EUROPA – MULŢUMITĂ DE REALIZĂRILE DE PÂNĂ ACUM

În mod evident, progresele înregistrate de Europa şi statele membre după cel de-al doilea război mondial sunt cu adevărat remarcabile. Marcaţi de experienţa a două conflagraţii modiale la interval de 30 de ani, liderii europeni postbelici au hotărât că ar trebui să se facă tot posibilul pentru a evita ca astfel de distrugeri să mai aibă loc vreodată.
Iniţial un parteneriat restrâns, format din şase ţări europene, cu o populaţie de 170 milioane în 1957, Comunitatea Economică Europeană(în prezent, Uniunea Europeană) s-a extins la 27 de ţări, cu o populaţie de aproape 500 milioane.

Declaraţia UE cu ocazia celei de a 50-a aniversări recunoaşte unicitatea acestui proces şi rezultatele extraordinare obţinute.
Printr-o conducere vizionară, Uniunea Europeanăşi-a dezvoltat capacitatea de rezolvare a problemelor statelor membre, lansând conceptul de societate a statelor în reţea1, prin care statele membre reuşesc să-şi atingă obiectivele, unindu-şi eforturile în domenii specifice.
Datorită acestor decizii, popoarele europene au devenit mai prospere ca niciodată; principiile care stau la baza pieţei unice europene le-au facilitat viaţa, prin susţinerea liberei circulaţii a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor şi a capitalului de-a lungul vechilor frontiere ale imperiului.
Economia europeană are un nivel bun în prezent, numărul de locuri de muncă create în zona euro din 2000 pânăacum, 13,1 milioane, depăşindu-l pe cel din Statele Unite în aceeaşi perioadă. Situaţia este chiar mai bună, dacă includem şi membrii din zona non-euro, ca, de exemplu, Regatul Unit. În est, noile state membre UE înregistrează o rată de creştere economică egală cu cea a statelor din Extremul Orient. De exemplu, rata de creştere economică în Polonia este în prezent egalăcu cea înregistrată în India, în timp ce economia Republicii Cehe are o rată de creştere mai mare decât cea a Taiwanului sau a Malaesiei. În plus, zona euro înregistreazăun excendent comercial, spre deosebire de Statele Unite care, cu o economie comparabilă ca mărime cu cea europeană, au un deficit de 830 miliarde USD.

Mandatul obţinut recent de preşedinţia germană pentru tratatul de reformă, care ar putea fi ratificat în cursul anului viitor, reprezintă un pas important pentru Uniune la început de secol XXI. Tratatul întrerupe criza instituţională care a înfrânat consolidarea Uniunii în urma extinderii la 27 de membri şi va permite UE să se concentreze asupra unor aspecte mai importante, ca securitatea energetică, schimbările climatice şi relaţiile externe. Consolidarea cooperării în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne va ajuta Europa să facă faţă ameninţărilor teroriste cu care se confruntă în prezent. Cu toate acestea, lupta împotriva terorismului nu poate fi dusă la bun sfârşit fără ajutorul Statelor Unite. Într-adevăr, ameninţarea teroristă comună cu care se confruntă Europa şi Statele Unite a reprezentat un factor important în consolidarea cooperării transatlantice în ultimii ani. Cu toate astea, se aud în continuare voci critice la adresa Bruxelles-ului. Acestea vizează cu precădere interferenţa inutilăşi birocraţia stufoasă ca urmare a legislaţiei comunitare în anumite domenii. În plus, aparenta lipsă de responsabilitate a funcţionarilor UE, ca şi părerea răspândită conform căreia structurile de control al fondurilor UE nu sunt îndeajuns de puternice, întăresc convingerea că existăun „deficit democratic”, greu de acoperit. Perioada de intensă dezbatere constituţionalăse apropie de final. În schimb, dezbaterea asupra provocărilor globale care ne aşteaptăîn viitor devine din ce în ce mai animată. Subiectele de reflecţie includ necesitatea inovării şi creşterea competenţelor care săţină pasul cu ritmul accelerat al procesului de globalizare, schimbările demografice şi imigraţia, terorismul şi securitatea şi, în cele din urmă, dar nu mai puţin important, securitatea energeticăşi shimbările climatice. Europenii au motive să fie mulţumiţi de modul în care au fost abordate şi rezolvate problemele secolului XX. Cu toate acestea întrebarea urgentă, căreia suntem obligaţi să-i găsim un răspuns, este următoarea: oare nu suntem prea mulţumiţi de noi înşine? Cât de capabili suntem noi să înfruntăm provocările globale ale secolulul XXI, care nu pot fi rezolvate decât printr-o cooperare strânsă la nivel european şi internaţional? Care sunt tendinţele în următorii 20 de ani? Odată identificate aceste tendinţe, ce decizii vom lua pentru a asigura în continuare prosperitatea cetăţenilor europeni şi poziţia lor fermă de lideri mondiali?
1 Conceptul de societate în reţea (Network Society) al lui Manuel Castell, 1996

                 
             II  IMPLICAŢII PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ
Guvernarea europeană: Valori, Identitate şi Frontiere   

Având în vedere capitolele precedente privind provocările viitorului, ne uimeşte rapiditatea cu care lumea se deschide în faţa unei epoci complet noi de asiduitate. Se subînţelege necesitatea ca Uniunea Europeană să poatăacţiona, pentru că, în cazul în care Uniunea nu este capabilă sa funcţioneze eficient, contează prea puţin dacăpoliticile sale sunt corespunzătoare sau nu. Guvernarea Uniunii este astfel, în mod imperativ, de o importanţăesenţială. Nu se pune doar problema naturii valorilor şi identităţii europene, ci şi cea a frontierelor Uniunii. Drept urmare, următoarele dimensiuni sunt semnificative:
1. fundamentul valorilor şi identităţii europene comune;
2. mecanismele instituţionale ale Uniunii;
3. necesitatea unei administrări eficiente şi a responsabilităţii;
4. limitele frontierelor Uniunii.

Fundamentul valorilor  şi identităţii europene comune
Fundamentul guvernării europene constă în nevoia de valori şi viziuni comune pentru Europa şi locul său în lume. Toate construcţiile instituţionale sau adaptările administrative la un loc ar fi incapabile să compenseze lipsa unui acord asupra principiilor fundamentale. Această moştenire culturală prezintă respectarea comună de către toate popoarele din Europa a valorii demnităţii umane, libertăţii, pluralismului, respectului pentru drepturile omului, statului de drept, justiţiei, toleranţei, protecţiei minorităţilor şi rolului guvernului. După cum se enunţa în declaraţia de la Roma a PPE,

„Rădăcinile iudaic-creştine ale Europei, patrimoniul  cultural comun, precum şi istoria sa clasicăşi umanistă, şi cuceririle Secolului Luminilor, constituie fundamentele platformei noastre politice.”14
Discuţia privitoare la identitatea şi valorile Europei nu e un proces static şi definitiv, ci dimpotrivă, dinamic şi deschis, în care membrii societăţii europene se pun de acord asupra unei percepţii comune a sinelui şi a altora.
14 „Pentru o Europă a cetăţenilor: Priorităţi pentru un viitor mai bun” („Manifestul de la Roma”), adoptat de Congresul PPE de la Roma, 30-31martie 2006. http://www.epp.eu/dbimages/pdf/encondoc310306final_copy_1_copy_1.pdf
DV\696407RO.doc 42/60

Valori: Sistemul nostru european de valori se bazează pe patru elemente fundamentale:  sistemul politic din Grecia antică a introdus noţiunea de democraţie directă. În era globalizării, este esenţial ca cetăţenii să participe la procesul de decizie al Uniunii. De asemenea, libertatea de expresie şi pluralismul contribuie substanţial la stabilitatea politică;  sistemul nostru juridic a fost profund influenţat de moştenirea lăsată de sistemul roman. De exemplu, securitatea juridică, egalitatea în faţa legii şi dreptul de proprietate rămân condiţii indispensabile pentru dezvoltarea sistemelor economice prospere. valorile creştine moştenite sunt mai importante ca niciodată. Caritatea, toleranţa, libertatea individuală, respectul pentru demnitatea umanăşi solidaritatea garantează stabilitatea politică; În cele din urmă, Secolul Luminilor reprezintă ultima piatră de temelie, în care laicitatea este moştenirea cea mai durabilă. Libertatea religioasă, atât locală cât şi internaţională, este o condiţie de bază pentru coexistenţa paşnică a oamenilor. Deşi nu avem dreptul să insistăm ca valorile noastre să fie recunoscute în întreaga lume, trebuie să fim conştienţi căîn societatea occidentală împărtăşim aceleaşi valori. SUA, în special, a avut un rol esenţial nu doar în înfrângerea comunismului şi unificarea Europei, dar şi în dezvoltarea unei comunităţi culturale de valori. Identitate: În mare, identitatea europeană poate fi definită în termeni culturali, istorici, religioşi, politici şi geografici, deşi, în acelaşi timp, UE (ca şi predecesorii săi) a construit o „Europă” mult mai specifică, având instituţii, discursuri, norme şi regulamente proprii. Conceptul de stat-naţiune se află în centrul Europei culturale. Pentru cetăţeni, naţiunea are un rol mult mai mare, le influenţează activităţile mai mult, conferind o identitate mai puternică. Pe baza acestor state-naţiuni, este necesar să existe un nivel înalt de coeziune între membrii Uniunii pentru garantarea unei funcţionări eficiente. Mecanismele instituţionale Reuniunea la nivel înalt de la Berlin a marcat un progres important pentru Uniune: am ieşit din impasul cauzat de eşecul celor două referendumuri din Franta şi Olanda. În timp ce criza a fost supraestimată – succesul Uniunii constămai ales în capacitatea sa de a merge înainte în ciuda condiţiilor dificile – reformele erau necesare în urma celor mai importante două valuri de extindere a Uniunii, care aproape au dublat numărul statelor membre. Instituţiile trebuiau să fie perfecţionate din punct de vedere democratic, atât pe planul legislaţiei cât şi al responsabilităţii bugetare; Consiliul avea nevoie de un proces decizional mai raţional pentru a răspunde cerinţelor unei Uniuni extinse iar Uniunea avea nevoie să se adapteze pentru a-şi concretiza ambiţia de a juca un rol semnificativ pe plan internaţional.

La Berlin aceste lucruri au fost realizate, printr-un număr redus de reforme, care însă vizează reformele principale prevăzute în Tratatul Constituţional. Necesitatea unei administrări eficiente Pe planul guvernării europene, cea mai mare atenţie este acordată arhitecturii constituţionale a Uniunii şi, deşi acest aspect major este esenţial, nu trebuie neglijate şi alte probleme specifice. Demisia administraţiei Santer a pus la îndoială capacitatea Comisiei de a-şi îndeplini rolul de gardian al tratatelor. Ca urmare a investigaţiilor făcute de Parlamentul European şi Comitetul Înţelepţilor (1999), a fost iniţiat un proces ambiţios de reforme, iar administraţiile celor două Comisii care au urmat s-au străduit să pună în aplicare schimbările solicitate. Unul dintre principalele pericole pentru Uniunea Europeană constă în tentaţia permanentăa statelor membre de a delega noi sarcini instituţiilor sale, fărăa asigura în mod automat resursele necesare punerii lor în aplicare în mod eficient. Rezultă de aici aşteptări neîmplinite, dezamăgiri şi resentimente.
OPŢIUNI POLITICE
Schimbarea atitudinilor faţă de guvern
Pentru a face faţă acestor provocări, Uniunea Europeană va trebui să reacţioneze faţă de schimbările de atitudine faţă de organele guvernamentale.
1. Instituţiile politice au de suferit din cauza pierderii treptate de respect faţă de autoritate. Consensul asupra orientărilor politice generale are drept urmare o scădere a importanţei rezultatelor alegerilor, ceea ce face poate ca participarea la vot să fie, cu foarte rare excepţii, din ce în ce mai slabă.
2. Într-o lume globalizată, bazată pe economia digitală, accentul se pune pe individ. În aceste condiţii, sistemul birocratic al UE şi al statelor membre va trebui să fie adaptat pentru a actualiza guvernarea europeană. Publicul este interesat să folosească noile tehnologii pentru a putea trage la răspundere liderii politici, pentru a dezbate idei şi a organiza campanii de schimbare a politicilor: blogurile sunt din ce în ce mai utilizate pentru a împărtăşi opinii şi a recruta susţinători; manifestaţiile se organizează în scurt timp cu ajutorul email-ului şi a mesajelor scrise; grupurile de presiune „virtuale” înlocuiesc asociaţiile tradiţionale, ca principale mijloace de acţiune politică.
3. Statele-naţiuni rămân un puternic reper de identificare pentru majoritatea populaţiei şi probabil că cetăţenii le vor fi loiali şi pe viitor, ceea ce este necesar unei bune guvernări. Se acceptă, însă, din ce în ce mai mult ideea că puterea politică poate fi împărţită între diferite nivele executive, dacă este cazul – de exemplu, nivelul european pentru unele politici şi organismele regionale/locale pentru altele – sau transferată cu totul de la guvern către organisme private, fie comerciale sau caritabile, fie persoane fizice. În consecinţă, guvernările de orice tip sunt în relaţii de concurenţă pe piaţă, pentru influenţăşi putere.

Procesul de extindere
O enormă provocare pentru guvernarea Uniunii o reprezintă viitorul proces de extindere. Acesta are consecinţe majore pentru cele patru aspecte mai sus amintite şi nu ar trebui tratat cu uşurinţă. Uniunea Europeană trebuie săaibă grijă să nu se extindă prea mult – construind o Europăatât de mare încât să nu-şi mai poatăţine promisiunile. Capacitatea de acţiune a UE nu trebuie sacrificată în nici un caz pe altarul extinderii.
Bine planificată, o extindere are însă potenţialul de a lărgi aria statului de drept şi a drepturilor omului, sprijinind caracterul democratic al noilor state membre; poate dezvolta piaţa internă, cea mai mare piaţă unică contribuind la o mai mare stabilitate economicăşi prosperitate; ar putea să sporească rolul Europei pe plan internaţional. În caz contrar, dacăextinderea se face în grabă, nu este pregătită suficient şi nu se convine în prealabil asupra valorilor comune sau obiectivelor viitoare, aceasta va bloca în mod irevocabil capacitatea de acţiune a Uniunii. O analizăcritică a meritelor fiecărei candidaturi trebuie să includă o examinare atentă a capacităţii de integrare a Uniunii în acel moment şi pentru candidatul respectiv.
 
Ţinând cont de faptul că statele europene au dreptul, conform tratatelor, să solicite aderarea la Uniune, trebuie stabilită o definiţie clară a frontierelor Uniunii, astfel încât aceasta să poată face faţă provocărilor, să menţinăcoeziunea internăşi să integreze Balcanii occidentali. Odată hotărât acest lucru, se propune ca o perioadăsemnificativă, poate cincisprezece ani, să treacă până la începerea unor noi negocieri de extindere. Uniunea trebuie săpună la punct o politică de vecinătate coerentăşi specifică pentru a menţine relaţii de cooperare, prospere şi stabile cu toate ţările interesate.
Mecanismele instituţionale
În ultimii 20 de ani s-au adus modificări importante la structura Uniunii – nu mai puţin de 4 mari tratate şi un al cincilea urmând să fie finalizat şi ratificat de cele 27 de state membre în următoarele douăsprezece luni. Nimeni nu ar fi putut prevedea această evoluţie sau consecinţele sale.
Totuşi, pentru cetăţenii UE, ar fi binevenită o pauză în planul schimbărilor instituţionale, astfel încât să poatăînţelege responsabilităţile UE, precum şi acţiunile pe care UE le întreprinde pentru a face faţă provocărilor mondiale viitoare. Astfel, orice schimbare a mecanismului instituţional al Uniunii ar trebui făcută doar pentru a spori eficienţa şi transparenţa cu care îşi îndeplineşte sarcinile.
Pentru a sprijini Uniunea să acţioneze mai eficient pe plan internaţional, o formă mai flexibilă a „cooperării consolidate” ar putea să facănoile politici mai uşor de realizat şi mai acceptabile. Cooperarea consolidată între cei care şi-o doresc şi cei care sunt capabili să o realizeze ar permite ţărilor să caute colaborări în domeniile unde există o
cerere concretă, nefiind obligate să coopereze în domenii unde ar prefera să acţioneze independent.
Administrare eficientă
O atenţie sporită trebuie acordată competenţei şi eficienţei administrative în cadrul politicilor comunitare. În timp ce noile tratate în curs de negociere şi aderarea noilor ţări (precum Bulgaria şi România) sunt perdele de fum eficiente, ce distrag atenţia de la problemele cotidiene, cetăţenii UE doresc să se asigure că banii sunt folosiţi eficient şi vor săse implice în dezbaterile şi deciziile comunitare.
Folosirea noilor tehnologii, în special a internetului, trebuie intensificată pentru a facilita participarea cetăţenilor europeni la activităţile UE, atât pe planul elaborării politicilor cât şi al procesului decizional. Provocările viitoare vor permite dezbaterea chestiunilor importante prin implicarea tuturor celor ce vor sa-şi facă auzită vocea.
Rolul esenţial al parteneriatului transatlantic în lumea multipolară
Ţinând cont de natura tot mai multipolară a contextului internaţional, vor trebui să apară noi politici iar sistemul mondial va trebui să integreze diverşi actori. China, Rusia, India, Orientul Mijlociu şi Africa vor face parte, cu siguranţă, din regiunile de o importanţă geografică din ce în ce mai mare. Dacă e adevărat căprovocările politicilor analizate vizează o perioadă mai lungă de timp şi vor necesita o cooperare sporită la nivel european, este de asemenea o certitudine faptul că aceste probleme vor putea fi abordate mai uşor, din perspectiva Occidentului, dacă parteneriatul transatlantic este aprofundat în acest sens. Relaţiile transatlantice au cunoscut perioade de încordare fără precedent din cauza dezacordului profund dintre Statele Unite şi unii dintre aliaţii săi europeni cu privire la războiul din Irak. Sfârşitul Războiului Rece şi dizolvarea Uniunii Sovietice, dupăcum se spune, au scos în evidenţă pentru cele două părţi ale Atlanticului valori şi interese total opuse, ce fuseseră mascate de necesitatea stringentă de a face faţă unui duşman comun. Încet dar sigur, relaţiile transatlantice se îndreptau spre o separare, dacă nu spre divorţ. A crescut teama ca Europa să nu practice „forum shopping”, neglijându-şi relaţiile-cheie cu Statele Unite în favoarea unei politici dezorganizate de alianţe bilaterale cu interese contradictorii. 
Relaţiile transatlantice au revenit, totuşi, până în 2005 la un anumit nivel de politeţe şi modestie. Liderii celor douăpărţi ale Atlanticului au făcut eforturi pentru a lăsa în urmă episodul disputelor transatlantice, reapropierea fiind bazată, în parte, pe ataşamentul faţă de aceste relaţii. În ciuda unor divergenţe clare, partenerii transatlantici continuăsă aibă în comun mai multe valori şi interese decât oricare alte două regiuni din lume. Ţinând cont de numeroasele afinităţi şi legături politice şi culturale ce le unesc, Statele Unite şi Europa rămân parteneri naturali.  Totuşi, mai importantă decât aceste afinităţi a fost recunoaşterea din ambele părţi că Europa şi Statele Unite se confruntă cu aceleaşi provocări într-un mediu global în schimbare rapidăşi că au interese majore în joc, dacă aceste abordări sunt încununate de succes. Contrar imaginii existente în conştiinţa opiniei publice, priorităţile politice generale ale celor doi parteneri par mai degrabă să fie convergente decât divergente. Factorii de decizie, experţii şi cetăţenii de pe ambele părţi ale Atlanticului se pun din ce în ce mai mult de acord în privinţa provocărilor strategice la care vor trebui să facă faţăţările lor în secolul 21. Deşi continuă să se bucure de beneficiile şi oportunităţile pe care le oferă procesul de globalizare, atât europenii cât şi americanii resimt o nelinişte faţă de „partea întunecată” a procesului. Aceştia sunt la fel de îngrijoraţi de impactul socio-economic al schimbărilor în curs din economia mondială. De exemplu, provocările concurenţei pe piaţa muncii ce vin din partea Chinei sau Indiei, externalizarea şi necesitatea unei reforme în sistemele de asistenţă socială au fost subiecte intens dezbătute în alegerile Congresului în 2006, precum şi în alegerile prezidenţiale franceze din acest an. Liderii transatlantici sunt pe deplin conştienţi de necesitatea unei mai bune gestionări a procesului de globalizare şi a aspectelor ce ţin de acesta. Statele Unite şi Uniunea Europeană sunt direct interesate să coopteze puteri economice în curs de dezvoltare, precum India şi China, pentru a le integra în cadrul sistemului de reguli economice mondiale. Acestea sunt de acord că este în avantajul lor să promoveze recunoaşterea şi respectarea regulilor, normelor şi standardelor de către ţările în curs de dezvoltare, în domeniul accesului la piaţă, al drepturilor de proprietate intelectuală sau al siguranţei produselor. Un capitol despre care se spune adesea că stârneşte divergenţe transatlantice este cel al securităţii mondiale. Deşi există diferenţe la nivelul priorităţilor şi al abordărilor, precum legitimitatea şi utilitatea recurgerii la forţa armată, ambele părţi sunt de acord cu punctele înscrise în agenda privind securitatea: necesitatea de a opri proliferarea armelor de distrugere în masă, sporirea luptei împotriva terorismului internaţional şi susţinerea anumitor state slabe sau în pericol. Încă dinainte de publicarea controversatului raport al Comisiei interguvernamentale pentru schimbări climatice (IPCC), cetăţenii europeni şi americani şi-au exprimat îngrijorarea faţă de consecinţele schimbărilor climatice. Ei au devenit din ce în ce mai conştienţi de competiţia globală tot mai intensăpentru resurse de energie şi de importanţa strategică a stabilităţii şi securităţii aprovizionării cu energie. Lista priorităţilor recunoscute peste Atlantic este lungăşi include interese comune cu agenda europeană. Printre acestea se numără instabilitatea în creştere din Orientul Mijlociu, progresul în procesul de pace dintre palestinieni şi israelieni, avansarea programului de dezvoltare mondială, deblocarea negocierilor privind liberalizarea comerţului, aflate momentan în impas şi promovarea valorilor democratice şi a principiilor de bună guvernare. Dezbaterea privind consolidarea cooperării transatlantice neglijează adesea un aspect al relaţiilor dintre cele douăregiuni. Statele unite şi Europa cunosc de la începutul anilor ’90 o perioadă de integrare economică fără precedent, care a creat o reală economie transatlantică. În ciuda mult discutatelor progrese economice ale Chinei şi Indiei, cele două puteri rămân parteneri comerciali puternici în domeniul investiţiilor străine directe. Relaţiile economice între SUA şi UE aduc un profit de trei trilioane de dolari anual, iar cele două economii sunt legate de investiţii străine şi operaţii între întreprinderi afiliate străine (cea mai profundă formăde integrare economică) şi mai puţin de schimburi bilaterale (o formă superficială de integrare). De fapt, schimburile transfrontaliere nu reprezintă decât 20% din comerţul transatlantic. Fluxul de investiţii între Statele Unite şi Europa întrece în continuare cu mult pe cel al investiţiilor acestora în China, India sau în alte ţări. Acelaşi lucru se întâmplă cu cifrele de afaceri şi profiturile înregistrate de companiile americane în Europa şi cele europene în America. În plus, economia transatlantică sprijină în mod direct 14 milioane de locuri de muncă de ambele părţi ale oceanului.

În urma acestei integrări economice profunde, deciziile legate de politici şi reglementări luate de o parte a Atlanticului au un efect din ce în ce mai mare asupra întreprinderilor şi consumatorilor de pe cealaltă parte. Cu toate acestea, deşi componenta comercială transatlantică există, factorii de decizie în domeniul politicii trebuie săţinăpasul. Cadrul politic de sprijinire a unei cooperări politice şi de reglementare consolidate între UE şi SUA este însăabia la început. După cum a argumentat Joseph Quilan, pieţele transatlantice dirijează procesul de globalizare. Ca urmare a nivelului de integrare economică transatlantică, Statele Unite şi Europa nu îşi pot permite o divizare transatlantică, la modul propriu, întrucât prosperitatea şi securitatea lor economicăsunt din ce în ce mai interdependente. Prin urmare, niciuna dintre părţi nu poate considera chestiunea economiei transatlantice ca fiind încheiată. În realitate, atât SUA cât şi UE au un interes comun în dezvoltarea integrării economice transatlantice, întrucât, pe de o parte, astfel s-ar consolida creşterea economicăşi prosperitatea în aria transatlantică, iar, pe de altă parte, ar proteja atât SUA cât şi UE împotriva unor dezechilibre comerciale şi mai mari în raport cu puterile economice în ascensiune şi împotriva volatilităţii din economia globală care ar însoţi o astfel de ascensiune. Pentru a menţine întâietatea economiei transatlantice şi a-i permite o dezvoltare maximă a potenţialului, este necesară consolidarea cooperării transatlantice în elaborarea politicilor economice şi de reglementare; de asemenea, se impune eliminarea barierelor netarifare, încă existente, în domeniul comerţului şi al investiţiilor – în acest mod, piaţa transatlantică ar fi completă. Acordul cadru de dezvoltare a integrării economice transatlantice adoptat la Summit-ul SUA-UE din 2007 reprezintă un pas important în această direcţie. Cu toate astea, pentru ca aceastăiniţiativă pe termen lung să aibă succes, va fi nevoie de o conducere politică puternicăşi de asistenţă la cel mai înalt nivel politic. Având în vedere valorile şi interesele lor comune, relaţiile politice şi economice strânse şi lunga experienţă de cooperare cu succes, statele membre UE şi SUA vor rămâne parteneri naturali şi necesari unul altuia în faţa provocărilor globale cu care se confruntăatât UE cât şi SUA. Nici Statele Unite, nici Uniunea Europeană nu pot spera să reuşească acţionând independent. Pe de altă parte, nici relaţiile lor cu părţi terţe nu au profunzimea necesarăpentru a oferi aceleaşi perspective de reuşită ca parteneriatul transatlantic. 

Partenerii transatlantici sunt bine poziţionaţi pentru a înfrunta împreună provocările viitoare. În viitorul previzibil, Statele Unite vor rămâne principala mare putere mondială, la nivel politic, economic şi militar, având influenţămondială, în timp ce Uniunea Europeană reprezintă deja, la ora actuală, cea mai mare economie integrată din lume. UE şi USA deţin, împreună, peste 40% din PIB-ul mondial şi se bucură încă de o poziţie influentă de prim plan în organizaţiile internaţionale, precum NATO, Organizaţia Mondială a Comerţului, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. Când se pun de acord asupra unor norme şi regulamente comune, se întâmplă adesea ca acestea sădevină o nouă „regulăde aur” mondială. În plus, de la UE şi SUA provine cel mai mare ajutor pentru dezvoltare şi ambele exercită o puternică influenţă politică în întreaga lume. În acest context, consolidarea cooperării transatlantice, care este în interesul ambelor părţi, se întinde la o arie vastăde domenii. Succesul măsurilor luate în vederea soluţionării provocărilor expuse mai sus va depinde de consolidarea cooperării UE-SUA şi de poziţia fermă de lider a UE-SUA. Cu toate astea, de ambele părţi există obstacole importante care complicăprocesul de cooperare.
Unele provocări-cheie în calea consolidării cooperării UE-SUA sunt direct legate de aspectele discutate în capitolul anterior. Uniunea Europeanăva fi mai eficientă dacă va depune eforturi mai mari pentru a deveni un actor mai competitiv la nivel global şi, deci, un partener global pentru Statele Unite. Pentru a atinge acest obiectiv, va trebui să­şi consolideze structurile instituţionale, procedurile de decizie, competenţele, în mod special, competenţele în domeniul politicii externe. Statele Unite, la rândul lor, vor trebui să cedeze din autoritate pentru a crea un parteneriat cu parteneri egali. Aspectul cel mai important este faptul că există încă tendinţa ca unii factori de decizie din Statele Unite să privească relaţiile transatlantice dintr-o perspectivă restrânsă, limitată la relaţiile bilaterale şi/sau la NATO, axată pe securitatea colectivă. Aceste două aspecte indică un deficit de natură structurală în relaţiile UE-SUA. Pe de o parte, progresul înregistrat în rezolvarea şi restructurarea relaţiilor dintre NATO şi Uniunea Europeană a fost slab.
 Pe de altă parte, şi poate mai important, având în vedere diversele provocări cu care se confruntă partenerii transatlantici, UE şi SUA încă nu dispun de o bază solidăşi de un cadru general, indispensabile unei cooperări structurate. Noua AgendăTransatlantică adoptată în 1995 s-a dovedit a fi insuficientă pentru crearea unei cooperări eficiente, în principal din cauza faptului că prevederile respective au fost puse în aplicare doar parţial şi, în plus, este mult depăşită în contextul actual. Între Statele Unite şi Uniunea Europeană există un exces de dialoguri ad-hoc sau specifice, sectoriale şi alte forumuri de schimb şi colaborare, însă cooperarea eficientă va depinde de moduri de cooperare mai stabile şi bine structurate, care să asigure un control politic la cele mai înalte niveluri politice, de ambele părţi. În final, anumite interese şi abordări divergente, care, în mod cert, există între Statele Unite şi Uniunea Europeană, vor trebui să fie administrate mai eficient. Unele dintre ele îşi au originea în culturi politice şi poziţii geografice diferite. De exemplu, în timp ce UE percepe relaţiile ei cu China în principal în termeni economici, SUA considerăChina ca fiind o provocare de natură politicăşi securitară, ca urmare a rolului regional şi al angajamentelor Chinei faţă de Japonia şi Taiwan. Cu toate astea, alte diferenţe sunt doar exagerate de dezbaterile moralizatoare, la rândul lor exagerate, – fie asupra pedepsei capitale sau asupra OMG-urilor.
OPŢIUNI POLITICE
Este adevărat că alte relaţii bilaterale între Uniunea Europeanăşi părţi terţe sunt importante, însă nu toate relaţiile bilaterale sunt la fel de importante, iar Uniunea trebuie să se asigure în acest moment că parteneriatul cu Statele Unite este reflectat pe deplin la toate nivelurile de activitate. Colaborând îndeaproape, cele două pot dezvolta relaţii strânse cu alţi aliaţi-cheie, precum Japonia sau India, pentru a face faţă provocărilor viitoare. 

Pentru a pune în aplicare această abordare fundamentală a problemelor globale ale secolului XXI, se impune luarea unor măsuri specifice. Prin urmare trebuie:
1. să admitem că o lume multipolară ia naştere: este mai important ca oricând ca partenerii transatlantici să colaboreze pentru a promova interesele şi valorile occidentale şi, de asemenea, pentru a găsi un limbaj comun în abordarea provocărilor globale;
2. să ne asigurăm că legăturile dintre NATO/UE/SUA sunt structurate în mod eficient – legături între aliaţi la nivel global- pentru a face faţă provocărilor globale;
3. să promovăm acţiunile comune ale UE-SUA, ori de câte ori este posibil, inclusiv prin forumuri globale şi regionale; săstabilim un tratat de parteneriat UE-SUA care să susţină astfel de acţiuni;
4. să urmărim definitivarea pieţei transatlantice până în 2015 pentru a aprofunda schimburile bilaterale şi a încuraja creşterea economică globală;
5. să construim o cooperare puternică în domeniul energiei şi al mediului, între partenerii transatlantici cu scopul de a stimula acţiunile la nivel mondial;
6. să înscriem pe lista priorităţilor cooperării UE-SUA chestiunea statelor în disoluţie – dezvoltarea unei astfel de abordări ar putea declanşa o revizuire a operaţiunilor privind ajutorul extern din partea UE şi asistenţa USA către ţările străine, ceea ce ar crea mijloace mai solide de proiectare a cooperării şi angajamentului UE-SUA;
7. să formulăm un proiect de strategie comună în domeniul securităţii bazat pe textele existente (SUA 2006/UE 2003), asociindu-l cu revizuirea conceptului strategic al NATO;
8. în cele din urmă, să recunoştem necesitatea de a promova o reformă semnificativă a ONU, care săreflecte un echilibru al diferitelor interese în 2025, la nivel mondial.

III CONCLUZII
Există o schimbare semnificativăa ritmului în care evolueazăchestiunile luate în discuţie şi o reorientare de la provocările constituţionale către cele globale din viitor; viteza schimbărilor devine tot mai rapidă; impresia lăsată este căEuropa nu se adaptează îndeajuns de prompt;
Aceste provocări sunt deosebit de importante, atât ca arie de aplicabilitate, cât şi ca profunzime. De asemenea, aceste provocări implică o dimensiune pe termen lung; prin urmare, nu pot fi soluţionate prin remedii pe termen scurt;
În acest context global în continuă dezvoltare, niciun stat membru nu poate face faţă unor astfel de provocări de unul singur. UE trebuie să joace un rol decisiv pentru a sprijini şi dezvolta înţelegerea semnificaţiei acestor provocări pentru cetăţenii europeni, încurajându-i să priveascăspre viitor cu optimism şi încredere;
Într-o lume multipolară, Europa trebuie să păstreze legătura cu toate părţile implicate, însă este esenţial să se creeze legături transatlantice mai strânse pentru a putea face faţă unor astfel de provocări, în mod deosebit, provocărilor de ordin economic, energetic/de mediu şi celor privind securitatea.  Va fi nevoie de o nouă structură a parteneriatului transatlantic;
Într-o lume globalizată, bazată pe economia digitală, accentul se pune pe individ. În aceste condiţii, sistemul birocratic al UE şi al statelor membre va trebui să fie adaptat pentru a actualiza guvernarea europeană. Publicul este interesat să folosească noile tehnologii pentru a putea trage la răspundere liderii politici, pentru a dezbate idei şi a organiza campanii de schimbare a politicilor.
Atenţia UE ar trebui să fie mai puţin îndreptată asupra extinderii frontierelor estice: într-adevăr, frontierele UE ar trebui să rămână fixe acum; ar trebui ca o bună perioadă de timp să fie dedicatăconsolidării coeziunii interne a Uniunii. Este nevoie de timp mai mult şi eforturi mai mari pentru rezolvarea chestiunilor urgente, care nu mai pot fi amânate. …în special, în următoarele domenii politice:

Competitivitatea globală: necesitatea unei reforme radicale IT în domeniul educaţiei în UE, al inovaţiei şi al spiritului antreprenorial, în special în domeniul concurenţei în sistemul educaţional;
Demografia şi imigraţia: tendinţa de îmbătrânire a populaţiei UE va avea repercusiuni profunde asupra tuturor aspectelor vieţii europene – pensii, transport, sectorul imobiliar etc; în special, trebuie recunoscută necesitatea revizuirii pieţei muncii în ceea ce priveşte munca cu fracţiune de normăşi necesitatea unei selecţii mai mari în politica de imigraţie;
  Terorismul şi securitatea: trebuie să asigurăm menţinerea democraţiei occidentale şi să insistăm asupra naturii ideologiilor radicale; atenţia trebuie îndreptată, în mod deosebit, asupra promovării relaţiilor interculturale etc; Uniunea trebuie să facă în continuare o prioritate din promovarea democraţiei şi a drepturilor omului în întreaga lume;
Energia şi mediul înconjurător: trebuie să facem faţă schimbărilor climatice prin încurajarea cercetării şi a investiţiilor, în vederea descoperirii unor noi tehnologii care să îmbunătăţeascămodul în care noi, în Occident, trăim în mediu şi cu mediul; este imperativă dezvoltarea unor noi tehnologii, precum pilele de combustie pe bază de hidrogen, care săofere Europei mai multă independenţă în siguranţa aprovizionării cu energie din Orientul Mijlociu/Rusia. Este necesară redobândirea unui consens general privind energia nucleară;
1. Este de reţinut faptul că toate aceste provocări sunt strâns legate una de cealalată. Inovaţia este legatăde problema demografiei şi a imigraţiei;  imigraţia, la rândul ei, trimite la chestiunea terorismului şi a securităţii; securitatea este legată de problema mediului şi a energiei;
. În sfârşit, dacădorim ca acest exerciţiu să fie folositor pentru a avertiza factorii de decizie asupra pericolelor viitoare, el va trebui actualizat în mod regulat, întrucât legăturile dintre diferitele aspecte abordate se vor schimba, cu siguranţă, odată cu evoluţia.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s