Gestionarea situaţiilor de urgenţă

STRUCTURA PREZENTĂRII:
 1. Baza legală.
 2. Managementul situaţiilor de urgenţă la nivel naţional.
  3. Managementul situaţiilor de urgenţă la nivelul ministerului.
  4. Documente ce se elaborează la nivelul structurilor ministerului.
 5. Organizaţii internaţionale cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

1.BAZA LEGALĂ

Ordonanţa de urgenţă nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată prin Legea 15/2005.
Hotărârea nr. 1489 din 9 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Hotărârea nr. 1491 din 9 septembrie 2004 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă.
Legea nr. 481 din 8 noiembrie 2004 privind protecţia civilă.
Hotărârea de Guvern nr. 2288/2004 din 09/12/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organisme centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Hotărârea Guvernului României nr. 548 din 21 mai 2008 privind aprobarea Strategiei naţionale de comunicare şi informare publică pentru situaţii de urgenţă.
OMAI nr. 1.184/6 februarie 2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi asigurarea activităţii de evacuare în situaţii de urgenţă.
OMAI nr. 11259/2006 pentru aprobarea normei privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, pre-alarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
OMAI nr. 465/2008 privind stabilirea componenţei nominale a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
OMAI nr. 562/2008 privind aprobarea componenţei şi a Regulamentului de funcţionare a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
OMAI nr. 1388/2006 pentru aprobarea “Regulamentului de aplicare a măsurilor de protecţie civilă în Unităţile Aparatului Central al Ministerului Administraţiei şi Internelor, instituţiile şi structurile din subordine/coordonare“.

2.MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ LA NIVEL NAŢIONAL

2.1. DEFINIŢII
 
Pe plan internaţional urgenţa – este definită ca fiind o situaţie/eveniment excepţional care se produce în mod neaşteptat şi solicită măsuri imediate de acţiune. Pentru a fi definită ca urgenţă aceasta trebuie să necesite acţiuni imediate şi asistenţă.
Pe plan intern situaţia de urgenţă – reprezintă un eveniment  excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.

2.2. ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ SE POATE:

I.DECLARA

a) Starea de alertă – se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsurilor de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor.
Declararea/încetarea stării de alertă se realizează, astfel:
–  la nivel naţional sau al mai multor judeţe de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, cu acordul primului – ministru;
–  la nivel judeţean sau al mai multor localităţi de Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, cu acordul ministrului administraţiei şi internelor.
Pe timpul stării de alertă se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră.   

II.INSTITUI

 a) Starea de urgenţă – reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale.
 Se instituie de Preşedintele României prin decret, contrasemnat de primul – ministru şi publicat de îndată în Monitorul Oficial al României. Starea de urgenţă se instituie pe cel mult o perioadă de 30 de zile.
 Decretul de instituire a stării de urgenţă se aduce neîntârziat la cunoştinţa populaţiei prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat in vigoare.
 În termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de urgenţă Preşedintele României solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate.

III. DECLARA/INSTITUI:
 
În situaţia în care Parlamentul nu încuviinţează starea instituita, Preşedintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-şi aplicabilitatea.
 Instituirea/încetarea stării de urgenţă se realizează, astfel: în situaţia prevăzută la art. 3 lit. b) din OUG nr. 1/1999 (modificată şi aprobată prin Legea nr. 453 din 01.11.2004) – la propunerea Guvernului ca urmare a solicitării ministrului administraţiei şi internelor în calitate de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în conformitate cu art. 20 lit. e) din OUG nr. 21/2004 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005.
 Coordonarea aplicării măsurilor dispuse prin decretul de instituire a stării de urgenţă se realizează de Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă.

3. MANAGEMENTUL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ LA NIVELUL MINISTERULUI

3.1. ATRIBUŢII GENERALE ALE COMITETULUI MINISTERIAL:
elaborează regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice tipurilor de risc din domeniile de competenţă ale ministerului;
informează Comitetul Naţional privind stările potenţial generatoare de situaţii de urgenţă şi iminenţa ameninţării acestora;
evaluează situaţiile de urgenţă produse în domeniile de competenţă, stabileşte măsuri specifice pentru gestionarea acestora şi propune, după caz, declararea stării de alertă sau instituirea stării de urgenţă;
analizează şi avizează planurile proprii pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare gestionării situaţiilor de urgenţă.

3.2. TIPURI DE RISC GESTIONATE LA NIVELUL MINISTERULUI:

incendii;
accidente nucleare şi/sau urgenţe radiologice;
accidente chimice cu implicaţii în afara amplasamentului;
avarierea gravă a sistemelor de gospodărie comunală;
explozii necontrolate ale muniţiei rămase din timpul conflictelor militare;
evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă;
poluări marine în zona costieră;
căderi de obiecte cosmice.
3.3. PRINCIPALELE FUNCŢII DE SPRIJIN ASIGURATE DE STRUCTURILE  MINISTERULUI:

 – monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a efectelor negative ale acestora;
 – informarea, înştiinţarea şi avertizarea;
 – căutarea, descarcerarea şi salvarea persoanelor;
 – evacuarea persoanelor, populaţiei sau a bunurilor periclitate;
 – acordarea asistenţei medicale de urgenţă;
 – planificarea şi pregătirea resurselor umane, materiale şi tehnice;
 – asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau evacuate;
 – menţinerea şi restabilirea ordinii publice;
 – aplicarea măsurilor de interzicere a circulaţiei în zonele afectate.

3.4. MĂSURI CE SE REALIZEAZĂ LA NIVELUL STRUCTURILOR  MINISTERULUI:

 a) de prevenire ce se execută în perioada premergătoare producerii situaţiei de protecţie civilă:
 – identificarea tipurilor de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă ce pot afecta instituţia şi elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie;
 – înştiinţarea personalului cu funcţii de conducere despre iminenţa producerii sau producerea tipurilor de risc;
 – alarmarea personalului despre iminenţa producerii sau producerea tipurilor de risc;
 – organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a personalului, tehnicii şi mijloacelor stabilite pentru a participa la misiuni în sprijinul populaţiei sau internaţionale;
 – pregătirea personalului în domeniul situaţiilor de urgenţă.
b) de protecţie pe timpul situaţiei de urgenţă:
 – protecţia personalului propriu, a tehnicii, bunurilor materiale şi valorilor din dotare sau pe care le gestionează în situaţii de protecţie civilă;
 – organizarea activităţilor de evacuare în situaţii de protecţie civilă, conform planurilor întocmite.
 c) de intervenţie, realizate după producerea situaţiei de urgenţă:
 – pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, în locurile de dispunere şi în cele de competenţă executate independent sau în cooperare cu alte elemente specializate.

3.5. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII LA NIVELUL STRUCTURILOR  MINISTERULUI:

 – constituirea organismelor pentru managementul situaţiilor de urgenţă;
 – desemnarea personalului, care prin cumul, va îndeplini atribuţii în domeniu;
 – stabilirea capacităţilor pentru intervenţie în folos propriu şi în sprijinul populaţiei;
 – elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie;
 – planificarea şi organizarea activităţilor de pregătire a personalului;
 – planificarea evacuării în situaţii de urgenţă;
 – planificarea resurselor pentru funcţionarea structurilor prevăzute  pentru realizarea măsurilor prevăzute în documentele de conducere;
 – organizarea cooperării şi colaborării în situaţii de urgenţă.

3.6. ATRIBUŢII ALE CONDUCERII STRUCTURILOR  MINISTERULUI:

 – aprobă documentele de conducere a activităţilor în situaţii de urgenţă;
 – aprobă planul de protecţie şi intervenţie şi asigură aplicarea măsurilor stabilite în acesta;
 – conduc activitatea de pregătire în domeniu a întregului personal;
 – analizează propunerile centrului de conducere şi coordonare a acţiunilor cu privire la situaţiile create şi hotărăşte asupra măsurilor de protecţie şi intervenţie care se pun în aplicare;
 – stabileşte măsurile de protecţie ale personalului şi conduce nemijlocit realizarea acestora şi intervenţia pentru limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă;
– asigură realizarea cooperării forţelor proprii cu celelalte structuri care participă la intervenţiile pentru limitarea şi înlăturarea efectelor;
 – participă la activităţile componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă organizate la nivelul administraţiei publice centrale şi locale;
 – verifică gradul de pregătire al  personalului din subordine pentru aplicarea măsurilor de protecţie şi intervenţie;
 – conduc acţiunile de evacuare în situaţii de urgenţă, conform planurilor elaborate la nivelul unităţii/structurii;
 – constituie capacităţi operaţionale de intervenţie pe care le pun la dispoziţie autorităţilor administraţiei publice locale, în baza planurilor de cooperare.

3.7. ATRIBUŢII ALE GRUPEI OPERATIVE DE CONDUCERE ŞI COORDONARE A ACŢIUNILOR :

 – analizează situaţiile create, face propuneri privind asigurarea protecţiei personalului propriu, întocmeşte documentele de conducere şi raportare – informare;
 – pune în aplicare prevederile planurilor de conducere;
 – asigură transmiterea către întreg personalul unităţii a măsurilor de protecţie şi intervenţie ordonate;
 – elaborează propuneri pentru intervenţia în sprijinul populaţiei, la solicitarea organelor administraţiei publice locale;
 – organizează şi menţine cooperarea cu celelalte structuri;
 – asigură punerea în aplicare a ordinelor şi dispoziţiilor emise de conducerea ministerului pe timpul situaţiilor de urgenţă. 

3.8. ATRIBUŢII ALE PERSONALULUI :
 
 – participarea la pregătirea de specialitate în scopul însuşirii cunoştinţelor şi formării deprinderilor necesare;
 – participarea la realizarea măsurilor de protecţie şi la acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor produse de situaţiile de urgenţă;
 – cunoaşterea şi respectarea normelor, regulilor şi măsurilor de protecţie stabilite;
 – participarea la instruiri, exerciţii, aplicaţii şi alte forme de pregătire specifice.
4. DOCUMENTE CE SE ELABOREAZĂ LA NIVELUL STRUCTURILOR MINISTERULUI

4.1. DOCUMENTE ELABORATE LA NIVEL INTERN:
 
a) DE CONDUCERE:
planul de protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă (pentru tipurile de risc ce pot afecta sediul, personalul şi bunurile materiale);
planul de evacuare în situaţii de urgenţă;
hotărârea/decizia pentru intervenţie/evacuare;
dispoziţia preliminară pentru intervenţie/evacuare;
ordinul/dispoziţia pentru intervenţie
b) DE INFORMARE:
raportul de informare privind acţiunile desfăşurate;
informări;
jurnalul acţiunilor de intervenţie;
c) DIVERSE
tabele, scheme, hărţi şi prezentări grafice.
d) Propuneri de completare a Planului de asigurare cu resurse umane, materiale şi financiare pentru gestionarea situaţiilor  de urgenţă.

4.2. DOCUMENTE DE COOPERARE :

extrase din planurile de cooperare elaborate de structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru fiecare tip de risc ce poate afecta zona de competenţă;
planurile de cooperare inter-instituţionale elaborate pe tipurile de risc ce pot afecta zona de competenţă (ex. Planul comun de intervenţie a unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor pe teritoriul naţional; Planul de cooperare privind intervenţia unitară, în situaţii de urgenţă, pentru căutarea şi salvarea vieţii omeneşti în zona de litoral şi pe mare, încheiat între Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Transporturilor.

5. ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE CU ATRIBUŢII ÎN GESTIONAREA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ.
MIC/UE (Centrul de Monitorizare şi Informare al UE) coordonarea apelurilor şi răspunsului la nivelul statelor membre; evaluare şi informare. – OCHA/UN (Oficiul pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare)    coordonarea răspunsului internaţional; coordonarea apelurilor internaţionale; evaluare şi informare.
EADRCC/NATO (Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre) coordonarea răspunsului la nivel aliaţi şi parteneri; coordonarea apelurilor statelor membre şi partenere; evaluare şi informare.
UNHCR (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite) protecţia refugiaţilor; găsirea unor soluţii durabile pentru problemele refugiaţilor; ajutor în furnizarea asistenţei.  
UNICEF (Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite) asigurarea condiţiilor optime de viaţă pentru femei şi copii; programe sociale; asigurarea hranei pentru copii; furnizarea apei; salubritate; sănătate.
FAO/NATO (Comitetul pentru Hrană şi Agricultură) asistenţă tehnică în reducerea vulnerabilităţii alimentelor; sprijinirea în reabilitarea producţiei de alimente; planificarea solicitărilor excepţionale pentru asistenţă.
WFP/UN (Programul pentru Hrană al Naţiunilor Unite) furnizarea ţintelor (normelor) de ajutor alimentar (de hrană); coordonarea şi mobilizarea distribuirii de ajutor alimentar (de hrană) din partea altor donatori.
WHO/ONU (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) asistenţă în organizarea măsurilor sanitare preventive şi de tratament, inclusiv pregătirea serviciilor de sănătate pentru răspunsul rapid la situaţii de urgenţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s