ROLUL ŞI LOCUL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ÎN CADRUL SISTEMULUI NAŢIONAL DE MANAGEMENT AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

În ultimii ani, în întreaga lume au avut loc importante schimbări climaterice. Acestea, sunt efectul creşterii gradului de poluare, a conflictelor militare, numărului  mare de incendii în masă, a defrişărilor masive şi lipsei unor măsuri eficiente de refacere a fondului forestier.
În aceste condiţii, şi în ţara noastră, se manifestă din ce în ce mai des şi cu o intensitate tot mai crescândă, fenomene meteorologice extrem de periculoase, care favorizează producerea unor dezastre naturale de mari proporţii.


Drept urmare, s-a impus cu celeritate crearea unui cadru normativ care să reglementeze modul de răspuns al autorităţilor în faţa ameninţărilor situaţiilor de urgenţă, prin elaborarea unui pachet legislativ adecvat care, pe lângă realism şi viabilitate, respectă principiile compatibilităţii şi complementarităţii cu legislaţia Comunitară în domeniu.
Abordarea ca sistem a managementului situaţiilor de urgenţă la nivel naţional este o caracteristică exclusivă a actualei concepţii privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă este organizat şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de normalitate.
Prin legislaţia actuală sunt stabilite cu claritate şi realism competenţele ministerelor şi celorlalte organe ale administraţiei publice centrale pentru gestionarea tuturor tipurilor de risc, crescând, totodată, importanţa comitetelor judeţene şi a serviciilor de urgenţă profesioniste, prin preluarea  unor competenţe decizionale transferate de la nivel central, în contextul procesului de descentralizare şi deconcentrare ce se desfăşoară la nivelul întregii societăţi.
În gestionarea situaţiilor de urgenţă sunt constituite organisme şi structuri după cum urmează:
– Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
– Comitete ministeriale pentru situaţii de urgenţă;
– Comitete judeţene pentru situaţii de urgenţă;
– Comitete locale pentru situaţii de urgenţă;
– Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
– Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
– Centre operative cu activitate permanentă;
– Centre operative cu activitate temporară;
– Celule de urgenţă;
– Servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă; 
– Servicii private pentru situaţii de urgenţă;  
– Servicii private de urgenţă constituite ca societăţi comerciale.
Sistemul Naţional are în compunere:
comitete pentru situaţii de urgenţă;
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
servicii publice comunitare profesioniste pentru situaţii de urgenţă;
centre operative pentru situaţii de urgenţă;
comandantul acţiunii.
1. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
În cadrul comitetelor pentru situaţii de urgenţă se regăseşte şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Organizarea şi funcţionarea C.N.S.U. este reglementată prin H.G.R. nr.1489/2004. Prevederile acestui act normativ constituie baza legislaţiei subsecvente care reglementează structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă” (H.G.R. nr.1491/2004), a modului de repartizare a principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă (H.G.R. nr.2288/2004), precum şi a altor acte normative cu rol de reglementare internă emise de conducătorii instituţiilor reprezentate în cadrul Comitetului Naţional. 
În conformitate cu prevederile actelor normative care reglementează activitatea C.N.S.U., privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile acestui organism, se pot evidenţia următoarele aspecte:
„Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, se constituie şi funcţionează, ca organism interministerial de management, sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi în coordonarea primului-ministru, în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă”.
Din C.N.S.U. fac parte 20 de instituţii după cum urmează: 11 ministere, S.R.I., S.P.P., S.T.S., 5 oficii şi agenţii şi I.G.S.U.
Activitatea C.N.S.U. se desfăşoară pe baza planurilor anuale elaborate de Secretariatul tehnic permanent al comitetului, conform art.10 din H.G. nr.1490/2004.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă asigură îndeplinirea atribuţiilor specifice pe linia realizării în România a obiectivelor strategiei internaţionale de reducere a dezastrelor.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă se constituie şi funcţionează sub conducerea nemijlocită a ministrului administraţiei şi internelor şi sub coordonarea primului-ministru. 
Comitetul Naţional este un organism interministerial format din persoane cu putere de decizie, experţi şi specialişti desemnaţi de ministerele cu atribuţii complexe în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

2. Structurile profesioniste pentru situaţii de urgenţă
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ca organ de specialitate din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigură coordonarea unitară şi permanentă a activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
 Serviciile de urgenţă  profesioniste pentru situaţii de urgenţă, constituite ca servicii deconcentrate, funcţionează ca inspectorate judeţene şi al municipiului Bucureşti şi asigură în zonele de competenţă coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.
 În situaţii de urgenţă, coordonarea unitară la locul producerii evenimentului excepţional a acţiunii tuturor forţelor stabilite pentru intervenţie se realizează de către o persoană împuternicită, după caz, de către Comitetul Naţional, ministerial, judeţean sau al municipiului Bucureşti, în funcţie de natura şi gravitatea evenimentului şi de mărimea categoriilor de forţe concentrate, denumită comandantul acţiunii.
 Comandantul acţiunii poate fi ajutat în îndeplinirea sarcinilor de către grupa operativă şi punctul operativ avansat, constituite potrivit reglementărilor în vigoare.
Finanţarea acţiunilor preventive, de intervenţie şi reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul de stat, bugetele consiliilor judeţene şi locale, precum şi ale instituţiilor şi operatorilor economici, din alte surse interne şi internaţionale.
Finanţarea măsurilor şi acţiunilor de protecţie şi supravieţuire a populaţiei pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă se face astfel:
– prin bugetele consiliilor judeţene, dacă situaţia de urgenţă s-a produs la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective;
– prin bugetul de stat, dacă situaţia de urgenţă s-a produs la nivel naţional sau nivelul mai multor judeţe;
– operatorii economici şi instituţiile publice au obligaţia prevederii în bugetele proprii a fondurilor necesare protecţiei şi supravieţuirii salariaţilor pentru asigurarea continuităţii activităţii pe timpul situaţiilor de urgenţă.
 Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de către ministere pe domenii de activitate, autorităţile centrale şi locale de administraţie publică, cu avizul inspectoratului general şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti.
 Este necesară realizarea unor baze de date şi a unor programe informatice care să fundamenteze alegerea priorităţilor în activitatea preventivă.
Diminuarea pagubelor, a pierderilor de vieţi omeneşti şi a consecinţelor pentru mediu ca urmare a situaţiilor de urgenţă nu depinde numai de acţiunile de răspuns întreprinse în timpul acestora. Diminuarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi acţiunile premergătoare producerii acestora, cele de gestionare (management) la producere şi cele întreprinse postdezastru.
Pentru ca efortul tuturor componentelor Sistemului Naţional pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă să fie coordonate şi să aibă ca efect comunităţi pregătite să facă faţă situaţiilor de urgenţă, gestionarea acestora trebuie abordată într-o concepţie integrată.
În această concepţie integrată sunt incluse şi comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, componente menite să răspundă cel mai bine nevoilor concrete de protecţie a fiecărei comunităţi în parte.
Dacă la nivel central şi judeţean lucrurile sunt reglementate şi organizate corespunzător, la nivel local încă se manifestă unele greutăţi (care se constituie în puncte slabe), determinate de:
insuficienţa resurselor materiale şi financiare destinate acţiunilor preventive şi de răspuns în situaţii de urgenţă;
forme neadecvate de pregătire profesională specifică;
insuficientă coerenţă în adoptarea de politici locale;
inconsecvenţă în realizarea obiectivelor/măsurilor/acţiunilor stabilite prin diferite documente programatice;
deficienţe în sistemul de recrutare şi motivare a personalului voluntar din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă;
inexistenţa în structura organizatorică a primăriilor din mediul rural a unei persoane responsabile în domeniul situaţiilor de urgenţă (funcţie de sine stătătoare).
Eliminarea acestor puncte slabe presupune cuprinderea în planurile şi programele de activităţi/acţiuni a unor măsuri concrete, cu termene şi responsabilităţi precise, pe baza următoarelor obiective şi direcţii de acţiune:
Construcţie instituţională
capacitate de răspuns credibilă
asigurarea unei permanente capacităţi de protecţie eficientă şi adecvată la riscurile existente şi probabile la adresa securităţii individuale şi colective a populaţiei civile;
evaluări şi prognoze realiste asupra riscurilor existente pe raza unităţilor administrativ-teritoriale;
modernizare structurală şi logistică:
structuri adecvate riscurilor unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici, dimensionate şi înzestrate în raport de necesităţile operative şi de posibilităţile de susţinere financiară de care dispun administraţiile locale;
includerea în componenţa structurilor responsabile cu managementul situaţiilor de urgenţă (comitete locale pentru situaţii de urgenţă, servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă) a tuturor instituţiilor, serviciilor, operatorilor economici care concură la îndeplinirea misiunilor de protecţie;
dotarea progresivă cu tehnică şi aparatură modernă, în funcţie de resursele bugetare şi locale;
parteneriat operaţional intensificat
activităţi şi acţiuni comune cu structuri similare locale, judeţene, naţionale şi internaţionale, pe bază de parteneriate speciale, bilaterale sau multilaterale;
integrare graduală
interoperabilizare treptată a structurilor în perspectiva aderării la Uniunea Europeană;
Infrastructură
întocmirea hărţilor de hazard şi hărţilor de risc;
întreţinerea şi modernizarea infrastructurii existente;
lucrări de amenajare a teritoriului;
îmbunătăţiri funciare.
Problema esenţială în realizarea obiectivelor, direcţiilor de acţiune şi măsurilor de eficientizare a activităţilor de prevenire şi intervenţie o reprezintă susţinerea financiară la nivel local.
Principalele surse de finanţare a acestor activităţi, care trebuie valorificate pentru creşterea nivelului de protecţie a comunităţilor, sunt:
Sursele bugetare – bugetele locale repartizate de consiliile judeţene, în care trebuie să se prevadă distinct fondurile destinate situaţiilor de urgenţă;
Surse locale – impozite, taxe, contribuţia instituţiilor, serviciilor, operatorilor economici din unităţile administrativ-teritoriale;
Surse externe – atrase pe bază de proiecte cu finanţare externă (tip SAPARD, PHARE etc.);
Un rol important revine consiliilor judeţene, pentru analiza şi repartizarea judicioasă a fondurilor pe localităţi, având în vedere riscurile specifice şi posibilităţile locale ale acestora.
 Repartizarea managementului tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă, precum şi a principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de răspuns în situaţii de urgenţă sunt activităţi şi acţiuni care necesită analizarea lor defalcat, atât în planul tipului de răspuns pe care îl furnizează, cât şi în ceea ce priveşte nivelul competenţei teritoriale la care se asigură răspunsul.
Astfel, acţiunile de răspuns presupun conlucrarea permanentă între componenta managerială, responsabilă cu analizarea propunerilor, luarea deciziilor şi transmiterea măsurilor ce se impun a fi adoptate, pe de o parte şi structurile tehnic-operative specializate, ale căror atribuţii principale constau în formularea propunerilor privind soluţiile tehnice de rezolvare a acestora, analizarea situaţiilor operative create, precum şi punerea în aplicare a hotărârilor organelor de decizie.
 Referitor la palierele asigurării răspunsului, se disting nivelul naţional, cel judeţean şi cel local, în cazul celor din urmă ponderea cea mai însemnată fiind aceea a activităţilor de intervenţie efectivă.
Potrivit H.G.R. nr.2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, repartizarea managementului tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă este următoarea:
Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru situaţii de urgenţă de tipul:
– incendii;
– accidente nucleare şi/sau urgenţe radiologice;
– accidente chimice cu implicaţii în afara amplasamentului;
– avarierea gravă a sistemelor de gospodărie comunală;  
– explozii necontrolate ale muniţiei rămase din timpul conflictelor militare;
– evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă; 
– poluări marine în zona costieră;         
– căderi de obiecte din atmosferă şi din cosmos.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru situaţii de urgenţă de tipul: accidentelor majore pe căile de transport şi căderilor masive de zăpadă, polei şi blocaje de gheţuri pe Dunăre.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru situaţii de urgenţă de tipul cutremurelor puternice şi alunecărilor de teren.                      
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri pentru situaţii de urgenţă de tipul:
– accidente, avarii, explozii şi incendii în industrie;
– accidente chimice cu implicaţii pe amplasament;
– avarii grave la magistralele de transport gaze, produse petroliere, energie electrică;
– accidente de construcţii hidrotehnice;  
– alunecări şi prăbuşiri de teren la exploatări miniere, inclusiv la cele cu  implicaţii asupra infrastructurii reţelelor de transport a energiei şi gazelor naturale.            
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru situaţii de urgenţă de tipul:
– incendii la fondul forestier;            
– secetă;
– căderi de grindină;                      
– invazii de dăunători;                    
– contaminări de culturi vegetale.         
Ministerul Mediului şi Pădurilor pentru situaţii de urgenţă de tipul:
– fenomene meteorologice periculoase;      
– poluări ale cursurilor de apă interioare;
– poluări marine în zona costieră;         
– accidente de construcţii hidrotehnice.  
Ministerul Sănătăţii pentru situaţii de urgenţă de tipul epidemiilor.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale pentru situaţii de urgenţă de tipul avariilor grave la sistemele de comunicaţii şi informatică.    
Autoritatea Naţională, Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru situaţii de urgenţă de tipul:
– epizootii;
– contaminări de produse vegetale şi animale.    
Având în vedere cele prezentate, rezultă că din punct de vedere instituţional România trebuie să adopte o politică de prevenire cu profund caracter pro-activ în măsură să asigure condiţiile unui răspuns naţional integrat atunci când situaţia o impune.
Toate documentele programatice elaborate la nivel naţional (strategii, doctrine, regulamente, scenarii etc.) au ca obiectiv analiza impactului asupra populaţiei, precum şi eficientizarea răspunsului naţional în astfel de situaţii.
Răspunsul naţional în situaţia producerii unor evenimente deosebite presupune cooperarea tuturor instituţiilor statului în concordanţă cu responsabilităţile acestora. Este greu de crezut că un tip de situaţie deosebită impune doar răspunsul instituţiei abilitate fără sprijinul altor componente care să asigure sprijin, potrivit domeniului de competenţă. Spre exemplificare evidenţiez faptul că în situaţii de conflict armat, evenimente de natură teroristă sau situaţii de urgenţă, intervin în mare parte aceleaşi structuri, însă având prerogativele stabilite de legislaţia specifică.
Totodată, trebuie avut în vedere că indiferent de situaţia majoră creată, apar evenimente colaterale sau în cascadă care impun măsuri şi acţiuni concertate iar uneori chiar ale aceleiaşi instituţii, având însă abordări diferite în cadrul unei acţiuni majore de răspuns (ex: măsuri şi acţiuni pentru limitarea efectelor acţiunilor teroriste concomitent cu acţiuni de răspuns cu caracter contraterorist).

Potrivit legislaţiei în vigoare Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă îi revin responsabilităţi concrete în vederea participării la acţiuni cu caracter preventiv sau operativ care presupun reacţia de specialitate în ceea ce priveşte managementul consecinţelor.

Misiunile şi responsabilităţile Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt reglementate de prevederile legislaţiei primare şi subsecvente specifice: O.U.G. nr.21/2005 aprobată prin Legea nr.15/2005 pentru aprobarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă, H.G.R. nr.2288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă şi H.G.R. nr.1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit prevederilor art.24, lit. h) din Legea nr.481 privind protecţia civilă, Inspectoratul General coordonează acţiunile de limitare şi înlăturare a urmărilor calamităţilor naturale şi a celorlalte situaţii de protecţie civilă, în acest context avându-se în vedere situaţiile de urgenţă de provocate de factorul uman sau manifestări specifice dezastrelor naturale care sunt consecinţă a acţiunii umane.
În Planul cadru al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru situaţii de alertă teroristă, instituţia noastră are prevăzute atribuţii care constau în măsuri cu caracter preventiv, întocmirea rapoartelor informative privind evoluţia situaţiei operative, precum şi participarea la acţiuni de înlăturare a efectelor unor situaţii de urgenţă determinate de acţiuni cu caracter terorist.
Printre atribuţiile IGSU se mai pot enumera:
– coordonează instituţiile participante la managementul situaţiilor de urgenţă, în concordanţă cu principiile existente pe plan internaţional, specifice O.N.U., N.A.T.O., U.E. şi altor organisme la care România este parte;
– asigură relaţiile cu organismele şi organizaţiile internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale, cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă fiind PUNCT NAŢIONAL DE CONTACT
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă poate întrebuinţa următoarele structuri:
– Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti;
– 41 inspectorate pentru situaţii de urgenţă judeţene;
– Unitatea Specială pentru Intervenţii în Situaţii de Urgenţă Ciolpani;
– Centrul de Comunicaţii şi Informatică Bucureşti;
– Unitatea Specială de Securitate Civilă la Obiective de Importanţă Deosebită;
În acest context printre misiunile asigurate de către structurile profesioniste pentru situaţii de urgenţă se pot enumera:
– monitorizarea unor situaţii de urgenţă centralizarea datelor şi informaţiilor în vederea informării Comitetului ministerial şi a Comitetului Naţional;
– înştiinţarea autorităţilor administraţiei publice;
– căutarea şi salvarea persoanelor;
– evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor;
– stingerea incendiilor;
– înlăturarea consecinţelor accidentelor cu afectarea factorilor de mediu (accidente chimice, radiologice, biologice, cele produse pe timpul transportului unor substanţe periculoase, obiective cu risc major-SEVESO  ş.a.) prin misiuni de cercetare şi decontaminare
– descarcerarea
– acordarea primului ajutor medical calificat prin intermediul modulelor  S.M.U.R.D. organizate în cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste;
– misiuni de tipul: potabilizarea apei; transportul apei potabile şi menajere pentru instituţii publice şi operatori economici; transportul apei potabile şi menajere, a alimentelor şi altor categorii de bunuri materiale pentru persoanele sinistrate; acţiuni în domeniul depoluării marine în zona costieră a Mării Negre ş.a..

COORDONAREA STRUCTURILOR CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL MANAGEMENTULUI SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

În cadrul MAI conducerea structurilor, în situaţii de natură teroristă este asigurat de Comitetul pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor sau după caz de Centrul de Decizie al Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (C.N.C.A.O.P.)
În acest context, în ceea ce priveşte managementul consecinţelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice, prin Centrul Operaţional Naţional

Având în vedere complexitatea unor evenimente cu caracter terorist şi consecinţele asupra populaţiei, în funcţie de situaţie rolul de coordonator al structurilor revine, după cum urmează:
a)pentru situaţiile de urgenţă din domeniul riscurilor naturale, tehnologice sau biologice care nu presupun evenimente publice de amploare care pot genera situaţii de urgenţă, de către Centrul Operaţional Naţional;
b)pentru situaţiile de urgenţă generate de evenimente publice de amploare, de către Centul Operativ de Conducere al Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (C.N.C.A.O.P.);
c)la nivelul inspectoratelor generale/similar de către centrele operaţionale pentru situaţii de urgenţă, respectiv Centrul Operaţional Naţional în cazul I.G.S.U.;
d)la nivel judeţean coordonarea structurilor de intervenţie se realizează prin centrele operaţionale judeţene ale inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă sau a altor structuri, după caz.
În ceea ce priveşte viitorul apropiat, pentru situaţii complexe, de amploare deosebită în domeniul situaţiilor de urgenţă este în curs de operaţionalizare în localitatea Ciolpani, la 32 Km de Bucureşti, Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei. În acest moment acest centru desfăşoară doar activităţi de rutină, fiind prevăzut, ca în situaţia activării totale să fie asigurat cu  specialişti din cadrul tuturor instituţiilor publice centrale cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, conform legislaţiei în vigoare. Activitatea se desfăşoară în spaţiile alocate C.N.C.C.I., conform procedurilor şi asigură fundamentarea şi ducerea la îndeplinire a hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
Structuri similare sunt în curs de realizare la nivelul tuturor judeţelor, spaţiile fiind în sediile inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.

În vederea asigurării schimbului de date şi informaţii legăturile de comunicaţii trebuie realizate astfel încât să asigure comunicarea cu Centrul Naţional pentru Coordonarea şi Conducerea Intervenţiilor, Centrul Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică al M.A.I., Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Centrul de Accident Nuclear şi Urgenţă Radiologică, centrele operaţionale pentru situaţii de urgenţă ale structurilor din subordinea ministerului, cu cele ale ministerelor şi instituţiilor publice centrale şi centrele operative judeţene implicate, cu comandantul acţiunii, punctul de comandă mobil înaintat şi şefii de dispozitive. 

ACŢIUNI ÎN DOMENIUL PREVENTIV
Potrivit competenţelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă asigură gestionarea unor date şi informaţii privind tipurile de risc care se pot produce pe teritoriul naţional, care se pot constitui în sursă de informare pentru structurile abilitate să desfăşoare misiuni şi acţiuni în domeniu. Astfel, din aceste documente rezultă informaţii privind efectele asupra populaţiei, localităţilor şi factorilor de mediu ce pot fi afectate de producerea unor situaţii de urgenţă care pot avea sau nu ca origine acţiuni de natură teroristă. În acest sens, la nivelul instituţiei, se întocmesc:
– Planurile de analiză şi acoperire a riscurilor;
– Catalogul naţional/local cu clasificarea unităţilor administrative şi a operatorilor economici în funcţie de tipurile şi nivelul riscurilor din zonele de competenţă ale serviciilor de urgenţă profesioniste;
– studii, prognoze şi analize statistice privind tipurile de risc, natura şi frecvenţa situaţiilor de urgenţă produse, metode şi proceduri de analiză a riscurilor de incendiu şi a altor tipuri de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă;
– inventarul la nivel naţional cu operatorii economici de tip Seveso II;
– inventarul naţional cu operatorii economici care se supun prevederilor Convenţiei UNECE (Helsinki) privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale;

În activitatea de prevenţie IGSU, prin specialiştii săi, asigură consilierea factorilor de decizie în domeniul de responsabilitate, fiind în măsură să elaboreze recomandări. Acestea au la bază:
– activităţi de documentare în vederea identificării, elaborării şi implementării unor metode şi proceduri de analiză a riscurilor de incendiu şi a altor tipuri de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă;
– evidenţa surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic, monitorizarea acelor surse de risc, pentru care parametrii de manifestare permit acest lucru, elaborarea unor prognoze la sursele şi zonele de risc şi planurile de protecţie şi intervenţie pe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice;

ACŢIUNI POST EVENIMENT
Potrivit responsabilităţilor sale, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă participă la îndeplinirea unor misiuni de specialitate care decurg din funcţiile de sprijin asociate ministerului sau altor componente ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă cu care cooperează.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă participă la coordonarea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă specifice, prin Centrul Operaţional Naţional. Dintre situaţiile de urgenţă care pot fi generate de acţiuni cu caracter terorist se pot identifica 16 din cele 28 tipuri de situaţii de urgenţă specifice teritoriului naţional, astfel:
a)incendii;
b)accidente nucleare şi/sau urgenţe radiologice;
c)accidente chimice cu implicaţii în afara amplasamentului;
d)poluări marine în zona costieră.
a)accidente majore pe căile de transport;
b)accidente, avarii, explozii şi incendii  în industrie;
c)accidente chimice cu implicaţii pe amplasament;
d)avarii grave la magistralele de transport gaze, produse petroliere, energie electrică;
e)accidente la construcţii hidrotehnice; 
f)alunecări şi prăbuşiri de teren la exploatări miniere, inclusiv la cele cu implicaţii asupra infrastructurii reţelelor de transport a energiei şi gazelor naturale;  
g)incendii la fondul forestier;
h)poluări ale cursurilor de apă interioare;
i)epidemii;
j) avarii grave la sistemele de comunicaţii şi informatică;
k) epizootii;
l) contaminări de produse vegetale şi animale.
Dintre situaţiile de urgenţă gestionate de MAI, prin IGSU care pot avea drept consecinţă acţiuni cu caracter terorist se identifică:
a)incendii;
b)accidente nucleare şi/sau urgenţe radiologice;
c)accidente chimice cu implicaţii în afara amplasamentului;
d)poluări marine în zona costieră.
Pentru celelalte situaţii de urgenţă, IGSU ca structură specializată acţionează cu forţele şi mijloacele la dispoziţie potrivit concepţiei proprii pentru îndeplinirea tipurilor de misiuni specifice pe care le pot desfăşura în concordanţă cu solicitările instituţiilor publice centrale care asigură managementul tipului de risc respectiv, dar în cooperare cu structurile care au responsabilităţi potrivit specificului acestora.

COOPERAREA
În cadrul ministerului, IGSU cooperează cu IGPF, IGPR, IGJR şi IGAv.
În ceea ce priveşte celelalte instituţii centrale, cooperarea se realizează prin structurile de conducere ale ministerului, precum şi prin schimbul de informaţii cu centrele operative pentru situaţii de urgenţă constituite la ministere şi celelalte instituţii ale administraţiei publice centrale. Printre acestea, se evidenţiază cel al SRI şi cel al MAE, care alături de centrele operative cu activitate permanentă ale ministerelor: Apărării Naţionale, Transporturilor şi Infrastructurii, Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,  Mediului şi Pădurilor, Sănătăţii, Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale,  Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi  Serviciul de Protecţie şi Pază se constituie în sursă de informare a Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s