“NOUA STRUCTURĂ DE PUTERE A LUMII ”

 

CUPRINS
           

 Capitolul I :  Notiuni Introductive

Capitolul II :  Dispersia puterii în sistemul politic mondial actual
                          Teoria nonpolarităţii
                          Teoria multipolarităţii
Capitolul III : Emergenţa structurilor  de putere reflectată la nivel regional
 
Capitolul IV :  Afirmarea noilor structuri de putere


Capitolul V :  Structurile actuale de putere ale lumii
1.Statele Unite ale Americii
2.Uniunea Europeană
3.China
4.Rusia
5.India
6.Brazilia

Concluzii
Bibliografie

CAPITOLUL I

I.NOTIUNI INTRODUCTIVE
Cum va evolua lumea în următorii 20 de ani? Cum va arăta geopolitic lumea în anii 2030? Care vor fi sferele de influenţă si cum se vor manifesta ele? Care vor fi polii de putere şi influenţă in lume? Care ne vor fi resursele de dezvoltare? Vom găsi noi surse de energie? Vom descoperi in univers o altă lume? Iată întrebări ale căror răspunsuri le vom avea in timp şi pentru care trebuie să evaluăm astăzi, cum arată lumea în prezent, ce tendinţe se prefigurează pentru viitorul apropiat şi care sunt mişcările principalilor actori politici pe scena mondială pentru obtinere de putere şi influenţă.
Sigur că acest referat nu va analiza “de profundis” toate tendinţele ce se doresc a fi exprimate pe scena internaţională ale tuturor actorilor politici implicati, dar va căuta să prezinte unele idei şi teorii exprimate la nivel politic, precum şi realitatea existentă pe scena politică mondială actuală şi optiunile exprimate sau înţelese ale principalelor competitoare la dezvoltarea influenţelor globale.
În opinia mea, inceputul acestei analize trebuie să aibă ca fundament o realitate de netăgăduit – globalizarea. Lucruri care pînă mai ieri erau de domeniul uşilor inchise, astăzi circulă liber sub haina informaticii de la polul Nord la Polul Sud şi de la Pacific la Atlantic. Informaţia a dus la miscarea populaţiilor, la migratie. Lumea este intr-o continuă mişcare, dar numai unii căştigă din această miscare. Cîştigă resurse, se dezvoltă, cîştigă influenţă, cîştigă putere. Devin, ceea ce noi numim poli, centre sau structuri de putere.
Nu există în DEX o definiţie a structurii de putere, dar analizînd noţiunile putem afirma că, structuri de putere pot fi state sau organizaţii care detin resurse şi capacităţi economice, politice, militare, financiare de natură să le permită influenţarea altor entităţi mai mici si să le determine pe acestea să adopte o conduită care să nu lezeze interesele acestora. Putem avea structuri de putere regionale sau mondiale, iar exemplul cel mai elocvent poate fi oferit de către Statele Unite ale Americii sau Federaţia Rusă.

05/29
Făcînd o introspecţie in trecutul apropiat pe harta geopoliticii mondiale, şi mai cu seamă in ultimele două secole observăm existenţa a trei perioade distincte de manifestare a centrelor de putere.

1.În secolul XIX şi prima parte a secolului XX am observat o împărţire multipolară a puterii la nivel mondial şi o luptă permanentă pentru cîştigarea sferelor de influenţă cu actori principali, Germania, Franţa, Marea Britanie, Imperiul Tarist şi Statele Unite ale Americii. Lupta pentru putere a condus la două războaie mondiale cu pierderi de resurse imense pentru întreaga omenire, dar a condus la o schimbare a centrelor de putere mondială. A apărut bipolarismul centrelor de putere.
2.Astfel, după cel de-al doilea război mondial sferele de influenţă şi de putere au fost împărţite intre SUA şi Uniunea Sovietică. Cele două superputeri au căutat, dar prin mijloace diferite, să obţină hegemonia asupra întregului sistem politic internaţional. În timp ce Uniunea Sovietică a abordat o ideologie a dreptului maselor proletare de a conduce sistemul politic propriu, asigurat de o forţă militară uriaşă,  Statele Unite au dezvoltat un sistem economic ce a permis celorlalte state afectate de război să se refacă economic, dar într-un sistem politic influenţat de americani. Dezvoltarea economică accentuată a statelor din vestul Europei, crearea Uniunii Europene, care are la baza sa, raţiuni economice, a condus la accentuarea hegemoniei SUA în lume şi in cele din urmă la colapsul Uniunii Sovietice. Războiul Rece lua sfîrşit iar învingătorul erau SUA.
3.Sfîrşitul secolului XX scoate in prim-planul sistemului politic internaţional o singură super-putere Statele Unite ale Americii. Timp de aproape 20 de ani SUA a fost singurul stat care şi-a manifestat influenţa peste tot în lume. Astăzi însă, se pare că această hegemonie se apropie de sfîrsit, noi actori căutînd să aspire la împărţirea puterii în sistemul politic mondial.

06/29

CAPITOLUL II

    DISPERSIA PUTERII ÎN SISTEMUL POLITIC MONDIAL ACTUAL
 
1. TEORIA NONPOLARITĂŢII
La o prima vedere, lumea de astăzi pare să fie multipolară. Principalele puteri (China, Uniunea Europeană, India, Japonia, Rusia şi Statele Unite), combinate, reunesc cam jumatate din populatia globului, 75% din PIB-ul global si 80% din cheltuielile destinate apărării.
Totusi, unii analişti consideră că aparenţele sunt inşelătoare. Lumea de astăzi diferă substanţial de ceea ce numim un sistem multipolar clasic, pentru că se observă o dispersare fără precedent a puterii către numeroşi centri de putere, dintre care doar o parte sunt state.
Intr-adevar, o emblemă a noii lumi este aceea ca statele-naţiuni şi-au pierdut monopolul asupra puterii şi capacităţii de a influenţa singure dinamicile globale. Autoritatea si puterea statelor este astazi impărţită cu actorii principali ai globalizarii: organizaţii globale si regionale, ONG-uri, corporaţii internationale.
Primatul Americii este contestat şi in domeniul eficientei militare: a aloca bugete imense apărării nu inseamnă o securitate absolută. Momentul 11 septembrie 2001 a arătat cum o organizaţie teroristă poate cauza, cu invesţitii minimale, niveluri de distrugere de mare amploare. Multe dintre inovaţiile tehnologice de ultima oră ale armatei SUA au o utilitate redusă in contextul campaniilor de insurgenţă şi de gherilă urbană.
Totuşi, Statele Unite rămân incă cea mai compactă concentrare de putere. Cheltuielile lor militare se ridică la mai mult de 500 de miliarde anual, dispune de cea mai modernă armată din lume şi de cea mai dezvoltată economie.
Însă această realitate nu trebuie să ascundă declinul poziţiei Statelor Unite în lume, iar un declin relativ al puterii atrage o scădere semnificativă a independentei şi a influenţei sale
07/29

globale. Deşi PIB-ul SUA reprezintă incă 25% din cel global, totuşi, acest procent va scădea incet, dar sigur, dacă avem în vedere ritmurile de dezvoltare a economiilor asiatice, cu o rată de creştere de 2-3 ori mai mare decat cea a Statelor Unite.
Lumea nonpolară este o consecinţă a fenomenului de globalizare. Globalizarea consolidează nonpolaritatea în doua feluri: o mare parte dintre fluxurile transfrontaliere se desfaşoară in afara controlului guvernelor suverane şi, de cele mai multe ori, fără ştiinţa acestora. In acest sens, globalizarea diluează influenţa marilor puteri.
In egală masură, globalizarea sporeşte puterea actorilor nonstatali: exportatorii de energie, organizaţiile teroriste, firmele multinaţionale1. Este din ce in ce mai evident faptul că a fi astăzi cel mai puternic stat nu echivalează cu a deţine un cvasimonopol asupra puterii. Este foarte uşor pentru indivizi şi grupuri particulare să acumuleze si să exercite o putere substanţială. Aceasta a crescut volumul, viteza si importanţa fluxurilor transfrontaliere de toate tipurile, de la droguri, e-mail-uri, gaze cu efect de seră, bunuri şi persoane, pînă la semnale de televiziune şi radio, virusuri (virtuale şi reale) şi arme. Multe dintre aceste fluxuri scapă controlului guvernelor şi se fac fără ştirea acestora. Aceleaşi fluxuri intăresc adesea actorii non-state, precum exportatorii de energie (care cunosc o creştere imensă a avuţiei), teroriştii (care folosesc Internetul, pentru a recruta si instrui, sistemul bancar international, pentru a face să circule resursele şi sistemul de transport global, pentru a deplasa persoane), statele paria (care pot exploata pietele negre şi gri) şi cele 500 mari companii la nivel mondial (care fac să circule rapid personal şi investiţii). A fi cel mai puternic stat nu mai inseamnă astăzi să deţii monopolul puterii. Este mai uşor ca inainte pentru indivizi şi grupuri să acumuleze şi să proiecteze o putere substanţială.
În acelaşi timp, reţelele de cooperare şi interacţiune multidimensională vor fi formulele optime de guvernare specifice unei lumi nonpolare. Asta implică, in primul rănd, reformarea aranjamentelor internaţionale care exprimă o distribuţie a puterii dintr-o altă epocă: Consiliul de Securitate al ONU si G8 (grupul celor mai industrializate state).
Acestea trebuie recompuse pentru a include, pe lângă marile puteri de ieri, şi actorii de
______________________________
1 Tendinţe globale 2025: O lume transformată; Raport public al Consiliului Naţional al Informaţiilor SUA.
08/29
azi. Un răspuns global eficient presupune reţele flexibile de cooperare, soluţii creative de guvernare prin disponibilitatea de a include, pe lângă state, organizaţiile de stat şi ONG-
uri, corporaţii, fundaţii, universităţi.
O lume nonpolară inseamnă şi absenţa predictibilităţii formulelor instituţionale şi a alianţelor, a structurilor de ordine care au definit epocile anterioare. Alianţele işi vor diminua mult din importanta actuală2, fie si pentru faptul că în mod tradiţional acestea sunt structuri care presupun o predictibilitate a ameninţărilor, a obligaţiilor, a capacităţii de a fi solidari. Raporturile dintre state vor fi din ce in ce mai selective, mai situaţionale. Va fi mai greu să operăm clasificări riguroase de tipul state adversare/state aliate; vom avea situaţii in care statele vor coopera, dar şi momente in care se vor afla pe poziţii complet divergente. Creşte importanţa consultărilor, dar in primul rănd a abilităţii de a construi coaliţii flexibile, coaliţii ale contextului. Avem insă o certitudine: timpul diplomatiei “Sunteţi fie cu noi, fie impotriva noastră” a trecut.3
 Prin urmare, susţin aceşti analişti, există astăzi, zeci de centre de putere semnificative, printre care puteri regionale, organizaţii internaţionale, companii, piaţa media, mişcări religioase, organizaţii teroriste, carteluri ale drogurilor şi ONG-uri care distribuie putere.
Lumea de astăzi pare, mai degrabă, una a puterii distributive, decit concentrate. Opiniile acestora susţin ipoteza că succesoarea unipolarităţii nu va fi nici bipolaritatea, nici multipolaritatea, ci nonpolaritatea sistemului politic internaţional.
2. TEORIA MULTIPOLARITĂŢII 
Contrar opiniilor exprimate de aceşti analişti şi prezentate mai sus, alţi cunoscători ai spectrului politic mondial opinează că, statele-natiuni au rămas unităţile politice principale care, prin politica lor externă, determină evoluţia relaţiilor internaţionale şi organizarea globală a societăţii umane. Diversitatea progresului economic, avansul necruţător al globalizării şi acutizarea incertitudinilor in societatea umană au generat emoţii colective puternice, perspective noi şi ambiţii naţionale intense, care afectează
____________________________
2 Richard Hass , preşedinte al Council on Foreign Relations, interviu în Financial Times, 18.aprilie 2008.
3 Octavian Manea “The Age of Nonpolarity-What will follow US Dominance”, Foreign Affairs, iunie 2008 
09/29
 identitatea populaţiilor, generează conflicte interne şi internaţionale şi influenţează
deciziile guvernanţilor.
Conform teoriei multipolarităţii, Statele Unite, în baza datelor economice, vor fi obligate să accepte in „clubul hegemonilor” centrele de putere din China,  Uniunea Europeană, Japonia, India si Rusia. Consecinţele politice, economice şi militare ale reimpărţirii puterii intre state sunt imprevizibile. America va trebui să renunţe la rolul de hegemon unic şi să accepte compromisuri majore. Alte state, conştiente de redistribuirea puterii, vor gravita spre noile centre de putere şi se vor distanţa de alianţele anterioare. Ascensiunea economică a altor centre de putere va crea instabilitate. Noile puteri, nesatisfăcute de ierarhia anterioară, nu vor mai accepta un statut „subordonat”. Alianţe si parteneriate mai mult sau mai puţin „naturale” intre centrele de putere globală pot duce la o configuraţie multipolară fluidă, plină de rivalităţi, suspiciuni şi confruntări periculoase. Din nefericire, experienţa din trecut sugerează că redistribuirea puterii intre state tinde să creeze conflicte politice şi militare. Liderii politici ai statelor-naţiuni sunt obligaţi să inveţe din erorile anterioare, să se adapteze la noua configuraţie globală şi să găsească modalităţi de acomodare care să evite antagonisme ireconciliabile, tensiuni şi conflagraţii devastante.
Charles Krauthammer scria acum mai bine de 20 de ani că “Fără nicio indoială că multipolaritatea va succede momentului unipolar. In cel mult o generaţie vor exista puteri care vor egala Statele Unite, iar lumea va avea o configuraţie foarte asemănătoare epocii de dinaintea primului razboi mondial”.
Generic insă, asta nu s-a intamplat încă. Desi, astăzi antiamericanismul este larg răspândit, nicio mare putere rivală sau coaliţie de mari puteri nu au contestat deschis SUA, altfel decât la nivel declarativ; nu există un pol compact al marilor puteri care să balanseze ca atare puterea SUA. In parte pentru că există un imens decalaj de putere între SUA şi oricare potenţial rival.
In timp însă pot apare pretenţii. State, precum China pot ajunge la un PIB comparabil cu cel al Statelor Unite. Dar in cazul Chinei acest rezervor de bunăstare va fi cu siguranţă absorbit într-o primă fază, de imensa sa populatie şi nu va putea fi utilizat pentru
10/29

finanţarea unor angajamente globale comparabile cu cele pe care Statele Unite şi le asumă astăzi. In plus, mentinerea stabilităţii şi a coeziunii politice interne nu va fi o sarcină usoară pentru China.
India se confruntă cu o provocare demografică similară, iar progresul său economic este subminat de prea multă birocratie şi de o infrastructură insuficient dezvoltată.
Uniunea Europeană are astăzi un PIB mai mare decat cel al Statelor Unite, dar este incă foarte departe de capacitatea de actiune unitara a unui stat-natiune.
Rusia pare să-şi asume un rol de contrapondere la puterea SUA, dar are o economie instabilă.
Pe de altă parte, nici comportamentul SUA nu a incurajat un astfel de raspuns.
În acelaşi timp, politicile SUA nu au determinat state importante pentru stabilitatea globală să vadă America ca pe o ameninţare vitală pentru interesele lor naţionale. In plus, toate marile puteri ale momentului depind de integrarea în sistemul internaţional în ceea ce priveşte bunastarea economică şi stabilitatea lor politică. Ele nu pot contesta o ordine care le serveşte interesele lor naţionale.
Sfărşitul unipolarităţii a fost grabit şi de erorile strategice ale Statelor Unite. Atât prin ceea ce au făcut, cât şi prin ceea ce nu au reuşit să facă, Statele Unite au accelerat apariţia unor centre de putere alternative în lume, slabindu-şi astfel propria poziţie.
Razboiul din Irak a contribuit semnificativ la diminuarea poziţiei SUA in lume. Acesta s-a dovedit a fi un “război opţional” (“war of choice”), unul foarte costisitor din punct de vedere militar, economic, diplomatic şi uman.
Astăzi, politicienii vor fi obligaţi să ia in consideraţie redistribuirea inevitabilă a puterii globale şi să-şi ajusteze deciziile ţinănd cont de emergenţa noilor centre de putere.
Prin urmare multipolaritatea centrelor de putere este o realitate care pe zi ce trece îşi face tot mai accentuat prezenţa pe scena politică internatională, iar fiecare centru de putere va trebui să ia in considerare  şi intenţiile celorlalte centre atunci, cînd îşi propun să se manifeste in oricare parte a lumii.
11/29

CAPITOLUL III
EMERGENŢA STRUCTURILOR  DE PUTERE REFLECTATĂ LA NIVEL REGIONAL
Pentru a elabora o politica externă competentă, liderii statelor au nevoie de acces la informaţii utile, de capabilitatea de a face analize raţionale şi de o cultură politică matură. Ambiţiile, pretenţiile şi atitudinea celorlalte state şi, mai ales, a statelor puternice, cu interese majore în regiunea respectivă, au o influenţa directă asupra celor care iau decizii de politică externă. Liderii trebuie să ţină cont şi de aspiraţiile, opiniile şi emoţiile colective ale populaţiilor proprii. In orice sistem social în care autorităţile servesc interesele naţionale, guvernanţii au nevoie de susţinere politică „acasă”. Politicienii tind să exagereze anumite aspecte politice pe care le consideră favorabile şi să ignore informatii reale care le-ar contrazice criteriile decizionale. Percepţiile publicului autohton, formate în parte de promisiunile nerealiste ale politicienilor, ii pot forţa pe guvernanţi sa ia decizii politice eronate.
1. In Statele Unite, Canada şi Uniunea Europeană, o parte dintre cetăţeni sunt alarmaţi de ascendenţa altor centre de putere care, în timp, ar putea periclita „civilizaţia occidentală”. Temîndu-se că vor fi copleşiţi de imigranţi neasimilabili, vest-europenii se simt timoraţi de erodarea propriei identităţi. Ei sunt ostili faţă de globalizare, care, in perceptia lor, inseamnă reducerea salariilor, pierderea slujbelor şi eliminarea beneficiilor sociale.
2. In urma multor esecuri, o mare parte din populaţia ţărilor musulmane se simte profund umilită. Resentimentele musulmanilor faţă de occidentali, consideraţi responsabili pentru insuccesele proprii, s-au exacerbat până la nivel de ură. In consecinţă, o parte importantă din lumea musulmană tinde să se coaguleze în jurul elementelor radicale, să adopte un fundamentalism religios fanatic şi să considere că actele detestabile de violenţă impotriva civililor sunt justificabile.
12/29
3. Africanii de la sud de Sahara, având natalitate exuberantă, şomaj exorbitant şi guvernanţi corupti, se zvârcolesc in sărăcie. Infestaţi de maladii, invrăjbiti de razboaie interminabile şi lipsiţi de educaţie, africanii din sudul continentului au perspective sumbre de redresare.
4. Incurajate de creşterea economică efervescentă şi de succesul reformelor liberalizante, locuitorii din China, India şi Asia de Sud-Est manifestă optimism, dinamism şi încredere in viitor. Guvernanţii respectivi, simţindu-se acceptaţi de public, aspiră să menţină stabilitatea politică, să-şi consolideze imaginea de susţinători ai dezvoltării economice şi să evite temporar conflagraţii majore, care le-ar putea periclita legitimitatea. Inevitabil, aceste state vor deveni din ce in ce mai puternice pe arena internaţională şi vor afecta evoluţia geopolitică a omenirii.
5. Traumatizată de haosul tranziţiei postcomuniste, populaţia Rusiei a acceptat autoritarismul “ţarului” Putin, in speranţa că ţara işi va redobîndi statutul de putere globală, că Rusia işi va ameliora respectabilitatea pe arena internatională şi că Putin împreună cu Medvedev, aşa cum au promis, vor recupera grandoarea din vremea sovietică. Imputerniciţi cu veniturile de la exportul de petrol şi gaze naturale, liderii de la Kremlin au adoptat o politica externă duplicitară, arogantă şi agresivă.
 6. Ţările din Europa Centrală şi de Est incă nu sunt capabile să renunţe la identitatea naţională in favoarea europenismului. Neavând suficientă incredere în capabilitatea militară şi inclinatiile politice ale autorităţilor de la Bruxelles faţă de Rusia, noile democraţii din Europa Centrală şi de Est sunt convinse că menţinerea unei alianţe speciale cu  NATO si mai ales cu Statele Unite le conferă perspective de securitate mai valide.

13/29
CAPITOLUL IV
AFIRMAREA NOILOR STRUCTURI DE PUTERE
Existenţa unor resurse uriaşe dublate de o economie aducătoare de profituri şi o politică echilibrată au propulsat in ultimii ani o serie de state in elita sistemului politic international, acestea putînd rivni la statutul de mari puteri şi ridicînd pretenţii asupra sferelor de influenţă. Astfel, poate fi mentionat grupul BRIC format din patru ţări care cunosc în prezent o creştere economică rapidă şi ar putea urca, în curând, între cele mai mari puteri mondiale. Este vorba despre Brazilia, Rusia, India şi China. La acestea, ar mai putea fi adăugat cu oarece rezerve şi Mexicul. 
Grupul american Goldman Sachs a  prevăzut că economiile acestor ţări vor eclipsa total actualele mari puteri ale lumii, până în anul 2050. Împreună, ţările BRIC adună peste 25% din suprafaţa totală a Terrei, 40% din populaţia lumii şi însumează un produs intern brut de 15.435 trilioane de dolari. Împreună, ar fi o forţă de neoprit şi ar ocupa locul 1 în orice clasament, la nivel mondial, mai notează Goldman Sachs.
 Conştienţi de acest fapt, liderii celor patru ţări au început deja să stabilească relaţii şi legături, făcând alianţe menite, în primul rând, să răstoarne dominaţia SUA atât în domeniul economic, cât şi în cel politic.                                     .
Într-o primă fază, China şi Rusia au format „Shanghai Cooperation Organization” (SCO), împreună cu republicile ex-sovietice din zona Asiei Centrale, bogate în resurse energetice. Prin urmare, cele două puteri, cărora li s-a alăturat şi India de curând, controlează acum rezerve uriaşe de petrol, într-o zonă unde americanii au încercat în mai multe rânduri să îşi extindă influenţa.
Nici India şi Brazilia nu stau cu mîinile in sîn, volumul cooperării economice bilaterale crescînd de la an la an.                                                        .
 O analiză efectuată în aprilie a.c. de FMI prevede că economiile ţărilor aflate acum în plină ascensiune vor creşte cu o medie de 6,3% în 2008, iar în 2009 cu 6,4%, în timp ce economiile aşa-numite „avansate” vor înainta doar cu 1,3% în acest timp.Astfel, potrivit acestor previziuni, China va întrece SUA la capitolul dezvoltare economică până în anul 2027, India va ajunge la nivelul americanilor în 2050, iar ţările BRIC, per total, vor depăşi G7 până în 2032.             .
                                                                   14/29
Şi cifrele înaintate de Organizaţia Mondială Comerţului (OMC) susţin aceste ipoteze. Astfel, potrivit OMC, comerţul la nivel mondial a crescut în 2007 cu 15%, iar mai mult de jumătate din această creştere se datorează ţărilor aflate în plin avânt economic. 
 America are, însă, încă o influenţă majoră asupra politicii interne şi internaţionale a celorlalte state dar rolul de hegemon global al acesteia începe să fie contestat de către  centrele de putere în ascensiune. 
 Pe de altă parte Uniunea Europeană şi Japonia, aliaţi tradiţionali ai Statelor Unite, s-au detaşat de unele aspecte de politica externă a Washingtonului.
De cînd a renunţat la socialism, India a progresat economic în mod remarcabil. Această ţară democrată, având peste un miliard de locuitori, promite să devină un centru de putere redutabil. Dar cel mai mare rival al Americii şi cel mai aprig pretendent la hegemonia mondială este China.
 
                                       CAPITOLUL IV
       STRUCTURILE ACTUALE DE PUTERE ALE LUMII
1. STATELE UNITE ALE AMERICII
Avînd o deosebită putere militară, economică şi politică Statele Unite ale Americii au influenţat, timp de mai bine de 20 de ani, politica mondială. Toate deciziile majore ale lumii au purtat girul marii puteri menţionate. Astăzi, totuşi se prefigurează tot mai mult ideea că era unipolară, de dominatie americană s-a sfirsit. A durat circa două decenii, ceva mai mult de un moment in termeni istorici. De ce s-a incheiat? O explicaţie este istoria, spune Richard Hass, preşedinte al „Council on Foreign Relations”.
Ascensiunea noilor centre de putere la nivel mondial nu poate fi oprită. Rezultatul este un număr şi mai mare de actori capabili sa exercite o influenţă in plan regional sau global. Aceasta nu inseamna ca SUA au devenit mai slabe, ci că multe alte entităti au devenit mai puternice.
15/29
Analizînd totuşi condiţiile care au condus la apariţia mai multor structuri de putere trebuie să precizăm că unele dintre ele se regăsesc in sistemul politic american şi deciziile luate în ultimii 10 ani. Astfel, putem preciza că unul din principalele motive pentru care unipolaritatea s-a sfirsit este însăşi politica SUA. Atit prin ceea ce au făcut, cit şi prin ceea ce nu au reusit să facă, SUA au accelerat emergenţa unor noi centre de putere şi şi-au slăbit propria poziţie in relaţia cu ele.
Politica energetică a SUA (sau mai degrabă absenţa ei) este un alt motiv aflat in spatele sfirsitului unipolarităţii. Incă de la primele şocuri petroliere din anii „1970, consumul de petrol al SUA a crescut cu circa 20 la sută, iar importurile de produse petroliere au depaşit dublul ca volum şi s-au dublat aproape ca procent al consumului. Această creştere a cererii de petrol străin a contribuit la creşterea pretului mondial de la peste 20 de dolari barilul la peste 100 de dolari barilul. Rezultatul este un transfer enorm de bunăstare şi de pirghii către acele state care deţin rezerve energetice.
Şi politica economică a jucat un rol. Preşedintele George W.Bush a purtat razboaie costisitoare in Afganistan si Irak, a permis o creştere a cheltuielilor discreţionare cu 8 la suta pe an şi a redus impozitele. Poziţia fiscală a SUA a scăzut de la un surplus de peste 100 miliarde dolari, in 2001, la un deficit estimat la circa 250 miliarde dolari, in 2007. Deficitul de cont curent în creştere vertiginoasă este in prezent cu peste 6 la sută mai mare decit PIB-ul. Acest lucru presează in jos dolarul, stimulează inflaţia şi contribuie la acumularea de bunăstare şi putere în alte părţi ale lumii. Slaba reglementare a pieţei ipotecare şi criza creditelor ce a decurs au exacerbat aceste probleme.
Irakul a contribuit,de asemenea,la diluarea primordialităţii SUA. Conflictul s-a dovedit un război al optiunilor costisitor – militar, economic, diplomatic şi uman. O majoritate importantă dintre americani consideră că decizia de a invada Irakul a fost eronată, că războiul din Irak a fost dăunător in confruntarea cu terorismul international şi că trupele americane trebuie să se retragă curând din Irak.

16/29
Totuşi Statele Unite ale Americii rămîne structura de putere cu cea mai mare forţă militară şi economică a lumii şi cu influenţă foarte mare în sistemul politic mondial. Viziunea politică a SUA pentru perioada următoare ( 10-15 ani) este foarte importantă .
Este posibil ca preşedintele Obama să iniţieze o ruptură fundamentală cu logica strategică a anilor 1990.El va trebui să găsească o cale să fie flexibil, să fie realist, să acomodeze finalităţile politicilor publice cu mijloacele unei puteri aflate in declin. Obama nu poate să aibă o filozofie unipolară, dar să acţioneze prin intermediul unor instrumente bipolare, pe fondul unei lumi tot mai multipolare. 4
Ca urmare, Statele Unite trebuie să se adapteze unei configuraţii multipolare de putere. Sistemul politic intern american poate propune mecanismele de lucru într-o lume multipolară. În acest sens ei consideră că :
1.Aliaţii formează fundamentul şi baza geopoliticii SUA în lume.
2.Tranzacţiile trebuie să facă parte din universul politicii americane.
3.O putere moderată inseamnă o putere prudentă si acceptată (de restul sistemului).
 Conceptul de balanţă a puterii reprezintă esenţa găndirii politice americane. Inţelegerea mecanismului republican al separaţiei puterilor în stat il va pregăti bine pe Obama pentru multipolaritate. Nu trebuie să domine noul sistem sau să oprească ascensiunea statelor emergente, ci doar să le mentină puterea controlabilă, prin crearea unui echilibru.
2. Uniunea Europeană
Uniunea Europeană este o altă structură de putere care se manifestă  pe plan international în special în plan economic, dar nu trebuie uitat faptul că majoritatea membrilor săi sunt şi membri ai Alianţei Nord Atlantice NATO, cea mai însemnată putere militară a lumii.  _________________________
4 Octavian Manea, Obamas multipolar moment, Los Angeles Times, 23 Noiembrie 2008.
17/29

Capacitatea militară a aliantei este cu mult superioară oricărei alte forte militare din lume.
În privinţa puterii mondiale manifeste a Uniunii Europene, trebuie să mentionăm influenţa majoră într-o organizaţie globală precum OMC, în corpurile specializate ale ONU, de asemenea la întâlnirile la varf internaţionale privind mediul şi dezvoltarea durabilă.
Trebuie să recunoaştem însă că deviza UE (unitate în diversitate) şi-a pus amprenta  asupra luărilor de poziţie pe arena mondială: din punct de vedere politic şi diplomatic, nu s-a ajuns ca statele membre şi Uniunea în ansamblul ei, să vorbească pe o singură voce în probleme de importanţă fundamentală precum pacea şi stabilitatea, terorismul, Orientul Mijlociu şi aprobarea sau dezaprobarea politicii SUA în context, rolul şi componenta Consiliului de Securitate al ONU, mai nou, problema independentei Kosovo.
Din principiu, in domeniul sensibil al apărării naţionale, fiecare stat membru îşi păstrează decizia suverană.
Desigur, UE are o mai mare influenţă pe scena politică mondială atunci când vorbeşte cu o singură voce în problemele internaţionale. Negocierile comerciale sunt un bun exemplu în acest sens. Statutul UE de putere mondială se datorează fără îndoială forţei sale economice. Având o pondere în PIB mondial de 23% şi fiind principalul partener comercial al lumii (locul 1 la import cu 18% în totalul mondial faţă de 16% SUA şi locul 2 la export), Uniunea Europeană este cu siguranţă o putere mondială din punct de vedere economic, dar si primul importator mondial de energie. Trebuie menţionat că UE este principalul contributor al ajutoarelor de dezvoltare, în plan mondial.
De asemenea tendinţele manifestate exprimă clar creşterea influenţei sale în anumite regiuni ale globului. În acelaşi timp au fost identificate un număr de sarcini care pot fi îndeplinite de o fortă militară europeană comună: misiuni umanitare şi de salvare, menţinerea păcii, managementul crizelor şi chiar impunerea păcii.
18/29
Prin crearea Politicii Externe şi de Securitate Comună şi a Politicii Europene de  Securitate şi Apărare, Uniunea şi-a creat propria dimensiune politică activă, pe care o adaugă rolului său major ca putere comercială şi economică pe arena mondială. Dar să nu uităm că aici este vorba de dimensiunea inter-guvernamentală şi nu supra-naţională, integratoare a Uniunii Europene.
In 1999, dupa incheierea conflictului din Kosovo, Consiliul de Securitate al ONU a autorizat o Misiune Administrativă pentru a incepe procesul construirii păcii, democraţiei, stabilităţii şi auto-guvernării. Unul dintre cei patru piloni ai Misiunii a intrat in responsabilitatea UE : Reconstrucţia economică, refacerea şi dezvoltarea. De fapt, Uniunea Europeană  a avut contribuţia cea mai mare, din punct de vedere financiar şi uman, in refacerea distrugerilor provocate de razboi şi a deceniilor de neglijare a provinciei de către autorităţile comuniste.
Eforturile Uniunii Europene de a crea o politica externă si de securitate comună, dotată cu instrumentele necesare pentru a ii asigura coerenţa şi eficienţa, au la bază perceperea accentuării diferenţelor cu privire la opţiunile strategice intre SUA şi statele europene. Sfărşitul războiului rece a diminuat in mare parte dependenţa europeană de garanţiile de securitate americane oferite prin intermediul NATO.Dispariţia pericolului prezentat de Uniunea Sovietică a eliminat intr-o anumită masură şi coeziunea existentă intre statele europene in ceea ce priveşte problemele politicii externe şi apărării. Astfel se poate explica progresul relativ minor inregistrat prin tratatele de la Maastricht si Amsterdam pe linia definirii unei politici europene de securitate.
Totuşi Uniunea rămîne un pol important de putere la nivel mondial, iar faptul că  strategiile sale de dezvoltare au la bază demografia, climatul de viată, crearea unui spatiu de securitate, libertate, justiţie, arată că pe termen lung, exceptind un eventual război,Uniunea Europeană ar putea prelua rolul jucat de Statele Unite ale Americii de la sfîrşitul secolului XX.
19/29

3.  CHINA
De când a adoptat principiile economiei liberale, in anii 1980, China a beneficiat de o expansiune economică spectaculoasă. Avand 1,3 miliarde de locuitori, o armata de 2,2 milioane de militari si sute de arme nucleare, China este o putere globala in ascensiune. In acelasi timp, China este percepută de unele ţări vecine şi de multe guverne din strainătate ca un colos ambiţios, expansionist si periculos, care ameninţă ordinea internatională prin exercitarea unor presiuni demografice, economice, militare si politice. Beijingul a declansat o ofensiva diplomatică si economică extrem de agresivă in toate regiunile globului. Chinezii au invadat piata mondială cu produse ieftine si au acumulat fonduri uriaşe de valută straină. Multi analişti sunt convinşi că, inevitabil, China va devansa Statele Unite in următorii 15 ani şi va deveni cea mai mare putere globală.
China este deja o putere recunoscută pe plan mondial, cel puţin în domeniul economic. Din punct de vedere al populaţiei, se află pe locul 1 în lume.
În ciuda faptului că este condusă de un regim comunist, China s-a dezvoltat rapid în ultimii ani şi deja a ajuns din urmă ţările dezvoltate, iar pe unele le-a şi întrecut, la anumite capitole. În ultimii 25 de ani, produsul intern brut (PIB) al acestei ţări a crescut cu 9,6% pe an, reprezentând cea mai rapidă ascensiune, iar în prezent economia chineză se află pe locul 3 în lume, potrivit cifrelor date publicităţii de Banca Centrală de la Beijing, în iulie 2008. Iar dacă puterea de cumpărare ar fi criteriul de clasificare, atunci China ar fi întrecută doar de SUA.
 Creşterea spectaculoasă a Chinei se datorează, în primul rând, reputaţiei de producător „low-cost” pe care şi-a construit-o în ultimii ani. Acolo există muncitori mulţi, buni şi ieftini, infrastructură decentă, tehnologie la fel, toate ducând la o productivitate mărită. Prin urmare, investitorii străini se înghesuie în această ţară – au adus aici 80 de miliarde de dolari numai în anul 2007-, la fel ca şi turiştii – China se află pe locul 4 în topul celor mai vizitate ţări                                    .
Pentru democratiile liberale, China prezinta o dilema ideologică neliniştitoare. In urma imploziei Uniunii Sovietice, liberalismul democrat părea să fie singurul model social care
20/29
să asigure o dezvoltare economică dinamică, să creeze prosperitate şi să permită o convietuire paşnică intre state. Adoptand sistemul capitalist, fără să permită liberalizare politică, liderii comunisti chinezi au oferit un alt model social care poate stimula progresul economic.
Lideri autocrati din Asia, Africa si America Latina incearca să emuleze „modelul chinez”, care le-ar permite să se perpetueze la putere si să elimine opoziţia politică. Sprijinul economic, politic si comercial acordat de Beijing acestor „confraţi” cu ambiţii de dictatori are consecinţe internationale destabilizante. China a semnat fără precondiţii contracte favorabile in valoare de miliarde de dolari cu liderii-autocraţi din Iran, Myanmar (Burma), Venezuela, Bolivia, Sudan, Angola si Nigeria. Regimul dictatorial din Coreea de Nord nu ar supravietui fara sprijinul chinez.
Referindu-se la percepţia populaţiei chineze cu privire la politicile promovate de guvernul de la Beijing, concluziile studiului 2008 Global Attitudes Survey efectuat de  Centrul de Cercetare Pew prezenta că din cele 24 de tari studiate, chinezii si-au exprimat cel mai mare sprijin pentru direcţia in care se indreaptă ţara lor, respectiv 86%. Aproape doi chinezi din trei au spus ca guvernul de la Beijing se ocupă bine de problemele care contează pentru ei. Studiul a chestionat mai bine de 3.212 chinezi, faţă in faţă, in 16 dialecte. Şi, deşi chinezii nu vorbesc intotdeauna deschis, mai multe indicii sugerează că aceste cifre exprimă realitatea. Astfel de sondaje sunt făcute de ani intregi, iar numărul celor ce aprobă guvernul chinez a crescut, odată cu creşterea economiei.

În acelaşi timp, ignorarea Chinei actuale de către celelalte structuri de putere are serioase consecinţe politice. Colapsul rundei de negocieri de la Doha – primul eşec al discuţiilor privind comerţul global in ultimii 70 de ani – e dovada vie că centrele de putere consacrate nu au găsit o modalitate de a asocia  şi noile structuri de putere, precum China.
Acum, China trebuie luată în seamă de către celelalte structuri de putere, şi nu mai poate fi izolată, ci integrată in sistemul mondial de putere.

21/29

4. RUSIA
Rusia, pare un adversar redutabil al SUA, pe teren politic şi, mai ales pe teren economic. Ca întindere, Rusia este cea mai mare ţară din lume, ocupând a opta parte din suprafaţa totală a globului. Este atât de mare, încât are vecini şi pe continentul asiatic (China), şi pe cel european (Norvegia, de exemplu). De altfel, este situată la o aruncătură de băţ şi de Statele Unite, dar şi de Japonia. Ca populaţie, însă, se află abia pe locul 9 în lume, cu 142 de milioane de locuitori.
 
Nu aceste date, însă, plasează Rusia între marile puteri ale lumii, ci resursele sale de energie şi rezervele de minerale, cele mai mari din întreaga lume. Asta pe de o parte, pentru că, pe de altă parte, această ţară este una dintre puterile nucleare recunoscute şi deţine cel mai mare arsenal de arme de distrugere în masă.
 
După venirea la putere a lui Vladimir Putin, în 2000, Rusia a început să se ridice încet, dar sigur, economia a crescut, salariile au crescut de opt ori, iar rata şomajului s-a înjumătăţit. Atuurile Moscovei pe plan extern sunt petrolul şi gazele, dar şi lemnul – acestea, alături de metale, însumează circa 80% din exporturile ţării. Pe lângă dezvoltarea economică, Rusia este recunoscută şi pentru educaţia de calitate, pentru cercetare şi pentru industrie.
Potrivit UNESCO, Rusia are cei mai mulţi absolvenţi de studii superioare la nivel european.
Referitor la poziţia geostrategică pe care o ocupa Rusia şi la pretenţiile exprimate, în cercurile de intelectualii ruşi circulă tot mai des idei legate de teoria “eurasiatismului”.
 Slavofilii consideră că imperiul rus, spre deosebire de cel englez, francez, otoman, este “organic”, întrucât este generat şi întreţinut de o arie geopolitică comună, de o economie comună şi de cerinţe de securitate comune. El nu ar fi altceva decât expresia politică a unei “entităţi culturale polietnice” în care “grupuri de popoare şi naţionalităţi au coexistat paşnic”.
 Este interesant de stiut cum văd slavofilii renaşterea Rusiei. În primul rând, prin întărirea autorităţii centrale, care ar putea garanta un statut respectat al Rusiei, ar feri poporul de
22/29
anarhie, de tot felul de conflicte şi fenomene arbitrare. În al doilea rând, prin “filtrarea” foarte atentă a influenţei occidentale, prin afirmarea filonului cultural clasic alcătuit din valori ortodoxe şi slavone. Occidentul este perceput ca un rival, ca o ameninţare.
Dacă ne uităm în politica dusă de preşedintele Putin şi preluată în prezent de către succesorul său, Medvedev, observăm că aceste idei se regăsesc puse în practică într-o anumită măsură în ultimii 5-6 ani de către guvernanţii ruşi.
De altfel, slavofilii se şi opun integrării Rusiei în instituţiile economice politice şi militare occidentale, întrucât procesul integrator ar putea restrânge suveranitatea naţională; ca alternativă, reprezentanţii acestei orientări propun o întoarcere la resursele proprii, la modelele şi principiile pe care Rusia le-a testat de-a lungul evoluţiei sale istorice.
În ceea ce priveşte politica externă, slavofilii recomandă ca prioritate protejarea minorităţii ruse din fostele republici sovietice, precum şi revenirea la sistemul de alianţe tradiţionale.
Am insistat asupra acestei variante, pentru că ea ilustrează foarte bine zbaterea reală a Rusiei  în momentul de faţă.
Nu putem omite însă principalele probleme de ordin geopolitic ale Rusiei de astăzi şi  “strainătăţii sale apropiate”. Rusia continuă să manifeste influenţă şi putere în aproape intregul spaţiu fost sovietic, însă Ucraina este considerat un pilon cheie in interfaţa Rusiei cu Uniunea Europeană şi NATO, in special. Al doilea stat din punct de vedere demografic din fostul spatiu al URSS (52 milioane de locuitori) Ucraina şi-a proclamat printre primele independenţa. Din punct de vedere politic, acest stat işi doreste independenţa, dar, in acelasi timp, ea are o acută dependenţă energetică faţă de Rusia. Ucraina se zbate in acest paradox, iar ultimele sale evoluţii se pare că o apropie de Rusia.5
In acelasi timp Rusia, desi contestată de către unele populaţii din regiune are o mare influenţă asupra statelor din Caucaz,care şi in prezent stau pe un butoi cu pulbere, dat fiind desele conflicte din regiune. Amintim in acest sens situaţia Georgiei şi a recentului
____________________________
5Evgheni Yasin, The Economic Space of the Former Soviet Union, past and present”
23/29
conflict militar pe care l-a avut cu Rusia. Plină de necunoscute este şi evoluţia ţărilor din Asia Centrală. Au înalte rate de creştere a populaţiei şi, in acelaşi timp, sunt printre cele mai sărace republici ale fostului spaţiu sovietic.
Peste toate aceste state umbra Rusiei se intinde, forţa sa militară şi resursele de care dispune făcind-o ca prima putere cu rol de decizie in zonă. Incercările altor centre de putere de a se infiltra în zonă sunt deocamdată destul de slab resimţite.

5. INDIA

Cu o creştere economică de 9% pe an, un program nuclear militar şi o populaţie de peste un miliard de locuitori, potenţialul Indiei şi locul ei pe scena mondială nu poate fi ignorat. Cel puţin pentru urmatoarele două decenii, India va fi foarte dinamică din punct de vedere economic şi tehnologic.                                        .
 Aici trăieşte o cincime din populaţia lumii, iar 54% dintre indieni au sub 25 de ani. India rămâne al doilea mare producator de specialişti cu calificări inalte din lume – dupa Statele Unite.
 Boom-ul economic indian ar putea fi totuşi intarziat de lupta impotriva poluării. Continentul asiatic pare insă să devină noul centru de gravitaţie al lumii. China – graţie rapidei sale creşteri economice – este cea mai dinamică economie mondială de caţiva ani buni, iar India dă semne că va urma aceeaşi cale.
In numai 20 de ani de aici inainte, India va avea un surplus de forţă de muncă calificată, in vreme ce majoritatea ţărilor din lume vor avea un deficit de specialişti din cauza imbătrînirii populaţiei. In această ţară trăieşte o cincime din populaţia lumii, iar 54% dintre indieni au sub 25 de ani.                          .
Sistemul de educaţie este foarte bun iar India rămâne al doilea mare producator de specialişti cu calificări inalte din lume – după Statele Unite.
In SUA se insistă adesea asupra faptului că in India este cea mai vastă democraţie din lume. Şi in vreme ce mulţi la Washington se tem de puterea crescândă a Chinei, există in egală măsură sentimentul că India ar putea deveni o contrabalanţă regională importantă.
24/29

Datorită ritmului de creştere economică, dimensiunile Indiei o vor ajuta să joace un rol cheie în „afacerile” mondiale. Statul este deja o voce importantă în discuţiile privind comerţul şi schimbările de climă. Acum se crede că India ar trebui să solicite un loc permanent in Consiliul de Securitate al ONU dacă acesta va fi restructurat.
In termeni economici, militari, strategici şi diplomatici nu există nici un dubiu ca poziţia Indiei se intăreşte.                                                     .      
Este incă imposibil de prezis dacă India va reusi să-şi exploateze la maximum potenţialul, dar multi indieni consideră că ţara lor este finalmente gata să ocupe locul pe care-l merită pe scena internaţională.                                  .
Deşi India va infrunta o presiune severă ca urmare a schimbărilor climatice cauzate de incalzirea globală, atitudinea Guvernului de la New Delhi este una de nepăsare faţă de criza ce se iveste                                                                          .
El a fost totuşi de acord ca ţările dezvoltate, responsabile pentru marea parte a emisiilor de gaze ce cauzează încălzirea globală, să aibă parte de un nivel mai ridicat de restricţii.

6. BRAZILIA
 Pe locul 5 in topul mondial din punct de vedere al exporturilor şi din punct de vedere al numărului de locuitori, cu aproape 190 de milioane de cetăţeni se află Brazilia. În America de Sud, însă, această ţară domină ambele clasamente, fiind şi cea mai mare şi cea mai populată.
 Aici reformele economice bine gândite au stat la baza dezvoltării ţării, care a ajuns a zecea economie a lumii şi a noua din punct de vedere al produsului intern brut, potrivit FMI şi Băncii Mondiale. După ce şi-au dezvoltat sectoarele interne ale economiei (agricultura, mineritul, serviciile), brazilienii s-au concentrat pe exporturi, iar în prezent vând peste hotare tot felul de produse, de la cafea şi soia la avioane şi automobile, de la electronice, textile şi încălţăminte, la suc de portocale şi oţel.  
În anul 2002, Brazilia a primit de la FMI un ajutor record de 30 de miliarde de dolari, menit să relanseze economia. Liderii ţării au folosit extrem de inspirat banii, astfel că împrumutul a fost returnat înainte cu un an de termenul limită, în anul 2005.

25/29
Economia s-a pus pe picioare cum nu se poate mai bine, iar acum autorităţile se gândesc la infrastructură. În 2007, oficialii au lansat un plan pe 4 ani, de modernizare a drumurilor, porturilor şi a fabricilor, care va costa la final 300 de miliarde de dolari.
“Avem nevoie sa convingem lumea ca nu exista niciun motiv ca America Latina sa nu fie reprezentata in Consiliul de Securitate ori ca Africa sa nu fie reprezentata, iar state importante precum India, Germania sau Japonia sa nu fie membre”, pledează liderul brazilian.
Puternică economie in curs de dezvoltare, Brazilia, sprijinită de India, conlucrează  la avansarea liberalizării mondiale.                                                     .
Brazilia este de 2,6 ori mai intinsă decât India şi are un PIB per capita de cinci ori mai mare; creşterea economică braziliană este de  4,3% dar aceasta este doar la inceputul cresterii sale.                                  .
Brazilia deţine printre cele mai mari rezerve de uraniu din lume. Agricultura braziliană, in special masivele producţii de soia, se orientează spre cererea statelor din Asia de sud-vest, India şi China fiind principalele destinaţii.  Exporturile agricole din Brazilia spre China le-au depăşit pe cele din SUA către Japonia.                      .
Iar Brazilia are incă potential agricol, chiar şi in condiţiile competiţiei dintre culturile de soia pentru export şi trestie pentru etanol: din 440 milioane hectare de teren arabil, doar 1% este folosit pentru trestie, 4% pentru soia şi 27% pentru zootehnie. Majoritatea terenurilor aparţin marilor latifundiari locali sau multinaţionalelor agricole. De aceea, China vrea să investească in agricultura braziliană şi infrastructura aferentă ei, pentru a-şi asigura aprovizionarea cu alimente dincolo de cei care o controlează acum.

Din 2004, Brazilia şi-a dublat anual exporturile de soia in China, până la 11 milioane de tone anul trecut. Imensitatea volumului pune Braziliei doua probleme: a dependenţei de exportul materiilor prime şi a diversificării achizitorilor. Anul trecut, o delegaţie a statului vestic Matto Grosso, unde se produce peste 2/3 din soia braziliană, a vizitat India, altă piaţă uriaşă.                                                           .
Economia chineză absoarbe orice exporturi de materii prime braziliene, dar Brazilia a fost inundată de importuri ieftine din China – in timp ce investiţiile promise de Beijing
26/29
intarzie incă.
Prin urmare, este clară tendinţa Braziliei de a acapara importante pieţe de desfacere şi de a-şi spori influenţa economică la nivel mondial in acelaşi timp cu emiterea unor pretenţii de accedere în Consiliul de Securitate şi totodată de creştere a influenţei sale în arena mondială.                                                                                                  .
CAPITOLUL V

CONCLUZII

              Noua structură de putere a lumii, indiferent de abordările pe care le initiază diverse state este multipolară. Nici o structură de putere nu se va putea implica intr-o altă parte a lumii fără să tină seama si de interesele celorlalte structuri de putere. 
Vechile structuri de putere,  Statele Unite si Uniunea Europeană vor trebui să se adapteze la noul echilibru al puterii. Omisiunea recunoaşterii polilor de putere în ascensiune şi integrarea lor în structurile de putere existente nu poate conduce decît, fie la un conflict militar mondial, fie la construirea unei noi ordini mondiale în care vechii poli de putere să detină o influenţă mult redusă.
  Ultimul set de discutii pe tema comertului, la Cancún, a fost oprit de Brazilia si in mare parte si de India. Impulsul acestor superputeri este sa critice Brazilia si China, dar de fapt scopul lor ar trebui sa fie exact opusul. Ar trebui sa ii facă să se simtă destul de puternici pentru ca să se considere regulatori ai sistemului global.                          
           Care este secretul ţărilor ce aspiră la titlul de lideri ai lumii? În primul rând, munca şi resursele. Atuul lor este numărul mare de locuitori apţi de muncă, muncitori care nu cer salarii mari, dar sunt dispuşi să lucreze mult şi bine, resursele bogate şi liberalismul economic promovat de guvernanţi.
În al doilea rând, reformele economice bine puse la punct, continuitatea şi hotărârea autorităţilor de a pune lucrurile în mişcare pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei. 
                               
27/29

Care este rolul şi poziţia României între aceste structuri de putere? Interesele României trebuie să corespundă şi cu interesele structurilor de putere din care face parte, respectiv Uniunea Europeană şi pe plan militar NATO. Politica sa de dezvoltare a influenţei şi puterii regionale trebuie să se muleze pe politicile structurilor mentionate, tinănd seama de interesul national şi de situaţia geopolitică din regiune.

28/29

BIBLIOGRAFIE

În întocmirea referatului am utilizat următoarele surse:
1.HotNews.ro;

             2.  Financial Times;
3. Articole semnate de Octavian Manea “The Age of Nonpolarity-What will follow US   Dominance”, Foreign Affairs;

4. Articole din Los Angeles Times; 

5. Raportul  public nr.4 al Consiliului National al Informatiilor din SUA; Tendinţe   Globale – O lume transformată.

Lucrare elaborata de

  Comisar şef de politie IOAN PUHACE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s