Schengen Cooperare Internationala Transfrontaliera – SIS – SIRENE – CAAS – SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN – CONVENTIA SCHENGEN – ETC.

CUPRINS

COOPERAREA SCHENGEN

1. Asistenţă reciprocă (Convenţia Schengen, art. 39(1)-(3))

2. Supraveghere (Convenţia Schengen, art. 40)

3. Urmărire (Convenţia Schengen, art. 41)

4. Ordine şi siguranţă publică (Convenţia Schengen, art. 46)

5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-119)ANEXA 1:  Solicitare  de asistenţă  pentru supraveghere transfrontalieră

ANEXA 2: Raport de urmare privind operaţiunea de supraveghere

ANEXA 3: Formular de evaluare a rezultatelor solicitării de supraveghere transfrontalieră nr….∕. (nr..∕an)

ANEXA 4: Formular de evaluare a rezultatelor urmăririi transfrontaliere nr….∕… (nr..∕an)

ANEXA 5: Lista de verificare a informaţiilor ce urmează să fie schimbate

ADDENDUM 1: fişele naţionale

ADDENDUM 2: lista punctelor de contact

ADDENDUM 3: lista ofiţerilor de legătură

ADDENDUM 4: lista acordurilor bilaterale

COOPERAREA SCHENGEN

Introducere în Convenţia Schengen[1][1]La data de 14.06.1985, Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi R.F. Germania au semnat, în localitatea Schengen din Luxemburg, un Acord privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune.

Convenţia de Implementare a Acordului Schengen din 19.06.1990 (Convenţia Schengen) transpune în practică obiectivul stabilit în 1985 şi oferă cadrul pentru eliminarea totală, în mod obligatoriu, a controlului persoanelor la frontierele comune ale Părţilor Contractante, creându-se astfel un spaţiu pentru libera circulaţie a persoanelor.

Părţile Contractante includ Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg şi Germania, precum şi Italia, Spania, Portugalia, Grecia şi Austria, care de asemenea au aderat la Convenţia Schengen. La data de 19.12.1996, Danemarca, Finlanda şi Suedia au aderat la Convenţie, în timp ce Islanda şi Norvegia au semnat un acord de cooperare cu statele Schengen. Aderarea la Convenţia Schengen este deschisă tuturor statelor membre UE.

Trebuie menţionat că există o perioadă de timp care se scurge între aderarea la Convenţia Schengen  şi implementarea integrală a acesteia. Mai mult decât atât, în anumite condiţii, acest lucru implică o fază de tranziţie caracterizată prin implementarea parţială a Convenţiei (menţinerea controalelor la frontiere în întregime sau doar la anumite frontiere, în paralel cu aplicarea altor măsuri din Convenţie).

Pentru prevenirea apariţiei unor posibile disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte securitatea, datorate eliminării controalelor, în Convenţie au fost introduse măsuri compensatorii.

Cooperarea poliţienească include în special:

–         asistenţă reciprocă în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (art. 39 (1)-(3))

–         supraveghere transfrontalieră (art. 40)

–         urmărire transfrontalieră (art. 41)

–         comunicarea informaţiilor în cazuri particulare în scopul prevenirii pe viitor a infracţiunilor mai mult sau mai puţin grave împotriva ordinii şi siguranţei publice sau a ameninţărilor la adresa acestora (art. 46)

–         schimb de informaţii în scopul efectuării eficiente a controalelor şi supravegherii la frontierele externe (art. 7)

–         numirea de ofiţeri de legătură (art. 47)

–         intensificarea cooperării poliţieneşti în regiunile de frontieră prin încheierea de înţelegeri (art. 39 (4)) şi acorduri (art. 39 (5)) bilaterale

–         crearea şi întreţinerea uni sistem informatic comun, SIS (art. 92 şi urm.)

1. ASISTENŢĂ RECIPROCĂ (Convenţia Schengen, art. 39 (1)-(3))[2][2]

1.1 Principiu: Art. 39 (1-3) stabileşte principiul asistenţei reciproce între autorităţile de poliţie în scopul prevenirii şi descoperirii infracţiunilor.

O astfel de cooperare între autorităţile de poliţie, fără implicarea autorităţilor judiciare, când există motive de suspiciune sau apar pericole concrete, se va realiza în principal prin măsuri precum cele enumerate în continuare (lista nu este exhaustivă şi implementarea este supusă condiţiilor stabilite mai jos):

–                     identificarea proprietarilor şi şoferilor vehiculelor,

–                     investigaţii privind permisele de conducere,

–                     localizarea şi reşedinţei şi a împrejurimilor,

–                     identificarea abonaţilor reţelelor de telecomunicaţii (telefon, fax şi internet), dacă aceste informaţii sunt accesibile publicului,

–                     obţinerea de informaţii de la persoanele ce acordă sprijin poliţiei în mod voluntar[3][3],

–                     identificarea persoanelor,

–                     transmiterea de informaţii operative poliţieneşti din bazele de date sau dosarele poliţiei, în conformitate cu prevederile legale relevante ce se aplică protecţiei datelor,

–                     pregătirea de planuri şi coordonarea măsurilor de căutare, precum şi iniţierea de căutări în cazuri urgente (independent de căutările SIS),

–                     stabilirea originii bunurilor, în particular arme şi vehicule (stabilirea canalelor de vânzare),

–                     examinarea probelor (cum ar fi pagubele produse vehiculelor în accidentele cu fuga de la locul faptei, corecturi în documente, etc.).

Acest principiu poate fi implementat prin acorduri bilaterale sau înţelegeri între statele vecine (a se vedea Secţiunea 7, art. 39 (4-5)).

1.2 Condiţii: Solicitările de asistenţă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

–                     trebuie să fie autorizate de legislaţia naţională a statului căruia îi sunt adresate

–                     trebuie să se încadreze în limitele competenţelor autorităţilor în cauză implicate; în cazul în care autoritatea respectivă nu este competentă să soluţioneze solicitarea, aceasta trebuie transmisă autorităţii competente;

–                     competenţa nu trebuie să fie limitată la autorităţile judiciare sau nu necesită aprobarea acestora;

–                     implementarea solicitării nu trebuie să implice aplicarea măsurilor coercitive;

–                     informaţiile scrise pot fi folosite ca probe doar cu consimţământul dinainte exprimat al autorităţilor judiciare ale statului căruia îi sunt adresate[4][4].

1.3 Aspecte practice:

–                     ca regulă, cererile de asistenţă şi răspunsurile la acestea trebuie schimbate între autorităţile centrale responsabile cu cooperarea poliţienească internaţională. Pentru detalii privind datele de contact ale acestor autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 2.

–                     în caz de urgenţă, cererile de asistenţă pot fi adresate direct autorităţilor competente ale statului implicat, care pot răspunde direct.

În astfel de cazuri, autoritatea solicitantă trebuie să notifice imediat autoritatea centrală a statului căruia îi este adresată solicitarea cu privire la această cerere directă. Este recomandat ca propria autoritate centrală să fie notificată concomitent.

1.4 Definiţia cazului urgent: în cazul în care transmiterea cererii de asistenţă prin intermediul unei autorităţi centrale întârzie atât de mult transmiterea către autorităţile locale încât periclitează succesul acţiunii preventive sau al investigaţiei.

2. SUPRAVEGHEREA (Convenţia Schengen, art. 40)

2.1 Principiu

Conform art. 40 din Convenţia Schengen[5][5], autorităţile de poliţie şi, pentru infracţiunile care le aduc atingere, autorităţile vamale ce acţionează în limita atribuţiilor lor pot continua o operaţiune de supraveghere iniţiată în propria ţară şi pe teritoriul altui stat Schengen, acţiune supusă unor condiţii stricte şi acordului statului pe teritoriul căruia se desfăşoară supravegherea. Art. 40 distinge două cazuri:

–                 supravegherea „obişnuită”, care se desfăşoară după obţinerea autorizaţiei de supraveghere în urma adresării unei solicitări de asistenţă;

–                 supravegherea „de urgenţă”, care permite ca supravegherea să fie continuată pe teritoriul altui stat fără o autorizaţie prealabilă.

2.2 Condiţii pentru supravegherea „obişnuită”

–                 trebuie să existe o anchetă judiciară în desfăşurare;

–                 persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de implicare în comiterea unei infracţiuni care atrage extrădarea;

Conform art. 2(1) din Convenţia Europeană privind Extrădarea din 13.09.1957, infracţiunile care atrag extrădarea sunt:

„faptele sancţionate de legislaţia statului solicitant şi de legislaţia statului căruia îi este adresată solicitarea cu privare de libertate sau cu emiterea unui mandat de arestare pentru o perioadă maximă de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mult mai severă”.

– doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

–     statul căruia îi este adresată solicitarea trebuie să fi autorizat supravegherea (condiţiile pot fi ataşate la această autorizare), în urma primirii unei cereri de asistenţă judiciară din partea statului solicitant (a se vedea 2.4) .

2.3 Condiţii pentru supravegherea „de urgenţă”

Supravegherea de urgenţă se poate desfăşura doar cu respectarea următoarelor condiţii:

–                     autorizaţia prealabilă nu poate fi cerută „pentru motive deosebit de urgente”. Aceasta se aplică pentru exemplul în care autorităţile iau la cunoştinţă despre infracţiunea pentru care supravegherea este cerută într-o fază atât de târzie încât solicitarea de obţinere a autorizaţiei nu poate fi soluţionată, chiar dacă este transmisă imediat la autoritatea centrală;

–                     există o anchetă judiciară în desfăşurare;

–                     persoana supravegheată trebuie să fie suspectă de a fi comis una din infracţiunile prevăzute la art. 41 (4), lit.a;

–                     doar anumiţi ofiţeri sunt autorizaţi să efectueze supravegherea transfrontalieră (a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1);

–                     autoritatea centrală a statului căruia îi este adresată solicitarea este imediat notificată că a fost trecută frontiera (a se vedea 2.4);

–                     o solicitare de asistenţă judiciară este adresată fără întârziere ;

–                     supravegherea trebuie să înceteze:

–         fie la cererea statului căruia i-a fost adresată solicitarea, fie

–         în termen de 5 ore de la trecerea frontierei, în absenţa autorizaţiei din partea statului căruia i-a fost adresată solicitarea.

2.4 Aspecte ce ţin de desfăşurarea supravegherii

Înainte de trecerea frontierei:

–                     Exceptând cazurile urgente, în primul rând trebuie transmisă o solicitare prin intermediul autorităţilor centrale ale fiecărui stat (pentru detalii privind datele de contact ale acestor autorităţi a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 2). În caz de urgenţă, solicitarea va fi transmisă cât mai curând posibil.

–                     Autorităţile competente din statul căruia îi este adresată solicitarea vor considera cererea de obţinere a aprobării pentru supravegherea transfrontalieră, primită de la autoritatea competentă (Anexa 1) din statul solicitant, ca fiind o cerere de asistenţă judiciară în înţelesul art. 40(1) şi (2) din Convenţia Schengen. Această solicitare trebuie să conţină toate informaţiile disponibile la momentul corespunzător elementelor prezentate în documentul din  Anexa 2.

–                     Autorizarea, ca răspuns la solicitare (cu posibile condiţii ataşate) trebuie să fi fost dată de statul căruia i-a fost adresată solicitarea, care, desigur, poate refuza eliberarea autorizării.

Din momentul trecerii frontierei:

–                     Ofiţerul trebuie să respecte legislaţia naţională a statului pe teritoriul căruia acţionează şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.

–                     Ofiţerul trebuie să fie capabil să furnizeze dovada că acţionează în calitate oficială şi să posede un document care să certifice autorizarea de efectuare a supravegherii (cu excepţia cazurilor urgente).

–                     Dacă statul căruia îi este adresată solicitarea nu obiectează în mod expres, ofiţerul poate purta arma de serviciu; folosirea ei este interzisă cu excepţia cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale din statul căruia îi este adresată solicitarea.

(Definiţiile folosite în fiecare stat pentru termenii „legitimă apărare” şi „armă de serviciu” se regăsesc la adresa http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1)

–                     Este interzisă intrarea în locuinţe şi în locuri care nu sunt accesibile publicului (a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

–                     Persoana supravegheată nu poate fi arestată sau oprită şi interogată.

–                     Ofiţerii de poliţie care efectuează supravegherea trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente, de ex. autorităţile din districtul în are loc supravegherea. În general, aceste autorităţi trebuie notificate înainte de iniţierea supravegherii. În cazuri de urgenţă, ofiţerii trebuie să contacteze cea mai apropiată autoritate de poliţie când traversează frontiera.

Din momentul în care operaţiunea a luat sfârşit:

–                     Trebuie întocmit un raport către autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea după încheierea fiecărei operaţiuni; ofiţerii care au efectuat supravegherea pot fi solicitaţi să apară personal. Acest raport trebuie întocmit conform modelului prezentat în Anexa 2. În cazul în care supravegherea, în înţelesul art. 40 (1) şi (2), este autorizată, orice stat poate îndeplini obligaţia de a pregăti un raport conform art. 40 (3), lit. g din Convenţia Schengen.

–                     Autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea pot cere asistenţă şi în continuare din partea ofiţerilor desemnaţi să efectueze supravegherea, în cadrul investigaţiilor şi al procedurilor judiciare după finalizarea operaţiunii.

2.5 Informaţiile de urmare

A fost elaborat un formular standard pentru statistici (a se vedea Anexa 3) pentru a furniza informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi cât de eficient a fost efectuată supravegherea.

Acest formular trebuie completat de autoritatea centrală a statului solicitant (pentru detalii privind datele de contact a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1), imediat după ce solicitarea pentru supraveghere a fost făcută, indiferent de rezultat (chiar dacă frontiera nu a fost trecută).

Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen,  fiecare autoritate centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va sintetiza şi le va înainta grupului de lucru competent. Formularele folosite pentru elaborarea rapoartelor naţionale (Anexa 3) sunt păstrate de autorităţile centrale.

3. URMĂRIREA (Convenţia Schengen, art. 41)

3.1 Principiu

Conform art. 41, ofiţerii care efectuează urmărirea unei persoane pot continua această urmărire şi pe teritoriul unui stat Schengen cu care statul lor are o frontieră terestră comună. Această situaţie, pentru care nu se cere o autorizare anterioară, este supusă unor condiţii foarte stricte şi unor înţelegeri clar stabilite. O parte din aceste condiţii şi înţelegeri sunt de natură generală, altele sunt specifice pentru fiecare stat şi au fost prevăzute în declaraţii unilaterale. Conform Convenţiei Schengen, fiecare stat este liber să aleagă între două opţiuni privind infracţiunile care pot da naştere la urmărire şi este liber să restricţioneze atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea (dacă au sau nu atribuţia de a opri şi interoga, restricţii cu privire la scopul şi durata urmăririi).

3.2 Condiţii

–                     Urmărirea poate fi efectuată doar peste frontiere terestre.

–                     Doar ofiţeri autorizaţi de către fiecare stat poate exercita urmărirea.

–                     Condiţii referitoare la tipul infracţiunii: fiecare stat are posibilitatea de a alege între două opţiuni pentru tipurile de infracţiuni care permit exercitarea urmăririi: fie lista restrictivă a infracţiunilor prevăzute la art. 41 (4) lit.a, fie infracţiunile care atrag extrădarea.

–                     Trebuie analizate fişele naţionale pentru a se afla care a fost opţiunea aleasă de fiecare stat în parte. Cu toate acestea, următoarele condiţii se aplică în toate statele:

–         persoana în cauză să fi fost prinsă în flagrant comiţând sau participând la comiterea uneia din infracţiuni;

–         urmărirea este de asemenea autorizată în cazul în care persoana implicată se află în stare de arest preventiv sau execută o pedeapsă cu închisoarea.

–                     Condiţii pentru urmărirea de urgenţă: urmărirea de urgenţă necesită ca

–         nu a fost posibilă anunţarea anterioară a autorităţilor cărora le-a fost adresată solicitarea, datorită respectivei cauzei urgente;

–         sau autoritatăţile au fost anunţate, dar nu a putut să preia personal urmărirea în timp util;

–         ofiţerii care efectuează urmărirea consultă autorităţile statului căruia i-a fost adresată solicitarea cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei;

–         urmărirea încetează la prima solicitare a statului căruia i-a fost adresată solicitarea.

3.3 Restricţii ale urmăririi

Există trei tipuri de restricţii care pot fi impuse urmăririi, pe care fiecare stat este liber să aleagă:

–        restricţie teritorială: unele state autorizează urmărirea pe întregul teritoriu, altele o autorizează doar pentru un anumit număr de km după trecerea frontierei;

–        restricţie temporală: urmărirea poate fi suspendată după ce a trecut o anumită perioadă de timp determinată;

–        o restricţie referitoare la atribuţiile ofiţerilor care efectuează urmărirea: unele state îi autorizează pe aceştia să oprească şi să interogheze, altele nu. Acest lucru nu afectează dreptul de a efectua o arestare în statul pe al cărui teritoriu se desfăşoară urmărirea când infractorul este prins în flagrant (a se vedea mai jos pentru diferite situaţii legale). Restricţiile impuse de fiecare stat sunt prezentate mai jos.

3.4 Aspecte practice

Pe parcursul urmăririi

–        Este obligatorie informarea autorităţilor statului pe al cărui teritoriu urmărirea se desfăşoară cel mai târziu până în momentul trecerii frontierei. Acest lucru trebuie făcut prin contactarea:

–     fie a primei unităţi de poliţie din statul în cauză,

–    fie una dintre autorităţile de legătură desemnate de statul în cauză.

–        Ofiţerul trebuie să acţioneze în conformitate cu legislaţia naţională a statului în care acţionează şi trebuie să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale competente.

–        Au prioritate în circulaţia pe drumurile publice pe parcursul urmăririi ofiţerii care efectuează urmărirea conform legislaţiei naţionale a statului pe al cărui teritoriu continuă urmărirea.

–        La solicitarea autorităţilor locale, urmărirea trebuie să înceteze.

–        Ofiţerul trebuie să aibă asupra sa legitimaţia sau insigna de serviciu şi să fie uşor de identificat (uniformă, banderolă, autovehicul, etc.)

–        Ofiţerul poate avea armamentul de serviciu; utilizarea acestuia este interzisă cu excepţia cazului de legitimă apărare conform legislaţiei naţionale a statului solicitant (a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

–        Este interzisă pătrunderea în locuinţe sau în locuri neaccesibile publicului (a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

După ce urmărirea s-a încheiat:

–        După fiecare urmărire, indiferent de rezultat, ofiţerii implicaţi trebuie să se prezinte în faţa autorităţilor locale competente pentru a întocmi un raport; dacă acestea doresc, ofiţerii trebuie să rămână la dispoziţia lor şi să furnizeze asistenţă, la cerere, pentru viitoarele investigaţii şi proceduri judiciare.

–        Dacă o persoană este arestată şi nu este cetăţean al statului unde s-a făcut arestarea, trebuie eliberată după un interval de şase ore de la arestare dacă nu este emis nici un mandat de arestare în vederea extrădării (intervalul orar între miezul nopţii şi 09.00 nu se ia în considerare).

–        Persoanele arestate pot fi percheziţionate în vederea prezentării în faţa autorităţilor locale. Ei pot fi încătuşaţi, iar obiectele personale confiscate.

3.5 Informaţii de urmare

Un formular standard pentru statistici este anexat  (Anexa 4),  astfel încât să ofere autorităţilor centrale informaţii generale şi credibile cu privire la cât de des şi de eficient a fost efectuată urmărirea.

Acest formular trebuie completat de orice autoritate implicată într-o urmărire, indiferent de rezultat, imediat după ce frontiera a fost trecută, şi trimis la autoritatea centrală a statului pe teritoriul căruia se desfăşoară urmărirea. Această autoritate centrală este identică cu cea responsabilă pentru supraveghere (pentru detalii privind datele de contact a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet Add 1).

Anual, după evaluarea informaţiilor legate de art. 40 din Convenţia Schengen, fiecare autoritate centrală va înainta propriul raport anual către Secretariatul General al Consiliului, care le va sintetiza şi le va înainta la grupul de lucru I. Formularele folosite pentru elaborarea rapoartelor naţionale (Anexa 4) sunt păstrate de către autorităţile centrale.

4. ORDINE ŞI SIGURANŢĂ PUBLICĂ (Convenţia Schengen, art. 46)

4.1 Introducere: Scopul este de a sprijini cooperarea în vederea menţinerii ordinii şi siguranţei publice.

a)      Acest manual asigură prevenirea pericolelor la adresa ordinii şi siguranţei publice care pot afecta  unul sau mai multe state şi pentru care nu există înţelegeri bi şi multilaterale.

b)      Cooperarea se va aplica, inter alia, evenimentelor cu un număr mare de persoane, din mai multe ţări, adunate într-unul sau mai multe state, în cazul în care principalul scop al prezenţei poliţiei este de a menţine ordinea şi siguranţa publică şi de a preveni comiterea de infracţiuni. Astfel de exemple sunt evenimentele sportive, concertele rock, demonstraţiile şi ambuteiajele. Acest tip de cooperare nu se va limita doar la evenimentele de mare anvergură, ci se poate aplica şi în cazul  deplasărilor şi activităţilor care implică concentrarea de persoane, indiferent de numărul acestora, care ar putea reprezenta o ameninţare la adresa ordinii şi siguranţei publice. Cooperarea nu se va limita la statele vecine, ci se poate realiza şi între state care nu au o frontieră comună, precum şi între statele de tranzit.

4.2 Schimb de informaţii

Schimbul de informaţii va avea loc prin intermediul autorităţii centrale desemnate în acest scop (în statele Schengen în care, din motive constituţionale, competenţa pentru schimbul de informaţii în scopuri preventive nu revine unei singure autorităţi centrale, va trebui încheiată o înţelegere cât mai aproape posibil de spiritul Convenţiei Schengen).

Autorităţile centrale îşi vor oferi reciproc informaţii, la cerere sau nu, dacă apar circumstanţe sau grupuri mari de persoane care se deplasează prin sau către alte state Schengen şi pot ameninţa ordinea şi siguranţa publică. Pe cât posibil, informaţiile vor fi furnizate într-o fază incipientă.

Cu excepţia cazurilor în care legislaţia naţională prevede altfel, schimbul de informaţii, în înţelesul acestui manual, poate avea loc direct între autorităţile de poliţie implicate în cazuri urgente, autoritatea centrală urmând să fie informată cât mai curând posibil. Lista autorităţilor este prezentată mai jos.

a. Conţinutul informaţiilor: Informaţiile pe care statele Schengen şi le furnizează reciproc trebuie să fie confidenţiale şi vor fi folosite exclusiv pentru scopul pentru care au fost furnizate.

Informaţiile furnizate vor conţine, pe cât posibil, datele care se găsesc în Anexa 5 şi vor fi transmise în conformitate cu legislaţia naţională în materie.

b. Comunicarea: Pentru a schimba informaţii, autoritatea centrală poate folosi birourile de legătură şi, dacă se impune, unităţi comune de poliţie sau puncte de contact la care se face referinţă acest manual. În vederea efectuării schimbului de informaţii, pot fi folosite următoarele mijloace de comunicaţii: telefon, fax, e-mail, comunicaţii radio, alte mijloace de transmitere a datelor. Secretariatul va verifica anual dacă detaliile privind datele de contact ale autorităţilor centrale sunt încă de actualitate. Autorităţile centrale trebuie să notifice Secretariatul cu privire la orice modificări ce apar între timp.

4.3 Cooperarea practică

a. Numirea şi schimbul de ofiţeri de legătură ad hoc

i.                                                 La solicitarea autorităţilor de poliţie autorizate din fiecare stat Schengen, ofiţeri de legătură pot fi trimişi într-un alt stat Schengen când se primesc un raport sau informaţii referitoare la un pericol real şi iminent. Sarcinile ofiţerilor de legătură sunt de a oferi consiliere şi asistenţă.

ii.                                               Ofiţerii de legătură  nu vor fi împuterniciţi să aplice orice măsură de poliţie independent. Ei vor furniza informaţii şi vor executa sarcinile pe baza instrucţiunilor date de către statul Schengen din care provin şi de către statul în care sunt detaşaţi. Autoritatea de poliţie din statul Schengen în care sunt detaşaţi este obligată să asigure protecţia ofiţerilor de legătură.

iii.                                              Autoritatea de poliţie din statul Schengen în care îşi desfăşoară activitatea ofiţerii de legătură va stabili activităţile acestora şi condiţiile în care for fi executate. Ofiţerii de legătură sunt obligaţi să urmeze instrucţiunile date de către autorităţile competente.

b. Coordonarea ad hoc a operaţiunilor în cazuri specifice: În conformitate cu legislaţia naţională, statele Schengen vor coordona împreună operaţiuni şi măsuri de punere în aplicare a acestora în vederea prevenirii unui pericol la adresa ordinii şi siguranţei publice.

c. Crearea ad hoc a unor Centre locale comune de coordonare şi comandă: În funcţie de circumstanţe, în scopul coordonării operaţiunilor, autoriţile de poliţie din statele Schengen pot crea centre comune de coordonare şi comandă, fără a aduce vreun prejudiciu competenţelor naţionale proprii.

4.4 Alte prevederi

a. Îmbunătăţirea cooperării între autorităţile centrale; În vederea intensificării cooperării între autorităţile centrale, Preşedinţia UE va organiza, dacă este necesar, o întâlnire anuală a şefilor acestor structuri în fiecare primăvară. Şefii autorităţilor centrale vor discuta probleme de interes comun şi vor evalua eficienţa cooperării.

Totodată, aceştia vor verifica cunoştinţele  propriilor organizaţii prin, de exemplu, organizarea de exerciţii, schimburi de experienţă, cursuri de pregătire pentru personalul propriu.

b. Evaluarea cooperării: În Raportul anual, Grupul de lucru Cooperare Poliţienească va introduce o concluzie privind activitatea de cooperare desfăşurată în sensul prezentului manual.

5. SISTEMUL INFORMATIC SCHENGEN (Convenţia Schengen, art. 92-119)[6][6]

5.1 SIS reprezintă un sistem informatic comun ce conţine date cu privire la persoane şi obiecte (vehicule, arme, bancnote, documente de identitate în alb sau completate) folosite în scopuri investigative. Facilitează schimbul de informaţii importante, prin intermediul calculatorului, cu privire la persoane şi obiecte (ex. motivul alertei şi acţiunea ce trebuie întreprinsă).

SIS este compus din:

–         sistemul informatic central (C.SIS), localizat în Strasbourg şi

–         sistemele informatice naţionale (N.SIS) ale Părţilor Contractante, conectate la C.SIS şi care permit autorităţilor naţionale competente să efectueze căutări în C.SIS.

Sistemul poate fi consultat de către autorităţile autorizate:

–         când efectuează controale la frontierele externe,

–         pe parcursul controalelor efectuate de către autorităţile de poliţie şi cele vamale în interiorul teritoriului, în conformitate cu legislaţia naţională,

–         , cu ocazia verificărilor cererilor de viză şi emiterii permiselor de şedere.

5.2 În vederea simplificării activităţii ofiţerilor din teren, fiecare Parte Contractantă are un Birou SIRENE (Supplement d’Information Requis a l’Entree NationalE)[7][7] pentru schimbul unor informaţii suplimentare. Birourile SIRENE acţionează ca un punct intermediar pentru orice transfer de informaţii, în afara informaţiilor transmise între C.SIS şi N.SIS, solicitate de autorităţile de poliţie pentru soluţionarea oricăror chestiuni legate de SIS. Aceste informaţii sunt schimbate prin telefon, fax şi e-mail. Acest sistem permite Birourilor SIRENE să schimbe informaţii, asigurând conformitatea şi cu legislaţia naţională în ceea ce priveşte motivul alertei şi acţiunea ce trebuie întreprinsă, aspecte ce nu pot fi stabilite doar din conţinutul informaţiei succinte din SIS sau, în cazul unei căutări,  să stabilească în mod sigur identitatea persoanei în cauză.


[1][1] Textul Convenţiei este publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 19.

[2][2] A se vedea şi decizia Comitetului Executiv Schengen din  28 aprilie 1999 privind îmbunătăţirea cooperării poliţieneşti în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor (publicat în OJL 239 din 22.09.2000, p. 421).

[3][3] Conform legislaţiilor naţionale din Austria, Germania şi Olanda, în interogatoriile poliţiei  se aplică principiul voluntariatului.

[4][4] Utilizarea imediată a informaţiilor ca probă în procedurile penale este posibilă doar dacă statul căruia îi este adresată solicitarea nu cere, pe lângă aceasta, scrisori oficiale pentru comisie rogatorie. Prin urmare, procedura de obţinere a autorizaţiei se stabileşte de către statele implicate. Autorităţile de poliţie şi cele judiciare pot transmite solicitările de autorizare şi documentele rezultate în procesul de soluţionare a acestora prin orice mijloace care permit transmiterea rapidă, în cazul în care prin efectuarea  transmiterii apare o urmă scrisă a autorului documentului (ex. fax, e-mail).

[5][5] Cu modificările aduse de Decizia Consiliului 2003∕725∕JHA din 02.10.2003, publicată în OJL 260 din 11.10.2003, p.37.

[6][6] Pentru informaţii referitoare la progresele referitoare la SIS II, a se vedea http://schengen.dgieri.mai.intranet

[7][7] A se vedea Manualul SIRENE, publicat în OJC 38 din 17.02.2003, p.1)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s