CONTEXT INTERNAŢIONAL.Riscuri la adresa securităţii individului

Delimitări conceptuale
DISCRIMINAREA: orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, fondată pe rasă, culoare, ascendenţă sau origine naţională sau etnică, care are ca drept scop sau efect de a distruge, ori a compromite recunoaşterea, beneficiul sau exercitarea, în condiţii de egalitate, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în domeniile politic, economic, social, cultural sau în orice alt domeniu al vieţii publice.


Discriminarea directă: o persoana este tratată mai puţin favorabil decât este alta, deşi ar putea fi tratată într-o manieră similară
Discriminarea indirectă: o prevedere, criteriu sau practică, aparent neutre, dezavantajează anumite persoane aparţinând unei minorităţi, în afara de cazul în care acestea sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
Cadrul normativ
Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi
Discriminare pozitivă
Libertatea religioasă
Identitatea etnică
Drepturile minorităţilor naţionale
Protecţia persoanelor cu handicap
Concluzii

Lucrare in format ppt

discriminare

click pe scrisul rosu mic pentru a downloada fisierul in format pdf iar apoi dupa ce se deschide pagina noua, repetati operatiunea.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s