STRESUL PROFESIONAL. ASIGURAREA ASISTENŢEI PSIHOLOGICE A POLIŢIŞTILOR

PROBLEME:

 

  1. 1.     Factorii de stres; identificarea relaţiei stres – performanţă;
  2. 2.     Simptomele de stres şi indicatorii comportamentali;
  3. 3.     Strategii de prevenire şi combatere  a stresului: conduite anti – stres ;
  4. 4.     Stresul managerial. Autoevaluare. Ghidul anti –stres;
  5. 5.     Asigurarea asistenţei psihologice a poliţiştilor.

 

 

 

 

Obiective generale:

Ø Cunoaşterea noţiunilor de bază şi managementul stresului, identificarea circumstanţelor şi  experienţelor generatoare de stres, informarea şi antrenarea participanţilor la misiunile de poliţie, în libertatea de gândire şi comportare în situaţiile stresante ale unei activităţi  profesionale.

 

Obiective operaţionale:

 

Ø Cunoaşterea metodelor şi tehnicilor de ţinere sub control a stresului, antrenarea comandanţilor în depistarea şi înlăturarea riscurilor, în perfecţionarea propriilor calităţi şi aptitudini necesare conducerii cu succes a misiunilor specifice poliţiei, în stăpânirea bagajului informaţional şi instrumental pentru managementul stresului.

 

 

 

 

  1. Factorii de stres; identificarea relaţiei stres – performanţă

 

În 1997, Organizaţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă prezenta într-un raport că în Uniunea Europeană un muncitor din patru se simte stresat la locul de muncă, un muncitor din cinci simte că este obosit, menţionându-se şi o creştere a problemei stresului în noile ramuri industriale, în special în cea a serviciilor.

Organizaţia a mai arătat că în mod special Finlanda, Grecia Italia şi Suedia se confruntă cu problema stresului ocupaţional. În Regatul Unit mulţi angajaţi apelează la ajutorul oferit de Fundaţia „Samaritenilor”, din datele prezentate rezultând că problemele la locul de muncă sunt cauza majorităţii apelurilor telefonice pe care le-au primit pentru a oferi consiliere. În 1991, Oficiul Internaţional al Muncii a declarat că stresul ocupaţional este boala sfârşitului de secol care nu va ocoli nici o tară, afectând toate nivelurile muncii. Într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a arătat că până în 2020 stresul va fi principala problemă de sănătate a oamenilor din ţările în curs de dezvoltare.

De ce în ultimii ani în rapoartele oficiale au fost semnalate aceste creşteri ale nivelului stresului, precum şi îngrijorarea legată de consecinţele negative ale acestuia? Există multe motive, dar schimbările care au intervenit în mediul muncii şi în societate par să ofere cele mai multe răspunsuri. De exemplu, în multe ţări se remarcă o reducere semnificativă a numărului muncitorilor din sectorul productiv şi o creştere a angajaţilor din industria serviciilor şi IT. Multe posturi de muncă depind acum de calculator sau alte forme a sistemelor informatice, iar aceste tehnologii au determinat creşterea solicitărilor psihologice şi cognitive în procesul muncii, fără a mai menţiona şi utilizarea calculatorului pentru monitorizarea performanţei muncitorilor. Toate acestea au determinat mărirea timpului de lucru în cazul multor angajaţi şi o reducere constantă a timpului liber. Problemele psihologice cu care se confruntă cei care muncesc în învăţământ, sănătate, serviciile de urgenţă, domeniul militar,etc. au crescut. Dezvoltarea pieţei mondiale a intensificat competiţia dintre companii şi economii. Alte schimbări care au afectat organizaţiile şi angajaţii acestora sunt redimensionarea, managementul calităţii, piaţa bancară delegarea şi introducerea învăţământului organizaţional. Structura muncii s-a schimbat în mod dramatic în aşa zisa „muncă pentru viaţă” şi a crescut diversitatea forţei de muncă pe măsură ce femeile şi minorităţile etnice se angajează.

 

 Problema stresului

Stresul ocupaţional generat de viaţa socioprofesională şi de mediul muncii influenţează activitatea socioprofesională dar şi sănătatea persoanelor din diferite ramuri de activitate (Pitariu, 1996; Pitariu, Miclea & Munteanu, 1987; Brate, 2002). Pe măsură ce munca dobândeşte noi valenţe, cu accente pe încărcătura psihologică, iar peste problemele muncii / ocupaţiei se suprapun şi cele de natură socio-economică şi politică, stresul ocupaţional (S.O.) „îşi amplifică forţa de penetraţie, iar consecinţele sale devin devastatoare pentru persoana celui implicat nemijlocit în procesul de producţie” (Pitariu, 1994, p. 2).

Există o diversitate de dovezi care indică că sursele de stres într-o anumită profesie combinate cu caracteristicile individuale ale deţinătorului postului pot cauza insatisfacţia muncii, producerea unor accidente de muncă, abuzul de alcool şi probleme sociale sau în familie. Simplul fapt că trăieşti în societatea de azi este stresant, ceea ce a condus la remarca că „fiecare individ este hărţuit zilnic nu numai de realitatea propriei vieţi dar şi de fiecare dezastru din ţară sau lume pe care îl află din mass-media. Probabil câştigurile civilizaţiei moderne vor fi depăşite de efectele stresului cauzat dacă noi nu încercăm să înţelegem, controla, preveni sau adapta la stres şi anxietate.” (Kutash, Schlesinger, 1980)

Indivizii reacţionează la stres în moduri diferite: unii fumează mai multe ţigări, consumă mai mult alcool sau se droghează. Efectele psihologice ale stresului includ problemele familiale, tulburări ale somnului, probleme de dinamică sexuală, depresie, anxietate, burnout. Efectele fiziologice ale stresului cuprind afecţiunile cardio-vasculare, dureri de cap, de spate şi oboseală.

În afara acestor probleme, costurile cauzate de stres cresc rapid. S-a calculat că stresul cronic costă economia S.U.A. în jur de 150 miliarde $, datorită absenteismului, reducerii productivităţii, daunelor cerute în justiţie şi cheltuielilor medicale directe şi s-a estimat că angajatorii din S.U.A. cheltuies 700 milioane $ pe an pentru a înlocui 200.000 angajaţi care suferă de afecţiuni ale inimii; anual industria S.U.A. pierde mai mult de 550 milioane $ pe zi numai din cauza absenteismului  şi 54% dintre aceste absenţe sunt într-un fel legate de stres. De asemenea în S.U.A. o treime din bugetul sănătăţii este cheltuit pentru tratarea afecţiunilor cauzate de stres.

Referitor la costul stresului în cadrul organizaţiilor, într-un raport publicat de Institutul Naţional pentru Siguranţa Muncii şi Sănătate din S.U.A. se menţionează că 60%-80% dintre toate accidentele de muncă sunt datorate stresului şi consumului de droguri.

 

 Tendinţe în cercetarea stresului ocupaţional

Literatura privind stresul ocupaţional prezintă influenţa contextului        socio-politic asupra programelor de cercetare şi a modului de conceptualizare (Calnan, Wainwright şi Almond, 2000). Totuşi investigarea problematicii stresului nu poate fi făcută într-un vid politic sau ideologic (Mulhall, 1996).

Începuturile cercetărilor în domeniul stresului ocupaţional (de la primele demersuri făcute de Kahn şi continuând până în anii `70) au însemnat focalizarea mai mult pe trăsăturile personale şi caracteristicile subiective decât pe contextul social. S-a argumentat că această concepţie individualistă privind rolul stresului ar fi permis includerea problematicii specifice în sfera de competenţă a departamentelor de resurse umane din cadrul corporaţiilor (Handy, 1995).

În acelaşi timp în ţările scandinave problematica stresului a fost abordată din perspectiva politicii social-democrate. Mediul politic a influenţat abordarea cercetărilor din domeniul stresului dintr-o perspectivă nouă, focalizându-se mai mult pe caracteristicile muncii şi sănătatea ocupaţională. Acest context a fost unul al reformei muncii şi a democraţiei industriale, având suportul patronatului, guvernului şi organizaţiilor sindicale (Calman, 2000).

Din anii `60 cercetările în acest domeniu pur şi simplu au explodat, conducând spre asumţii diferite asupra noţiunii de stres. Deoarece stresul are multe cauze, cercetătorii au putut formula şi evalua diferite modele explicative (Baker, 1985).

Mai mult decât atât, conceptul de stres a fost extins prin includerea unor valori cum ar fi:

  •   dorinţa umanitar-idealistă pentru o societate mai bună şi un mediu de muncă sănătos;
  •   credinţa în participarea, influenţa şi controlul angajaţilor asupra politicilor organizaţiei din care fac parte;
  •   interesul economic legat de competitivitatea şi profiturile mediului de afaceri şi a sistemului economic;

Aşezat în acest cadru, stresul ocupaţional a devenit o problemă socială şi politică asemenea oricărei probleme de sănătate (Levi, 1990).

Analiza calitativă a literaturii de specialitate permite conturarea stadiului actual al cercetărilor în problematica stresului ocupaţional, care poate fi descris prin următoarele aserţiuni:

  • Ø în ultimii aproximativ 25-30 de ani s-au înmulţit considerabil (de la câteva sute la câteva mii) studiile privind impactul stresului ocupaţional asupra individului / organizaţiei şi eficienţei intervenţiei strategiilor de management (au apărut noi reviste de specialitate prestigioase), ca urmare a „intersecţiei tranzacţionate” a două orientări distincte până atunci în psihologia muncii şi organizaţională, privind pe de o parte sursele de unde şi/sau contextul în care se dezvoltă stresorii ocupaţionali/organizaţionali, care declanşează răspunsurile la stres, iar pe de altă parte efectele aversive ale solicitărilor muncii asupra „stării de bine” (sănătate mentală şi fizică) a individului (orientarea patogenetică: psihopatologia muncii sau industrială transformată de exemplu în Germania în conceptul de „umanizare a muncii”, apud Buessing, 1999);
  • Ø există încă numeroase lacune (de exemplu caracterul fragmentar al investigării stresului ocupaţional: focalizare pe arii limitate de cercetare-doar stresori sau efecte; abordarea variabilelor luate în studiu în termeni de cauzalitate unidirecţională), confuzii terminologice (confundarea unor termeni, de exemplu anxietatea ca reacţie la stres sau stresul ca formă de reacţie la anxietate), dispute şi controverse privind modelele teoretice, demersurile metodologice (de exemplu metode obiective vs. subiective sau combinarea lor), definirea, operaţionalizarea şi/sau delimitările conceptuale ale stresului: ocupaţional / profesional / al muncii / organizaţional, dar şi un acord sau puncte de vedere comune / complementare / convergente privind categoriile majore de variabile relevante pentru înţelegerea şi diagnoza procesului de stres ocupaţional;
  • Ø cercetările şi modelele teoretice s-au axat în special asupra efectelor stresorilor la nivel individual / organizaţional, neglijând de exemplu surprinderea cauzelor apariţiei stresorilor (operaţionalizarea stresului ocupaţional ca variabilă dependentă, în termeni de antecedente ale stresorilor din mediul muncii: caracteristici organizaţionale şi extra – organizaţionale), studiul efectelor pe termen lung vs. scurt ale stresorilor şi importanţa factorilor mediatori/moderatori (variabile intermediare: factori personali, interpersonali, organizaţionali) pentru procesul stresului ocupaţional şi efectelor sale distructiv – dezadaptative .

Fazele de dezvoltare şi statutul curent al cercetărilor în problematica stresului ocupaţional

 

Iniţial, stresul ocupaţional – a cărui istorie relativ scurtă din perspectiva psihologiei organizaţionale şi a muncii – a fost recunoscut (conceptualizat) doar la nivelul top-managerilor şi etichetat ca „stres al conducerii / stres managerial” sau „stres al personalului cu putere executivă”.

Ulterior, cercetările au fost extinse la o paletă largă de profesiuni, pornind chiar de la cele situate la baza piramidei organizaţionale. Ocupaţiile caracterizate prin risc crescut şi solicitări fizice sau psihice intense, măresc probabilitatea declanşării şi instalării stresului ocupaţional. Neadaptarea în/la mediul de munca şi la solicitările impuse, îndeplinirea defectuoasă sau incompetentă a sarcinilor şi responsabilităţilor profesionale, pot duce la grave erori, accidente şi scăderea eficienţei la nivel de organizaţie.

În ultimii aproximativ 30 de ani, problematica stresului ocupaţional (incluzând tendinţe, curente si modele teoretice, cercetări şi studii) a parcurs mai multe faze de dezvoltare (apud Holt, 1986; Beehr, 1995; Schabracq & Cooper, 1998):

Prima fază a fost marcată de eforturile lumii ştiinţifice de a găsi o relaţie simplă de tip stres în muncă – boală sau moarte. Atât cauza cât şi efectul erau definite obiectiv, din perspectiva cercetătorului, nu a persoanelor afectate. Cele câteva corelaţii găsite au fost nesemnificative. Studiile lăsau de dorit sub aspectul metodologiei, iar variabilele utilizate erau definite tradiţional şi acceptate (unele) din afara domeniului specific de cercetare, fără a avea baza ştiinţifică (studii clinice bazate pe eşantioane mici şi nereprezentative).

A doua fază s-a caracterizat prin diferenţierea accentuată a variabilelor independente şi dependente, determinările unidirecţionale de tip cauză-efect fiind deseori exprimate în termeni de teorii explicite schematizate astfel: stresori ambientali – stres perceput – tensiune/ efect („strain”) – boală (distres). Cercetătorii au utilizat în mod deliberat variabile definite subiectiv (în special) şi obiectiv. Cercetările au început să aibă bază ştiinţifică, să investigheze eşantioane mari, reprezentative, să folosească instrumente psihometrice cu validitate şi fidelitate crescută, să elaboreze strategii de surprindere şi diagnosticare a cauzelor şi efectelor stresului ocupaţional în subeşantioane, după criteriul de gen (sex), vârsta sau categorii socio-profesionale.

A treia fază semnalează emergenţa teoriilor, în care variabilele moderatoare / mediatoare (de interacţiune) joacă un rol explicit. În această fază, analizele şi calculele statistice complexe au relevat şi demonstrat existenţa unor corelaţii semnificative, dar şi a unor distribuţii curbiliniare, nu doar liniare între variabile.

În sfârşit, în faza actuală, studiile prospective (longitudinale) au luat amploare. Se pune accentul mai ales pe elaborarea de programe profilactic-terapeutice de management, derivate din teorii patogenetice deja testate cu succes. Fenomenul complex al stresului ocupaţional şi-a găsit corespondenţa în cercetări multidisciplinare, iar orientarea ştiinţifică actuală pune accent pe modele explicative şi comprehensive ale stresului ocupaţional, influenţate şi de teoriile sistemice (cibernetice), care relevă rolul incertitudinii, determinărilor probabilistice şi feed-back-urilor multiple. Atenţia cercetătorilor s-a focalizat asupra laturii procesuale a fenomenului de stres ocupaţional.

Studiile empirice şi rezultatele cercetărilor în domeniu pot fi totuşi organizate/ grupate sintetic în următoarele categorii, referitor la:

  1. antecedente organizaţionale ale stresului ocupaţional;
  2. stresori din mediul muncii şi viaţa organizaţională;
  3. percepţie şi cogniţie –  procesul de evaluare;
  4. strategii de coping (gestionare, ajustare: înfruntare/evitare) la nivel emoţional-fiziologic, cognitiv, comportamental;
  5. răspunsuri / reacţii (efecte) individuale la stresul ocupaţional: fiziologice, psihologice, comportamentale (diferenţe interindividuale);
  6. consecinţe aversive / dezadaptative ramnificate ale stresului ocupaţional privind: sănătatea şi boala (distres), eficienţa organizaţională, performanţa individuală ocupaţională şi extra-organizaţională;
  7. diferenţe individuale ale persoanei ca moderatori / mediatori ai stresului ocupaţional;
  8. strategii de prevenţie/ intervenţie la nivel individual vs. organizaţional (managementul stresului ocupaţional);
  9. accentuarea rolului afectivităţii (în special al emoţiei) în ocupaţii din domeniul serviciilor interumane, care reclamă manifestare emoţională (display afectiv): re-conceptualizarea stresului ocupaţional ca sub-categorie a emoţiei sau importanţa stresorilor emoţionali ai muncii („emotional work”).

Identificarea relaţiei stres-performanţă.

Sursele stresului ocupaţional

Spector (2000) defineşte tensiunea ocupaţională („strain”) ca fiind reacţie pe care angajaţii o au ca urmare a expunerii la factorii de stres, reacţie care poate fi  comportamentală, psihologică sau fizică. Reacţiile comportamentale se referă la ceea ce face individul pentru reducerea tensiunii (comportamente compulsive ca fumatul, consumul de alcool, reacţii comprtamentale autoagresive, heteroagresive sau violente). Reacţia fizică se referă la apariţia simtomelor de boală fizică, a somatizării tensiunii la nivel corporal. Reacţia psihologică se referă la manifestări ale afectivităţii negative, atitudini (insatisfacţia faţă de muncă) sau emoţii (anxietate, frustrare).

Un studiu asupra managerilor din 112 organizaţii financiare realizat de Mori (1986) a arătat că 64% dintre acestea se confruntă cu problema stresului, cauzele fiind: orarul de muncă prelungit, competitivitatea, sistemul de promovare, conflictele, insecuritatea muncii.

Cooper (1990) identifică şase surse majore ale stresului ocupaţional: factori intrinseci muncii, rolul în organizaţie, dezvoltarea carierei (promovarea, retrogradarea, lipsa securităţii postului, ambiţia de autorealizare), relaţiile interpersonale la locul de muncă, structura şi climatul organizaţional, interfaţa muncă-familie

Cercetările efectuate în mediile militare relevă existenţa a două categorii de factori de stres: stresul operaţional legat de desfăşurarea  concretă a activităţii şi stresul legat de tensiunile structurale  din organizaţie.

Stresul operaţional are ca şi componente potenţialitatea pericolului, ameninţările la adresa persoanei, confruntarea cu evenimente traumatizate cum sunt moartea sau rănirile grave, violenţele, reacţii ostile ale publicului, munca în condiţii climaterice nepropice (căldură excesivă, frig, noxe), în condiţii de noapte şi de lipsă a somnului.

Factorii de stres relativi la tensiunile structurale sunt: lipsa echipamentului, conflictele cu colegii, lipsa suportului din partea colegilor şi a superiorilor, influenţele politicienilor locali, conflictele între lideri ce au efecte negative asupra subordonaţilor, recompensa materială inadecvată, programul neregulat de lucru, inechitatea resimţită în cadrul organizaţiei, moralul scăzut al colegilor (Lester, 1982), plictiseala, completarea excesivă de rapoarte şi formulare, natura militaristă a structurilor birocratice, conflictul de rol şi ambigitatea de rol (Burke, 1998).

În domeniul educaţional putem vorbi de spre factorii de stres subiectivi (distanţa de casă a instituţiei, siguranţa deplasării) şi factori de stres obiectivi (absenţa facilităţilor recreative, disponibilitatea serviciilor medicale, sociale şi de hrană, gălăgia, frigul la care sunt expuşi unii educatori şi elevi pe timpul iernii, condiţiile de iluminat din sălile de clasă, spaţiul restrâns).

Kahn şi Byosiere (1992) clasifică stresorii în două mari grupuri, după cum sunt generaţi de:

  • conţinutul muncii (complexitatea sarcinilor, monotonia sau varietatea acestora, volumul sarcinilor, modificări imprevizibile ale cerinţelor şcolare, continuitatea şi integrarea informaţiilor transmise de inspectorii şcolari şi directori);
  • dimensiunea socială a muncii (vizează relaţiile interpersonale, îndeosebi abuzul emoţional ca urmare a stilului managerial, conflictul de rol, stilul de interacţiune şi predare, estimarea eronată a propriilor resurse).

Un studiu cuprinzând 130 ocupaţii diferite condus de Shaw şi Riskind (1983) a arătat că anumite caracteristici ale profesiilor sunt strâns legate de prezenţa unui nivele de stres ridicat: 1) luarea deciziilor, 2) monitorizarea constantă a planurilor şi materialelor, 3) schimburi constante de informaţii cu alţii, 4) condiţii de muncă neplăcute şi 5) sarcini slabe sau deloc structurate.

În urma analizei cauzelor generatoare de stres organizaţional se poate face distincţia între cele care acţionează exclusiv la nivelul managerilor şi cele ce se regăsesc în rândul executanţilor, precum şi existenţa unor cauze comune, astfel:

a) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul managerilor: complexitatea, diversitatea şi caracterul de noutate frecventă a sarcinilor cu care se confruntă managerul, responsabilităţile ridicate pe care le presupun funcţiile de management, preocuparea pentru viitorul organizaţiei, ritmul alert de luare a deciziilor, stilul de management neadecvat, centralizarea excesivă a autorităţii, existenţa unor subordonaţi slab pregătiţi din punct de vedere profesional, prelungirea programului de lucru;

b) cauze generatoare de stres manifestate la nivelul subordonaţilor: incompatibilitatea cu tipul de manager, delegarea în exces practiactă de unii manageri, teama de pierdere a postului;

c) cauze comune generatoare de stres: presiunea termenelor limită, motivaţia nesatisfăcătoare, dispoziţiile inaplicabile primite din partea superiorilor, lipsa aptitudinilor sau a pregătirii corespunzătoare, aspiraţia spre funcţii superioare, tensiunile familiale, deficienţele în proiectarea postului, sistemul informal puternic, sistemul informaţional inefieicent

 

2.Simptomele de stres şi indicatorii comportamentali.

Efectele stresului ocupaţional

În condiţii de normalitate, oamenii trebuie să-şi găsească echilibrul şi răspunsuri noi faţă de situaţii noi. Stresul nu este neapărat un fenomen negativ şi, de aceea poate constitui o greşeală concentrarea doar asupra efectelor sale patologice. Un nivel moderat de stres poate fi chiar un important factor motivaţional sau poate fi un instrument în dobândirea unei adaptări dinamice la noi situaţii.

Dacă sănătatea este considerată un echilibru dinamic, stresul este o parte a acestuia. Nu există stare de sănătate fără o interacţiune cu alţi indivizi sau cu alte medii. Doar stresul excesiv devine patologic.

De aceea, unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal şi necesar, atât la serviciu cât şi în afara lui. În cazul în care stresul este intens, continuu sau repetat, atunci acesta poate deveni un fenomen negativ ce poate conduce la îmbolnăvire fizică şi tulburări psihologice. În contextul organizaţional, aceasta generează adesea adaptări inadecvate la situaţii.

Reacţiile la stres sunt complexe, ele putând fi identificate în plan fiziologic, cognitiv, emoţional şi comportamental. Astfel, în plan fiziologic apar reacţii la nivelul sistemului scheleto-muscular (ticuri, tensiune musculară, spasme musculare); în sistemul cardiovascular (dureri de inimă şi palpitaţii); modificări neuroendocrine (scăderi ale nivelului de calciu şi oxigen în sânge); modificări dermale (transpiraţie excesivă, modificări ale potenţialului electric); la nivelul sistemului imun (alergii, viroze, astm, alopecie).

Reacţiile cognitive la stres vizează deteriorarea performanţelor gândirii, memoriei, atenţiei. Dacă persoana este supusă unor situaţii generatoare de stres prin complexitatea, variabilitatea sarcinilor, precum şi prin anumite solicitări neprevăzute, pot să apară o serie de modificări ale parametrilor cognitivi, precum: diminuarea capacităţii de concentrare a atenţiei, gânduri negative despre sine şi viitor, ideaţie suicidară, toleranţă redusă la criticism, blocaje ale gândirii, dificultăţi de stocare şi redare a informaţiei, rigiditate ideativă şi dificultăţi în luarea deciziilor.

În plan emoţional au fost identificate anumite creşteri ale nivelului anxietăţii, depresiei, iritabilităţii, labilităţii emoţionale şi culpabilităţii. De asemenea pot să apară reacţii de neîncredere, sentimente de neglijare, izolare şi reprimare a emoţiilor, teama de îmbolnăviri, teama de viitor, neîncrederea în ceilalţi.

În plan comportamental, aceste răspunsuri la stres sunt concretizate în: consumul excesiv de alcool, tutun sau cafea, deteriorarea relaţiilor interpersonale, tulburări de somn, comportamente agresive, absenteism.

Într-un studiu privind stresul la manageri s-a stabilit că reacţiile stresante se manifestă la palierul managerial cu o intensitate crescută, acţionând pe trei direcţii principale (Pitariu, 1998):

-conducerea companiei, care este stresată şi afectată de unele norme emise de guvern şi de ineficienţa strategiilor manageriale

-la nivel orizontal – departamental, coordonarea este distorsionată din cauza deficienţelor în aprovizionare şi, adesea, a dotărilor tehnologice învechite, la care se poate adăuga o criză de competenţe

-din partea angajaţilor şi a organizaţiilor sindicale care fac solicitări nerealiste, deşi uneori corecte (greve, schimbarea conducerii, etc.)

 

 Factorii individuali şi situaţionali, ca mediatori ai stresului

În urma interpretări datelor statistice obţinute cu ocazia cercetării stresului la manageri Pitariu (1998) a constatat că nu există diferenţe de gen cu privire la perceperea factorilor de stres ameninţători şi a pus în discuţie un fenomen nou, acela al unei manifestări dinamice a stresului ocupaţional, modificări care se reconfigurează în timp, de-a lungul perioadei de tranziţie economică. (cu ocazia unei cercetări desfăşurate în anul 1991 care avea acelaşi obiect s-a constatat că există diferenţe de gen, bărbaţii percepând factorii de stres mai ameninţători)

Studiile efectuate în mediul academic arată că bunăstarea generală a elevilor, afectivitatea pozitivă şi stima de sine (academică, în grupul de prieteni şi cea familială) sunt mediatori ai efectelor stresului şcolar asupra elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal (Karatzias et al., 2001)

În studiul stresului se ridică o întrebare: de ce stresori similari au efecte diferite la persoane diferite? Unii oameni evaluează o situaţie ca fiind deosebit de stresantă, alţii dimpotrivă, ca binevenită. Ignorarea rolului personalităţii şi situaţiei în răspunsul individual la stres impune necesitatea integrării reacţiei la stres într-un proces dinamic care conţine variabilele personale şi cele circumstanţiale.

Diferenţele individuale pot fi văzute ca moderatori în relaţia stres-străin. Inadecvarea condiţiilor profesionale la factorii personali se repercutează asupra stării de confort fizic şi psihic al individului.

Astăzi personalitatea este studiată în diferite paradigme, cu semnificaţii diferite şi la nivele diferite: de la unul foarte concret (comportamental) la nivele mai abstracte (inconştient) sau greu accesibile (genetic).

La nivelul personalităţii factorii de stres rezidă în tipul de reactivitate empţională, în capacităţile intelectuale şi stilul cognitiv, în caracteristicile atitudinale şi comportamentale. Identificarea diferenţelor individuale care se pot structura în factori de vulnerabilitate/rezistenţă la stres este demersul care trebuie făcut în studierea reacţiilor la stres.

Alături de profesie ca sursă de stres, diferenţele individuale au un rol important în procesul stresului. Diferenţele individuale se manifestă în toate secvenţele procesului stresului, respectiv expunere, evaluare, adaptare, răspuns de scurtă durată şi consecinţe de lungă durată.

Variabilele relevante privind diferenţele individuale sunt:

  • genetice: fizice, de constituţie, reactivitate, sex, inteligenţă
  • dobândite: poziţia socială, educaţie, vârstă
  • dispoziţionale: starea de anxietate/neuroticism, tipul A de comportament, stimă de sine, atribuirea (locus of control), flexibilitate, stilul de adaptare (coping), extroversiune/introversiune.

Pe baza unor studii longitudinale au fost identificate şi alte variabile individuale capabile să modifice homeostazia organismului sub influenţa stresului: auto-eficacitatea, stima de sine, optimismul, rezilienţa şi robusteţea.

a) Neuroticismul este una dintre dimensiunile personalităţii propuse de Eysenck, iar subiecţii ce obţin cote ridicate la această dimensiune manifestă o emoţionalitate puternică, modificări ale dispoziţiei, anxietate, nervozitate. În viziunea lui Eysenck, gradul de neuroticism este determinat de factorii genetici şi corelează cu activitatea sistemului nervos autonom. Cercetarea efectuată de Zahn (1991) la Centrul medical al Universităţii Indiana, privind relaţia dintre anxietate şi activitatea sistemului nervos autonom la subiecţii cu risc genetic pentru tulburări afective, arată că la aceştia un stres moderat produce o creştere a cotelor de anxietate şi depresie, precum şi o creştere a reacţiei generalizate a SNA. Autorii atrag atenţia că subiecţii cu risc genetic ridicat sunt predispuşi să dezvolte tulburări afective , prin creşterea sensibilităţii la stres.

b) Tipul A de comportament se identifică în opinia lui Eysenck cu extrovertul nevrotic şi favorizează intensificarea efectelor diferiţilor stresori. Aceşti subiecţi se simt permanent sub presiunea timpului, competitivi şi agresivi, fiind caracterizaţi printr-o înaltă nevoie de performanţă şi control. În viziunea lui Spielberger (1988) sindromul AHA (agresivitate-ostilitate-iritabilitate) şi presiunea timpului sunt cele mai toxice caracteristici ale tipului A de comportament. Aceste persoane sunt înclinate spre stres, ele caută şi creează situaţii stresante fără a conştientiza imediat acest mecanism ce le perpetuează propria inadaptare socială.

c) Autoeficacitatea este văzută de Bandura (1988) ca fiind încrederea unei persoane în capacităţile sale de a-şi mobiliza resursele cognitive şi motivaţionale necesare pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Ea este o anticipare a rezultatelor pozitive în acţiunile întreprinse datorită cunoştinţelor şi abilităţilor noastre. Credinţele personale privind auto-eficacitatea acţiunilor operează asupra comportamentului prin procese motivaţionale, cognitive şi afective. Aceste credinţe exercită asupra comportamentului nostru o influenţă directă, dar şi indirectă, prin efectul pe care îl au asupra standardelor şi scopurilor personale ale performanţei, ca mecanism autoreglator. Percepţia auto-eficacităţii crescute antrenează expectaţia succesului, generând perseverenţă în faţa obstacolelor şi a situaţiilor frustrante. Credinţele diminuate privind eficienţa personală nu vor mobiliza resurse suficiente, iar probabilitatea eşecului creşte. Astfel, persoana îşi va structura sentimentul ineficienţei în situaţii asemănătoare, trăind anxietatea ca rezultat al percepţiei adaptării deficitare, percepţie însoţită de conştientizarea inabilităţii sale de a-şi controla propria anxietate.

d) Autoeficacitatea profesională poate fi definită în termeni de judecăţi personale emise din perspectiva capacităţilor individuale de a organiza şi executa acţiuni, în scopul atingerii performanţelor profesionale proiectate. Măsurarea auto-eficacităţii este corelată cu criteriul puterii personale în realizarea sarcinilor profesionale şi nu este în legătură cu un alt criteriu normativ. Puterea auto-eficacităţii percepute este măsurată prin gradul de certitudine cu care persoana poate îndeplini o sarcină dată.

e) Referitor la percepţia controlului, Ritter (1966) introduce conceptul de atribuire (locus of control) şi arată că atitudinea şi convingerile privind relaţia dintre comportament şi efect devin o caracteristică de personalitate globală şi relativ stabilă. Astfel atribuirea internă implică şi convingerea că puterea şi controlul personal pot influenţa rezultatele muncii şi evenimentele de viaţă. Atribuirea externă se referă la convingerea că forţa personalităţii are un efect minim asupra evenimentelor de viaţă, acestea fiind cauzate de şansă sau puterea altora.

Diferenţele individuale în control se manifestă la trei niveluri distincte:

-cognitiv (convingerea privin posibilitatea de a exercita control asupra evenimentelor)

-motivaţional (preferinţa şi nevoia controlului)

-comportamental (efortul depus pentru a obţine controlul)

S-a constatat că persoanele cu atribuire internă răspund diferit la stres în comparaţie cu persoanele cu atribuire externă. Cei orientaţi intern sunt mai activi în a lua măsuri împotriva stresului şi în diminuarea efectelor lui. Subiecţii cu atribuire externă sunt înclinaţi să suporte stresul şi să acţioneze mai puţin asupra sursei.

f) Stima de sine descrie gradul în care persoana are tendinţa de a se autoevalua pozitiv şi de a respinge atributele negative, stima de sine devenind un indicator al stării de bine. Dacă tendinţa persoanei este de a se autoevalua negativ, atunci ea va trăi stări de depresie şi anxietate.

Potrivit studiului lui Judge şi Bono (2001) stima de sine, atribuirea, neuroticismul şi auto-eficacitatea sunt predictori semnificativi ai performanţei în muncă. Studiul intercultural al lui Karatzias (2001) arată că predictorii cei mai puternici pentru calitatea vieţii şcolare sunt afectivitatea pozitivă şi stima de sine, atât la populaţia şcolară din Grecia, cât şi la cea din Scoţia.

g) Optimismul este tendinţa generală de a avea o concepţie pozitivă asupra viitorului şi a experienţelor vieţii, influenţând sănătatea fizică şi psihică a persoanei prin răspunsurile eficiente în situaţii de stres. Stilul pesimist se caracterizează prin expectaţii negative privind efectul acţiunilor întreprinse, orientând persoana spre renunţare, evitare şi negare. Conceptul de optimism este derivat din teoria autoreglării conduitei în funcţie de anticiparea efectelor. Anticiparea succesului sau eşecului declanşează emoţii pozitive sau negative, emoţii ce vor influenţa cogniţiile şi calitatea acţiunilor întreprinse. Persoanele anxioase şi pesimiste se apreciază ca ineficiente şi au tendinţa să-şi limiteze comportamentele de iniţiere şi îndeplinire a unor sarcini, considerându-le insurmontabile.

h) Rezilienţa vizează abilitatea persoanei de a-şi regăsi nivelul de adaptare anterior experienţei stresante sau un nivel superior după un stres major. Fenomenul de rezilienţă implică trei aspecte:

-existenţa unui nivel de funcţionare adecvat în ciuda unor factori de risc (sărăcie, instabilitate familială, abuz)

-dezvoltarea unor forme de adaptare (coping) eficace pentru a menţine un echilibru între persoană şi ambianţă

-prezenţa capacităţii de revenire a persoanei în urma unei traume severe

Unii experţi au identificat o trăsătură de personalitate, numită robusteţe ce poate atenua efectele stresului. Indivizii puternici manifestă trei trăsături fundamentale ale personalităţii, ei tind să devină puternic implicaţi în ceea ce fac, acţionează de obicei cu convingerea că prin munca lor vor face ceva diferit şi percep majoritatea schimbărilor din viaţă ca fiind benefice şi normale pentru dezvoltarea personală.

Datorită sentimentului lor puternic de eficienţă de sine, indivizii cu personalitate puternică sunt capabili să reziste la stres. Unii specialişti consideră că robusteţea acţionează ca un tampon împotriva bolii, aceasta fiind  corelată cu o tensiune arterială scăzută, nivel scăzut de acizi graşi în sânge, tensiune psihologică redusă şi o stare de fericire accentuată.

Din administrarea numeroaselor teste de personalitate au rezultat trei caracteristici ale robusteţii:

-angajarea: sunt devotaţi muncii lor, familiei, cât şi altor valori importante.

-controlul: au un sentiment de control propriu asupra vieţii lor.

-provocarea/stimularea: abordează modificările vieţii ca ocazii de autotestare.

Factori situaţionali

 Studiile focalizate pe rolul factorilor situaţionali evidenţiază rolul suportului social oferit celor aflaţi în dificultate. Kahn şi colaboratorii săi (1987) au propus trei variabile situaţionale ca potenţiali mediatori împotriva stresului: predictibilitatea stresorilor, controlabilitatea stresorilor şi inteligibilitatea stresorilor.

Barlow şi Chorpita (1998) consideră că abilitatea de a controla stresul este determinată genetic, în timp ce alţi autori afirmă că sentimentul lipsei controlului îşi are originea în experienţa precoce a copilului, când acesta se simte în totală dependenţă de adulţi.

 

Particularităţile stresului profesional în munca de poliţie

Selye, cel care a inventat conceptul de stres, descria munca de poliţie ca fiind una dintre cele mai riscante profesii, ea depăşind chiar formidabilul stres al celor implicaţi în controlul traficului aerian (Selye, 1978). Au fost mulţi alţi autori care au apreciat că profesia de poliţist este una dintre cele mai stresante ocupaţii (Kroes, Margolis, Hurell, 1974; Gersons, 1989). În acest sens, s-a constatat faptul că poliţiştii manifestă simptomatologia fizică şi probleme de natură psihologică datorate stresului mai des decât lucrătorii din alte profesii (Anshel, 2000). Unii au apreciat chiar că mediul de lucru din poliţie are caracteristici patologice, fiind predispozant pentru apariţia diferitelor probleme mentale (Sheptycki, 2004).

Instituţiile militare sau de tip „personal cu statut special” cer ca individul să se sacrifice pentru binele societăţii. Prin urmare „individul” este mai puţin luat în consideraţie, scopul „grupului” fiind cel mai important. Natura cvasi-militară a activităţii de poliţie, cât şi munca într-o astfel de instituţie pot conduce la o situaţie nedorită şi foarte stresantă, care să perturbe sănătatea mentală a personalului (Kelly, Sean, 2004).

Angajaţii care asigură respectarea legii îşi desfăşoară activitatea în condiţii de constrângere şi suprasolicitare emoţională. Acestora li se pretide să acţioneze cu calm, chiar şi atunci când sunt extrem de încordaţi. De asemenea sunt atenţionaţi să păstreze controlul asupra situaţiei atunci când sunt nervoşi şi să rămână stoici atunci când se implică emoţional. Ei trebuie să interacţioneze cu cetăţenii, îndeplinindu-şi misiunea aşa cum se cuvine, într-o manieră neutră şi profesionistă. Portul uniformei şi al armei îi fac să se diferenţieze în societate, iar această segregaţie are efecte psihologice multiple, care pot induce afectări pasagere sau de durată ale funcţionării psihice (Kroes, Hurell, 1975).

Sursele de stres în cazul poliţiştilor pot fi grupate în câteva categorii, şi anume: aspecte legate de viaţa personală a poliţiştilor, „presiunea” exercitată de munca de poliţie, atitudinea opiniei publice faţă de munca de poliţie sau poliţişti, activitatea sistemului judiciar, organizarea instituţiei. Din studiile realizate se pare că principalele surse de stres includ, în special, politicile şi procedurile specifice instituţiei (Hurell, 1986).

Cele mai multe studii de specialitate care şi-au centrat atenţia asupra problematicii stresului în munca de poliţie au avut în vedere, în principal, o evidenţiere a factorilor cu potenţial stresant (Brooks, Jihong, Zhao, 2002; Burke, 1998), altele evidenţiind modalităţile prin care poliţiştii fac faţă stresului (Violanti, 1992).

Pentru o prezentare clară a multitudinii de factori stresanţi cu care se confruntă poliţiştii, vor fi prezentate în continuare cele patru mari categorii: munca efectivă de poliţie, instituţia în care lucrează, sistemul judiciar, publicul.

a) Caracteristici şi practici specifice muncii de poliţie:

  • Suferinţa umană.

Poliţiştii sunt constant expuşi inechităţii şi brutalităţii întâlnite în viaţa de zi cu zi. O astfel de experienţă are un impact emoţional mare asupra individului, oricât de bine adaptat ar fi acesta. Constrângerea emoţională, ca mecanism adaptativ, consumă un volum imens de resurse, mai mult decât cea necesară exprimării adevăratelor emoţii. Dacă această energie este consumată în exces, poliţistul riscă să fie extenuat în afara orelor de program şi să nu dorească să mai participe la viaţa socială şi de familie.

  • Conflictul de rol.

Poliţiştii adesea trăiesc experienţe conflictuale, de exemplu atunci când sunt foarte aproape de arestarea unui infractor ce a săvârşit o faptă condamnabilă, care în mod evident este în contradicţie cu valorile şi normele general umane. În momentul reţinerii lui, poliţiştii trebuie să respecte cu stricteţe drepturile acestuia, astfel riscă să fie acuzaţi de incompetenţă sau abuz.

  • Situaţii neprevăzute.

De cele mai multe ori, atunci când într-o situaţie particulară este cerut un răspuns rapid, poliţistul este luat prin surprindere – situaţie ce are impact asupra echilibrului fizic şi mental.  Este posibil să apară „stresul inopinant”, care se referă la faptul că acesta nu se manifestă întotdeauna în stare latentă, în unele situaţii existând treceri neaşteptate de la stresul minor la stresul major, dificil de gestionat. Cu alte cuvinte, poliţiştii pot trece cu uşurinţă de la o stare de calm, la o stare bruscă de suprasolicitare şi presiune.

Starea de stres normal constituie pentru majoritatea celorlalţi lucrători un proces de acumulare psihică, ce poate fi redusă sau adaptată, până în momentul în care „scapă de sub control”. Nu aşa se întâmplă în cazul muncii de poliţie, când situaţia poate „scăpa de sub control” în câteva secunde. De multe ori poliţiştii nu pot aborda situaţiile noi cu care se  confruntă, spre deosebire de majoritatea lucrătorilor care sunt avertizaţi anterior. Ei trebuie să reacţioneze şi nu să prevină problemele cu care se confruntă, iar acest stres inopinat este foarte dificil de controlat.

  • Absenţa unui răspuns.

Cea mai mare parte din munca de poliţie este fragmentată, posibilitatea de a urmări un caz de la început până la sfârşit este limitată, iar feedback-ul este minimal. Neavând un răspuns, poliţiştii pot aprecia că imposibilitatea de a rezolva complet problemele cetăţenilor cu care ei se confruntă zilnic este un motiv ce le-ar putea genera o imagine de sine dominată de sentimente de inutilitate.

  • Nivelul de pericol şi planificarea neuniformă a muncii de poliţie.

Profesia de poliţist implică multe elemente periculoase (folosirea armelor, implicarea în combaterea infracţiunilor violente), care afecteză lucrătorii atât în mod direct, cât şi în mod indirect. Schimbările neprevăzute ce apar în programul de lucru sunt, de asemenea, perturbatoare pentru viaţa de zi cu zi a poliţiştilor.

  • Consecinţele negative ale muncii de poliţie.

Aceste consecinţe cuprind aspecte de natură fizică şi mentală. Poliţistul vede partea negativă a societăţii – infractorul, cel ce abuzează de reguli, ceea ce poate denatura opiniile sale în legătură cu caracterul majorităţii fiinţelor umane. Mediul negativ creează o viziune critică şi cinică a societăţii. Este foarte dificil să ajungi să ai încredere în semeni când majoritatea timpului ai de-a face cu oamenii nedemni de încredere. Este dificil să crezi în intenţiile pozitive ale oamenilor când cea mai mare parte a zilei eşti în prezenţa unor indivizi care doresc să facă rău celorlalţi. Lipsa încrederii poate apărea în relaţiile personale ale poliţistului cu vecinii, cu prietenii, cu soţia. Pot apărea repercusiuni asupra modului de creştere a copiilor, căci poliţiştii au tendinţa să fie mai severi în disciplină şi mai precauţi în acest sens.

  • Stresul cumulativ.

Evenimentele stresante ce se repetă în timp , într-un mod continuu, au ca şi consecinţă formarea şi manifestarea unui stres cumulativ (format în timp).

Indiferent de tipul activităţii, de mărimea serviciului, toţi poliţiştii sunt predispuşi stresului încă din momentul încadrării lor. Mulţi au fost pregătiţi să recunoască sursele de stres majore, specifice muncii de poliţie, precum folosirea armelor, implicarea în combaterea infracţiunilor violente, agresiuni fizice sau verbale. Toate aceste aspecte au un potenţial distructiv, atât asupra fizicului, cât şi asupra psihicului.

b) Caracteristici şi practici ale instituţiei:

  • Dotare inadecvată.

Diferenţa între mijloacele tehnice şi echipamentele folosite de infractori şi cele ce sunt date în dotarea poliţiştilor este considerabilă. Dotarea aceasta necorespunzătoare şi insuficienţa reprezintă un obstacol în soluţionarea anumitor cazuri şi este resimţită ca o potenţială sursă de stres şi anxietate pentru poliţişti. Calitatea echipamentului şi nivelul de dotare pot fi considerate un indicator al stării de bine a unui lucrător.

  • Prea multe „hârtii de completat”.

Multe din activităţile poliţiei sunt condiţionate de redactarea unor cereri sau obţinerea unor probări, acestea de multe ori împiedicând acţiunea promptă şi eficientă. Se poate ajunge chiar la cazuri extreme, atunci când, de exemplu, un poliţist obţine rezultate remarcabile în activitate (poate chiar salvează vieţi omeneşti) şi este mustrat dacă nu întocmeşte corespunzător rapoartele de activitate. Se pare că aceste „hârtii”, care descriu desfăşurarea acţiunii sunt, în cele mai multe cazuri, mai importante pentru instituţie decât acţiunea în sine.

  • Recompense inadecvate.

Recunoaşterea pentru o sarcină bine făcută este rară, pe când critica în cazul greşelilor este frecventă. De asemenea, modul de realizare al promovărilor determină frustrare printre poliţişti deoarece este perceput ca fiind limitat şi centrat mai degrabă pe aspecte relaţionale decât pe cele profesionale.

  • Lipsă de cooperare cu alte structuri de poliţie.

Uneori există chiar competiţie între secţii, poliţii urbane, inspectorate, ajungându-se chiar la acuzaţii reciproce, la ascunderea unor informaţii, etc. într-o astfel de situaţie, acest mod de inter-relaţionare nu numai că este ineficient şi neproductiv, dar contribuie la amplificarea problemelor şi a stresului angajaţilor care sunt nevoiţi să facă faţă unor conflicte şi sabotaje interne, doar din dorinţa de a-şi asuma toate meritele.

  • Portul uniformei.

Cercetările realizate au arătat că portul unei legitimaţii sau al unei uniforme poate determina creşterea agresivităţii în relaţiile cu cetăţenii. Odată cu îmbrăcarea uniformei poliţiştii adoptă şi „masca”/„rolul” pe care îl simbolizează. De multe ori însă, acest rol este extins şi în viaţa privată, afectând mediul social şi familial al poliţistului.

  • Slaba implicare a superiorilor.

Acţiunile şi atitudinile manifestate de către manageri pot influenţa în sens pozitiv sau negativ nivelul de stres perceput de către subordonaţi.

  • Lipsa unor oportunităţi în carieră.

Mai ales în cazul structurilor teritoriale de poliţie, numărul mic al funcţiilor de conducere determină competiţii între ofiţeri, de cele mai multe ori cu consecinţe negative asupra activităţii structurii respective.

c) Caracteristici şi practici publice:

  • Informaţii deformate din presă

Prezentarea diferitelor acţiuni ale poliţiei este adesea neconformă cu realitatea, unii ziarişti având tendinţa de a amplifica aspectele negative legate de poliţie şi de a trece cu vederea aspectele pozitive. O multitudine de ştiri sunt percepute ca defavorabile de către poliţişti, existând chiar supoziţia că evenimentele sunt prezentate astfel datorită unor „erori intenţionate”.

Poliţiştii lucrează într-un mediu bazat pe fapte în care totul este raportat la prevederile legale. Dezirabilul şi indezirabilul sunt delimitate clar, fără echivoc.

  • Atitudinea nefavorabilă din partea cetăţenilor

Poliţiştii sunt adesea acuzaţi de incompetenţă de majoritatea membrilor comunităţii. Criticile aduse muncii de poliţie de către vecini sau cunoscuţi sunt resimţite profund de poliţişti.

Reclamaţiile nefondate (violenţă, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, etc.) sunt percepute adesea ca injuste şi defavorabile imaginii poliţiştilor.

  • Statutul de autoritate publică

Cetăţenii îi abordează şi îi tratează diferit pe reprezentanţii legii, chiar şi atunci când nu sunt în exerciţiul funcţiunii. Când apare o problemă, oricine caută un poliţist pentru a o „prelua”, pentru a o „rezolva”. Unii spun că poliţiştii nu sunt niciodată în afara serviciului. Chiar şi când aceştia nu sunt în timpul serviciului, tendinţa este de a prelua problemele şi a le rezolva. Este dificil pentru un poliţist să facă distincţia între o acţiune necesară pentru rezolvarea problemei semnalate şi o soluţionare pasivă.

d) Caracteristici şi practici ale sistemului judiciar:

  • Preocuparea pentru „stradă”.

Poliţiştii trebuie să se centreze pe problema „străzii”, în care sunt implicaţi oameni obişnuiţi, în timp ce aceştia cunosc faptul că, „la nivel înalt” (în afaceri şi politică) criminalitatea creşte, iar poliţia are competenţe limitate.

  • Ineficienţa sistemului penitenciar.

Este îngrijorătoare creşterea numărului de recidivişti, precum şi ineficienţa sistemelor de reeducare utilizate în penitenciare. Multe dintre persoanele care au săvârşit o infracţiune pentru care au executat pedeapsa închisorii, continuă după liberare să săvârşească alte infracţiuni. Această situaţie îi face pe poliţişti să considere că sistemul penitenciar reprezintă mai degrabă o şcoală de educaţie infracţională, decât o şcoală de reeducare şi socializare.

  • Procedura judecării cauzelor promovate în instanţă

Multe dintre hotărârile promovate de instanţele de judecată sunt percepute de către poliţişti ca injuste, munca de probaţiune fiind în zadar. De asemenea modificările aduse Codului de procedură penală au avut impact asupra muncii de poliţie, adesea administrarea probelor fiind dificil de realizat.

Deşi munca poliţiştilor este stresantă, există studii care au arătat că poliţiştii au un nivel crescut al sănătăţii mentale, în comparaţie cu alte grupuri (Hart, Wearing, 1995). Explicaţia rezidă din faptul că este posibil ca poliţiştii să pornească în cariera lor cu un nivel mult mai ridicat al stării de bine şi să aibă expectaţii realiste cu privire la dificultăţile muncii. Aceasta face ca specificul muncii de poliţie să nu reprezinte un distres particular pentru majoritatea poliţiştilor. S-a demonstrat că experienţele negative şi pozitive de muncă contribuie independent la percepţia poliţiştilor privind calitatea vieţii, iar expectanţele organizaţionale sunt mai importante decât experienţele operative.

Concluziile studiilor realizate de Hart şi Wearing în 1993 au fost următoarele:

– poliţiştii nu sunt foarte stresaţi în comparaţie cu alte grupuri;

– caracteristicile personalităţii sunt determinante puternice pentru stres şi starea de bine;

– experienţele organizaţionale sunt mai importante decât cele operative în determinarea stresului şi a stării de bine;

– experienţele pozitive şi negative operează independent şi ambele trebuie luate în calcul pentru a înţelege starea de sănătate mentală a poliţiştilor.

Având în vedere că situaţiile stresante întâlnite la locul de muncă au o influenţă semnificativă asupra eficienţei muncii de poliţie (Homer, 2001), rezultă că este extrem de important să se realizeze analize detaliate ale diferiţilor factori care au potenţial stresant crescut.

Indiferent de multitudinea sau gravitatea factorilor stresanţi, s-a evidenţiat (Spilberg, 1981) că ocupaţia de poliţist este asociată cu o rată mare a divorţurilor, alcoolismului, altor probleme emoţionale şi de sănătate fizică.

Având în vedere marea diversitate a factorilor stresanţi în munca de poliţie, sunt determinate două consecinţe inevitabile:

  • necesitatea de a evalua gravitatea acestora şi impactul pe care îl au asupra sănătăţii mentale a poliţiştilor şi a performanţei în muncă;
  • necesitatea de a implementa programe de asistenţă psihologică cu rol preventiv sau suportiv.

Această temă cuprinde indicaţii pentru antrenarea în managementul stresului de după îndeplinirea misiunii şi poate fi folosită în comun cu alte lecţii, în speţă după desfăşurarea în zona misiunii puternic traumatizantă Un poliţist nu va fi pregătit pentru posibilitatea că odată întors acasă va suferi repercusiuni sau efecte întârziate, mai ales dacă a făcut faţă cu succes situaţiilor stresante. Cu toate că nu toţi vor avea experienţa unui stres post-misiune, militarii trebuie să fie avertizaţi că este posibil ca acesta să apară, să li se prezinte care sunt semnele unui asemenea stres şi cum să se descurce atunci când el va apare. Reacţiile tipice descrise mai jos pot fi similare cu cele întâlnite de-a lungul misiunii sau pot fi diferite şi total neaşteptate.

         

Simptomele comune stresului de după îndeplinirea misiunii:

          * tulburări de somn;

* nelinişte, agitaţie;

* anxietate;

* retrăirea evenimentului;

* sentimente de goliciune sufletească;

* iritabilitate;

* goliciune emoţională

* auto-reproşuri, culpabilitate, sentiment de vinovăţie;

* agresivitate, duşmănie, ură;

* dificultăţi de concentrare;

* dureri fizice.

         

Recomandările pentru refacere şi stabilizare sunt de mai multe tipuri:

          a) înţelegerea faptului că reacţiile post-traumatice sunt normale;

b) trebuie să ai răbdare! Pentru refacerea psihică şi mentală este nevoie de timp;

c) împărtăşeşte-ţi experienţa! Vorbeşte despre experienţa ta, dar ţine cont că alţii s-ar putea să nu-ţi împărtăşească interesul despre experienţa misiunii sau să-şi piardă interesul mai repede decât te aştepţi;

d) fă-ţi timp pentru refacere! După experienţe stresante, este natural să ai nevoie de mai multă odihnă şi somn decât în mod obişnuit. Acest lucru este important pentru o refacere normală şi este dificil deoarece ai fost departe de familie şi de cei dragi, care de asemenea au nevoie de mai mult timp decât normal pentru analiza experienţelor şi impresiilor, precum şi pentru readaptarea la viaţa zilnică de acasă;

e) cere ajutor, dacă este nevoie! Cu toate că este normal să ai o experienţă de stres post-traumatic, personalul misiunilor O.N.U. de menţinere a păcii, trebuie să ştie când este necesar să ceară ajutor în procesul de refacere. Dacă reacţiile amintite mai sus durează mai mult de 30 de zile sau devin mai intense, este bine să ceri asistenţă din partea unui profesionist.

 

3.Strategii de prevenire şi combatere a stresului.

Conduite anti-stres

 

Stresul cumulativ este un rezultat al unei tensiuni care se petrece prea des (FRECVENŢA),ţine prea mult (DURATA), şi este prea severă (INTENSITATEA). În aceste circumstanţe, distresul conduce la epuizare şi la alte manifestări, astfel că persoana nu este capabilă să facă faţă cu succes situaţiilor în care este implicată.

Pe durata unei misiuni, (membrii) luptătorii sunt în mod general confruntaţi zilnic cu multe manifestări şi cu frustrări referitoare la activitatea desfăşurată într-o zonă de conflict. De la ei se aşteaptă îndeplinirea unui mandat aparent imposibil: să aibă un comportament adecvat calităţii de reprezentanţi ai O.N.U.; să dea dovadă de imparţialitate în situaţii dificile, stingând (înăbuşind) emoţiile şi reacţiile normale fiinţelor umane; să fie capabili să negocieze situaţii neaşteptate şi încurcate, uneori având puţină experienţă, când urmările ar putea afecta misiunea O.N.U. şi cel mai important, părţile însele. În ciuda eforturilor loiale şi uneori eroice, membrii misiunilor O.N.U. de menţinere a păcii simt lipsa aprecierii din partea victimelor şi cunosc ostilitatea unei părţi a populaţiei sau autorităţilor.

El/ea poate fi numit să lucreze cu colegi care nu-i sunt compatibili din punct de vedere personal sau cultural, care pot avea grade diferite de experienţă în misiuni de menţinerea păcii sau pot să nu aibă nici un fel de experienţă. Un poliţist poate fi însărcinat cu o îndatorire imobilă sau inactivă, ca într-o situaţie de aşteptare, pentru o lungă perioadă de timp. Şi, foarte important, poliţist  sau un peace-keeper-ul poate fi confruntat cu atrocităţi sălbatice în privinţa cărora să nu poată face nimic.

Mai mult, luptătorii pot fi confruntaţi cu tensiuni minore, dar iritante, referitoare la situaţii ne-familiare şi neplăcute. De exemplu: dificultăţile referitoare la: cazare (intimitatea, lipsa apei, căldura/frigul). Călătorie (riscuri, meniuri. boli), limba şi cultura străină, etc. Luptătorul poate suferi un stres personal din cauza depărtării de casă, prieteni şi cei dragi, şi să devină singuratic şi vulnerabil la efectele stresului de nivel scăzut, dar permanent, sau la stresul acut traumatic.

Dacă stresul cumulativ nu este supravegheat şi controlat poate conduce la “suprasaturare“ sau „istovire“, care pot precede alte serioase tulburări de stres.

 

Suprasaturarea

          Stresul neîntrerupt poate avea ca rezultat “suprasaturarea“ sau epuizarea profesională şi personală. O persoană care suferă de “suprasaturare“ îşi va schimba atitudinea faţă de munca sa, de colegi şi de victimele pe care le-a văzut. De exemplu, o astfel de persoană va evita chiar munca sau cel mai adesea, se va afunda total în ea şi va exclude toate celelalte aspecte ale vieţii. În mod normal apar semne ale: depresiei, pierderii încrederii în sine sau/şi a auto-aprecierii, preţuirii, tristeţii difuze, vinovăţiei şi mâhnirii.

 

Istovirea

          Aşa numitul fenomen al istovirii poate rezulta în cazul unei izbucniri rapide a suprasaturării, mai ales dacă nevoile de odihnă periodică, hrană corespunzătoare şi exerciţii de relaxare sunt trecute cu vederea (ignorate). În mod normal, această reacţie la stres poate fi tratată imediat prin instruirea persoanei afectate să părăsească temporar “scena“, până când îşi regăseşte liniştea /controlul. Precizăm câteva dintre simptomele istovirii:

– oboseală profundă, adesea asociată cu hiper – activitate epuizantă;

– sentimente de tristeţe, descurajare, depresie, vinovăţie, remuşcare, deznădejde;

– neputinţa de a admite instalarea unei epuizări psihologice şi tăgăduirea oricărei pierderi a eficienţei;

– inabilitatea evaluării obiective şi precise a performanţelor personale şi profesionale;

– apariţia semnelor fizice ale epuizării: oboseală, dureri de cap, de spate, ulcer la stomac (aşa numitul ulcer provocat de stres).

 

Modalitatea de ţinere sub control a stresului cumulativ.

Conduite anti-stres

          Deoarece stresul a devenit o parte a vieţii noastre, este greu să recunoşti semnele stresului, care pare a fi chiar ceva natural! Tentaţia poate fi de negare a tot ce este rău. De aceea, este important să asculţi când alţii încep să-şi spună: ia-ţi ceva timp liber, bucură-te, nu mai munci aşa din greu! nu fi aşa serios!, distrează-te!, etc.

Perioadele lungi de stres vor afecta în cele din urmă fiecare aspect al vieţii luptătorului, inclusiv sănătatea. În timp ce stresul normal poate fi alinat prin măsuri active sau de odihnă, stresul cumulativ devine un “obicei“ care poate fi înlăturat numai printr-un efort conştiincios de schimbare a manierei în care reacţionează la stres şi /sau la sursa lui. Aceasta poate necesita schimbarea stilului de viaţă, a atribuţiilor, filosofiei şi speranţelor proprii. De exemplu:

– adoptă o responsabilitate personală la stres – numai tu poţi identifica corect zonele de stres din viaţa ta şi face ceea ce este necesar să-l schimbi sau să reacţionezi la el;

– acceptă ceea ce nu poate fi schimbat – nu orice situaţie stresantă poate fi schimbată;

– înţelege limitele marilor speranţe şi obiective (în speţă, cele de peace-keeper);

– fii realist cu privire la scopuri – nimeni nu poate face prea multe într-un timp limitat;

– ai grijă de tine, astfel, poţi efectiv avea grijă şi de alţii;

– impune-ţi auto – disciplina în situaţii scăpate de sub control, etc.

 

Stresul traumatic

 

          Spre deosebire de stresul cumulativ, care sporeşte de-a lungul unei perioade de timp, poate fi recunoscut şi stopat, stresul traumatic este rezultatul unui singur “atac“ neaşteptat şi violent, care ameninţă sau afectează pe cineva, fizic sau psihic. În continuare, vom enumera câteva exemple de traume care pot apare pe durata misiunii:

– situaţia de a fi asistent/spectator neputincios la violenţe, crime, masacre pe scară largă, epidemii, dezastre sau foamete;

– cunoaşterea nemijlocită a cazurilor de rele tratamente şi tortură;

– intimidări şi ameninţări directe sau indirecte;

– bombardarea clădirilor şi a convoaielor;

– asistarea la o gamă largă de distrugeri materiale.

Posibilitatea ca membrii misiunilor O.N.U. de menţinerea păcii să întâlnească aceste situaţii traumatizante, în zonele de conflict, este foarte mare. Traumele, definite uneori ca incidente stresante critice, sunt exacerbate deoarece, cel mai adesea, peace-keeper-ii nu sunt capabili să schimbe starea proastă în care se află victimele sau să le ajute cu ceva.

După parcurgerea unui incident traumatic critic, un peace-keeper poate deveni complet buimăcit şi copleşit. Rezultatul poate fi o stare de “suprasaturare“ sau „istovire“, descrise mai înainte, sau el/ea poate suferi efecte mult mai grave, ca starea de şoc, care are ca rezultat imposibilitatea continuării activităţii în situaţia dată.

În ciuda faptului că scala reacţiilor emoţionale la traume este limitată, aceste reacţii pot varia de la un individ la altul. Apariţia acestor reacţii diferă în timp, iar severitatea lor depinde de caracterul persoanei şi de vulnerabilitatea ei în timp. Reacţiile pot apare imediat, după câteva ore sau zile – această tulburare este STRESUL ACUT-. Reacţiile pot să se instaleze şi după câteva luni sau, în cazuri mai rare, în câţiva ani – această tulburare este stresul POST-TRAUMATIC (PTSD). ce va fi prezentată în continuare:

 

Reacţiile ce ne indică tulburările de stres acut

 

FIZIC

COGNITIV

EMOŢIONAL

Greaţă Confuzie Frică, anxietate
Transpiraţie/friguri Dificultăţi de concentrare Mânie, irascibilitate
Oboseală Dificultăţi în luarea deciziilor Sentimente de culpabilitate, mâhnire, deznădejde
Respiraţie sacadate, ameţeli Tulburări de memorie Resentimente, ură, indignare
Puls crescut, accelerat (posibil cu dureri în piept, asemănătoare atacului de cord), tensiune arterială Procese accelerate de gândire Sentimente de abandonare, retragere în sine, izolare
Tremur muscular, nervozitate Încetinirea proceselor de gândire Insensibilitate
Abuz de substanţe Vorbire rapidă Depresie
Insomnie/coşmaruri Vorbire intermitentă în somn Retrăirea unor evenimente şocante

 

Tulburările de comportament care pot însoţi reacţiile fizice, emoţionale şi mentale descrise mai sus, pot include unul sau mai multe din aspectele următoare:

– hiperactivitate;

– conducerea periculoasă a autovehiculelor;

– munca excesivă, extenuare;

– accese de furie;

– certuri fără rost.

Aceste simptome, trăiri sunt normale după o experienţă traumatică. Nu este obligatoriu să se manifeste sau să coexiste toate, iar unele pot  apare după un anumit timp. Oricum, manifestarea unor simptome este un indiciu sau semnal  al faptului că un stres serios a acţionat deja, iar dacă nu se iau măsuri, acesta se va agrava.

 

De reţinut:

 

           La depăşirea limitei maxime de suportabilitate se face trecerea de la normalitate la psihopatologie, iar intervenţia în această situaţie presupune şi necesită asistenţă medicală de specialitate într-un cadru adecvat instituţional.

 

4. Stresul managerial. Autoevaluare

În cazul în care simptomatologia prezentată mai sus persistă mai mult de o lună, avem de-a face cu tulburări de stres post – traumatic (PTSD). Acestea pot fi comparate cu o rană care nu poate fi vindecată fără nici o intervenţie (medicală). Persoana afectată trebuie să solicite un ajutor calificat din partea unui specialist în psihoterapie, psiholog, psiho – terapeut care posedă metode şi tehnici adecvate pentru ameliorarea  unor astfel de simptome, de tensionare, refacere, relaxare.

Din experienţa clinică s-a constatat că există posibilitatea reapariţiei simptomelor amintite, chiar şi după intervenţia de specialitate. Acestea pot fi recunoscute după câteva elemente:

– subiectul persistă în retrăirea cu o intensitate afectivă deosebită a evenimentului traumatic;

– evitarea asocierii cu orice evenimente sau stimuli care îi reamintesc de traumă; (să nu fie trimis în acelaşi loc sau misiune;)

– subiectul prezintă simptome exagerate de anticipare şi alertă;

– subiectul are trăiri de ameninţare, posibil exagerate, chiar violente.

 

Prevenirea tulburărilor generate de stresul post-traumatic

            Pentru a reuşi prevenirea tulburărilor generate de stresul post-traumatic trebuie să reţinem ca deosebit de importante următoarele:

* ca urmare a oricărui incident traumatic este normal să suporţi unele simptome ale stresului extern;

* nu trebuie să te gândeşti că eşti slab sau neputincios şi nu trebuie să fi prea critic cu tine însuţi;

* nu trebuie să-ţi imaginezi că alţii (unii) gândesc rău despre tine;

* niciodată să nu suferi în tăcere;

* exteriorizarea emoţiilor te ajută să treci sau să depăşeşti cu succes situaţia şi te va ajuta să previi în viitor alte efecte mai grave;

* cere ajutor pentru tine sau pentru colegul tău;

* vorbeşte imediat cu cineva de încredere despre experienţa avută, de exemplu: cu o asistentă medicală, cu un coleg sau prieten, cu un psiholog, cu un medic, cu cineva pregătit în tehnici de detensionare, cu şeful delegaţiei, etc.;

* fi dispus ca la rândul tău să-i asculţi pe cei care sunt stresaţi;

* odihneşte-te;

* oferă-ţi timp pentru propria refacere;

* acceptă îngrijirile ce ţi  se acordă de către cei cărora le pasă de tine sau sunt specializaţi în aceste meserii.

Posibile tulburări mentale grave

 

Distresul fiind dependent de un număr mare de factori, inclusiv de vulnerabilita­tea personală la incidentele critice sau traumatice, el poate uneori genera crize nevro­tice, boli psihosomatice sau chiar depresii şi sinucideri. Dacă nu se acordă atenţia cuve­nită la timp, la primele semnale care indică serioase tulburări psihologice sau psihia­tri­ce, se va ajunge să se impună (ajungă la ) scoaterea din scena de operaţii (câmpul de luptă) şi acorda­rea unei asistenţe medicale specializate, de urgenţă în locuri profesional amenaja­te, de regulă – spitale cu utilităţi adecvate – pentru intervenţia în astfel de situaţii.

 

Noţiunea de management al stresului

 

Managementul stresului se referă la acele acţiuni care au o structură formalizată şi sunt implementate cu scopul de a preveni şi a reduce stresul angajaţilor (Palmer, Dryden, 1994).

Gestionarea stresului ocupaţional presupune alegerea celor mai potrivite strategii pentru fiecare stresor în parte.

Ca şi alte domenii de aplicare a managementului, managementul stresului ocupaţional nu este o ştiinţă exactă şi în anumite situaţii alegerea unor strategiile care trebuie aplicate unui stresor particular se face în mod arbitrar.

Managementul stresului este un proces continuu, care reclamă o atenţie continuă. Pentru a reprezenta un succes, evaluările periodice (ale programului, rezultatelor şi resurselor consumate) trebuie să se facă în sensul identificării unor eventuale modificări necesare. Evaluarea trebuie să confirme că programul a oferit soluţii pentru cei care au nevoie de asistenţă, precum şi dacă rezultatele sunt de lungă durată şi benefice pentru aceştia.

Dacă un program de management al stresului nu şi-a atins ţinta, atunci locul de muncă trebuie reevaluat pentru a identifica stresorii care cauzează cel mai mare distres, precum şi alternativele de prevenire a stresului şi coping. Odată ce a fost conceput cel mai bun program, acesta va trebui implementat şi evaluat pe direcţiile prioritare de acţiune. Acest ciclu de activităţi este critic în realizarea managementului stresului.

Succesul programelor de management al stresului este dat de combinaţia strategiilor individuale de coping cu strategiile de prevenţie implementate la nivelul organizaţiei. Când la utilizăm împreună, ele pot să reducă efectiv efectele stresului ocupaţional.

Nu trebuie neglijată importanţa înţelegerii acestor programe, educaţia şi angajarea resurselor organizaţionale.

Un program de management al stresului este util pentru.

– a oferi o modalitate specializată şi confidenţială de a trata şi reduce stresul personalului şi al familiilor acestora, cât şi de a îmbunătăţii abilităţile acestora de a face faţă evenimentelor negative;

– a creşte eficienţa şi eficacitatea personalului şi a instituţiei,

– a reduce numărul accidentelor la locul de muncă;

– a reduce plângerile publicului referitoare la comportamentele necorespunzătoare ale angajaţilor;

– a reduce centrarea negativă a mass-mediei pe activitatea instituţiei;

– a îmbunătăţi starea generală de bunăstare a personalului şi a familiei acestuia.

 

 Niveluri de intervenţie şi asistenţă psihologică

Cea mai importantă etapă într-un program de management al stresului vizează intervenţia asupra problemelor constatate în scopul diminuării sau eliminării acestora (Finn, 1997).

a) Strategiile individuale:

  • Tehnicile de monitorizare a stresorilor şi a simptomelor pornesc de la supoziţia că persoana va evita stresul dacă va deveni conştientă de situaţiile care determină reacţii de stres;
  • Tehnicile de formare a deprinderilor pornesc de la ipoteza că o persoană care îşi dezvoltă abilităţile va fi capabilă să facă faţă mai uşor diferitelor situaţii cu care se va confrunta, prin urmare se implementează strategii de dezvoltare a abilităţilor sociale, a abilităţilor de comunicare sau a celor de rezolvare a problemelor;
  • Tehnicile de tolerare a stresului pornesc de la certitudinea că stresul este inerent în viaţă, iar răspunsul persoanelor la evenimente este mediat de interpretarea cognitivă a acestora, prin urmare se încearcă ajutarea persoanei de a-şi modifica modul în care apreciază evenimentele. Se utilizează diferite tehnici cognitiv-comportamentale, precum restructurarea cognitivă, evaluarea cognitivă, inocularea stresului;
  • Tehnicile de relaxare se bazează pe ideea că persoana este capabilă să-şi modifice o serie de parametrii fiziologici a căror activitate în situaţii stresante tinde să crească foarte mult, prin urmare este învăţată să respire mai profund, să mediteze şi să se implice în activităţi fizice sau să realizeze diferite exerciţii de autosugestie, imagerie dirijată şi yoga;
  • Tehnicile de modificare a reacţiilor se concentrează în principal pe persoanele cu pattern comportamental de tip A, care prezintă riscul de a manifesta reacţii negative la stres.

b) Strategiile organizaţionale:

  • Tehnici de dezvoltare a resurselor se bazează pe ideea sprijinirii angajaţilor, încât aceştia să descopere noi modalităţi de a face faţă evenimentelor, astfel că se insistă pe suportul social şi pe managementul timpului;
  • Tehnicile de planificare a muncii se concentrează pe modificările care se pot realiza asupra muncii şi a modului de realizare a acesteia, vizând managementul carierei şi planificarea ei;
  • Tehnicile de analiză şi clarificare a rolului pornesc de la premisa că cele mai bune informaţii despre activitate le poate oferi cel care desfăşoară respectiva activitate, prin urmare se poartă discuţii cu acesta referitoare la expectaţiile pe care le are faţă de comportamentul şefului;
  • Tehnicile de centrare pe activităţile de muncă se referă la acţiunile care se pot realiza asupra activităţii, astfel încât să se schimbe modul de realizare a anumitor sarcini (reorganizarea muncii) sau să se sporească motivaţia intrinsecă şi gradul de interes al acesteia (îmbogăţirea muncii);
  • Tehnicile de optimizare a relaţiilor interpersonale sunt foarte eficiente având în vedere rolul deosebit al sprijinului reciproc al colegilor în combaterea stresului;
  • Tehnicile de modificare a procedurilor organizaţionale vizează descentralizarea şi implicarea angajaţilor în procesul de luare a deciziilor.

Tipuri de intervenţie

În implementarea unor programe de management al stresului trebuie ţinut cont de două componente ale oricărei intervenţii: domeniul proceselor, adică a abilităţilor care pot fi utilizate şi domeniul conţinutului, adică a subiectelor care pot fi abordate (Ross, Altmaier, 1994).

a) Strategiile centrate pe proces

  • Trening cu managerii şi angajaţii pentru informarea cu privire la modalităţile de recunoaştere a diferitelor simptome ale stresului.
  • Promovarea programelor privind stilul de viaţă sănătos în care să fie prezentate informaţii despre efectele tutunului, alcoolului, mâncării, somnului asupra vulnerabilităţii la stres.
  • Consultanţă oferită managerilor centrată pe modul de comportare cu diferite tipiri de angajaţi sau pe soluţionarea diferitelor probleme cu implicaţii personale.
  • Consilierea individuală pentru rezolvarea diferitelor probleme personale sau interpersonale şi depăşirea unor dificultăţi care pot crea probleme la locul de muncă.
  • Realizarea sondajelor de opinie pentru evaluarea stresorilor şi pentru utilizarea sugestiilor în implementarea deciziilor.
  • Întâlnirile de grup pentru facilitarea împărtăşirii problemelor existente şi pentru cunoaşterea reciprocă a angajaţilor.
  • Interpretarea rezultatelor la testarea psihologică pentru ca persoana să-şi cunoască punctele slabe şi pe cele forte şi să înţeleagă mai bine care sunt valorile şi interesele sale profesionale.
  • Producerea materialelor cu conţinut educativ pentru a clarifica angajaţilor o serie de probleme cu care aceştia se confruntă în activitate.

b) Strategiile centrate pe conţinut

  • Dezvoltarea abilităţilor angajaţilor: de comunicare, de ascultare, de negociere.
  • Dinamica de grup: coeziunea grupului, rezolvarea conflictelor, suportul social, stilul de conducere.
  • Problemele performanţei: stabilirea criteriilor performanţei, oferirea de feedback angajaţilor, evaluarea obiectivă.
  • Starea de sănătate: diminuarea consumului de substanţe, reducerea fumatului, relaxarea.
  • Dezvoltarea carierei: realizarea cu seriozitate a tutoratului, stagii de perfecţionare, socializarea.
  • Testarea: evaluarea compatibilităţii psihologice cu cerinţele activităţii, realizarea sondajelor de opinie.
  • Dinamica organizaţională: climatul organizaţional, managementul schimbării, pensionarea.

 

Principalele sugestii pentru ieşirea dintr-o situaţie de stres sau pentru suportarea lui

Indicaţiile utilizate de membrii misiunilor O.N.U. de menţinere a păcii pentru a depăşi diferite faze ale stresului cuprind sugestii de următorul tip:

1. Oricine trece printr-o experienţă traumatică acută suferă anumite schimbări. Trebuie să ştii că personalitatea ta va fi mai puternică şi mai bogată  la ieşirea dintr-o astfel de situaţie, aceasta este partea favorabilă; partea realistă a situaţiei este că vei suporta stresul – care nu poate fi evitat – deci trebuie să te fortifici şi să te pregăteşti permanent şi să ieşi  învingător din situaţiile problematice de acest tip;

2. Diversele emoţii pe care le simţi de-a lungul sau după incidentul traumatic, de exemplu stresul cumulativ, stresul traumatic sau reacţia depresivă, sunt răspunsuri perfect normale la evenimentele anormale;

Aceste observaţii sunt preluate din broşura Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, publicată în dec.1994 şi republicată în 2002.

3. Reacţiile emoţionale trebuie înţelese ca „răni psihologice”, şi în consecinţă trebuie să procedăm astfel:

– să identificăm leziunea, determinând care este cauza stresului;

– să acorzi imediat primul ajutor, adică să vorbeşti despre ceea ce ai păţit cuiva;

– să încerci să îţi asiguri un auto-tratament absolut necesar, fără a mai aştepta sprijinul unui specialist ( dacă poţi redu, din proprie iniţiativă nivelul stresului prin care treci – şi foloseşte ceea ce ştii despre stres şi despre situaţia concretă);

– să încerci să urmăreşti procesul de vindecare (reţine când nivelul stresului s-a diminuat);

– să încerci să previi complicaţiile, ca de exemplu (PTSD), solicitând – la nevoie – ajutorul specialistului.

4. Ascultarea empatică, răbdătoare este cel mai eficient tip de asistenţă psiholo­gi­că a afecţiunilor de acest gen. După două ore de ascultare  se pot preveni sau chiar depăşi multe probleme în cazul unei persoane care a avut o experienţă traumatizantă.

5. O persoană care a biruit o experienţă traumatizantă trebuie să înveţe să vorbească despre acest lucru  şi despre eveniment, căci se eliberează de resentimente şi dobândeşte totodată şi o fortificare a propriei structuri de personalitate;

6. Cea mai bună pregătire pentru un eveniment traumatic este să fii avertizat asupra reacţiilor emoţionale posibile, inclusiv stresul, care se pot întâlni în zonele de conflict, cu semnele, semnalele de apariţie, dar şi cu primele măsuri de ieşire din criză.

 

În astfel de momente se impune un tratament egal, o asistenţă imediată şi cât mai calificată profesional, alături de o ascultare empatică – ca şi atribute necesare pentru depă­şirea cu succes a situaţiilor stresante, pentru prevenirea reacţiilor de distres care pot să-i ameninţe pe toţi membrii misiunilor O.N.U. de menţinere a păcii aflaţi la datorie în misiunile U.N.M.I.K. ( mă refer la contagiunea unor simptome în cadrul grupului de luptători.)

 

Ghidul de gestionare  a stresului profesional

          Între principiile conduitei anti-stres întâlnite în literatura de profil cele mai semnificative pentru stresul profesional consider a fi următoarele:

1. Ierarhizarea obiectivelor şi priorităţilor, odată cu justa planificare a acestora în timp (zi, săptămână, lună, trimestru, an, perioadă).

2. Planificarea realistă şi eficientă a timpului, pe categorii de activităţi şi chiar ore, şi urmărirea îndeplinirii şi încadrării în planul propriu (buget de timp – alocat şi bine partajat – cu flexibilitate) în agende.

3. A dormi 7-8 ore pe noapte, pe cât posibil (de cel puţin 2-3 ori pe săptămână) şi utilizarea procedeelor de relaxare / refacere.

4. Rezervaţi-vă câteva minute zilnic de linişte (reculegere, meditaţie, visare pentru tine!).

5. Cel puţin o dată pe săptămână (dacă e posibil zilnic!) fă ceva cu plăcere şi din plăcere (un hobby, orice activitate ce-ţi place şi te relaxează – Alege doar!).

6. Fi deschis! Oferă şi primeşte cu sinceritate şi regularitate afecţiune, dragoste.

7. Realizează, pe cât posibil un echilibru între muncă / recreaţie, muncă / familie, etc.

8. Practică zilnic exerciţii fizice (sau la sfârşitul de săptămână, ieşiri din cadrul cotidian în natură, la spectacole) sau mersul pe jos (30’).

9. Încearcă să-ţi armonizezi realist, aspiraţiile şi expectanţele cu capacităţile şi aptitudinile.

10. Încearcă să depăşeşti momentul de stres, făcând altceva atractiv interesant, relaxant.

11. Gândirea pozitivă, trăirile şi sentimentele pozitive trebuie susţinute cu recurgerea la zâmbet şi umor.

12. Încearcă să cultivi (să cauţi) prietenii trainice, sincere, dezinteresate pentru a putea găsi un suport (afectiv) pentru confidenţe sau nereuşite, pentru a găsi oamenii alături şi cu care să poţi depăşi dificultăţile şi provocările vieţii profesionale şi sociale.

13. Să ai puterea să recunoşti când greşeşti, să identifici cum ai făcut eroarea şi să poţi să te corectezi cu onestitate, iar între realizările şi neîmplinirile profesionale să poţi efectua un bilanţ pozitiv şi eficient sau mobilizator / stimulator pentru a putea continua cu succes activitatea prezentă sau, dacă se impune pentru remanierea mentalităţii în vederea unei optime integrări sau adaptări profesionale ulterioare.

14. Nu supraîncărca memoria.

15. Acordă timpul necesar (şi ceva în plus!) ca să ajungi la autobuzul care te duce la serviciu, la gară sau aeroport.

16. Fii pregătit să aştepţi cu răbdare pentru orice: la întâlnire, la frizer / coafor, la staţie sau policlinică.

17. Renunţă la viaţa dezordonată, creează un ambient ergonomic şi plăcut. Păstrează curăţenia şi o ordine la locul de muncă pentru a putea găsi ceea ce ai nevoie în orice moment.

18. Este de dorit să faci numai un singur lucru o dată.

19. În pauza de muncă sau de masă, încearcă şi fă şi câteva exerciţii fizice, citeşte / răsfoieşte o carte sau o revistă, reîncarcă bateriile energetice ale organismului.

20. Păstrează-ţi echilibrul, controlează-ţi emoţiile, exprimă-ţi deschis bucuria simţămintelor şi trăirilor, necazurile şi dezamăgirile (învaţă sa suporţi confruntările cu demnitate, fără orgolii nefondate).

21. Organizaţi timpul liber în mod plăcut şi relaxant totodată, nu amâna şi nu rata concediul de odihnă. Dacă vrei să-ţi satisfaci o plăcere, nu ezita, fie că este vorba de un deliciu alimentar, de un moft vestimentar sau de un “supliciu“ muzical sau teatral (artistic, cultural în general).

22. Dacă munca depusă se desfăşoară într-un grup, încearcă să realizezi coeziunea colectivului pentru a crea / menţine, o atmosferă netensionată, neconflictuală, propice obţinerii satisfacţiei profesionale, a relaţiilor interpersonale stimulative şi moralului ridicat (pentru grup).

23. Nu te reţine, nu te sfii în a fi credincios (religios).

 

Încrede-te în Dumnezeu, nu fi sfios!

 

5. Asigurarea asistenţei psihologice a poliţiştilor

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                       

          Prin Ordinul ministrului  privind activitatea de psihologie în MIRA, publi­cat în Monitorul Oficial nr.566/17.08.2007,   se instituie normele refe­ritoare la aplicarea activităţilor de acest tip. Astfel, principalele compo­nente ale activităţii de psihologie sunt:

a)     evaluarea psihologică;

b)    asistenţa psihologică;

c)     diagnoza organizaţională;

d)    cercetarea ştiinţifică.

În sensul prezentului ordin, vom detalia termenul care prezintă interes pentru noi în acest context:  asistenţa   psihologică, care este ansamblul de pro­grame şi măsuri specifice, conceput în mod unitar, menit să asigure capa­ci­tatea de funcţionare optimă a individului din punct de vedere al parametrilor psihici. Activitatea profesională a psihologilor din MIRA se desfăşoară con­form reglementărilor privind statutul profesiei de psiholog cu drept de liberă practică şi potrivit prezentului ordin.

În secţiunea a II-a denumită asistenţa psihologică, se delimitează obiec­tivul activităţii ca fiind asigurarea condiţiilor privind adaptarea personalului şi a celorlalte categorii de beneficiari la mediul de muncă specific, creşterea per­for­manţelor profesionale, identificarea şi remisiunea stărilor  disfuncţionale, pre­cum şi menţinerea sănătăţii psihice.

În continuare se face enumerarea beneficiarilor asistenţei psihologice prin reţeaua proprie şi  a tipurilor de asistenţă:

a)                          profilactică, adică asigurarea bunei funcţionări prin identificarea timpurie a eventualelor vulnerabilităţi psihice şi dezvoltarea mecanismelor de adaptare;

b)                         primară, adică de identificare, evaluare şi ierarhizarea a problemelor psihice şi proiectare unor programe de intervenţie pentru optimizarea şi dezvoltarea personală, pentru prevenirea sau remisiunea problemelor de acest tip;

c)                          recuperatorie, adică prin metode şi tehnici specifice de consi­liere psihologică şi psihoterapie să elimine manifestările deza­daptative sau să soluţioneze problemele psihosociale apărute.

Evidenţa activităţii de asistenţă psihologică prin documentele specifice se realizează conform acestui ordin, prin grija psihologului şi cu sprijinul con­ducerii unităţilor. Aceste documente sunt: carnetul psihologic, raportul indivi­dual de evaluare psihologică, registrul de asistenţă psihologică şi registrul de evidenţă a carnetelor psihologice, cu modelele prezentate în anexele ordinului mai sus menţionat.

 

În loc de concluzii

                                                          

Toată lumea experimentează stresul. (Seyle afirma că „nu există viaţă fără stres). Aşa cum ar explica un consilier în problematica stresului, o mică „doză” de stres este esenţială pentru o viaţă sănătoasă şi eficientă. Cu toate acestea, când stresul erodează buna funcţionare a organismului, sursele stresului trebuie eliminate sau reduse.

Studiile privind stresul ocupaţional au relevat că tensiunile („strains”) acumulate de indivizi-subordonaţi (angajaţi) sau şefi (supervizori, manageri)- la locul de muncă, datorită nerespectării pragului optim de vulnerabilitate şi rezistenţă a organismului (legea Yerkes & Dodson), deprivării (substimulare) vs. excesului stimulului (suprastimulare) sau gestionării defectuoase a stresorilor, pot genera reacţii dezadaptative (tulburări/ disfuncţii/dezechilibre) la nivel fiziologic, psihologic sau comportamental.

Aceste efecte nocive afectează performanţa în muncă (eficienţă, fiabilitate), starea de sănătate mentală şi fizică, satisfacţia profesională, producând efecte nedorite la nivel individual şi organizaţional cum ar fi: depresia, „burnout-ul”, absenteismul profesional, erori şi accidente – cu impact asupra resurselor financiare ale organizaţiilor.

Având presiunea îndeplinirii scopurilor organizaţiei cu un nivel scăzut de fonduri, managerii din poliţie trebuie să găsească „pârghiile” cele mai potrivite pentru a-i determina pe subordonaţi să-şi îndeplinească sarcinile de serviciu cât mai eficient cu putinţă. În acest context se remarcă importanţa cunoaşterii problematicii stresului, precum şi necesitatea implementării unor programe eficiente de gestionare a acestuia.

 

Bibliografie:

1.Arădăvoaice Gh. – Stresul psihic în lupta armată. Editura

A.I.S.M., 1993.

– Disciplina militară-dimensiuni psihologice. Editura A.I.S.M., 1993.

– Climatul psihosocial în colectivele militare. Editura A.I.S.M., 1984.

2.Atanasiu C.        – Incursiuni în psihologia luptei. Editura Militară,  Bucureşti, 1974.

3.       ***               – Agresiune şi apărare psihologică. Editura A.I.S.M., 1994.

4.       ***              –  Efectele stresante ale  câmpului de luptă. Editura Militară, Bucureşti, 1991.

5.Hariuc C.          – Protecţia împotriva agresiunii psihologice. Editura Militară, Bucureşti, 1994.

6.Sun Tzu             – Arta războiului. Editura Aureliu, Bucureşti, 1996

7.Vuzitas Gh.       – Neurologie şi psihiatrie. Editura Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1996.

8.Goliszek A.       – Învingeţi stresul ! Editura Teora, Bucureşti, 1999.

9.Segal Jeanne     – Dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Editura Teora. Bucureşti, 1999.

10.United Nations Departement of Peacekeeping Operations – United Nations Stress Management Booklet.

11.   ***               – Controlarea stresului în operaţiunile militare. F.M.26-2 august 1986 (trad.rom.,O.I.D.)

12.   ***               – Traumele psihice de luptă, Buletinul de Informare Documentare, O.I.D., 1993.

13.Vasilescu, I.P.- Psihologia riscului. Editura Militară, Bucureşti, 1986.

14.Brandon, N.   – Cei şase stâlpi ai respectului de sine. Editura Colosseum, Bucureşti, 1996.

15.Bogatu, N.      – Implicaţii psihosociologice ale imaginii de sine, în Rev. de Psihol.nr.4 /1981.

16. Radu -Tomşa, I. – Psihologie Militară – Imaginea de sine, Editura A.I.S.M. 1999.

17.    ***              – Regulamentul Acţiunilor Psihologice –PSY 1, 2000. M.Ap.N.

18. Ordinul privind activitatea de psihologie în MIRA, M.Of. Nr. 566/17.08.2007

19. Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică.

20. Legea nr.319/2006  a securităţii şi sănătăţii în muncă.

21. HG nr.788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.213/2004.

22. HG nr.677/2003 privind condiţiile de acordare în mod gratuit a asistenţei medicale şi psihologice, a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti, cu modificările şi completările ulterioare.

23.Ordonanţa de Guvern nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea MIRA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s