Finantele isi maresc portofoliul

Ministerul de Finante si unitatile sale subordonate au preluat de la 1 ianuarie 2004 activitatea de derulare, constatare, control, colectare si solutionare a contestatiilor privind contributia de asigurari sociale, contributia pentru asigurari de somaj, contributia pentru asigurari sociale de sanatate si contributia pentru accidente de munca si boli profesionale. Intr-un cuvant, toate contributiile sociale datorate de persoanele juridice si fizice, care au calitatea de angajator, sau „entitatile asimilate angajatorului”, dupa cum au completat, in Comisia de mediere, deputatii si senatorii in dezbaterile legate de actul normativ al guvernului privind „Preluarea activitatii de administrare a veniturilor bugetare reprezentand contributii sociale de catre Ministerul de Finante”.

Tot parlamentarii au largit aria activitatii in discutie si la „alte contributii datorate de persoanele fizice si juridice”, fara a le preciza, dar nici limita astfel. Ministerul de Finante a facut precizarea ca acestor contributii nu li se va schimba destinatia bugetara, respectiv catre bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, bugetul asigurarilor pentru somaj si bugetul asigurarilor pentru accidente de munca si boli profesionale. In baza acestor bugete functioneaza Casa Nationala de Pensii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca si Fondul National de Asigurare pentru Accidente de Munca. Toate institutiile enumerate vor sta la mana Ministerului de Finante ca sa le dea banii de care au nevoie, e lesne de inteles. Discutiile in jurul banilor care se colecteaza la buget pentru pensii, sanatate etc. au fost intotdeauna pline de patima, cele mai sonore fiind in legatura cu acuzatia de deturnare a fondurilor destinate sanatatii in scopul acoperirii unor gauri bugetare, adresata administratiei PSD, explicit Ministerului de Finante si implicit ministrului de atunci al PSD Daniela Bartos, cu ocazia protestului parlamentarilor din Opozitia democratica manifestat sub forma unei motiuni simple pe tema crizei din sistemul sanitar, anul trecut. Ca sa nu mai vorbim de acuzele aduse de catre societatea civila cu ocazia numeroaselor mese rotunde pe care le-a organizat, la care a invitat demnitari, medici si farmacisti, ca unitatile sanitare aflate la dispozitia oamenilor obisnuiti sunt cele mai vitregite si slab finantate, in favoarea unitatilor sanitare de ale caror servicii beneficiaza demnitarii, angajatii institutiilor cu profil sensibil, serviciile speciale etc., in care se pompeaza sume mari de bani pentru asigurarea functionarii acestora la standardele cele mai inalte.
Un articol de Rodica Daniciuc
RL. 15.01.04

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s