METODOLOGIA EVALUARII SI PREDICTIEI FENOMENULUI DE DELINCVENTA JUVENILA

1. Specificul metodologiei utilizate in evaluarea cantitativa si calitativa a fenomenului de delincventa juvenila.

Metodologia cercetarii fenomenului de delincventa juvenila reprezinta unul dintre cele mai importante domenii ale practicii sociologice si criminologice, deoarece de modul in care se culeg datele si se analizeaza continutul lor informational depinde, in cea mai mare masura, conturarea unor directii de actiune pentru prezent si pentru viitor, elaborarea unor programe unitare de prevenire care sa tina seama de multiplele determinari si conditionari cauzale ale fenomenului.

Insuficienta atentie acordata acestei laturi fundamentale a investigatiei de teren constituie una dintre cauzele principale ale erorilor care se mai comit inca in evaluarea semnificatiei actelor de incalcare a normelor penale de catre minori, prin ignorarea specificului psihologic al perioadei adolescentine ( perioada de varsta care furnizeaza cea mai mare pondere de delincventi ), a caracterelor particulare ale universului familial in care se socializeaza acestia, a qansamblului de reguli care determina sau favorizeaza transformarea unei conduite deviante ocazionale intr-o conduita infractionala mai mult sau mai putin structurata si persistenta.

De aceea, cea mai importanta conditie a validitatii si eficacitatii cercetarii intreprinse in acest domeniu o reprezinta situarea ei pe o baza metodologica temeinic fundamentata, constand intr-un ansamblu unitar de instrumente si tehnici prin intermediul carora sa poata fi identificata interactiunea logica dintre diferitele variabile cu caracter psihologic, pegagogic, sociologic si criminologic care contribuie la explicatia si predictia delincventei juvenile, fenomen in intelegerea caruia simpla acumulare de date descriptive nu este suficienta.Din punct de vedere operational, metodologia cercetarii transgresiunii normelor penale de catre adolescenti are un specific aparte, care nu se reduce la instrumentele traditionale ale sociologiei si criminologiei ( ancheta, observatia, interviul,etc. ), ci implica o totalitate de metode si tehnici dintre care unele sunt preluate din metodologiile specifice ale pedagogilor si psihologilor, iar altele fac parte integranta din corpul de metode si tehnici ale statisticienilor, economistilor, juristilor, medicilor, ale celorlalte categorii de specialisti care activeaza in domenii conexe cu cel ce isi propune sa defineasca tendintele prezente si viitoare ale delincventei juvenile.Cele cinci dimensiuni analitice ( statistica, criminologica, sociologica, psihologica si prospectiva ) implicate, cu prioritate, in orice evaluare cantitativa si calitativa a fenomenului deviantei penale adolescentine nu pot fi operationalizate decat cu ajutorul unei metodologii complexe, care sa tina seama, pe de o parte, de caracterul obiectiv al infractiunii ( stabilirea conditiilor cu caracter juridic care pun in dependenta conduita adolescentului de reglementarile legislatiei ), iar pe de alta parte, de caracterul subiectiv ( particularitatile procesului de dezvoltare biologica a adolescentului, continutul socializarii morale primite in familie, influentele si incitarile primite din partea anturajului etc. ).In acest sens, utilizarea conjugata a unor tehnici curente, asa cum sunt experimentele psihologice, sociogramele, testele psihologice, biografiile, cazuisticile, expertizele psihiatrice, analizele statistice, evaluarile dosarelor penale, anchetele cu subiecti minori sau experti in domeniu, poate aduce multiple clarificari fenomenului de delincventa juvenila, coroborand punctul de vedere al sociologului sau criminologului cu evaluarile altor specialisti.

Elaborarea unor metode din ce in ce mai perfectionate de cercetare este strans legata de obiectivele practice de combatere si prevenire a delincventei juvenile si de particularitatile acestui fenomen care solicita o tratare fata de cea oferita fenomenului de infractionalitate a adultilor.Definindu-se prin triplul ei caracter ( explicativ-informational, predictiv si operational ), metodologia aplicabila evaluarii cantitative si calitative a fenomenului de delincventa juvenila trebuie sa permita atat stabilirea unor relatii constante intre fapte, contexte de viata si structuri sociale generatoare de ocazii infractionale si conduite delincvente, cat si estimarea unor tendinte in baza carora se poate elabora un program de masuri cat mai adecvat.

In masura in care procedurile penale ca atare ( procesul si sanctiunile ) nu pot stabili importanta si ierarhia factorilor care guverneaza incalcarea normei penale de catre adolescenti, apare necesara o evaluare explicativa si predictive de ansamblu, realizata in mod etapizat, la capul careia se impune, ca o cerinta obligatorie, elaborarea unui model caracterizat printr-un inalt nivel de generalizare teoretica, care sa valorifice toate datele obtinute, punandu-le in corelatie si interdependenta.Numai astfel putem fi in masura sa oferim un raspuns convingator la intrebarea ” pentru ce incalca adolescentii normele penale ? ” si sa remediem erorile educative sau de alta natura care au facut posibila incalcarea normelor de catre cei pe care ii denumim, in mod impropriu, delincventi, dar care nu sunt, in fond, decat minori in ” deriva “, care solicita ajutor din partea intregii societati.

2. Cercetarea predictiva a delincventei juvenile – o latura indispensabila a analizei etiologice .

Avand o conditionare aparte de cea a fenomenului infractional, in ansamblul sau, delincventa juvenila, constituie o problema sociala care nu poate fi abordata – asa cum am mai apreciat – numai din punct de vedere juridic.Specifice si comportamentului adultilor si celui al tinerilor, evaziunea de la normele juridice si incalcarea regulilor de convietuire morala dobandesc o semnificatie particulara in cazul adolescentilor, care nu au inca maturitatea necesara pentru a discerne consecintele faptelor cu caracter antisocial pe care uneori le savarsesc.Din acest punct de vedere, schemele etiologice traditionale se dovedesc neviabile, explicatiile cele mai vehiculate in domeniul delincventei juvenile neoferind repere precise pentru a distinge intre infractiunile comise de adult si delictele savarsite de adolescenti.Aceasta situatie apare complicata si de existenta unor conduite predelincvente ( fumatul, consumul de alcool, agresivitatea, performantele scolare scazute, evaziunea din mediul scolar si familial etc . ) care nu pot fi clasificate propriu-zis ca delincvente, deci nu pot fi judecate in termenii stricti ai normei juridice, dar care pot constitui ” semne ” ale unei viitoare cariere de delincvent.Putem oare ca, plecand de la aceste ” semne ” de predelincventa, sa precizam cu certitudine, aparitia unui comportament delincvent ?Un raspuns ferm apare hazardat in acest domeniu, deoarece fenomenul de predelincventa, prin marea varietate de conduite specifice mai ales adolescentului, nu inaugureaza, in mod obligatoriu, o cariera de delincvent, maturizarea treptata a tanarului putand implica eliminarea ulterioara a conduitelor indezirabile si integrarea corespunzatoare in cadrul societatii.In alte cazuri, dimpotriva, predelincventa constituie o anticamera a veritabilei delincvente.Pentru acest motiv, interpretarea juridica este unilaterala, fiind necesare multiple evaluari de natura psihologica, medicala, pedagogica si sociologica care sa evidentieze intregul complex de factori ce pun in dependenta personalitatea inca slab structurata a minorului de situatia personala si sociala in care se gaseste amplasat.

Asa cum am aratat intr-un capitol anterior, tendintele spre devianta sunt deosebit de specifice adolescentilor, ale caror trasaturi de personalitate ( egocentrism, labilitate, agresivitate, indiferenta afectiva etc. ) nu trebuier interpretate, in mod necesar, ca un nucleu al unui tip de personalitate delincventa.A califica anumite actiuni de revolta a tinerilor fata de educatorii lor drept delincventa sau a infera, plecand de la o serie de conduite adolescentine deviante, tendinte delincvente certe, inseamna a ignora multiplele dificultati de adaptare a tinerilor la cerintele vietii adulte.Iata deci ca nici o explicatie nu apare valida daca nu este insotita de predictie, constand in elaborarea, plecand de la diagnosticul conduitei, a unui prognostic al evolutiei acesteia in viitor.Aceasta este o sarcina dificila, daca nu imposibila, deoarece presupune examinarea fiecarui caz in parte.De aceea, in evaluarea tendintelor fenomenului de delincventa juvenila, analiza cazului individual este inlocuita de analiza statistica, a carei dimensiune estimativa si prognostica este asigurata de predictie.

Inscriindu-se printre cele mai importante domenii aplicative ale sociologiei delincventei, cercetarea predictiva asupra fenomenului infractional in randul tinerilor apare justificata cel putin din doua ratiuni : pe de o parte, necesitatea prevenirii faptei delincvente inainte ca aceasta sa fie comisa, pe de alta parte, necesitatea construirii unor modele prospective prin intermediul carora se poate oferi o prognoza aparitiei comportamentului delincvent.

Asa cum se stie, interventia sociala nu are, de cele mai multe ori, decat o expresie juridica, concretizata in sanctiunea penala care apare posterioara momentului comiterii actului delincvent.In acest sens, sanctiunea penala este de natura ” terapeutica ” si nu preventiva, motiv pentru care perspectivei juridice ii lipseste acel demers predictiv capabil sa faca eficace actiunea de preventie.Aceasta situatie, izvorata din natura obiectiva a fenomenului de delincventa juvenila, a contribuit o perioada indelungata de timp la mentinerea ideii conform careia existenta unei infrastructuri specializata este, prin ea insasi, capabila de a asigura o protectie sociala suficienta contra actelor antisociale comise de tineri si a generat interpretarea interventiei sociale exclusiv dupa schema traditionala infractionalitate-represie.Evolutia ulterioara a fenomenului de delincventa juvenila a dovedit insa ca acest domeniu nu este supus hazardului si de aceea trebuie luate din vreme masuri pentru elaborarea unei politici stiintifice, care sa orienteze resursele, sa stabileasca prioritatile si sa fie in masura sa anticipeze tendintele.In prezent, organismele de preventie si tratament al delincventei din diferite tari isi fixeaza aceasta politica pe o baza planificata, in functie de exigentele sociale si imperative economice, elaborand multiple programe de actiune in cadrul carora cercetarea predictiva sau previzionala constituie o latura fundamentala.

In mod evident, abordarea delincventei juvenile in cadrul studiilor predictive se face de pe pozitii teoretice diferite, urmarind indeaproape punctul de vedere, ipoteza sau teoria adoptata.Fiecare dintre acestea deschide o anumita perspectiva de lucru, care influenteaza, in mod particular, programele de preventie si strategia adoptata.Unele dintre aceste ipoteze sau teorii nu au decat o capacitate de generalizare limitata la cadrul social particular in care se desfasoara actele infractionale ale tinerilor, altele au o raza mai mare de generalizare, fiind valide in contexte sociale diferite.Pentru a nu oferi decat un exemplu, teoria ” asociatiilor diferentiale ” ( E.A.Sutherland ), a ” subculturilor delincvente ” ( A.K.Cohen ) sau ” rezistentei la frustratie ” ( W.C.Reckless ), larg utilizate in criminologia si sociologia contemporana au o puternica incarcatura ” paternalista “, neputandu-se sustrage evaluarii facute in contextul unor societati care se confrunta cu dificultati sociale diferite.Pentru acest motiv, nu intotdeauna solutiile adoptate privesc punctul de vedere al ” subculturii ” tinerilor, ci se axeaza cu prioritate asupra unui punct de vedere oficial si paternalist care califica drept problematic orice act care atenteaza la ordinea si stabilirea sistemului social.Ca urmare, majoritatea programelor de actiune vor fi elaborate exclusiv dintr-o perspectiva economica care urmareste mai putin ameliorarea situatiei sociale a celor care incalca ordinea stabilita si-si propune ca scop principal perfectionarea sistemului institutional de reprimare a delincventei ( marirea alocatiilor si resurselor destinate institutiilor cu rol de control social, infiintarea unor noi inchisori si case de corectie etc. ).

In momentul de fata – asa cum demonstreaza lucrarile de specialitate – nu exista o teorie generala a fenomenului de delincventa juvenila care sa fie unanim acceptata si care sa ofere repere comune cercetarilor din diferite domenii stiintifice.Aceasta situatie face ca studiile predictive desfasurate in diferite tari sa nu aiba o baza teoretica comuna, transferurile si imprumuturile de experienta avand loc, in cea mai mare parte, numai la nivelul metodologiilor adoptate.In esenta sa, cercetarea predictiva nu poate sa aiba insa numai o dimensiune metodologica, ea avand, obligatoriu, si un caracter programatic, concretizat in anticiparea unei stari dezirabile in viitor.In acest sens, in domeniul delincventei juvenile, predictia nu inseamna numai determinarea dinamicii viitoare a fenomenului infractional, dar si reducerea sa in proportii rezonabile, prin capacitatea de a interveni activ asupra cauzelor si conditiilor care o produc.Dat fiind ca aceste cauze si conditii sunt de o mare complexitate, fiind produsul unei multitudini de factori de esenta diferita, orice predictie sau previziune in acest domeniu are un caracter incert, de probabilitate, ea nefiind numai operatie de extrapolare logica, dar si un mod de a interveni activ asupra fenomenului delincvent, chiar in cursul desfasurarii lui.Predictia in acets domeniu reprezinta decisi un tip de previziune ” operationala “, care implica elaborarea unor strategii de actiune de larga amploare sociala.

Cercetarea predictiva asupra evolutiei conduitelor delincvente poseda deci o mare complexitate si o valoare operationala deosebita, deoarece de rezultatele ei depinde modul in care un anumit numar de adolescenti ” in deriva ” va fi salvat de pericolul alunecarii pe panta deviantei penale.O asemenea cercetare trebuie sa fie capabila de a identifica, din ansamblul conduitelor predeviante, viitoarele conduite delincvente si a elabora un program de masuri de preventie care sa impiedice manifestarea lor ulterioara.

Avand un triplu caracter informational, predictiv si operational, cercetarea previzionala in domeniul delincventei juvenile permite schitarea tendintelor viitoare ale fenomenului si, totodata, stabilirea unor legaturi intre anumite fapte, contexte de viata, structuri sociale si propensiunea spre delincventa a unor adolescenti.Concentrarea eforturilor de investigatie asupra identificarii delincventilor potentiali se bazeaza, in mod fundamental, pe estimarea – prin intermediul extrapolarii, analogiei si repetabilitatii – a acelor parametrii ai situatiei din viitor care rezulta din situatia prezenta.Spre deosebire de aceasta estimare predictiva care solicita consultarea statisticilor, se pot intreprinde si cercetari prospective, care exploreazaaspecte inedite ale fenomenului si care nu rezulta din prezent sau trecut.Din punct de vedere metodologic, distinctia intre estimarea predictiva si evaluarea prospectiva include, ca o dimensiune importanta, durata previziunii.Pentru a evidentia aceasta dimensiune la nivelul familiei, se pot utiliza, de pilda, trei tipuri de metode :

a) extrapolarea pe termen scurt ( in medie, un an ), realizata prin sondaje asupra unui esantion de minori si prin constructia unui model care permite deducerea cauzelor si conditiilor familiale si sociale pentru care acesti minori sunt mai predispusi decat altii sa comita acte cu caracter antisocial ;

b) perspectiva de durata medie ( intre 5-10 ani ), constand in intocmirea unor tabele de recidivas si utilizarea unor predictori prin intermediul carora se pot determina la nivelul familiei delincventii potentiali si modul in care se prelungesc in viitor tendintele actuale ale fenomenului de delincventa juvenila, favorizat de circumstantele familiale ( asa-numitul postulat al ” constantei tendintei ” ) ;

c) prospectiva pe termen lung ( intre 10-20 ani ), bazata in esenta ei pe ecuatii de regresie, constituite pornind de la covariatiile predictorilor, sau pe elaborarea unor scenarii si tipologii familiale, realizate cu ajutorul expertilor.

Intr-o serie de tari au fost intreprinse studii predictive, utilizandu-se metode relativ simple cum ar fi :

- determinarea tendintei de delincventa in functi de diferite grupe de varsta si diferite grupuri familiale, ca si stabilirea unei rate a delincventei pentru fiecare varsta si tip de familie; aplicarea acestei rate la serii demografice previzionale;

- determinarea tendintelor de delincventa la nivelul diferitelor generatiisi presupunerea unei prelungiri nelineare a acestor tendinte; identificarea complementara a delincventilor primari si recidivisti si a conditiilor vietii lor familiale;

- evaluarea caracteristicilor celor mai comune ale mediului familial si operarea unei ierarhii a acelora care favorizeaza in cel mai inalt grad comportamentul delincvent;

- previziuni simulate pentru o perioada de 14 ani, luand in considerare frecventele ( (lipsite de serii continue ) variabilelor dependente ale delincventei si utilizarea, in acest scop, a analizelor de regresie; analiza de regresie lineara a ratei de delincventa prin considerarea exclusiva a factorilor demografici si familiali; analiza de regresie pornind de la corelatii simple ( de pilda, o singura variabila socioeconomica sau o singura variabila familiala ); analiza de regresie prin considerarea simultana a doua variabile socioeconomice sau familiale; analiza de regresie multidimensionala bazata pe corelatii intre factori complecsi ( individuali, familiali si sociali ) s.a.m.d.

Asa cum indica evaluarile facute, aceste metode n-au oferit intotdeauna rezultatele scontate, atat datorita alegerii unor variabile independente fara pertinenta, cat si datorita ordonarii unor serii statistice fara capacitate predictiva.Incercand remedierea acestor deficiente, cercetatorii francezi, care activeaza in institutele de cercetare afiliate Ministerului Justitiei ( Centrul National de Studii si Cercetari Penitenciare, Centrul de Instructie si Cercetare a Educatiei sub Supraveghere ) au dezvoltat o cercetare predictiva asupra delincventei, pornind de la analiza descriptiva comparativa a configuratiilor actelor antisociale comise de tineri si a contextului lor geografic, demografic, familial, socioeconomic si juridic.Ca elemente de esantionare au fost stabilite unitati geografice ( 88 departamente franceze ), populatia observata fiind constituita din aceste unitati si nu din ani consecutivi sau generatii succesive.Fiecare dintre cele 88 departamente a fost definit printr-un anumit nivel de dezvoltare socioeconomica, pornindu-se de la ideea ca dezvoltarea din punct de vedere social, familial si economic nu constituie o cauza, ci o axa a dezvoltarii delincventei, atat in ceea ce priveste volumul sau, cat si in distributia diferitelor tipuri de infractiuni.Pe baza analizei profilului delincventei in diferitele unitati geografice si comunitati familiale s-a construit un model in cadrul caruia fiecare variabila ( economica, demografica, familiala, culturala ) este considerata ca un punct intr-un spatiu cu 88 de dimensiuni.Coordonatele acestui punct sunt valorile pe care le ia variabila considerata in fiecare dintre cele 88 de departamente.Comparatiile interdepartamentale au oferit coeficienti ai ecuatiei de regresie, care au fost aplicati valorilor prognosticate ( pentru viitor ), pentru diferiti indicatori demografici, familiali si socioeconomici, la nivelul intregii Frante.Prin intermediul analizelor de corespondenta, al testelor de corelatie si al altor programe puse pe calculator, au putut fi construite modele de previziune simulate pe o perioada de aproximativ 10 ani.

Rezultatele acestor studii indica ca problema cea mai importanta a cercetarii previzionale consta in asigurarea unei capacitati predictive, prin selectia celor mai pertinenti predictori cu privire la delincventa.Aceasta orientare a cercetarii predictive impune de la inceput operarea unei ierarhizari a demersurilor ei succesive, ceea ce implica, in opinia noastra, urmatoarele etape :

a) identificarea legaturilor specifice si generale intre faptele si fenomenele care influenteaza, conditioneaza sau determina evolutia fenomenului delincvent ( problema identificarii variabilelor );

b) elaborarea unor modele constand in ordonarea mai multor serii de corelatii si dependente dupa o schema ipotetica sau dupa mai multe scheme teoretice; in mod paralel, adancirea analizei domeniului delincventei juvenile pana la descoperirea factorilor sai determinanti ( problema explicatiei );

c) testarea acestor modele in practica, prin deducerea tuturor consecintelor lor si verificarea capacitatii lor de a produce generalizari adecvate ( problema predictiei );

d) considerarea fenomenului delincvent din perspectiva consecintelor lui atat pentru tanar, cat si pentru familie si societate ( problema evaluarii );

e) edificarea unor programe de actiune si strategii de preventie operationale ( problema interventiei sociale ).

Cele cinci categorii de probleme alcatuiesc continutul oricarei cercetari predictive a fenomenului infractional, rezolvarea lor implicand multiple aspecte teoretice si practic-aplicative.

3. Conditii de validitate a predictiei comportamentului delincvent juvenil.

In ansamblul lor, tehnicile de predictie, care servesc la identificarea delincventilor potentiali, reprezinta baza stiintifica a oricarui program de prevenire a delincventei.In conditiile cercetarii de teren, identificarea delincventilor potentiali echivaleaza cu posibilitatea de predictibilitate a unor conduite in conditii determinate.Aceasta inseamna, in mod practic, evidentierea celor mai relevanti factori sociali sau familiali, ca si a celor mai semnificative conditii de dezvoltare a unei persoane delincvente.

Totodata, actiunile de identificare a delincventilor potentiali impun si stabilirea limitelor de la care anumite conduite predelincvente ale tinerilor pot fi calificate ca fiind delincvente.Trebuind sa se bazeze in esenta lor pe predictie, cercetarile care incearca sa stabileasca premisele aplicative ale unor programe de preventie a delincventei juvenile trebuie sa fie capabile a depista, cat mai devreme, tendintele deviante si a distinge, plecand de la unele ” pacate minore “, conduite care se vor agrava in viitor.Aceasta cu atat mai mult cu cat o serie de investigatii, efectuate atat in tara noastra cat si peste hotare, demonstreaza ca unele tendinte antisociale, favorizate de un climat familial inadecvat, se pot instala de la o varsta foarte frageda, cand inca exista posibilitatea unei interventii operative asupra conduitei.Activitatea de prevenire din vreme a delincventei juvenile este legata deci, in mod fundamental, de identificarea timpurie a acestor tendinte antisociale si, implicit, de capacitatea de a nu confunda unele conduite delictuale, tipic adolescentine, cu veritabilul comportament delincvent.

Cele mai multe programe de identificare a delincventei potentiale se bazeaza pe doua principii logic distincte : extrapolarea si vulnerabilitatea conditionala.

Primul principiu presupune ca minorii sau adolescentii care savarsesc in mod frecvent acte predelincvente vor deveni in mod mult mai probabil decat altii, delincventi.Cel de-al doilea principiu presupune ca acei minori sau adolescenti care sunt expusi unor circumstante familiale sau sociale despre care se crede ca produc sau favorizeaza un comportament delincvent vor deveni mai probabil delincventi decat cei care nu sunt expusi unor asemenea circumstante.Ambele principii presupun grade diferite de probabilitate a ipotezelor continute in ele, acestea formand, in cea mai mare parte, baza celor mai multe studii predictie efectuate in domeniul delincventei juvenile.In absenta lor, pare ca nici o predictie nu reuseste sa-si realizeze finalitatea.De aceea, o problema importanta care se pune cercetarii de teren consta in identificarea unor date si informatii care sa confirme justetea ambelor principii si sa depisteze din vreme conduitele predelincvente, plecand de la presupunerea ca minorii sau adolescentii care savarsesc frecvent acte de predelincventa si care ttraiesc intr-un mediu favorabil dezvoltarii unor conduite antisociale vor deveni, in mod mult mai probabil decat altii, delincventi de cariera.

Cele mai multe din aceste date pot fi gasite in inregistrarile oficiale ale organelor si institutiilor care se ocupa cu asigurarea ordinii publice.Data fiind neomogenitatea lor, ele nu reflecta distributia pe sexe, varste, medii rezidentiale sau tipuri de familie a minorilor in cauza.Pentru a deveni utile, aceste date trebuie transformate in date statistice ordonate si clasificate dupa scopurile urmarite.Principiul extrapolarii se manifesta si la acest nivel, deoarece – in generalizarile facute – se pleaca de la presupunerea ca o informatie valabila pentru anumiti minori sau adolescenti este valabila pentru o colectivitate mai larga.Ipoteza deficitului de socializare, verificata de pilda in cazul acelor minori sau adolescenti care provin din familiile dezorganizate, este extinsa adesea si la cazul minorilor care provin din familii organizate, caracterizate insa de o serie de disfunctii si carente.Pe teren insa, studiile de caz contrazic de multe ori generalizarile statistice.In plus, informatiile statistice cuprind semnificatii diferite pentru diverse pentru categorii de specialisti care lucreaza in acest domeniu.Pentru juristi, ele reflecta, de exemplu, incalcarea legilor, in timp ce pentru psihologi sau pedagogi pot evidentia multiple dificultati de adaptare specifice ” crizei de identitate ” a adolescentului.Intrucat statisticile nu cuprind specificarea acestor dimensiuni particulare, intr-o serie de cercetari cu caracter predictiv s-au facut incercari de a colecta date asupra delincventei independent de inregistrarile oficiale. Atunci cand sunt aplicate in conditii adecvate, chestionarele si interviurile ofera informatiile dorite, cu conditia de a nu se confunda declaratiile respondentilor ( parintilor, de exemplu ) cu faptele insasi.In cazul adolescentilor, ele pot furniza date asupa comportamentului delincvent nedetectat sau asupra unor tendinte potentiale spre delincventa.Alte tehnici, cum ar fi, de pilda, scalale de atitudine, solicita chiar de la subiecti evaluari asupra propriului lor comportament antisocial, ca si aprecieri asupra influentei familiei, scolii, vecinatatii etc.Baza pentru predictie este, in acest caz, de cele mai multe ori subiectiva.O predictie cu adevarat stiintifica nu se poate face insa independent de evaluarea obiectiva a factorilor si conditiilor sociale, care determina aparitia unor comportamente predelincvente si continuitatea lor in viitor.Corectitudinea unei predictii este dependenta, de fapt, de o teorie care identifica cauzele si conditiile ( de ordin personal, familial, social, etc. ) si ofera un ghid pentru tratament.

Problema este similara actiunilor epidemiologice din medicina preventiva, care se concentreaza asupra cauzelor pentru a suprima efectele.In absenta teoriei, predictia devine confuza si fara operationalitate pentru activitatea de interventie sociala.Tipul de tratament este orientat chiar catre factorul etiologic implicat in aparitia comportamentului predelincvent.In unele cazuri, daca e vorba de dificultati personale, se poate utiliza tratamentul individual ( tehnicile ” case-work “-ului ), in alte cazuri, daca sunt implicate probleme de socializare in familie, se poate apela la terapia de grup.Sa intelegem de aici ca eforturile de identificare a delincventilor potentiali si programele de tratament apar dependente de prejudecati si conceptii, mai ales atunci cand teoriile apar gresite ?Desigur, nu !Referindu-ne la importanta teoriei, avem in vedere necesitatea ca datele sa nu fie lasate sa vorbeasca de la sine, ci sa fie integrate si organizate in asa fel incat sa se poata orienta cercetarea si sa indice, totodata, si solutii realiste de preventie.O asemenea teorie, departe de a fi speculativa, trebuie sa abordeze problemele esentiale ale evolutiei personalitatii minorului sau tanarului si sa evidentieze, cu claritate, principalele dificultati cu care se confrunta acesta in mediul familial, scolar etc. si resorturile fundamentale ale propensiunii spre delincventa.Conditiile de baza ale predictiei, care rezulta din teorie si o valideaza, de fapt, in mod stiintific, sunt precizia, corectitudinea si operationalitatea.Aceasta echivaleaza, pe de-o parte, cu confirmarea reala a cazurilor anticipateca evoluand spre delincventa, iar pe de alta parte, cu oferirea unor solutii imediate de tratament educational intensiv.Exista insa pericolul de a exclude din predictie acele cazuri care nu ridica in aparenta probleme, dar care ulterior se pot dovedi ” problematice “.Indicarea unei prognoze favorabile sau nefavorabile depinde de discernamantul cu care au fost analizate si clasificate datele, ca si de capacitatea de a oferi un suport stiintific atat predictiei cazurilor nondelincvente, cat si predictiei cazurilor delincvente.Chiar daca in acest domeniu predictiile se realizeaza cu o mare marja de eroare si cu o mare probabilitate, aceasta nu impiedica de a actiona de la inceput asupra acelor factori etiologici estimati ca produc sau determina savarsirea unor acte delincvente.” Nici unul dintre factorii etiologici fundamentali – observa cu indreptatire J.Toby – nu trebuie sa-si faca aparitia dupa ce predictiile originare au fost formulate “.Pentru acest motiv, cel putin in aparenta, cele mai corecte predictii se pot elabora atunci cand minorii au varstele cele mai mici, adica atunci cand influenta factorilor etiologici este de abia la inceput si cand poate fi initiata cu succes o actiune de amploare impotriva lor.In literatura de specialitate nu exista consens asupra acestei probleme, o serie de cercetari insistand asupra ideii ca cele mai corecte predictii se elaboreaza in stadiile timpurii ale dezvoltarii personalitatii ( preadolescenta ), in timp ce altele presupun ca o predictie corecta trebuie elaborata pornind din etapa cristalizarii personalitatii tanarului ( postadolescenta ), in acel moment cand relatiile sale ( familiale si sociale ) apar pe deplin structurate si constientizate.

Pe de alta parte, in cursul studiului, exista posibilitatea schimbarii influentei diferitilor factori etiologici sau a aparitiei altora noi ( de exemplu, schimbarea statusului socio-ecomonic al familiei, dezorganizarea acesteia etc. ), ceea ce nu este de natura a contribui la corectitudinea predictiei, mai ales daca consideram ca aceasta schimbare are efecte determinante asupra evolutiei personalitatii minorului sau tanarului.

In acest sens, premisele oricarei predictii asupra delincventei potentiale trebuie sa se bazeze pe urmatoarele doua presupuneri implicite :

a) rolul fundamental al experientei primei copilarii ( socializarea primara ), care influenteaza conduita minorului, in orice imprejurare, independent de schimbarile intervenite la nivelul relatiilor familiale si sociale;

b) rolul fundamental al experientelor de viata ( socializarea continua ), care schimba, in mod radical, cunostintele si deprinderile dabandite in cursul primei copilarii.

In timp ce prima presupunere este utilizata mai frecvent de catre psihologi in metodologia studiului de caz, cea de-a doua este folosita cu precadere de catre sociologi in cercetarile de mai mare amploare, care urmaresc influenta ansamblului factorilor sociali si familiali asupra minorilor si adolescentilor.Pe teren ar fi de dorit o imbinare echilibrata a ambelor perspective, ceea ce ar contribui esential la sporirea corectitudinii predictiei, in conditiile in care viata familiala nu poate fi detasata de contextul social, iar intre socializarea ” primara ” si socializarea ” continua ” exista o relatie de continuitate, noile experiente de viata venind sa se adauge, mai mult sau mai putin armonios, experientei primei copilarii.

O cercetare cu adevarat stiintifica trebuie sa evidentieze toate aceste aspecte de la inceput, un inventar al problemelor legate de formularea unor predictii corecte si viabile fiind de natura a clarifica multe dintre dificultatile cu care se confrunta astazi specialistii in actiunea de identificare a delincventilor potentiali.

4. Metode si tehnici de cercetare a tendintelor de evolutie a delincventei juvenile.

Metodologia cercetarii fenomenului de predelincventa si delincventa juvenila este constituita dintr-o multitudine de metode, tehnici si instrumente de evaluare, estimare si predictie care, utilizate intr-o serie de tari, au permis alcatuirea unui bogat fond operational ce poate servi ca baza de referinta si pentru cercetarile intreprinse in tara noastra.Acest fond poate fi dezvoltat si imbogatit in continuare, tinand seama de experienta acumulata, de realizarile si esecurile unor investigatii anterioare si cu conditia de a construi modele etiologice si ipoteze teoretice adecvate realitatilor specifice ale tarii noastre.

4.1. Tabelele de predictie Glueck.

Primele instrumente de predictie in domeniul deviantei juvenileau fost construite inca din perioada interbelica de catre Sheldon si Eleanor Glueck.Contributia lor esentiala a constat in formularea principalelor variabile explicative ale deviantei juvenile, in gruparea lor sub forma unor seturi de predictori si intocmirea pe aceasta baza a mai multor tabele de predictie.Conceptul central valorizat de sotii Glueck in studiile lor este acela de ” identificare timpurie a comportamentului deviant “.Media de varsta stabilita de ei pentru inceputul acestui comportament se situeaza intre 7 si 10 ani.In scopul evaluarii acestui tip de comportament au fost stabilite doua esantioane de minori : unul format din 500 de devianti identificati ca atare si altul, similar ca numar si structura, format din minori nondevianti.Analiza comparativa dintre aceste esantioane a fost efectuata de o echipa multidisciplinara alcatuita din antropologi, psihologi, psihiatri, sociologi si investigatori sociali, care au determinat si evaluat un numar de 402 caracteristici, distribuite in ambele loturi.Cele mai relevante caracteristici, care marcheaza deosebirile cele mai semnificative intre grupul de devianti si cel de nondevianti, au fost grupate cate cinci, pentru a forma patru tabele de predictie.

Nici unul din cele patru tabele considerat separat nu poate face predictii corecte independent de celelalte, intrucat ansamblul tabelelor, clasificarea ( scorul ) reprezinta insumarea scorurilor obtinute de fiecare minor in urma investigatiilor sociale sau testelor efectuate, pentru a evidentia intensitatea fiecarui set de cinci factori in parte, iar evaluarea reprezinta sansa de devianta.

Tabelele de predictie Glueck

Baza de predictie Sansa de devianta maimica decat jumatate Sansa de devianta maimare decat jumatate
clasificare( scor ) evaluare clasificare evaluare
Bazat pe cinci factori sociali predictivi ( disci-plinarea minorului de catre tata, supraveghe-

rea sa de catre mama, afectiunea tatalui, afec-

tiunea mamei, coeziunea familiei ) ( 1)

Mai putinde 250 ( 16,0% ) 250 saupeste ( 79,1% )
Bazat pe cinci trasaturi predictive ale structu-rii caracteriale ( afirmare sociala, sfidare, sus-

piciune, tendinte distructive, labilitate emotio-

nala ( 2 )

Mai putinde 255 ( 28,9% ) 255 saupeste ( 81,6% )
Bazat pe cinci trasaturi predictive de persona-litate ( aventurism, extravertit in actiune, su-

gestibilitate, incapatanare, instabilitate afecti-

va ) ( 3 )

Mai putinde 245 ( 21,6% ) 245 saupeste ( 82,8% )
Bazat pe cinci factori predictivi ai testuluipsihologic ( scor de informatie, abatere

de la scor, coeficient de lectura, coefficient

aritmetic, scorul calculului aritmetic al var-

stei in luni ) ( 4 )

Mai putinde 230 ( 36,1% ) 230 saupeste ( 62,0% )

( 1 ) – rezultati din investigatii sociologice

( 2 ) – rezultate din testul Rorschach

( 3 ) – rezultate din interviul psihiatric

( 4 ) – rezultate din scorurile de inteligenta derivate din testele Wechsler – Bellevue si Stanford.

Detalierea tabelului 1 a permis, de pilda, sa se observe ca sansele de a obtine cele mai mari scoruri de devianta le au minorii care provin din familiile lipsite de coeziune, aceia lipsiti de afectiunea si supravegherea mamei si cei disciplinati cu mijloace severe de catre tata.Acest tabel, completat de celelalte trei, rezultate in urma aplicarii testelor si a interviului psihiatric, are o capacitate predictiva sporita, ceea ce ii permite estimarea diferitelor sanse de devianta in functie de corelatia tuturor predictorilor folositi.Tabelele sunt utile pentru estimarea sanselor unui minor care a savarsit acte predeviante de a deveni deviant si pentru evidentierea probabilitatii ca unii minori cu dificultati comportamentale sau cu situatii familiale deosebite sa ajunga devianti.Ele atrag atentia asupra celor mai relevanti factori care determina sau influenteaza comportamentul deviant.

Reprezentand o inovatie in domeniul predictiei comportamentul deviant si delincvent, tabelele Glueck au fost folosite intr-o serie de cercetari intreprinse in mai multe tari europene, care si-au propus adaptarea predictorilor originari la conditiile specifice tarii respective.Cu unele exceptii, rezultatele s-au dovedit contradictorii, tabelele neavand eficienta prognostica scontata, atat datorita unor mari diferente in selectia diferitelor seturi de predictori, cat si modului deosebit in care influenteaza acestia comportamentul deviant, in diferite medii sociale si culturale.Urmatoarele dificultati par sa fie cel mai des invocate :

1) tabelele presupun o succesiune ” fatalista ” a cauzei si efectului, in asa fel incat nu exista posibilitatea ca, in conditii determinate, un comportament sa ia alta directie decat cea prezisa; in fapt, nu se poate dovedi, cu certitudine, daca o serie de minori caracterizati de deficiente comportamentale sau avand situatii familiale dificile ( coeziune slaba, lipsa de supraveghere, de autoritate, de afectiune etc. ) se vor ” conforma ” p5rognozei si vor deveni, cu adevarat, devianti penal;

2) tabelele se ocupa de subiecti ca tipuri statistice, motiv pentru care nu pot fi aplicabile in cazuri individuale;

3) tabelele nu permit individualizarea tratamentului care trebuie aplicat diversilor minori;

4) utilizarea lor produce ” etichetarea ” ( stigmatizarea ) minorilor care au savarsit doar acte predeviante, nesemnificative, determinandu-i sa se incadreze obligatoriu in cariera de individ deviant.

In pofida acestor limite, tabelele Glueck se dovedesc utile pentru situatiile unde actioneaza factorii predictori mentionati, cu conditia de a experimenta pe esantioane largi validarea lor predictiva si a converti teoria ( in cazul tabelelor mentionate, este luata ca baza teoria ” socializarii ” ) intr-o directie convenabila.Dupa modelul lui Glueck se pot construi tabele care sa aiba ca baza predictiva si alti factori, in functie de teoria adoptata si de modul in care se impleteste actiunea acestor factori.

4.2. Tehnica predictiva bazata pe principiul “extrapolarii”.

Identificarea deviantilor si, in unele cazuri a delincventilor potentiali, prin intermediul tabelelor de predictie lasa sa se intrevada faptul ca minorii savarsesc, in mod frecvent, acte predeviante au mai multe sanse de a deveni predelincventi, decat cei cu o conduita morala corecta.Aceasta subliniere se refera la asa-numitul principiu al ” extrapolarii “.Un studiu devenit clasic, care a utilizat acest principiu este cel intreprins in deceniul 4 asupa minorilor din orasele Cambridge si Sommerville.

In acest sens, au fost selectionate doua grupuri de minori avand o varsta medie de circa 10 ani si jumatate.Primul grup ( numit ” grup de tratament ” – T ), aflat in supravegherea asistentei sociale, era format din 325 de baieti minori, care prin comiterea unor acte predelincvente dovedeau ca se indreapta catre o ” cariera delincventa “.

Cel de-al doilea grup ( numit ” grup de control ” – C ), lasat sa evolueze liber, fara interventia asistentei sociale, era format tot din 325 de baieti minori, similari din punct de vedere al caracteristicilor personale si sociale cu cei din grupul de tratament, dar care nu savarsisera anterior nici un act predelincvent.

Studiul a durat 10 ani, fiind bazat pe ipoteza fundamentala ca daca cele doua grupuri sunt similare de la inceput, atunci orice diferenta semnificativa intre ele, aparuta ulterior, poate fi atribuita variabilei experimentale concretizate de tratamentul asistentei sociale.

Evaluarile asupra celor doua grupuri, facute in urma informatiilor culese de la vecini, rude , profesori si din inregistrarile oficiale, au permis elaborarea unei scale de predictie ordonata de la minus 5 ( cea mai mare probabilitate ca un minor sa devina delincvent ) la plus 5 ( cea mai mica probabilitate ca un minor sa devina delincvent ).Punctul 0 a fost considerat limita de la care un minor poate sa evolueze spre delincventa sau nondelincventa.

In urma acestor evaluari, la sfarsitul studiului, compararea predictiilor cu situatia reala a aratat ca circa 41% din grupul de tratament a fost judecat cel putin pentru o infractiune grava, in timp ce aceeasi situatie s-a gasit evidenta pentru 37% din grupul de control.Cu alte cuvinte, in mod surprinzator, lotul T, care beneficia de serviciile asistentei sociale, a dat un indice mai mare de delincventa decat lotul C.

Desi rezultatele lasa sa se intrevada beneficiul asistentei sociale, cercetarea n-a atins eficienta scontata, iar predictiile n-au fost confirmate decat in mica parte.Aceasta si din cauza ca marea majoritate a predictiilor folosite erau bazate pe presupunerea unui univers bimodal implicat de principiul extrapolarii : minorii care savarsesc anterior acte predeviante vor deveni, cu cea mai mare probabilitate, devianti, in timp ce minorii fara asemenea probleme vor ramane cu cea mai mare probabilitate nondevianti.

Se vadeste, astfel, ca predictiile bazate pe principiul extrapolarii nu sunt intotdeauna corecte, fiind necesar a se tine seama de multiplele aspecte care pot aparea in viitor.Criticii minorilor din Cambridge – Sommeville considera ca acesta s-a axat prea mult asupra ideii identificarii timpurii a tendintelor spre delincventa la o varsta ( circa 10 ani ) cand experienta de viata nu este atat de suficienta incat sa determine tendinte antisociale persistente la anumiti tineri.

4.3. Tehnica scalarii centroide a variatiei

Propunandu-si operationalizarea notiunii de ” cariera delincventa ” pe o baza predictibila, un grup de cercetatori americani a pus recent la punct o tehnica prospectiva de analiza a delincventei juvenile, denumita ” scalarea centroida a variatiei “.Subliniind faptul ca suportul euristic al analogiei dintre conceptul de ” evolutie a carierei ocupationale ” si cel de ” evolutie a carierei delincvente ” ofera instrumente analitice pentru descifrarea regularitatilor si variatiilor comportamentului delincvent, cercetatorii mentionati considera ca semnificatia fiecarui delict nu poate fi descifrata decat in contextul biografiei subiectului.Analogia dintre cele doua concepte, larg vehiculate in sociologia profesiilor si, respectiv, in sociologia delincventei, deschide o perspectiva mai clara asupra raportului stabilit intre gravitatea sau intensitatea delictului si antecedentele biografiei individuale, permitand o noua metrica de ordonare ( cu caracter multidimensional ) a actelor antisociale comise de tineri.O asemenea perspectiva reuseste sa operationalizeez in mod mult mai adecvat traiectoriile reale de evolutie a carierei delincvente dupa o metrica care se arata superioara scalarii unidimensionale de tip Guttmann.Asa cum se stie, acest tip de scalare urmareste sa masoare gradul de gravitate a delictului in functie de un ” continuum de violenta “, astfel ca nici un tanar nu poate comite anumite tipuri de delicte pana nu a comis altele.In noua metrica propusa, ” specializarea ” delincventilor pentru anumite tipuri de delicte impune o traiectorie plata a carierei delincvente, in timp ce trecerea de la delicte minore spre delicte din ce in ce mai grave se manifesta ca o traiectorie cu evolutie progresiva.Aceste traiectorii dupa care evolueaza cariera delincventa permit clasificarea tinerilor in functie de anumite delicte si succesiuni de acte delincvente, facilitand predictibilitatea comportamentului delincvent.Din punct de vedere grafic apare astfel posibila legarea tuturor delictelor care caracterizeaza o cariera delincventa intre ele, in succesiunea in care au fost comise.Utilizandu-se diferite valori sau scoruri de scala pentru fiecare delict in parte, se pot stabili si observa traiectorii sistematice de evolutie a carierei delincvente.

Aceasta noua metrica este parte componenta a tehnicii scalarii centroide a variatiei, o tehnica derivata din analiza de grafic, care atribuie fiecarui delict o anumita localizare intr-un spatiu multidimensional.Aceasta se poate determina ca urmare a identificarii ( prin intermediul analizei factoriale sau scalarii multidimensionale ) coaparitiei unor tipuri specifice de delicte ( de exemplu, furt si talharie, huliganism si tentativa de viol etc. ) unitatea de analiza fiind cariera delincventa a fiecarui tanar in parte.

Dat fiind continutul diferit al ” carierelor ” diversilor delincventi, ele vor avea in spatiul multidimensional o lungime inegala.Pentru a micsora variatiile individuale ale fiecarui delict, acestuia i se va acorda o anumita valoare de scala in raport cu criteriul ” specializarii ” delincventului.In acest mod, delictele nu vor mai fi privite izolat, ci vor fi circumscrise unei cariere delincvente tipice, fiecare avand in cadrul mai multor cariere similare aceeasi valoare de scala.

Aceasta tehnica a fost utilizata intr-o cercetare intreprinsa in S.U.A. asupra unui lot de 765 de delincventi in varsta de la 13 la 18 ani, sanctionati penal pentru comiterea a 9.000 de delicte ( in medie, aproximativ 11,7 delicte de persoana ).Aceste delicte au fost clasificate in 36 mari categorii care au oferit posibilitatea efectuarii unei analize detaliate a carierelor delincvente.Matricea de analiza cuprinde 765 de randuri ( subiecti ) si 36 de coloane ( tipuri de delicte ), celulele ei indicand de cate ori a fost judecat si sanctionat un tanar pentru fiecare delict comis.

Ca rezultat al aplicarii tehnicii analizei centroide a variantei au putut fi evidentiate patru dimensiuni semnificative ale delictelor ( doua pe orizontala si doua pe verticala ).In timp ce prima dimensiune ilustreaza raportul dintre delictele comise contra persoanei si cele comise contra proprietatii, cea de-a doua dimensiune evidentiaza raportul dintre diferite fapte penale circumscrise categoriei de delicte  contra persoanei.Privite impreuna, aceste doua dimensiuni ofera evidenta ” codelictelor “, adica a acelor tipuri de delicte care pot sa apara cu probabilitatea cea mai mare in cadrul unei cariere delincvente.Ordonarea diferitelor cariere de-a lungul celor doua dimensiuni explica pentru ce clasificarea unidimensionala este limitata, trebuind sa fie inlocuita cu una multidimensionala : in timp ce in prima dimensiune delictele sunt privite ca fiind similare, iar cariera delincventa ca fiind ” specializata “, in a doua dimensiune, aceste delicte sunt privite ca nefiind legate intre ele, iar cariera delincventa ca fiind orientata de diversitate.Urmatoarele doua dimensiuni ( a treia si a patra ) ilustreaza intensitatea delincventei ( in sensul raporturilor existente intre delicte cu diferite grade de gravitate si periculozitate ) si frecventa condamnarilor pentru anumite categorii de delicte.

Rezultatele acestui tip de analiza apar semnificative, deoarece evidentiaza faptul ca o mare parte din carierele delincvente este organizata in jurul unui anumit tip de delict si cuprinde o succesiune particulara de fapte cu caracter penal, ceea ce da posibilitatea schitarii unor traiectorii predictibile ale comportamentului delincvent.Ca urmare, se poate anticipa din vreme evolutia carierei delincvente a unui tanar, inainte ca ea sa ia un curs specializat sau progresiv, orientat spre comiterea unor delicte din ce in ce mai grave.

4.4. Teste de masurare a propensiunii spre delincventa.

Permitand o ” descriere cantitativa, controlabila a comportamentului unui individ plasat intr-o situatie definita, prin referire la comportamentul indivizilor dintr-o grupa plasata in aceeasi situatie “, metoda testelor este o metoda larg raspandita in domeniul sociologiei delincventei juvenile, in masura in care reuseste sa identifice o serie de diferente intre minorii sau adolescentii devianti sau delincventi si permite previziunea anumitor comportamente caracterizate prin tendinte antisociale.Printre cele mai utilizate teste in acest domeniu se numara testele de inteligenta, testele de personalitate si testele sociometrice.Incercand sa surprinda gradul de inteligenta, trasaturile de caracter, constantele personalitatii, atitudinile morale si modul de dispunere a relatiilor in anturaj, majoritatea acestor teste cauta sa identifice propensiunea spre delincventa ca si masura in care tinerii reusesc o integrare sociala satisfacatoare in viata sociala, dezvoltand un comportament compatibil sau nu cu normele de natura moral-juridica.

De o deosebita utilitate, in acest sens, se dovedesc a fi testele proiective, definite de catre Lawrence Frank ca o ” metoda de studiu a personalitatii, care confrunta subiectul cu o situatie la care el va raspunde in functie de semnificatia ei pentru el “.In consens cu un asemenea punct de vedere ” proiectia ” consta in transferarea unui proces subiectiv asupra unei situatii obiective.

4.4.1. Testul Rorschach.

Consta in prezentarea unor pete de cerneala subiectului, acesta trebuind sa identifice imaginile pe care le vede.In primele sale experimente, creatorul acestui test, psihiatrul elvetian H.Rorschach a utilizat 15 planse cu pete de cerneala, apoi 12, pentru ca in final sa se fixeze la 10, care cuprind pete clasificate in trei categorii : negre cu nuante gri, negru cu nuante de rosu si colorate.Atat forma obiectelor, cat si identificarea culorii prezinta importanta pentru caracterologie.De exemplu, indicarea unei forme precise denota o buna capacitate de concentrare si observatie, in timp ce miscarea unui obiect arata o puternica tendinta de introversiune, imaginatie si productivitate interioara.

La randul lor, culorile pot semnifica diferite tendinte de extraversiune.Dupa Rorschach, caracterul consta intr-o anumita proportie intre introversiune ( miscarea obiectelor ) si extraversiune ( culoarea lor ).Bazat pe aceasta proportie, Rorschach a stabilit patru tipuri de indivizi :

- intratensivi ( pentru care culoarea este mai mica decat miscarea ), caracterizati printr-o viata interioara bogata, vointa, imaginatie si relatii puternice;

- extratensivi ( pentru care miscarea este mai putin vizibila decat culoarea ), caracterizati prin sociabilitate si spirit practic;

- ambiegali ( pentru care miscarea este egala cu culoarea ), caracterizati printr-o buna dotare interioara si echilibru psihic adecvat;

- coartati ( pentru care nu exista semnificatie nici in culoare, nici in miscare ), caracterizati prin pedanta, rezonanta afectiva slaba, melancolie, deprimare etc.

Fiind util pentru identificarea unor trasaturi caracteristice delincventului, testul Rorschach ofera informatii pretioase asupra unor componente ale personalitaii, asupra conflictelor intra si interpersonale ( cu familia sau cu anturajul ) ca si asupra mobilurilor si motivatiilor specifice ale unor eventuale conduite cu caracter antisocial.

4.4.2. Testul de perceptie tematica ( T.A.T. )

In forma sa definitiva elaborata de H.A.Murray in 1943, acest test consta intr-un set de 30 desene care reproduc o serie de personaje aflate intr-o situatie ambigua.Subiectului i se cere sa-si imagineze istoria acestor personaje, inventand, cate o poveste pentru fiecare plansa.Scopul testului consta in revelarea anumitor tendinte inhibate si profunde pe care subiectul nu le poate constientiza.Interpreatrea unui asemenea test permite evidentierea a trei niveluri ale personalitatii : tendinte refulate, gandirea interioara si comportament.Astfel, in timp ce analiza sa ” formala ” da posibilitatea dezvaluirii gradului de intelegere a sarcinii de efectuat si a interpretarii stilului si limbajului utilizat, analiza ” continutului ” testului de perceptie tematica permite descifrarea unor tendinte latente constand in : forme agresive, autoagresive, dominatie, supunere, protectie, independenta, dependenta etc.Se ofera, in acest mod, o lista completa a dificultatilor cu care se confrunta subiectul, a originii acestora si se incearca evaluarea gradului sau de adaptare la diverse situatii interindividuale.

In domeniul sociologiei delincventei, testul este util pentru evidentierea unor sentimente si atitudini ale tinerilor fata de anumite persoane ( parinti, educatori, prieteni ) si situatii sociale frustrante ca si pentru descifrarea unor motivatii si tendinte care greveaza asupra conduitei : impulsivitate, agresivitate, echilibru, inertie etc.

4.4.3. Testul Rosenzweig.

Reprezentand un test de frustrare, acesta cuprinde 24 de desene, care reproduc personaje plasate intr-o situatie frustranta : personajul din stanga isi prezinta opinia sa asupra acestei situatii, iar personajul din dreapta – cu care este invitat sa se identifice subiectul – urmeaza sa-si exprime ( prin cuvintele subiectului ) reflectia sa asupra acestei situatii.Fiecare desen cuprinde, astfel, doua chenare : unul in care este cuprinsa vorbirea persoanei frustrate sau frustrante, altul gol, care urmeaza sa fie completat de subiect.

Bazat pe ipoteza frustrare – agresivitate, testul permite evidentierea anumitor tendinte agresive sau masochiste, care caracterizeaza tanarul caracterizat prin tendinte antisociale.Sunt posibile trei directii posibile de dirijare a agresiunii :

- extrapunitiva, in cadrul careia agresiunea este proiectata spre exterior, asupra individului care este cauza frustrarii;

- intrapunitiva, in cadrul acrei subiectul seautoacuza;

- impunitiva, in cadrul careia se minimalizeaza situatia frustranta, evitandu-se implicarea oricarei responsabilitati.

Identificarea acestor directii constituie un mijloc util de depistare a unor dezechilibre afective si a orientarii unor conduite pe cai indezirabile din punct de vedere social.Ipoteza fundamentala care sta la baza testului se refera la ideea ca violenta conduitelor agresive este direct proportionala cu intensitatea motivatiei frustrante.

4.4.4. Testul Szondi.

Este construit in functie de ideea ca fiecare individ realizeaza, fara a fi constient de acest lucru, o polaritate ascunsa, care poate fi evidentiata prin alegerea unor obiecte care-l atrag.Testul consta din 6 seturi de fotografii, fiecare cuprinzand cate 8 fotografii care reprezinta bolnavi psihici ( psihopotici ).Subiectului i se prezinta fiecare set in parte, cerandu-i-se sa aleaga cate doua fotografii acre contin figuri ce-i sunt simpatice si doua fotografii reproducand figuri care-i apar antipatice.Se obtine in total un numar de 24 de fotografii, dintre care 12 corespund unor indicatii de preferinte, iar alte 12 unor indicatii de respingere.Inregistrate pe fisa corespunzatoare, raspunsurile ofera posibilitatea construirii unor diagrame care releva tendinte fundamentale si caracteristici antisociale ale personalitatii tanarului.Creatorul testului, psihologul de origine maghiara Szondi, considera ca fiecare individ este constrans sa aleaga fotografiile in functie de genotropismul sau profund, deoarece, genele sale il pot defini in mod fundamental ca structura caracteriala.

4.4.5. Inventarul multifazic al personalitatii ( testul Minnesota ).

Spre deosebire de testele proiective anterioare, acest test deosebit de complex, fiind reprezentat de un chestionar cuprinzand 550 itemi construiti astfel incat sa permita evaluari asupra principalelor elemente ale personalitatii si adaptarii acesteia la diferite situatii sociale.Punctul de vedere in functie de care este construit testul Minnesota este acela al psihiatrului sau psihologului clinician, care incearca sa distinga trasaturile caracteristice unor deficiente cu caracter psihopatologic.Testul cuprinde 26 categorii de intrebari al caror continut se refera la o multitudine de aspecte : sanatate, conditie fizica, obisnuinte alimentare, deprinderi de munca, relatii familiale, de prietenie, erotism, atitudini morale, interese, conduita sociala etc.Subiectului i se cere sa clasifice toate enunturile in trei categorii de raspunsuri : adevarat, fals, nu stiu.Aceste raspunsuri sunt ordonate astfel incat sa formeze 9 scale clinice, fiecare dintre ele permitand evidentierea unor caracteristici psihopatologice specifice : ipohondrie, depresie, isterie, psihopatie, masculinitate-feminitate, paranoie, psihastenie, schizofrenie si hipomanie.Desi fiecare dintre aceste scale se refera la un anumit sindrom clinic, o serie de studii au demonstrat ca ele au semnificatii precise si pentru domeniul normal.Pe de alta parte, unii itemi ai testului nu sunt valabili pentru tinerii adolescenti, referindu-se numai la caracteristici ale adultului.In ansamblul sau, testul este util pentru evidentierea unor trasaturi care caracterizeaza moralitatea adolescentina si raporturile tanarului cu educatorii, parintii si cu membrii anturajului sau.

Testul mai cuprinde scale de validare aditionale, care identifica atitudinea subiectului fata de test si ofera un indiciu al gradului sau de ” fidelitate ” ( prudenta, ” evaziune “, ” sinceritate excesiva “, ” autocritica ” etc. ).De asemenea, mai sunt incluse o scala care testeaza gradul de adevar sau neadevar al raspunsurilor, precum si un set de itemi indicativi ai ” excentricitatii ” ( originalitatii ), ” lipsei de responsabilitate “, ” simularii deliberate “, ” introversiunii sociale “, ” satisfactiei sociale “, ” tolerantei sociale ” etc.

Interpretarea se obtine cu ajutorul unor grile de evaluare, care permit identificarea profilului clinic al subiectilor si, implicit, depistarea unor tendinte de devianta, simptomatice pentru prognosticul conduitelor ulterioare.

Desi ofera o abundenta de informatii cu privire la propensiunea spre delincventa, testul Minnesota n-a fost inca etalonat in tara noastra, motiv pentru care aplicarea sa intampina o serie de dificultati.

Rubricile itemilor testului Minnesota

1. Stare generala a sanatatii 9 intrebari
2. Simptome neurologice generale 19 intrebari
3. Simptome neuro-psihice 11 intrebari
4. Motricitate si coordonare 6 intrebari
5. Sensibilitate 5 intrebari
6. Sistem vaso-motor, tulburari trofice, limbaj, organede secretie 10 intrebari
7. Sistem cardio-respirator 5 intrebari
8. Sistem gastro-intestinal 11 intrebari
9. Sistem genito-urinar 5 intrebari
10. Obiceiuri 19 intrebari
11. Familie si viata conjugala 26 intrebari
12. Profesiune 18 intrebari
13. Educatie 12 intrebari
14. Viata sexuala 16 intrebari
15. Religie 19 intrebari
16. Politica-ordine-lege 46 intrebari
17. Comportament social 72 intrebari
18. Afectivitate-depresie 32 intrebari
19. Tendinte obsesive si coercitive 15 intrebari
20. Afectivitate-manie 24 intrebari
21. Idei delirante, halucinatii, iluzii, tendinte interpreta-tive 31 intrebari
22. Fobii 29 intrebari
23. Tendinte sadice si masochiste 7 intrebari
24. Morala 33 intrebari
25. Itemuri privind masculinitatea si feminitatea 55 intrebari
26. Incadrarea intr-o situatie nefavorabila 15 intrebari
TOTAL 550 intrebari

Toate aceste teste se dovedesc utile in domeniul deviantei adolescentine, mai ales cand se coroboreaza cu alte metode si permit elaborarea unui diagnostic asupra personalitatii tanarului, ca si stabilirea unui prognostic asupra tendintelor conduitei sale viitoare.Valoarea lor informationala nu trebuie, insa, absolutizata cu atat mai mult cu cat validarea unui test apare influentata atat de interpretarea care i se face, cat si de personalitatea examinatorului.G.Bouthoul, intr-o serie de studii docimologice, a demonstrat, de pilda, ca testele de cunostinta apar deosebit de fragile, deoarece personalitatea examinatorului, sexul, varsta si chiar vocea sa influenteaza, in mod considerabil, subiectul, iar Pinto si Grawitz evidentiaza lipsa de certitudine a interpretarii rezultatelor, datorita interventiei stimulilor situatiei experimentale.Pentru acest motiv, in ansamblul ei, activitatea de validare a testelor solicita confruntarea intre rezultatele obtinute in laborator si tendintele conduitei manifestate in mod real, in viata sociala.Principiul general care trebuie sa guverneze aplicarea unui test, subliniaza S.Pacaud, consta in observarea si analiza faptelor, stabilirea unei ipoteze explicative care permite a lega faptele intre ele si, in fine, efectuarea unei experiente cruciale, care sanctioneaza valoarea acestei ipoteze, permitand a completa sau rectifica experimentarea.

In ceea ce priveste domeniul specific al delincventei juvenile, in afara majoritatii testelor mentionate, care se aplica atat tinerilor, cat si adultilor, exista o multitudine de alte teste care urmaresc sondarea anumitor trasaturi de caracter si atitudini morale, printre acestea numarandu-se : testele lacunare sau, ca variante de completare, testele pentru cinste, testele care urmaresc stapanirea de sine, perseverenta, prudenta-imprudenta, constiinciozitatea, spiritul de raspundere, judecata morala s.a.

In ansamblul lor, rezultatele acestor teste, care se aplica intr-un mod foarte simplu, trebuie interpretate cu prudenta, pentru a nu considera ca definitive si certe acele trasaturi de caracter si atitudini care se manifesta cu pregnanta in situatia experimentala, fara a fi valabile in situatii sociale reale.

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s