SPALAREA DE BANI

 1.SCURT ISTORIC ŞI NOŢIUNEA SPĂLARII DE BANI

1.1.Scurt istoric despre apariţia fenomenului de spălare a banilor.

Practica ascunderii banilor sau valorilor se pierde în negura istoriei, însa izvoarele antice arată că în China antică cu 2000 de ani înainte de Christos, comercianţii acelor timpuri identificaseră modalităti de a ascunde averile acumulate, în felul acesta reuşind să le protejeze de conducătorii lor, care prin mijloace de cele mai multe ori brutale încercau să le confişte folosind  diferite motivaţii sau pretexte.

În acest fel s-a ajuns ca sumele obţinute din diverse activităţi într-o anumită provincie să fie folosiţi în alte provincii. Pe parcursul timpului s-au îmbunătăţit metodele şi tehnicile de ascundere a profiturilor.
Acest fenomen a cunoscut  a creştere vertiginoasă în perioada prohibiţiei din SUA (interzicerea alcoolului şi jocurilor de noroc)  de la inceputul secolului 20 când s-au obţinut sume foarte mari de bani de către cei ce încălcau aceste interdicţii. Teama de a nu fi depistaţi de către autorităti i-au determinat să caute diferite metode de plasare şi reciclare a banilor conferindu-le o aparenţă de legalitate.

1.2.Noţiunea spălării banilor.

Spălarea de bani reprezintă un proces complex prin care veniturile obţinute din săvârşirea unor infracţiuni sunt plasate, transferate şi integrate în economia reală cu scopul de a ascunde adevărata natură şi provenienţa acestora, oferindu-le o aparenţă de legalitate.
2.CADRUL LEGISLATIV

2.1.  Cadrul legislativ internaţional.

Conştientizând implicaţiile şi efectele negative pe care acest gen de fapte le au asupra pieţelor financiare naţionale şi internaţionale şi a economiei de piaţă, organizaţiile internaţionale au început să definească acest gen de fapte şi să recomande incriminarea lor în legislaţiile naţionale ale statelor arătând efectele negative ale neimplicării în combaterea acestora.
Primul document internaţional care a definit conceptul de spălare a banilor a fost Conventia ONU privind traficul ilicit de droguri şi substanţe psihotrope de la Viena din 1988.
În aprilie 1990, GAFI a emis un raport care conţine 40 de recomandări privind combaterea spălării banilor, oferind un cadru complet şi general, universal valabil pentru toate ţările lumii. Dupa atentatele din 11 septembrie 2001, GAFI şi-a concentrat atenţia asupra acestui nou flagel internaţional. Astfel, în octombrie 2001 la Washinton DC, grupul a emis un set de 8 recomandări speciale în vederea combaterii finanţării terorismului.
1990 a fost adoptată Convenţia Consiliului Europei nr. 141 privind spălarea, cercetarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor obţinute din infracţiuni.
In anul 1991, Consiliul Europei a emis Directiva 91/308/CEE referitoare la prevenirea utilizarii sistemului financiar în scopul spălării banilor, care a fost completată şi modificată.
Convenţia Organizaţiei Natiunilor Unite de Palermo 2000 privind crima organizată transnaţională.

2.2. Organisme internaţionale implícate în prevenirea, supravegherea şi combaterea spălării banilor
Comitetul din Basel
Grupul WOLFSBERG de Bănci
Grupul EGMONT
ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A POLIŢIEI CRIMINALE (O.I.P.C.)- INTERPOL
OFICIUL EUROPEAN DE POLIŢIE – EUROPOL
SCOALA EUROPEANĂ DE POLIŢIE – CEPOL
Biroul de Luptă împotriva Fraudei (OLAF)
EUROJUST
FRONTEX (UE)

2.3.Cadru legislativ intern.

În acest contextul liberei circulaţii a persoanelor, a bunurilor şi a informaţiilor, liberalizării rapide a pieţelor financiare, eliminarea barierelor comerciale, s-a simţit nevoia societăţii româneşti de a legifera fenomenul de spălare a banilor care se manifestă tot mai pregnant la nivel mondial. Astfel, a fost elaborată şi publicată Legea 21/1999 privind prevenirea şi  combaterea spălării banilor. Prin această lege a fost înfiinţat  Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor care funcţiona, ca organ de specialitate în subordinea Guvernului.
Pe parcursul timpului s-a dovedit că această lege era incompletă şi nu ţinea cont de toate normele şi recomandările internaţionale în acest domeniu. În acest sens a fost adoptată Legea 656/2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 904 din 12.12.2002, ce a fost elaborată atât ca urmare a manifestării şi evoluţiei ascendente a fenomenului de spălare a banilor, cât şi a necesităţii armonizării sistemului legislativ cu prevederile europene. Pe parcurs Legea 656/2002 a suferit mai multe modificări.

3.ETAPELE PROCESULUI DE SPĂLARE A BANILOR
3.1.Plasarea
Reprezintă etapa de separare, când cel care a obţinut banii în mod ilicit, în cazul supravegherii de către organele de aplicare a legii, încearcă să-i ascundă pentru a nu fi găsiţi la el  şi îi introduce în sistemul financiar sau pe piaţă.
3.2.Stratificarea
Reprezintă procesul de mişcare a banilor între diferite conturi pentru a le ascunde originea; aceasta se poate face prin cumpărarea şi vânzarea de instrumente de investiţii (acţiuni, obligaţiuni etc), transferuri electronice către diferite conturi din diverse bănci de pe întreg globul în special în paradisurile fiscale care nu coopereaza în achetele demarate de autorităţile de aplicare a legii, folosind ca justificare plăti pentru unele bunuri şi servicii. În acest fel se încearcă a se ascunde originea şi a se asigura anonimatul fondurilor.
3.3.Integrarea
Reprezintă etapa prin care fondurile reintră în circuitul economic legal şi sunt plasate pe piaţa imobiliară, construcţii, bunuri de lux sau piaţa afacerilor.
4.SISTEMUL INSTITUŢIONAL DE PREVENIRE ŞI COMBATERE
A SPĂLĂRII BANILOR DIN ROMÂNIA
4.1.Autoritatea de implementare

Pentru a aplica şi implementa legislaţia în domeniul spălării banilor a fost creat, potrivit art. 19  din legea 656/2002, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Acesta este un organ de specialitate cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea Guvernului României.
Oficiul este condus de un preşedinte, numit de către Guvern. Acesta are ca structură deliberativă şi de decizie „ plenul”, format din câte un reprezentant al următoarelor instituţii:
Ministerul Finanţelor Publice;
Ministerul Justiţiei;
Ministerul Administraţiei şi Internelor;
Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Banca Natională a României;
Asociaţia Româna a Băncilor;
Curtea de Conturi a României.
Aceştia sunt numiţi în funcţie prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de 5 ani.

Principalele atribuţii ale ONPCSB sunt următoarele:
analizează şi prelucreaza informaţiile primite de la entităţile raportoare;
când constată existenţa unor indicii temeinice de spălare a banilor, sesizează procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
efectuează verificări şi controale comune cu autorităţile cu atribuţii de control financiar şi cele de supraveghere prudenţială;
Oficiul poate suspenda efectuarea operaţiunilor suspecte;
Oficiul participă la programele speciale de instruire a reprezentanţilor entităţilor raportoare;
Oficiul poate cere persoanelor şi instituţiilor competente datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor sale;
Oficiul poate face schimb de informaţii, cu instituţii străine care au funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului în condiţii similare.

4.2.Entităti raportoare

Entităţile raportoare sunt acele instituţii şi persoane fizice care au obligaţia legală de a raporta tranzacţiile suspecte de spălare a banilor, fiind prevăzute de art. 8 din din Legea 656/2002.
4.3.Autorităţi cu atribuţii de elaborare şi/sau aplicare a legislaţiei în domeniu.

Principalele autorităti cu atribuţii în domeniul elaborării/aplicării legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor sunt următoarele:
Ministerul Finanţelor Publice;
Ministerul Justiţiei;
Ministerul Administraţiei şi Internelor;
Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
Banca Naţională a României;
Asociaţia Româna a Băncilor;
Curtea de Conturi a României.
4.4.Autorităţi cu atribuţii de control financiar şi de supraveghere prudenţială

Autorităţile cu atribuţii de control financiar şi de supraveghere prudenţială în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor sunt următoarele:
Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălarii Banilor
Ministerul Finanţelor Publice
Banca Naţională a României
Asociaţia Româna a Băncilor

5.METODE DE SAVARSIRE A INFRACTIUNII DE SPALARE A BANILOR

Principalele metode de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor sunt următoarele:

I.Spălarea banilor obţinuti din contrabandă şi evaziune fiscală, prin înfiinţarea şi folosirea firmelor fantomă pentru a transfera ilegal în străinătate fondurile obţinute din astfel de activităţi ilegale.

II.Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale societăţilor comerciale ce desfăşoară activităţi aparent legale, în contul unor firme fantomă pe baza unor operaţiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă şi generând fictiv TVA deductibil.

III.Crearea de circuite financiare şi comerciale fictive prin folosirea de societăţi de tipul fantomă, în scopul obţinerii de rambursari ilegale de TVA.

IV.Însuşirea în mod ilegal de la bugetul statului a Taxei pe Valoarea Adaugată, prin supraevaluarea preţurilor unor mărfuri exportate sau prin evidenţierea în documentele contabile a unor operaţiuni fictive de export.

V.Debitarea conturilor curente aparţinând societăţilor comerciale, prin realizarea de retrageri de numerar de către administratorii sau reprezentanţii unor firme prin folosirea unor documente de identitate false şi/sau a unor documente justificative întocmite în fals.

VI.Ascunderea provenienţei sumelor în valută prin obţinerea unor credite garantate cu astfel de sume, care ulterior nu sunt rambursate şi sunt urmate de executarea sumelor constituite drept garanţie.

VII.Spălarea de mari sume de bani prin metoda creditării firmelor proprii de către administratori, urmată de “restituire credit asociat” şi schimbarea în valută, schema folosită inclusiv de către cei care pe baza unor circuite comerciale fictive îşi însuşesc T.V.A. în mod ilegal de la bugetul consolidat al statului.

VIII.Spălarea de mari sume de bani prin metoda folosirii poliţelor de asigurare şi a companiilor de asigurări.

IX.Spălarea de bani prin intermediul cazinorilor şi altor organizatori de jocuri de noroc.
6.TEHNICI DE INVESTIGARE ŞI CERCETARE A INFRACŢIUNILOR
DE SPĂLARE A BANILOR
6.1. Modul de sesizare

Ofiţerii şi agenţii de poliţie anume desemnaţi de către DIICOT, atunci când iau la cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni de spălare a banilor au două posibilităţi:
Întocmesc o notă cu cele cunoscute şi o transmit structurii DIICOT competente, urmând ca procurorul să analizeze şi dacă este cazul să se sesizeze din oficiu şi să delege poliţistii care vor efectua activităţile stabilite în baza ordonanţei de delegare;
Să se sesizeze din oficiu conform art. 221 CPP şi să decline competenţa în favoarea structurii DIICOT competent urmând ca procurorul să analizeze şi să delege poliţiştii care vor efectua activităţile stabilite în baza ordonanţei de delegare;
6.2.Activităţi de cercetare după primirea delegării de competenţă.

Ordonanţa de delegare a procurorului DIICOT poate fi nominală (pentru anumiţi ofiţeri şi agenţi de poliţie) sau poate fi pentru o anumită structură (exemplu: „activităţile menţionate vor fi efectuate de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor). Dacă unii ofiţeri şi agenţi de poliţie nu au avizul DIICOT aceştia nu pot efectua activităţile menţionate în ordonanţă deoarece sun lovite de nulitate.

Pentru soluţionarea unui dosar este necesară efectuarea mai multor activităţi de investigare şi cercetare printre care enumerăm:
Efectuarea de verificări în bazele de date proprii şi ale altor instituţii;
verificări la organele fiscale competente;
ridicarea de înscrisuri şi documente de la alte persoane fizice sau juridice (dosarul de deschidere a conturilor, rulajul acestora şi documentele bancare ce stau la baza operaţiunilor pe con)t;
ridicarea de înregistrări de imagini video cu privire la persoanele care efectuează operaţiunile ;
verificări la direcţiile de taxe şi impozite locale;
controale economice la firmele implicate;
se vor solicita, cu avizul procurorului, de la operatorii de telefonie fixă şi mobilă listingurile convorbirilor ;
când se impune, va fi dispusă efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice .

7.TACTICA EFECTUĂRII CONTROLULUI ECONOMIC LA SOCIETĂŢILE COMERCIALE IMPLICATE ÎN SPĂLAREA DE BANI

7.1. Pregătirea în vederea efectuării controlului

Pregătirea în vederea efectuării controlului economic la societăţile comerciale implicate în spălarea de bani presupune luarea unor măsuri precum investigaţii, documentare, asigurare logistică şi de pregătire metodologică necesare efectuării acestei activităţi.
a.Investigaţii poliţienesti;
b.Măsuri de documentare;
c.Asigurare logistică;
d.Constituirea echipei de control;

7.2. Reguli tactice şi de procedură ce trebuie avute în vedere cu ocazia controlului economic

Reguli  generale:
a.Dacă avem date că persoanele din locaţia respectiva sunt violente, deţin arme de foc sau albe în mod legal sau ilegal se va solicita sprijinul echipelor de intervenţie (DPIR, SPIR, BSIJ) care vor intra primii în locaţie vor asigura zona şi iesirile/intrările;
b.Echipa este coordonată de un şef de echipă.
c.Se va proceda la identificarea persoanelor aflate în locaţia respectivă şi calitatea acestora;
d.Administratorului/reprezentantului legal şi martorilor  li se va explica faptul că au dreptul legal de a face observaţii cu privire  la cele ce se vor constata  şi felul cum se vor desfăşura operaţiunile la care urmează să asiste.
e.Se va solicita reprezentantului firmei să pună la dispoziţie obiectele şi înscrisurile care interesează cauză:
Documente contabile;
Documente extracontabile
f.Se va efectua controlul si se vor cauta obiectele şi înscrisurile care vor fi ridicate si folosite in procesul penal.

8.Paradisurile fiscale

8.1. Prezentare generală.

Paradisurile fiscale reprezintă anumite zone (state, ţări sau numai o parte a unei ţări) în care persoanele fizice şi societăţile comerciale plătesc taxe sau impozite foarte mici. Aceasta este dintre cele mai comune şi utilizate proceduri pentru fraudă şi evaziune fiscală la nivel internaţional.

8.2. Caracteristicile paradisurilor fiscale.
Taxe scăzute
Secretul
Publicitatea promoţională
Activitatea bancară intensă
Absenţa controlului schimburilor
Adaptarea permanentă a legislaţiei cu scopul atragerii de capital;
Existenţa unor tratate fiscale pentru evitarea dublei impuneri a veniturilor încheiate între paradisurile fiscale şi alte state industrializate.

8.3. Tipuri de paradisuri fiscale:
Ţări care nu aplică nici un impozit asupra veniturilor sau plus valorii capitalului.
Ţări care impozitează venitul sau beneficiul în funcţie de teritorialitate
Ţări în care cota de impozitare este mică
Ţări care oferă avantaje specifice societăţilor holding şi societăţilor offshore.
Ţări care oferă exonerări fiscale industriilor create pentru dezvoltarea exporturilor.

ÎNTOCMIT

Instructor de poliţie
Comisar,

ŢICU FLORIN
BIBLIOGRAFIE:

Jurisprudenţă:

– Constituţia României, revizuită prin Legea nr.429/2003, publicată în M.O.nr.767 din 31.10.2003;
–  Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
–  Codul de procedură penală al României, cu modificările şi completările ulterioare
Lege   nr. 360 din  6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului;
Lege  nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate ;
Legea nr.508/2004, privind infiintarea, organizarea şi functionarea in cadrul Ministerului Public a Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism- modificata prin OUG 131/2006;
Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spãlãrii banilor, cu modificările şi completările ulterioare;
Codul Comercial Român;
Codul Fiscal;
Codul de Procedura Fiscala;
Legea nr.86 /2006, privind Codul Vamal al Romaniei
Legea nr.31/1990 a societatilor comerciale (republicata);
Legea nr.82/1991, legea contabilitatii (infractiuni si contraventii);
Legea  nr. 241/ 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale;

Doctrină:

Colectiv – Prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului- aspecte teoretice şi practice,Ed. Imprimeria Nationala, Bucureşti 2005;
Uniunea Europeană – Proiect Phare – Manual de instruire privind combaterea spălarii banilor şi a finanţării terorismului, Ed. Imprimeria Naţionala, Bucureşti 2002;
Colectiv- Criminalitatea organizată – Tratat de teorie şi practică judiciară, Ed. Sitech, Craiova 2009, vol. 2;
Ligia Teodora Pintilie – Metode şi tehnici operative de investigare şi documentare a infracţiunior în domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova 2008;
Vasile Bercheşan – Cercetarea penală – îndrumar complet de cercetare penală,Ed. Icar, Bucureşti 2002;
Dumitru Cheagă, Gheorghe Sava, Claudia Cheaga- Urmărirea penală. Modele de cereri şi acte procesuale şi procedurale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2009;
Evaziunea fiscală si spălarea banilor. Practică judiciară Nicoleta Cristus, Editura: HAMANGIU 2006;
–  Emilian Stancu – Criminalistica – Edit. Actami, Bucureşti 1995, vol. I şi II;

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s