ATRIBUŢIILE POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL SERVICIULUI POLIŢIEI DE ORDINE PUBLICǍ

  • operaţionalizează, îndrumă şi evaluează activitatea poliţiştilor din cadrul structurilor de ordine publică şi dispun ori propun măsuri de perfecţionare a activităţii acestora;
  • în funcţie de concluziile desprinse din analizele asupra evoluţiei fenomenului infracţional efectuate de unităţile de analiză a informaţiilor, stabilesc direcţiile de acţiune şi măsurile ce urmează a fi întreprinse la nivelul structurilor de ordine publică, pentru eficientizarea activităţii acestora;
  • coordonează, îndrumă şi evaluează activitatea poliţiştilor de proximitate pentru realizarea parteneriatului cu comunitatea;
  • coordonează activitatea poliţiştilor din birourile sau compartimentele de poliţie care asigură  climatul de siguranţă civică în zona campusurilor universitare;
  • formulează propuneri de reorganizare a structurii efectivelor de ordine publică, de funcţionare şi de dotare a formaţiunilor subordonate, în baza unor documentări prealabile pe care le prezintă directorului general, respectiv şefului de inspectorat sau structurii ierarhic superioare, după caz;
  • verifică memoriile, sesizările şi reclamaţiile împotriva primarilor, viceprimarilor, consilierilor locali şi secretarilor primăriilor, repartizate;
  • verifică plângerile şi sesizările cetăţenilor referitoare la respectarea eticii şi deontologiei de către poliţiştii de ordine publică, repartizate;
  • coordonează activitatea în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, conform  actelor normative de nivel superior şi interne în vigoare;
  • îndrumă activitatea de instruire, pregătire şi folosire a animalelor de serviciu din dotarea formaţiunilor subordonate;
  • organizează, coordonează şi efectuează, prin ofiţerii formatori, împreună cu serviciile management resurse umane – compartimentele de profil, activitatea de pregătire profesională pentru toate categoriile de personal din structurile de ordine publică subordonate, potrivit  reglementărilor incidente din domeniu;
  • ·cooperează cu reprezentanţii unităţilor Jandarmeriei Române pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice la manifestaţiile publice la care participă un public numeros, precum şi în parteneriat în sistem integrat pentru prevenirea infracţiunilor stradale;
  • relaţionează, în limita competenţelor, cu celelalte structuri locale abilitate să participe la asigurarea siguranţei cetăţeanului (organele administraţiei publice locale, ale Poliţiei de Frontieră Române, poliţiei comunitare, societăţi specializate de pază, etc.).

ATRIBUŢIILE POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL BIROULUI

POLIŢIEI DE ORDINE PUBLICǍ

1.  ŞEFUL BIROULUI

-coordoneazǎ întreaga activitate de ordine publicǎ de pe teritoriul subunitǎţii din care face parte şi are în principal urmǎtoarele atribuţii:

a)  planificǎ activitatea compartimentelor sau liniilor de muncǎ;

b)  întocmeşte registrul dispozitivelor de siguranţǎ publicǎ şi patrulare;

c)  participǎ, alaturi de ceilalţi factori de conducere din cadrul secţiei de poliţie la întocmirea sau reactualizarea Planului de ordine publicǎ al secţiei;

d) desfǎşoarǎ activitǎţi specifice în vederea creşterii eficienţei activitǎţii de asigurare a unui climat corespunzǎtor de ordine şi siguranţǎ publicǎ, prevenirii şi combaterii fenomenului infractional stradal;

e)  efectueazǎ periodic evaluǎri asupra activitǎţii subordonaţilor privind modul de executare a atribuţiilor de serviciu, luând mǎsuri faţǎ de cei care nu le respectǎ;

f)  colaboreazǎ cu şefii celorlalte formaţiuni operative pentru realizarea unui schimb eficient de informaţii şi organizeazǎ acţiuni poliţieneşti în vederea menţinerii sub control a evoluţiei situaţiei operative şi adaptarea dispozitivelor de ordine la schimbǎrile survenite în situaţia operativǎ, evidenţiate de harta criminogenǎ întocmitǎ de poliţiştii de proximitate;

g)  analizeazǎ activitǎţile desfǎşurate de cǎtre lucrǎtorii biroului şi rezultatele obţinute, luând mǎsuri de eficientizare a muncii.;

h) evalueazǎ lunar activitatea desfǎşuratǎ pe linia muncii informative şi asigurǎ diseminarea informaţiilor;

i)  coordoneazǎ direct misiunile de siguranţǎ publicǎ în stradǎ.

2.  OFIŢERUL COORDONATOR DISPOZITIVE DE SIGURANŢǍ PUBLICĂ

– va desfǎşura activitǎţile prevǎzute în “Metodologia de lucru a ofiţerilor coordonatori ai dispozitivelor de siguranţă publică “

3. AGENŢII DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI SIGURANŢǍ PUBLICǍ ŞI PATRULARE au în principal urmǎtoarele atribuţii:

a) acţioneazǎ în zona de patrulare pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, infracţiunilor stradale cât şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice;

b) culeg informaţii de la surse ocazionale despre persoanele aflate în atenţia poliţiei;

c) intervin la solicitarile dispeceratului pentru interventia la apelurile de urgenta 112, pe principiul “cel mai apropiat poliţist de locul evenimentului ” indiferent de natura evenimentului şi competenţǎ teritorialǎ;

În mod obligatoriu poliţistul sesizat, la terminarea verificǎrilor, va întocmi un proces verbal în care va consemna cele constatate la caz pe care,  la ieşirea din serviciu, il va preda ofiţerului coordonator;

e) participǎ la prinderea autorilor de infracţiuni, deplasându – se în locurile prestabilite pentru a acţiona conform prevederilor planului de acţiune;

f) acţioneazǎ pentru depistarea persoanelor şi bunurilor urmǎrite;

g) participǎ la executarea mǎsurilor stabilite în situaţii de urgenţǎ;

h) în cazul constatǎrii în flagrant a unei fapte penale, poliţiştii de siguranţǎ publicǎ întocmesc actele procedurale de constatare, prevǎzute de lege, dupa care îl predau pe fǎptuitor şi documentele întocmite echipei de poliţişti din cadrul structurilor poliţiei judiciare;

i) executǎ primele activitǎţi prevǎzute de Instructiunile M.A.I., referitoare la asigurarea locului unei infracţiuni şi identificǎ persoanele care au cunoştinţǎ despre eveniment, iar dupǎ sosirea echipei de cercetare îşi continuǎ activitǎţile specifice în teren, cu permisiunea şefului echipei de cercetare;

j) iau mǎsuri de conducere la sediul poliţiei a persoanelor suspecte

Legitimarea si stabilirea identitatii persoanelor este o măsură poliţienească cu caracter preventiv ce constă în solicitarea şi verificarea actului de identitate al acesteia, pentru a i se cunoaşte datele de stare civilă, cetăţenia, domiciliul ori reşedinţa.

Agentul de siguranţǎ publicǎ are dreptul să legitimeze şi să stabilească identitatea următoarelor categorii de persoane:

  • care încalcă dispoziţiile legale;
  • despre care există indicii că pregătesc sau au comis o faptă ilegală;
  • cele a căror identitate este necesară exercitării sarcinilor de serviciu.

Legitimarea se execută numai în scopul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Persoanele vor fi amprentate şi fotografiate numai cu acceptul lor.

Pot fi amprentate şi fotografiate urmǎtoarele categorii de persoane:

–         persoanele despre care exista indicii temeinice cǎ prin modul de operare şi mediile frecventate sunt în anturajul persoanelor infractoare, vagabondeazǎ şi au un comportament deviant ce prezintǎ interes operativ pentru unitǎţile de poliţie fiind pretabile la sǎvârşirea unor fapte prevǎzute de legea penalǎ;

–         persoane fǎrǎ acte de identitate emise de Direcţia Generalǎ de Evidenţǎ Informatizatǎ a Persoanei sau persoane despre care existǎ suspiciuni asupra autenticitǎţii actelor de identitate prezentate sau datelor de stare civilǎ declarate.

k) constatǎ şi aplicǎ sancţiuni contravenţionale conform competenţelor;

l) Participǎ, în caz de nevoie, la misiuni de fluidizare a traficului rutier până la normalizare, în intersecţiile despre care existǎ date privind apariţia unor perturbǎri specifice, după care vor reintra în zonele iniţiale de patrulare.

În cazul în care observǎ sau sunt sesizaţi de apariţia unor blocaje în trafic vor solicita prin dispeceratele 112 de sector sprijin din partea efectivelor Brigǎzii de Poliţie Rutierǎ, luând mǎsuri de fluidizare a traficului, pânǎ la sosirea acestora.

Se va acţiona cu preponderenţă pentru: evitarea blocării centrului intersecţiei; interzicerea depăşirii coloanelor staţionate la semafor; prevenirea pătrunderii în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului electric; combaterea opririi sau staţionării în zonele prevăzute cu indicatoare de interzicere, existente în perimetrul intersecţiilor.

Alte precizǎri :

–  Agentul de siguranţǎ publicǎ şi patrulare executǎ serviciul numai în uniformǎ, cu dotarea aferentǎ, fiindu-i interzisă deplasarea în post sau patrularea cu autoturismul proprietate personalǎ;

–  Instruirea zilnicǎ se va desfǎşura în timpul programului de lucru, pe parcursul a maxim 15 minute;

4.  AGENŢII DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI POLIŢIEI DE PROXIMITATE

Incadrarea posturilor de poliţişti de proximitate se va face prin recrutarea din sursă internă, prin concurs sau examen. Comisia de examinare va fi formată din ofiţeri specialişti din cadrul Serviciului Management Resurse Umane împreună cu ofiţerii coordonatori din cadrul Serviciului Poliţei de Ordine Publică şi Sectoarelor 1-6 Poliţie după caz.

Poliţiştii care urmeazǎ sǎ îşi desfǎşoare activitatea în cadrul acestui compartiment vor fi selectionaţi pe baza de voluntariat, din rândul celor cu pregatire juridicǎ şi de specialitate, experienţǎ în relaţiile cu cetǎţenii şi care pot realiza o comunicare eficientǎ cu aceştia.

Pentru identificarea abilitǎţilor de comunicare poliţiştii de proximitate vor fi testaţi psihologic la Centrul de testari al M.I.R.A.

Dupa selecţionare politiştii de proximitate vor urma un curs de formare în domeniul analizei tranzacţionale cât şi în domeniul comunicǎrii, cu ofiţerii formatori de la sectoare şi alte cadre specializate din cadrul Serviciului Analizǎ şi Prevenirea Criminalitǎţii (psihologi, sociologi).

Numǎrul poliţiştilor de proximitate se va stabili în funcţie de situaţia operativǎ, suprafaţa teritoriului şi numǎrul de locuitori (1 poliţist pânǎ  la 15.000 locuitori).

Pentru a fi cunoscuţi de cǎtre cetǎţeni, agenţii de proximitate îşi vor edita cǎrţi de vizitǎ tip, conform modelului din anexa şi vor participa la acţiunile de popularizare a concepţiei, ocazie cu care vor face cunoscut comunitǎţii numǎrul de telefon şi modul în care pot fi contactaţi.

Agenţii din cadrul Compartimentului Poliţiei de Proximitate sunt subordonaţi  direct şefului de sectie şi au în principal urmǎtoarele atribuţii :

a) realizează cunoaşterea populaţiei, sub aspectul structurii, obiceiurilor şi tradiţiilor cu caracter local, domiciliului şi reşedinţei, precum şi a teritoriului din punct de vedere al locurilor şi mediilor favorabile comiterii de infracţiuni;

b) este prezent în fiecare zi minim 6 ore, pe jos, în cartier pentru a relaţiona cu cetăţenii;

c) stabileşte contacte permanente cu administratorii asociaţiilor de proprietari, factorii responsabili din cadrul unităţilor de învăţământ, societăţilor comerciale, organizaţiilor neguvernamentale, administraţiei publice locale pentru identificarea factorilor de risc privind ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului şi stabilirea măsurilor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale;

d) participă la şedinţele asociaţiilor de proprietari şi la alte evenimente din sectorul de responsabilitate;

e) identifică şi consiliază cetăţenii care fac parte din categoriile cu grad înalt de risc din punct de vedere al victimizării;

f) mediază şi rezolvă amiabil conflictele interumane;

g) iniţiază şi/sau participă la aplicarea unor proiecte sau programe practice, care au ca obiect de activitate  îmbunătăţirea siguranţei publice şi personale;

h) receptează problemele populaţiei şi împreună cu instituţiile abilitate stabilesc măsuri pentru rezolvarea acestora;

i) atrage şi mobilizează cetăţenii în derularea unor programe de prevenire a criminalităţii în sectorul de responsabilitate, pe bază de voluntariat;

j) colaborează cu mass-media pentru promovarea şi dezvoltarea apropierii de cetăţeni;

k) rezolvă reclamaţiile şi sesizările cetăţenilor din zona sa de competenta, care necesită medierea şi nu au caracter penal ori nu presupun aplicarea de sancţiuni contravenţionale, referitoare la stări conflictuale, tulburarea liniştii publice în unităţile de învăţământ, asociaţii de locatari, societăţi comerciale, fapte antisociale ale căror victime sunt persoane cu probleme sociale (minori, bătrâni, persoane cu handicap sau afecţiuni neuropsihice, etc);

l) culege date şi informaţii utile muncii de poliţie de la surse ocazionale cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu în mijlocul cetăţenilor, pe care le transmite structurilor competente;

m) efectuează acte de constatare şi, după caz, de sancţionare în cazul infracţiunilor şi contravenţiilor flagrante;

n) colaborează cu poliţiştii din formaţiunile operative pentru ţinerea sub control a criminalităţii din sectorul de activitate;

o) la începerea şi terminarea programului de lucru prezintă şefului de sectie sau adjunctului acestuia, evoluţia situaţiei operative din sectorul de responsabilitate, datele şi informaţiile de interes obţinute, stabilind împreună, activităţile ce urmează a fi desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în vederea îmbunătăţirii sentimentului de siguranţă în rândul cetăţenilor.

Pe timpul executarii atributiilor curente de serviciu( activitati preventiv-educative in unitatile de invatamant, consilierea cetatenilor, activitati preventive sau de alta natura, desfasurate in cadrul asociatiilor de proprietari, medierea conflictelor, etc.) politistii de proximitate vor actiona in uniforma de serviciu, avand asupra lor armamentul si celelalte mijloace de interventie (baston de cauciuc, catuse, spray lacrimogen etc.).

Pe timpul desfasurarii unor activitati ca : participarea in cadrul unor emisiuni radio-tv la simpozioane, mese rotunde, întalniri cu parteneri în cadrul proiectelor aflate în derulare, precum şi alte activitǎţi cu caracter asemǎnǎtor, poliţiştii de proximitate vor purta uniforma de reprezentare fǎrǎ armament şi mijloacele de intervenţie.

Zilnic, în funcţie de situaţia operativǎ înregistratǎ, fiecare şef de secţie organizează activitatea poliţiştilor de proximitate în schimburi sau pe intervale orare pentru soluţionarea optimă a problematicii existentă la nivelul comunitǎţii.

5.  OFIŢERII ŞI AGENŢII DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI SISTEME PAZĂ

Poliţiştii din cadrul compartimentului sisteme pazǎ vor desfǎşura urmǎtoarele activitǎţi:

  • acordă asistenţă de specialitate, la cerere,
  • conducătorilor de unităţi  în vederea stabilirii de către aceştia a unor modalităţi eficiente de organizare şi executare a pazei sau instalare a mijloacelor mecanice şi electronice de securitate, necesare asigurării pazei şi protecţiei bunurilor, valorilor şi controlează sistemele de pază adoptate;
  • informează în scris administratorii/asociaţii, conducătorii agenţii economici publici şi privaţi despre obligaţiile stabilite de lege cu privire la  protejarea patrimoniului;
  • verifică modul în care administratorii / asociaţii, conducătorii agenţilor economici publici şi privaţi execută obligaţiile stabilite de lege cu privire la  protejarea patrimoniului;
  • verifică documentele necesare avizării solicitanţilor pentru a urma cursurile de calificare pentru agent pază, potrivit competenţei;
  • verifică şi propune avizarea planurilor de pază ale obiectivelor asigurate cu pază neînarmată;
  • efectuează verificări în teren, urmărind modul de respectare a prevederilor legale privind deţinerea, manipularea, depozitarea şi transportul de valori monetare;
  • realizează controale şi acţiuni punctuale la obiectivele aflate pe raza de competenţă, pe care le vor comunica şi serviciului judeţean de profil;
  • propun retragerea atestatelor personalului de pază, în cazurile prevăzute de lege;
  • efectuează instruiri periodice cu personalul de pază, la cerere ori când situaţia operativă o impune;
  • întocmesc informări către conducerile unităţilor de pe raza de competenţă, unde s-au depistat carenţe în activitatea de pază;
  • efectuează analize de caz, urmărindu-se stabilirea cauzelor şi împrejurărilor favorizatoare şi luarea măsurilor de remediere a deficienţelor şi de mediatizare în scop preventiv, în limitele prevederilor legale;
  • desfăşoară, potrivit competenţelor, activităţi de instrumentare a dosarelor penale având ca obiect infracţiunile prevăzute de  legea privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
  • desfăşoară activităţi specifice pentru identificarea încălcărilor legislaţiei în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor;
  • participǎ la C.F.L. în cazul spargerilor în societǎţi comerciale;
  • constată contravenţii şi infracţiuni, în special la legea pazei;
  • comunică sancţiunile contravenţionale aplicate care atrag suspendarea societăţilor licenţiate ori a celor care determină anularea atestatelor personalului de pază Serviciului Poliţiei de Ordine Publică.

6. AGENŢII DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI PROCEDURI

  • participarea, când sunt solicitaţi, în limita competenţelor prevǎzute de lege, la executǎrile silite;
  • efectuarea de verificǎri pe linia evidenţei populaţiei şi înmânarea cǎrţilor de alegǎtor;
  • înmânarea ordinelor de chemare la recrutare / încorporare şi verificarea situaţiei militare;
  • activitǎţi de secretariat;
  • îndeplinirea mandatelor de aducere;
  • alte activitǎţi dispuse de comanda secţiei de poliţie.

În situaţia când nu desfǎşoarǎ activitǎţi specifice compartimentului, poliţiştii vor fi folosiţi în dispozitivele de siguranţǎ publicǎ.

7.  AGENŢII DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI CENTRE UNIVERSITARE

Poliţiştii din compunerea acestor structuri vor acţiona pentru:

–         iniţierea şi dezvoltarea dialogului cu studenţii care au reşedinţa sau persoanele care lucreazǎ în campusul universitar;

–         rezolvarea sesizǎrilor studenţilor, a cadrelor didactice sau a persoanelor care tranziteazǎ zona campusurilor şi a celorlalte lucrǎri repartizate de şeful de birou;

–         întocmirea unor planuri de acţiune pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor ce au cunoscut tendinţe de creştere pe raza campusurilor, ce vor fi prezentate în prealabil, pentru avizare, şefului secţiei de poliţie;

–         rezolvarea diferendelor dintre studenţi, ca urmare a convieţuirii şi folosirii în comun a spaţiilor din cǎminele studenţeşti; mediazǎ şi aplaneazǎ stǎrile conflictuale;

–         acordarea de lǎmuriri şi explicaţii cu referire la problematica ridicatǎ de cǎtre studenţi, cu obligaţia pǎstrǎrii secretului de stat şi de serviciu;

–         participarea împreunǎ cu factorii de decizie din universitǎţi la activitǎţi organizate de asociaţiile studenţeşti, conducerile universitǎţilor, structurile sindicale;

Politistii acestui compartiment vor fi folositi numai în acţiuni şi activitǎţi ce privesc aspecte legate de specificul muncii pe care o desfǎşoarǎ, fiind prezenţi în campus 8 ore pe zi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s