Infracţiuni săvârşite de militari;Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare

Dezertarea (art. 332 C. pen.)

(1) Absenţa nejus­tifi­cată de la unitate sau ser­viciu, care depă­şeşte 3 zile, a orică­rui militar, se pedepseşte cu închi­soare de la 1 la 7 ani.

(2) În timp de război, absenţa nejus­tifi­cată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 ore, se pe­depseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

 

Dezertarea este incriminată în art. 332 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi alta agravată [alin. (2)].

Obiectul material. În cazul infracţiunii de dezertare, fiind lezată ordinea şi disciplina militară (valoare imaterială), nu există, de regulă, un obiect material.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de dezertare nu poate fi decât un militar (subiect activ calificat), indiferent de categoria şi arma din care face parte sau de gradul pe care îl are. Ca şi în cazul absenţei nejustificate, dezertarea, prin natura ei, nu poate fi săvâr­şită decât de o singură persoană (infracţiune cu subiect activ unic).

Infracţiunea de dezertare implică îndeplinirea unor condiţii de timp şi spaţiu. Astfel, pentru existenţa infracţiunii, trebuie să existe o absentare dintr-un anumit loc şi să dureze un anumit timp (mai mult de 3 zile). De asemenea, varianta agravată prevede ca fapta să fie săvârşită în timp de război, pe când, în varianta simplă, infracţiunea se comite în timp de pace.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dezertare se caracterizează printr-o inacţiune, şi anume prin absenţa nejustificată a militarului de la unitate sau de la serviciu în perioada prevăzută de lege. Trăsăturile caracteristice ale acestei infracţiuni sunt realizate în momentul în care termenul de 3 zile (respectiv 24 de ore în timp de război) a expirat, lipsa nemotivată de la unitate sau serviciu durând în timp până la înapoierea de bunăvoie sau până la prinderea făptuitorului de către autorităţi. De asemenea, activitatea infracţională se epuizează la expirarea vârstei legale până la care subiectul activ al infracţiunii poate avea calitatea de militar în termen.

Prinderea făptuitorului de către autorităţi va echivala cu sfârşitul activităţii infrac­ţionale, deci a stării de dezertare, indiferent de momentul în care militarul prins este predat de către autorităţi la unitatea din care face parte. Tot astfel trebuie considerată şi prezentarea de bunăvoie a făptuitorului în faţa reprezentanţilor autorităţii. În acest moment va înceta starea de dezertare, indife­rent de momentul în care militarul va fi predat efectiv la unitate. Dacă însă un militar este, de exemplu, arestat în momentul în care mai avea posibilitatea să se întoarcă de bunăvoie în unitate înainte de expirarea termenului, el nu va mai răspunde pentru infracţiunea de dezertare, întrucât se află la dispoziţia organelor care au dispus arestarea1.

În unele situaţii, infracţiunea de dezertare se realizează în concurs cu alte infracţiuni. Aşa, de pildă, dacă militarul în termen a părăsit fără aprobare unitatea, în timp ce se află în gardă ori de pază, acesta va răspunde atât pentru infracţiunea de dezertare, cât şi pentru cea de călcare de consemn (art. 333 C. pen.)2. În practica judiciară s-a decis că există concurs de infracţiuni şi în cazul în care militarul în termen aflat în executarea unei pedepse privative de libertate într-o închisoare militară (în condiţiile prevăzute de art. 62 C. pen.) părăseşte, fără drept, acea unitate peste limitele stabilite în art. 332 C. pen. El va fi tras la răspundere penală atât pentru infracţiunea de evadare, cât şi pentru cea de dezertare.

În practica judiciară s-a decis că acţiunile repetate de dezertare, realizate la intervale scurte de timp, constituie o singură infracţiune (continuată), deoarece ar avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Latura subiectivă. Fiind o infracţiune ce se comite prin inacţiune, dezertarea poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă (sub toate modalităţile acestora)3.

Varianta agravată conţine două elemente de circumstanţiere, şi anume: să fie comisă fapta în timp de război şi cumulativ absenţa nejustificată să depăşească 24 de ore. Dacă absentarea din unitate a avut loc în timp de pace, dar a continuat după consumare şi în timp de război, fapta va fi încadrată în forma sa agravată. Dacă absenţa nejustificată a militarului din unitate sau serviciu nu a depăşit 3 zile, fapta va constitui infracţiunea de absenţă nejustificată, şi nu tentativă la infracţiunea de dezertare.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

Călcarea de consemn (art. 333 C. pen.)

(1) Căl­carea reguli­lor serviciului de gardă, de pază, de însoţire sau de secu­ri­tate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sanc­ţio­nează şi părăsirea comenzii sau orică­rui alt post de către militar.

(3) Călcarea consemnului de către santi­nela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(4) Faptele de mai sus săvârşite în timp de război se pedepsesc cu închi­soare de la 3 la 12 ani.

Infracţiunea de călcare de consemn, prevăzută în art. 333 C. pen., prezintă două variante tip alternative [alin. (1), respectiv alin. (2)] şi două variante agravate [alin. (3), respectiv alin. (4)].

Obiectul material. Deşi, în principiu, această infracţiune nu are un obiect material, nu este exclusă posibilitatea ca acţiunea de călcare de consemn să se răsfrângă asupra unui bun care devine obiectul material al infracţiunii.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de călcare de consemn poate fi numai militarul care, în momentul săvârşirii faptei, avea şi cali­tatea specială de a face parte din personalul gărzii (comandant de gardă, caporal de schimb, santinelă etc.) sau din serviciul de pază, însoţire, escortă sau securitate ori căruia i s-a încredinţat paza oricărui post, pentru care poartă răspunderea îndeplinirii consemnului primit. Participaţia este posibilă numai sub forma instigării şi a complicităţii, nu şi sub forma coautoratului, călcarea de consemn fiind o infracţiune cu subiect activ unic. Nu are relevanţă faptul că misiunea a fost încredinţată concomitent mai multor militari; fiecare va răspunde ca autor al infracţiunii de călcare de consemn, chiar dacă în timpul misiunii s-au abătut în comun de la îndatoririle prevăzute în consemnul primit.

Pentru existenţa elementului material, se cer a fi întrunite două cerinţe esen­ţiale, şi anume:

– autorul acţiunii sau inacţiunii de călcare de consemn să fie un militar însăr­cinat cu serviciul de gardă, pază sau un post de comandă;

– acţiunea sau inacţiunea prin care misiunea nu este îndeplinită să privească un consemn (aşa cum a fost explicat mai înainte). Nu orice obligaţie a militarului ori ordin al superiorului sau şefului constituie un consemn în sensul art. 333 C. pen., ci numai acela care se referă direct la buna desfăşurare a serviciului de gardă, de pază etc.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie la infracţiunea de călcare de consemn este intenţia directă sau indirectă, când elementul material se realizează sub forma comisivă. Atunci când infracţiunea se săvârşeşte printr-o inacţiune, forma de vino­văţie poate fi intenţia (directă sau indirectă) sau culpa, sub cele două modalităţi ale sale.

Formele infracţiunii. Consumarea are loc instantaneu, în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile sau inacţiunile care reprezintă o încălcare a consemnului. În cazul în care subiectul activ încalcă obligaţiuni multiple, derivând din consemnul general sau particular, răspunderea sa va fi pentru o singură infracţiune. În situaţie de prelungire în timp a activităţii ilicite, infracţiunea va avea caracter continuu.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

Insubordonarea (art. 334 C. pen.)

(1) Refu­zul de a execu­ta un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedep­seş­te cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

(2) Dacă fapta săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de un militar an­gajat, de doi sau mai mulţi militari îm­preună în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeap­sa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevă­zută în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. (2) de la 3 la 12 ani.

Insubordonarea este incriminată în art. 334 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi două variante agravate [alin. (2), respectiv alin. (3)].

Obiectul material. Infracţiunea nu are un obiect material.

Subiectul activ nemijlocit. Infracţiunea de insubor­do­nare poate fi comisă numai de către o persoană care are calitatea de militar, subiectul activ fiind deci un subiect calificat. Dacă militarul insubordonat este ofiţer, maistru militar sau subofiţer, aceste calităţi constituie o circumstanţă agra­vantă [art. 334 alin. (2) C. pen.]. Insubor­dona­rea nu se poate săvârşi în coautorat, îndatorirea de a executa ordinul fiind personală. Unii autori consideră că neexecutarea ordinului dat unei colectivităţi de militari (deci când ordinul este adresat formaţiunii sau unităţii în ansamblul ei) ar constitui coautorat la infracţiunea de insubordonare, cu aplicarea agravantei prevăzute în art. 334 alin. (2) C. pen.4 Credem, totuşi, că pentru orice militar, chiar dacă face parte dintr-o unitate sau formaţiune militară, căruia şeful i-a transmis un ordin, rămâne o chestiune personală dacă execută sau nu ordinul primit.

În varianta simplă a infracţiunii nu există cerinţe speciale de timp sau loc. În cele două variante agravate apar însă astfel de cerinţe, respectiv săvârşirea faptei „în faţa trupei adunate” sau „în timp de război”.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin refuzul subiectului activ de a executa un ordin primit de la şef sau superior ori derivând din obligaţiile generale ale militarilor. O cerinţă esenţială a elementului material este ca ordinul să fie privitor la îndatoririle de serviciu şi să fie dat de un şef sau superior ori să derive din obligaţiile generale ale militarului. O condiţie subînţeleasă este aceea ca ordinul să aibă un conţinut şi o formă legală, adică să emane de la o autoritate competentă sau de la o persoană învestită cu dreptul de a da sau transmite dispoziţii ce trebuie executate şi să fie în conformitate cu normele legale. Un ordin vădit ilegal nu este un ordin, iar neexecutarea acestuia nu constituie insubordonare. Dimpotrivă, exe­cutarea unui ordin vădit ilegal atrage răspunderea penală a subordonatului şi a şefului sau comandantului care a dat ordinul5.

Latura subiectivă. Infracţiunea de insubordonare se săvârşeşte cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia este necesară chiar atunci când fapta se realizează printr-o omisiune.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

Lovirea superiorului (art. 335 C. pen.)

(1) 6 Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în timp de război, maxi­mul pedepsei se sporeşte cu 2 ani.

Infracţiunea de lovire a superiorului este incriminată în art. 335 C. pen., într-o modalitate tip [alin. (1)] şi una agravată [alin. (1)].

Obiectul juridic specific al infracţiunii este complex. Prin incriminarea faptelor de lovire între militari sunt ocrotite atât relaţiile principale cu privire la menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitu­dinii corecte a inferiorului (subordonatului) faţă de superior (şef), cât şi relaţiile sociale secundare referitoare la integritatea corporală şi demnitatea persoanei împotriva actelor de violenţă fizică.

Obiectul material. În cazul acestei infracţiuni, există şi un obiect material constituit din corpul şefului (superiorului) asupra căruia se efectuează acţiunea de lovire sau alte violenţe.

Subiect activ nemijlocit este militarul inferior în grad sau subordonatul. Coautoratul nu este posibil, fiind vorba de o infracţiune cu subiect unic, propriu. Subiectul activ trebuie să ştie sau să Îşi fi putut da seama că victima este şef sau superior, indiferent dacă acesta purta uniformă sau nu în momentul comiterii faptei asupra sa7. Dacă se dovedeşte că subiectul activ s-a aflat în eroare cu privire la calitatea de superior sau şef a subiectului pasiv, el nu va răspunde pentru infracţiunea prevăzută în art. 335 C. pen., dar va răspunde pentru infracţiunea de lovire, deoarece, pentru existenţa acestor infracţiuni, nu se cere ca subiectul pasiv să aibă vreo calitate determinată.

Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin lovire sau alte violenţe, fie că acestea au provocat numai suferinţă fizică, fie că au produs o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile [art. 180 alin. (2) C. pen.]. În ipoteza în care militarul cu grad superior îndeplineşte şi o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, iar în momentul săvârşirii faptei se afla în executarea funcţiei ori fapta a fost comisă pentru acte îndeplinite în executarea funcţiei, va exista un concurs ideal de infracţiuni (între infracţiunea de ultraj şi cea de lovire a superiorului).

În cazul în care fapta de lovire a superiorului produce vreuna dintre urmările prevăzute în art. 181, art. 182, art. 183 C. pen., infracţiunea va fi săvârşită în concurs cu infracţiunea corespunzătoare urmărilor pricinuite victimei.

Latura subiectivă. Fapta de lovire a superiorului se realizează numai cu intenţie directă sau indirectă. Este necesar ca subiectul activ să cunoască faptul că cel lovit este militar sau nu, în momentul săvârşirii faptei. Eroarea cu privire la calitatea victimei exclude răspunderea penală.

În alin. (2) al art. 335 C. pen. este prevăzută modalitatea agravată, care constă în săvârşirea faptei de lovire a superiorului în timp de război.

Lovirea inferiorului (art. 336 C. pen.)

(1) Lovirea inferiorului sau subordo­natului de către un superior sau şef se pedep­seşte cu închisoare de la o lună la un an.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în timp de război dacă fapta a fost deter­minată de o necesitate militară.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi numai militarul care are un grad superior ori care deţine funcţia de şef în raport cu militarul lovit.

Subiectul pasiv este şi el circumstanţiat de către lege, în sensul că nu poate fi decât militarul în grad inferior sau subalternul lovit de superiorul sau şeful său.

Elementul material. Lovirea inferiorului nu va constitui infracţiune dacă este săvârşită în timp de război şi este impusă de o necesitate militară. Deşi în cuprinsul art. 336 C. pen. nu se arată în ce constă „necesitatea mili­tară”, se poate considera că este vorba de acele situaţii survenite în timp de război care justifică, pentru îndeplinirea unui ordin sau misiuni, luarea unor măsuri nepermise în condiţii normale de activitate a unităţii militare. Legea circumstanţiază infracţiunea de existenţa timpului de pace, deoarece asemenea fapte săvârşite în timp de război vor constitui infracţiuni numai în cazuri excepţionale, şi anume atunci când nu sunt comise în legătură cu o necesitate militară.

Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie, directă sau indirectă. Dacă prin acţiunea de lovire se produce vreuna din urmările grave prevă­zute în art. 181, art. 182, art. 183 C. pen., va exista desigur un concurs de infracţiuni.

Pentru existenţa intenţiei în cazul acestei infracţiuni, se cere ca subiectul activ să ştie calitatea de inferior sau subordonat a subiectului pasiv. Dacă cel lovit este o persoană care are acelaşi grad sau îndeplineşte aceeaşi funcţie cu făptui­torul, va exista infracţiunea de lovire simplă (art. 180 C. pen.).

1 D. Cojocaru, Probleme din practica judiciară a instanţelor militare, în R.R.D. nr. 2/1971, p. 48.

2 V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 778.

3 Idem, p. 780; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., p. 344.

4 V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 796-797.

5 V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 615.

6 Articolul 335 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006.

7 D. Cojocaru, op. cit., p. 68.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s