INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

PROBLEME:
1.Violarea secretului corespondenţei
2.Divulgarea secretului profesional

VIOLAREA SECRETULUI CORESPONDENŢEI

1. Conţinutul legal

Sub această denumire este incriminată în art. 195 C. pen., deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mij loace de transmitere la distanţă fără drept.

De asemenea, este incriminată sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea con­ţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din greşeală sau din întâmplare.
Exprimarea dreptului la inviolabilitatea corespondenţei este o valoare socială care a căpătat şi o consacrare constituţională. Într-adevăr, potrivit art. 28 din Constituţia României, secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil. Inviolabilitatea corespondenţei, a comunicărilor şi convorbirilor de orice fel nu are caracter absolut; ea poate fi, în anumite cazuri şi condiţii, restrânsă. Această posibilitate este prevăzută tot în Constituţie [art. 49 alin. (1)], unde se prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. în acest sens şi în legătură cu unele restrângeri ale inviolabilităţii corespondenţei, semnalăm dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi art. 98-99 C. proc. pen.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii, a) Obiectul juridic special se referă la calităţile speciale referitoare la libertatea persoanei de a comunica prin intermediul corespondenţei cu alte persoane. Legea ocroteşte secretul oricărei comunicări prin corespondenţă, indiferent de importanţa acesteia. Nu are relevanţă nici dacă corespondenţa cuprinde sau nu date care nu ar trebui cunoscute de alte persoane, fiind suficient să aibă caracter nepublic, adică să fie destinată numai adresantului, în această privinţă, scrisoarea care cuprinde cea mai tainică destăinuire, ca şi aceea care cuprinde o banală urare, reprezintă tot o corespondenţă nepublică.
b) Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei, deşi se referă la un drept personal, are ca obiect material chiar corespondenţa violată prin actul de deschidere, sustragere, distrugere, reţinere a corespondenţei. De asemenea, constituie obiect material linia de comunicaţie în cadrul căreia s-a. interpus persoana care realizează interceptarea convorbirii sau comunicării.
B. Subiecţii infracţiunii, a) Infracţiunea poate fi săvârşită de orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Dacă fapta va fi comisă, de exemplu, de către un funcţionar, vom fi în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni între violarea secretului corespondenţei şi abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen.).
Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei poate fi comisă în oricare din formele participaţiei penale.
b) Subiect pasiv poate fi orice persoană. De fapt, subiectul pasiv este alcătuit din persoanele între care s-a purtat corespondenţa, expeditorul şi destinatarul corespondenţei sau cele care au participat la convorbirea efectuată prin telefon, telegraf sau alte mijloace de transmitere la distanţă.
Nu există cerinţe speciale privind timpul şi locul comiterii infracţiunii.

3. Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă, a) Infracţiunea se poate realiza, sub aspectul elementului material al laturii obiective, prin una din acţiunile incriminate de art. 195 C. pen. în primul rând, infracţiunea se poate comite prin deschiderea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia. Nu are relevanţă dacă inculpatul a luat sau nu efectiv cunoştinţă de conţinutul corespondenţei, nici modul în care este scrisă corespondenţa (cu mâna, cu maşina, tipărită), într-un alfabet cunoscut sau secret (cifrat), ori modul cum este remisă (direct destinatarului, prin poştă, curier), dacă a fost timbrată complet sau este netimbrată, dacă destinatarul a fost greşit sau nu. Evident, infracţiunea nu poate fi comisă când expeditorul înmânează personal corespondenţa destinatarului, care ia cunoştinţă imediat de conţinutul ei, ci numai când, înainte de a ajunge la destinatar ori înainte ca acesta să ia cunoştinţă de ea, corespondenţa trece prin mâinile altor persoane. Săvârşeşte această infracţiune de pildă, şeful de vagon CFR care, în scopul sustragerii a diferite sume de bani, deschide corespondenţa pe care o transportă. Nu comite infracţiunea prevăzută în art. 195 acela care deschide corespondenţa în temeiul unui drept conferit de lege (de pildă, părinţii pentru copii, tutorele pentru copil, organele judiciare conform art. 98 C. proc. pen., organele penitenciare etc). Cerinţa esenţială care trebuie îndeplinită este aceea că întotdeauna corespondenţa trebuie adresată altcuiva.
Infracţiunea se poate realiza, în al doilea rând, prin interceptarea, adică prin surprinderea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă. A intercepta o convorbire sau comunicare înseamnă a surprinde, a asculta o convorbire între două persoane sau o comunicare pe care o persoană o face altcuiva. Nu are relevanţă dacă subiectul activ a interceptat total sau parţial convorbirea şi conţinutul acesteia.
Pentru existenţa infracţiunii interceptarea trebuie să fie efectuată fără drept. Ascultarea din greşeală a unei convorbiri nu va constitui infracţiune.
De asemenea, violarea secretului corespondenţei se poate realiza prin sustra­gerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe. Prin sustragere se înţelege lua­rea corespondenţei din detenţia unei persoane fizice sau juridice. Dacă cores­pondenţa sustrasă conţinea bani sau alte valori, pe care autorul şi le-a însuşit, va exista un concurs de infracţiuni între infracţiunea de violare a secretului cores­pondenţei şi cea de furt. Prin distrugerea corespondenţei se înţelege suprimarea, desfiinţarea acesteia în materialitatea sa. Prin reţinere se înţelege păstrarea cores­pondenţei, înainte de a fi predată destinatarului, pe o durată suficientă pentru ca ea să apară nejustificată.
In ultima modalitate, infracţiunea se poate realiza şi prin divulgarea conţinutului unei corespondenţe sau a convorbirii ori a comunicării, chiar dacă corespondenţa a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală sau dacă făptuitorul a luat cunoştinţă de conţinutul convorbirii sau al comunicării, din greşeală sau din întâmplare. Divulgarea conţinutului unei corespondenţe ori conţinutului unei convorbiri sau al unei comunicări reprezintă aducerea la cunoştinţa altora. Nu are relevanţă dacă divulgarea se face către una sau mai multe persoane, indirect sau mai târziu faţă de aflarea conţinutului corespondenţei sau convorbirii.
b)în toate modalităţile de comitere a faptei, acţiunea făptuitorului are ca urmare o stare de încălcare a libertăţii de comunicare a persoanei cu alţi oameni, prin mijloace de transmitere ia distanţă, fără nici o intervenţie externă. In săvârşirea oricăreia din acţiunile incriminate se prevede implicit urmarea imediată a infracţiunii.
c)Din natura acţiunilor descrise în norma de incriminare rezultă şi legătura de cauzalitate.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei se comite cu intenţie directă sau indirectă. Deschiderea din greşeală a unei corespondenţe sau interceptarea din culpă a unei convorbiri, comunicări sau distrugerea, reţinerea unei corespondenţe ori divulgarea din culpă nu constituie infracţiune. Motivul şi scopul acţiunii nu au nici o relevanţă pentru existenţa infracţiunii.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme, Infracţiunea de violare a secretului corespondenţei se consumă în
momentul când, ca urmare a acţiunii făptuitorului, s-a produs urmarea imediată ce-
rută de însăşi natura acţiunii. Tentativa infracţiunii, deşi posibilă, nu este pedepsită.
B. Modalităţi. Violarea secretului corespondenţei este incriminată într-o
varietate de modalităţi normative (care constau în deschiderea, fără drept, a unei
corespondenţe adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări
efectuate prin telefon, telegraf, sau prin alte mijloace de transmitere la distanţă, în
sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi în divulgarea
conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de aceasta din greşeală sau din întâmplare). în raport cu fiecare din aceste modalităţi normative pot exista variate modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Violarea secretului corespondenţei se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Acţiunea penală este pusă în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

DIVULGAREA SECRETULUI PROFESIONAL

1. Conţinutul legal

Infracţiunea este incriminată în art. 196 C. pen. şi constă în divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane.

2. Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii, a) Obiect juridic special sunt relaţiile sociale
referitoare la libertatea persoanei de a i se respecta secretul datelor încredinţate
celor care exercită o profesie sau o funcţie, la care este nevoită să apeleze.
Divulgarea secretului profesional ar stânjeni libertatea persoanei, ar pune-o în imposibilitatea să se comporte aşa cum ar dori în situaţiile în care este nevoită să apeleze la persoane care exercită o anumită profesie (de pildă, medic, avocat, far­macist etc.) sau funcţie (de pildă, salariat CEC).
Aceasta ar prejudicia nu numai pe individ – de exemplu, o persoană s-ar vedea pusă în alternativa de a renunţa la oficiile unui medic (ceea ce i-ar agrava boala de care suferă) ori să se expună primejdiei de a i se divulga unele secrete ale vieţii sale intime -, dar şi buna desfăşurare a unor activităţi sociale. Spre deosebire de secretele încredinţate în relaţiile particulare şi unde indiscreţia nu are altă sancţiune decât cea cuprinsă în normele morale sau, eventual, în normele dreptului civil, divulgarea secretelor de către o persoană căreia aceste secrete i-au fost încredinţate ori de care a luat cunoştinţă în virtutea funcţiei ori profesiei prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
b) Infracţiunea de divulgare a secretului profesional, aducând atingere libertăţii persoanei, acţiunea subiectului, de regulă, nu se îndreaptă împotriva unui obiect material.
B. Subiecţii infracţiunii, a) Subiectul activ este circumstanţiat, în sensul că
acesta nu poate fi decât o persoană care exercită o profesie sau o funcţie ce implică
obligaţia de păstrare a secretului.
Prin „profesie-” trebuie să înţelegem o îndeletnicire permanentă având ca obiect prestarea de servicii şi care presupune o pregătire specială (avocaţi, medici, farmacişti, preoţi, dentişti etc). Prin „funcţie” se înţelege o însărcinare cu caracter temporar sau permanent în serviciul oricărui organ sau oricărei instituţii, indiferent de modul de ocupare a acesteia (procuror, judecător militar). Nu exercită o profesie sau funcţie persoana care întâmplător face un serviciu altei persoane.
Legea face referire la acele funcţii şi profesii care, prin natura lor sau prin modul cum sunt reglementate, au legătură cu ascultarea unor confidenţe sau cu aflarea de secrete. Este vorba, de asemenea, de funcţii sau profesii recunoscute de lege. Acela care se adresează unei persoane care exercită o profesie neautorizată de lege şi îi încredinţează un secret, nu poate cere să se facă aplicarea prevederilor art. 196 C. pen. Tot astfel, dacă se adresează unei persoane care exercită ilegal o profesie (de pildă, avocatură clandestină).
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării şi complicităţii. Coautoratul este exclus, întrucât obligaţia păstrării secretului este personală.
b) Subiect pasiv poate fi orice persoană. Dacă secretul se referă la două sau mai multe persoane, va exista concurs de infracţiuni, deoarece – aşa cum s-a mai arătat – în cazul infracţiunilor contra persoanei, pluralitatea subiecţilor pasivi este incompatibilă atât cu infracţiunea continuată, cât şi cu unitatea naturală de infracţiune.
Nu există cerinţe speciale cu privire la timpul şi locul comiterii infracţiunii. 3. Conţinutul constitutiv
A. Latura obiectivă, a) Infracţiunea implică, sub aspectul elementului material, o acţiune de divulgare a unor date din partea persoanei obligate la păstrarea secretului, adică o acţiune prin care acele informaţii sunt date în vileag, sunt aduse la cunoştinţa altora. Nu are relevanţă dacă divulgarea s-a făcut direct ori indirect, dacă au fost divulgate toate datele sau numai o parte din ele. Fapta se poate comite şi prin inacţiune, când autorul a lăsat ca alte persoane să ia cunoştinţă de secret (medicul care a lăsat o persoană străină să citească notele de diagnostic).
Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice informaţii, referinţe cu privire la o persoană şi care constituie, prin natura lor, prin voinţa persoanei sau printr-o dispoziţie legală, un secret. Aceste date pot să se refere la aspecte aparţinând sferei intime a victimei, starea sănătăţii, chestiuni familiale, vicii, convingeri, situaţie materială – dar pot să se refere şi la alte elemente. Obligaţia de nedivulgare este totală, în raport cu toate datele cunoscute şi deplină, adică în raport cu toate persoanele.
Pentru existenţa infracţiunii trebuie îndeplinite, cumulativ, două cerinţe esenţiale.
In primul rând divulgarea trebuie să se facă fără drept, adică să nu existe o îndatorire legală de a denunţa secretele aflate. In acest sens, trebuie semnalate acele texte din Codul penal care prevăd obligativitatea denunţării săvârşirii anumitor infracţiuni (art. i 70, art. 262, 263, 265). Nu constituie divulgare fără drept situaţia când aceasta are loc la cererea sau cu consimţământul celui interesat.
In Codul de procedură penală [art. 79 alin. (1)] se prevede că persoana obli­gată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultată ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţă în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei faţă de care este obligată a păstra secretul.
în al doilea rând pentru existenţa infracţiunii se mai cere ca fapta să fie de natură a aduce prejudicii unei persoane. Prejudiciile pot fi materiale sau morale şi pot privi persoana la care se referă datele divulgate sau o altă persoană. Aceste prejudicii nu trebuie produse în mod efectiv, ci pot fi numai potenţiale.
b) Prin săvârşirea acţiunii incriminate trebuie să se producă urmarea
imediată cerută de natura acţiunii descrise în normă.
c) Trebuie să existe legătura de cauzalitate între acţiune şi urmarea imediată.
B. Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Făptuitorul îşi dă seama că divulgă date pe care Ie-a aflat în virtutea funcţiei sau profesiei, date al căror conţinut secret este ţinut să-1 păstreze. întrucât poate aduce prejudicii unei persoane, urmare pe care o doreşte sau acceptă. Săvârşirea faptei din culpă nu cade sub incidenţa legii penale. Scopul şi motivele acţiunii de divulgare a secretului profesional nu au nici o relevanţă pentru existenţa infracţiunii.

4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A. Forme. Consumarea infracţiunii are loc în momentul când, ca urmare a
acţiunii făptuitorului, s-a produs consecinţa cerută de lege. Acest rezultat se
produce instantaneu, în momentul când s-a produs divulgarea. Tentativa acestei
infracţiuni, deşi posibilă, nu cade sub incidenţa legii penale.
B. Modalităţi. Infracţiunea de divulgare a secretului profesional se
săvârşeşte sub două modalităţi normative, după cum datele au fost încredinţate ori
subiectul a luat cunoştinţă de aceste date în virtutea profesiei sau funcţiei. In raport
cu aceste modalităţi normative pot exista o varietate de modalităţi faptice.
C. Sancţiuni. Pedeapsa pentru divulgarea secretului profesional este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătă­mate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s