CUM RĂSPUND MUŞCHII LA PREGĂTIREA DE FORŢĂ

Contracţia musculară.

Structura scheleto-musculară a corpului este un aranjament de oase legate prin ligamente şi articulaţii. Muşchii asigură forţa pentru mişcările corpului. Mişcările sunt produse de mai mulţi muşchi fiecare cu un rol diferit.

Muşchii sunt de mai multe feluri:

–         Agoniştii sau sinergicii – sunt muşchi care cooperează pentru a executa mişcarea

–         Antagoniştii – acţionează în opoziţie cu agoniştii în desfăşurarea mişcării

–         Muşchii efectori – sunt răspunzători de producerea unei acţiuni de forţă sau unei deprinderi tehnice;

–         Stabilizatorii sau fixatorii  – muşchi mai mici care se contractă izometric pentru a încora un os;

Muşchii celorlalte membre pot intra şi ei în acţiune ca stabilizatori.

Linia de tragere este o linie imaginară care traversează longitudinal muşchii între două capete extreme. Contracţia musculară are cea mai mare eficienţă fiziologică şi mecanică când este executată de-a lungul liniei de tragere. De exemplu, la o flexie a cotului, când palma este orientată în sus linia directă de tragere creează cea mai mare eficienţă.

Tipuri de contracţii musculare.

Există trei tipuri de contracţii:

–         Izotonice deseamnează cel mai obişnuit tip de contracţie musculară. În timpul unei contracţii izotonice, tensiunea trebuie să fie aceeaşi pe parcursul întregului interval al mişcării;

–         Izometrice reprezintă o aplicare a forţei contra unui obiect imobil care determină dezvoltarea unei mari tensiuni în muşchi, fără a-i alterna lungimea. Tensiunea dezvoltată prin acest tip de contracţie este, de obicei, mai mare decât cea obţinută la o contracţie izotonică;

–         Izochinetice reprezintă o contracţie de viteză constantă pe toată desfăşurarea mişcării. Lucrul izochinetic necesită un echipament special proiectat pentru a permite viteza constantă de contracţie, indiferent de încărcătură

Cum răspund muşchii la pregătirea de forţă:

Pentru a înţelege acest lucru, este important să ştim ce fel de contracţii există şi care sunt cele mai bune pentru un sport practicat. Majoritatea mişcărilor fiind mai complexe, forţa în sport trebuie văzută ca un mecanism necesar pentru a executa anumite deprinderi şi acţiuni sportive.

Combinaţii de forţă, viteză şi rezistenţă specifice anumitor sporturi.

Combinarea forţei (F) cu rezistenţa (R) duce la rezistenţă musculară (RM). Sporturile pot să aibă nevoie de o rezistenţă musculară de lungă sau de scurtă durată. Pentru a înţelege acest lucru, trebuie să definim pe scurt termenii ciclic şi aciclic. Mişcările ciclice sunt acelea care se repetă continuu (alergări, marş, înot). Mişcările aciclice sunt acele mişcări care se schimbă în mod constant şi nu se aseamănă între ele (probele de aruncări, gimnastică, lupte, scrimă etc.). Sporturile ciclice sunt sporturile de rezistenţă în timp ce sporturile aciclice sunt sporturi de viteză – putere. Multe sporturi sunt totuşi mai complexe şi necesită şi viteză şi putere şi rezistenţă (baschet, volei, fotbal, kick-box). Viteza – rezistenţa se referă la capacitatea de a menţine sau repeta o acţiune de mare viteză, de mai multe ori, într-un joc (fotbal american, baschet, rugby, patinaj şi hochei pe gheaţă). Practicanţii acestor sporturi au nevoie de o pregătire care să le dezvolte capacitatea de rezistenţă, de viteză.

Puterea de aterizare şi reactivă este o componentă majoră în anumite sporturi printre care patinajul artistic, gimnastică şi alte sporturi de echipă. Puterea necesară pentru a controla aterizarea depinde de înălţimea săriturii, de greutatea corporală a sportivului şi de amortizarea sau nu a aterizării (când şocul este absorbit sau, din contră, când articulaţiile sunt flexate dar încordate).

Pregătirea de forţă poate antrena puterea pentru a ateriza mai bine, mai rapid şi mai consistent decât pregătirea specifică pe deprinderi. Pregătirea specifică de putere pentru aterizare poate genera o tensiune mult mai mare în muşchii picioarelor decât execuţia unui exerciţiu doar contra greutăţii corporale. O tensiune musculară mai mare înseamnă o îmbunătăţire a puterii la aterizare.

Puterea reactivă este capacitatea de a genera o forţă de săritură imediat după aterizare (artele marţiale, box).

Puterea de aruncare se referă la forţa aplicată asupra unui aparat (aruncarea mingii de fotbal, aruncarea suliţei) Viteza de eliberare a aparatului este determinată de mărimea forţei musculare exercitate în momentul eliberării.

Puterea de desprindere este crucială în probele în care sportivii încearcă să proiecteze corpul spre un punct cât mai înalt, fie pentru a sări peste o ştachetă, fie pentru a se ridica la o anumită înălţime.

Puterea de start este necesară în sporturile în care este nevoie de o viteză mare pentru a acoperi o distanţă dată în cel mai scurt timp posibil. Sportivii trebuie să fie capabili să genereze forţa maximă la începutul unei contracţii musculare pentru a crea o viteză iniţială mare.

Puterea de accelerare se referă la capacitatea de a atinge o acceleraţie mare. Acceleraţia depinde de puterea şi rapiditatea contracţiei musculare. Capacitatea sportivilor de a accelera depinde atât de forţa braţelor cât şi de cea a picioarelor.

Puterea de decelerare este importantă în sporturi ca baschet, fotbal american, hochei pe gheaţă. Sportivii aleargă repede şi execută în mod constant schimbări rapide de direcţie. Accelerarea şi decelerarea solicită foarte multă putere la nivelul picioarelor şi umerilor. Muşchii folosiţi în accelerare sunt folosiţi şi la decelerare doar că se contractă excentric.

Rolul forţei în sporturile acvatice.

Pentru sporturile desfăşurate în apă sau pe apă, corpul se deplasează pe direcţia de înaintare ca rezultat al aplicării forţei. Forţa acţionează asupra apei iar apa exercită o forţă egală şi opusă asupra corpului sau ambarcaţiei, denumită forţă de frânare sau rezistenţă la înaintare. Când ambarcaţia sau înotătorul se deplasează în apă, rezistenţa la înaintare sau forţa de frânare a apei încetineşte mişcare de înaintare sau alunecare.

Pentru a învinge forţa de frânare, sportivii trebuie să dezvolte o forţă egală pentru a menţine viteza şi o forţă superioară pentru a face să crească viteza.

Coeficienţii de frânare se referă la natura şi forma corpului inclusiv orientarea lui faţă de curgerea apei. Ambarcaţiunile mai lungi sau mai înguste, cum sunt cele de canotaj şi caiac, sau cele uşoare de competiţie, au un coeficient de frânare mai mic dacă axa lungă a ambarcaţiei este paralelă cu direcţia de curgere a apei.

În sporturile acvatice viteza creşte când sportivii aplică forţa contra apei. Pe măsură ce forţa creşte, corpul se mişcă mai repede. Totuşi, pe măsură ce viteza creşte, forţa de frânare creşte şi ea proporţional cu pătratul vitezei.

Pregătirea sportivă în acest domeniu este foarte importantă, antrenorul trebuie să se asigure că sportivii dezvoltă aceeaşi forţă la toate loviturile, pe toată durata cursei, dat fiind faptul că toate sporturile acvatice au o componentă puternică de rezistenţă.

ÎNTOCMIT,

Comisar-şef de poliţie

Prof. GÂRBEA ION

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s