Ministerul de Finante a prezentat sindicatelor proiectul de buget pe 2004

Ministerul de Finante a prezentat sindicatelor proiectul de buget pe 2004:
Salariul minim pe economie va scadea de la 75 la 70 de euro
Contributiile angajatorilor la Fondul de pensii scad cu 2,5 la suta, iar la Fondul de somaj cu 0,5 la suta
Prima negociere dintre confederatiile sindicale si Ministerul de Finante pe tema bugetului de stat pe anul viitor a indarjit si mai mult liderii sindicali, hotarati sa organizeze saptamana viitoare actiuni de strada in Bucuresti. „In primul rand nu ne-au transmis anexele bugetului de stat, asa cum ar fi fost normal pentru a avea o negociere bazata pe niste cifre clare. Oricum, din ceea ce ne-a fost prezentat deocamdata nu reiese intentia Guvernului de dezvoltare economica si combatere a muncii la negru.

Numarul de salariati prevazut pentru anul viitor este acelasi cu cel de anul acesta, iar salariul minim pe economie scade de la echivalentul a 75 de euro, cat avem acum, la 70 de euro. Singurul semn al intentiei de reducere a fiscalitatii pe forta de munca este o scadere de 0,5 la suta a contributiei la Fondul de somaj si 2,5 la suta a contributiei la Fondul de pensii. Nimic din aceste procente nu va fi insa acordat angajatului. Reducerile se vor face doar din partea de contributie acordata angajatorului”, a declarat liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, la incheierea discutiilor. Negocierile, pe tema noului Cod Fiscal, vor continua miercurea viitoare. Liderii sindicali doresc sa convinga Ministerul de Finante sa renunte definitiv la cota unica de impozitare. In schimbul acesteia propun un sistem de impozit pe venit in trei trepte, in care cota minima sa scada de la 18 la suta, cat este in prezent, la 12 la suta, iar cota maxima – de la 40 la suta, la 25 la suta. Scaderea impozitului pe venit nu va afecta, conform propunerii sindicatelor, deducerile acordate in prezent. „O parte din deduceri sunt vitale. De exemplu, pe noi nu ne intereseaza sa fie deduse geamurile termopan din impozitul pe venit al unui individ, dar deducerea unei centrale termice ne intereseaza. Vine iarna si, pentru ca multi nu mai pot plati costul intretinerii unui apartament, centrala termica a devenit o necesitate, nu un lux”, a explicat Hossu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s