Societatea mizerabilă, efectul şi rezolvarea cauzei

Finanţele sunt motorul societăţii şi sunt suficienţi ipocriţi care să spună mereu: banii nu contează, “banii nu sunt importanţi”, eu nu pentru bani lucrez, ci din pasiune. Unii oameni de afaceri, în ipocrizia lor, declară, de asemenea, că ei muncesc pentru consumatori şi ca să le dea angajaţilor locuri de muncă, plus să ofere impozite şi taxe, din care îi dau sus şi tare că ei ţin statul. Abia atunci când ipocritul sau fanaticul ajunge în pragul sărăciei (săracii nu prea sunt ipocriţi) şi când afaceristul bogat ajunge în faliment, el ştie să aprecieze cu adevărat valoarea banilor şi importanţa acestora. Atunci îşi dau seama că banii înseamnă în primul rând siguranţă psihologică, linişte interioară şi exterioară, pace sufletească, potolirea foamei şi asigurarea domciliului. Şi multe altele. Aşa că… nu nu nu! Banii contează, aduc fericirea (nu doar ei, dar sunt o sursă important a acesteia, că orice relaşie şi linişte familială e susţinută de stabilitate financiară), iar tu omule de afaceri lucrezi pentru bani, ca să te îndestulezi şi să-ţi îndestulezi familia- foarte bine, să fii independent şi liniştit şi să îţi cumperi ceea ce doreşti. Dacă un angajat “face figuri” că nu îi achiţi asigurările sau că salariul lui e prea mic pentru 12 ore pe zi, îl şantajezi, fără amendament legal, deocamdată, cu celebra frază “Nu-ţi convine? Pleacă. Vine altul”. Există în România o concepţie total greşită despre bani, iar prin Legea Atracţiei această concepţie a atras de-a lungul secolelor şi mai atrage ceea ce vibrează, sărăcia şi dependenţa de alţii, semisclavia sau sclavia şi subjugarea. De către cine? De către acele instituţii care deşi promovează sărăcia, frica şi supunerea, acceptă, pe de altă parte, bani, fără nici o limită, cu mulţumirile de rigoare sau fără. Un exemplu de instituţie de acest gen este Statul, cel puţin până în 1990. Îndemnau tot timpul la sacrificii, generaţie şi generaţie, la sacrificiu. “Nu pentru noi, ci pentru ţară, pentru copiii şi nepoţii noştri să ne sarificăm, să muncim” etc. “Murim pentru rege ;I ţară”. Promovarea timp de sute de ani a conceptului Sa va sacrificaţi (pentru Cutare-Voda, pentru ţara, pentru aia ma-sii de nemernici), s-a împământenit în conceptul unei naţiuni întregi. O naţiune condusă de mulţi războinici, unii sadici, adevăraţi tirani, care asupreau prin teamă, teroare şi ameninţări. Care ştiau să îi pună pe români la muncă silnică şi să îi stoarcă de biruri (Culmea, doar aceştia erau şi mai sunt promovaţi în manualele şcolare. Despre voevozii pacifişti, aproape nimic. Despre Despot Vodă, care a întemeiat prima Academie, doar câteva vorbe defăimătoare, în afara manualelor şcolare).
Dacă vorbim despre iobagii din Transilvania (cei mai mulţi fiind români, dar şi maghiari şi secui, să nu uităm că liderul Răscoalei din 1514 a fost un secui, Gyorgy Dosza), să ne referim la românii oropsiţi din Ţara Românească şi Moldova, legaţi de glie de către românii domnitori şi boieri. Li se propovăduia sărăcia, teama şi suferinţa, atrgânduli-se atenţia de la viaţa proprie, reală, către o viaţă inexistentă şi condiţionată de respectarea cu osârdie a fricii, muncii silnice, supunerii şi dărilor, ca după ce vor muri să ajungă, eventual, într-o viaţă mai bună. Din acele timpuri de înjosire ale omului şi ale rasei umane- omul fiind considerat vierme, născut vinovat, reptilă târâtoare sau oaie- vine concepţia greşită despre bani. Aceasta atrage lipsa banilor, probleme cu banii, iar omul observă că oricât de mult ar muncii, banii sunt tot mai puţini sau datoriile tot mai mari. Secretul, la scară individuală şi la scară socială constă în renunţarea la ipocrizie şi în schimbarea mentalităţii despre bani. Pentru ca omul să poată atrage banii în viaţa lui e bine să aprecieze banii şi să îi iubească. Da, să îi iubească. Legea iubirii funcţionează şi în cazul banilor. Cine ne-a învăţat să urâm banii şi să urâm, în general? Veţi observa că sub promovarea timp de sute de ani a fricii, supunerii, sclaviei şi spaimei, omul a fost învăţat să urască, să nu se iubească pe el, sau să se sclavizeze pe el în favoarea altora, partener, familie, stat, alte instituţii care îi răspund prin batjocură, ameninţare şi lipsă de iubire, adică îi oferă exact ceea ce îşi oferă el lui însuşi. Aceasta este sursa relelor sociale şi un factor esenţial al nefericirii individuale: lipsa iubirii de sine, a respectului faţă de sine. Te consideri o zdreanţă şi îi pui pe alţii pe podium? De aici derivă şi neaprecierea faţă de propria muncă şi faţă de proprii bani, faţă de talentul propriu şi fiinţa interioară. Dacă omul se pune pe el însuşi pe ultimul loc, partenerul- de viaţă sau de afaceri, familia, statul îl va pune pe acelaşi loc. Câţi oameni nu sunt consideraţi adevăraţi sclavi de partenerii lor şi oricât ar face pentru cea iubită/ cel iubit, niciodată nu e de ajuns şi nu e niciodată preţuit? Câţi bunici sau fraţi mai mari nu sunt consideraţi de copii, nepoţi sau fraţi nişte “vaci bune de muls” şi “baby sitters” gratuite, profitându-se la maxim de bunătatea şi sentimentul lor, de faptul că nu vor zice niciodată nu sau speculânduâli-se teama că atunci când vor muri, nu se va ocupa nimeni de ei? Dacă fiecare individ, în parte, va învăţa să îşi considere propria valoare, să îşi acorde iubire şi să comunice cu Divinitatea interioară, dar în mod direct şi cu Divinitatea Cosmică, societatea se va schimba în bine. Omul se poate îmbogăţi prin câteva surse legale: muncă, noroc, inteligenţă, talent şi moştenire. Primele patru surse îl privesc personal (ele nu se rezumă doar la un procent nativ, cum cred unii). Este bine să le conştientizeze şi să le aplice în folos propriu, dar nu doar în folosul altora. Nu înseamnă că dacă se respectă pe el şi munceşte pentru el, în primul rând, îi neglijează pe ceilalţi. Nu înseamnă că dacă un bunic îi învaşă pe copiii şi nepoţii săi să îl respecte şi să nu îl mai considere, nedeclarat, slugă sau sclav, nu îşi iubeşte copiii şi nepoţii. Însă înseamnă că, în plus se va iubi şi pe sine şi va primi şi respectful lor. Însă dacă din principiu individul se pune doar la dispoziţia celorlalţi, desconsiderându-se pe sine, să nu se mire dacă ceilalţi, persoane sau instituţii, inclusiv statul, îl vor considera un prost, o zdreanţă sau un sclav, după care se poate profita cât mai mult de el, speculându-i-se sentimentele pozitive pe care le exteriorizează către ceilalţi. Conştientizarea sinelui şi valorificarea lui de către posesor ar trebui să reprezinte principalul interes al individului. (Lucrez ca aceasta să fie o ştiinţă şi o disciplină.) Asta nu înseamna eliminarea conştiinţei civice, însă ar putea fi ceva periculos pentru cei care vor să domine societatea ca pe un tot unitar, ca pe o turmă. Aşa se întâmplă când Raţiunea doarme. Somnul ei naşte monştri, cum spunea Iorga. E mult mai uşor să domini şi să manipulezi un singur factor, turma, decât 10, 20 sau 50 de milioane de indivizi, pe fiecare în parte. “O turmă de oi naşte un govern de lupi, cum spunea recent Florin Constantiniu, e o maximă care se poate aplica la o scară social, instituţională şi istorică mult mai mare”.

Autor: Dumitru Paraschiv.    danutparaschiv@yahoo.com

Anunțuri

2 comentarii la “Societatea mizerabilă, efectul şi rezolvarea cauzei

  1. ” Dacă fiecare individ, în parte, va învăţa să îşi considere propria valoare, să îşi acorde iubire şi să comunice cu Divinitatea interioară, dar în mod direct şi cu Divinitatea Cosmică, societatea se va schimba în bine.”
    Cat de adevarat!
    Frumos spus,felicitari autorului si multumiri tie pentru ca ne-ai oferit spre citire si insusire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s