ETICA ŞI DEONTOLOGIA PROFESIONALĂ

            I. IMPORTANŢA EXISTENŢEI CODULUI DE ETICĂ ŞI DEONTOLOGIE AL  POLIŢISTULUI

             1.1.  Importanţa existenţei Codului de etică şi deontologie al poliţistului

Etica este ansamblul regulilor de conduită împărtăşite de o comunitate anumită, reguli care sunt fundamentate pe distincţia între bine şi rău.

Etica este o teorie asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie particulară.

Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă şi care le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor[1].

Deontologia este doctrina referitoare la normele de conduită şi obligaţiile etice ale unei profesii[2]. Ea este o parte a eticii care se ocupă cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale. Deontologia profesională specifică domeniului ordinii şi siguranţei publice cuprinde totalitatea regulilor şi uzanţelor care ghidează relaţiile dintre lucrători ori dintre aceştia şi cetăţeni.

Deontologia se susţine ea însăşi pe lege şi prin lege.

În exercitarea funcţiei publice, lucrătorii iau hotărâri cu caracter obligatoriu, urmăresc îndeplinirea lor, iar la nevoie le pot impune, potrivit procedurilor legale, utilizând mijloacele din dotare. Pericolul de a încălca reglementările legale există permanent, iar condiţii propice pot să apară frecvent în activitatea de zi cu zi a lucrătorilor în domeniul ordinii şi siguranţei publice. Sunt avute în vedere mediile în care aceştia acţionează, drepturile şi libertăţile care pot fi afectate prin intervenţiile lor, precum şi disponibilitatea celor vizaţi prin măsurile poliţieneşti de a oferi lucrătorilor avantaje diverse pentru a evita consecinţele aplicării prevederilor legale. În acest context, un rol important îl are faptul că lucrătorii în domeniul ordinii şi siguranţei publice intră frecvent în contact cu cetăţenii, în sprijinul şi în interesul cărora ei îşi desfăşoară activitatea.

Tocmai de aceea este necesar un Cod de etică şi deontologie, ca instrument care să surprindă perspectiva normelor morale ale profesiei, cu scopul de a stabili linia comportamentală pe care societatea, prin membri săi, o aşteaptă de la lucrătorii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Un alt argument ce pledează în favoarea existenţei Codului de etică şi deontologie al poliţistului se regăseşte în necesitatea instituirii unui instrument în măsură să susţină promovarea unei noi culturi profesionale. Astfel, Codul poate constitui un punct de referinţă în formarea personalului, mai ales în ceea ce priveşte comportamentul în diverse situaţii determinate de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Identificarea şi instituirea unei stări de echilibru între drepturile cetăţenilor, interesele autorităţilor publice şi drepturile şi îndatoririle lucrătorilor, reprezintă un alt obiectiv avut în vedere la elaborarea Codului.

O atenţie deosebită s-a acordat evidenţierii legăturii strânse dintre structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice şi societatea civilă, având în vedere că eficacitatea acţiunilor acestora este influenţată în mod direct de susţinerea pe care o primesc din partea cetăţenilor.

Ca urmare, au fost puse în evidenţă reguli de comportament ale lucrătorilor, cu scopul declarat de a întări parteneriatul cu populaţia, prin furnizarea unor servicii de calitate şi/sau informaţii de interes public, fără a nesocoti însă confidenţialitatea datelor şi protecţia informaţiilor clasificate.

Realizarea acestor modele de comportament se bazează atât pe “bunul simţ” şi “bunele practici” înregistrate în activitatea lucrătorilor din structurile care desfăşoară activităţi de ordine şi siguranţă publică, cât şi pe consecinţele în plan etic al unor dispoziţii legale aplicabile în activitatea poliţienească.

 

 

 

 

II. PRINCIPII CE STAU LA BAZA ACTIVITĂŢII LUCRĂTORULUI DIN CADRUL M.A.I.

Ceea ce individualizează profesiile din domeniul ordinii şi siguranţei publice este, în special, climatul specific de moralitate. Respectul pentru ordine şi lege, precum şi impunerea respectării acestora, nu pot fi realizate decât cu angajaţi care au un comportament fără reproş.

În acest sens, pentru a fi în măsură să ofere populaţiei servicii corespunzătoare, se recomandă ca lucrătorii să cunoască, să înţeleagă şi să respecte principiile fundamentale care trebuie să le guverneze conduita profesională.

a) Legalitatea

Este principiul fundamental care stă la baza activităţii lucrătorilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Potrivit acestui principiu, activităţile şi acţiunile trebuie să se desfăşoare numai în spiritul şi cu respectarea prevederilor actelor normative. Este de altfel cunoscut faptul că şi cetăţenii, în exercitarea drepturilor si libertăţilor lor, sunt supuşi rigorilor impuse de lege.

Pornind de la premisa că legile reprezintă garanţia siguranţei cetăţenilor într-un stat democratic, orice acţiune sau activitate a structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să-şi aibă fundamentarea în lege şi numai în lege.

Respectarea principiului legalităţii se realizează prin:

  • cunoaşterea temeinică de către lucrători a prevederilor legale, precum şi a regulamentelor specifice;
  • autocontrol în desfăşurarea acţiunilor/activităţilor;
  • control ierarhic.

Cunoaşterea prevederilor legale precum şi a regulamentelor specifice presupune existenţa unui bagaj informaţional ce trebuie în permanenţă completat. Totodată, interpretarea şi aplicarea cunoştinţelor şi evaluarea situaţiilor practice trebuie să fie făcută fără părtinire, cu bună credinţă.

Autocontrolul se realizează de către fiecare lucrător prin raportarea acţiunilor proprii la normele legale, înaintea, pe parcursul şi după desfăşurarea acestora. Această formă de control poate fi apreciată ca fiind de o mai mare importanţă în ceea ce priveşte asigurarea legalităţii în raport cu celelalte forme de control, având în vedere că activitatea poliţiştilor se desfăşoară nu numai în sediul unităţii sau în apropierea acesteia, ci şi în zone sau unităţi teritoriale izolate. În aceeaşi măsură, autocontrolul implică şi autocenzura comportamentală. Astfel, atitudinea absolut legală constituie una din premisele garanţiei asumării valorilor eticii şi deontologiei profesionale.

Un alt aspect pe care îl implică principiul respectării legalităţii este vizat de exercitarea controlului ierarhic, realizat, în principal de:

  • şefii direcţi şi nemjlociţi;
  • organele cu atribuţii de control.

Este ştiut faptul că lipsa unui control adecvat poate favoriza apariţia fenomenelor de încălcare a legalităţii, prin săvârşirea de abuzuri/abateri sau prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

Prin atribuţiile cu care sunt învestite, organele de control vor urmări ca lucrătorii, indiferent de grad şi funcţie, să respecte legea dar şi deontologia profesională.

Deci, lucrătorii din domeniul ordinii şi siguranţei publice vor veghea la respectarea legii, în general, potrivit competenţelor ce le revin şi, în acelaşi timp, vor avea în vedere ca prin actele şi faptele lor să se situeze în perimetrul legalităţii. Nu trebuie să fie scăpat din vedere nici faptul că legea se cere respectată şi apărată, dar, în egală măsură îi şi apără pe lucrătorii care, în rezolvarea diferitelor situaţii profesionale, îşi fundamentează acţiunile exclusiv pe baza normelor legale.

b) Egalitate, imparţialitate şi nediscriminare

Acest principiu trimite în modul cel mai direct la ceea ce înseamnă etică şi deontologie poliţienească.         Cei trei termeni sunt într-o mare măsură complementari, se suprapun pe unele domenii şi pot fi, ca atare, trataţi global.

Egalitatea presupune, pe de o parte, aşezarea de către lucrător, pe acelaşi plan, a tuturor persoanelor, indiferent de împrejurările profesionale în care intră în legătură cu acestea şi, pe de altă parte, abordarea în aceeaşi manieră a cazurilor similare.

Imparţialitatea îl va situa pe lucrător deasupra unor probleme litigioase în care nu trebuie să se implice altfel decât profesional. O asemenea poziţie îi va permite să abordeze detaşat de sentimente circumstanţele profesionale în care se află.

Nediscriminarea, ca aspect al acestui principiu, constă în faptul că funcţionarul nu trebuie să se lase condus de idei preconcepute, de resentimente, de impulsuri necenzurate atunci când intră în contact cu diferite categorii de persoane, indiferent de poziţie socială, sex, religie, rasă etc.

Este recomandat, prin urmare, ca la judecarea efectelor propriei acţiuni sau a altora, lucrătorul să evalueze măsura în care, în practică, s-a ghidat după elementele care definesc principiul analizat – a respectat şi asigurat egalitatea, şi-a impus imparţialitatea şi s-a afirmat ca adversar al discriminărilor de orice fel.

Măsurile luate pot crea nemulţumiri în rândul unor categorii de cetăţeni. Deseori, nemulţumirile se manifestă paradoxal, chiar în rândul persoanelor care prin actele şi faptele lor încalcă normele legale şi de comportament, impuse şi acceptate de societate şi prejudiciază astfel drepturile fundamentale ale cetăţenilor, precum şi în rândul rudelor, cunoscuţilor sau prietenilor acestora aflaţi la locul producerii evenimentului sau care află despre acesta. Este reacţia clasică prin care aceste persoane încearcă să-şi transfere vinovăţia pe seama unor încălcări şi abuzuri închipuite din partea lucrătorilor. Eliminarea arbitrarului din timpul intervenţiei, a oricăror atitudini de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparţialitatea acţiunii şi a măsurilor dispuse sunt de natură să evite posibilele reacţii violente din partea celor implicaţi şi chiar să aducă sprijin pentru acţiunea poliţiştilor.

Consecvenţa manifestată prin aplicarea aceleiaşi proceduri legale pentru fapte similare va acţiona în mod cert în favoarea lucrătorilor în domeniul ordinii şi siguranţei publice. În aceeaşi măsură, respectarea demnităţii oricărei persoane constituie un alt element care poate contribui la afirmarea convingerii că intervenţia a fost nepărtinitoare, legitimă şi nediscriminatorie.

Se recomandă, de asemenea, declinarea competenţei pentru cazurile de incompatibilitate care ar putea pune la îndoială imparţialitatea intervenţiei, fără însă a se prejudicia astfel operativitatea acţiunii.    Astfel, sarcina desfăşurării în continuare a acţiunii va fi preluată de lucrători care nu se află în asemenea situaţii, eliminându-se astfel riscul punerii sub semnul întrebării a imparţialităţii acestora.

c) Transparenţa

Este unul dintre principiile care se află la baza activităţii structurilor de ordine şi siguranţă publică ca instituţii moderne, de tip democratic şi, implicit, a lucrătorilor acestora. Furnizarea informaţiilor referitoare la activităţile desfăşurate poate determina câştigarea încrederii populaţiei. Astfel, aducerea la cunoştinţa cetăţenilor, prin mijloace adecvate de informare, a modului în care se efectuează intervenţiile (cu precizarea acţiunilor pe care lucrătorul este îndreptăţit să le efectueze, comportamentul impus cetăţenilor pe timpul acestora şi riscurile pe care şi le asumă în cazul nerespectării lor), particularizat pe tipuri de misiuni, poate determina o reacţie de acceptare, dacă acţiunile se înscriu în tiparul cunoscut de societate.

În acelaşi timp se impune respectarea confidenţialităţii informaţiilor care pot afecta integritatea persoanelor, procesul de administrare a probelor, securitatea martorilor sau a altor persoane.

Respectarea principiului transparenţei, concomitent cu îndeplinirea cerinţelor referitoare la asigurarea securităţii datelor, inclusiv a celor cu caracter personal, a impus crearea unor structuri interne persoane specializate în relaţia cu mass-media, care au, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare, atribuţii bine definite.

Exigenţe care trebuie să guverneze comunicarea cu mass-media:

  • în cazul în care un jurnalist se va adresa direct unui lucrător, acesta îl va îndruma către structura de relaţii publice /ofiţerul de presă care are competenţă în zona producerii evenimentului, singura structură abilitată prin lege şi ordine ale ministrului să comunice referitor la activităţile profesionale cu mass-media.
  • dacă evenimentul s-a produs într-un loc public, iar un lucrător este prezent la locul faptei, la întrebările reprezentanţilor media, va confirma ceea ce se cunoaşte deja despre cazul respectiv, cu precizarea că “se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care aceasta s-a produs, iar despre concluziile vor fi prezentate prin intermediul structurilor de relaţii publice”.
  • în cazul în care reprezentantul media ajunge primul la locul faptei şi solicită telefonic date despre eveniment, acestuia i se vor oferi informaţiile aflate la dispoziţia structurii de relaţii publice, urmând ca rezultatul cercetărilor să îi fie comunicat ulterior.
  • în situaţiile când evenimentul produs ridică probleme de competenţă ori implică intervenţia mai multor structuri, atunci, comunicarea cu media se va realiza de către serviciul de profil din cadrul inspectoratului general.
  • lucrătorul va rămâne calm în relaţia cu ziaristul, indiferent de împrejurări.
  • filmările realizate de structurile de ordine şi siguranţă publică la locul evenimentului şi oferite media se vor face respectând drepturile omului şi dreptul la propria imagine, în conformitate cu recomandările Uniunii Europene, ordinele de linie şi dispoziţiile Consiliului Naţional al Audiovizualului.
  • în cazul în care filmarea se va realiza de către reprezentanţii presei, lucrătorul responsabil cu mediatizarea evenimentului din partea structurii de relaţii publice, le va reaminti acestora dispoziţiile Consiliului Naţional al Audiovizualului, în sensul arătat mai sus.
  • orice relatare a unui eveniment către reprezentanţii media va avea un caracter nediscriminatoriu, fără referiri la apartenenţa etnică, religioasă, sexuală, socială sau la altă formă de apartenenţă a celor implicaţi în eveniment, în conformitate cu normele în vigoare.
  • în relaţia cu mass-media, lucrătorii din structurile de relaţii publice vor ţine cont de Decalogul ofiţerului de presă.

d) Capacitatea şi datoria de exprimare

Reprezintă posibilitatea lucrătorului de a analiza situaţiile profesionale pe care le întâlneşte şi de a-şi exprima punctul de vedere, potrivit pregătirii şi experienţei sale, în vederea îmbunătăţirii calităţii şi eficacităţii serviciului. Acest principiu instituie obligaţia asumării unui rol activ în cadrul organizaţiei din care acesta face parte, prin prezentarea de opinii pertinente şi argumentate cu privire la modalităţile de soluţionare ale unor situaţii profesionale.

Lucrătorii din domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să abordeze situaţiile nu doar reactiv, prin simpla executare a dispoziţiilor şi prezentarea de rapoarte privind rezultatele obţinute, ci şi proactiv. În virtutea acestui principiu, apare obligaţia de a-şi exprima motivat eventualele dezacorduri faţă de deciziile care privesc probleme de serviciu şi de a aduce la cunoştinţa superiorilor observaţii bazate pe normele legale şi pe experienţa profesională. În acelaşi context se înscrie şi datoria de a informa în timp util asupra dotării cu mijloace necorespunzătoare sau insuficiente realizării obiectivului, a datelor incomplete transmise odată cu dispoziţia de executare a activităţii, precum şi de a prezenta experienţa personală şi experienţele anterioare relevante pentru situaţia respectivă etc.

Considerăm că modul în care se aplică acest principiu dă, într-un grad însemnat, măsura comportamentului fundamentat pe norme etice şi pe respectarea deontologiei profesionale.

Ca profesionişti, lucrătorii în domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să-şi prezinte opiniile bazate pe experienţa şi cunoştinţele dobândite şi să le susţină fără teama de repercusiuni. În aceeaşi măsură, şefii vor promova un climat profesional care să admită şi să încurajeze exprimarea fără rezerve a punctelor de vedere diferite. Acest principiu nu poate fi însă invocat pentru a evita, pe criterii subiective, participarea sau executarea unei misiuni.

Orice lucrător trebuie să ştie că deontologia îi impune să se pronunţe asupra unui aspect sau altul, cu bună credinţă, pe baza conştiinţei profesionale şi nu spre a prezenta ceea ce consideră că le-ar conveni şefilor săi să audă.

Pe de altă parte, însă, tot deontologic este din partea lucrătorului să îşi menţină afirmaţiile în perimetrul legalităţii, egalităţii, imparţialităţii, nediscriminării, al “realului”, fără a încerca să dea caracter de autenticitate unor interpretări vădit eronate ori să determine organizarea şi desfăşurarea de acţiuni insuficient justificate sau să influenţeze decizii în care este interesat.

e) Disponibilitatea

Pentru a face dovada disponibilităţii, lucrătorii în domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să intervină în orice moment, în timpul sau în afara serviciului, în cazul în care iau cunoştinţă despre existenţa unei situaţii în care se aduce atingere drepturilor persoanelor, sunt puse în pericol bunurile acestora sau, pur şi simplu, atunci când un individ se află în dificultate. Intervenţia în asemenea situaţii nu poate fi condiţionată de faptul că lucrătorul se află în concediu, învoiri, permisii, dar va fi precedată de declinarea calităţii. Se impune totuşi ca, anterior acordării sprijinului, să realizeze o evaluare a situaţiei cel puţin cu privire la raportul de forţe, şansele de reuşită, precum şi riscurile asumate. Este posibil ca în asemenea împrejurări să fie eficace anunţarea forţelor specializate sau, dacă faptele ilegale s-au consumat, obţinerea de date şi informaţii cu privire la locaţia către care s-a deplasat gruparea infractoare, semnalmente, mijloace de transport folosite etc. şi care să fie aduse la cunoştinţa personalului învestit cu soluţionarea cazului.

În timpul serviciului disponibilitatea se manifestă şi prin ascultarea atentă a problemelor cetăţenilor, încercând să le rezolve, oferindu-şi serviciile într-o manieră profesionistă. În asemenea situaţii, stabilirea priorităţilor este deosebit de importantă.

Astfel, dacă din lipsa mijloacelor, a timpului necesar ori datorită altei misiuni aflată în desfăşurare, intervenţia nu poate fi realizată imediat de către lucrătorul sesizat iniţial, este necesar ca solicitantului să-i fie explicate motivele pentru care cauza este declinată spre alţi colegi în vederea soluţionării. Uneori sunt sesizate fapte aflate în curs de desfăşurare, astfel încât urgenţa analizării situaţiei şi alegerea modalităţii de rezolvare sunt determinante pentru succesul acţiunii. Întârzierea poate conduce la agravarea situaţiei şi, implicit, va pune într-o lumină nefavorabilă capacitatea structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice de a interveni şi totodată disponibilitatea acestora de a se implica în soluţionarea problemelor cu privire la care au fost sesizaţi.

Disponibilitatea presupune, pe lângă prezenţa regulată a lucrătorului la serviciu sau la locul unde trebuie să execute o anumită misiune, şi capacitatea de ascultare şi înţelegere a problemelor aduse la cunoştinţă de persoanele aflate într-o situaţie critică.

Datorită caracterului permanent al serviciului şi particularităţilor misiunilor ce revin structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, acestea solicită lucrătorilor să manifeste disponibilitate totală faţă de îndeplinirea atribuţiilor (rechemarea la serviciu, constrângeri, program prelungit de muncă sau în schimburi, capacitatea de a se adapta diversităţii sarcinilor de îndeplinit etc.), aspecte care rezultă atât din angajamentul asumat de lucrător la momentul intrării în profesie, cât şi din jurământul de credinţă depus la acordarea primului grad profesional/militar.

Obligaţia la disponibilitate permanentă a lucrătorilor din domeniul ordinii şi siguranţei publice justifică, de asemenea, şi de ce le este interzis să exercite, în afara excepţiilor prevăzute de lege, alte activităţi pentru care să fie remuneraţi. Depinde astfel de lucrători să stabilească echilibrul în serviciu şi practicarea activităţilor lucrative sau nelucrative care îi sunt permise (activitate didactică, cercetare ştiinţifică, creaţie literar-artistică), astfel încât disponibilitatea profesională să nu fie afectată.

f) Prioritatea interesului public

Interesul public, în sensul utilizat de prezentul Ghid, reprezintă orice aspect care afectează viaţa comunităţii sau care prezintă interes pentru aceasta. Funcţionarea şi acţiunile guvernului ori ale autorităţilor sau instituţiilor publice centrale şi locale sau ale oricărei alte entităţi care foloseşte bani publici sau care influenţează viaţa comunităţii prezintă interes public. Respectarea drepturilor omului, aşa cum sunt definite în documentele internaţionale ratificate de România, reprezintă o altă componentă a interesului public.

Prioritatea interesului public se manifestă prin aceea că, în exercitarea atribuţiilor funcţionale, lucrătorul din domeniul ordinii şi siguranţei publice acordă întâietate îndeplinirii serviciului în folosul comunităţii, chiar dacă prin aceasta se prejudiciază sau se întârzie realizarea unor obiective personale.

Această corelaţie este determinată de calitatea conferită de profesie şi, implicit, de statutul profesional. Lucrătorii au datoria să trateze toate persoanele în mod egal, neţinând cont de interesul personal şi asigurând primatul interesului public.

g) Profesionalismul

Presupune îndeplinirea sarcinilor de serviciu prin aplicarea cunoştinţelor teoretice şi prin folosirea deprinderilor practice dobândite. Lucrătorii în domeniul ordinii şi siguranţei publice sunt, de altfel, obligaţi să-şi perfecţioneze permanent pregătirea de specialitate şi să-şi dezvolte capacitatea de înţelegere a problemelor sociale, culturale şi educaţionale specifice colectivităţii în care-şi exercită profesia.

Pentru a fi un bun profesionist lucrătorul trebuie să:

  • cunoască legislaţia aplicabilă în domeniul său de activitate;
  • cunoască şi să aplice procedurile de lucru uzuale;
  • analizeze solicitările ce-i sunt adresate direct de către cetăţeni şi să le rezolve, să ceară sprijin pentru soluţionarea lor sau să îndrume cetăţenii către structurile/ formaţiunile competente atunci când constată că acestea depăşesc responsabilităţile funcţiei pe care o îndeplineşte;
  • lucreze în serviciul populaţiei, dedicând timpul necesar activităţii pe care este abilitat să o desfăşoare;
  • se comporte corect şi demn în relaţiile cu ceilalţi lucrători şi să observe atitudinea acestora, fiind obligat să sesizeze cazurile de abatere de la normele etice ale profesiei;
  • se identifice cu profesia şi instituţia;
  • evite implicarea emoţională excesivă în soluţionarea problemelor de serviciu;
  • dea dovadă de echidistanţă şi imparţialitate în relaţia cu cetăţeanul şi colegii de profesie;
  • manifeste respect faţă de cetăţeni în toate împrejurările care presupun contactul direct ori prin intermediul mijloacelor de comunicare.

h) Confidenţialitatea

Se îmbină de cele mai multe ori cu profesionalismul şi legalitatea. Astfel, protecţia informaţiilor şi a persoanelor care le-au pus la dispoziţia lucrătorilor trebuie realizată concomitent cu celelalte activităţi necesare pentru soluţionarea cazului. Confidenţialitatea nu presupune numai protecţia datelor şi a persoanelor, ci şi obligaţia lucrătorilor de a proteja informaţiile obţinute în virtutea atribuţiilor de serviciu şi de a nu le utiliza în vederea obţinerii unor avantaje pentru ei sau pentru alţii.

i) Respectul

Respectul faţă de cetăţeni se manifestă atât prin utilizarea moderată a regulilor de politeţe şi curtoazie (fără familiarisme), cât şi prin evitarea oricărei manifestări discriminatorii, legată de naţionalitate, religie, opinii, sex, vârstă, condiţie socială sau de orice alt considerent.

Anumite situaţii pot influenţa emoţional lucrătorul, ca pe orice alt individ (prezenţa unor răniţi grav, anunţarea familiilor victimelor cu privire la producerea unui accident etc.), sau în alte cazuri, când apariţia sa într-o anumită zonă este în măsură să suscite agresivitatea participanţilor (manifestări neautorizate ori care se desfăşoară în afara itinerariului sau în afara intervalului aprobat).

Aplicând procedurile recomandate pentru asemenea situaţii cu calm şi fermitate, lucrătorul va îndeplini misiunea fără să-şi manifeste tensiunile sau emoţiile pe care inevitabil le are. Cetăţenii vor aprecia sângele rece, calmul şi răbdarea de care dă dovadă lucrătorul.

Aceste calităţi sunt cu atât mai necesare cu cât dificultăţile provin din reacţiile ostile, chiar violente, îndreptate împotriva lucrătorilor, uneori din cauza simplei lor prezenţe, în special în cartierele sau zonele cu o rată crescută a infracţionalităţii.

Vor fi evitate cu prilejul intervenţiilor atitudinile agresive, provocatoare, dominatoare sau dispreţuitoare.

Procedurile specifice utilizate nu vor avea o întindere în timp mai mare decât este necesar realizării scopului pentru care s-a recurs la acestea. Altfel, cetăţenii vor interpreta măsurile ca fiind abuzive, nejustificate şi că, în ciuda faptului că au drepturi pe care structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice trebuie să le respecte, tocmai reprezentanţii acestora le încalcă şi le desconsideră.

Pentru situaţiile în care, pe fondul îndeplinirii atribuţiilor, sunt afectate drepturile şi libertăţile cetăţenilor (cazul verificării identităţii sau a provenienţei mărfurilor transportate, existenţa permisului corespunzător categoriei din care face parte vehiculul etc.), persoana care face obiectul verificărilor nu va fi împiedicată să-şi continue activitatea decât pentru perioada de timp strict necesară îndeplinirii procedurii specifice. Orice abatere de la această normă deontologică, mai ales dacă este dictată de considerente personale ale lucrătorului este în măsură să producă efecte negative în realizarea parteneriatului cu populaţia, pe care Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îl doreşte. Dacă lucrătorii vor aborda relaţia cu cetăţenii de pe poziţii de superioritate, determinate de puterile ce le sunt conferite prin lege, nu vor beneficia de concursul, sprijinul şi cooperarea acestora.

Respectul faţă de şefii profesionali şi colegi constă în respectarea regulilor de comportament (politeţe, curtoazie, punctualitate, respectarea angajamentelor asumate formal sau informal ş.a.) şi de demnitate (decenţă, grijă pentru propria imagine ş.a.), precum şi prin respectarea prevederilor regulamentelor militare de către personalul cu statut militar.

Indiferent de statutul profesional, de corpul din care face parte, de grade sau de sarcini, relaţiile dintre lucrătorii din domeniul ordinii şi siguranţei publice se bazează în principal pe respect mutual, loialitate şi solidaritate.

Respectul mutual presupune înţelegerea faptului că orice sarcină repartizată unui coleg, oricât de modestă ar fi, contribuie la buna funcţionare a serviciului public. Manifestările de superioritate sau de desconsiderare faţă de un corp profesional, pe criterii de grade sau de funcţii, relevă necunoaşterea şi nerecunoaşterea complementarităţii activităţilor instituţiei. Respectul mutual, înseamnă, de asemenea, să admiţi fără prejudecăţi sau desconsiderare anumite situaţii particulare justificate care pot interveni accidental în comportamentul sau activitatea oricărui lucrător, inclusiv în cea proprie (întârzieri ocazionale, învoiri pentru probleme personale care nu pot fi altfel rezolvate, solicitarea în mod excepţional a concediului în afara planificării etc.).

Respectul mutual presupune, de asemenea, toleranţă, respectiv o deschidere suficientă pentru a lăsa colaboratorii să-şi expună poziţiile contrare, pornind de la dreptul la liberă exprimare. Este totuşi de menţionat faptul că în rândul lucrătorilor din structurile cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice această libertate se referă la aspecte profesionale, fiind restrânsă manifestarea, la locul de muncă ori în timpul serviciului, a unor opinii personale, cum ar fi cele referitoare la politică.

j) Integritatea morală

Prin poziţia sa, lucrătorul se poate afla în situaţia de a i se oferi diferite avantaje (gratuităţi, cadouri).             Aceste oferte sunt rareori dezinteresate. Integritatea îl va determina să le refuze politicos, explicând că este plătit pentru a oferi un serviciu public, potrivit competenţelor. În acest sens, lucrătorii din domeniul ordinii şi siguranţei publice au obligaţia de a-şi pregăti familiile astfel încât eventualele „atenţii” să nu le parvină prin intermediul acestora, indiferent care ar fi justificarea.

Pe de altă parte, publicul nu ar tolera ca lucrătorul să uzeze de calitatea sa pentru a încerca să obţină o favoare sau alta pentru el însuşi sau pentru altul (lucrător în uniformă care nu respectă ordinea în faţa unui ghişeu la care se prezintă pentru a-şi rezolva o problemă personală).

Lucrătorul nu are dreptul să se oblige pecuniar faţă de nici o persoană, dacă o asemenea situaţie este în măsură să afecteze îndeplinirea atribuţiilor de serviciu (obligaţii pecuniare pot fi asumate de către lucrători numai cu respectarea prevederilor legale în vigoare – contractare de credite de la bănci, împrumuturi la Casa de ajutor reciproc sau cumpărarea unor bunuri în sistem de rate), nu poate folosi ori încerca să uziteze de calitatea sa în interes personal. În considerarea acestor cerinţe, lucrătorilor le este interzis să împrumute bani de la subordonaţi ori să colecteze sume de bani de la persoane fizice sau juridice.

Comportamentul integru are o deosebită importanţă pentru credibilitatea instituţiei şi implicit a membrilor săi. Pentru a câştiga respectul populaţiei, nu este suficient doar să se acţioneze în conformitate cu legea, ci trebuie ca aceasta să fie aplicată în spiritul respectului faţă de cetăţean.

Prin urmare, integritatea şi respectul faţă de populaţie nu trebuie afirmate formal, prin declaraţii sau angajamente, ci demonstrate prin acţiuni şi misiuni executate cu profesionalism, imparţialitate, onestitate, conştiinciozitate, echitate, neutralitate sub toate aspectele, acordând totodată o atenţie deosebită grupurilor vulnerabile de populaţie (gravide, persoane în vârstă, copii, minori care au fugit de acasă, bolnavi, persoane cu handicap etc.).

k) Independenţa operaţională

Constă în îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor potrivit competenţelor stabilite pentru nivelul ierarhic pe care îl ocupă în cadrul structurii, fără imixtiunea altor lucrători, persoane sau autorităţi.

Independenţa operaţională nu presupune acţiuni executate haotic sau care au fost incluse fără temei în categoria celor prioritare, ori pe considerente exclusiv personale (ex. controale economice care vizează o anume societate comercială anume numai pentru a-i perturba activitatea în scopul favorizării concurenţei sau executarea unor activităţi care nu decurg din obiectivele stabilite la nivelul structurii respective).

Independenţa operaţională trebuie înţeleasă şi ca libertate a lucrătorului de a identifica şi utiliza acele proceduri şi mijloace prin a căror folosire se asigură îndeplinirea cu riscuri minime a misiunii, reducându-se, totodată, şi posibilitatea lezării drepturilor şi libertăţilor persoanelor care fac obiectul acţiunii. De asemenea, prin independenţă operaţională se înţelege şi capacitatea poliţistului de a adapta intervenţia în funcţie de reacţia persoanelor vizate, de particularităţile zonei în care intervine sau de momentul realizării acesteia.

Pe de altă parte, independenţa operaţională implică răspunderea deplină a lucrătorului pentru acţiunile, inacţiunile şi omisiunile sale.

l) Loialitatea

Constă în ataşamentul fată de instituţie şi valorile promovate de aceasta, ceea ce exprimă de fapt adeziunea deplină, conştientă şi irevocabilă, manifestată din proprie iniţiativă, la o cauza înaltă.

Manifestarea loialităţii însumează mai multe trăsături, cum sunt: cinstea, corectitudinea, fidelitatea, sinceritatea, respectarea angajamentelor, statornicie etc.

Aceasta presupune demnitate chiar şi în afara serviciului, astfel încât, prin întregul său comportament, lucrătorul să nu aducă atingere imaginii instituţiei şi profesiei sale.

Loialitatea nu se confundă cu atitudinea linguşitoare sau de preamărire a colegilor/ şefilor ori a altor persoane, în scopul de a obţine diverse avantaje, pentru a-şi păstra poziţia în cadrul organizaţiei ori pentru a accede mai rapid în funcţii sau posturi de conducere.

Aducerea la cunoştinţa colectivului sau a şefului a obiecţiilor profesionale cu privire la activităţile programate, precum şi fundamentul lor nu reprezintă un act lipsit de loialitate.

Loialitatea nu poate fi analizată independent de profesionalism, respect, integritate. Loialitatea presupune, de asemenea, crearea unui climat de lucru bazat pe dezvoltarea spiritului de echipă, coeziunii şi disciplinei, a încrederii şi respectului reciproc, valorizarea tradiţiilor instituţiei şi pe conştientizarea faptului că serviciul se realizează în beneficiul cetăţeanului.


[1] Mihaela Miroiu, Gabriela Blebea Nicolae, Introducere în etica profesională, Editura Trei, 2001.

[2] A se vedea şi Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”  „Dicţionar Explicativ al Limbii Române Moderne”, ediţia a II-a, Editura Univers Enciclopedic Buc. 1998.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s