SPIONAJUL – PRINCIPALA AMENINŢARE A ROMÂNIEI ?

 

CUPRINS
Introducere

Capitolul 1
Activităţi de spionaj cu impact în sfera securităţii naţionale
1.1. Culegerea de informaţii cu ajutorul surselor umane
1.2. Culegerea de informaţii cu ajutorul surselor tehnice
1.3. Exploatarea surselor deschise
Capitolul 2
Provocări circumscrise spionajului şi activităţilor informative ilegale în România

Capitolul 3
Măsuri instituţionale luate pe linia contracarării activităţilor de spionaj

Concluzii

Bibliografie
Introducere

 Complexitatea scenei internaţionale, în care relaţiile dintre actorii statali se definesc potrivit intereselor pragmatice şi mai puţin prin afinităţi sau adversităţi elective, menţine şi propulsează în actualitate una dintre cele mai vechi preocupări ale actorilor statali: spionajul.
Tratat universal ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale, spionajul presupune activităţi informative clandestine derulate de către servicii specializate în beneficiul statului de apartenenţă. Aceste demersuri includ: culegerea de informaţii – de regulă clasificate, alterarea deciziei politice şi administrative, constituirea de surse umane, deţinerea şi utilizarea de mijloace de interceptare şi înregistrare a comunicaţiilor, agresiuni informaţionale etc..
Prezentă permanent ca o dimensiune neştiută a cotidianului, realitatea invizibilă a spionajului nu a devenit caducă odată cu efervescenţa societăţii informaţionale sau cu dispariţia lumii bipolare. Dacă în trecut demarcaţia poziţionărilor antagonice era evidentă şi anticipa sensul sau natura activităţilor clandestine, dispariţia Cortinei de Fier şi includerea ulterioară a României într-o arhitectură complexă de pacte şi alianţe a determinat noi relaţii de concurenţă în domeniul informaţiilor şi noi forme de manifestare.

Capitolul 1
Activităţi de spionaj cu impact în sfera securităţii naţionale
 
 Ameninţările la adresa securităţii naţionale care au ca obiect informaţii secrete de stat se realizează prin mijloace şi metode specifice, cunoscute sub denumirea generică de activităţi de spionaj, şi vizează o paletă largă de domenii, precum cel economic, militar, tehnico-ştiinţific, politic, etc.
 Spionajul constituie o activitate ostilă, îndreptată împotriva unui stat, şi constă în culegerea de informaţii, procurarea ori sustragerea de documente ori alte date ce constituie secrete de stat şi transmiterea acestora unor state sau organizaţii străine ori agenţilor acestora.
În activitatea de spionaj sunt amestecate, de regulă, guvernele unor ţări – chiar aliate politic sau militar – care urmăresc atât sustragerea unor importante secrete din diferite domenii de activitate, cât şi, de multe ori, plasarea – prietenilor sau adversarilor – a unor date cu privire la potenţialul tehnic, economic, ştiinţific, militar, etc. în scop de dezinformare. De asemenea, astfel de activităţi pot fi desfăşurate şi de entităţi private –  concerne multinaţionale, grupuri industriale, financiare sau de interese – fără o susţinere oficială din partea vreunui stat.
Căile, mijloacele şi metodele folosite în activitatea de spionaj sunt extrem de diversificate, culegerea de informaţii realizându-se de regulă în sistem „multi-sursă”1, îmbinându-se mijloace de natură exclusiv tehnică cu cele constând în surse de informare umane ori media.

1.1. Culegerea de informaţii cu ajutorul surselor umane
În mod obişnuit, în activităţile informative ce presupun folosirea surselor umane (HUMINT), sunt implicate persoane cu două roluri diferite: un ofiţer/cadru de informaţii, angajat al unei agenţii de informaţii, şi o sursă (sau agent2), care îi furnizează ofiţerului informaţii pentru a fi transmise conducerii agenţiei. Ofiţerul de informaţii păstrează legătura cu sursa, transmite instrucţiunile primite de la superiori, asigură resursele necesare (precum echipamentele de copiere sau comunicaţii) şi, în general, încearcă să asigure continuitatea fluxului de informaţii.
Cadrele de informaţii îşi desfăşoară activitatea cu sau fără acoperire oficială3. Acoperirea oficială se referă la deghizarea unui ofiţer de informaţii în diplomat sau într-un alt tip de funcţionar guvernamental care este trimis la post în străinătate. Acoperirea neoficială se referă la orice alt tip de deghizare – ca om de afaceri, jurnalist, turist etc. – care ar putea explica prezenţa ofiţerului într-o anumită ţară sau zonă.
Folosirea unei acoperiri oficiale are mai multe avantaje, cel mai important fiind acela al imunităţii diplomatice. Dacă activităţile de spionaj ale ofiţerului sunt detectate, legea internaţională delimitează strict condiţiile în care guvernul gazdă îl poate declara persona non grata şi expulza din ţară.
În plus, statutul de diplomat asigură accesul ofiţerului de informaţii la anumite surse; în calitate de diplomat, acesta ar putea, fără a ridica suspiciuni, să se întâlnească cu oficiali guvernamentali ai ţării gazdă în cadrul activităţii sale obişnuite, precum şi cu alţi diplomaţi aflaţi la post în aceeaşi capitală.
De asemenea, trimiterea la post a unor agenţi de informaţii sub acoperire oficială într-o ambasadă garantează că, în cazul în care un cetăţean al ţării gazdă abordează ambasada în legătură cu anumite materiale confidenţiale sau cu o ofertă de a le furniza, problema poate fi rezolvată de un profesionist în domeniul informaţiilor.
Acoperirea oficială presupune şi o serie de avantaje „administrative”: ofiţerul este plătit şi se pot rezolva alte probleme legate de personal prin canalele guvernamentale obişnuite, iar comunicaţiile securizate cu serviciul de informaţii pot fi asigurate prin intermediul „staţiei”4.
În acelaşi timp, acoperirea oficială are şi câteva inconveniente. Cel mai important este acela că serviciul de informaţii ale statul-gazdă are capacitatea de a stabili, destul de precis, prin mijloace specifice, care dintre diplomaţii acreditaţi sunt ofiţeri de informaţii, datorită numărului destul de redus al oficialilor trimişi la post într-un stat. Mai mult, deşi acoperirea oficială poate asigura accesul facil la potenţialele surse (în primul rând alţi diplomaţi şi oficiali din serviciile secrete ale ţării-gazdă), ea poate obstrucţiona accesul la alte persoane, care putea ezita să intre în contact cu oficiali străini. În plus, în situaţia deteriorării relaţiilor diplomatice – cum se poate întâmpla în cazul unei crize puternice sau al unui război – ofiţerii sub acoperire oficială părăsesc ţara, prin aceasta întrerupându-se activitatea oricărei reţele pe care ar fi putut-o crea.
Avantajele şi dezavantajele unei acoperiri neoficiale sunt, în cea mai mare parte, opusul celor deja prezentate. Pe de o parte, cadrele fără acoperire oficială sunt mai greu de identificat şi pot avea acces la surse dintr-o mai mare diversitate de medii. Totodată, dacă relaţiile diplomatice sunt întrerupte, aceştia pot rămâne şi continua operaţiunea.
Pe de altă parte, acoperirea neoficială presupune o serie de dezavantaje ce nu pot fi trecute cu vederea. Cheltuielile şi dificultăţile administrative în asigurarea acoperirii neoficiale sunt mai mari decât în cazul celei oficiale. Una dintre metode este convingerea unei corporaţii sau altei organizaţii private să permită unui ofiţer de informaţii să fie angajat în cadrul acesteia. O altă soluţie ar fi ca ofiţerii să pună bazele unei afaceri sau să se implice în alte activităţi care să justifice prezenţa lor în statul-ţintă, însă această metodă nu numai că implică cheltuieli majore, dar şi un efort de durată din partea ofiţerului pentru a crea o acoperire convingătoare a activităţii sale, ceea ce ar reduce timpul şi efortul pe care ofiţerul le-ar putea dedica activităţii sale informative. Mai mult, comunicaţiile devin mai dificile, din moment ce ofiţerul nu poate folosi în mod regulat serviciile de comunicaţii ale ambasadei fără a trezi suspiciuni.
O utilizare ambiţioasă a acoperirii neoficiale implică ofiţerii care pătrund în ţările-ţintă în calitate de imigranţi, metodă aplicabilă în statele care primesc în mod obişnuit un număr mare de imigranţi sau vizitatori şi care folosesc metode mai relaxate de control al graniţelor.
Aşa cum ofiţerii de informaţii pot fi clasificaţi în funcţie de acoperirea oficială sau neoficială, se pot face diferenţieri între mai multe tipuri de surse de informaţii. Unul dintre criteriile principale este iniţiativa iniţierii legăturii, care poate fi a ofiţerului sau a agentului5.
După locul, rolul şi importanţa pe care au într-o rezidenţă, agenţii au fost clasificaţi în mai multe categorii, care, de cele mai multe ori, se întrepătrund. În afară de „clasicii” agenţi de informaţii, se poate vorbi despre agenţi de influenţă, agenţi provocatori, agenţi de sprijin, agenţi în conservare, agenţi recrutori, agenţi dubli etc.
Recrutarea agenţilor are ca scop obţinerea de informaţii din domeniul de interes şi/sau sprijinirea, în orice mod, a activităţii de culegere de informaţii şi se poate realiza de la primul contact sau poate dura uneori câţiva ani. Motivele care stau la baza atragerii la colaborare au fost sintetizate, în literatura de specialitate, prin acronimul „MICE” (Money, Ideology, Constraint, Ego – în traducere bani, ideologie, constrângere, ego). Astfel, motivele care pot determina o persoană să devină agent de spionaj sunt, în primul rând, beneficiile materiale, dar şi exploatarea de către recrutor a vederilor sale politice ori a unor slăbiciuni/ tare de caracter care o pot face uşor şantajabilă sau influenţabilă.
O altă metodă de obţinere a informaţiilor o reprezintă „exploatarea în orb” a unor funcţionari deţinători de informaţii clasificate, care, în mod inconştient, devin surse pentru spion sau agentul de informaţii, furnizând acestora date fără a realiza destinaţia lor. În acest caz, este exploatată nerespectarea de către funcţionari a reglementărilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate, fie prin prisma necunoaşterii legii, fie prin cea a predispoziţiei pentru pălăvrăgeală/ lăudăroşenie.
Unii autori includ în categoria „exploatării în orb” şi cazurile în care neglijenţa sau lipsa de instruire a funcţionarilor care lucrează cu informaţii clasificate duc la compromiterea acestora6. Astfel, schiţe, desene, hărţi ori alte materiale ce conţin informaţii clasificate sunt lăsate pe masa de lucru, la îndemâna colegilor, personalului de serviciu, vizitatorilor etc. sau documentele din aceeaşi categorie nu sunt înregistrate, multiplicate ori păstrate în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
Posibilităţile de „exploatare în orb” sunt avute în vedere inclusiv de segmentul privat, o parte dintre acestea fiind sintetizate7 în cadrul unei sesiuni organizate de Asociaţia Britanică pentru Securitatea Industriei, după cum urmează:
– conversaţia îndelungată în interiorul sau exteriorul întreprinderilor, instituţiilor, societăţilor comerciale unde se vehiculează informaţii clasificate;
– flecăreala în legătură cu unele proiecte şi cu noile produse;
– lăsarea documentelor confidenţiale la vedere, după orele de muncă;
– neînsoţirea unor vizitatori în instituţii şi birouri;
– lucrul acasă cu informaţii confidenţiale;
– citirea unor documente confidenţiale în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane;
– folosirea de locuri publice pentru întâlniri în care se vehiculează informaţii clasificate;
– divulgarea unor informaţii confidenţiale în cadrul procedurilor de selecţionare a noilor angajaţi ori cu ocazia schimburilor de experienţă prilejuite de reuniunile ştiinţifice.

1.2. Culegerea de informaţii cu ajutorul surselor tehnice
Culegerea de informaţii cu ajutorul surselor tehnice (TECHINT) se referă la un set de tehnici care folosesc mai degrabă tehnologia avansată decât agenţi umani, în vederea culegerii de informaţii. Limitate în ultimă instanţă numai de ingeniozitatea specialiştilor şi de legile fizicii, aceste tehnici presupun, în principal, activităţi de fotografiere de la mare distanţă şi interceptare a undelor electromagnetice, însă pot fi utilizate şi alte mecanisme, care exploatează, de exemplu, semnalele acustice.
Ţintele predilecte pentru activitatea de culegere de informaţii cu ajutorul surselor tehnice sunt cele ce privesc adversarii militari pe timp de război şi cele izvorâte din propriile necesităţi de natură strategico-militară. Însă prezintă interes şi comunicaţiile diplomatice şi mesajele între structurile acreditate (spargerea cifrurilor), date confidenţiale despre persoane, operatori economici, guverne etc..
Activitatea de culegere de informaţii pe cale tehnică, desfăşurate de statele ce au mijloacele necesare, se derulează de regulă în scopul prezervării intereselor de securitate naţională – interne şi externe – proprii şi ale aliaţilor, fiind vizate state adversare din punct de vedere politic, militar şi/ sau economic, însă au fost cazuri în care demersuri de acest gen au fost făcute împotriva unor ţări neutre ori chiar împotriva propriilor aliaţi.
Astfel de acuzaţii au fost aduse SUA de mass-media internaţională, în lucrări de specialitate şi, mai mult sau mai puţin voalat, pe căi diplomatice, în legătură cu programul ECHELON – sistemul global de supraveghere electronică, programul codificat „Pădurile semantice” şi sistemul informatic „Carnivore”, întrucât, excluzând activitatea informativă ilicită derulată în interesul securităţii naţionale proprii, utilizează sistemele menţionate în activităţi circumscrise spionajului economic, oferind companiilor americane informaţii de interes pentru acestea, în flagrantă contradicţiei cu principiile concurenţei loiale8.
De asemenea, acuzaţii privind interceptarea comunicaţiilor cu scopul de a obţine informaţii politice, economice, tehnologice şi comerciale prin programul ECHELON au fost aduse şi Marii Britanii, care a realizat astfel de operaţiuni prin intermediul GCHQ (Centrul Guvernamental de Comunicaţii), în februarie 2000, când Comisia pentru libertăţile şi drepturile cetăţeanului din Parlamentul Europei, a organizat audieri în baza unor documente din care rezulta că sistemul respectiv este folosit pentru spionaj economic9.
Prin folosirea mijloacelor tehnice şi electronice în interferenţă cu alte mijloace şi metode de culegere de informaţii există posibilitatea declanşării şi susţinerii unui război electronic, cum a fost cazul în Irak, în 199110. Şi în ceea ce priveşte România există suspiciuni în legătură cu utilizarea de către un alt stat, cu prilejul evenimentelor din decembrie 1989, a componentelor unui război electronic, constând în declanşarea pe ecranele radarelor unităţilor de aviaţie a unor alarme false, prin care se indica prezenţa unor „ţinte” ce semnalau survolarea teritoriului românesc de aeronave inamice11, cât şi bruiajul exercitat asupra telecomunicaţiilor civile şi militare12.

1.3. Exploatarea surselor deschise
 O altă activitate circumscrisă activităţilor de spionaj este şi culegerea de informaţii din surse deschise, constând în obţinerea de informaţii finite, prin prelucrarea informaţiilor primare obţinute din documente publice, mass-media, cărţi, Internet etc., profitând de explozia informaţională contemporană. Sunt totodată exploatate comunicările făcute de oamenii de ştiinţă cu ocazia unor reuniuni cu caracter ştiinţific, a materialelor de interes prezentate la târguri ori expoziţii internaţionale.
 Importanţa surselor deschise în procesul culegerii de informaţii este un subiect de dezbatere, rolul acestora în activităţile informative fiind considerat de unii foarte important – spre exemplu, Sherman Kent consideră că majoritatea „activităţilor de culegere de informaţii externe eficiente de la nivel înalt…trebuie să se realizeze prin observaţie şi cercetare deschisă, directă şi realistă”13 – iar de alţii mai mult sau mai puţin marginal. Aceştia din urmă consideră că, deşi sursele deschise pot oferi un context şi o bază importante, fapte cheie, cum ar fi intenţiile exacte ale unui inamic, trebuie obţinute în primul rând (dacă nu exclusiv) din surse care nu sunt publice, prin mijloace secrete specifice muncii de informaţii.
 Un mijloc aparte de culegere a informaţiilor, care ar putea fi considerat un amestec de HUMINT şi surse deschise (deoarece este obţinut de agenţi, dar într-un mod direct şi deschis), este reprezentat de rapoartele pe care le prezintă diplomaţii şi ataşaţii militari cu privire la evenimente din ţările în care sunt numiţi la post. Astfel, acest gen de materiale poate reprezenta o sursă de informaţii importante pentru orice analiză politică. Un diplomat care beneficiază de un acces considerabil la figurile politice majore dintr-o ţară sau este un fin cunoscător al istoriei ţării şi al structurii politice ar trebui să poată să ofere o evaluare aprofundată a situaţiei politice interne, care nu se poate regăsi în mass-media14.
 O modalitate des întâlnită de folosire a surselor deschise în activităţile de spionaj o constituie dezinformarea, metodă prin care unui stat sau obiectiv-ţintă i se difuzează – prin introducerea într-un circuit informaţional pe care-l frecventează – informaţii prelucrate, total sau parţial eronate, cu scopul de a-i influenţa deciziile. Atacul sau „războiul” informaţional prin mijloace înalt tehnologizate (penetrarea reţelelor de computere comerciale ori guvernamentale) ori prin utilizarea canalelor media reprezintă vulnerabilităţi care pot afecta de la decizii punctuale într-un domeniu delimitat (încheierea unui contract, promovarea sau obstrucţionarea unui anumit personaj etc.) la decizii strategice pe termen lung, ce vizează sectoare de activitate ale unui stat (economic, politic, social, militar, tehnico-ştiinific).

Capitolul 2
Provocări circumscrise spionajului şi activităţilor informative ilegale în România

 Date fiind diversitatea formelor de manifestare şi efectele activităţilor de spionaj asupra securităţii naţionale, identificarea şi monitorizarea preocupărilor şi acţiunilor serviciilor speciale străine în/ vizând România constituie în permanenţă o prioritate a activităţii serviciilor autohtone cu atribuţii pe linie de contraspionaj.
 Această atitudine a fost cu atât mai necesară cu cât afirmarea ţării noastre ca factori de stabilitate şi echilibru în regiune – inclusiv ca efect al statutului de membru al NATO şi Uniunii Europene – a determinat nu doar nuanţări ale obiectivelor serviciilor de informaţii adverse, ci şi diversificarea metodelor şi mijloacelor folosite.
 Datele şi informaţiile obţinute de Serviciul Român de Informaţii, principala autoritate în materie de contraspionaj, evidenţiază că preocupările serviciilor străine au vizat15:
crearea şi exploatarea unor noi posibilităţi informative în ţara noastră, între ţintele prioritare aflându-se instituţiile ce concentrează informaţii clasificate sau în care se elaborează strategii generale sau sectoriale, studii şi prognoze privind evoluţiile României pe diverse coordinate;
identificarea, în vederea exploatării în detrimentul statului român, a unor carenţe instituţionale, eventuale tensiuni de ordin etnic, politic şi social ori litigii/ divergenţe în relaţiile cu alte state;
cunoaşterea aprofundată a:
stadiului reformelor necesare pentru integrarea în Uniunea Europeană;
atitudinii oficialilor români cu privire la relaţiile ţării noastre cu statele member ale U.E. şi N.A.T.O.;
poziţiei şi acţiunilor concrete legate de amplasarea unor facilităţi militare americane pe teritoriul României;
angajamentului şi posibilităţilor factorilor de decizie de la Bucureşti de a se implica în rezolvarea conflictelor deschise sau îngheţate;
raporturile României cu ţările din zona balcanică, respective cooperarea cu statele riverane Dunării şi Mării Negre;
relaţiilor cu organismele financiare internaţionale.
 Totodată, serviciile de informaţii adverse au urmărit în mod consecvent promovarea intereselor de ordin economic ale propriilor ţări, cu potenţiale repercusiuni asupra celor ale României, prin susţinerea acţiunilor de consolidare a ponderii capitalului conaţional în sectoare autohtone de interes strategic, respective de creare a unor pârghii de influenţare a evoluţiilor în respectivele domenii.
 Acest tip de activităţi a vizat cu prioritate consolidarea sistemelor de relaţii create în mediile de interes, îndeosebi cele din zone decizionale, cât şi culegerea de date şi informaţii privind: societăţile româneşti în curs de privatizare, relaţiile companiilor româneşti cu parteneri importanţi, posibilităţile de a-şi adjudeca licitaţii ori de a câştiga contracte de pe poziţii avantajoase, oportunităţi de investiţii şi, în general, de penetrare a capitalului conaţional în economia autohtonă.
 De asemenea, au fost semnalate şi situaţii în care servicii de informaţii adverse s-au implicat în lansarea ori susţinerea unor campanii propagandistice ori de influenţă vizând:
 prezentarea României ca stat cu tendinţe revizioniste în raport cu state vecine;
   discreditarea valenţelor strategice ale teritoriului şi potenţialului ţării noastre în cadrul sistemului de securitate euro-atlantic (inclusive prin punerea sub semnul întrebării a capacităţii statului român de a contribui eficient la susţinerea acţiunilor şi misiunilor în format NATO);
   prezentarea distorsionată a modului în care autorităţile române acţionează pentru îndeplinirea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană.
 Pe linia activităţilor informative ilegale au mai fost semnalate acţiuni informative derulate de persoane neautorizate ori structuri constituite – în afara normelor legale – în cadrul societăţilor de pază, respectiv al altor firme ce dispun de personal specializat în domeniul protecţiei/ securităţii.
 Activităţile informative ilegale îşi păstrează gradul de periculozitate pentru securitatea naţională, date fiind metodele şi mijloacele specializate folosite, caracterul datelor accesate şi, nu în ultimul rând, ţintele vizate.
 Principalele riscuri asociate activităţilor informative ilegale au constat în:
afectarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti;
crearea de vulnerabilităţi suplimentare în protecţia informaţiilor clasificate şi, implicit, favorizarea activităţilor unor servicii de spionaj adverse în România;
alimentarea cu informaţii confidenţiale a unor grupuri de interese. Pe această linie, au fost identificate activităţi vizând:
obţinerea de informaţii nedestinate publicităţii privind procesul de privatizare a unor societăţi comerciale;
accesul ilicit la informaţii referitoare la derularea activităţilor de cercetare sau urmărire penală, respectiv blocarea unor fluxuri de informaţii privind comiterea de infracţiuni ori prejudicierea intereselor statului român, în vederea protejării celor implicaţi;
accesarea neautorizată a unor sisteme informatice şi interceptarea ori modificarea datelor vehiculate în aceste sisteme.
susţinerea unor forme de criminalitate organizată.
 Acest gen de activităţi a fost favorizat şi de lipsa unor acte normative care să reglementeze în mod clar comercializarea şi controlul dispozitivelor de interceptare a comunicaţiilor, ceea ce a permis ca astfel de sisteme ori componente ale acestora să fie achiziţionate ori prezentate spre vânzare, atât pe piaţa liberă (inclusive prin Internet), cât şi la magazinele specializate în desfacerea produselor electronice de uz curent.
 
Capitolul 3
Măsuri instituţionale pe linia contracarării activităţilor de spionaj

Capacitatea serviciilor de informaţii de a răspunde provocărilor circumscrise spionajului derivă din specificul activităţilor proprii, ele fiind primele structuri care trebuie să anticipeze schimbările şi tendinţele de evoluţie ale mediului de securitate. În acest sens, constituirea unei comunităţi de informaţii a reprezentat o necesitate obiectivă şi o oportunitate majoră a procesului de dezvoltare în domeniul activităţii de informaţii, contrainformaţii şi de securitate la nivel naţional. Ea a fost determinată de evoluţia mediului de securitate, în vederea creşterii eficienţei şi coerenţei funcţionale, prin armonizarea structurală, coordonarea oportună, eliminarea suprapunerilor şi prevenirea intervalelor neacoperite în activităţile specifice.
Comunitatea Naţională de Informaţii asigură o funcţionare în parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate, care îşi păstrează atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună coordonare a activităţii la nivelul strategic. Ea permite îndeplinirea misiunilor specifice în condiţiile funcţionării interdependente a elementelor componente, concomitent cu constituirea, la nivel naţional, a unor capacităţi ce pot fi folosite în comun. De asemenea, permite asigurarea interoperabilităţii şi utilizarea oportunităţilor deschise de era informaţională. Se asigură, totodată, posibilitatea realizării de programe naţionale comune pentru creşterea eficienţei activităţii de culegere, procesare şi utilizare în comun a informaţiilor, conform exigenţelor statului democratic de drept.
 Apartenenţa la UE şi NATO implică asumarea unor noi responsabilităţi şi adaptarea conceptuală şi funcţională a instituţiilor din sectorul de securitate, prin prisma conectării României la dinamica acestor două organizaţii, în care securitatea este indivizibilă, iar garantarea ei se face în comun.
 Logica integrării în spaţiul de securitate european şi euroatlantic presupune:
armonizarea intereselor şi priorităţilor naţionale de securitate cu cele colective, definite în documentele strategice fundamentale (prin încorporarea în Strategia Naţională de Apărare a Ţării a prevederilor din Strategia de Securitate a UE, Conceptul Strategic al NATO);
coordonarea proceselor de transformare naţionale cu cele ale structurilor comunitare şi aliate, inclusiv prin coordonarea programelor şi acţiunilor, a fondurilor şi resurselor dedicate combaterii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii;
promovarea intereselor naţionale în forurile aliate şi comunitare, demers care poate constitui un vector de catalizare şi modelare al cerinţelor proprii de securitate.
 

Concluzii

Serviciile de informaţii şi celelalte structuri care, potrivit legii, au atribuţii în domeniul contraspionajului reprezintă o componentă esenţială a sistemului securităţii naţionale. Activitatea lor are ca scop principal avertizarea oportună a autorităţilor competente cu privire la riscurile şi ameninţările care creează sau pot genera pericole la adresa valorilor şi intereselor fundamentale ale României, prevenirea acestora, precum şi protecţia adecvată împotriva unor astfel de pericole. Informaţiile asigură evitarea surprinderii strategice, fundamentarea corectă a deciziilor şi viteza adecvată de reacţie, precum şi capacitatea de acţiune pro-activă.
În activitatea de contracarare a activităţilor de spionaj este imperativ necesar ca instituţiile ablitate să funcţioneze potrivit legii, să colaboreze şi să fie integrate într-un sistem în care informaţiile vitale să circule în mod profesionist, în condiţii de legalitate şi în mod oportun, responsabilităţile să fie clare şi să nu se suprapună, iar atribuţiile să fie îndeplinite în limitele legii, la timp şi cu eficienţă.
 Redefinirea profilului strategic al României şi dinamica mediului de securitate au un impact deosebit asupra activităţii serviciilor de informaţii, determinând necesitatea adaptării acestora la noul context geostrategic. De asemenea, sporirea şi diversificarea beneficiarilor legali, care solicită produse de intelligence consistente şi variate, fundamentează nevoia de transformare, adaptare şi modernizare a serviciilor. Eficienţa procesului decizional naţional şi, mai nou, comunitar şi aliat, depinde preponderent de identificarea anticipativă, analizarea şi înţelegerea provocărilor şi oportunităţilor strategice, caracteristici definitorii ale unui serviciu de informaţii modern şi flexibil.
 De asemenea, pentru contracararea riscurilor şi vulnerabilităţilor circumscrise activităţilor de spionaj, este foarte importantă dezvoltarea capacităţii de percepţie anticipativă, care să permită evitarea surprizei strategice, domeniu în care eficienţa activităţii serviciilor de informaţii are un rol fundamental.

BIBLIOGRAFIE:

1.Doru Ioan Cristescu, Investigarea criminalistică a infracţiunilor contra securităţii naţionale şi de terorism, Ed. Solness, 2004;
2.Abram N. Shulsky, Gary J. Smith, Războiul tăcut – privire asupra lumii informaţiilor;
3.W. Wade, Spionajul şi oamenii de afaceri;
4.C. Troncotă, Careul de aşi – Serviciile secrete ale Marii Britanii, SUA, Rusiei şi Israelului, Ed. Elion, 2003;
5.A. Stanca, K.G.B.-ul şi revoluţia română, Ed. Miracol, 1994;
6.Sherman Kent, Strategic Intelligence for American World Policy;
7.Raportul de activitate al Serviciului Român de Informaţii pe anul 2005;
8.Parlamentul României, Raportul Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989

Lucrare elaborata de

NIŢU ALEXANDRU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s