NOUA STRUCTURĂ DE PUTERE A LUMII SI ACTUALA CRIZA


CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….. 1-6 pag

Capitolul I :  CE ESTE PUTEREA?………………………………………………6-9 pag

Capitolul II : ECUAŢIA DE PUTERE…………………………………………..9-9 pag

Capitolul III: STRUCTURILE PUTERII ŞI ACTUALA CRIZĂ…..9-13pag

Concluzii…………………………………………………………………………………….13-14pag

Bibliografie ……………………………………………………………………………………14 pag

INTRODUCERE

Reuniunea la nivel înalt, sub egida G8, ţinută la Hokaido Toyako, Japonia, dă un răspuns cît se poate de tranşant la o singură întrebare: Care este structura de putere a lumii de astăzi? Ecuaţie simplă: L = G8 + G5 + R.

O lume în trei trepte:
G8, cele mai puternice economii şi state ale lumii – Statele Unite, Rusia, Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Canada, Japonia;
G5, cele mai puternice economii emergente, marile puteri ale zilei de mîine – China, Brazilia, India, Mexic şi Africa de Sud;
R, restul lumii. Nu din raţiuni de spaţiu, în Japonia s-au întîlnit doar înalţii reprezentanţi ai G8 şi G5!
Agenda, marcată de evoluţiile îngrijorătoare de pe piaţa resurselor energetice şi cea a produselor agricole, direct corelate cu schimbările de climă, tot mai îngrijorătoare, a cuprins, totuşi, o paletă mai largă de probleme: starea economiei mondiale; schimbările de mediu şi climă; Africa şi dezvoltarea; probleme politice punctuale – Coreea, Iran, Afganistan, Orientul Mijlociu, Sudan; Myanmar, Zimbabwe, Nigeria, cooperarea în domeniul nuclear cu India.
Enumerarea punctelor care au făcut substanţa întîlnirilor şi formatul acestora sunt suficiente pentru a înţelege că G8 a devenit pivotul în jurul căruia se organizează încet, dar sigur, un adevărat forum global de coordonare şi decizie în cele mai importante probleme economice şi politice ale lumii. O formă ad hoc de gestiune a evenimentelor ce dau năvală peste noi, pentru care nici o instituţie internaţională, luată separat, nu mai este suficient de încăpătoare şi nici eficientă îndeajuns, ca să nu mai vorbim de instituţiile politice statale, chiar dacă reprezintă mari puteri, cum sunt SUA, Japonia, Rusia sau China.
Deşi limbajul comunicatelor şi al declaraţiilor comune este foarte rarefiat, ceea ce se citeşte printre rînduri şi mai ales în locurile rămase goale, este suficient pentru a contura o imagine asupra direcţiilor în care merg deciziile.
Pe tărîm economic, în ciuda fundalului optimist, bazat pe menţinerea creşterii la nivel global, oficial, criza bate la uşă.
Mesagerii ei ?
–    preţul uriaş al petrolului,
–    preţurile în creştere accentuată ale alimentelor,
–    alte presiuni inflaţioniste, nervozitatea, dacă nu chiar instabilitatea pieţelor financiare şi reacţiile de protecţionism ale unora dintre cei care încă mai cred că se pot pune la adăpost de globalizare şi de consecinţele ei, pe cont propriu.
Marile puteri ale lumii recunosc, chiar dacă indirect, că lipsa de transparenţă pe anumite segmente ale pieţelor de resurse energetice a favorizat creşterea speculativă a preţurilor. De aici, preocuparea pentru a reglementa ceva mai bine, mai eficient, pieţele de mărfuri pe care operează şi contracte futures.
Dincolo de bavurile nereglementării sau insuficientei reglementări, însă, criza ţine de substanţă, iar demontarea ei presupune, obligatoriu, restructurarea rapidă şi radicală a modelelor de consum, mai ales îmbunătăţirea radicală a randamentelor la utilizator. După cum, pe de altă parte, presupune menţinerea constantă a fluxurilor de aprovizionare, din statele producătoare. Soluţia salvatoare este de tipul: investiţii masive şi tehnologii radical îmbunătăţite.
Asupra acestor obiective G8 şi G5 sunt în deplin acord.
Abordarea globală şi concertată a problemelor create de schimbarea climaterică şi de mediu este direct legată de tema energiei.
Reducerea cu cel puţin 50% a nivelului actual al emisiilor de gaze în atmosferă, până în anul 2050, este obiectivul în jurul căruia s-a realizat consensul. Toate celelalte aspecte ale problemei rămân deschise şi, în bună măsură, controversate.
G5 continuă să reclame o poziţie diferită de G8, mai ales în privinţa responsabilităţii pentru efectele negative ale emisiilor de gaze şi a privilegiului de-a folosi pentru încă o perioadă semnificativă de timp tehnologii poluante, dar indispensabile dezvoltării imediate.
Iniţierea unui Parteneriat pentru Eficienţă Energetică este semnul că terenul comun   s-a lărgit şi în ciuda divergenţelor de obiective strategice, spaţiul disensiunilor s-a micşorat.
Statele puternic dezvoltate au decis alocarea unor fonduri de circa 10 miliarde de dolari anual, pentru cercetare-dezvoltare în domeniul tehnologiilor anti-poluante, respectiv menite să îmbunătăţească randamentele energetice. S-au creat instrumente noi, cum sunt Fondul pentru Tehnologii Curate, respectiv Fondului Strategic pentru Climat.
Cei 8 au promis deja alocarea a 6 miliarde de dolari pentru aceste din urmă fonduri internaţionale. De asemenea, a fost susţinută funcţionarea unui fel de bancă internaţională care să realizeze Cadrul pentru Investiţii în Energia Curată, pentru care se speră mobilizarea altor 100 miliarde de dolari, din surse publice şi private.
Preocuparea G8 şi G5 pentru dezvoltarea Africii este, desigur, una interesată, chiar dacă, imediat, subordonată unor obiective menite să amelioreze condiţiile precare de existenţă, de sănătate, învăţământ, să asigure măcar nivelul de subzistenţă pentru activităţile economice. Pe termen lung, însă, este evidentă convergenţa interesului pentru dezvoltarea şi valorificarea capitalului uman şi a puterii de absorbţie a pieţelor marelui continent.
În privinţa soluţiilor punctuale, faptul că problemele de politică internaţională, curente, sunt aduse pe masa G8 + G5 este cât se poate de semnificativ. Se creează, astfel, o presiune suplimentară, mai ales asupra guvernelor din ţări care sunt considerate factori de risc pentru securitatea globală, cum este cazul Coreei de Nord, a Iranului, Afganistanului sau Sudanului.
Văzute din perspectiva nivelului R, adică „Restul lumii’’, poate că reuniunile G8, în jurul cărora gravitează acum şi G5 şi Uniunea Europeană şi ONU şi Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi aproape toate instituţiile internaţionale relevante, nu reprezintă mare lucru. O sumă de cuvinte şi fraze cu care sau fără de care, aparent, lumea noastră rămâne aceeaşi: prizoniera aceloraşi probleme, simple, dar insolubile, ce ţin de atingerea pragului minimal de civilizaţie. La etajele superioare, însă, fiecare cuvânt are o măsură directă în capital, resurse umane, tehnologice, timp şi în ultimă instanţă Putere!

CE ESTE PUTEREA?

Capacitatea unui subiect al vieţii internaţionale de a face ca alţi subiecţi să urmeze un anumit comportament chiar împotriva voinţei lor;
-alături de stat acţionează şi alţi purtători de putere;
-există putere relaţională şi putere structurală;
-puterea nu este un dat permanent;
-puterea este dată de componente hard, dar şi soft ;

CRITERII DE ANALIZĂ:
DE ORDIN CANTITATIV:
•    populaţia
•    suprafaţa teritoriului naţional
•    capacitatea economică
•    resursele naturale
•    capacitatea militară

DE ORDIN CALITATIV :
•    nivelul tehnologic
•    nivelul general de pregătire a populaţiei
•     activitatea diplomatică
•     tipul de guvernare şi natura acesteia
•     voinţa naţională
•    configuraţia teritoriului naţional
•    accesul la oceanul planetar
•    natura, dimensiunea şi structura alianţelor
•    clima
•    coeziunea internă
•    percepţia

POPULAŢIA
•    analiză pe zone
•    analiză pe ţări
•    indice de natalitate
•    nivel de pregătire
•    structura pe vârste
•    structura etnică şi religioasă

ZONA/ ANUL    1950    1975    2003
Asia Centrală şi estul Europei    275(11,2)    410(9,3)    472(7,7)
Japonia    83(3,4)    117(2,6)    130(2,1)
Europa Occidentală    315(12,8)    346(7,0)    375(6,2)
America de Nord    170(6,9)    251(5,7)    285(4,7)
America Latină    152(6,2)    353(8,0)    533(8,7)
Africa    222(9)    467(10,6)    830(13,6)
Orientul Mijlociu    55(2,2)    135(3,0)    220(3,6)
Asia de Sud    480(19,6)    933(21,2)    1415(22,7)
China    560(22,9)    975(22,2)    1250(20,5)
Australia,Noua Zeelandă, Oceania    11(0,5)    18(0,4)    23(0,4)

CELE MAI POPULATE STATE ALE LUMII (MIL.LOCUITORI)

ŢARA    1930    1950    1980    2004
China       430       540      970    1298
India       335       370      673    1065
S.U.A.       120       155      227    293
Indonezia       60       77       146    238
Brazilia       40       53      119    184
Rusia       81       98      129    143
Pakistan           –       35      82    159
Japonia       64       84      117    127
Bangladesh            –       40      92    141
Nigeria       19       28      85    127

Alvin Toffler în lucrarea „Puterea în mişcare” definea centrul de putere şi caracteriza competitorii în procesul de edificare al noului mediu de securitate ţinând cont de următoarele trei criterii: potenţialul militar, capacităţile economico-financiare si potenţialul tehnico-ştiinţific de care dispun aceştia.
La acestea trebuie adăugat dinamismul, respectiv capacitatea de a lua decizii oportune si de a le transforma in fapte/ per acţiuni concrete, cu finalizarea stabilita si cu viziunea evoluţiilor ulterioare.
Actualmente S.U.A. este singura super putere mondială clasându-se între primele zece state ale lumii pe toţi vectorii de putere:
•    Teritoriu – dispune de un teritoriu extins 9.364 000 km2
•    Populaţia – 298.213.739 de locuitori (al treilea stat în lume), având 270 de laureaţi la premiul Nobel.
•    Economie – locul 2 la producţia de cărbuni si gaze, şi locul 11 la rezervele de petrol.
•    Putere militară – locul 1 cumulat la puterea militară şi la capacitate de proiecţie a puterii.

Vectorii de putere ai Chinei sunt următorii:
Teritoriu – China dispune de un teritoriu extins cu multe resurse naturale.
Populaţie – China are cel mai mare număr de locuitori
Economic – China se situează pe locul 6 în lume la PIB şi pe locul 2 la Puterea de Cumpărare; este pe locul 12 în lume ca rezerve de petrol, pe locul 1 în lume la producţia de cărbuni, şi pe locul 3 la rezerve de cărbune.
Putere militară – cea mai mare armată din punctul de vedere al efectivelor umane, pe locul 3 la număr de tancuri şi pe locul 2 la nave de luptă.

ECUAŢIA DE PUTERE A UNUI STAT

    După Ray S. Cline
Puterea = [ Masa critică ( populaţia + teritoriul) + Putere economică + Putere militară ] x [ Planificare coerentă a strategiei naţionale + Voinţă ]

•    Planul superior este cel militar, aici dominaţia Americii fiind incontestabilă. Planul de mijloc este cel economic, balanţa fiind distribuită între câţiva actori globali, alături de SUA având în joc UE, Japonia, China şi venind puternic din urmă India şi Rusia. Planul de jos este cel al relaţiilor transnaţionale, unde avem o distribuţie haotică a puterii, actori tradiţionali de tip stat-naţiune convieţuind cu actori noi de tip non-statal sau transnaţionali. În acest ultim plan, accesul tot mai facil la tehnologie a făcut ca o serie de evoluţii să schimbe dramatic harta relaţiilor internaţionale, din ce in ce mai mult actori non-statali având ceva de spus în mersul relaţiilor internaţionale.

STRUCTURILE PUTERII ŞI ACTUALA CRIZĂ
Opiniile experţilor americani in legătură cu priorităţile de politica externă ale viitoarei administraţii.
Interviul a fost acordat în exclusivitate de către John Hulsman, expert în probleme euroatlantice la German Council on Foreign Relations şi un susţinător al candidatului democrat Barack Obama.
JOHN HULSMAN
Structura de putere a lumii s-a schimbat fundamental,
Ce însemnă o victorie Obama pen¬¬tru Europa?
Problema majoră cu care se va con¬frunta o preşedinţie Obama este legată de faptul că vine pe un val imens de aş¬tep¬tări şi speranţe.
În cazul Afganistanului, Obama va cere europenilor sa disloce mai mulţi sol¬daţi în partea de sud, pentru că în joc se află însăşi credibilitatea Alianţei;
NATO tre¬buie sa demonstreze ca este capabila sa funcţioneze din nou ca o Alianţă în ter¬meni de distribuţie echitabilă a riscurilor.
În al doilea rând, pentru a revitaliza OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) Europa si America trebuie sa decidă reduceri majore ale sub¬venţiilor destinate fermelor agricole.
Este UE gata sa elimine, în numele combaterii să¬răciei globale, toate aceste bariere pro¬tec¬ţioniste şi să-şi reformeze Politica Agricola Comuna?
Pe de alta parte, o preşedinţie Obama va fi de acord cu Eu¬ro¬pa ca o eventuală bombardare a Iranului ar fi un dezastru strategic. Dar un Iran care deţine arme nucleare este un risc inacceptabil pentru pacea si securitatea in¬ternaţională.
De aceea, pentru a schim¬ba calculul Teheranului, Europa si Ameri¬ca trebuie împreună sa propună o formu¬¬lă de constrângere mai fermă şi mai efi¬cien¬tă. Cu cât este mai mare presiunea asu¬pra Teheranului, cu atât este mai mi¬¬ca probabilitatea unei acţiuni militare pre¬ventive. Una dintre opţiuni se refera la în¬¬ghe¬ţarea oricărei activităţi investiţionale occidentale in Iran, iar acest pas trebuie sa înceapă cu cei mai mari investitori eu¬ro¬peni – Germania şi Italia. Sunt Ger¬ma¬nia şi Italia pregătite sa renunţe la bene¬fi¬ciile lor economice?
În primele luni de mandat trebuie fă¬cute progrese semnificative; împreuna, Europa si America trebuie sa demon¬stre¬ze relevanta Alianţei, actionând eficient. Oamenii s-au saturat de atâta vorbărie si de lipsa de rezultate. Trebuie sa funcţionam din nou ca o Alianţa autentica, sa îm¬¬părţim riscurile guvernării globale. In caz contrar, distracţia s-a cam terminat. Euro¬pe¬nii nu pot sa îl învinovăţească la nesfârşit pe G.W. Bush pentru eşecul guvernării globale. Europa are o anumita tendinţa spre izolaţionism, devenind deseori mult prea absorbita de eternele probleme interne ale construcţiei comunitare. Dar Europa nu îşi permite sa continue sa fie spectator, Europa trebuie sa devină ac¬tor. Ironia consta in faptul ca momentul che¬¬ie al unei preşedinţii Obama va fi defi¬nit mai degrabă de reacţia europenilor fata de aceasta, decât de acţiunile con¬cre¬te întreprinse de Obama. Vom reuşi sa depăşim inerţia, pasivitatea europenilor atunci când vine vorba de asumarea unui plus de responsabilitate in gestionarea ame¬¬ninţărilor globale? Aceasta-i întrebarea.
În realitate, ne aflam într-o lume intermediara: America este preşedintele “consiliului de administraţie”, pri¬mus inter pares, dar asta nu înseamnă ca Statele Unite vor ocupa aceasta poziţie pentru totdeauna sau ca nu mai exista si alţi membri in “consiliul de administraţie” – puterile emergente, precum sta¬tele BRIC (Brazilia, Rusia, India, Chi¬na) sau Japonia.
Aspectul cel mai deru¬tant este legat de faptul ca fiecare pro¬vo¬care globala, pentru a fi gestionata efi¬cient, necesita de fiecare data o alta for¬mula, un nou “consiliu de administraţie”. Trăim intr-o lume care cere mai multa flexibilitate diplomatica, in care va trebui sa optam de o maniera in care sa nu alienam statele care se afla in dezacord cu noi, pentru ca, inevitabil, vom avea ne¬vo¬ie de ele a doua zi. Vom avea nevoie de elite cu aptitudini si formate de gândire diferite de cele cultivate de noi in ultima suta de ani, pentru ca navigam intr-un teri¬toriu complet necunoscut.
Este foarte puţin probabil ca politica externa americana sa funcţioneze în absenta unei înţelegeri a rolului si poziţiei pe care SUA îl are in noua structura de pu¬tere.
Primul principiu care ar trebui sa ghi¬deze elaborarea politicii externe ameri¬ca¬ne a fost formulat de Edmund Burke – im¬perativul etic de a avea curajul sa privim lumea aşa cum este ea in realitate. Si sa încercam sa formulam politici publice care pornesc de la o lume reală.
America va rămâne pentru mult timp de acum înainte primus inter pares. Dar sunt si alţi membri in “con¬siliul de administraţie” care contează şi pe care trebuie să îi implicăm in formu¬larea deciziilor. Daca noua administraţie va încerca sa ii ignore, va face aceeaşi eroare ca si neoconservatorii: se va pregăti pentru o lume care nu mai exista si va ajunge sa se întrebe de ce politicile sale nu funcţionează. Structura de putere a lumii s-a schimbat fundamental fata de mijlocul anilor ‘90.
Pe de alta parte, din punct de vedere al deficitului de guvernare globală, nu re¬zol¬vă nici o problema. Democraţiile sunt esenţiale in acest demers, dar nu sunt sufi¬ciente.
Să luăm, de exemplu, încălzirea globală. Avem nevoie de China. În rea¬litate, o alianţă a democraţiilor nu ar pu¬tea rezolva nici măcar o singura pro¬ble¬ma fără implicarea nondemocratiilor.
Puterea este si va rămâne un aspect cen¬tral al relaţiilor internaţionale, iar un pro¬cent semnificativ va continua sa fie deţinut de state nondemocratice. Pentru a pro¬gresa in probleme care ţin de pacea si securitatea internaţionala (Irak, Iran, Coreea de Nord), democraţiile tre¬bu¬ie sa lucreze contextual cu nonde¬mo¬cratiile, atunci când interesele comune per¬mit acest lucru.
Ce opţiuni au America si Europa in¬¬tr-o lume care tinde sa fie definita de as¬censiunea statelor BRIC?
Provocarea strategica principală a co¬munităţii euroatlantice, în următorii 25 de ani, va fi integrarea puterilor emergente în¬¬¬tr-un sistem de norme şi reguli definit de Europa si SUA.
Daca nu vom reuşi sa le transformam în state care sunt interesate sa fie parte a unui sistem de norme euro¬at¬lantice, ele vor deveni puteri antisistem şi vom ajunge sa trăim în jungla.
O com¬po¬nenta esenţiala a acestei strategii este “ma¬rea pace capitalista”. Stimulentul pe care îl avem si despre care nimeni nu vorbeşte este capitalismul. Nu trebuie sa con¬¬vingi statele BRIC ca modelul capi¬ta¬list funcţionează, pentru ca acestea sunt dovada vie a acestui lucru. Trăim intr-un sistem global, în care toate marile puteri utilizează aproape acelaşi sistem econo¬mic, iar asta este o oportunitate fără pre¬ce¬dent. Trebuie sa le convingem sa ac¬cep¬te regulile OMC, sa intre intr-un spaţiu al normelor. Este in interesul nostru ca Chi¬na sa continue sa crească, sa pro¬gre¬se¬ze, sa-si sporească nivelul de prospe¬ri¬tate economica.
Toţi suntem in favoarea ca¬pitalismului. Cu cat China este mai pluralista, extinzându-si din ce in ce mai mult clasa mijlocie, cu atât mai bine pen¬tru Statele Unite. Sa o transformam din interior, pentru ca, sa nu uitam, capi¬talis¬mul este o forţa inerent revoluţionara. In plus, China va avea un interes funda¬men¬tal in conservarea sistemului care ii asi¬gura prosperitatea economica, astfel ca nu va fi tentata sa conteste statu-quo-ul, fără a risca propria sinucidere econo¬mi¬ca.

CONCLUZII
Probabil ca, din punct de vedere al politicii externe a Sta¬telor Unite, ne confruntam cu unele dintre cele mai importante alegeri din istoria noastră recentă. America nu duce doar războaie in Irak si Afganistan, dar este, in acelaşi timp, ameninţata de provocări pe termen scurt, mediu si lung, mergând de la atacuri teroriste si secu¬ritate energetica la armele nucleare iraniene si ascensiunea Chinei.
Mai presus de toate, exista temerea ca, aşa cum a de¬monstrat-o recentul conflict dintre Rusia si Georgia, este de-ajuns un singur eveniment pentru ca toate aces¬te probleme să se transforme într-o furtună imediată, de¬vas¬tatoare. Imaginaţi-va doar un atac american sau isra¬e¬lian asupra Iranului. Potenţiale consecinţe: o replica a Iranului împotriva forţelor americane si a aliaţilor aces¬tora din regiune, izbucnirea unei noi terori islamiste glo¬ba¬le îndreptate împotriva Statelor Unite, explozia pre¬tu¬rilor la energie, colapsul dolarului accelerându-se, în timp ce China optează pentru păstrarea rezervelor intr-o moneda mai sigura, si o Moscova furioasa, care decide ca e timpul sa dea Georgiei o noua lecţie, prin recursul la forţa.
Chiar daca votul fiecărui american depinde, intr-o măsura mai mare sau mai mica, de politica externa, acesta va conta cu siguranţa. Politicile anterioare au avut deja im¬pact asupra americanului de rând. Preocuparea noastră pentru Balcani ne-a distras atenţia de la ame¬ninţările te¬roriste dinainte de 11 septembrie. Eşecul în a dezvolta o politica energetica viabila atât in tara, cat si peste ho¬tare a dus la creşterea preţului benzinei si la o prezenta militară covârşitoare in Orientul Mijlociu.
Cu siguranţa, aceste probleme au cauze multiple – multe dintre ele neputând fi controlate, în totalitate, de către Statele Unite – dar atunci când americanii suferă din cauza inflaţiei, stau la cozi interminabile in aero¬por¬turi sacrificându-si viata privata in numele siguranţei pu¬blice, acest lucru nu se datorează unui destin prestabilit sau planurilor inevitabile ale adversarilor Americii, ci, mai degrabă – şi într-o mare măsură – propriilor noastre de¬cizii.

BIBLIOGRAFIE:
PROF. M. VELEA
ZIARUL ,,BURSA”

 

 

 

 

 

 

 

LUCRARE ELABORATA DE

CHIVĂRĂ GEORGETA

SUB EGIDA ISOP BUCURESTI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s