INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI

 CAPITOLUL II. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE MILITARI

 Secţiunea I. INFRACŢIUNI CONTRA ORDINEI ŞI DISCIPLINEI MILITARE

Probleme:

I.               Absenţa nejustificată – conţinutul constitutiv

II.            Dezertarea

III.         Călcarea de consemn – forme, modalităţi, sancţiuni

IV.  Insubordonarea

V.   Lovirea superiorului

VI.       Lovirea inferiorului

 

Secţiunea a 3-a. INFRACŢIUNI SPECIFICE AVIAŢIEI ŞI MARINEI MILITARE

 

Probleme:

I.             Zborul neautorizat;

II.          Părăsirea comenzii;

 

                                      BIBLIOGRAFIE :

 

§             Constituţia României: art.22, 23, 26, 27 şi 51;

§             Codul penal al României: modificat şi completat prin Legea nr.278/2006;

§             Codul de procedură penală al României, cu modificările şi completările ulterioare;

§             O.LOGHIN – Drept penal român, partea specială, vol. I, ed.1994;

§             T.VASILIU – Codul penal comentat şi adnotat vol. I, partea specială, ed.1975;

§             V.DOBRINOIU şi colectivul – Drept penal, partea specială, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 1995;

§             GH.NISTOREANU şi colectivul – Curs Drept Penal Român, partea specială, Editura EUROPA NOVA, ed.1999;

§             V.DONGOROZ – Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român, vol. IV, ed.2003, Uniunea juriştilor din România ;

§             Legea115/1999- republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

§             Legea nr. 550 / 2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române.

§             Ordonanţa de urgenţă nr. 30 / 25.04.2007, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu modificările şi completările ulterioare.

§             Legea nr. 304 / 2004, privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

§             Legea nr. 303 / 2004, privind Statutul magistraţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

§             Legea nr. 317 / 2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi  completările ulterioare.

§             Legea  nr. 446 din 30 noiembrie 2006  privind pregătirea populaţiei pentru apărare;

§             Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea si funcţionarea Ministerului Administraţiei si Internelor, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările si completările ulterioare

§             Hotărârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Administraţiei si Internelor , cu modificările cu completările ulterioare:

INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIE

 

1. Cadrul incriminării faptelor contra capacităţii de apărare a României şi sistematizarea acestora

 

Prevederi importante pentru reglementarea faptelor considerate ca fiind infrac­ţiuni în domeniul apărării ţării există în Legea nr. 45/1994 privind apărarea naţio­nală a României[1], în Legea nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naţionale şi a terito­riului pentru apărare, în Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român[2], în Legea nr. 395/2005 privind suspen­darea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat[3] şi în Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare[4]. În Codul penal există un grup distinct de infracţiuni denumite „Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României” (Titlul X), sistematizate în trei capitole distincte: Capitolul I „Infracţiuni săvârşite de militari”, Capitolul II ,,Infracţiuni săvârşite de militari sau civili”, prevăzute în art. 348-352 C. pen., şi Capitolul III ,,Infracţiuni săvârşite numai de civili”, prevăzute în art. 353-354 C. pen.

 

2. Aspecte comune infracţiunilor contra capacităţii de apărare a României

 

A. Obiectul infracţiunilor. a) Obiectul juridic generic comun întregului grup de infracţiuni din acest titlu îl constituie ansamblul relaţiilor sociale ale căror existenţă şi dezvoltare nu ar fi posibilă fără menţinerea capacităţii de apărare a ţării.

b) Obiectul juridic special al fiecărei infracţiuni contra capacităţii de apărare derivă din obiectul juridic generic şi constă din relaţiile sociale privitoare la o anumită valoare socială individuală din ansamblul valorilor sociale şi care este lezată prin săvârşirea infracţiunii (de exemplu, ordinea şi disciplina militară, devotamentul pe câmpul de luptă etc.).

c) Obiectul material. Unele infracţiuni contra capacităţii de apărare au şi obiect material (de exemplu, în cazul infracţiunilor de lovire a superiorului, a inferiorului, obiectul material este corpul persoanei lovite).

 

B. Subiecţii infracţiunilor. a) Subiectul activ al infracţiunilor contra capacităţii de apărare a ţării este, de regulă, militarul, deci o persoană care are o calitate anume, aceea de militar, iar în mod excepţional, pentru unele infracţiuni, subiectul activ poate fi un civil, în măsura în care acesta are de îndeplinit obligaţii cu privire la capacitatea de apărare a ţării (la unele infracţiuni, subiect activ poate fi atât un militar, cât şi un civil).

Infracţiunile contra capacităţii de apărare se pot săvârşi sub toate formele de participaţie, în special sub forma instigării şi a complicităţii (coautoratul fiind mai rar întâlnit).

b) Subiectul pasiv principal al acestor infracţiuni este statul. În cazul majorităţii infracţiunilor, există şi un subiect pasiv secundar, adică unitatea sau formaţiunea militară a cărei activitate a fost perturbată prin comiterea infracţiunii.

 

C. Latura obiectivă. a) Elementul material. În principiu, elementul material al laturii obiective la majoritatea infracţiunilor din acest grup se realizează prin acţiuni şi numai rareori prin inacţiuni.

b) Urmarea imediată a acestor infracţiuni constă, în general, în crearea unei stări de pericol derivate din însăşi săvârşirea acţiunii (inacţiunii). Alteori, legea cere să existe un rezultat material.

c) La unele infracţiuni contra capacităţii de apărare, legea prevede condiţii spe­ciale privind locul săvârşirii faptei (de exemplu, câmpul de luptă sau timp de război).

 

D. Latura subiectivă. Infracţiunile contra capacităţii de apărare, în general, se săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă. În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 345 alin. (1) C. pen. (coliziunea), legiuitorul a prevăzut explicit posibilitatea săvâr­şirii acesteia şi din culpă.

 

E. Formele infracţiunilor. a) Actele pregătitoare şi tentativa. Deşi majoritatea infracţiunilor contra capacităţii de apărare sunt susceptibile de o desfăşurare în timp şi, prin urmare, de forme imperfecte ale infracţiunii, legiuitorul nu incrimi­nează niciodată actele pregătitoare, iar tentativa este incriminată numai la infrac­ţiunile considerate ca fiind mai periculoase [art. 338, art. 339, art. 340, art. 341, art. 344 şi art. 345 alin. (2) şi (3) C. pen.].

b) Consumarea infracţiunilor. Între infracţiunile contra capacităţii de apărare a ţării, unele sunt de consumare instantanee, la care elementul material al laturii obiective se epuizează de la sine prin consumarea infracţiunii (de exemplu: lovirea superiorului sau a inferiorului, prevăzute în art. 335 şi art. 336 C. pen., părăsirea navei, prevăzută de art. 341 C. pen., etc.). Alte infracţiuni din această categorie sunt infracţiuni continue, la care consu­marea infracţiunii se prelungeşte în timp, cum este, de exemplu, infracţiunea de dezertare; aceasta se epuizează odată cu aducerea sau întoarcerea de bunăvoie a inculpatului în unitate sau la serviciu.

 

3. Analiza infracţiunilor

 

Capitolul I. Infracţiuni săvârşite de militari

 

Secţiunea 1. Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare

 

ABSENŢA NEJUSTIFICATĂ

 

(1) Ab­senţa nejus­tificată de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv, se pedep­seşte cu închi­soare de la 3 luni la un 1 an.

(2) Pedeapsa aplicată militarului în ter­men se execută într-o închisoare militară.

(3) În timp de război, absenţa nejus­tificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 4 ore dar nu mai mult de 24 ore, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

 

Fapta este incriminată în art. 331 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi o variantă agravată [alin. (2)].

Obiectul juridic specific este constituit de relaţiile sociale cu privire la asigurarea unui climat normal de ordine şi disciplină în unită­ţile militare, climat care nu poate fi realizat decât prin prezenţa militarului în unitatea din care face parte.

Obiectul material. Fiind o infracţiune care aduce atingere ordinii şi disci­plinei militare (valoare imaterială), această infracţiune nu are, în principiu, obiect material[5].

Subiectul activ nemijlocit. Elevii şcolilor militare ori studenţii instituţiilor militare de învăţământ superior (dintre care o mare parte nu şi-au efectuat stagiul militar) sunt asimilaţi cu militarii în termen, întrucât şi ei au obligaţia să se supună aceloraşi îndatoriri cu caracter militar[6]. Subiect activ al infracţiunii poate fi şi militarul concentrat (cu condiţia de a avea gradul până la sergent, inclusiv), precum şi militarul angajat pe bază de contract. Nu va exista infracţiunea de absenţă nejustificată dacă este săvârşită de către un civil care lucrează într-o unitate militară, deoarece este incriminată numai absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu a celui care are calitatea de militar. Un civil care este chemat, în timp de război, pentru prestări de servicii în interes public (în condiţiile Legii nr. 477/2003), va avea calitatea de militar şi va răspunde pentru absenţă nejustificată (în forma agravată). Prin natura ei, absenţa nejustificată este o infracţiune cu subiect activ unic şi, ca urmare, nu va fi posibilă participaţia sub formă de coautorat.

În ce priveşte cerinţele de loc şi timp, legea cere ca făptuitorul să absenteze de la locul unde se află unitatea sau serviciul, iar sub aspectul timpului comiterii faptei, în lege se cere ca absenţa să dureze mai mult de 24 de ore, dar nu mai mult de trei zile. În varianta agravată, se cere ca fapta să fie comisă „în timp de război”.

Elementul material. În practica judiciară s-a decis că simpla absenţă a militarului în termen de la apel nu va constitui infracţiunea de absenţă nejus­tificată dacă nu vor exista dovezi că în timpul absenţei militarul a părăsit incinta sau locul de staţionare a unităţii. Pentru a exista elementul material al infracţiunii este necesar să fie realizate două cerinţe esenţiale. Primă cerinţă este aceea ca fapta să fie comisă de un militar în termen, concentrat sau angajat pe bază de contract. A doua cerinţă esenţială este ca absenţa nejustificată de la unitate sau serviciu să dureze un anumit timp, şi anume să depăşească 24 de ore, dar să nu dureze mai mult de trei zile.

Latura subiectivă. Infracţiunea de absenţă nejustificată săvârşindu-se prin inacţiune, elementul subiectiv poate îmbrăca atât forma intenţiei, cât şi a culpei.

Formele infracţiunii. Actele pregătitoare şi tentativa la infracţiunea de absenţă nejustificată nu sunt incriminate de către legiuitor. De altfel, fiind o infracţiune omisivă, tentativa nici nu este posibilă. Infracţiunea se consumă imediat după împlinirea celor 24 de ore de când militarul lipseşte în mod nejustificat de la unitate sau serviciu. Dacă absenţa continuă după îndeplinirea termenului, infracţiunea capătă un caracter continuu, pentru că momentul consumativ al infracţiunii se prelungeşte în timp.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

 

DEZERTAREA

 

(1) Absenţa nejus­tifi­cată de la unitate sau ser­viciu, care depă­şeşte 3 zile, a orică­rui militar, se pedepseşte cu închi­soare de la 1 la 7 ani.

(2) În timp de război, absenţa nejus­tifi­cată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 ore, se pe­depseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Dezertarea este incriminată în art. 332 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi alta agravată [alin. (2)].

Obiectul material. În cazul infracţiunii de dezertare, fiind lezată ordinea şi disciplina militară (valoare imaterială), nu există, de regulă, un obiect material.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de dezertare nu poate fi decât un militar (subiect activ calificat), indiferent de categoria şi arma din care face parte sau de gradul pe care îl are. Ca şi în cazul absenţei nejustificate, dezertarea, prin natura ei, nu poate fi săvâr­şită decât de o singură persoană (infracţiune cu subiect activ unic).

Infracţiunea de dezertare implică îndeplinirea unor condiţii de timp şi spaţiu. Astfel, pentru existenţa infracţiunii, trebuie să existe o absentare dintr-un anumit loc şi să dureze un anumit timp (mai mult de 3 zile). De asemenea, varianta agravată prevede ca fapta să fie săvârşită în timp de război, pe când, în varianta simplă, infracţiunea se comite în timp de pace.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de dezertare se caracterizează printr-o inacţiune, şi anume prin absenţa nejustificată a militarului de la unitate sau de la serviciu în perioada prevăzută de lege. Trăsăturile caracteristice ale acestei infracţiuni sunt realizate în momentul în care termenul de 3 zile (respectiv 24 de ore în timp de război) a expirat, lipsa nemotivată de la unitate sau serviciu durând în timp până la înapoierea de bunăvoie sau până la prinderea făptuitorului de către autorităţi. De asemenea, activitatea infracţională se epuizează la expirarea vârstei legale până la care subiectul activ al infracţiunii poate avea calitatea de militar în termen.

Prinderea făptuitorului de către autorităţi va echivala cu sfârşitul activităţii infrac­ţionale, deci a stării de dezertare, indiferent de momentul în care militarul prins este predat de către autorităţi la unitatea din care face parte. Tot astfel trebuie considerată şi prezentarea de bunăvoie a făptuitorului în faţa reprezentanţilor autorităţii. În acest moment va înceta starea de dezertare, indife­rent de momentul în care militarul va fi predat efectiv la unitate. Dacă însă un militar este, de exemplu, arestat în momentul în care mai avea posibilitatea să se întoarcă de bunăvoie în unitate înainte de expirarea termenului, el nu va mai răspunde pentru infracţiunea de dezertare, întrucât se află la dispoziţia organelor care au dispus arestarea.

În unele situaţii, infracţiunea de dezertare se realizează în concurs cu alte infracţiuni. Aşa, de pildă, dacă militarul în termen a părăsit fără aprobare unitatea, în timp ce se află în gardă ori de pază, acesta va răspunde atât pentru infracţiunea de dezertare, cât şi pentru cea de călcare de consemn (art. 333 C. pen.)[7]. În practica judiciară s-a decis că există concurs de infracţiuni şi în cazul în care militarul în termen aflat în executarea unei pedepse privative de libertate într-o închisoare militară (în condiţiile prevăzute de art. 62 C. pen.) părăseşte, fără drept, acea unitate peste limitele stabilite în art. 332 C. pen. El va fi tras la răspundere penală atât pentru infracţiunea de evadare, cât şi pentru cea de dezertare.

În practica judiciară s-a decis că acţiunile repetate de dezertare, realizate la intervale scurte de timp, constituie o singură infracţiune (continuată), deoarece ar avea la bază aceeaşi rezoluţie infracţională.

Latura subiectivă. Fiind o infracţiune ce se comite prin inacţiune, dezertarea poate fi săvârşită atât cu intenţie, cât şi din culpă (sub toate modalităţile acestora)[8].

Varianta agravată conţine două elemente de circumstanţiere, şi anume: să fie comisă fapta în timp de război şi cumulativ absenţa nejustificată să depăşească 24 de ore. Dacă absentarea din unitate a avut loc în timp de pace, dar a continuat după consumare şi în timp de război, fapta va fi încadrată în forma sa agravată. Dacă absenţa nejustificată a militarului din unitate sau serviciu nu a depăşit 3 zile, fapta va constitui infracţiunea de absenţă nejustificată, şi nu tentativă la infracţiunea de dezertare.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

 

 

CĂLCAREA DE CONSEMN

(1) Căl­carea reguli­lor serviciului de gardă, de pază, de însoţire sau de secu­ri­tate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sanc­ţio­nează şi părăsirea comenzii sau orică­rui alt post de către militar.

(3) Călcarea consemnului de către santi­nela aflată în serviciu de gardă sau de pază pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontieră ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

(4) Faptele de mai sus săvârşite în timp de război se pedepsesc cu închi­soare de la 3 la 12 ani.

 

Infracţiunea de călcare de consemn, prevăzută în art. 333 C. pen., prezintă două variante tip alternative [alin. (1), respectiv alin. (2)] şi două variante agravate [alin. (3), respectiv alin. (4)].

Obiectul material. Deşi, în principiu, această infracţiune nu are un obiect material, nu este exclusă posibilitatea ca acţiunea de călcare de consemn să se răsfrângă asupra unui bun care devine obiectul material al infracţiunii.

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de călcare de consemn poate fi numai militarul care, în momentul săvârşirii faptei, avea şi cali­tatea specială de a face parte din personalul gărzii (comandant de gardă, caporal de schimb, santinelă etc.) sau din serviciul de pază, însoţire, escortă sau securitate ori căruia i s-a încredinţat paza oricărui post, pentru care poartă răspunderea îndeplinirii consemnului primit. Participaţia este posibilă numai sub forma instigării şi a complicităţii, nu şi sub forma coautoratului, călcarea de consemn fiind o infracţiune cu subiect activ unic. Nu are relevanţă faptul că misiunea a fost încredinţată concomitent mai multor militari; fiecare va răspunde ca autor al infracţiunii de călcare de consemn, chiar dacă în timpul misiunii s-au abătut în comun de la îndatoririle prevăzute în consemnul primit.

Pentru existenţa elementului material, se cer a fi întrunite două cerinţe esen­ţiale, şi anume:

– autorul acţiunii sau inacţiunii de călcare de consemn să fie un militar însăr­cinat cu serviciul de gardă, pază sau un post de comandă;

– acţiunea sau inacţiunea prin care misiunea nu este îndeplinită să privească un consemn (aşa cum a fost explicat mai înainte). Nu orice obligaţie a militarului ori ordin al superiorului sau şefului constituie un consemn în sensul art. 333 C. pen., ci numai acela care se referă direct la buna desfăşurare a serviciului de gardă, de pază etc.

Latura subiectivă. Forma de vinovăţie la infracţiunea de călcare de consemn este intenţia directă sau indirectă, când elementul material se realizează sub forma comisivă. Atunci când infracţiunea se săvârşeşte printr-o inacţiune, forma de vino­văţie poate fi intenţia (directă sau indirectă) sau culpa, sub cele două modalităţi ale sale.

Formele infracţiunii. Consumarea are loc instantaneu, în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile sau inacţiunile care reprezintă o încălcare a consemnului. În cazul în care subiectul activ încalcă obligaţiuni multiple, derivând din consemnul general sau particular, răspunderea sa va fi pentru o singură infracţiune. În situaţie de prelungire în timp a activităţii ilicite, infracţiunea va avea caracter continuu.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

 

 

INSUBORDONAREA

 

(1) Refu­zul de a execu­ta un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedep­seş­te cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.

(2) Dacă fapta săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de un militar an­gajat, de doi sau mai mulţi militari îm­preună în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeap­sa este închisoarea de la 1 la 5 ani.

(3) În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevă­zută în alin. (1) este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. (2) de la 3 la 12 ani.

 

Insubordonarea este incriminată în art. 334 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi două variante agravate [alin. (2), respectiv alin. (3)].

Obiectul material. Infracţiunea nu are un obiect material.

Subiectul activ nemijlocit. Infracţiunea de insubor­do­nare poate fi comisă numai de către o persoană care are calitatea de militar, subiectul activ fiind deci un subiect calificat. Dacă militarul insubordonat este ofiţer, maistru militar sau subofiţer, aceste calităţi constituie o circumstanţă agra­vantă [art. 334 alin. (2) C. pen.]. Insubor­dona­rea nu se poate săvârşi în coautorat, îndatorirea de a executa ordinul fiind personală. Unii autori consideră că neexecutarea ordinului dat unei colectivităţi de militari (deci când ordinul este adresat formaţiunii sau unităţii în ansamblul ei) ar constitui coautorat la infracţiunea de insubordonare, cu aplicarea agravantei prevăzute în art. 334 alin. (2) C. pen.[9] Credem, totuşi, că pentru orice militar, chiar dacă face parte dintr-o unitate sau formaţiune militară, căruia şeful i-a transmis un ordin, rămâne o chestiune personală dacă execută sau nu ordinul primit.

În varianta simplă a infracţiunii nu există cerinţe speciale de timp sau loc. În cele două variante agravate apar însă astfel de cerinţe, respectiv săvârşirea faptei „în faţa trupei adunate” sau „în timp de război”.

Elementul material al laturii obiective se realizează prin refuzul subiectului activ de a executa un ordin primit de la şef sau superior ori derivând din obligaţiile generale ale militarilor. O cerinţă esenţială a elementului material este ca ordinul să fie privitor la îndatoririle de serviciu şi să fie dat de un şef sau superior ori să derive din obligaţiile generale ale militarului. O condiţie subînţelesă este aceea ca ordinul să aibă un conţinut şi o formă legală, adică să emane de la o autoritate competentă sau de la o persoană învestită cu dreptul de a da sau transmite dispoziţii ce trebuie executate şi să fie în conformitate cu normele legale. Un ordin vădit ilegal nu este un ordin, iar neexecutarea acestuia nu constituie insubordonare. Dimpotrivă, exe­cutarea unui ordin vădit ilegal atrage răspunderea penală a subordonatului şi a şefului sau comandantului care a dat ordinul[10].

Latura subiectivă. Infracţiunea de insubordonare se săvârşeşte cu intenţie (directă sau indirectă). Intenţia este necesară chiar atunci când fapta se realizează printr-o omisiune.

Sancţionarea infracţiunii. Acţiunea penală se pune în mişcare la sesizarea comandantului.

 

 

LOVIREA SUPERIORULUI

 

(1) [11] Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a fost săvârşită în timp de război, maxi­mul pedepsei se sporeşte cu 2 ani.

 

Infracţiunea de lovire a superiorului este incriminată în art. 335 C. pen., într-o modalitate tip [alin. (1)] şi una agravată [alin. (1)].

Obiectul juridic specific al infracţiunii este complex. Prin incriminarea faptelor de lovire între militari sunt ocrotite atât relaţiile principale cu privire la menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitu­dinii corecte a inferiorului (subordonatului) faţă de superior (şef), cât şi relaţiile sociale secundare referitoare la integritatea corporală şi demnitatea persoanei împotriva actelor de violenţă fizică.

Obiectul material. În cazul acestei infracţiuni, există şi un obiect material constituit din corpul şefului (superiorului) asupra căruia se efectuează acţiunea de lovire sau alte violenţe.

Subiect activ nemijlocit este militarul inferior în grad sau subordonatul. Coautoratul nu este posibil, fiind vorba de o infracţiune cu subiect unic, propriu. Subiectul activ trebuie să ştie sau să îşi fi putut da seama că victima este şef sau superior, indiferent dacă acesta purta uniformă sau nu în momentul comiterii faptei asupra sa. Dacă se dovedeşte că subiectul activ s-a aflat în eroare cu privire la calitatea de superior sau şef a subiectului pasiv, el nu va răspunde pentru infracţiunea prevăzută în art. 335 C. pen., dar va răspunde pentru infracţiunea de lovire, deoarece, pentru existenţa acestor infracţiuni, nu se cere ca subiectul pasiv să aibă vreo calitate determinată.

Elementul material al laturii obiective se poate realiza prin lovire sau alte violenţe, fie că acestea au provocat numai suferinţă fizică, fie că au produs o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile [art. 180 alin. (2) C. pen.]. În ipoteza în care militarul cu grad superior îndeplineşte şi o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, iar în momentul săvârşirii faptei se afla în executarea funcţiei ori fapta a fost comisă pentru acte îndeplinite în executarea funcţiei, va exista un concurs ideal de infracţiuni (între infracţiunea de ultraj şi cea de lovire a superiorului).

În cazul în care fapta de lovire a superiorului produce vreuna dintre urmările prevăzute în art. 181, art. 182, art. 183 C. pen., infracţiunea va fi săvârşită în concurs cu infracţiunea corespunzătoare urmărilor pricinuite victimei.

Latura subiectivă. Fapta de lovire a superiorului se realizează numai cu intenţie directă sau indirectă. Este necesar ca subiectul activ să cunoască faptul că cel lovit este militar sau nu, în momentul săvârşirii faptei. Eroarea cu privire la calitatea victimei exclude răspunderea penală.

În alin. (2) al art. 335 C. pen. este prevăzută modalitatea agravată, care constă în săvârşirea faptei de lovire a superiorului în timp de război.

 

 

LOVIREA INFERIORULUI

 

(1) Lovirea inferiorului sau subordo­natului de către un superior sau şef se pedep­seşte cu închisoare de la o lună la un an.

(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în timp de război dacă fapta a fost deter­minată de o necesitate militară.

 

Subiect activ nemijlocit al infracţiunii poate fi numai militarul care are un grad superior ori care deţine funcţia de şef în raport cu militarul lovit.

Subiectul pasiv este şi el circumstanţiat de către lege, în sensul că nu poate fi decât militarul în grad inferior sau subalternul lovit de superiorul sau şeful său.

Elementul material. Lovirea inferiorului nu va constitui infracţiune dacă este săvârşită în timp de război şi este impusă de o necesitate militară. Deşi în cuprinsul art. 336 C. pen. nu se arată în ce constă „necesitatea mili­tară”, se poate considera că este vorba de acele situaţii survenite în timp de război care justifică, pentru îndeplinirea unui ordin sau misiuni, luarea unor măsuri nepermise în condiţii normale de activitate a unităţii militare. Legea circumstanţiază infracţiunea de existenţa timpului de pace, deoarece asemenea fapte săvârşite în timp de război vor constitui infracţiuni numai în cazuri excepţionale, şi anume atunci când nu sunt comise în legătură cu o necesitate militară.

Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie, directă sau indirectă. Dacă prin acţiunea de lovire se produce vreuna din urmările grave prevă­zute în art. 181, art. 182, art. 183 C. pen., va exista desigur un concurs de infracţiuni.

Pentru existenţa intenţiei în cazul acestei infracţiuni, se cere ca subiectul activ să ştie calitatea de inferior sau subordonat a subiectului pasiv. Dacă cel lovit este o persoană care are acelaşi grad sau îndeplineşte aceeaşi funcţie cu făptui­torul, va exista infracţiunea de lovire simplă (art. 180 C. pen.).

 

 

Secţiunea a 3-a. Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare

 

ZBORUL NEAUTORIZAT (art. 340 c. Pen.)

 

(1) Zborul cu o aero­na­vă apar­ţinând forţelor armate ale sta­tului român, fără prealabilă autorizare, pre­cum şi nerespec­tarea regulilor de zbor, da­că prin aceasta se periclitează securitatea zbo­rului în spaţiul aerian sau a aero­navei, se pedep­sesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

(2) Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a cauzat urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar dacă a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzi­cerea unor drepturi.

 

Zborul neautorizat este incriminat în art. 340 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi două variante agravate [alin. (2) teza I, respectiv alin. (2) teza a II-a].

Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii în unităţile militare de aviaţie şi care trebuie asigurată contra faptelor prin care această activitate şi, implicit, capacitatea de apărare a ţării sunt puse în pericol.

Obiectul material. Fapta de zbor neautorizat sau de nerespectare a regulilor de zbor are ca obiect material însuşi avionul folosit, care este, în acelaşi timp, şi mijlocul de săvârşire a infracţiunii. În cazul variantei agravate a infracţiunii din alin. (2) al art. 340 C. pen. (dacă s-au cauzat urmări grave sau un dezastru), bunurile distruse vor constitui obiectul material al infracţiunii.

Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii poate fi numai militarul din unitatea de aviaţie care efectuează un zbor neautorizat sau care încalcă regulile de zbor în timpul unui zbor autorizat. Dacă fapta este comisă de un civil sau de un militar dintr-o altă unitate militară, nu va exista infracţiunea prevăzută în art. 340 C. pen., ci o infracţiune contra patrimoniului, deoarece subiectul neavând calitatea de militar în unitatea de aviaţie respectivă, fapta sa va constitui o sustragere a aparatului de zbor[12].

Elementul material. În raport cu prima modalitate de realizare a elementului material, incriminarea prevede, ca o cerinţă esenţială, ca zborul să se facă fără autorizarea prealabilă a organelor competente (condiţia negativă). În raport cu a doua modalitate, cerinţa esenţială constă în aceea ca prin nerespectarea regulilor de zbor să se pună în pericol securitatea zborului în spaţiul aerian sau aeronava.

Variantele agravate. Prima variantă agravată constă în producerea unor urmări grave, iar în cea de-a doua variantă, în cauzarea unui dezastru. Există urmări grave când printr-o astfel de faptă s-au produs consecinţe care, prin ele însele, constituie infracţiuni grave (omor, distrugeri etc.). Există dezastru când s-au produs distrugeri foarte importante, precum şi moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane [art. 218 alin. (2) C. pen.].

Formele infracţiunii. Tentativa este pedepsită, confirm art. 346 C. pen.

 

 

PĂRĂSIREA COMENZII (ART. 342 C. PEN.)

 

(1) Pă­ră­sirea comenzii de către coman­dantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, în situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) În cazul în care părăsirea comenzii s-a săvârşit în timpul luptei, de către coman­datul unei nave sau al unei grupări de nave mili­tare, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi inter­zicerea unor drepturi.

 

Părăsirea comenzii este incriminată în art. 342 C. pen., într-o variantă tip [alin. (1)] şi alta agravată [alin. (2)].

Obiectul material este însăşi nava (aeronava) lăsată fără comandant prin părăsirea comenzii, fiindcă activitatea infracţională se răsfrânge asupra înseşi materia­lităţii navei şi asupra securităţii acesteia.

Subiectul activ nemijlocit al infracţiunii nu poate fi decât comandantul, fiind deci un subiect calificat. Calitatea de comandant al navei (aeronavei) se referă la funcţia îndeplinită de acesta, şi nu la gradul său militar. La această infracţiune, participaţia nu este posibilă sub forma coautoratului, pentru că este vorba de o infracţiune cu subiect activ unic.

Elementul material. Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii, se cere o condiţie esenţială prevăzută de lege şi care constă în existenţa unor „situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora” în momentul în care comandantul a părăsit comanda. În varianta agravată a infracţiunii, mai există şi o a doua cerinţă esenţială, şi anume aceea ca părăsirea comenzii să fi avut loc „în timpul luptei”, împrejurare care face să crească şi mai mult pericolul social al faptei. În ceea ce priveşte locul şi timpul săvârşirii faptei, în varianta simplă se cere ca fapta să se comită la bordul navei (aeronavei) şi în timpul când aceasta este supusă primejdiei. În varianta agravată, se cere ca fapta să se comită în timpul luptei.

Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte numai cu intenţie, directă sau indirectă, chiar dacă un comandant ar putea săvârşi fapta prin acte omisive (renunţând să mai dea ordine sau să comande echipajul). Această comportare trebuie să fie intenţionată, pentru că, dacă este din culpă, nu va exista infracţiunea de părăsire a comenzii.

Formele infracţiunii. Tentativa este pedepsită, confirm art. 346 C. pen.


[1] M. Of. nr. 172 din 7 iulie 1994.

[2] M. Of. nr. 242 din 18 martie 2004.

[3] M. Of. nr. 1155 din 20 decembrie 2005.

[4] M. Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006.

[5] V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 767.

[6] Legea nr. 446/2006 este în acest sens.

[7] V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 778.

[8] Idem, p. 780; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., p. 344.

[9] V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 796-797.

[10] V. Dobrinoiu, N. Conea, op. cit., p. 615.

[11] Articolul 335 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006.

[12] V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. IV, p. 831.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s