Razboaiele de sub cearceaf

O IDEE DE MEDITAT SI ACTIONAT

Pt poze intrati direct pe link

http://www.descopera.ro/cultura/2756036-razboaiele-de-sub-cearceaf

Razboaiele de sub cearceaf

autor: Cecilia Stroe

Logic ar fi sa stim o gramada de lucruri despre sex si sexualitate. Suntem bombardati de reviste, de carti si de emisiuni de televiziune care ne lumineaza constant asupra fiecarui aspect al relatiilor sexuale. Nu acelasi lucru se poate spune si despre informatiile cu privire la originile istorice ale sexului, desi este evident ca planeta a devenit atat de aglomerata pentru ca generatie de generatie, de aproximativ o suta de mii de ani, barbatii si femeile intretin raporturi sexuale.

In acest articol

· Amintiri din zona gri

· Banchetul

· Placere si durere

· Antologia cruzimilor

· Cruciada antisex

· Libertate si interdictie

· Pe „aparatul sexualitatii”

· Noptile victoriene

· Sexul, o chestiune politieneasca

· XX SEX

· 237 motive bune (sau rele) pentru a face sex

· Creierul, organ sexual

· Amorul, ce stres!

· Oameni si soareci

· Oxitocina, bat-o vina!

Amintiri din zona gri

Desi, de la Suetonius pana la William Gibbon si Michel Foucault, istoricii s-au bucurat intotdeauna de un apetit sanatos pentru detalii cu privire la ceea ce stramosii nostri au facut sau n-au facut de-a lungul veacurilor in pestera, in iarba sau in dormitor, istoriografia sexualitatii s-a dovedit pana la urma un demers foarte spinos.

A scrie despre istoria sexului nu este deloc usor, nota un om de stiinta. Dincolo de pericolul de a suna prea pompos sau prea pueril, prea pudibond sau dimpotriva, cel mai mare risc al unui asemenea demers este ca prejudecatile morale ale autorului sa denatureze adevarul istoric. Ca sa nu mai spunem ca, prin natura sa, acest tip de activitate s-a desfasurat mai mereu in spatele usilor inchise, fara alti martori decat cei implicati direct. Ca atare, desi gratie tehnologiei actuale cercetatorii pot determina cu acuratete nu numai cauza mortii unui egiptean mumificat, ci si ce obisnuia el sa manance, reconstruirea vietii acestuia nu ofera nici o informatie cu privire la calitatea activitatii sexuale a stramosilor nostri.

Dupa cum comenta profesorul Lawrence Stone de la Universitatea Princeton, Statele Unite, in 1987, chiar si atunci cand anumite date concrete cu privire la amorul dintr-o perioada istorica determinata supravietuiesc, nu se poate face abstractie de faptul ca ele sunt extrem de subiective. Mare parte dintre scrisorile si jurnalele de pe vremea anticilor nu contin nici o referire la sex, iar atunci cand apar totusi astfel de informatii, se dovedeste ca, de cele mai multe ori, autorii lor erau barbati si ca, mai mult, apartineau in exclusivitate clasei celor bogati, deci sunt nereprezentativi pentru un intreg popor sau pentru o intreaga epoca. In plus, a existat intotdeauna o cultura sexuala „oficiala” care a mers brat la brat cu cea ilicita, expusa la persecutii si pedepse, iar in mijlocul celor doua a functionat mereu o zona gri, adeseori destul de intinsa.

Banchetul

Si totusi, este sigur ca omul a dat atentie sexului inca de la inceputul lumii. Magia, vrajitoria si medicinafertilitatii, contraceptiei, avortului si potentei sexuale. Foarte putine lucruri se cunosc insa cu privire la vremurile de dinaintea aparitiei scrierii. Doar incepand cu anul 3.000 i.Hr. putem urmari acel fir rosu ce leaga cunostintele si civilizatiile anticului Orient Mijlociusumerienii, asirienii), prin intermediul evreilor si al egiptenilor, de greci si de romani, asadar de civilizatia occidentala. In Grecia veche, problematicile legate de sexualitate s-au dezvoltat in paralel cu progresul culturii si civilizatiei. Puterile divine nu le-au livrat grecilor coduri de legi menite a le regla comportamentul sexual: raporturile sexuale cu femei sau cu barbati, vinul si mancarea erau privite drept fatete diferite ale aceleiasi chestiuni: fortele placerii, aflate la cheremul fortelor naturii.
au abordat in egala masura subiectele (
Pe vremea cand crestinismul inca nu exista, relatiile sexuale nu reprezentau un pacat pentru greci, scrie Reinhold Dorrzapf in cartea sa Satana din nadragi. O istorie a culturii raporturilor dintre barbati si femei, tradusa in Romania in urma cu cativa ani. „Aceste relatii si practici sexuale sunt, in acest veac al V-lea inainte de Hristos, un consum savuros precum mancarea si bautura, facut in graba si de scurta durata, dar profund satisfacator; o placere lipsita de urmari, pe care elita Atenei o gusta dupa seratele de discutii cu distributia poate cea mai selecta pe care a cunoscut-o vreodata istoria Occidentului.” Paradoxal, tocmai filosofii si medicii care ii insoteau pe acesti practicanti ai amorului liber aveau sa fie si cei dintai promotori ai necesitatii de a tine sexul in frau, punand baza „stiintifica” pe care mai tarziu se va sustine morala crestina.

In secolele care au urmat, gandirea greco-romana va identifica in raportul conjugal o legatura privilegiata fata de celelalte, iar scolile clasice de medicina vor sustine efectele benefice ale abstinentei sexuale.
In ceea ce priveste statul roman, se spune ca acesta ar fi inceput sa se ocupe de comportamentul din dormitor al cetatenilor sai abia prin secolul I i.Hr. In timpul principatului lui Augustus (63-14 i.Hr.) s-au promulgat legi ce defineau coitus illicitus drept impreunarea unui barbat cu o femeie libera, necasatorita si il declarau delict de stuprum. Ulterior, in Urbe, felul in care a fost perceputa sexualitatea avea insa sa se schimbe in mod semnificativ. Se spune chiar ca decaderea Imperiului Roman ar fi fost mai ales consecinta moravurilor sexuale excesiv de libertine ale cetatenilor sai si ca doar crestinismul, printr-o riguroasa reprimare a acestora, a putut restabili ordinea.„Inainte ca noua religie si noul sistem de valori sa se impuna definitiv – mai cu seama aceasta religie care declara un lucru atat de placut cum este sexualitatea ca fiind un pacat, nevazand in femeie nimic altceva decat unealta seducatoare a Necuratului –, intarziatii Antichitatii, cuprinsi de panica sfarsitului lumii, se tavalesc inca o data cu infrigurare si neastampar in scaldatoarea cea mai spurcata a stilului de viata de odinioara”, ne povesteste Dorrzapf.

Placere si durere

Perioada Renasterii este cea in care, pentru prima oara in istorie, barbatii si femeile descopera o noua intimitate, cea a vietii in comun. Un avantaj istoric, care va furniza bazele casniciei moderne, dar pretul platit este mare. Mixtura de sexualitate si agresiune din vremea lui Shakespeare isi gaseste o buna intruchipare in viata lui Henric al VIII-lea al Angliei, care a trimis la moarte cel putin doua neveste si nimeni n-a avut nimic de comentat, in afara persoanelor direct interesate. Vreme de alte cateva secole, pana in timpuri relativ recente, barbatii si femeile continua sa faca eforturi frenetice de a coexista unii cu altii, incapabili sa tolereze intimitatea fara a recurge la violenta. Intrucat cei mai multi dintre oamenii secolelor al XVII-lea, al XVIII-lea si al XIX-lea au suportat sanctiuni corporale severe in timpul copilariei, au ajuns la maturitate mustind de o furie care trebuia cumva defulata, iar cel mai la indemana receptacul era de obicei nevasta.

Desi la suprafata pare ca sexul va fi mereu un teren minat al progresiilor si regresiilor, dincolo de comentariile cu privire la importanta ca femeile sa recunoasca superioritatea sotului numai pentru ca acesta este barbat si dincolo de recomandarile medicilor ca ele sa nu aiba raporturi sexuale decat in vederea procrearii (si niciodata mai des de o data pe luna), istoricii mai optimisti au detectat totusi in era victoriana (a doua parte a secolului al XIX-lea) semintele unei firave, dar semnificative capacitati de a tolera diferenta. Aurore Dupin, mai bine cunoscuta sub numele de George Sand, a putut sa poarte pantaloni fara a fi pedepsita, Oscar Wilde, desi intemnitat pentru homosexualitatea lui, a putut cel putin sa traiasca pentru a-si spune povestea. Doar cu un secol mai devreme sa fi trait, ar fi fost pusi la stalpul infamiei sau arsi pe rug.

In manualul sau de sociologie, Anthony Giddens schiteaza o sinteza a istoriei sexualitatii in cultura Apusului. Potrivit lui Giddens, „atitudinea occidentala fata de sexualitate este produsul a aproape doua mii de ani de istorie influentata in principal de crestinism. Desi cele sapte confesiuni crestine au puncte de vedere destul de diferite asupra rolului sexualitatii in viata omului, judecata dominanta a Bisericii vede toate activitatile sexuale ca fiind suspecte si considera ca ele trebuie reduse la minimul indispensabil pentru asigurarea procrearii. In anumite locuri si perioade, aceasta abordare a produs o societate extrem de bigota. In alte epoci, insa, multi s-au aratat indiferenti sau au reactionat la invataturile Bisericii adoptand comportamente (adulterul, de pilda) interzise de autoritatile religioase.”In secolul al XIX-lea, abordarii religioase a sexualitatii i se substituie cea medicala, dar, spune Giddens, mare parte dintre primele texte medicale privitoare la comportamentul sexual au o abordare la fel de rigida precum cea a Bisericii.

Antologia cruzimilor

In 1992, in cartea ei The Literary Companion to Sex: An Anthology of Prose and Poetry, Fiona Pitt-Kethley a furnizat traducerile a 51 de citate din scrieri grecesti, evreiesti, hinduse si latine considerate de autoare „cele mai lipsite de prejudecati si mai nerusinate texte despre sex dintre toate cele care au supravietuit”. Anticele scrieri tratau teme variate, precum violul, desfraul, santajul, biciuirea, infidelitatea, duplicitatea, voyeurismul, razbunarea si seductia fatala. Pe langa proliferarea infanticidului si a altor forme de omorare a copiilor, cei mai vechi stramosi ai nostri practicau sclavia cruda, tirania monarhica sau oligarhia restrictiva, iar razboaiele exterminatoare constituiau o rutina, asa ca este usor de presupus ca toata aceasta violenta nu avea cum sa nu se oglindeasca si in viata lor sexuala. La inceput, pederastia si abuzul sexual asupra copiilor erau la ordinea zilei. In Egiptul antic, fetelor li se aranja casatoria de la varsta de 6 ani. De altfel, in Antichitate era un fapt obisnuit ca parintii sa colaboreze la pregatirea initierii sexuale a copiilor lor de catre oameni in varsta, simtindu-se ultragiati atunci cand conspiratiile in vederea seducerii progeniturilor lor nu dadeau roade.

La Roma, prostituata Quartilla, o preoteasa a lui Priapus, spune: „Sa ma trasneasca Junona daca-mi mai aduc aminte de vremea cand eram virgina.” (Petronius, Satyricon). Asadar, in acele vremuri, copiii erau supusi la cruzimi inimaginabile; la fel si sclavele, care puteau fi exploatate sexual de stapani si stapane dupa bunul plac al acestora din urma. In Egipt, in Grecia si in Roma, sotiile nu aveau nici ele o soarta mult mai buna, fiind privite ca niste animale de prasila. In ceea ce priveste fidelitatea, aceasta pare a fi un concept de data relativ recenta. In Antichitate, sotii revarsau de departe mult mai multa afectiune asupra baietilor sau a hetairelor, un fel de prostituate de lux. De altfel, ei puteau divorta de neveste daca acestea nu puteau face dovada fertilitatii, o strategie ce si-a dovedit eficienta vreme indelungata (vezi cazul regelui Henric al VIII-lea al Angliei, secolul al XVI-lea).

Cruciada antisex

Pe parcursul intregului Ev Mediu, lumea crestina a fost cuprinsa de un fel de fobie fata de sex, ceea ce nu inseamna ca oamenii nu au continuat sa faca amor, dar l-au facut cu rusine si dezgust. Sfantul Augustin, una dintre cele mai renumite figuri ale vremii sale, a condamnat sexualitatea, la fel ca multi alti clerici. Infierat de la amvon de catre parintii Bisericii, actul sexual a devenit ceva murdar, rusinos, lipsit de cuviinta, degradant. Ingrijorati atat de tare de posibilitatea de a comite acest pacat mortal, unii au mers chiar pana la se autocastra, pentru a-si asigura abstinenta totala. Stoicii si neoplatonicii au exercitat o influenta teribila, propovaduind ascetismul si autocontrolul la orice pas, accentuand ideile lui Platon cu privire la suprematia spiritului asupra trupului. „Placerea este un lucru vulgar, marunt si nevrednic de respect, specific necuvantatoarelor”, spuneau ei. In cele din urma, invataturile sfinte i-au convins pe oameni ca sexul este o „ispita a sarpelui”, iar institutia casatoriei – nimic altceva decat „un mod de viata respingator si impur”. Ca atare, orice activitate sexuala trebuia practicata conform unui set de reguli si restrictii draconice. Pana la acea vreme disparuse de mult orice ecou al orgiilor lui Caligula si Tiberius, iar abilitatea oamenilor de a-si tine in frau libidoul fusese indelung exersata. Cruciada antisex a Evului Mediu si cultura centurii de castitate si a flagelarii trebuie insa sa fi coexistat destul de incomod cu raspandirea „endemica” a prostitutiei, documentata in aceeasi perioada.

Libertate si interdictie

Pe intreg parcursul secolului al XIX-lea, oamenii s-au zbatut intre conservatorism si liberalism. Femeile nu se dadeau in laturi de la a-si indeparta chirurgical unele coaste pentru a intra mai bine in corsete, in timp ce baietii suportau cu stoicism sa le fie aplicate lipitori in zona organelor genitale, o practica pe care medicii o recomandau pentru a reduce probabilitatea erectiilor nedorite. Daca „tratamentul” femeilor isterice presupunea practici extreme precum clitoridectomia, barbatii victorieni cu sangele fierbinte erau legati in cearceafuri, cand nu erau pusi de-a binelea in lanturi sau „echipati” cu inele de metal pentru prevenirea masturbarii – toate acestea spre binele lor, evident, pentru a-i feri de „ramolismentul” creierului sau de imbecilizare, efecte scontate ale activitatii sexuale. De asemenea, un numar nedefinit de barbati au eliminat ceaiul, cafeaua, alcoolul, ciocolata, stridiile, ouale, branza si carnea din alimentatie, la sfatul medicului, in speranta ca renuntarea la aceste mancaruri „ostentative” le va reduce impulsul „abominabil” de a-si atinge organele genitale.

Pe „aparatul sexualitatii”

Nu exista o sexualitate proprie fiecarei epoci. Practicile sexuale sunt intotdeauna aceleasi, se schimba doar perspectiva, felul in care le privim. O spune o autoritate in materie, francezul Michel Onfray, „scandalosul” teoretician al hedonismului, doctor in filosofie si autorul a zeci de scrieri importante nu numai pe tema erotismului, ci si in general, despre morala si ateism. In opinia filosofului, sexualitatea este o energie pe care o civilizatie o inscrie intr-o norma, o reglementeaza prin intermediul casatoriei, monogamiei, procrearii, sau o reprima atunci cand nu se supune acestui standard. Sexualitatea este aprioric o forta asociala. Si intrucat ceea ce nu se inscrie in normele sociale devine automat dezordine sociala, ea „trebuie” inabusita. Istoria obiceiurilor si a sexualitatii nu se reduce la cele cateva dovezi consemnate de hartia tiparita, iar in viata adevarata nu se ajunge la sex prin intermediul scrierilor, declara Onfray intr-un interviu.

Desi numerosi cercetatori si capete luminate au vazut in opera Marchizului de Sade paradigma eliberarii sexuale moderne, in opinia filosofului aceasta face elogiul unei brutalitati feudale, devenita de altfel, ulterior, esenta fascismului. Astazi, unul ca Sade ar fi, pe buna dreptate, la inchisoare pentru viol, sechestrare de persoana, violenta in grup, tortura, uz de stupefiante si tentativa de omucidere, crede Onfray.Si totusi, potrivit aceluiasi, pentru un stat erosul este mai putin problematic decat un text politic subversiv. Anarhia sexuala sfarseste intotdeauna intr-un inocent joc de alcov, fara ca macar sa atinga „esentialul”: proprietatea privata, banul concentrat in mainile celor putini, privilegiile puterii. „Daca oamenii sunt ocupati sa faca sex sau sa se uite la filme pornografice, nu au nici timp si nici chef sa schimbe lumea.”

Noptile victoriene

Multi cercetatori considera secolul al XIX-lea drept apogeul represiunii sexuale. Intre veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea, progresele industrializarii si dezechilibrul social al Europei mai avansate nu adusesera inca nimic nou pe frontul relatiilor dintre sexe. Cultura burgheza, mostenitoare a modelului aristocratic, exprima aceeasi inhibitie profunda ce caracterizase l’ancien regime. Daca pe parcursul secolului al XVII-lea predominase inca o atitudine de franchete manifesta fata de sex, catre jumatatea aceluiasi secol situatia se inrautatise deja notabil, pentru a se ajunge in cele din urma la „monotonele nopti victoriene” din secolul al XIX-lea, atunci cand sexualitatea a fost „condamnata la domiciliu fortat” si bine izolata in dormitor. Se impunea regula tacerii si incepea domnia cenzurii.Ca atare, puritanismul victorian, corolar logic al ideologiei burgheze, a devenit purtatorul de cuvant al ascetismului crestin, impunand, prin dreptul canonic, pastorala crestina si legea civila, un triplu decret de interzicere a relatiilor sexuale, incompatibile cu constrangerea generalizata la a munci. In acest context, Freud si miscarea psihanalitica par a reprezenta ruptura fata de represiune, ruptura care nu priveste doar domeniul stiintific, ci se extinde pana la a acoperi diferitele domenii ale cunoasterii, antrenand institutii, ideologii politice si constiinte individuale.

In Occident, in secolul al XIX-lea, discutiile asupra sexualitatii s-au intersectat cu temele stiintelor moderne ale omului. Treptat s-a constituit „o mare arhiva a placerii”, spune Michel Foucault in a sa Istorie a sexualitatii. Medicina, psihiatria si pedagogia au transformat dorinta intr-un discurs stiintific sistematic. S-au elaborat diferite sisteme de clasificare si s-a instaurat o stiinta a confesiunii, adica o disciplina interesata de lucrurile ascunse si de nepronuntat. S-au dezvoltat adica acele stiinte interpretative „subiectivante” care, prin examen (medical) si confesiune, cautau in sex semnificatia profunda a individului. Trebuie sa faci omul sa vorbeasca pentru a-l putea cunoaste si, in consecinta, a-l controla, spune Foucault. In opinia lui, constituirea acestor stiinte hermeneutice a traversat doua faze. In prima, subiectul era considerat capabil, prin confesiune, sa-si exprime propriile dorinte in interiorul unui discurs precis.

Ascultatorul il provoca, il judeca sau il consola, dar logica esentiala a discutiei era inca accesibila, cel putin in principiu, subiectului intervievat. In cea de-a doua faza, care coincide cu opera lui Freud, individul nu mai era privit ca unul in masura sa-si inteleaga propriile dorinte, desi era totusi dator sa le marturiseasca. Semnificatia esentiala a acestora ii era insa ascunsa, din cauza naturii sale inconstiente si a profundelor „opacitati” de origine trupeasca, pe care numai un expert le putea descifra. Omul avea acum nevoie de un interpret, care sa-i asculte jelania si sa-l faca disponibil la a fi dominat. Din aceasta perspectiva, Freud cu teoria lui de reprimare a instinctelor si mai ales psihanaliza de dupa el nu ar fi facut altceva decat sa intareasca ideea ca exista o sexualitate si o dorinta ce trebuie controlate si rationalizate prin intermediul limbajului; iar psihanaliza nu ar fi altceva decat o rafinata tehnologie de control al comportamentelor sexuale, continuatoare a discursului lansat de crestinism, prin care fiece persoana trebuie sa-si disciplineze propriul trup, sa-i controleze miscarile si sa-i justifice excesele.

Sexul, o chestiune politieneasca

Dupa cum spune Michel Foucault in a sa Istorie…, constructia istorica a sexualitatii s-a format odata cu debutul secolului al XVIII-lea. Demografia si domeniile asociate s-au constituit in mod gradual in discipline si s-au ocupat de populatie ca de ceva ce trebuia administrat, cunoscut, controlat: rata natalitatii, varsta casatoriei, nasterile legitime si nelegitime, precocitatea si frecventa raporturilor sexuale – toate au devenit obiect de studiu si de interventie. Potrivit lui Foucault, la inceputul secolului al XIX-lea a avut loc o importanta reformulare a discursului asupra sexualitatii in termeni medicali. Elementul fundamental al acestei transformari l-a reprezentat separarea dintre medicina specifica a sexului si medicina corpului, o separare fondata pe „izolarea unui instinct sexual susceptibil, chiar si fara alterari organice, de a prezenta anumite anomalii constitutionale, niste devieri dobandite, unele infirmitati sau procese patologice”.

In acest punct, Foucault desparte sexul de sexualitate: pana in secolul al XVIII-lea exista un „sex” care era ordonat in mod juridic, prin coduri ce priveau obligatiile religioase sau legale ale casatoriei, tranzactii de patrimoniu si legaturi de rudenie. Ulterior, oamenii si-au dat seama ca sexul nu e numai ceva ce poate fi supus judecatii, ci mai trebuie si administrat, astfel incat acesta a devenit o problema ce nu mai privea doar individul, ci si statul. Sexul a devenit o chestiune politieneasca. Ansamblul dezbaterilor din jurul sexului dezvoltate la inceputul secolului al XIX-lea avea insa sa sfarame aceasta alianta dintre sex, proprietate si putere. Sexualitatea este o chestiune individuala: ea priveste un tip de placere privata si a inceput sa fie considerata adevarata esenta a individului si nucleul identitatii sale personale. S-a putut ajunge la o cunoastere a secretelor individului prin intermediul medicilor, al psihiatrilor si al altor persoane carora individul le marturisea secretele propriilor ganduri si apucaturi. Aceasta personalizare, aceasta medicalizare si proliferare a semnificatiilor din jurul sexului, aparute intr-o anumita perioada istorica, reprezinta, potrivit lui Foucault, „aparatul sexualitatii”.

XX SEX

Intervalul cuprins intre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX a fost unul important pentru cercetarea stiintifica in domeniul sexologiei. In 1886, psihiatrul german R. Krafft-Ebing a publicat Psihopatologia sexuala, cu un amplu studiu de cazuri si detaliate descrieri, precedate de o teorie de ordin general care a caracterizat multa vreme chiar si tehnica tratatelor de medicina legala. In 1897, medicul englez H. Ellis a inceput publicarea unei serii de Studii asupra psihologiei sexuale (sase volume), finalizata in 1910 si caracterizata de o ampla documentare. In primul deceniu al secolului XX, au inceput sa apara si in Statele Unite opere cu tematica sexuala, abordari educative si moralizatoare, precum Culegerea Stall in opt volume. Intre timp, si figura femeii incepea sa suscite interesul cercetatorilor, inclusiv ca o consecinta a primelor miscari feministe din Anglia, de la finele secolului al XIX-lea. In 1905, Sigmund Freud publica Trei eseuri despre sexualitate, iar in operele ulterioare conferea sexualitatii un rol proeminent in cadrul psihicului uman, utilizand cazuistica provenita din practica psihiatrica si contribuind in mod relevant la dezvoltarea stiintei sexului.

In 1922, W. Reich a atras atentia asupra fenomenului orgasmului si, delimitandu-se apoi de psihanaliza freudiana, a deschis calea unei mai explicite fundamentari biologice a sexualitatii, care a condus in anii ’60 si ’70 la cercetarile biocomportamentale ale lui Masters si Johnson si la o ulterioara abordare terapeutica (orgasmoterapia). Aceste lucrari constituie linia de baza a sexologiei moderne, caracterizata de-acum de o expansiune interdisciplinara. Contributiile unor biologi precum D. Symons (Evolutia sexualitatii umane,1974), a unor sexologi ca W. Pasini (Corps et sexologie, 1981), a psihiatrului si sexologului elvetian G. Abraham (Psihoneuroendocrinologia placerii, 1986; G. Abraham, S. Caruso, Sexologia clinica, 1991) ofera o panorama in care medicina, psihiatria, psihologia, sociologia si antropologia se armonizeaza fundamentand nivelul de elaborare pe care sexologia l-a atins in clipa de fata.

237 motive bune (sau rele) pentru a face sex

Un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Texas si dat publicitatii anul trecut a demonstrat ca, atunci cand vine vorba despre ceea ce-i indeamna pe oameni sa faca sex, lucrurile nu stau tocmai simplu. Exista o infinitate de motivatii care-i imping unul catre celalalt si nu toate sunt usor de inteles.

De ce fac oamenii sex? Primele raspunsuri par la mintea cocosului: din dragoste, pentru a face copii, pentru ca „au chef”. Nu neaparat in aceasta ordine, dar surprinzator este ca, potrivit studiului (cel mai detaliat de pana in prezent) condus de David Buss si Cindy Meston, profesori de psihologie la Universitatea din Texas, motivele sunt de fapt neasteptat de multe. Dintr-o perspectiva istorica, arata studiul, „ratiunile pentru care persoanele intretin raporturi sexuale au fost dintotdeauna considerate putine si simple, dar sunt in schimb foarte multe si complexe din punct de vedere psihologic”. Pentru a ajunge la aceasta concluzie, oamenii de stiinta au realizat doua analize. In prima, un esantion de 203 barbati si 241 de femei a pus pe hartie, unul cate unul, toate „motivele bune pentru a…”, in final peste 700! Lista a fost ulterior sintetizata si redusa la 237. In cel de-al doilea studiu (503 barbati si 1.046 de femei), s-a ajuns la un top in toata regula, evidentiindu-se patru categorii de raspunsuri (in functie de tipul de impuls aflat la baza: nevoia fiziologica, dorinta de a urmari un obiectiv, un factor emotional sau nesiguranta) si 13 motivatii principale.

La acest soi de indicator au fost raportate mai apoi toate cele 237 de motivatii, pentru ca oamenii de stiinta sa obtina un tablou cat se poate de clar nu numai asupra motivelor cele mai banale sau cele mai stranii pentru care oamenii se angajeaza in raporturi sexuale, ci si asupra diferentelor la acest capitol dintre barbati si femei. La cele doua sexe, clasicele Topuri 5 se aseamana, cu exceptia catorva „detalii”: pe locul 5 femeile pun dragostea fata de partener, in timp ce, la barbati, acelasi motiv nu se califica decat pe locul 8. O alta diferenta: pe locul 8 al topului feminin se afla „Fac sex pentru ca e distractiv”, raspuns situat in topul masculin pe locul 4. Potrivit lui David Buss si Cindy Meston, barbatii dau dovada de o tendinta clara de a corela sexul unor motivatii cu caracter fizic („avea un corp frumos”, „era supersexy”) sau pur si simplu unor oportunitati („era disponibila”, „bause si am profitat de ocazie”). Cand spun „motive neobisnuite”, cercetatorii se refera la cele mai putin votate din numarul celor 237 cuprinse in top. Avand in vedere procentul acestora in cadrul raspunsurilor, faptul pare o binecuvantare. Dar asta nu inseamna ca ele trebuie subevaluate, avertizeaza oamenii de stiinta.

Asadar, dincolo de motivatiile mai mult sau mai putin atipice pentru care ajungem in pat cu cineva, ce ne impinge sa facem sex atunci cand nu procreerea este scopul final? Care este „motorul” dorintei sexuale? Adeseori, spun psihologii, in spatele unei motivatii chiar banale sau deconcertante exista un cumul de ratiuni profunde, pe care persoana in cauza le constientizeaza cu greutate sau, atunci cand se intampla sa o faca, nu prea vorbeste despre ele. Potrivit psihologiei moderne, dorinta sexuala este o componenta individuala ce se naste dintr-o alchimie unica in orice individ, dintr-un amestec de elemente biologice, psihice, educationale si sociale. Pentru sexologi, sexul este inainte de toate un foarte bun „adeziv”, ce tine unite psihicul si fizicul.

Iar daca pulsiunile care ne imping sa facem sex variaza de-a lungul vietii, si mai evidente sunt diferentele dintre barbati si femei. De altfel, unele dintre concluziile la care au ajuns Meston si Buss le confirma: masculii, potrivit cercetatorilor texani, au tendinta de a intra in actiune impinsi de cauze fizice, in timp ce femeile sunt mai sensibile la emotiile pe care le incearca. Lasand la o parte stereotipurile exigentelor sexuale diferite ale femeilor si barbatilor, nivelurile ridicate de testosteron ale celor din urma stau la originea unei mai mari reactivitati, mai ales la stimulii vizuali. De aceea reactia/raspunsul sexual masculin este in general mai rapid decat cel feminin. Dimpotriva, excitatia sexuala feminina – conditionata printre altele si de alternanta hormonala la care e supusa femeia in decursul unui ciclu menstrual – este mai filtrata de factori relationali, de cuplu, femeia fiind in mod cultural obisnuita sa asocieze sexualitatea reproducerii si posibilitatii de a instaura o relatie amoroasa stabila si de durata.

Cele mai insolite motive (dar si mai rare, din fericire)

PENTRU BARBATI
1. mi-a oferit droguri
2. am vrut sa-i dau o boala venerica
3. am vrut sa ma pedepsesc
4. am vrut sa pun capat relatiei pe care o aveam
5. din plictiseala

PENTRU FEMEI
1. am vrut sa-i dau o boala venerica
2. pentru bani
3. pentru o marire de salariu
4. pentru a fi acceptata de grup (initiere)
5. din plictiseala

Creierul, organ sexual

Dorinta poate parea esenta comportamentului sexual uman, dar este doar actul central intr-o lunga piesa de teatru al carei text e scris in buna parte in gene. Mai multe descoperiri facute in ultimii zece ani au ridicat creierul la „rang” de organ sexual cu acte in regula, scotand in evidenta si o „bizarerie”: cele doua sexe dispun de versiuni profund diferite ale acestuia. Totul gratie activitatii „desantate” a testosteronului, hormon capabil sa masculinizeze creierul la fel cum face cu trupul. Este o opinie falsa ca diferentele dintre creierul barbatului si cel al femeii sunt mici si insignifiante, afirma cu tarie Larry Cahill, de la Universitatea Irvine din California. Regiuni intinse ale cortexului, unde au loc multe dintre cele mai sofisticate procese ale gandirii, sunt mai dense la femei. Hipocampul, unde se formeaza primele amintiri, ocupa o portiune mult mai mare in creierul feminin. Ba mai mult, tehnicile de imagistica cerebrala au inceput sa arate ca barbatii si femeile isi folosesc creierul in moduri diferite chiar si atunci cand fac acelasi lucru, ca versiunile masculine si feminine ale creierului opereaza dupa scheme diferite, in pofida puternicei influente culturale.

Amorul, ce stres!

Barbati si femei: universuri indepartate, apropiate nu de dragoste, ci de hormoni. Aceasta este concluzia ultimelor cercetari in materie ale psihiatrului Donatella Marazziti, de la Universitatea din Pisa. Ea a studiat fenomenul indragostirii din punct de vedere biologic, demonstrand ca, in faza de inceput a unei relatii amoroase, nivelul hormonului masculin, testosteronul, scade la barbati si creste la femei. Cu alte cuvinte, se asista la un soi de convergenta hormonala care reduce – cel putin la acest nivel – diferentele dintre cele doua sexe. Intr-un anumit sens, barbatul devine un pic mai femeie, iar femeia un pic mai barbat, explica Marazziti, in opinia careia variatiile nivelului de testosteron par a constitui operatia prin care natura apropie cele doua sexe. Indragostiti si dezechilibrati: 12 femei si tot atatia barbati care au declarat pe propria raspundere ca se simt indragostiti au fost comparati cu 24 de persoane singure sau implicate in relatii stabile, asadar, fara „simptomele” tipice dragostei.

Notabile s-au dovedit a fi diferentele hormonale dintre cele doua grupuri: atat de evidente, incat Andreas Bartels, de la University College din Londra, a avansat ipoteza ca dezechilibrele hormonaleactivitatii sexuale la debutul pasiunii. Teoria insa nu o convinge pe Marazziti, intrucat este un fapt dovedit ca, la barbat, intensificarea activitatii sexuale comporta mai degraba o crestere a nivelului de testosteron, decat o diminuare. Amorul, ce stres! Alaturi de rezultatele privitoare la nivelurile de testosteron, interesante sunt si cele ce se refera la hormonul stresului, cortizolul, al carui nivel este foarte ridicat la indragostiti. Studiile asupra componentei biochimice a indragostirii i-au adus deja psihiatrei din Pisa premiul alternativ lgNobel pentru chimie in 2000.O recunoastere ironica acordata in fiecare an celor mai improbabile studii in diferite domenii ale stiintei. Lui Marazziti premiul i-a fost atribuit pentru descoperirea faptului ca a te indragosti este identic, din punct de vedere biochimic, cu declansarea unei tulburari compulsiv-obsesive.

Oameni si soareci

Femela de soarece nu da dovada de prea multa fantezie la „asternut“. Atunci cand se imperecheaza, este prea putin „cooperanta“ si lasa masculul sa faca toata treaba. In schimb, daca din intamplare este privata de organul lui Jacobson (sau vomeronazal), chiar si cea mai docila dintre soricioaice devine o fanatica a sexului extrem, in sensul ca sare la propriu pe alte exemplare, masculi sau femele, ce se nimereste.
Un experiment realizat la Universitatea Harvard (SUA) a tinut sub observatie un grup de soareci-femele carora le fusese inhibata productia unei proteineTRPC2 – prezenta in membrana celulelor organului vomeronazal. Aceasta structura nu este altceva decat un ansamblu de celule olfactive in masura sa perceapa feromonii, substantele chimice destinate sa activeze atractia sexuala. Lasate o luna intr-un ambient controlat, femelele cu organul lui Jacobson compromis si-au facut de cap, punand in act strategii si comportamente tipice masculilor din specia lor. La fel ca masculii, ba chiar mai rau: pe langa ca au sarit de-a dreptul pe ceilalti soareci mimand miscari pelviene, s-au dovedit si deosebit de agresive. In plus, cele care au nascut pui i-au neglijat si nu i-au aparat de agresiunile celorlati. Studiul a evidentiat un fapt necunoscut: nu exista, cel putin in cazul soarecilor, un creier masculin si unul feminin, cum se credea. „La soareci exista un singur tip de creier, in interiorul caruia un intrerupator biochimic stabileste comportamentul cel mai adecvat fata de sexul biologic“, afirma Catherine Dulac, autoarea studiului de la Harvard. La om, organul vomeronazal este inactiv, asa ca problema este mai complexa. Totusi, studiul da de gandit asupra posibilitatii ca si la animale, si la oameni acest comportament sexual sa nu fie corelat atat fiziologiei creierului, cat influentelor biochimice.

Oxitocina, bat-o vina!

Ronald Glaser, director al Institutului de Medicina Comportamentala din cadrul Universitatii din Ohio, a analizat compozitia chimica a excitatiei amoroase: pe parcursul acestei faze, corpul uman incepe sa produca o anumita cantitate de oxitocina, substanta cu reputatia de „hormon al dragostei“, pentru capacitatea ei de a crea legaturi emotionale stranse intre indivizi. In timpul unui orgasm, oxitocina, al carei rol mai cunoscut este acela de a controla contractiile uterului femeii pe parcursul nasterii, ar fi prezenta in sange intr-o cantitate de cinci ori mai mare fata de cea normala. Si tocmai in acest moment si-ar descatusa toate efectele benefice: de reglare a temperaturii corporale, a batailor inimii si a presiunii sanguine, de facilitare a coagularii sangelui si de intarire a sistemului imunitar.

Anunțuri

Un comentariu la “Razboaiele de sub cearceaf

  1. Pingback: Despre 2012 | Dușurile reci / fierbinți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s