BALISTICA ARMELOR CU PROIECTIL ÎN TIRUL SPORTIV

Balistica în tirul sportiv si aplicaţiile practice ale cunoştintelor de balistică.

Progresul tirului sportiv a condus spre o rapidă creştere a rezultatelor în toate probele din tirul sportiv.
Aşa s-a reuşit stabilirea a multor recorduri mondiale absolute astfel, 600 puncte din 600 puncte posibile, la puşca poziţia “culcat “ 50 m. si 300 m., sau 600 p. din 600 p. la puşcă aer comprimat la 10 m. bărbaţi, sau 125 talere din 125 t. la puşcă calibru 12, la proba “ trap” şi “ skeet “ bărbaţi, sau 400 p. din  400 p.  la puşcă aer comprimat la 10 m. femei.
În toate celelalte discipline din tirul sportiv, recordurile sunt tot mai aproape de valoarea absolută.
Se cunosc azi cu mult peste 100 de factori diverşi, care se conditionează reciproc în mod hipercomplex în realizarea performanţei în tirul sportiv ( vezi articolul “ Factorii de care depinde victoria sportivă şi performanţa in tir “ de prof. Dr. Ing. Gagea A., psiholog Holdevici I., prof. Paladescu Th.)
Tirul sportiv fiind un sport tehnic, implică din partea antrenorului şi a trăgătorului, nu numai deprinderi legate de tragere ( pregătirea, tehnico – tactică, fizică generală si speciala, psihologica generala / specifica / de concurs, etc.) ci şi de cunoştintele tehnice legate de balistică, pentru a putea conştientiza şi de a lua decizii si faţă de aceşti factori care influenteaza  direct tragerea.

BALISTICA  – este o ramură a fizicii aplicate, care se ocupă cu studiul
mişcării unui corp greu, aruncat sub un anumit unghi faţă de orizontală, mişcarea fiind determinată, de impulsul primit iniţial, de atracţia pământului şi influenţată de rezistenţa opusă de mediul în care se mişcă corpul greu.
Balistica studiază în special mişcarea proiectilelor.

Balistica puştilor de tir sportiv cu proiectil ( cal. 4,5;  5,6; 7,62 mm.)

Balistica interioară, este prima ramură a balisticii, care cerceteaza fenomenele ce se petrec în interiorul ţevii de foc a unei arme, legate de stabilitatea impulsului cu care este aruncat proiectilul  din camera de explozie până în momentul ieşirii din ţeavă ( la  “gura de foc”).
Balistica interioară, studiază fenomene în spaţii restrânse şi închise ce se caracterizează prin :
    – presiuni foarte mari, între 800 si 1300 atmosfere.
    – temperaturi foarte ridicate, în jur de 800 º C.
    – durata de ardere a pulberii, extrem de scurtă (1/100 de secunda) Perioadele fenomenului tragerii :
1    – perioada iniţială ( preliminară )  în care “acul percutorului” a lovit
capsa cartuşului de la partea posterioară a  tubului, explozivul  (amestecul iniţial de aprindere) – se aprinde instantaneu, provocând la rândul său aprinderea pulberii din interiorul tubului.
2    – perioada principală a arderii pulberii, este un eveniment care se face
progresiv într-un volum care se modifica în scurt timp, începe din momentul obţinerii presiunii de expulzare a proiectilului – din sertizajul realizat la capătul din faţa a tubului – şi până la arderea completă a încărcaturii de azvârlire.

Schema clasică a perioadelor de timp în balistica interioară.

0 –   impactul percutorului pe capsă.
1 –   începutul creşterii presiunii
încărcăturii de iniţiere.
2 a – începutul creşterii presiunii
încărcăturii de propulsare.
2 –   10% din nivelul presiunii max.
3 –  ieşirea proiectilului din gura ţevii.
t 1 –  timpul de iniţiere.
t 2 –  timpul aprinderii încărcăturii de
iniţiere.
t 3 –  timpul de propulsare.
t 4 –  timpul de expulzare din ţeavă.

Urmează mai jos diagrama testării unui cartuş de calibru 7,62 mm. x 51
Evenimente :
0 – plercarea percutorului spre capsă.
1– impactul pe capsă………100 microsec.
2 – inceputul creşterii presiunii
încărcăturii de iniţiere …….. 120 microsec.
3 – semnul creşterii presiunii
accelerate …………………..170 microsec.
4 – inceputul creşterii presiunii
încărcăturii de iniţiere …….. 190 microsec.
5 – max. presiunii încărcăturii
de iniţiere a capsei ……….. 230 microsec.
6 – max. presiunii încărcăturii
de pulbere (de propulsare).. 750 microsec.
7 – ieşirea proiectilului
din ţeavă …………………  1375 microsec.

Ca urmare, proiectilul desprins de tub este împins pe ghinturi înainte,
căpătând o mişcare de rotaţie în jurul axei sale longitudinale. În acest drum pe ţeavă, până la părăsirea ei, el are o mişcare uniform accelerată, atingând o viteză de 250 – 350 m./sec.- la calibru redus, şi de cca 950 m./sec. la calibru mare. În graficul din figura nr. 1 se vede foarte clar variaţia vitezei proiectilului în raport cu variaţia presiunii dezvoltate de gaze în ţeavă.
3    – perioda dilatării calorice, a aceleaşi cantităţi de gaze (comprimate
şi încălzite) rezultate ca urmare a creşterii volumului dintre partea dinapoi a proiectilului şi partea posterioară a tubului ce durează de la terminarea arderii încărcăturii de azvârlire şi până la ieşirea proiectilului din ţeava armei.
Încetarea  presiunii gazelor asupra proiectilului, se confundă cu
momentul ieşirii proiectilului din ţeavă.

Fig.1  Variaţia vitezei proiectilului în raport cu variaţia presiunii

În timpul înaintării proiectilului în interiorul ţevii, aceasta este solicitată de presiunea gazelor, fiind supusă la o serie de vibraţii transversale,  longitudinale şi de torsiune (vezi schema de mai jos a vibraţiilor longitudinale)

Pentru a nu împiedica aceste vibraţii normale, la poziţia culcat rezemat, se recomandă să se sprijine puşca pe uluc, nu pe ţeava, pentru a permite manifestarea acestor vibraţii ale ţevii puştii. Fabricantul a asigurat prinderea specială a ţevii în patul puştii, pentru ca aceste vibraţii să se poată realiza constant de la un foc la altul.

Studiul balisticii interioare, se mai ocupă şi de un alt fenomen ce influentează tragerea , şi anume de recul.
În manifestarea reculului se disting trei faze :
I.-    prima fază atunci când proiectilul se desprinde de tubul cartuşului si înaintează caţiva centimetrii, datorită componentei de forţe a gazelor  în plan longitudinal, dar se produce şi o împingere spre înapoi, pe fundul tubului cartuşului şi capul închizatorului, care se transmit în masa puştii dându-i o mişcare accelerata inversă decât aceea a proiectilului. Aceasta forţă manifestată  înapoi  se numeste forţa de recul.
II.-    a doua fază, atunci când proiectilul părăseşte ţeava şi când forţa de recul  atinge valoare maxima.
III.-    forţa de recul  este determinata nu numai de presiunea gazelor din interiorul ţevii, în plan longitudinal, ci şi de adăugarea  forţei reactive a gazelor care părăsesc ţeava imediat după proiectil – coform principiul de reacţie al rachetei –
Forţa de recul  are o influenţă negativă asupra preciziei tragerii ; ea este invers proportională cu greutatea armei şi anume cu cât arma este mai grea cu atât reculul este mai mic ;  acesta a dus la sporirea greutăţii armelor la 50 m. şi 300 m. pentru “ 3 poziţii ” până la  8 Kg. pentru bărbaţi şi până la 6,5 Kg. pentru femei, în scopul de a asigura o stabilitate mai mare.
Reculul acţionează asupra umărului trăgătorului şi din această cauză se produce o deplasare a armei către în sus (vezi fig. 2)
Reculul se poate calcula după urmatoarea formula :

Greutatea proiectilului x Viteza initiala       2,5 x 300
Viteza de recul = ––––––––––––––––– =  ––––– =  0,10 m./sec.
Greutatea armei                           6500

Rezultatul de 0,10 m./sec. reprezinta viteza cu care se mişcă puşca înapoi.

Reculul trebuie avut în vedere, căci zvâcnirea care se produce influentează de fiecare dată  precizia tragerii.  Foarte important este ca această zvâcnire să aiba o valoare uniformă de la un foc la altul, căci numai astfel precizia tragerii se menţine constantă. Aceasta impune ca aşezarea armei în umăr – epolarea – să fie făcută cu grije si uniform ( vezi fig. 2.)

Fig. 2.  Modificarea pozitiei focurilor in funcţie de epolarea armei.

Puşca  începe  mişcarea  de “ zvâcnire ” în sus,  din momentul când
începe deplasarea proiectilului şi acesta înaintează primii centimetrii ( deci când începe reculul ), dar zvâcnirea cea mai mare are loc în momentul ieşirii proiectilului din ţeavă ( vezi fig 3 a.)

Fig. 3 a

Din cele de mai sus, rezultă că dacă trăgătorul  va sprijini patul armei în umăr în acelaş loc şi  va sprijini arma cu mâna stângă în acelaş loc ( sub centrul de greutate al puştii ) atunci unghiul de zvâcnire va rămâne acelaş, de la un foc la altul şi astfel se va obţine o tragere precisă.

Acelaş lucru este valabil şi pentru tragerea cu pistolul. Cu cât trăgătorul va prinde mânerul pistolului în aceeaşi poziţie şi  o presiune  constantă, unghiul de zvâcnirea va fi şi el constant şi astfel se va obţine o tragere fără ca grupajul să se deplaseze (vezi fig.3 b).

Fig.3 b. Împuşcătura provoaca reculul care dezvoltă un cuplu de forţe atât în plan vertical cât şi în plan orizontal.

Cunoscând problemele de balistică interioara, trăgătorii vor cunoaşte şi înţelege  posibilităţile de a îmbunătăţi precizia tragerilor prin perfecţionarea  armamentului şi prin respectarea riguroasă a regulilor de întretinere.

Balistica exterioară, este a doua ramură a balisticii, care se
ocupa cu mişcarea proiectilului de la gura ţevii  şi până la căderea lui pe pământ. Probleme mai importante ale balistici exterioara, sunt :
    – studiul traiectoriei cu elementele sale
    – influenta factorilor externi
    – împrăştierea
Proiectilul primeşte la ieşirea din canalul ţevii o anumită viteză iniţială, şi pe baza inerţiei îşi menţine starea de mişcare rectilinie, uniformă şi la infinit – în  condiţii de vid şi de lipsă a forţei de gravitaţie ( vezi figura de mai jos ).

mişcare proiectilului, fară forţa de rezistenţă a aerului şi fără forţa de gravitaţie

Dar asupra proiectilului care zboară în mediu cu aer, acţionează forţe care schimbă viteza  şi direcţia de mişcare. Aceste forţe sunt : forţa de gravitaţie şi forţa de rezistenţă a aerului.

Acţiunea forţei de gravitaţie,  Să presupunem că

asupra proiectilului acţionează  numai forţa de gravitaţie. Atunci proiectilul, ca şi oricare corp în cădere liberă, în vid, va începe să cadă pe verticala.
După cum se cunoaşte din mecanica, înălţimea
g.t²
căderii  H = –– ,  unde  g este accelerarea forţei de
2
gravitaţie ( 9,8 m./sec². ) ,  t – timpul în secunde.
Astfel, într-o secundă proiectilul va cădea  cu 4,9 m., in 2 secunde cu 19,6 m., in 3 sec. cu 44,1 m., in 4 sec. cu 78,4 m., in 5 m. cu 122,5 m.
Dacă presupunem că în timpul zborului din inerţie într-un spaţiu vidat asupra proiectilului ar acţiona forţa de gravitaţie, atunci sub acţiunea acestei forţe proiectilul va cobori sub linia continuării axului canalului ţevii în prima secundă cu 4,9 m., într-a doua secundă cu 19,6 m. s.a.m.d.

Ca rezultat al acţiunii  zborului proiectilului, din inerţie într-un spaţiu  vidat, cu acţionarea doar a forţei de gravitaţie, proiectilul  îşi păstrează viteza dar îşi schimbă direcţia de mişcare, deplasandu-se după o linie curbă, care trece mai jos de direcţia axului canalului ţevii.

Astfel, pentru ca proiectilul să străbată o anumită distanţă şi să nimerească în ţintă e necesar să îndreptăm ţeava armei undeva mai sus de ţintă. Pentru aceasta e necesar ca  între axul canalului tevii şi orizontala armei să formeze un oarecare unghi, denumit unghi de tragere. După cum se vede în figura următoare, cu traiectoria proiectilului într-un spaţiu vidat, asupra căruia acţionează doar forţa de gravitaţie, reprezintă o curba perfectă – de forma parabolei.

traiectoria proiectilului intr-un spatiu vidat

Linia pe care o descrie în spaţiu, centrul de greutate al proiectilului în mişcare se numeste  traiectorie.
Mişcarea proiectilului şi forma traiectoriei depind de mulţi factori.

Acţiunea forţei de rezistenţă a aerului – La prima vedere s-ar părea de necrezut ca aerul, care are o densitate atât de mică poate să opună o reală rezistenţă mişcării proiectilului şi prin aceasta să reducă simţitor din viteza sa.
Experienţele au arătat că forţa de rezistenţă a aerului, care acţionează asupra proiectilului tras dintr-o armă de calibru 7,62 mm. este destul de mare şi are valoarea aproximativă de 3,5 kg. În timpul zborului, proiectilul consumă o   parte  însemnată din energia sa, ca să despice particulele aerului.

Trei tipuri/forme de proiectile, în mişcare.
Fotografierea proiectilului care zboară cu o viteză mai mare decât cea a sunetului (340 m. /sec.) arată că în partea din faţă se formează compactarea aerului. De la aceasta compactare se dispersează, în toate părţile, unda balistică de faţă. Particulele de aer alunecând pe suprafaţa proiectilului şi pe pereţii laterali, formează în spatele proiectilului o zona cu un spaţiu rarefiat. Tinzând să umple golul format, particulele de aer creează turbioane, iar ca urmare a acestora în urma proiectilului, apare unda din spatele proiectilului.
Compactarea aerului în partea din faţă a proiectilului frânează zborul lui, zona rarefiată din spate îl aspiră şi măreşte în plus frânarea. Pereţii proiectilului suferă frecarea de particulele aerului, ce deasemenea contribuie la micşorarea vitezei de zbor. Acţiunea însumată a acestor trei forte, alcătuieşte forţa de rezistenţă a aerului asupra proiectilului.
Sub influenţa forţei de rezistenţă a aerului, traiectoria proiectilului îşi pierde forma de parabolă perfectă, devenind o curbă asimetrică cu partea care urcă mai lungă, decât cea care coboară. În timpul tragerii pe distanţe medii se poate lua convenţional, raportul dintre lungimea părţii ascendente a traiectoriei, faţă de cea care cobară, reprezentând raportul 3 : 2.
Pentru ca rezistenţa aerului să frâneze mai puţin zborul proiectilului, trebuie să se micşoreze calibrul lui şi să se mărească greutatea, astfel au apărut proiectilele de formă alungită.

Pe traiectorie, proiectilul în baza inerţiei îşi păstrează direcţia axului său longitudinal, care i-a fost dată din ţeavă. Dacă proiectilul zboară, teoretic în vid, atunci direcţia axei sale longitudinale rămâne neschimbată şi proiectilul cade pe pământ nu cu partea din faţă,ci cu cea din spate (vezi fig. de mai jos )

În zborul proiectilului, sub acţiunea forţei de rezistenţă a aerului  se produc schimbări în poziţia axului acestuia. În primul moment, când proiectilul iese din canalul ţevii, acesta este doar frânat de aer ( vezi fig. 1 a )

FR   forta de rezistenta a aerului         FG  forta de gravitatie          d.z.  directia de zbor

Fig. 1 a.                                                                 Fig. 1 b.

Dar imediat sub influenta forţei de gravitaţie  proiectilul începe să coboare, iar particulele aerului  încep să acţioneze nu numai asupra  părţii frontale dar şi asupra părţii laterale (vezi fig. 1 b.)

Pe parcurs particulele aerului acţionează

fra  – forţa de rezistenţă a aerului
frp  – f. de frânare a proiectilului
2f   – reacţia forţei de  înaintare şi frp
pf   – cuplu de forţe
b    – braţul cuplului de forţe
dz  – direcţia de zbor
r     – rezultanta  de răsturnare
Fig. 1 c.
cu o mai mare presiune asupra părţii
frontale ( dinaintea centrului de greutate) rezultând un cuplu de forţe care va  răsturna partea frontală înapoi ( vezi fig. 1 c.). Cu cât este mai  lung proiectilul şi  mai mare viteza, cu atât este mai mare aţiunea de răsturnare a proiectilului de către aer.
Proiectilul supus fluxului de aer când pe o parte când pe alta, se va rostogoli  şi va pierde din viteză şi ca rezultate, o distanţă mică de zbor şi un grupaj  împrăştiat.

Pentru ca proiectilul să capete posibilitatea de a lupta cu acţiunea de răsturnare, a forţei de rezistenţă a aerului, şi să-şi păstreze stabilitatea în zbor, este necesar să i se dea o mişcare rapidă de rotire în jurul axei longitudinale.

Rotirea proiectilului în jurul axei sale longitudinale.
Este cunoscut faptul, ca un corp capătă o însemnată stabilitate dacă i se aplică o mişcare rapidă de rotire în jurul propriei sale axe. Un exemplu de stabilitate a unui corp care se roteşte, este jucăria “ titirez “ (sau  sfârleaza) (vezi Fig. 1d. ) Dacă i se aplică , acestei jucări, o mişcare rapidă de rotaţie în jurul axei sale,ea se va menţine stabilă pe partea sa ascuţită.

Proiectilul capătă această rotaţie, datorita ghinturilor din canalul ţevii armei ( ghintul este un şant în formă de spirală, săpat în interiorul canalului
ţevii unor arme de foc ) ( vezi Fig. 1 e.). Sub acţiunea presiunii gazelor de ardere a pulberii cartuşului, proiectilul se deplasează pe canalul ţevii – înşurubându-se  pe pasul ghinturilor – rotindu-se concomitent în jurul axei sale longitudinale.

Fig. 1 d. – jucăria “ titirez “         Fig. 1 e.- canalul ţevii ghintuit cu 4 ghinturi
Calibru = diametrul dintre 2 plinuri
Ghintul este spaţiul gol

La ieşirea din ţeava a proiectilului – din inerţie – acesta îşi păstrează mişcarea primită, de înaintare şi rotire ( poate avea la proiectilele de calibru redus, o viteză de 1200 km./ora şi  830 rotaţii/ secundă,  în jurul propriei axe).
Mişcările perturbatorii ale proiectilului în zbor.      Mişcarea de rotaţie a

dz – directia de zbor
P –  precesiune
N  – nutatiune

Fig.1 f.
proiectilului, pe lângă marele avantaj ce
oferă acestuia de a se menţine pe traiectorie, are şi neajunsuri, deoarece creează unele mişcări perturbatoare, asfel:
de precesiune, nutaţiune si derivaţie.
Precesiunea – În momentul când proiectilul iese din canalul ţevii (axul proiectilului se confundă cu axul ţevii),este influenţat de vibraţia longitudinală şi de cuplul de răsturnare al rezistenţei aerului, astfel încât axul proiectilului oscilează, din zona centrului de greutate, în jurul
tangentei la traiectorie, iar vârful proiectilului descrie aproximativ un cerc care formează suprafaţa conică, din Fig. 1 f.
Aceasta este mişcarea perturbatoare de precesiune, care împiedică ca axul proiectilului să se confunde cu tangenta triectoriei.

Nutaţiunea – Din aceleaşi cauze vibratorii, datorită exploziei încărcăturii cartuşului, proiectilul primeşte şi o mişcare vibratorie deoparte şi de alta, a poziţiei sale mijlocii,  care influenteaza forma bazei conului determinând o circonferinţă curbă neregulată oscilatorie, care se numeşte mişcare de nutaţiune.

Fig.1 g. proiectilul descrie o  mişcare de nutaţiune

Nutaţia  (lat. Nutatio “mişcare”) (FIZ) una din cele
trei componente (rotaţia proprie, precesia, şi nutaţia) ale miscarii unui corp rigid, care are un punct fix.
Nutaţia face să oscileze axa de rotaţie proprie a corpului rigid, în cursul precesiei, apropiind-o şi departând- o de o axă fixă.

OZ1 – axa fixă
OZ   – axa rotaţiei proprii
Ө     – unghiul de nutaţie

Derivaţia – Asupra proiectilului care se roteşte foarte repede, forţa de rezistenţă a aerului exercită neîntrerupt  acţiunea de  răsturnare, în legătură cu partea frontală a proiectilului, care descrie în jurul traiectoriei cercuri. ( mai precis  spus descrie  spirale  pe toată lungimea traiectoriei ). Ca rezultat al

1  –
2  –
dz –  directia de zbor
DERIVATIA
cumulării celor două mişcări de
“ înşurubare “  se produce o noua mişcare, care   abate  proiectilul din planul de tragere vertical – care trece prin axul canalului ţevii – direcţionată în sensul forării ghinturilor.
Mărimea abaterii de derivaţie, la distanţele mici şi medii derivaţia nu prezintă o importanţă practică, dar la tragerile pe distanţa de 300 m. derivaţia este de 2 cm. iar la distanta de 600 m. derivaţia este de 12 cm. De derivaţie trebuie să se ţină cont numai în cazul unor trageri exacte, pe distanţe mari, introducând corecţiile
corespunzatoare, la reglarea  înălţătorului  în direcţie.

Vezi schema de mai sus :
1.- Rezistenţa aerului loveşte capul proiectilului de jos în sus
2.- Virajul capului proiectilului spre dreapta

Măsura derivaţiei este unghiul  A,  format între planul de tragere vertical ( O – T ) şi linia ce uneşte centrul gurii ţevii cu punctul de impact  ( O – T 1 ).

Studiul traiectoriei cu elementele sale.
Traiectoria este o curbă  (OCH) ca în fig. 4, descrisă de centrul de
greutate al proiectilului în drumul său prin aer de la gura ţevii, care este şi originea ei şi până la punctul de cădere unde se reîntâlneşte cu orizontala   (OH) care trece prin gura ţevii (de la locul de tragere).
Elementele traiectoriei se împart în trei elemente : iniţiale, mijlocii şi finale. Studierea traiectoriei face obiectul tragerilor cu armele grele, care acţionează la distanţe mari şi foarte mari.
La armamentul sportiv, nu are o utilitate practică ci mai mult teoretica.
Unghiurile de tragere, folosite în armamentul sportiv, se stabilesc direct pe ţintă fără alte calcule prealabile. Totuşi şi în aceste condiţii e necesar ca un trăgător de performanţă să cunoască elementele principale ale traiectoriei ca să-şi poată explica unele fenomene ( abateri ) ce apar în mişcarea proiectilului şi care influenţează negativ precizia armei.
În prezentarea grafică a elementelor traiectoriei s-a folosit un desen exagerat în redarea valorilor unghiulare, deoarece la  distanţele de 25 m. şi 50 m., ramura triectoriei la plecare este foarte întinsă, iar unghiurile fiind foarte mici, sunt greu de redat astfel.
a.    Elementele iniţiale ale traiectoriei ( vezi fig. 4 )
•    Punctul de ieşire al proiectiluluii – centrul gurii de la tăietura ţevii; el reprezinta începutul traiectoriei.
•    Linia orizontală – orizontala OH care trece prin centrul gurii ţevii.
•    Planul orizontal –  este planul care trece prin centrul gurii ţevii ( O ) şi cuprinde linia orizontală. ( Toate datele balistice sunt raportate la acest plan orizontal ).
•    Linia de tragere – linia OB care este prelungirea axului ţevii în momentul când ochirea este terminată.
•    Linia de aruncare –  linia OP care prelungeste axul ţevii în momentul când pleaca proiectilul. E tangenta la traiectorie în punctul de ieşire al proiectilului.
•    Linia de ochire – linia imaginară rectilinie OT ce pleacă din ochiul trăgătorului “ trece prin aparatele de ochire” şi se opreşte în punctul de ochire.
•    Planul de tragere, aruncare şi ochire – sunt planuri verticale, care cuprind respectiv linia de tragere, aruncare sau linia de ochire.
•    Linia de teren – linia care uneşte centrul gurii de foc, cu locul pe teren,   unde se află centrul ţintei.
•    Planul terenului – este planul care cuprinde liniile de teren ale tuturor posturilor de tragere.
•    Suprafata de tragere – este o suprafaţă verticală care trece prin linia de tragere.
•     Unghiul de ochire –  este unghiul pe care îl face linia de ochire OT, cu linia de tragere OB.
•    Unghiul de aruncare – se formeaza între linia de aruncare OP şi linia de tragere OB.
•     Unghiul de tragere –  se formează între linia de tragere OB (continuarea imaginara a axului canalului ţevii până la declanşare ) şi
orizontala armei OH. ( vezi fig. 4 )

1 – Unghiul de ochire
2 – Unghiul de tragere
3 – Unghiul de aruncare

Fig. 4  Elementele  traiectoriei  proiectilului

Fig.5  Unghiul de tragere.

Conform legilor mecanicii cea mai mare distanţă orizontală de zbor într-un spaţiu vidat, se obţine când unghiul de aruncare este egal cu 45°.
La armele de calibru redus, unghiul de aruncare este aproape inexistent, fapt pentru care linia de aruncare se suprapune cu linia de tragere. Odată cu mărirea unghiului de la 0 la  45° distanţa de zbor a proiectilului se măreşte, iar de la  45° la  90° se micşorează.
Unghiul de aruncare prin care distanţa orizontală de zbor a proiectilului este cea mai mare, se numeste unghiul distanţei maxime de bătaie.
Pentru armele de tir sportiv unghiul distanţei maxime de bătaie oscileaza  în limitele cuprinse între 30 – 35°. Traiectoriile formate prin unghiuri de aruncare mai mici decât unghiul distanţei maxime ( 0 la 35°) se numesc razante. Traiectoriile formate prin unghiuri de aruncare mai mari decât unghiul distanţei maxime ( 35 la 90°) se numesc curbe ( cu traiectorie curbă)
•    Unghiul de teren – este unghiul pe care îl face linia de teren cu linia
orizontală a armei.
În practica tirului sportiv, acest unghi nu se ia în considerare, deoarece
centrul ţintelor pe poligoane sunt montate la înălţimi relativ mici – faţă de nivelul (± 0,00 m.) al platformei de tragere –  stabilite de regulamentul internaţional de construcţie al poligoanelor de tir, astfel :
–   la probele de puşcă la 300 m.             la înălţimea de + 3,00 m.
–   la probele de puşcă  şi pistol la 50 m. la înălţimea de + 0,75 m.
–   la probele de pistol la 25 m.                 la înălţimea de + 1,40 m.
–   la probele de puşcă  şi pistol la 10 m.  la înălţimea de + 1,40 m.

b.    Elementele medii ale traiectoriei ( vezi fig. 4 )
•    Ramura ascendentă – este  o parte a traiectoriei cuprinsă între originea acesteia şi vârful ei.
•    Înălţimea traiectoriei (vârful traiectoriei)– este distanţă, pe verticală, între punctul cel mai înalt al traiectoriei ( punctul C ) şi până la linia orizontală a armei.
•    Sageata traiectoriei – este perpendiculara coborată din  punctul cel mai înalt al traiectoriei ( punctul C ) şi până pe linia de ochire.
•    Ramura descendentă – este partea traiectoriei de la vârful triectoriei pănă la punctul de cădere / impact,  al proiectilului.
•    Ordonata balistică – este depărtarea perpendiculară între orice punct al traiectoriei pe linia de ochire.
•    Ordonata verticală – este departarea perpendiculară între orice punct al traiectoriei pe orizontala armei.

Săgeata traiectoriei şi ordonata balistică la cartuşul de calibru 5,6 mm. lung

Distanta de tragere    25 m.    50 m.    75 m.    100 m.    150 m.    Obs.
cm.    cm.    cm.    cm.    cm.
50 m.    + 1,3       0,00    – 7,6    – 22    – 73
75 m.    + 4,1    + 5,00    0,00    – 12    – 57
100 m.    + 7,1    +11 00    + 9,00    0,00    – 40
150 m.    +13,8    + 25,00    + 30,00    + 26,6    0,00

c.    Elementele finale ale traiectoriei ( vezi fig. 4 )
•    Punctul de ochire – este punctul de intersecţie al liniei de ochire cu ţinta sau cu suprafaţa ţintei.
•    Punctul de impact ( T ) – este punctul în care proiectilul loveste ţinta.
•    Punctul de cădere ( H ) – este punctul de intersecţie a traiectoriei proiectilului, cu planul orizontal al armei.
•    Unghiul de cădere – este unghiul format între tangenta pe traiectorie, în punctul de cădere, şi orizontala armei.
•    Bătaia – este distanţa OH, luată pe planul orizontal, între originea traiectoriei şi punctul de cădere.
•    Durata traiectoriei – este exprimată în fracţiuni de secundă şi reprezintă timpul pe care îl foloseşte proiectilul de la gura de foc şi până la lovirea ţintei.
•    Derivaţia – este reprezentată de valoarea unghiului de derivaţie.

– Departarea dintre punctul de ochire si punctul de impact se numeste abatere.
În tirul sportiv punctul de ochire este concretizat pe ţintă în mai multe feluri, în raport cu sistemul aparatelor de ochire, astfel :
    Aparate deschise ( cu crestătura la înălţător şi cătare de diverse
forme ) cu aliniament la baza punctului negru,  în centrul punctului negru – cu denumirea “ punct ochit punct lovit ” –  ,  sau alte variante.
    Aparate închise (  înălţător circular şi cătare inelară sau ringkorn)
cu punctul negru  concentric în relaţie cu ringkornul.
    Aparate închise ( înălţător circular şi cătare dreaptă /
dreptunghiulară ) cu aliniament la baza punctului negru.

Câteva imagini de ochire, adoptate de trăgătorii de pistol sau puşcă
Indiferent de modul de ochire, când va trebui de făcut o “corecţie” a punctului mediu al grupării unor impacte, acesta se va măsura numai de la centrul ţintei şi nu de la punctul unde s-a ochit.

–  Bataia, depinde  de viteza iniţială şi de unghiul de aruncare. Viteza iniţiala este egală cu viteza rămasa, cu toate că pe ramura urcătoare, gravitaţia a lucrat ca forţă de întârziere, pe ramura coboratoare, gravitaţia lucrează ca forţă acceleratoare.

Legile  rezistenţei  aerului.
După cum s-a mai arătat, rezistenţa aerului este o forţă care se opune proiectilului în drumul său prin aer, reducându-i în mod progresiv bătaia.
Este adevărat că această rezistenţă acţionează mai puţin semnificativ în tirul la distanţe mici, cum e în cazul tirului sportiv. Totuşi ele trebuie cunoscute când urmăreşti să obţii performanţe deosebite.
o    Rezistenţa aerului creşte cu viteza proiectilului – Cu cât sporim viteza
proiectilului, cu atât rezistenţa aerului este mai mare. Explicaţia este că proiectilul deplasează un număr mai mare de molecule de aer  la viteze mari, faţă de o  viteză mai mică.
o    Rezistenţa aerului variază cu forma anterioară a proiectilului şi cu starea suprafeţei sale. – Proiectilul va pătrunde şi străbate prin aer cu
atât mai usor, cu cât partea sa anterioară va fi mai ascuţită, ca să desfacă mai lesne moleculele de aer. La proiectilul de tir sportiv (calibru 5,6 mm. lung) s-a adoptat însă o formă cilindrică alungită cu o formă, de atac, ogivală – mai puţin ascuţită, formă care datorită vitezei iniţiale mici, nu întâmpină o rezistenţă care să-i creeze dificultăţi în mişcarea lui prin aer. Menţionăm că suprafaţa proiectilului este realizată, cu un înalt grad de finisare. Astfel rezistenţa aerului este cu atât mai redusă, cu cât indicele de formă este mai mic şi suprafaţa de atac mai netedă.
o    Rezistenţa aerului este proporţională cu densitatea lui. Temperatura
mediului ambiant este în strânsă corelaţie cu densitatea aerului.
–    La temperaturi crescute – densitatea aerului scade, forţa de rezistenţă a aerului  scade  determinand întinderea traiectoriei.
–    La temperaturi scăzute – densitatea aerului creşte, forţa de rezistenţă a aerului  creşte  determinând scurtarea  traiectoriei.
o    Cu cât distanţa de tragere este mai mare, cu atât influenţa vântului va deteriora mai mult precizia tragerii.  Vântul influenteaza tragerile,  în
mod deosebit la distanţa de 50 m. şi la 300 m.
Un vânt opus direcţiei de mişcare a proiectilului,scurtează traiectoria şi
va face ca proiectilul sa atingă ţinta sub punctul central. În cazul unui vânt care bate în sensul de mişcare al proiectilului, impactul pe ţintă va fi mai sus de punctul central.
Deviaţiile pe verticală ale proiectilului se vor produce şi în cazul unui
vânt lateral care accelerând sau decelerând viteza de rotire a proiectilului va determina coborarea sau urcarea acestuia : la vânt din stânga şi rotirea proiectilului spre dreapta vor rezulta lovituri dreapta şi jos. La acelaş sens de rotaţie al proiectilului, cu vântul din dreapta, vor rezulta lovituri stânga şi sus.
În tirul sportiv, se utilizează frecvent sistemul de comunicare a valorii şi
poziţiei impactului pe ţintă, prin indicarea unei direcţii după sistemul citirii orelor pe cadranul unui ceas ( Exemplu : “ 9 la ora 12” sau “10 la ora 3”, etc.)
În cazul folosirii acestui sistem, la indicarea direcţiei vântului, cadranul
ceasului – utilizat ca o roza a vânturilor – va fi suprafaţa câmpului de tragere. Vom spune aşadar vântului din faţă, “vânt de la ora 12”, vântului din spate,”vânt de la ora 6”, vântului din dreapta, “vânt de la ora 3” etc.

Tabel cu deviaţiile provocate de vânt, proiectilului de calibru 5,6 mm. cu o viteza iniţială de 330 m./sec. într-un poligon de 50 m.

Viteza vântului în  m./ sec    Devierea proiectilului ( în cm.)
La vânt din direcţiile, de la ora, 1,5,7,11.    La vânt din direcţiile, de la ora, 2,4,8,10.    La vânt din direcţiile, de la ora, 3,9.
5    0,8    1,1    1,3
10    1,3    2,3    2,6
15    2,1    3,4    3,9
20    2,6    4,4    5,2

Tabel cu deviaţiile provocate de vânt lateral, proiectilului de cal. 7,62 mm.(11,8 gr.)

Viteza vântului în  m./ sec    Devierea proiectilului ( în cm.)
100 m.    200 m.    300 m.    400 m.     500 m.    600 m.
2    1    4    10    20    34    48
4    2    8    20    40    68    100
8    4    18    41    84    140    200

Vântul oblic sub un un unghi de  45º, 135º, 225º, 315º ( faţă de suprafaţa de tragere ) abate de 2 ori mai puţin proiectilul, decât vântul lateral. Dar pe timpul tragerii executarea corecţiilor, prin reglajul armei, în raport cu forţa şi direcţia vântului nu este posibilă, deoarece din punct de vedere practic se întâmplă foarte rar, în poligonul de tir sportiv, ca vântul să aibă tot timpul aceiaşi direcţie şi aceiaşi forţă. De obicei vântul se manifestă în rafale. De aceea trăgătorul trebuie să execute tragerea, în acel moment care se aseamănă cu cel din timpul tragerilor anterioare. Dacă avem steguleţe instalate pe întreaga suprafaţă de tragere,  ele indică adesea direcţiile diferite ale vântului. De aceea  trebuie să se determine direcţia principală şi forţa vântului pe întreaga  zonă de tragere şi să se decidă spontan, tragerea cu corecţie, modificând corespunzător punctul de ochire, ţinând cont într-o măsură orientativă şi de datele prezentate în tabele de mai sus.
Este necesară o anumită experienţă pentru a face corecţii de ochire
precise în funcţie de vânt . Trăgătorul trebuie permanent să studieze cu
minuţiozitate influenţa vântului, în general şi în special în diverse poligoane, să noteze sistematic condiţiile în care se execută tragerea. Cu timpul la trăgător se formează un simţ în subconştient, apare experienţa care îi permite să se orienteze repede într-o situaţie meteorologică dată şi facă corecţiile necesare care asigură precizia  tragerii în condiţii complexe.
“ Lupta trăgătorului cu vântul este dificilă, dar nu neplăcută. Ea cere multă răbdare, atenţie încordată şi stăpânire de sine. “

Nesesitatea de a regla arma, în funcţie de bătaia vântului, trebuie anticipată şi nu constatată după ce s-a tras un foc slab. În zilele călduroase, direcţia si intensitatea vântului poate fi constatată odată cu studierea şi controlul fenomenului de miraj ( foarte necesar de cunoscut şi pentru procesul de ochire ). Controlul mirajului se face cu ajutorul unei lunete, al cărui ocular va fi reglat la un punct situat între locul de tragere şi ţintă. Încercând să privim ţinta, prin luneta astfel reglată – de fapt dereglată pentru ţintă – vom observa valurile de aer cald într-o unduire uşoară, când nu este vânt.  În cazul când există vânt, se pot oserva valuri mari de aer cald care se îndoaie sau se înalţă, după direcţia curenţilor, indicându-ne cu oarecare aproximaţie atât direcţia cât şi intensitatea vântului.

Deplasarea  imaginii ţintei, ca rezultantă a combinaţiei între vânt şi miraj

La toate cele trei principale cazuri de influenţă a mediului asupra tragerilor ( temperatură şi densitate, vântul şi soarele ) se cer metode

Strălucirea zonei albe a ţintei, deformează forma punctului negru
adecvate de adaptare a tragerilor cum ar fi : pregătirea atentă a materialelor de tragere ( ochelari cu lentile şi filtre adecvate ), adaptarea unei tactici potrivite şi o tehnică perfectă a reglajului tirului, care presupune în primul rând o orientare optimă a poziţiilor de tragere faţă de ţintă şi o cunoaştere exactă a modului de manevrare a dispozitivului de reglare a armei în vederea corecţiei poziţiei loviturilor pe ţintă.

Reglementările internaţionale privind construcţia poligoanelor, faţă de cele de mai sus,  prevăd apărătoare de vânt (paravânturi), apărătoare de soare (parasolare) şi amplasarea de steguleţe în câmpul de tragere care semnalizează direcţia şi intensitatea vântului, realizându-se astfel condiţii egale de tragere pentru toţi concurenţii.
Când se cunoaşte în ce condiţii trebuie să plece proiectilul ca să lovească ţinta în cercul  “ 10 ” şi se va căuta să se creeze în timpul tragerii toate condiţiile pentru realizarea celei mai bune lovituri, arma va respecta cerinţele trăgătorului şi proiectilul va merge de fiecare dată în zona dorită.
Cunoscând aceste noţiuni şi aplicate în practică, niciodată în concurs nu se va arunca vina pe armă, atunci când nu se obţine un rezultat bun, ci se vor  analiza lucid propriile greşeli.

Dispersarea loviturilor şi cauzele ei.
La achiziţionarea unei arme de tir sportiv, fabricantul ataşează pe lângă
instrucţiunile de utilizare şi un certificat de calitate a ţevii armei,  care se referă la posibilitatea maximă de grupare, obţinută prin tragerea a 10 buc. cartuşe, trase prin fixarea armei într-o menghină specială.

A                                            B                              C
Exemple de diverse grupaje trase, cu puşca sau pistolul, cu 5 sau 10 f.

Acest fenomen de dispersare al punctelor de impact pe ţintă a luat denumirea de  gruparea tragerii  sau “ grupaj “. Acest fenomen se datorează unor multitudini de factori  printre care şi  calitatea materialelor de tragere (calitatea armei în ansamblu şi calitatea muniţiei – inclusiv a seriei de fabricaţie, etc.)

Depre împrăştierea proiectilelor.
Chiar în condiţiile cele mai favorabile de tragere, fiecare glonţ tras determină o mişcare proprie pe traiectorie a proiectilului, care se deosebeşte într-un fel de traiectiria celorlalte proiectile. Acest fenomen se numeşte împrăştierea naturală. În cazul tragerii a mai multor focuri, traiectoriile în totalitatea lor formează snopul traiectoriilor, care la întâlnirea cu ţinta dă o serie de impacte, mai mult sau mai puţin depărtate unu de altul. Suprafaţa pe care aceste urme de impact sunt dispuse, se numeşte suprafaţa de împrăştiere.Toate loviturile sunt dispuse pe suprafaţa de împrăştiere în jurul ubui punct oarecare, denumit centru de împrăştiere sau punctul mediu al urmelor de impact.
Traiectoria care se află la mijlocul snopului şi trece prin punctul mediu al loviturilor, se numeşte traiectoria medie.
Când se efectuează reglarea înălţătorului, în procesul tragerii, întotdeauna se subînţelege că tocmai această traiectorie medie intră în calcul.

Despre dreptunghiul grupării . Este o formă geometrică care cuprinde

Dreptunghiul grupării
totalul loviturilor trase.     Ea  poate avea  şi formă
circulară, dar pentru prelucrarea  practică a datelor
şi aflarea suprafeţei, forma dreptunghiulară este mai comodă.  Punctul mediu al grupării defineşte şi poziţia grupării faţă de centrul ţintei care este şi punctul de ochire ( direct sau indirect ).
La legile grupării, se rezumă la legea simetriei  şi legea.densităţii. În analiza acestor legi intră numai loviturile care sunt pe ţintă
Legea simetriei.  Se apreciază că o grupare este simetrică faţă de punctul mediu şi faţă de o linie orizontală, când numărul de lovituri aflate deasupra acestei linii este egal cu numărul de lovituri aflat sub această linie.  De asemenea faţă de o linie verticală, care trece prin punctul mediu, când loviturile sunt egale ca număr şi la stânga şi la dreapta, avem de a face cu o grupare simetrică.
Legea specifică care rezultă, remarcă situaţia că fiecărei abateri într-o dircţie îi va corespunde o abatere în sens opus.
Legea densităţii.   Densitatea loviturilor, este mai mare în jurul zonei eliptice medii şi ea descreşte spre marginile grupării. In reprezentarea de mai sus apar 100 de lovituri, care au fost cuprinse într-un dreptunghi care a fost împărţit  în 8 coloane verticale şi respectiv în 8 spaţii orizontale.  Observăm că în fâşiile de lângă punctul mediu, sunt loviturile cele mai dense, având un procent de 25%, fâşia următoare are o densitate mai scăzută de 16% , a treia fâşie va avea numai 7%, iar ultima fâşie doar 1,5% din lovituri. Repartiţia acestor procente, este similară în ambele sensuri ( în direcţie şi  în înălţime ).
În condiţiile de mare precizie a  tirului sportiv, pentru armele de aer comprimat la 10 m.,  armele de calibru redus la 25 m., 50 m. şi pentru armele de calibru mare la 300 m.,  fabricanţii  acestor arme,   au realizat ţevi cu  o împrăştierea a grupajului,  care au dimensiuni mai mici decât dimensiunea zonei “ 10 “ a probei respective pentru a se putea realiza teoretic punctajul maxim.
În tragerile cu caracter de înaltă performanţă, grupajele (obţinute la menghină)  au ajuns la umătoarele  performanţe :
–    pentru  10 m.  –  grupaj =   Ø  4,9 mm.   ( pistol şi puşcă )
–    pentru  25 m.  –  grupaj =   Ø  12,0 mm. ( pistol semi automat )
–    pentru  50 m.  –  grupaj =   Ø  8,0 mm.    ( pistol şi puşcă )
–    pentru 300 m. – grupaj  =   Ø  50,0 mm.  ( puşcă )
Trebuie menţionat că o contribuţie importantă la realizarea unor grupaje de excepţie, o are şi muniţia de cea mai bună calitate la care contribuie ( în cadrul aceleiaşi mărci ) şi lotul de fabricaţie  (marcat printr-o  seria înscrisă pe cutia respectivă).
Pentru antrenamente se folosesc cartuşe de calitate medie, care pot avea grupaje cu dimensiuni duble sau triple faţă de cele menţionate mai sus.

Cauzele împrăştierii.
Pentru grupajele, la menghina, care se realizează în spaţii închise fară curenţi de aer, cauzele sunt determinate de armă şi de muniţie, astfel :

Cum se produce fenomenul de “ inelare “
La  puşcă  şi  pistol :
–  ghinturi decalibrate.
–  oţelul ţevii de structură variabilă.
–  lovitură la gura ţevii.
–  joc la montura ţevii peste
normal ( la puşcă )
–  încălzirea ţevii peste  normal.
–  depunerea de resturi de
pulbere şi plumb.
–  existenţa “inelării” datorită
lipsei de atenţie în întreţinerea
şi curăţenia  canalului ţevii.

La  cartuş :        –  structură variabilă a tablei din care este făcut tubul cartuşului.
–    sertizare ( prinderea proiectilului prin reducerea grosimii
secţiunii  tubului cartuşului ) neuniformă, care determină o forţa de
smulgere variabilă.
–   calitate slabă a prafului de puşcă (aprindere variabilă)
–    muniţie degradată, lovită sau alterată.
–     nepotrivirea calibrului proiectilului la “ sutime “ a lotului / seriei
de  fabricaţie a cartuşului   sau a “ alicei “ (pentru armele cu
aer comprimat.),  faţă de particularităţile ţevii aflate în testare.
–       variaţii în greutatea proiectilului.

Cauzele dispersării punctelor de impact, în situaţia efectuării tragerilor în concurs, sau elementele ce influenţează atât plecarea proiectilului cât şi drumul acestuia, se pot structura în două categorii :
–    Categoria cauzelor obiective :
•    calităţile materialelor specifice, echipament şi  accesorii de tragere.
•     variaţiile condiţiilor meteorologice.
–    Categoria cauzelor subiective :  Aceste cauze sunt determinate de
direct  trăgător,şi pot fi rezumate în următoarele grupe :
•    calităţi specifice (exactitate, stabilitate, oportunitate ).
•    starea factorului psihic.( orientare şi vigilenţă, motivaţie, personalitate )
•    starea factorului fiziologic.
•    nivelul de pregătire sportivă.( specială, generală, specifică, tehnică,…).
•    pregătirea psihologică pentru concurs.( adaptarea la schimbările de
material, stăpânirea de sine, etc. )

Pentru a demonstra marea importanţă a alinierii perfecte a aparatelor de ochire în timpul tragerii focului ( referitor la calităţile specifice de exactitate ale trăgătorului ), în   vederea obţinerea unei dispersări minime, vom arăta ce înseamnă o eroare unghiulară de ochire, de numai 1 mm. şi  mai puţin, ( prin deplasarea cătării într-o parte ) folosindu-ne de schema alăturată, în care

vom evidenţia regula triunghiurilor asemenea, astfel :

Legendă :  A   =  punctul median al crestăturii înălţătorului.
AB =  linia de miră a armei.
BC = eroare prin deplasarea cătării spre dreapta.
AD = distanţa de tragere.
DE = devierea de pe ţintă.

AD x BC
“   AB x DE  =  AD x BC  “     sau       DE  =  ––––––-
AB

De exemplu să presupunem, că la pistolul de calibru mare (care a fost reglat pe centrul ţintei) – cu linia de miră de 156 mm. s-a  produs o eroare de 1 mm. la centrarea cătării în crestătură. Pentru a afla devierea  pe ţinta de  “ precizi ” plasată la 25 m. efectuăm următorul calcul, pe baza formulei mai sus prezentate.

25.000 mm. x  1 mm.
DE  =  ––––––––––-  =  160,2 mm.
156 mm.
Această deviere de 16 cm. trimite impactul pe ţintă, în cercul cu valoarea de 4 puncte, plasat dreapta “ la ora 3 “.
Vom prezenta, în continuare,  influenţa tipului de armă şi a distanţei de tragere pentru aceeaşi eroare în corelaţie cu dimensiunile zonei “ 10 “.

Devierea pe ţintă, provocată de o eroare unghiulară de ochire – în valoare de 0,1 mm. sau de 0,5 mm. în funcţie de tipul de armă şi
distanţa de tragere

Dis-
tanţa de
tragere
AD /m.     Tipul de armă    Linia de
miră.

AB /mm.    Cal.

mm.    Diametru cerc /mm.    Eroarea BC /mm.
ZONA
“ 10 “    ZONA
“ 9 “    0,1    0,5
D E V I E R E
10    Puşcă  aer    850    4,5    0,5    5,5    1,2    5,9
Pistol   aer    360        11,5    27,5    2,8    13,9
25    Pistol 25 m.    P    Max. 220    5,6    50    100    11,4    56,8
V            100    180
Pistol
calibru mare    P    156 –
220    Max. 9,65    50    100    16,0 –
11,4    80,1 –
56,8
V            100    180
50    Pistol    50  m.    375    5,6    50    100    13,3    66,7
Puşcă   50  m.    850        10,4    26,4    5,9    29,4
300    Puşcă  300 m.    850    7,62    100    200    35,3    176,5

Justeţea armei sau  tragerii.  Când punctul mediu al grupării coincide cu

tragere justă
centrul ţintei, zicem că arma  sau tragerea este justă.   Când punctul mediu al grupării, nu coincide
cu centru ţintei, justeţea armei are o abatere, care se stabileşte prin măsurarea    depărtării punctul mediu de centrul ţintei  ( vezi   fig. 6 ).
Precizia armei. Dimensiunile grupării   caracterizează , măsoară şi stabileşte gradul de precizie al armei şi al muniţiei utilizate.
O tragere va fi cu atât mai precisă cu cât suprafaţa pe care s-au răspândit loviturile trase, este mai mică.

Metode practice pentru stabilirea punctului mediu şi pentru determinarea dimensiunii abaterii.

Metoda interpolării.
Când se trage numai o singură lovitură pe ţintă ( vezi fig. A ), depărtarea depărtarea punctului de impact faţă de centrul ţintei nu poate fi socotită ca fiind şi punct mediu al focului, deoarece punctul mediu impune existenţa unei grupări de focuri. Totuşi în cazul trăgătorilor bine pregătiţi, acest punct singular de impact , poate constitui o orientare privind punctul mediu.  Dar în mod normal, pentru a stabili un punct mediu, trebuie să existe pe ţintă cel puţin două lovituri. In  fig. B  sunt două puncte de impact. Pentru a determina punctul mediu, se va proceda astfel:
Se uneşte cu o linie primul punct cu al doilea, apoi la această linie se stabileşte mijlocul ei, care devine şi punct mediu al grupării. Depărtarea acestui punct mediu de centrul ţintei, reprezintă valoarea abaterii, care se măsoară în mm.

Metoda interpolării în stabilirea punctului mediu

Fig.6

În fig. C, sunt prezentate trei puncte de impact. În acest caz după unirea cu o linie a primelor două lovituri  şi după ce s-a determinat mijlocul ei, se uneşte acesta cu impactul al treilea. Această nouă linie se va împărţi în trei segmente. La capătul celui de al doilea segment – pornind de la punctul de impact – se află  punctul mediu al grupării de trei lovituri. Tot aşa se procedează când se trag 4  sau mai multe lovituri.

Metoda axelor de simetrie.
Când gruparea conţine un număr mai mare de lovituri, ca în fig. 6, se va proceda astfel : se împarte gruparea cu ajutorul a două axe de simetrie, în câte două părţi egale ca număr de lovituri. Punctul de încrucişare a celor două axe este locul punctului mediu.

Reglarea armei.
La puştile şi pistoalele, pentru trageri la ţinte fixe caracterizate cu dimensiunea foarte mică a  zonei centrale de 10 puncte, o deviere cauzată de eroarea de suprapunere peste centrul ţintei  a punctului mediu al grupării punctelor de impact, va determina  un punctaj scăzut, care în final va conduce la un rezultat slab.
Aparatele de ochire pentru puşcă.

4 modele de                      vedere frontală                                  vedere laterală

Ringkorn                       Dioptru                                        Dioptru

Aparatele de ochire “ deschise “ pentru pistol şi puşcă

Această operaţie de reglare, a aparatelor de ochire, este o necesitate obiectivă.  Reglarea armei, odată efectuată, nu este valabilă pentru toate poziţiile de tragere ( cazul la puşcă ) şi nici pentru alte zile sau alte locuri de tragere, din alte poligoane.  Uneori chiar în cursul aceleiaşi zile pot interveni factori care să oblige pe trăgător să-şi regleze din nou aparatele de ochire ale armei ( luminozitatea scăzută sau crescută, altă temperatură în aer, modificarea de poziţie, etc.).
Sunt numeroase exemple, în competiţii, când se constată chiar şi la
trăgătorii experimentaţi, fie că nu au stabilit corect depărtarea punctului mediu faţă de centrul ţintei – la tragerea de reglaj – , fie că nu au mânuit corect “rozetele” dioptrului (înălţătorului) ca sens şi număr de “clicuri” pierzănd puncte preţioase la prima ţintă din concurs.
În condiţiile noilor prevederi regulamentare ale Federaţiei Internaţionale
de Tir Sportiv, cu privire la concursul final – din cadrul probelor olimpice de
tir –  în care rezultatele, în această fază,se calculează la “zecimală” ( fiecare inel valoric se împarte în zece părţi egale, de ex. :  9,1 ; 9,2 ; 9,3.; etc.), nici un trăgător nu îşi va permite erori sau greşeli prin care să rateze punerea în evidenţă a gradului său de pregătire.

Reglarea tragerii ( sitemul de reglare mecanică este specific fiecărui produs realizat de o firmă oarecare ) se face, de regulă,  prin înşurubarea respectiv deşurubarea şuruburilor (rozetelor) în sensul acelor de ceasornic     ( sau invers ), prin clicuri (diviziuni pe circumferinţă) care asigură o deplasare identică ca mărime.  Pentru reglarea “ în înălţime “, în situaţia când se înşurubează un clic şi plăcuţa înălţătorului coboară,  (meţinând aceeaşi ochire ) se micşorează, de fapt unghiul de tragere  şi lovitura următoare va fi mai jos. Se poate memora faptul că direcţia de mişcare a “ plăcuţei înălţătorului “ este identică cu direcţia de mişcare a următorului impact pe ţintă ( plăcuţa deplasată sus – rezultă focul următor va fi mai  sus ; plăcuţa deplasată stânga – rezultă focul următor va fi la stânga ;  plăcuţa deplasată dreapta – rezultă focul următor va fi la  dreapta, … etc.)
Precizia unui clic este de ordinul micronilor – în funcţie de fabricant. ( de exemplu, la unele arme situaţia se prezintă astfel : pentru puşca cu aer comprimat la 10 m., un “ clic “ deplasează impactul pe ţintă cu 0,2 mm. iar la o puşcă de calibru redus pentru 50 m., un “clic “ deplasează impactul pe ţintă cu 1,0 mm.).
Metoda reglării prin tatonare simultană.
Exemplu la puşcă aer comprimat ( calibru 4,5 mm.) la 10 m.
Un trăgător experimentat care a tras un foc  şi impactul se află pe ţintă, în poziţie centrală, aşa după cum şi trăgătorul l-a văzut – la plecarea focului – ( de ex. : 10,9 ), tragerea nu implică o corecţie mecanică.
Dacă un trăgător experimentat care a tras un foc şi impactul se află pe ţintă, într-o poziţie oarecare (de ex. : 8,4  la ora  1,30 ), aşa după cum şi trăgătorul l-a văzut  – la plecarea focului – (  8,0  la ora  1,30 ), tragerea  implică o corecţie mecanică.
În primul rând trebuie să se cunoască dimensiunea diametrelor cercurilor valorice ale ţintei ( la proba puscă aer comprimat la 10 m.) astfel :

Cercul 10         0,5 mm.    ±0,1mm.    Cercul   5        25,5 mm.    ±0,1mm.
Cercul   9         5,5 mm.    ±0,1mm.    Cercul   4       30,5 mm.    ±0,1mm.
Cercul   8       10,5 mm.    ±0,1mm.    Cercul   3       35,5 mm.    ±0,1mm.
Cercul   7       15,5 mm.    ±0,1mm.    Cercul   2       40,5 mm.    ±0,1mm.
Cercul   6       20,5 mm.    ±0,1mm.    Cercul   1       45,5 mm.    ±0,1mm.

Observăm că centrul impactului  “ 8,4 “  la ora  1,30, se află :
–    în direcţie, la distanţa de  4,6  mm. la  intersecţia perpendicularei
de la centrul impactului, la orizontala punctului central şi
–    în înălţime, la distanţa de 4,6  mm. la intersecţia perpendicularei de
la centrul impactului, la verticala punctului central.
Ştiind că valoarea unui singur “ clic “ poate fi de 0,2 mm. vom regla astfel ( 4,6 mm. împărţit la  0.2 ) :
–  în direcţie, vom regla mecanic, şurubul dioptrului pe orizontală  spre stânga :  23  clicuri.
–    în înălţime, vom regla mecanic, şurubul dioptrului pe verticală în jos :    23  clicuri.
Trăgătorul     operând simultan pe înălţător sau pe dioptru, cele două corecţii, va putea trece să tragă cu încredere lovitura a doua. Această nouă lovitură va trebui să fie cu certitudine în preajma centrului ţintei.
Cu celelalte cartuşe, corespunzătoare timpului alocat pentru “reglaj”, trăgătorul va perfecţiona şi consolida reglarea armei – în ritmul de tragere adoptat pentru concurs.
Pentru un bun reglaj, se fac următoarele recomandări :
    cunoaşterea regulamentului probelor din tirul sportiv, cu referire la
focurile de reglaj ( inclusiv alte date ) astfel :

Proba    B / F    Nr. de focuri în concurs    Timp  concurs
( min.)    Nr.de focuri reglaj    Nr.de focuri în FINALĂ    Nr.de focuri reglaj    Timp pentru reglaj
PUŞCĂ
– aer 10 m.    B  / F    60 / 40    105/ 75    NL    10    NL    5 min
– 3 poziţii, 50 m    B    120    45;75;60    NL/ 3    10    NL    5 min
– 3 poziţii, 50 m    F    60    135    NL/ 3    10    NL    5 min
– “culcat”, 50 m    B  / F    60    75    NL    10    NL    5 min
PISTOL
– aer 10 m.    B  / F    60 / 40    105/ 75    NL    10    NL    5 min
– 50 m.    B    60    120    NL    10    NL    5 min
– viteză  2 x 30 f
25 m.    B    60    Vezi reg.    1 serie de 5 f./2    4 serii la 4 sec.    1 serie de 5 f.    Vezi reg.
– 25 m. 30+30
(incl. cal. mare)    B  / F    30 + 30    Vezi reg.    1 serie de 5 f./2    4 serii la viteză    1 serie de 5 f.    Vezi reg.
– standard    B    20+20+20    Vezi reg.    5 f.    nu    nu    nu

Legendă : NL = nelimitat ca număr ;     /3 = pe fiecare poziţie ;   /2 = pe fiecare “fază” ;
1 serie = 5 (cinci ) focuri

    focurile de reglaj ,oficial pot fi trase numai înainte de începutul
fiecărui concurs, a fiecărei “poziţii” sau “faze”, dar reglajul se poate efectua pe durata concursului, în timpul probei respective – în care valoarea acestor reglaje se includ în rezultatat.
    se verifică la fiecare foc, constanţa actelor de elaborare a focului.
    reglajul armei se mai face în corelaţie cu, orientarea în poziţie,
alte contacte specifice, legătura între cum a văzut şi simţit trăgătorul, plecarea focului şi cum s-a produs impactul, precum şi de condiţiile meteorologice.

Bibliografie

1.- prof.    Marian Teodoru        – Curs de tir sportiv
2.- prof.    Theodor Paladescu     – Curs de tir sportiv
3.-    prof.    M.  Baia            – Curs de tir sportiv
4.- antrenor emerit
Ioanide T.Grigore        – Din tainele performanţei   în tirul sportiv
–  Tirul sportiv cu arma de vânătoare
5.- acad. Athanasie Joja        – Dicţionar enciclopedic român
6.- prof. A.Gagea,
psih. I.Holdevici    ,
prof. Th. Paladescu        – Factorii constitutivi ai victoriei sportive
şi ai performanţei în tirul sportiv
7.- Măriuca Marcu, Ion Moga    –  Dicţionar elementar de ştiinţe
8.-  I.S.S.F.                – Regulamentul tehnic de puşcă, pistol
şi talere.
9.- Firma “ ANSCHUTZ “        –  prospect 2006
10.-  Firma “ BERETTA “        –  prospect 2006
11.- Firma “ WALTHER “        –  prospect 2006
12.-  Firma “ Dynamit Nobel “    –  prospect 2004
13.-  Firma “ Haendler &
Natermann “ Sport GMBH    –  prospect  2005
14.-  Iurev A.A.                – Tirul sportiv (trad. Lb. Rusă) vol I- II
15.-  Parlamentul României        –  Legea nr. 295/ 2004, privind regimul
armelor şi al muniţiilor
16.-     F.R.T.S.                  –  Regulamentul de securitate

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s