spiritul si sufletul acestui popor minunat, frumos cu oameni frumosi si romani ce mai bine ar muri cum bine este scris in imn :
    MURIM MAI BINE-N LUPTA CU GLORIE DEPLINA
    DECAT SA FIM IAR SCLAVI IARA-N VECHIUL NOS PAMANT
    nu va inselati ca ne-ati spalat creerele caci o inima de roman e la fel de puternica si arzatoare ca soarele si poate sa mistuie toata neghina in calea-i
    Acum domnule Anatol Basarab sa stiti ca prin mine a vorbit subconstientul colectiv si stiti la ce ma refer ceea ce cred ca trebuie sa luati in considerare cant mai afirmati ca romanul si rusul au altceva in comun in afara de o relatie de profunda indatorare karmica a poporului rus fata de acest popor roman .
    Eu va stimez si va urez toata sanatatea de care aveti nevoie si din punctul meu de vedere aveti multe sa ne invatati dar va rog incetati in a mai jigni spiritul acestui popor si daca sunteti roman pai fiti pana la capat.

    • 1. Nu cred ca stiti dumneavoastra ce vrea intreg poporul roman de la neamul lui Aliosa. Daca acela este neamul lui Aliosa acesta este neamul lui Ionel?
      Ne place sau nu, dar sistemul militar, cel a invatamantului si multe altele pana acum nu mult timp in urma erau copii din cele a Rusiei Sovietice si muti specialisti de ai nostri au fost scoliti exat in Rusia. Si ce mai specialisti, pana si astazi putini din cei scoliti in alte tari nu ii intrec.
      Poate nu poporul rus a creat Romaniei atitea necazuri ci propria prostie a politicii neamului nostru. Ne-a pus rusii cumva sa ne asociem cu fascistii? Singuri am facut asta din lasitate si prostie si este evident ca intr-un razboi aliatii sunt tratati intr-un fel si dusmanii in alt mod. Nu vrei sa spui insa nimic de cate atrocitati au facut armatele romane prin basarabia, ucraina si tot asa pana la Don. Sau ai impresia ca armatele romane mergeau cu agheazma si tamaie si rugaciuni.
      Putini stiu ca armata romana era bagata exact la inaintare acolo unde fascistii nu ptre aveau chef.
      Eu cred ca prostia din al doi-lea razboi mondial o platim si astazi ca o frustrare de neam si dam vina pe rusi in loc sa cautam prostia in propria curte.
      Sau doreai sa castige razboiul fascistii si noi romanii sa fim cu ei invingatori? Pai daca era sa crede-ma ca fascistii ne exterminau si pe noi, dar la urma si ne transformau in sclavi, ca oricum nu eram rasa pura ariana.
      Mai citeste istoria si documentele inainte de a da vina pe poporul rus sau oricare altul.
      Austriecii de exemplu nu au frustrarea asta si in mijlocul Vienei pana si astazi sta monumentul ostasului rus cazut pentru eliberarea Austriei. Sta acel monument si este ingrijit, iar soldatul are o casca spoita cu aur.
      Sau austriecii sunt mai tantalai ca noi daca ei respecta soldatul rus?
      Nici un razboi nu e curat si cu atat mai mult cinstit. Dar cel care castiga are drepturile sale. Cu atat mai mult ca Fascistii au atacat granitile rusiei pe 22 iunie 1941 fara macar a declara razboi, cu armatele romane alaturi. Au atacat miseleste.
      Daca binele mereu invinge raul asa zice Dumnezeu inseamna ca Rusia reprezenta binele si noi impreuna cu armata germana – raul, deaceia am si perdut razboiul, pentru ca din punct de vedere cosmic, dumnezeesc – nu am avut dreptate si faceam jocul raului.
      Ai zis ca nu vrei sa fii nationalist sovin dar exact asta ai facut. Acum o sa zic eu. Nu vreau sa te supar dar exact asta voi face. Eu zic ca ai cam ignorat documentarea reala din documente primare si fara sa vrei spui niste lucruri ingrozitoare, care iti apartin si ai dreptul la opinie. Eu zic sa te mai documentezi. Pe mine personal nu ma deranjeaza nimic, orice ai spune despre rusi, romani, nemti, turci…Eu am trait acolo, stiu Rusia ca pe Romania. I-am cutreerat campiile si muntii la fel ca si pe cei a Romanie. Nu cred ca i fost vre-o data in Rusia si nu cred ca iti cunosti propria tara destul de bine.
      Ambele tari sunt minunate si in ambele tari traiesc popare minunate. Si acolo sunt prosti si dobitoci, hoti si mincinosi, ignoranti si superdestepti, numai ca aici prostii ies mai mult in evidenta din cauza valorilor pe care le promovam. Astfel fiecare prost se poate exprima crezand ca este foarte destept, mai ales daca este sustinut si de televiziuni, ziare, tabloide.
      La nivel de cultura si patriotism noi romanii mai avem mult de dat din coate ca sa apropiem de rusi. Crede-ma. Poti verifica. Dar obiectiv.

      • Da aveti mare dreptate in fond si esenta totul este vorba de rezonanta ,cu ce am rezonat aceea am aflat simplu acuma ca nu ne place este partea a doua in care nu privim obiectiv .Totul referitor la razboaie si geopolitica de fapt a fost si este inca din cele mai vechi timpuri un teatru regizat de cineva de oligarhie iara cei ce au suferit de pe urma razboaielor au suferit din pricina c au sau am rezonat cu acest concept dealtfel asta este si directia in care oligarhi au investit cel mai mult si anume in mentinerea umanitatii intr-o frecventa de vibratie cat mai apropiata de stadiul animalic al instinctelor primare.Lucru pentru care au pus in joc chiar cele mai noi descoperiri stiintifice alaturi de cele mai vechi si eficiente metode de indobitocire de exemplu manipularea psiho-emotionala subvesrsiva si subconstienta in care se foloseste magia neagra ,si indobitocirea colectiva prin formatori de opinie ,nu mai vorbesc de introducerea intentionata a alcoolului a drogurilor ,tigarilor si a altor substante ce le ingurgitam zilnic pentru ca se afla in paine in pasta de dinti si oriunde ,iarasi cu efecte cu tinta directa asupra sistemului nervos.Acum ii respect pe cei ce au instructie militare si chiar au avut ocazia sa lupte in razboaie si de cele mai multe ori au facut-o conjunctural insa totul ti-se intampla in functie de ceea ce atragi si in functie de evenimentele cu care rezonezi ,omul este o forta incredibila dar nu din punct de vedere fizic si nici mar intelectual ci din punct de vedere spiritual , de acolo o persoana poate rezona si atrage o rezonanta a carei forta este capabila sa schimbe cursul evenimentelor fara ca macar fizic sa miste un muschi desi totul se leaga iar aici este si forta celor ce conduc aceasta umanitate sau la un anumit nivel ,forta lor nu consta in muschi sau vitejie, ci consta in cunoasterea spirituala prin care trag sforile din spatele cortinei iara noi ca niste destepti ne intrecem sa ne dam in cap care mai de care facandu-le astfel jocul perfid.Acestea le scriu mai mult pentru toti cei ce vor citi si mai putin ca sa ma dau mare un fata dumneavoastra caci stiu ca acestea deja le stiti si multe altele pe deasupra si in mod direct ceea ce este cu adevaraat de valoare.

    • Va mai trece ceva timp si tot asa vei vorbi si despre americani si despre America. Mai bine sa ,,morim mai bine in lupta cu glorie deplina” decat sa ajungi iarasi sclavul Americii. Daca nu va spune asta bucoveneanul colectiv atunci vor spune copii bucoveneanului colectiv si cred ca stii la ce ma refer cand spun asta.
      De cate ori va trebui sa apar imaginea Rusiei o voi face la fel de bine ca atunci cand trebuie sa apar imaginea Romaniei. Numai ca mie mi sa intamplat sa apar imaginea Romaniei de romani si nu mi s-a intamplat sa apar imaginea Rusiei de rusi.
      Stiii de cate ori am auzit din gura romanilor prin Viena, Italia, Spania, Suedia ca romania e o tara de cacat, ca acolo traiesc numai niste dobitoace si fraeri si stii oare de cate ori eu personal le-am dat in cap efectiv, fizic, de le-a dat sangele pe bot? Da anume asa si nu imi e rusine deloc de aceste fapte si daca trebuie le pot repeta oricand, doar sa mi se ofere ocazia. Sunt foarte bine pregatit in aceasta directie si apropo, tot de catre rusi si in Rusia.
      Stii de cate ori imi era rusine ca la aceiasi masa cu mine stataeau si alti romani si nu pentru ca erau roamni ci pentru felul in care ei isi vorbeau de rau propria tara si popor. Si crede-ma ca acei oameni nu erau deloc niste pungasi ci chiar oameni inalti pusi. Stii de cate ori anume astfel de oameni mi-au coborat si mie cota? In loc sa semnezi un contract de 5000 de euro dupa toate spuse de acei romani cel cu care trebuia sa semnezi se gandea – pai din ce tara vii tu chiar daca esti bun e bine si 3000 de euro, ca doat uite ce spun compatriotii tai. Si fireste ca ii bateam eu de restul 2000 mii. Nu a indraznit inca nici unul sa ma reclame la politie, dar daca m-ar reclama ar si castiga chiar pentru ca politia romana nu ar tine cont decat de fapta nu si de motivele ei. Acum ai inteles bucovenean colectiv cam cum stau lucrurile prin viata?
      Apoi uita-te si tu, desi germania a pierdut razboiul si a fost mult distrusa de efectele firesti ale razboiului nu au o astfel de frustrare si ura fata de rusi asa cum o manifesti tu. Nemtii au inteles foarte repede care si cine este si au fost impartiti in doau, au avut si ei de suferit foarte mult, au platit pagube de razboi de nu s-au vazut si totusi prietenesc cu rusii. Pilotii din al doi-lea razboi mondial vin de 9 mai si se intalnesc cu pilotii rusi ramasi in viata si isi povestesc si se imprietenesc. Sunt oameni si au inteles in ce au fost atrasi. Poporul german a inteles ca au fost trasi in acel razboi si in tot ce a urmat de faptul ca s-au lasat manipulati si au crezut intr-un singur om – Hitler.
      Au inteles si gata. Noi nici astazi nu putem intelege ca nu popirul rus e de vina ci pupencurismul nostru si prostia. Atat. am avut de spus si atat sa se inteleaga.

      • Foarte bine da-le in ce au mai prost macar ii inveti minte iar daca iti permiti inseamna ca ai tu o tehnica in care resentimentele acestora sa nu se transforme in situatii contondente cu final tragic la adresa ta de mai tarziu ceea ce iarasi este ori o tehnica pe care trebuie sa o afu din motive lesne de inteles ori ai un spate asa de puternic incat probabil ca dupa ce ii dai unui individ cu ranga peste picioare si un cap in gura vine politicos si umil sa va ceara scuze temandu-se ca oricum daca viata dumnealui nu mai conteaza macar restul familiei sale sa aiba o sansa .Spun asta foarte serios caci nu sunt curios(curiosi mor repede) ci pur si simplu foarte respectuos cum de ati reusit sa implementati asemenea moduri de manifestare fara sa suferiti anumite accidente mai mult sau mai putin intamplatoare cum se intampla cand de obicei oricine in afara de dumneavoastra si anumiti oameni de exemplu presedintele Romaniei sau alti oameni la fel de importanti le suporta avand in vedere ca la ora actuala un pusti trecurt prin armata ce are o banala arma fara serie sau neindentificabila poate impusca fix in cap de exemplu fiul unui mare patron(mafiot) de la mine in orasi ce era campion la carate si un tip foarte alunecos si versat .Acum cati oameni atatea legi insa probabil ca eu fata de dumneavoastra prefer sa previn caci stiu ca fiecare pasare pe limba ei piere iar daca atrag un astfel de specimen inseamna ca eu am rezonat cu acesta deci este vina mea dar poate ca si tactica dumneavoastra daca vreti sa ne dezvaluiti secretul este poate chiar mai eficienta in scopul mentineri functionale si in depline capacitati a fiintei umane in acest vehicul fizic si asa efemer .Daca nu cer pre a mult poate ne dezvaluiti tehnologia dumneavoastra comportamentala in sensul dreptati facute cu pumnul fara consecinte care sa afecteze catusi de putin in sens negativ .Serios chiar foarte serios multi tineri printre care ma numar si eu vrem sa aflam aceasa tehnica sau macar care sunt premizele ca un astfel de comportament sa fie implementat la scara larga si care este rata succesului precum si riscurile la care ne expunem .Va multumesc din spirit Domnule Anatol Basarab

    • Si inca ceva pentru gabrielrafael55@yahoo.com
      Bunicul meu din partea tatalui a inceput razboiul in armatele romane si a luptat impotriva rusilor pana cand a fost ranit in luptele de la Pitesti. Au venit rusii si a nimerit in prizonierat. Rusii l-au tratat si imediat s-a semnat actele de intoarcere a armelor a armatei romane impotriva fascistilor. Cand a fost apt de lupta a mers in continuare cu razboiul tot cu armatele romane dar deja de partea rusilor si asa pe jos pana la Berlin.
      Celalalt bunic din partea mamei a luptat ofiter tanchist de parte rusilor de la inceput si pana la capat si in ziua de 9 mai 1945 cad Berlinul capitulase si cei doi soldati rusi arborase steagul rosu deasupra Reichstagului, s-a pierdut fara urma. Tata-l meu l-a cautat prin tot felul de arhive din rusia si germania pana in 1978 si nu a gasit nici o insemnare legata de el.
      Tot pana in acelasi an bunica mea tot il visa cum vine acasa si ii bate in fereastra strigand-o pe nume. Asa am ramas eu fara bunic pe care nu l-am vazut niciodata.
      Celalalt bunic care a vazut ambele fatete a razboiului, ambele tabere si care a ramas in viata m-a iubit foarte mult. Am petrecut foarte mult timp impreuna, iar cand am inceput sa fiu suficient de mare ca sa inteleg mi-a povestit o multime de lucruri legate de razboi.
      Am plecat in armata si el a vrut sa ma vada venind acasa viu si nevatamat, pentru ca stia ca acolo unde mergeam eu puteai sa nu mai te intorgi deloc. De fapt erau mai multe probabilitati sa nu te intorci decat sa vii sanatos si nevatamat inapoi.
      Nu mai avea puteri sa traiasca, dar se tinea de viata si a avut norocul sa afle ca eu vin in concediu de merit, lucru foarte rar chiar si pentru ofiteri. Am stat 10 zile acasa dupa care trebuia sa ma intorc. Am mai stat de vorba de la suflet la suflet si de data asta de la militar la veteran de razboi. Am plecat si cand am ajuns cu trenul la Kiev, s-a stins din viata. Nu aveam cum sa ma intorc din motive lesne de inteles, dar nu mi-a fost usor.
      A trait toata viata lui in Basarabia desi era de le Pitesti si el si bunica mea.
      El nu avea acest noationalism sovin desi a luptat si cu unii si cu altii.
      Eu prin bunicii mei stiu ambele fatete ale razboiului, a rusilor si a fascistilor si nu pot accepta sa vina cineva sa-mi spuna mie din manuale de istorie, care se rescriu odata la patru ani cum e treaba cu razboiul, cu rusii, fascistii…
      Unii nici macar nu au avut pe cineva care a murit pe front sau a luptat si au tupeul sa imi spuna mie cum e treaba pe lume asta.
      Eu stiu razboiul nu din manuale ci din amintirile vii ale oamenilor vii. Am stat de vorba si cu unii si cu altii. Am prieteni germani mai tineri si mai in varsta, unii chiar fosti soldati SS cu care am vorbit pe indelete despre aceasta parte a istorieii. Nici ei, fosti soltati SS, nici nepotii sau fii lor nu au o astfel de viziune sovina asupra rusilor sau a romanilor. Inteleg perfect ce s-a intamplat, care a fost jocul, care era miza, care era manipularea si s-au linistit. Au inteles ca au pierdut si le dau ceea ce li se merita invingatorilor. Asa e barbateste.
      Nu accept lectii de la nimeni care doar stie sa latre despre ceva dar cand e de facut ceva se dau cu curu la gard, scuzati-mi expresia- gard.
      MAI BINE IN LUPTA CU GLORIE DEPLINA…. ce prostie…parca deja ai sti ca gloria iti e asigurata. Poti sa mori ca prostu in prima zi, in prima ora, fara a mai intelege ce si unde ai fost.
      Eu stiu foarte bine ce inseamna razboiul. Am mirosut fum de praf de pusca pana imi lacrimau ochii, imi erau hainele imbibate cu mirosul de pulbere si nu trebuia sa strang tuburile cu toata unitatea pana le gaseam pe toate. Am aruncat grenade mai multe decat altii au batut din palme pe la concerte si spectacole.
      Eu stiu ce inseamna sa-ti aperi patria stiu si ce inseamna apoi sa fii inselat de propria patrie si de propriul guvern.
      Le stiu pe toate. Sunt uns cu toate alifiile posibile. Nu ma mai sperie nimeni si nimic asa usor.
      Stii oare pentru cat e calculat un tanc modern intr-un razboi deplin modern? Pentru 15- 25 minute de lupta. Acum mai vrei ,,Sa murim mai bine in lupta cu glorie deplina” ? Atat va dura gloria ta deplia.
      Doamne, da de ce scriu eu toate acestea cand nici nu ar trebui sa ma intereseze. Pentru ca ma doare cand vine unul altul si imi spune:,, Dute la tine in Moldova si fa reguli nu pe la noi!” Noi romanii, voi Moldovenii…
      Fratilor, credeti-ma eu ca nimeni altul am toate motivele sa ma simt mai roman decat oricare dintre voi si chiar asa ma simt. Eu stiu cum e sa fii tradat sau abandonat ca roman de dincolo de Prut de propriei tai frat din parte asta de Prut si totusi nu ii urasc nici pe unii nici pe altii. II iubesc si pe romanii de aici si pe romanii de dincolo si la fel de bine le dau in cap la propriu si celor de aici si celor de acolo cad imi incap pe maina si ma pun in situatii oribile vorbindu-mi tara de rau si ponegrind-o. Inca odata spun, ca atunci cand astfel de lucruri mi se intampla nu imi e rusine deloc de acele fapte, dar nici nu ma mandresc. Pur si simplu le dau in cap si sper ca pedepsindu-le trupul si explicandu-i pentru ce si-a luato apoi ii voi salva sufletul. Daca va intelege am facut deja o fapta buna, daca nu va intelege macar se va teme sa mai vorbeasca patria lui de rau si sa arunce cu noroi in ea, tara care l-a crescut, l-a hranit, de unde si-a absorbit primele energii, primele vitamine…Si toate acestea le-am facut din dragoste si din iubire. Acum vezi cum nu este important ce faci ci de ce o faci?
      Nu este important nici macar ce am scris pana acum, important este de ce am scris toate acestea.

      • Da asta este o inima mare mare .Si eu am avut rude care au murit in razboi iar bunicul meu din partea tatalui a fost prim ofiter responsabil de arhiva (SECRETA) a statului si a fost sinucis din motive lesne de inteles.Poate ca nu este bine sa spun dar informatiile pe care mi-lea impartasit sunt in deplina concordanta cu ceea ce spuneti dv si mai mult decat atat ceea ce mi-a spus sunt lucruri cu adevarat responsabile de tabloul in care traim .Aveti perfecta dreptate cand spuneti ca istoria predata in scoli nu este cea adevarata ci este falsificata pentru a servi scopurilor adevaratilor conducatori care nu sunt nicidecum cei ce ne conduc la vedere.Eu stiu adevarata istorie inca din timpurile lemuriei si atlantisului si mai stiu o gramada de alte lucruri care pentru majoritatea sunt doar povesti si stiu din simplu motiv pentru ca le-am trait si dumneavoastra cred ca le-ati trait .Toate lucrurile de la un anumit nivel se intampla cu un anumit scop cine intelege legea rezonantei ,a atractiei si cauzalitatii in raport cu legea si planul divin ceea ce este destul de simplu poate sa descifreze o buna parte si anume cea esentiala din paradigma ce o traim .
        In acest comentariu in care nu v-ati pierdut timpul degeaba ci ati intarit din nou ceea ce inseamna integritate si apartenenta la ceea ce se cheama umanitate si iubire ,m-ati facut sa simt spiritul unui adevarat ROMAN care va ramane roman oriunde s-ar naste si la oricate teste v-a fi supus .

      • Avem aici alaturi de noi o armata care va schimba totul doar prin prezenta si mod de existenta,aceasta armata este reactia imunitara a universului la adresa plagi ce a cuprins aceasta planeta.Chiar noi si alti suntem cei ce lupta si vor lupta in spirit si forma fiecare pe cont propriu desi impreuna iar conducatorul nostru este insusi Cristos iar ceea ce ne anima este iubirea si libertatea.Chiar daca nu pare totul este in favoarea noastra pentru ca insusi universul prin noi va remedia situatia.Aceste informatii sunt doar adevarate si le traim de aceea suntem fericiti in aeasta lume intunecata.Ne a luat ceva pana sa intelegem ca cel mai bun lucru pe care il putem face este sa fim noi insine atat cat se poate in pofida oricaror conditii si conjuncturi caci aceasta este energia si algoritmul ce v-a aduce schimbarea.Cu multa stima va urez dv si tuturor luptatorilor in spirit dintre care si eu fac parte toata lumina si iubirea de care avem nevoie .Oricine stie ca un luptator in spirit poate face cat o armata intreaga si asta trebuie sa sperie pe toti al carui dumnezeu este dracu caci acolo se vor duce in curand cand semnalul v-a fi dat sa se fereasca caci nu vor mai putea suporta adevarul ce va veni peste dansi.

      • Buna, Anatol, eu sunt f socata si mirata sa aflu ca o pers ca tine crede in „datu’ in cap”. Poti sa-mi explici si mie, te rog, cum e posibil ca un om spiritual si care e capabil sa iubeasca total si neconditionat (te-am auzit vb despre dragoste ca renuntare la distante, asta inseamna iubire totala si neconditionata dupa mine) sa creada in puterea pumnului?

        Multumesc,

        Michelle

    • Mesaj pentru Dl. gabrielrafael@. De 20 de ani de cand sunt in Romania si de vre-o 15 cu certificat de nastere romanesc(dobandit datorita originii bunicilor mei) asa cum probabil il are si domnul mai sus mentionat am tot primit si eu genul acesta de replica (la alta scara si in alte contexte). Am tacut pana acum, sau am raspuns cu replici banale … See Moretaximetristilor(unor), vinzatoarelor(unor), functionarilor publici(unor) dim mai multe considerente: am cei 7 ani de acasa, nu am caracterizat sau judecat o suma mai mare de oameni fie asta o tara, fie un popor, fie un grup dupa, impresia lasata de vreo unul din acele categorii enumerate mai sus. Dar, cuvantul neaos m-a determinat sa fac acest lucru.
      In primul rand, daca acest pamflet era scris de un roman neaos nu ar fi fost acest comentariu al d-lui gabrielrafael@. Pentru ca, orice Roman care e de peste ape este mai putin neaos. Ma intreb daca domnul gabrielrafael@ a avut ocazia sa simta ce inseamna sa ISI DEA SEAMA ca este roman. Fiind foarte neaos, nu cred ca a avut acest sentiment. Eu da. Iar cand am trait acest lucru si am rasuflat usurata ca am inteles ce sunt, m-am trezit ca nu e suficient, e nevoie sa fii neaos, adica: aaaa pai voi nu ati vrut unirea cu noi, ce fel de romani va credeti, aaaa pai voi vorbiti numai rusa si mai ziceti ca sunteti romani, voi veniti aici si vi se ofera bursa si camin, lundu-le locurile romanilor. asi putea continua, dar ma opresc aici din respect pentru toti prietenii neaosi pe care ii am.
      Replica d-lui gabrielrafael@. nu are nici o legatura cu mesajul pe care l-a avut pamfletul lui Anatol. Sugerez d-lui gabrielrafael@. sa-si intrebe sufletul daca nu cumva s-a intalnit cu aliosa, sa intrebe si apoi sa ne zica sincer ce raspuns a primit.
      Altceva, daca pe langa bogatele cunostinte de istorie si geopolitica despre Rusia (valabil si pentru celelalte popoare migratoare mentionate in replica) ne arata ca, cunoaste si cate ceva despre literatura rusa, arta, stiinta atunci ii validam argumentele.
      „Inainte de a ne face popor de tampiti trebuie sa dovediti voi rusi ca sunteti mai breji cu fapte si nu prin japca si chinezarii.” Este jignitoare si tradatoare aceasta fraza. Aici vad ca dl. gabrielrafael@. introduce, de fapt, noi si voi.
      Atunci, asi vrea sa-mi spuna ce ar fi trebuit sa fac si cum ar trebui sa reactionez atunci cand: 1. taximetristul zice: aaaa ai accent, esti de la Chisinau, te chiama natasha… stiu eu cu ce va ocupati voi aici. 2. La facultate romanii (mai putini neaosi) nu sunt pe lista in ordinea alfabetica ci la sfarsitul listei, 3. Vamesul (neaos) ma intreaba: Pleci in romania, ia sa-mi zici tu stii cand s-a nascut Stefan cel Mare?…. 4. invatatoarea ii zice copilului meu, suparata, ca este neastamparat „moldoveanule”… si el vine plangand acasa si-mi cere o explicatie doar din priviri, ca vorbe … nu le gasesti sa le spui. 4. ajungand in fata functionarei de la ghiseu pentru schimbarea pasaportuli ne trezim(fiind cu copilul de mana) cu o replica, ” m-am saturat de astia, nici nu stiu sa vorbeasca romaneste dar vor toti pasapoarte. Nu aveam de gand sa-i raspund functionarei dar iar m-am trezit cu privirea nedumerita a copilului meu care imi cerea un raspuns, etc, etc.
      Cam atat…. Nu mai am cuvinte. Bine ca am apucat sa citesc inainte si PUTEREA CUVANTULUI de Anatol Basarab. multumesc la toti cei(romani si alte popoare migratoare) care au avut rabdarea sa citeasca si mai ales sa inteleaga mesajul.
      P.S. Ii multumesc si d-lui gabrielrafael@.. Sa fie sanatos.

      • Iti multumesc Nadia, ai exprimat exact ceea ce traiesc si eu si familia mea aici in Romania…..nu are importanta ce eticheta ti se pune…pana acum m-am convins ca omenia este mai presus de orice!!!

  4. Scuze pentru greselile de ortografie dar sunt indignat caci dumneavoastra aveti acces la anumite date si stiti sa amestecati binele cu raul astfel incat creati o iluzie .
    Murim mai bine-n lupta cu glorie deplina
    Decat sa fim sclavi iar in vechiul nost pamant
    Nu suntem tampiti de loc nici ca natiune nici in orice fel si cine traieste in spiritul roman ma poate intelege perfect .
    Ar vrea uni sa fim prosti da nu cred ca le putem indeplini aceasta cerinta .

  5. Draga Anatol. Am citit, e frumos ceea ce ai scris. O singura sugestie iti dau: nu publica textul inainte de a-l mai lua odata la periat din punct de vedere al exprimarii si din punct de vedere gramatical. Se citeste greu, nu imi dau seama de ce. Pe langa asta, exista cuvinte scrise incorect: a complecta in loc de a completa, uni in loc de unii si probabil mai sunt si altele.
    Iti urez mult succes.

    • Mersi. Ai perfecta dreptate. Imi cer scuze pentru greselile din text. Eram putin infocat si voiam sa ma exprim si nu am mai tinut cont de restul. Era si foarte tarziu in noapte si oboseala si-a spus cuvantul.
      Voi incerca sa tin cont de aceasta sugestie. Mult succes si tie.

  6. Daca nu ne ascundem dupa degete si lozinci de pe vremea pionierilor e destul de simplu sa privim in evenimentele istorice si concluzionam : am rezistat ca neam si natie pentru ca am stiut sa tradam dupa ce am barfit bine! Nu stiu de ne mai intrece cineva! sigur voi revolta pe multi.Astfel timpul s-a scurs, radacinile s-au infipt tot mai mult si ne-am putut hrani cu seva martirilor care ne-au apropiat capetele (ne-au inaltat) la Dumnezeu. Si asa , cu ras si plans am echilibrat natura romanului. De aceea nicaieri nu se plange mai bine ca la noi, de aceea nimeni nu bate pamantul mai cu foc cand danseaza ca la noi!!! ,, Suntem unsi cu toate”- spune tot o zicala romaneasca. Eu nu critic-barfesc poporul roman,eu vad adevarul si de aceea iubesc Romania si romanul pentru ca e simplu…sunt roman .

    • Acelasi lucru este indreptatit sa-l spuna despre el si un bulgar, si un ungur si un rus.
      Tema asta este una foarte sensibila, pentru ca atinge unele aspecte fata de care fiecare reprezentant al unui anumit neam este pur si simplu orb. Interesant este ca afganii vorbesc despre ei la fel si sunt mandri de ei ,,Ma mandresc. Sunt Afgan!”
      Dar in adanc fiecare neam stie cum este si isi cunoaste istoria pe care a meritat-o. Acea istorie cat si istoria pe care o facem chiar si in prezent creaza motive de mandrie sau/si de frustrare, durere, neimpacare, justificare, datul vinei pe oricine si orice…Ca sa ne fie mai usor a trai trebuie sa fim orbi la cele dureroase si neplacute si trebuie sa ridicam la suprafata ceva cu care sa ne mandrim. Astfel ajungem sa ne mandrim chiar si cu faptul ca am stiut cand si cum sa tradam. Numai ca acele tradari sunt interpretate si judecate chiar si in prezent de restul popoarelor si nimanui nu ii place sa i se spuna ca vine dintr-un neam de tradatori, desi un strain poate ar fi indreptatit sa ne vada si astfel prin prisma politicii si alegerilor pe care le-am facut in istoria noastra.
      Astazi construim o alta pagina a istoriei si candva cineva poate ne va spune ca suntem un popor de fraeri si hoti pentru ca am reusit sa ne furam propria tara si sa 0 vindem marilor corporatii internationale pe doi bani. Si asta va produce urmatorul val de frustrare, iar noi vom cauta alte motive de mandrie pentru a acoperi frustrarea.
      Asa a fost si asa este nu numai la noi ci la toate restul popoarelor. Este psihologie curata. Dar putini o inteleg chiar si dintre psihologi.

  7. Dumneavoastra domnule Anatol sunteti un om foarte inteligent si cu un suflet romanesc desi va camuflati sub masca tanarului cu suflet batran si intelept dar totusi sugubat ce iubeste viata si se bucura traind-o cu un apetit ce face pofta si celor cu care intrati in contact.Astfel sunteti deplin acceptat si chiar un model putand astfel sa va indepliniti misiunea de a ridica noi standarde ale comportamentului uman ,desigur aicia exista si compromisuri inerente pe care cei care au alte tactici de viata le sesizeaza si nasc comentarii nu gresite insa care nu sunt corecte din punctul de vedere al contextului din care actionati.Va admir si cred ca multi suntem deschisi sa ne impartasiti mai departe din vasta dumneavoastra experienta si tehnologie de viata.Apropo sunt acelasi care a scris articolul in care nu va atacam personal(nu asi indrazni) ci in care contestam anumite elemente a unei anumite mentalitati generalizante ce nu se incadreaza in realitatea adevarului obiectiv si holistic.

  8. am citit totul de/a fir a par si cred ca lucrurile sunt simple> orice natie de om este bine sa nu muste mana ce/l hraneste, oriunde se afla! mi/a placut faptul ca le dai peste bot la romanii care/si injura tara, unii fac ca si cum isi injura mama, e bine ca ai puterea fizica sa le salvezi sufletul. sa/ti spun care/i filozofia in toata istoria asta cu romani, rusi, razboaie, soldati> sa nu musti mana care te hraneste, adica, peticelul ala in care traiesti, ma refer la serviciul tau, la ceea ce folosesti, la resursele pe care le folosesti fie ele munitii sau plugul cu boi sau computerul, resursele, locul si modul de multumire ca LE AI! sunt raspunsul, este si mai pe scurt bunul simt universal, in tot ce facem nu avem nevoie decat de bun simt! din bun simt se naste onoarea, dreptatea, intelepciunea.
    pace tie drag frate!

  9. Acum chiar m-ati facut curios si cu prima ocazie o sa cumpar cartea Viata care ne traieste ,sincer cred ca asta este doar printre primele carti cu care o sa dati lovitura pentru ca sunteti un om cu bataie lunga si nu m-ar mira ca peste ceva timp sa infiintati chiar si o scoala cu experienta si informatiile ce le detineti ba chiar cred ca acest lucru este foarte posibil pentru ca aveti un magnetism spiritual ce va rezona cu foarte multi oameni in cautarea spiritualitatii si a unui mod de viata a unei tehnologii comportamentale in rezonanta cu adevarul.

  10. Cine isi taie craca de subpicioare sa se astepte la o cazatura zdravana ,la fel este si in cazul in care iti tai,renegi sau batjocoresti legatura vitala cu spiritul tarii sau al planetei.

  11. Drag frate Anatol din fericire tara asta are o constinta proprie formata din suma tuturor constiintelor romanilor trecuti si prezenti .A ii trage pe bot unuia ce isi injura de neam si tara e raul cel mai mic pe care poti sa il faci desi este foarte folositor si deplin eficient atunci cand constiinta colectiva se manifesta astfel insemnand ca esti un roman adevarat.De altfel si rezultatele sunt total diferite ca atunci cand ii dai in cap din proprie initiativa caci daca o faci ca si canal al dreptati si energiei neamului asta va produce intransul o schimbare proportionala cu justitia divina iar negativitatea si blestemul sau la adresa neamuli romanesc se va transforma instantaneu intr-un adevar de netagaduit al micimi si prostiei sale lucru cuu adevarat de valoare .Violenta exista numai atunci cand este nejustificabila in raport cu adevarul, oricat de dure ar fi anumitte masuri luate la adresa unei persoane ,daca acestea sunt in concordanta cu legea divina este in regula ,din pacate aceasta lege nescrisa s-a pervertit si lumea a cunoscut razboiul si cele mai infioratoare atrocitati lucru care se intampla si in ziua de astazi si care se reflecta desigur mai mult sau mai putin constient in fiecare din noi.Oameni se pedepsesc singuri iar noi atragem fiecare eveniment si traire a fiintei noastre prin legea rezonantei de aceea nimic nu este gresit nici macar felul in care ne comportam oricare ar fi el ,din punctul meu de vedere nici macar Hitler sau Stalin nu au gresit nici macar fata de iei insisi caci ei doar s-au manifestat ca si canale ale unor forte ce fac parte din umanitate si univers .este alegerea fiecaruia ceea ce manifesta si ceea ce traieste desi in legea universului lumina si binele sunt sortite a fi invingatoare desi uni au ales sa piarda.Sigur aceasta ar putea parea gresit din punct de vedere omenesc dar in aceasi lume pe acest fir de praf de planeta poti sa traiesti si in rai dar si in iad este alegerea fiecaruia cu ce alege sa rezoneze caci aceea va fi universul sau este alegerea fiecaruia sa aleaga cui ii slujeste lu dracu sau lui dumnezeu ceea ce ma deranjeaza pe mine este tocmai ca aceasta alternativa de alegere bine definita este oarecum ascunsa majoritatii dar cum am spus nimic nu se intampla in viata oricui fara ca sa rezoneze cu acel ceva aicia este si marea binefacere a psihologiei a numerologiei etc ,ca invata omul cum sta treaba si ii da si uneltele concrete prin care sa actioneze in directia dorita de dansul.(sa speram ca in directia lumini ca de suferinta cel putin eu m-am cam saturat )

  12. In mare e adevarat si frumos spus si e firesc pentru ca au mai spus-o si altii inainte, dar ce bine ar fi daca n-ai mai face atata propaganda pro-sovieto-ruseasca (din pacate aceste doua cuvinte au devenit demult sinonime) si anti-occidentala, chit ca e atat de subtila si finutza!!! Sa speram ca, odata cu rasturnarea polilor, Rusia se va transforma intr-un fel de Australie, o insula ijndepartata si izolata, care nu va mai deranja pe nimeni! Dar pe nimeni!!! 🙂

    • Asa ceva poti numai sa speri. 🙂 Iti imaginezi in sens de realizare a ceea ce ai dori si speri cum va fi? Daca rusia va deveni un fel de australie, noi vom deveni un fel de Sahara. Gandeste-te putin inainte sa le doresti altora ceva. Doamne…
      Citeste articolul – Ce ne pregateste natura in viitor, de pe acest blog si o sa intelegi mai multe.

  13. un singur amendament, domnule Basarab, nu are relevanta deloc, dar ca sa stiti, se scrie „vreo”, nu „vre-o”!

  14. Eh si tu, Silviu, numai greseala asta ai gasit-o? Daca citesti mai multe articole, faci o lista pana in…America! Probabil ca e mai bun la rusa…

    • Recunosc. Sunt mai bun la rusa. Si romana o vorbesc mai bine decat multi dintre cei care ne conduc, desi cand am venit in Romania nu stiam nici sa o vorbesc nici sa scriu cu caractere latine. Am avansat totusi, chiar mai mult decat unii romani intr-o viata si nu ma opresc.
      Momentan nu ma intereseaza greselile ci informatia. Cand ma va interesa nu informatia ci scrisul corect, voi scrie fara greseli, dar probabil si fara continut.
      Cu toate acestea va multumesc mult ca remarcati greselile. Nu ma supara deoarece stiu acest lucru si chiar ma ajuta, dar totusi as vrea sa atrageti atentie la informatie si sa faceti ceva cu vietile voastre, poate si pe altii sa-i ajutati.

      • Eu zic ca trebuie sa ne intereseze tot, deci si greselile, nu numai info, altfel cum am evolua? Unde ar ajunge limba (daca ar mai exista si nu ne-am intoarce inapoi in pestera, vorbind prin semne)? A scrie corect nu e sinonim cu a scrie fara continut, cum lasi tu sa se inteleaga. Parerea mea…Hmmm…ego-ul…eu nu te-am atentionat ca faci greseli ca sa te critic, ci ca sa te ajut sa te indrepti. De unde stii tu ca nu am facut si nu facem ceva cu vietile noastre? Poate ca ai dreptate si am avea ceva mai bun si mai interesant de facut decat sa citim acest blog…

      • Chiar ma ajuta si anume asa am luat observatia ta, pentru care iti si multumesc. Evident ca este foarte important sa scrim si sa vorbim corect limba noastra. Inca lucrezi la asta, am si spus.
        In ce priveste vietile voastre , ma bucur daca faceti ceva cu ele. Chiar ma bucur, mai ales daca le traiti intens si autentic si nu va impedicati de tot felul de lucruri menite sa blocheze mai mult omul si viata decat sa-l ajute sa o traiasca si sa se dezvolte.
        Evident ca sunt lucruri mult mai interesante de facut in viata asta decat sa cititi acest blog. Eu de exemplu sunt absolut sigur de acest lucru. Si eu am prin viata mult mai interesante lucruri de facut decat sa scriu pe acest blog. Dar nimeni nu ma obliga sa scriu aici, tot asa cum si pe voi nimeni nu va obliga sa cititi ce scriu eu pe aici, mai ales daca aveti ceva mai interesant de facut.
        Este un blog, nu o televiziune etc. Blogul acesta nu vine la voi in casa asa cum o face televiziunea. Dimpotriva voi sunteti ceea care faceti eforturi speciale ca sa ajungeti aici. Nu va apropiati de internet. Daca te-ai apropiat nu cauta acest blog. Daca l-ai cautat totusi – nu citi ce scie pe aici. Daca totusi ai citit, accepta ca ceva ar putea sa nu iti placa. Daca ceva nu iti place, nu te mai plange. :-))

  15. „Chiar ma ajuta si anume asa am luat observatia ta, pentru care iti si multumesc.” Pt putin si succes in continuarea procesului tau de invatare a limbii romane!

    Nu doream sa mai raspund, sa prelungesc ceea ce a devenit deja un fel de discutie in contradictoriu, dar consider ca am cateva lucruri de clarificat.
    Pe mine nu m-a obligat si nu ma obliga nimeni sa fac ceva, iar atunci cand iau o decizie (buna sau rea) imi asum responsabilitatea consecintelor si nu numai, incerc sa si invat. Dupa ce te-am vazut pe YouTube la Oreste si la Alina Badic, am rezonat cu anumite idei pe care le-ai prezentat acolo si am incercat sa aflu daca ultima ta carte a fost publicata si asa am dat de acest blog, unde sunt postate destule lucruri interesante (dpmdv, bineinteles). Vreau sa precizez ca nu numai blogul nu vine la mine in casa, dar nici TV-ul, asa cum afirmi tu (nu se porneste singur…LOL…nici nu e pornit de altii – Orwell style, deci eu decid ce programe si emisiuni vizionez). Suntem raspunzatori pt toate info pe care le accesam, nu ni le baga nimeni cu forta pe gat si slava Domnului, avem de unde alege. In aceeasi masura, este un blog pe care ne putem exprima parerea, ceea ce am si facut, nu m-am plans de nimic, am facut doar o sugestie, care din nou te-a afectat, dle psiholog. Daca te-a jignit pe tine sau pe oricine altcineva care citeste, imi cer cele mai sincere scuze, nu este in intentia mea sa trec prin viata ranind pe altii, dimpotriva…Iar daca prin interventiile mele am devenit persona non grata, poti sa-mi blochezi accesul sau doar sa ma anunti si nu voi mai deranja.

  16. Nu il cunosc pe Anatol, doar il urmaresc si eu dupa
    aceleasi considerente ca si Odrina, adica atunci cand vreau sa ma
    uit sau sa citesc ceea ce posteaza. Insa, ma simt obligata moral sa
    intervin pentru ca am trait aceleasi vremuri (dupa cum vad) fara
    voia nostra. Si eu scriam vreo, vreun (cu liniuta) si stiu de ce!
    pentru ca noi am invatat „gramatica” limbii moldovenesti! Atentie:
    nu am avut de ales! Asa am invatat noi. In acea „gramatica”, aceste
    cuvinte se scriu cu liniuta. Exista, desigur, si regula(daca
    trebuie o gasesc si o aduc, inca mai am manualele pe acasa) Mai
    aveam multe cuvinte care se scriau cu apostrof (ti-aduci aminte
    Anatol, nu??!) bine ca in limba romana nu este apostroful ca altfel
    vai ce am mai fi gresit. Cu toate astea am terminat o facultate si
    probabil am scris si la lucrarea de diploma „vre-o” cateva perle,
    dar ma bucur ca profesorii au trecut peste aceasta liniuta si au
    vazut idea!!! originala!! necopiata!! Atentie: nu este o lauda sau
    o justificare! Este un plus de informatii pentru cei care, nu din
    vina lor, nu sunt suficient informati sa comenteze in acea…
    maniera. Si eu le sunt recunoscatoare tuturor colegilor si
    prietenilor care m-au corectat si ma corecteaza in continuare. Ne
    completam perfect: eu vin cu idea, prietenii ma corecteaza
    gramatical si se mai intampla si invers. Nu as fi comentat daca in
    afara de „corectiile”/corecturile gramaticale, gaseam si ceva
    comentarii la continut, la idee… PS. O colega, filolog, tocmai
    m-a informat ca ambele variante de scriere a cuvintelor „vre-o” si
    „vre-un” sunt acceptate de Academia Romana.

    • Nadia, eu citesc acest blog cam din vara anului trecut si
      bineinteles ca am observat greselile lui Anatol de la inceput, m-am
      abtinut sa-i atrag atentia pana acum din doua motive: m-am gandit
      ca a invatat lb ro vorbita, fara sa si scrie (m-a mirat mult
      afirmatia lui ca a invatat sa vb si sa scrie ro abia cand s-a mutat
      in Ro, pt ca accentul lui e moldovenesc, chiar zambeam mereu in
      timp ce il urmaream pe YouTube, ba am pus mana pe telef sa o chem
      si pe mama la mine, sa se delecteze si ea – nu mai traim de multi
      ani in Ro). Al doilea motiv pt care nu i-am atras atentia a fost pt
      ca nu-l cunosc si nu am stiut cum sa o fac fara sa-l lezez, ceea ce
      din nefericire s-a si intamplat…Procesul de invatare, oricat ar
      fi cineva de inteligent si talentat, implica si greseli si e mai
      bine, dupa parerea mea, sa inveti si sa gresesti, decat sa ramai un
      troglodit. Cine crede/spune ca nu mai are nimic de invatat sau ca
      nu greseste, o sa aiba multe surprize.

  17. frumos , interesant si hazliu articol …plin de povete dar ma tot gandesc la ruleta aceea …nu putea sa masoare si gardul si gradina cu aceeasi ruleta si sa iasa diferit …oricum o faza de asta am patit si eu ,,,de atunci verific si ruleta cand nu imi iese o masuratoare …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s