CHESTIONARELE DE PERSONALITATE IN EVALUAREA PHIHOLOGICA

CUPRINS
CUVÂNT INTRODUCTIV: actualitatea temei; delimitări:paradigma cunoaştere -înţelegere:între psihometrie şi psihodiagnozâ clinică, între nomofetic şi ideografic 12
I. PROBLEME DE CONSTRUCŢIE A CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE 16
1 .Dimensiuni ale personalităţii vs. structuri ale personalităţii abordabile prin chestionare 16
1.1. Modelări teoretice actuale privind dimensiunile de personalitate 16
Cei cinci superfactori: „Big Five” 18

Modelul şi teoria „Costa & McCrae”
privind evaluarea personalităţii prin cei cinci superfactori 25
1.2. Modelări teoretice contemporane privind tipuri preferenţiale de personalitate 31
1.3. Modelări cognitiviste în definirea personalităţii: constructele personale
şi stilurile apreciative 38
2. Cerinfe fundamentale în construirea $i experimentarea unui chestionar de personalitate       44
Principale limite şi dificultăţi intrinseci măsurării personalităţii prin chestionare 44
Cerinţe generale şi etape generale 47
3. Probleme privind strategiile de construire
a chestionarelor de personalitate 51
Metoda raţională 51
Metoda empirică 53
Metoda analizei factoriale 56
4. Probleme privind modalităţile de
construire a iternilor chestionarelor
de personalitate 58
4.1. Strategii generale de construire
a îtemilor. Problema limbajului 60
Relaţia item – trăsătură: 69
Caracteristici de suprafaţă ale itemilor 72
Caracteristici semantice ale itemilor 76
Cerinţe psihometrice 78
5. Note bibliografice 80
II. CHESTIONARELE DE TIP ‘BIG FIVE*
– CEI CINCI SUPERFACTORI 90
1. Strategia de construire pornind ■
de Iα specificul lingvistic 90
Superfactorii personalităţii şl faţetele acestora        99
Date de cercetare privind legătura
dintre Big Five şi superfactorii motivational! 113
4. Date de cercetare privind semnificaţia
superfactorilor personalităţii
în raport de sindroameie clinice 116
5. Abordări structurale: modelele
de tip circumplex 120
6. Prezentarea inventarelor de personalitate
Costa & McCrae, NEO Pl-R, NEO FFP
şi corelatele ACL ” 127
Cercetările româneşti 130
Note bibliografice 133
III. INVENTARUL DE PERSONAUTATE
CALIFORNIA – H. GOUGH 139
1. Date despre construcţia testului:
concepţia lui Gough privind
evaluarea personalităţii 140
2. Prezentarea variantei C.P.I. 1972 145
2.1. Cele 18 dimensiuni ale
personalităţii „normale”: conţinuturi şi atribute     145
Interpretarea datelor: validarea profilului      160
Strategii în interpretarea corelativă
a dimensiunilor relevante ale C.P.I. 170
Studii privind predictia pentru consiliere
educaţionala şi vocatională 177
Studii privind obţinerea datelor
pentru scalele abreviate M.M.P.I. 180
Date despre varianta 1987 ţi modelul cuboid      182
Note bibliografice 192
IV. INVENTARUL MULTIFAZIC DE
PERSONALITATE MINNESOTA 19Â
1. Istoric: primul chestionar clinic
bazat pe sindroame nosologice şi validări clinice 1 97
Semnificaţia scalelor de validare a profilului 198
Semnificaţia scalelor clinice 202
Limite în interpretarea datelor 208
Date despre modelui M.M.P.I II 209
Note bibliografice 213
V. CHESTIONARE DE PERSONALITATE
CONSTRUITE DE R.B. CATTELL 215
1. Concepţia Iui Catfell privind
dezvoltarea personalităţii şi dimensiunile
acesteia; tipuri de probe psihologice 215
2. Chestionarul „16 Factori Primari” – 16 P.F. 224
2.1. Prezentarea celor 16 factori primari
şi a celor 4 factori secundari 226
2.2. Modalitatea de calcul a factorilor
secundari 243
2.3. Denumirea factorilor şi interpretarea
caracteristicilor trăsăturilor semnificative
pentru comportamentul persoanei 244
3. Chestionarul de personalitate pentru
adolescenţi – H.S.P.Q 246
3.1. Sinteze ale cercetărilor axate
pe dimensiunile personalităţii în adolescentă
şi devenirea lor 248
3.2. Prezentarea celor 14 factori primari
8
şt a celor 3 factori secundari ai perioadei adolescentei şi interpretarea caracteristicilor semnificative pentru comportamentul persoanei    255
4. Chestionarul Cattell privind nivelul anxietăţii – C 262
Anxietate aparentă si anxietate voalată         263
Date privind importanta sexului
şi vârstei subiectului în interpretarea
nivelului de anxietate 263
4.3. Prezentarea factorului „Anxietate”
si a faţetelor abordate de chestionar 264
5. Testul factorului F 267
Definirea factorului F; modalităţi de
structurare a probei; tipuri de sarcini 269
Utilitatea testului 270
6. Note bibliografice 272
VI. CHESTIONARE CONSTRUITE
DE HJ.EYSENCK & Co 274
1. Concepţia lui Eysenck asupra personalităţii
şi a măsurării acesteia 275
2. Qei 3 superfactori ai personalităţii:
conţinuturi şi cercetări experimentale 280
3. Date privind Inventarul de Personalitate
Eysenck – E.P.I, şi Chestionarul de
Personalitate Eysenc – E.P.Q. 286
4. Note bibliografice 292
VII. INDICATORUL DE TIPOLOGIE
MYERS-BRIGGS PRIVIND STILURILE
APRECIATIVE -M.B.T.I.;formeleG&F 294
Prezentarea celor 16 structuri tipologice 296
Modalităţi de utilizare în consilierea
educaţională, vocational şi maritală 315
Alte teste: prezentarea succintă
a Inventarului de personalitate Stnger-Loomis
– S.L.I.P. (8 moduri cognitive ale personalităţii
şi interacţiuni posibile] 323
4. Note bibliografice 331
VII. ALTE CHESTIONARE – INVENTARE DE     .
PERSONALITATE: PREZENTARE SUCCINTĂ 333
1. Chestionarul de nevrozism şi psihopatie Pichot
– P.N.P.: dimensiuni şi specificul interpretării 334
Indexul Corneli – CI: dimensiuni şi interpretare     336
Chestionarul Woodworth-Mathews – WMPDS:
dimensiuni şi interpretare 338
Chestionarul de personalitate
Guilford-Zimmerman – GZTS:
dimensiuni şi interpretare 340
5. Chestionarul de temperament
Strelau – STI R; dimensiuni şi interpretare 342
Chestionarul de tendinţe accentuate
Schmiescheck: dimensiuni şi interpretare 347
Chestionarul de personalitate Freiburg:
dimensiuni şi interpretare 348
Indexul de adaptare şi valori Bills:
10
imaginea de sine, acceptarea de sine,
eu! ideal si discrepanta dintre ele        ‘ 351
9. Chestionare şi indexuri clinice
pentru adolescenţi 354
Chestionare si indexuri clinice pentru
problemele de cuplu 357
Chestionare clinice privind
interelafionarea în famiiie 359
12. Note bibliografice 361
ANEXE : Extrase din unele probe prezentate 363
CUPRINS GENERAL 390
11
CUVÂNT INTRODUCTIV
Nu dorim să încheiem acest prim volum privind evaluarea personalităţii prin chestionarele specifice fără a întemeia necesitatea scrierii acestei cârti nu numai pe lipsa materialului documentar de referinţă, sau a unei lucrări de specialitate similare privind transformările şi direcţiile actuale, cât pe nevoia de autocunoaştere tot mai acută a omului contemporan.
Secolul XX a reprezentat un triumf al ştiinţei aplecate spre cunoaşterea realului exterior fiinţei umane. Secolui XXI va trebui să compenseze printr-o egală preocupare pentru cunoaşterea realităţii interioare, a psihicului uman, a structurilor profunde, a dinamicii, a sensurilor formative. Acest lucru cu atât mai mult cu cât, dacă vrem să stăpânim răul din lume, distrugerea şi haosul social, pasul va fi spre cunoaşterea şi înstăpânirea distrugerii şi haosului propriu – spre responsabilitatea profundă a gesturilor si acţiunilor proprii asumate conştient.
Dacă astăzi, omul obişnuit ştie din ce în ce mai mult despre felul cum este alcătuit şi funcţionează corpul uman, ştie însă foarte pufin despre propriul psihic; liberul arbitru, visul emancipării individului de sub tutela naturii, se dovedeşte, examinat îndeaproape, o himeră. Nu noi suntem adevăraţii stăpâni ai comportamentului, deciziilor, reacţiilor, chiar gândurilor noastre.
12
Si nici măcar nu este cineva din exteriorul nostru acel pe care să îl putem învinui sau ruga. Mult din ceea ce facem, suntem, decidem, gândim, visăm tine de interiorul profund al fiinţei noastre, de forţele uriaşe ale realităţii psihice, !a fel de uriaşe precum cele care tin laolată structura atomului într-o entitate.
Mai aSes din acesta perspectivă privite lucrurile observaţia unora dintre gânditorii cei mai sceptici ai acestui secol îşi dezvăluie întreaga semnificaţie – dacă va fi să mai existăm, secolul ce vine va trebui să fie un seco! al fiinţei noastre profunde, al transcendentei. Un secol în care omul va fi responsabil de sine, sau nu va mai fi de loc. Un secol în care vom căuta temeiul fiinţării în acel imago dei din noi înşine, renunţând Iα himera egocentrismului pentru a putea da curs şi sens potentelor creative într-un mod constructiv şi armonic pentru realitatea din jur.
Jung încă din 1 956 în „Şinele descoperit” vorbeşte de modul paradoxal, „dubla gândire” prin care trebuie să lucreze mintea omului de ştiinţă dacă doreşte să înţeleagă ceva din realitatea psihismului uman. Pe de o parte intervine cunoaşterea asigurată prin educaţia ştiinţifică, care se bazează în principal pe adevărul statistic furnizând o imagine raţională şi realistă a lumii, imagine în care individul concret apare ca un fenomen marginal fără a juca un rol decisiv. Pe de altă parte, concomitent, va trebui să intervină în judecată al doilea tip de gândire, diametral opus, care porneşte de Iα situarea individului în centrul cunoaşterii, „dat existential iraţional, care este adevăratul purtător al realităţii, omul concret opus omului „normal”. Cα psihodiagnostician, mai ales utilizând datele obţinute prin instrumente de evaluare cuantificabile precum chestionarele de personalitate, este dificil, dar absolut necesar, să-fi asunni responsabilitatea de a vedea
13
dincolo de informaţiile normalizate modul cum acestea sunt integrabile în ecuaţia personală a omului viu pe care îl ai în fafă. Sä ai în aceiaşi timp o limpede gândire analitică şi o intuiţie sintetica privind aspectele dinamice specifice persoanei.
Psihodiagnoza este un pas. Mărimea reală a acestui pas, modul cum putem să cunoaştem pentru a ajunge Iα înţelegere, sensu! normativ sau ideografic al demersului însuşi rămâne o decizie personală a fiecăruia dintre psihologi, decizie care tine şi de cât de largi şi aprofundate sunt cunoştiinfefe sale, cât de responsabil este dispus să se implice în interpretări, depăşind tentafia unui demers diagnostic reductionist şi asumându-si dificila sarcină a unei înţelegeri centrate pe subiect, pe structura de profunzime. Un astfel de pas nu cere formaţia unui erudit, dar cere instinctul cercetătorului pentru care fiecare aspect deschide noi posibilităţi, formulează noi ipoteze care se cer corelate, verificate, care conduc spre noi aspecte tot mai structurate şi mai coerente, dar fără a ucide misterul, „corola de minuni” a unicatului fiinţei vii într-un adevăr încremenit şi trelevant pentru viată.
Fără a ambiţiona spre decizii definitive, pentru că viata iraţională şi proteică nu va putea fi niciodată supusă şi cuprinsă într-o dogmă.
Ceea ce ne putem dori este sa păşim cu sfilä dar conştienţi în sanctuarul zeului, nu cerându-i supunere sau îndurare, ci încercând să cuprindem şi sä ne integrăm armoniei şi ordinii creaţiei primordiale. Atunci, abia atunci vom putea spune, odată cu Jung, cä nu numai cunoaştem dar şi înţelegem, nu numai ne înţelegem pe noi înşine, dar înţelegem şi pe cel asemenea nouă şi totuşi mereu unic om obişnuit. Când omul obişnuit al planetei se
14
va întoarce spre sine pentru a-şi apropria profunzimile insondabile ale psihismului propriu, înţelegând astfel frumuseţea şi forfa fiinţei umane, oamenii nu vor mai fi un pericol pentru Terra. Psihologia este un ghid, poate fi un prim pas. Truda şi victoria asumate individual ne pot mereu îmbogăţi viata.
15
I
PROBLEME DE CONSTRUIRE A
CHESTIONARELOR DE
PERSONALITATE
1,  DIMENSIUNI ALE PERSONALITĂŢII VS. STRUCTURI ALE PERSONALITĂŢII ABORDABILE PRIN CHESTIONARE
1.1.      MODELĂRI     TEORETICE     ACTUALE     PRIVIND DIMENSIUNILE DE PERSONALITATE
Teoriile privind trăsăturile personalităţii au influenţat poate cel rnai mult instrumentele psihodiagnostice de măsurare. Acest tip de teorii operează cu o afirmaţie fundamentală, care !a rândul ei se bazează şi este validată pe o certitudine empirică privind faptul că personalitatea poate fi definită ca o structură de trăsături, de moduri caracteristice de comportament, cunoaştere, reacţie, simţire.
Teoriile începutului de secol aveau o viziune ceva mai simplistă în sensul utilizării frecvente, în scop diferenţial, a unor liste / enumerări de atribute, adjective, denumiri de comportamente. Abordările moderne dezvoltă posibilităţile oferite de analiza factorială în sensul, pe de o parte, a încercării de a izola şi defini
16

psihologic dimensiunile bazaie în structura personalitaţii şi, pe de alta, în ultimii 10 ani, de a depăşi o descriere a personalităţii prin factori bipolari relativ independenţi (cărora doar capacitatea de inferenţă a psihologului 1e poate da o viziune sintetică, referitor de exemplu Iα modul cum se îmbină aceştia în comportamentul real, caracteristic persoanei).
Se încearcă acum, prin tehnici de calcul denumite circumplexe, să se ajungă Iα stăpânirea şi cantitativă a modalităţilor de interrelationare / interdeterminare a factorilor şi faţetelor lor într-un model geometric cară să aproximeze sistemul personalităţii.
In principiu, prin trăsătura de personalitate se înţelege, cf. Dictionary of Psychology, 1985, (Ti)) o dispoziţie sau o caracteristică subiacentă, care poate fi folosită ca o explicaţie pentru regularităţile si consistenţa comportamentului persoanei. Acest sens implică o bază explicat’ să, de regulă o teorie asupra personalităţii. Cum vom vedea, datele majorităţii chestionarelor de personalifate nu pot fi inrei pretate fără o cunoaştere exacta a teoriei pe care se fundamentează instrumentul
Discuţiile recente privind statutu! contemporan al abordărilor personalităţii prin intermediul dimec-iioni’or Pervin, 1994, (2) încearcă să reia problemele anterioara privind rolul trăsăturilor în explicaţia comportamentului, în sensul dezbate-ii vechii dihotomii între descriere si explicaţie: în ce măsură denumirile trăsăturilor sunt principalii descriptori ai comportamentului, ai personalităţii constituite, sau sunt doar o legitimă, dar nu singura şi nici cea mai importantă, formă generatoare a unui comportament distinctiv pentru persoană.
Cu peste 2o de ani înainte   Wiggins,  1 973, (3) încerca să
17
întemeieze  realitatea  ontologica  a  trasaturilor,  argumentând contra opiniei curente care 1e privea ca pe simple ficţiuni cognitive
ţ = concepte strict teoretice. Argumentul se întemeia pe faptul că trăsăturile   reprezintă  paternuri  /  modele  de  comportament
! observabile (regularităţi în gândire, acţiune, simţire}, nu simple
dispoziţii psihice.
în aceleşi timp, îşi rezerva dreptul de a căuta adevăratele explicaţii 1a alte nivele, în măsura în care structura explicaţiilor poate să nu semene cu structura de suprafaţă a trăsăturilor fenotipale, McCrae & Costa, 1994 (4}.
In psihodiagnoza contemporană, datele de cercetare aduc din ce în ce mai multe argumente în favoarea conceperii trăsăturilor ca şî constructe explicative. în „Personalitate şi vârsta adultă”, McCrae & Costa, 1990, (5) definescftrâŞturîle&a „dimensiuni ale diferentelor individuale privind tendinţele dea apare / prezenta paternuri/modele consistente de gândire, simţire şi acţiune”. Această definire devine importantă pentru a putea înţelege modul cum reliefarea prin instrumente adecvate a acestor trăsături / paternuri, ne dă dreptul să inferăm în legătură cu specificul gândirii, acţiunii, simţirii persoanei respective. Şi tot această definire ne dă dreptul sâ vorbim, în cadrul psihodiagnozei, despre trăsătură ca despre o proprietate a unui individ care justifică plasarea sa de-a lungul acestei dimensiuni a psihismului (v. bipolaritatea factorială), sens în care putem spune că trăsăturile sunt o explicaţie pentru comportamentul persoanei.
1.1.1. CEI CINCI SUPERFACTORI: MODELUL „BIG FIVE*
Peabody & Goldberg, 1989, (6) fac o trecere în revistă a
18
determinanţilor principali ai structurii trăsăturilor ajungând Iα concluzia că cel mai imporant element care influenţează este selecţia variabilelor, respectiv că în toate studiile de tip analiză factorials, selecţia variabilelor a fost recunoscută ca fiind determinantul decisiv al structurii factoriale obţinute ulterior.
Analizând ce cuprinde, reiese că selecţia variabilelor înseamnă două tipuri de evaluări: 1. definirea unui descriptor al trăsăturii care specifică universui acesteia; 2. constituirea unui set de descriptori pentru utilizarea practică, respectiv definirea unui subset al acestui univers.
Pornind de ia cele mai recente dezbateri şi articole publicate în domeniu, printre care: Costa & McCrae, 1992, Eysenck. ] 991, 1 992, Goldberg, 1992, 1 993, Goldberg & RosoJack 1992, John, Angleitner & Ostendorf, 1988, Zuckerman, 1992, De Raad, 1995, (7) – problema principală apare a fi dacă această taxonomie a personaittăiii (= definirea şi clasificarea unor dimensiuni universale ale persona!itătii), dă dreptate modelului tri-dimensional P -E – N al lui Eysenck, sau modelului de 5 dimensiuni.
Modelul lut Eysenck, 1975, (8) presupune existenta a trei mari dimensiuni ale personalităţii, respectiv P -psihotismul, E – extraversia, N – nevrotismul Iα care se adaugă uneori şi interpretarea scalei L ca factor de conformism social, Francis, 1991 (9).
Modelul Big Five, derivă din abordările de tip lexical având ca bază ipoteza că „acele diferente individuale care sunt cele mai proeminente / evidente dar si relevante din punct de vedere social în viata indivizilor vor fi virtual encodateîn limbajul lor: cu cât sunt mai importante aceste diferente, cu atât e mai probabil sä fie exprimate prin înţelesul unui singur cuvânt” (John, Angleitner &
19
Ostendorf, 1988(10).
Interesul pentru descrierea personalităţii în termeni lingvistici a început de fapt cu un psiholog german, Klages în 1926, urmat Iα câţiva ani de Allport & Odbert, 1936 (11) ale căror eforturi taxonomice s-au reflectat şi în cercetările mai sistematice desfăşurate de Cattell, 1943, 1946, 1947 (12). Mai mult, chiar înainte de studiul binecunoscut al lui Norman, 1963, (13) soluţia de cinci superfactori a fost o ipoteză teoretică a unor Fîske, 1949 si Tupes & Christal, 1961 (14).
Din perspectiva cercetărilor contemporane de tip coerent psiho-lexical, aceste prime conceptualizări de 5 factori precum şi modelul de 35 de scale a! lui Cattell nu mai au pregnantă. După ce discută în detaliu procedurile taxonomice dezvoltate de Cattell, 1946, 1947, John, Angleitner & Ostendorf (15) conchid că rezultatele clusterizărilor lui, cele 35 de variabile, nu numai că nu sunt exhaustive în raport de domeniul limbajului personalităţii, dar nici măcar nu pot fi regăsite prin alte cercetări. Concluzia lui Peabody, 1 987, (16) era de aceeaşi natură, cele 35 de scale nu sunt reprezentative pentru acele adjective din domeniul limbajelor naturale care descriu trăsături ale personalităţii.
Astăzi, un impresionant număr de cercetări indică un acord general asupra acestui model de 5 factori evidenţiat prin tehnica factorizării aplicată prin proceduri de autoevaluare şi evaluări ale altora, proceduri realizate In interiorul mai multor limbi, pe eşantioane de subiecţi de sexe, vârste şi naţionalităţi diferite.
Astfel, în engleza-americanâ, structura factorială este rezultatul unor deosebit de elaborate şi extensive cercetări pentru a asigura o reprezentare echilibrată de termeni (Goldberg, 1990, 1992, Hofstee & al.,  1992, (17). Denumirile pentru domeniul
20
reprezentat de cei 5 factori sunt, în această variantă lingvistica, în ordine: Surgency (cu sens de izbucnire) – extrovert, vorbăreţ; Agreabilitate – piăcut, cooperant; Conştiinciozitate • organizat, sistematic; Stabilitate emoţională – neemotiv, lipsit de invidie; Intelect – creativ, intelectual. De asemenea, studiile lui Costa & McCrae, 1985, 1989, 1992, (13) i-au condus spre realizarea şi validarea unor chestionare, care cuprind cei 5 factori şi rate 6 faţete ale fiecăruia dintre ei, astfel: Nevrotism, Extraversie, Deschidere, Agreabilitate, Conştiinciozitate.
Aceiaşi tip de studii lingvistice în olandeză realizate de ‘cercetători precum Brokken, 1 978, De Raad şi al., 1 988, Hofstee, De Raad, Goldberg, 1991, De Raad & al. 1992, (19) au evidenţiat statistic 6 factori, însă analiza acestora a condus în final spre o soluţie de 5 superfactori (ce! de al Vl-lea neputând fi interpretat în termeni psihologici), dimensiuni denumite: Extraversie – vesel, exuberant; Agreabilitate – blând, tolerant; Conştiinciozitate -grijuliu, prompt; Stabilitate emoţională – calm, stabil şi Intelect ■ critic, rebei. Observăm deja din conţinutul factorului V o distanţă fată de factorul denumit identic al lui Goiberg.
Cercetările germane, desfăşurate în principal de Ostendorf, 1990, (20) conduc de asemenea spre 5 factori denumiţi: Surgency, Agreabilitate, Conştiinciozitate, Stabilitate emoţională şi Intelect. Intelectul, ca al V-lea factor, este în acest context lingvistic „inteligenta sau un factor intelectual de abilităţi cognitive / talent” (Ostendorf, 1990, – (21).
Caprara & Perugini, 1 994, (22) pe baza unor studii relizate pe limba italiană, ajung Iα acelaşi rezultat, cinci mari factori, denumiţi: Conştiinciozitate, Extraversie, Calmitate vs. Iritabil itate,
21
Egoism vs. Altruism şi Conventîonalitate. S-α demonstrat însă ca factorii 3 şi 4 erau rotaţii ale Agreabilitaţii şi ale Stabilităţii emotionale. Factorul 5, Conventîonalitatea, este definit prin termeni precum: rebel, critic vs. servil, conservator, ceea ce îl apropie semnificativ de factorul V olandez.
Studii rezumative realizate de Digman, 1990 şi De Raad, 1994, (23) indică un acord unanim pentru primii 4 factori: Extraversia, Agreabilitatea, Conştiinciozitatea şi Stabilitatea emoţionată. In privinja celui de al V-lea factor denumirile sunt încă controversate.
Abordarea lexicală contemporană are/ după cum am văzut, ca supoziţie fundamentală faptul că acele diferente individuale care au cea mai mare semnificaţie în relaţiile interpresonale în realizarea „tranzacţiilor” zilnice între persoane, sunt virtual encodate în limbajul persoanelor care folosesc limba respectivă, Goldberg, 1981 (24).
Pornind de Iα aceasta ipoteză constituită mai mult sau mai pufin empiric, în cercetarea psihodiagnostică s-a pus problema care este universul de trăsături care este implicat de această presupunere.
Astfel, de exemplu, Peabody, 1987 (25), indică că orice selecţie de descriptori de trăsătură (de exemplu adjective) tinde să atragă după sine propriile ei ideosincrasii care nu fac decât să reflecte diferentele în modul cum funcţionează concepţia despre personalitate a autorilor respectivi.
De asemenea, în principal, o definire a trăsăturii cuprinde aspecte de temperament, de competentă şi de moralitate, dar, cf. McClelland, 1981 (26), trebuie incluse şi motivele, schemele / seturile cognitive, trăsăturile stilistice. In plus, datorită diferentelor de orientare teoretică, apar şi diferente în instrucţiunile privind
22
selectarea trăsăturilor ca descriptori ai personalităţii. Dacă în personalitate includem conotafii care fin de temperament, atunci vom include descriptori precum: energic, echilibrat-dezechilibrat, mobil / lent etc. Daca concepem personalitatea ca înglobând cogniîie şi moralitate, vor fi cuprinse între descriptori şi comportamentele intenţionate, ere.
Conform analizelor efectuate de De Raad, ‘! 994 (27), raţionamentul cet mai clar pornind de la ipoteza câ limbajul zilnic este un depozitat al experienţei umane, este că acest stoc de cunoştiinte implicite poate fi apelat atât din mentalul viu ( De Raad & Calje, 1990 -(28), cât şi din lexicul tipărit (care nu este altceva decât rezultatul unor pitrociri şi competiţii sistematice însumând decenii).
Avantajul utilizării lexiconului ar fi această cuprindere cvasi-exhaustivă, aici şi acum, a întregii game de posibilităţi, cu dezavantajul că, în fond, operăm cu o listare alfabetică de cuvinte (adjective, substantive, verbe etc. care sunt susceptibile de a exprima descrieri de personalitate).
Varianta posibilă şi de altfel folosită de unele dintre cercetările italienilor, este de a utiliza „mentalul viu”, respectiv experienţa exprimată acum şi aici a unui număr de persoane.. – cu avantajul că lexiconul obţinut, deşi este evident mai restrâns, are capacitatea de a produce unităţi descriptive în formatul natural al unei propoziţii.
Abordările moderne sunt deci de tip lexical. Din lexiconul limbii respective se extrag acele cuvinte care au relevantă pentru personalitate; majoritatea cercetărilor axându-se pe adjective, adverbe, substantive, verbe care pot capta în înţelesul lor aspecte ale personalităţii. Consecinţa este că formatul itemiior este cel mai
23
simplu posibil, atât cât să fie corect / cu sens gramatical. Eşantionul de itemi constă dintr-un set larg, dar finit de expresii simple şi distincte care au un înţeles succint şi lipsit de ambiguitate. De exemplu, în astfel de chestionare vom găsi pentru adjective itemi de forma: „el este prost crescut”; dacă este vorba de substantive, „el este animal”; pentru adverbe, „el se comporta animalic”; pentru verbe, „el urlă”.
în conclyzje, putem spune că, pentru moment, există un larg consens printre cercetătorii si constructorii de chestionare de personalitate asupra unei structuri a personalităţii constând din 5 superfactori, mari dimensiuni ale personalităţii. Dincolo de primii 4 factori, există însă un relativ dezacord privind semnificaţia psihologică a factorului V (nu a existentei lui ca atare). Ceeace ar putea însemna două lucruri (cf. De Raad, 1994 -(29)/ 1 .îeste necesară perseverarea în continuare pentru a valida şi consolida acest factor 2h& cere un efort mai cuprinzător pentru o încorporare mai puţin restrânsă, mai cuprinzătoare şi mai pufin influenţată de ideosincrazii subiective. De exemplu, dacă ar fi să luăm numai conceptele utilizate în literatură în discutarea conţinutului psihologic al acestui celebru factor V, am descoperi o variabîlitate influenţată în primul rând de concepţia autorilor. Astfel, găsim termeni precum „cultură”, „inteligentă” [Borgotta, 1964), intelect, intelectanjü (Hogan, 1983), Inteligentă fluidă, „grijă / atenţie (Brand & Egan, 1989, şi deschidere spre experienţă (Digman, 1990, John, 1990) (30).
Modelul Big Five trebuie înţeles, în cele din urmă, ca un cadru general, în care, anumite clusterizări de înţelesuri psihologice utilizate şi importante în viata de zi cu zi pentru a diferenţia indivizii umani, sunt cele care dau adevăratul sens, în interiorul fiecărei limbi, acestor dimensiuni / experienţei interumane generale…
24
1.1.2. MODELUL SI TEORIA COSTA & McCRAE PRIVIND EVALUAREA PERSONALITĂŢII PRIN CEI CINCI SUPERFACTORI
Cazul celor doi autori americani reprezintă o notă aparte în rândul cercetătorilor şi creatorilor de instrumente de personalitate tip Big Five. Cei doi au fost şi sunt preocupaţi nu numai de a cerceta ci, mai ales, de a construi, valida şi întemeia ştiinţific interpretarea unui instrument psihodiagnostic cât mai complet. Din 1985, când lansează prima variantă a inventarului de personalitate NEO, cercetările s-au focalizat pe descoperirea şi validarea faţetelor factoriale ale celor 5 mari factori şi, de asemenea, pe construirea unui model interpretativ care să justifice faptul că trăsăturile de personalitate sunt factori determinativi, deci explicativi pentru comportament.
Acest model a fost prezentat pentru prima dată în iulie 1994 Iα Madrid, Iα a VII-α Conferinţă Europeană de Psihologie a Personalităţii. In articulaţiile acestui „model al persoanei”, sau, am putea spune, al naturii umane, personalitatea apare ca una dintre subdiviziunile fundamentale, alături de abilităţile cognitive şi cele fizice, şi de aite aspecte care intră în alcătuirea personalităţii ca „material” brut. Urmărindu-le, putem înţelege ce şi cum abordăm din complexul de fapte psihice prin chestionarele de personalitate. In această concepţie, psihodiagniza nu abordează direct aceste tendinţe bazale, în măsura în care eie nu sunt direct observabile si funcţionează ca şi constructe ipotetice. Ceea ce interesează psihologul nu este atât analiza de fineţe a proceselor de transformare care se / s-au petrecut în decursui dezvoltării individului, şi care au dus Iα ceea ce cunoaştem aici şi acum prin
25
instrumentele de măsurare, ci ceea ce autorii numesc adaptările specifice, respectiv felul cum-au fost modelate tendinţele de bază prin influenţele externe si influentele interne. Explicabile comportamentului prezent nu au nevoie de specificarea mecanismeieor cauzale, deşi ei recunosc că este util,uneori sâ cautf şi sä reuşeşti să specifici aceste procese intermediare, „în special pentru că astfel de procese pot oferi posibilităţi de intervenţie” (McCrae & Costa, 1994 -(31). Psihologul nu poate schimba trăsăturile de bază ale subiectului sau pacientului, dar explicarea/cunoaşterea corectă a acestora şi o felului cum ele intervin în problemele existenţiale ale persoane:, îl poate ajuta sä reducă Iα minim dificultăţile şi incongruientele.
In acest model-cadru explicativ, explicaţiile trebuie căutate ta diferite nivele şi anume, prin intermediul aşa-numitelor procese de intermediere (<—>), nivele care apar explicitate în figura 1.

Figura 1: Modelul explicativ al persoanei în diagnoza trăsăturilor (32).
*   săgeţile  reprezintă  direcţia  de  desfăşurare a  proceselor dinamice/procese de intermediere.
Greşeala multor psihologi / diagnosticieni este confuzia dintre
26
com porta mente şi trăsăturile propriu-ztse, ceea ce poate duce Iα o a doua confuzie, respectiv Iα o greşită punere în legătură a trăsăturilor şi motivelor.
Având ca scop declarat clarificarea acestor tipuri curente de inferenţe eronate, schema !ui Costa & McCrae indică faptul că modurile de comportament specifice pot fi explicate de motive, motivele fiind ia rândul !or posibil de explicat ca expresii ale tendinţelor fundamentale.
Urmărind modelul, observăm că^trăsăturiie bazale, faimoşii superfactori ai personalităţii: nevrotism, extraversie, deschidere, agreabillitate, conştiinciozitate, apar ca dispoziţii psihice fundamentale, care nu trebuie în nici un caz privite ca şi constructe biologice, ele rămân constructe psihice care sunt Iα rândul lor „servite” de structurile biologice {baze biologice), Costa & McCrae, 1992 (33).
Intre aceste tendinţe bazale din care fac parte trăsăturile de personalitate şibiog rafia obiectivă a persoanei, care indua’e compoTfcTmentele specifice, nu există o legătură directă. Trăsăturile măsurate conform modeluiui Big Five pot fi cel mai bine înlelese dacă sunt privite ca explicaţii pentru o categorie intermediară de fapte psihice, denumite de autori „adaptări caracteristice”, care Iα rândul lor pot furniza explicaţiile pentru comportamentele observabile. Trăsăturile de personalitate apar doar ca expücafii distale în înlănţuirile de procese dinamice reprezentate de săgeţile dintre blocurile de fenomene psihice şi psihosociale avute în vedere în model.
Personalitatea, aşa cum se constituie / s-a constituit, este supusă unor influente endogene, denumite de autori tendinţe bazale, (concepte ipotetice, ce nu  pot fi  direct observate de
27
psihoiog dar pot fi inferate) şi influentele exogene, sau externe. \ Trăsăturile de personalitate, apar deci ca subdiviziune majoră a
( tendinţelor de bază, alături de abilităţile cognitive, sexuale şi de
/  alte materiale primare ale psihismului.
Influentele externe, reunind în model cadrul socio-cultural în care se formează persoana, dar şi sistemul de evenimente de viată cu întăririle pozitive / negative primite de individ de-a lungul vieţii personale, operează asupra individului, în dezvoltarea sa ontogenetică. Aceste influente externe pot fi rezumate prin conceptul de „situaţie existenţială”.
V^iogra^ia^^obie^Hvä^este constituită de cursul real al comportamentelor ţi trăirilor care formează viata individului. Comportamentul observabi[_eş_te o secţiune temporgjăj^bjocigJieK obiective, care include gânduri, sentimente, acţiuni, deci ceea ce evaluează de obicei ceilalţi, cei din jur, şi Iα care, desigur se raportează prin procese dinamice complexe (ce includ, de exemplu, şi atitudinile cuprinse în jocurile de rol şi statut).
Din tot acest model, punctul de focalizare îl constituie aşadar nivelul „adaptărilor caracteristice”. Conţinutul acestora este format atât de personalitate, cât şi de cultură, adaptările nefiind altceva decât caracteristicile dobândite ce constituie expresia fenotipjgă-a. JTăsaturijor. Deci acele obiceiuri, atitudini, deprinderi, valori, motive, roluri, relaţii care definesc „identitatea contextualizdtă”, persoana pusă în contextul intereiatiilor în care s-a format şi evoluează.
In cadrul acestui bloc de fapte psihice caracteristice persoanei, un rol aparte în evaluarea psihologică îl are „imaginea de sine”, ca o subdiviziune a adaptărilor caracteristice persoanei. Răspunsurile Iα chestionarul de personalitate sunt legate cel mai
28
mult, şi desigur cel mai direct, de acest nivel al imaginii de sine. Intre tendinţele bazale şi adaptăile caracteristice care constituie expresia directă a personalităţii, au avut loc şi au continuu loc procese dinamice responsabile de un anume izomorfism. Individul intră în viată cu anumite dispoziţii particulare cărora li se dă culoare locală şi sens prin cultura prevalentă, prin intermediul proceselor de dezvoltare care crează acest izomorfism.
Unde se poartă explicaţia psihologică în acest complex sistemic?
în viata obişnuită, judecăm trasaturile de personalitate, profilul „caracterial”, bazându-ne pe seturi de date obţinute din observaţie utilizate ca „dovezi”, sau argumente.ln psihodiagnoză, spun Costa & McCrae, facem acelaşi lucru, dar mult mai sistematic, şi anume: 1 .observăm mcdele de comportament şi de trăire (adesea prin autodescrieri obţinute de Iα subiect} „şi 2.facem evaluări privind trăsăturile de personalitate care ar putea determina aceste regula-rităti / tipuri / modele de comportamente. Dacă ne punem, cum este firesc, problema validităţii unor astfel de evaluări, observăm că, asemeni evaluărilor cotidiene, si evaluările psihodiagnostice suportă influenta unor aspecte care 1e relativizează. De exemplu, influenta dispoziţiilor trecătoare, sau a seturilor de răspuns ale subiectului. In general, cercetarea ştiinţifică face eforturi continui de a elimina sau minimaliza cei pufin aceste influente.
Din această perspectivă valoarea explicativă a rräsäturilor de personalitate utilizate ca explicaţii cauzale este reală doar atunci când aduce un plus de înţeles / cunoaştere şi permite evaluări care trec dincolo de datele observabile. Deci, de exemplu, este insuficient să explicăm că trăsătura de extraversie gregară a
29
determinat un model de comportament deschis, dominat de nevoia subiectului de a se asocia continuu cu alţii.
Din acest punct de vedere, datele de cercetare contemporane sprijină valoarea explicativă a trăsăturilor de personalitate în măsura în care certifică pe de o parte stabilitatea lor în timp, ceea ce dă posibilitatea de a se face predictii pe termen lung, pe de alta, sunt argumente care indică o dinamică de Iα specific spre general şi din nou spre specific, prin faptul că trăsăturile distincte covariază în modele similare care se repetă. Astfel, de exemplu, privind stabilitatea trăsăturilor, putem explica starea de nefericire a unei persoane fie prin evenimente recente şi circumstanţe stresante din viata acesteia, fie în funcţie de o anumită dispoziţie cronică de a trăi evenimentele »anxiogen, o dispoziţie spre depresie şi afecte negative consecutive acestora. Deci putem spune, odată cu autorii, că ultimul tip de explicaţie derivă din datele asupra modului cum sunt reprezentate dispoziţiile bazale, trăsăturile de nevrotism şi extraversie. în acelaşi fel, o observaţie asupra faptului că o persoană prezintă un mod constant de a fi ordonată, punctuală şi curată ne poate conduce Iα concluzia funcţionării specifice a trăsăturii de conştiinciozitate; acest lucru, spun Costa şi McCrae – şi ne asociem şi de acesta dată-7 ne poate permite să tragem concluzia că este foarte probabil ca persoana să fie caracterizată în mod obişnuit şi de tendinţa de a-şi urmării realizarea planurilor, de un stil atent de evaluare a datelor, etc. O explicaţie este cu atât mai valoroasă cu cât ne putem întemeia pe ea inferenţe asupra altor aspecte Iα care nu avem acces direct, sau în prezent.
Modelul conceptualizat de autorii americani pune problema explicării în cadrul dinamic al dezvoltării personaiitafii, a felului
30
cum dispoziţiile bazale interacfioneazä cu un mediu în schimbare pentru a produce expresiile fenotipice ale personalităţii: valori, proiecte personale, relaţii personale, imaginea de sine. Vom relua şi adânci unele aspecte interpretative odată cu prezentarea instrumentului NEO PI R.
1.2. MODELĂRI CONTEMPORANE PRIVIND STRUCTURILE COGNmV-PREFERENŢIALE DE PERSONALITATE
Complementar abordării personalităţii prin intermediul trăsăturilor sau dimensiunilor de bază, psihologia personalităţii şi, consecutiv, instrumentele de evaluare, au evoluat şi în direcţia structurilor, a tipurilor comune. Am putea de Iα început observa că, în timp ce teoriile personalităţii care au în vedere trăsăturile reprezintă o perspectiva predominant diferenţială {se caută ceea ce este specific unei persoane şi o diferenţiază de oricare alta), teoriile şi instrumentele care s cu centrai1 pe tipurile de personalitate pornesc cie b a defrv ceea ce este comun între indivizi, presupunerea subiacentă acestora este că tie£arejo^ivid reprezintă o echilibrare specifică a unor tipuri de structuri de ‘ Jxizg. Una dintre cele mai prodigioase şi generbee teorii, care, în mod paradoxal a condus în domeniul pe care î! studiem 1a rezultate care sintetizează de fapt cele două puncte de vedere, reîntorcându-ne de Iα tipologicul propriu-zis Iα diferenţial, este psihologia analitica jungiană.
Au apărut în istoria psihologie! $i, consecutiv, în istoria psihodiagnozei numeroase tipologii variate, fiecare cu propriu! sistem de categorialtzare, toate pornind de Iα presupunerea că există paternuri coerente de comportament, sau stiluri consistente
31
de acţiune care sunt suficient de bine definite pentru ca să permită o taxonomîe a persoanei de-a lungul acestor tipuri posibile. Acesta presupunere a avut o valoare euristică nu numai pentru psihologia personalităţii, ci şi pentru psihologia socială, psihoterapie, psihologia educaţională ,etc, iar pentru psihodiagnoză a prilejuit construirea, mai ales în ultimii 15 ani, a unor chestionare şi tehnici de evaluare importante.
înainte de anii 80, ceea ce a prevalat, cel puţin în domeniul instrumentelor de măsurare, a fost aplicarea în psihodiangnoză a tipologiilor privind temperamentul, deci chestionare tipologice construite din diverse perspective: constituţionale, psiho-endocrine, a caracteristicilor activităţii nervoase superioare etc. De asemenea, unii cercetători precum E.Spranger (34), au încercat şi modelarea unor tipuri psihologice în funcţie de orientarea valorilor şi utilizarea lor într-o taxonomie comportamentală. Aceste instrumente nu s-au impus însă, cercetarea contemporană înglobând, după cum vom vedea, şi caracteristicile de temperament printre dimensiunile de bază definibile statistico-matematic (v. Cattell, Guilford etc.).
Ceea ce s-a impus în evaluarea contemporană a personalităţi, este, după cum spuneam, o perspectivă care transcede o propriu-zisă taxonomie, într-un instrument care permite abordarea diferenţială a persoanei. în esenfă tipologia lui C.G. Jung prezentată în detaliu în 1921 odată cu lucrarea Psychologische Typen (35} aduce dovezi substanţiale din interiorul psihologiei analitice despre coexistenta în psihic a două atitudini de bază, extra- şi intro-versia, complementare în funcţionarea complementară a celor două instante psihice: conştientul • psihismul subiectiv, şi inconştientul – psihismul obiectiv. In situaţia
32
în care există în planul conştient al eului o predominantă şi preferenţiala raportare Iα realitate prin deschiderea spre exterior, în plan inconştient se manifestă atitudinea opusă, deci o preferenţială centrare pe interioritatea psihică.
Şi invers. Aceasta complementaritate este responsabilă de comportamentul complex şi integral ai persoanei, si, în plan ontogenetic, este evidentiabilă prin preferinţele şi comportamentul mai ales din epoca de tine-eţe şi maturitate De-a lungul vieţii, există un subtil joc, o trecere treptată spre preluarea în conştiinţă a atitudinii de tip contrar, ptoces numit de Jung si jungieni enantiodromie (36).
Teoria tipurilor atitudinale, aşa cum este definită deocamdată de aceste două tipuri de predispoziţii este relativ cunoscută dar, ceea ce se cunoaşte mai pujin este modul concret cum descrie Jung funcţionarea psihicului. In esenţă, datele empirice indică că patru funcţii mentale bazale^ sau procese fundamentale prin care se desfăşoară viata psihică s! cunoaşterea, denumite: senzoriaiitate, intuiţie, gândirejloqică) şi simţire, sau afectivitate. Viafa noastră psihică se desfăşoară mereu prin acesie coordonate care nu pot fi reduse una Iα cealaltă., prin care operăm diferenţieri între obiect şi subiect, între interior şi exterior. Funcţiq este definită de Jung ca proces de orientare preferenială a conşiiinţei, sau „o formă particulară a activităţii psihice care rămîne neschimbată în împrejurări diferite” (Jung, 1921 -(37).
Multe aspecte ale activităţii mentale conştiente pot fi atribuite modului cum intervin şi evoluează cele patru categorii de funcţii. De asemenea, se face o grupare a lor în ceea ce Jung dihotomizează ca: 1 .pe de o parte, funcfiÜe rationale, care ţin de abilitatea fiinţei de a judeca aspectele realităţii şi 2. funcţiile
33
iraţionale, sau abilitatea de a deveni conştient de aspecte fără a desfăşura un raţionament logic sau valoric. Astfel, din prima grupare, şi opuse ca demers inferential, sunt judecarea logică sau gândirea, şi judecata valorică sau simţirea afectiva (v. Ribot, afectivitatea ca raţiune – (38). Din a doua grupare^la fel diametral opuse ca modalitate, sunt senzorialitatea şi intuiţia, care aduc informaţia despre realitate şi selecţionează stimuli! fără ca Iα baza acestor surse de informare să existe şi o constrîngere inferentiala, un demers de organizare raţională a datelor squ a valorii acestor informaţii. O prezentare mai pe larg o vom realiza odată cu descrierea instrumentelor psihologice MBPl şi SUP.
Teoria tipurilor presupune că indivizii umani se nasc cu o predispoziţie de a prefera o anumită funcţie fată de celelalte. Lα copii acest aspect este mai uşor de evidenţiat, pentru că ei sunt motivaţi din interior spre a exersa Iα nivelul conştiinţei în formare acea funcţie care devine preferenţială, şi din ce în ce mai diferenţiată, mai nuanţată, şi adaptată, cu alte cuvinte devine modul preferential de adaptare conştientă a persoanei, odată cu întărirea dată de practică (succese si insuccese personale în a face fată diferitelor împrejurări ale vietü). Exersarea ei conduce treptat spre definirea unui „sentiment” de competenta personală, iar întărirea pozitivă a succesului se generealizează şi pentru alte zone de activitate care cer utilizarea aceleiaşi funcţii, ceea ce conduce treptat Iα definirea unor trăsături de suprafaţă, spre unele comportamente şi deprinderi asociate acestei funcţii.
în acelaşi timp cu aceste dezvoltări prilejuite de funcţia preferată, are loc, complementar, neglijarea celorlalte, iar, dintre ele, mai ales a funcţiei cu sens diametral opus, care va rămâne relativ nedezvoltată, primitivă şi nenuantată şi utilizată mai ales
34
de manifestările unor conţinuturi inconştiente. Cu atte cuvinte, fiecare dintre oameni, în mod natural, firesc, va deveni relativ diferenţiat într-o anumită arie, si va rămîne relativ nediferentiat în alte arii ale funcţionării psihice, în măsura în care „homeostazia” vieţii cotidiene, cadrul sociocultural existenţial, determină individul sâ-si canalizeze interesele şi energiile spre acele activităţi care ît dau o şansa să-si utilizeze mintea în sensul modului pe care îl preferă. De exemplu, cel care prezintă de Iα început o preferinţa spre α-si trăi viata (a se adapta cerinţelor vieţii} prin intermediul senzorialului, îşi va diferenţia preferenţial aceste procese devenind un acut observator al realităţii imediate. Pe măsură ce se dezvolta în plan ontogenetic, persoana îşi va dezvolta si acele tipuri de caracteristici care sunt consubstanţiale unor astfel de orientări preferenţiale, deci realismul, spiritul practic, simţul comun sau „bunul simţ” etc. Atenţia fiindu-i canalizată / centrată din ce în ce mai mult pe specificul mediului, îşi va cheltui din ce în ce mai puţin timp şi energie pentru a utiliza şi dezvolta funcţia diametral opusă, reaspect’rv intuiţia. Centrarea pe prezent a acestui tip de oameni care preferă funcţia perceptivâ-senzorială 1e restrânge cantitatea de energie disponibila pentru a se centra pe viitor (intuiţie); Iα fel, centrarea pe concret, 1e dă puţin timp să se centreze pe abstract; centrarea pe aplicări practice, îi îndepărtează de Iα preocupări teoretice; centrarea pe real, de Iα dezvoltarea imaginaţiei, etc.
în acest model, exemplificat deocamdată numai prin funcţionarea divergentă a două dintre funcţii, senzorialitatea şi intuiţia, ceea ce numim mediu, sau condiţii social-culturale de formare devine un factor care poate influenta fie în direcţia dezvoltării  predispoziţiei  preferenţiale,  fie  poate descuraja
35
dispoziţia naturală a individului, printr-o artificială întărire a unui tip de activităţi care intrinsec nu sunt o sursă de satisfacţie şi motivare pozitivă, şi care, în plus, fac mai dificilă şi formarea unor deprinderi. Forţarea datorită mediului a dezvoltării unei alte funcţii decât cea predispozantă, conduce spre dificultăţi, crize de neadaptare, întârzieri în dezvoltare etc. De câte ori, de exemplu, un părinte care doreşte formarea unui pianist de excepţie dintr-un copil cu evidente abilităţi de alt ordin forţează dezvoltarea unor abilităţi care nu sunt în acord cu predispoziţia «născută. Influenta mediului asupra dezvoltării psihotipului, poate duce şi 1a un proces de „falsificare” a acestuia, şi ne vom afla în fata unor persoane ce s-au format initial printr-o capacitate mai puţin în acord cu datele de bază, care astfel trăiesc în plan interior un sentiment de insatifactie fată de ceea ce sunt şi fac, se simt mai puţin competenţi în domeniul pentru care s-au format şi simt că încă nu şi-au dezvoltat ceea ce, dm putea numi cu un sens larg, „dotarea naturală”.
Dezvoltarea de-a lungul vieţii poate fi concepută, din perspectiva tipurilor preferenţiale de apreciere-cunoaştere, ca un proces care durează Iα fel de mult cât viata, prin care, treptat, eul câştigă control asupra funcţiilor, diferenfiindu-le pe fiecare şi învăţând să 1e utilizeze concordant cu situaţia. în perioada tinereţii, eul conştient se dezvoltă pe măsură ce evoluează şi se diferenţiază şi funcţia preferenţială, sau dominantă, care, în principiu este predispoziţia naturală. în paralel, în acest proces, odată cu funcţia dominantă, va intra într-un proces de evoluţie, ceva mai lent şi desigur treptat şi una dintre funcţiile auxiliare de sens opus.
Astfel, dacă funcţia dominantă este una raţională, în paralel o
36
serie de sarcini existenţiale care nu pot fi rezolvate rational vor atrage în manifestare şi dezvotare şi una dintre funcţiile iraţionale. Jung (39) descrie cerinţa pentru o a doua funcţie auxiliară, care este „în toate privinţele diferită de funcţia dominantă. Astfel, de exempiu, scriind despre tipurile de persoane care dezvoltă în conştiinţă un mod predominant introvert în care prevalează gândirea logică, pentru a contrabalansa un efect prea unidirecfionat, funcţia auxiliară iraţională va avea un caracter ‘extrovert. Deja, odată cu maturitatea, persoana începe să-şi câştige o treptată capacitate de a utiliza diferenţiat şi o a treia funcţie, de acelaşi gen cu cea secundă. în genere, în măsura în care funcţia strict opusă functei dominante rămâne în urmă, ea va fi mereu purtătoarea unui mod primitiv, nediferentiat de manifestare. Eul nu va fi stăpân decât foarte greu şi pe această ultimă funcfie. Foarte puţine persoane ating un stadiu de evoluţie superior în procesul de individuare, în care pot utiliza conştient şi cu uşurinţă această a patra funcţie atunci când contextul o cere.
Din perspectiva tipologiei propriu-zise utilizate de instrumentele care încearcă să determine tipul şi abilităţile specifice, comportamentale şi existenţiale, ale persoanei, se operează o taxonomie care ia în considerare simultan tipul de atitudine dominantă în conştiinţă, respectiv extraversia vs. introversia, şi tipul de funcţie dominantă.
Astfel comportamentele, deciziile, reacţiile, modui de a relafiona al persoanei vor fi caracteristice pentru tipul preferential dominant, auxiliar, şi, nu în cele din urmă, şi pentru ceea ce a rămas nedezvoltat, care Iα rândul său va da o anume coloratură specifică manifestărilor inconştientului în comportament. Jung desfăşoară analize de fineţe pentru 8 tipuri preferenţiale utilizând
37
drept criteriu de specificitate funcţia dominantă şi atitudinea conştienta prevalentă, astfel: extraverti cu dominanta senzorială, introverti cu dominanta senzorială, extraverti cu dominanta intuitivă, introverti cu domianta intuitivă, extraverti cu dominanta gândire logică, introvert) cu dominanta gândire logică, extraverti cy dominanta simţirii (rariune afectivă); introverti cu dominanta simţirii. Autori contemporani precum Briggs-Myers & McCaulIey, 1985 (40) utilizând şi dinamica funcţiei auxiliare, vorbesc de 16 tipuri preferenţiale în personalitatea matură. Vom relua şi adânci consecinţele tipurilor şi dinamica intererlatieî odată cu prezentarea instrumentelor diagnostice. Construcţia ţi validarea acestor instrumente au făcut obiectul unor studii factoriale, care, în afara faptului câ au confirmat tipologia jungianâ, au precizat $i valoarea explicativă şi prognostică a acestei tipologii.
1.3. MODELĂRI COGNITIVISTE ÎN DEFINIREA PERSONALITĂŢII: CONSTRUCTELE PERSONALE $1 STILURILE APRECIATIVE
Teoriile cognitiviste postulează definirea psihismului / mentalului ca un sistem funcţional, o cărui natură este determinată de natura mediului Tn care se formează şi tată de necesităţile căruia se autoorganizeaza si dezvolta.
Cα sistem functional, mintea în datele generale se aseamănă oricărui alt sistem functional al organismului, nu exista o certitudine privind care anume dintre părţile sale sunt necesare şi care anume sunt pur contingente. Deci apare un al doilea postulat din perspectiva cognitîvistâ, şi anume că nu toate partite minţii / aspectele funcţionării psihicului sunt utile. Mintea poate prezenta
38
anomalii conceptuale, poate prezenta idiosincrazii apărute din încercările de a foce fată – biologic, psihologic sau social ■ unor proprietăţi de ordin superior necesare şi necunoscute şi care nu au valoare de supravieţuire. Acest model care consideră mintea un sistem funcţiona! permite deci postularea existentei unor aspecte ale mentalului care au valoare de supravieţuire irelevantâ sau chiar negativa (J.Rust, 1989 – (41).
Această perspectivă permite depăşirea unei abordări cognitiviste de tip clasic, care cercetează şi ierarhizează structurile mentale în funcţie de relaţia lor directă cu adaptarea organismului Iα realitatea înconjurătoare. Astfel, de exempiu există situaţii în care aspectele cognitive ale funcţionării psihice pot varia fără ca în acesta procesualitate să fie antrenată / dominată de o procesare raţionala. De exemplu, depresia profundă nu are o valoare de supravieţuire, fără ca totodată sâ putem afirma că, sub raport logic, există o eroare – decizia persoanei că viata nu mai are vaioare nu tine de instanţa cognitiva-logică; dimpotrivă, evitarea unor astfel de gânduri ar fi o dovadă a unei încercări iraţionale de a evita / escamota ceea ce, în situaţia existenţială respectivă apare ca evidentă.
încercarea de a găsi variaţii între oameni prin dimensiunile cognitive ale personalităţii va trebui să ia în considerare şi factorii care apărea iraţionali, sau ambigui din perspectivă logica, factori care intervin şi în comportamentul iraţional – eticheta de „iraţional” fiind o inferenţă ulterioară, în raport cu criteriul adaptare-supravietuire.
Acest tip de argumente conduc în prezent cercetarea în domeniul tehnicilor de evaluare a personalităţii spre definirea unor tipuri de structuri care pot explica singularul, excentricitatea
39
personală, chiar boala mentală înţelese ca alternative, uneori incompatibile cu regula „normalului”, dar care pot avea valoare de supravieţuire în circumstanţe definibile ca „iraţionale”.
Din acest punct de vedere, mai clasicele cercetări şi instrumente construite din perspectiva dimensiunilor stilistice şi a constructelor personale pot capta noi fajete.
De exemplu, problema definirii unui stil cognitiv congruent structurii de personalitate a condus spre abordările de tip dimensional prin taxonomizări comportamentale: „dependent de câmp vs. independent”, „internalizant vs. externalizanf”, „impulsiv vs. reflexiv”, „evolutiv/de creştere vs. reductiv”. Acestor concepte li se argumentează un rol functional de tip adaptativ în sistemul mental. In plus, definirea şi demonstrarea funcţionării stilului cognitiv s-a realizat prin proiectarea unor cadre experimentale care au jucat rolul unor teste psihometrice (Wîtkin şi al., 1954 – (42).
Şi totuşi, datele de cercetare conduc şi spre evidenţierea fa nivelul aceleiaşi persoane a unei alternante între stiluri, alternantă cu un grad mai redus („fixitate”) sau mai larg („mobilitate”) de variere, sau, în termenii autorilor, Iα capacitatea de a se schimba de Iα un mod de funcţionare Iα altul în funcţie de ceea ce cere situaţia (Witkin & Goodenough, 1977, 1981 – (43). $i starea sistemului, am adăuga.
Una dintre teoriile clasice care ar merita o reconsiderare este teoria cognitivă a lui G.Kelly, 1955 (44). Dezvoltarea ontogenetică este privită ca un proces activ prin care mentalul îşi dezvoltă constructe proprii în virtutea unei continui raportări ipotetico-deductive 1a realitate. In măsura în care indivizii prezintă constructe de acelaşi fel, comune, acest lucru fine de experienţa comună pe care au traversat-o. Evoluţia mentalului înseamnă o
40
diferenţiere continuă a constructelor, a ierarhiei în cadrul sistemului de constructe, ceea ce conduce spre o mai bună capacitate de a face fată realităţii, de a se adapta, anticipa, reacţiona. Constructele de ordin superior evoluează prin diferenţiere de cele care rămân Iα nivele inferioare, şi permit o interpretare mai nuanţată a realităţii.
Postulând unicitatea sistemului de constructe pentru fiecare persoană, Kelly încearcă sä depăşească în epocă viziunea dimensională a trăsăturilor de personalitate/Tehnica repertoriului de grilă, dezvoltată ca metodă de evaluare ( Bannister, 1 977 -(45), va permite însă aplicarea analizei factoriale (Slater, 1965, cf. Miljovitch, 1981 – (46} şi descrierea structurii ansamblului de constructe ca un spafiu semantic individual ale cărui dimensiuni sunt proprii subiectului şi îl caracterizează în ceea ce îi este specific.
Aplicarea teoriei şi a testului tip grilă în cadrul unor cercetări româneşti, a condus Iα definirea unor stiluri apreciative cu rol prognostic pentru evaluări legate de orientarea vocational şi satisfacţia profesională (Marcus & Cătina, 1 986, 1978, 1980, Minulescu 1982 – (47). Primii au definit stilul apreciativ ca un mod particular de abordare, evaluare şi interpretare a evenimentelor realităţii care prezintă elemente divergente, descriind 4 tipuri: stilul empaHc, analogic, reflexiv şî detaşat. Departajarea stilurilor de apreciere s-a realizat în funcţie de indicatorii de frecventă privind constructele afective şi nivelul identificării cu ceilalţi.
Cercetările asupra empatiei au evidenţiat că mecanismul parti­cular de desfăşurare a! acestui tip de procesare a informaţiilor de intercunoaştere include o prezentă dominantă a criteriilor afective şi   un   nivel   crescut   al   identificării,   ceea   ce   favorizează
41
transpunerea în codruţ de referinţă al altora prin utilizarea prevalentă a propriei experienţe afective. în situaţia în care există un nivel de complexitate ridicat si o operativitate înaltă a sistemului de constructe, nu mai asistăm Iα simpla proiecţie afectogenă, ci, în termenii lui Jung, Iα o proiecţie activa (Jung, 1921 – (48), adică o flexibilitate în definirea si aplicarea orientărilor apreciative, persoana empatetică poate utiliza diferite strategii de cunoaştere cu acelaşi grad de eficientă (Minulescu, 1982-(49).
Stilul analogic se bazează pe un nivel mediu-superior al identi­ficării si o slabă prezentă a criteriilor afective permiţând utilizarea relativ flexibilă a structurilor cognitive. Fată de stilul empatic, există un grad crescut de adecvare obiectiva, ceea ce nu asigură şi exactitatea raţionamentelor desfăşurate. Stilul reflexiv, implică constructe afective cu o frecvenţă medie sau superioară, dar nivelul identificării este slab. Aceste procesări implică un grad crescut de subiectivitate în măsura în care criteriile apreciative tind să devină tranşante, nelegate în sistem, prevalent analitice (Marcus, Cătina, 1978 -(50).
Stilul detaşat include atât o prezentă slabă a criteriilor afective, cât si nivelul scăzut al identificării; comportamentul persoanei este al unui calculator impartial într-un context care solicită însă un demers co-partrcîpariv. Eficienta în relaţia cu ceilalţi apare influenţată negativ de lipsa de înţelegere emotional-afectivă chiar 6ac6 judecata logică este susţinută de un cadru conceptual sufiecient de discriminativ şi operant. „Raportarea judecăţilor despre celălalt Iα criterii de referinţă exterioare modelului extern, dar şt modelului propriu, interior, fac posibilă utilizarea diferitor strategii de cunoaştere (analitică sau globat-impresivă) cu aceleaşi
42
rezultate (Marcus, Carina, 1978 – (51).
Datele de cercetare aplicată pe o populaţie de profesionişti în domeniul investigaţiei judiciare au validat valoarea prognostică şi metodologică a acestei tipologii privind stilurile apreciative (Minuiescu, 1982 – (52}. Stilul empatic şi stilul analogic de judecare si evaluare interpresonalâ se manifesta ca o trăsătură de personalitate specifică muncii de interrelationare socială. Eficienta în munca de investigaţie judiciară, axată preponderent pe interrelaţia umană, solicită, din perspectiva analizei constructelor personale, în acelaşi timp complexitatea structurii sistemului şi un nivel crescut al identificării.
în acest context, merită să subliniem importanta funcţionării, Iα un nivel medtu al frecventei, a criteriilor afective. Prezenta criteriilor afective devine distorsionantă/dezorgamzatoare în sensul identificării totale doar în situaţia dominării lor, situaţie care conduce spre funcţionarea prevalentă a subiectivităţii proiective. In acelaşi timp, lipsa totală a criteriilor afective îngustează cadrul de referinţă conducând spre erori care fin de perceperea unei false similarităţi între eu si non eu şi favorizează în aceesi măsură proiecţia (Jung -(53)
Am acordat importantă prezentării acestei tipologii privind constructele si stilurile apreciative pentru că, Iα nivelul acestora, sunt prezente nu numai mecanismele de procesare logică şi predominant conştientă a informaţiei, ci şi mecanisme care antrenează prelucrările de Iα nivelul inconştientului, identificarea si implicarea afectivă sprijinindu-se pe diferenţieri de fineţe care pot da sens si iraţionalului din comportamentul uman. Deşi încă nu a fost construit un chestionar de personalitate care să ia în considerare întreaga problematică a constructelor personale şi a
43
stilurilor apreciative ne putem aştepta ca această direcţie să ducă Iα instrumente complexe cu valoare de cunoaştere ridicată. Tehnica grilei de constructe o vom prezenta în cadrul unui alt volum al „Evaluării psihologice”.
2.    CERINŢE    FUNDAMENTALE    ÎN    CONSTRUIREA    $1 EXPERIMENTAREA UNUI CHESTIONAR DE PERSONAUTATE.
2.1.   PRINCIPALE   UMITE   51   DIFICULTĂŢI   INTRINSECI MĂSURĂRII PERSONALITĂŢII PRIN CHESTIONARE
înainte de a prezenta cerinţele fundamentale care tin de construirea si validarea unui chestionar de personalitate, vom trece în revistă câteva dintre principalele limite şi dificultăţi specifice pentru acest gen de instrumente de evaluare a personalităţii.
Ceea   ce   analizatori   de   anvergura   unor   Anastasi   sau
Cronbach, acum 40 de ani, şi Angleitner, John, Lohr. sau Hofstee
şi De Raad, Costa Şi McCrae (54) pentru anü 90 reproşează
chestionarelor ca  instrumente tine, în  primul  rând de limitele
„capacităţii de operaţionalizare a dimensiunilor de
e
exprimare, dar şi de controlul modului cum este transmisă si receptată informaţia. Mai mult, de o dificultate exterioară instrumentului propriu-zis şi anume intenţionalitatea şi starea interioară a respondentuluî şi distorsiunile consecutive acesteia. Analizele moderne încearcă să reconsidere într-o maniera sistematică diferitele nivele ale problematicii chestionarelor, în primul rând modul de construire a itemilor, forma şi conţinutul lor;
44
în al doilea rând se adresează chiar tehnicilor statistice pentru a detecta surse de distorsionare sau a construi modele sistemice de control matematic a corelării informaţiilor (dimensiunilor, faţetelor acestora atât între ele, cât şi cu alte aspecte ale personalităţii ).
Preţul acestei sistematic efort de control a circulaţiei şi prelucrării informaţiei Iα toate nivelele, de Iα formularea şi construirea chestionarului Iα receptarea, prelucrarea şi rezolvarea itemilor de către subiect, şi apoi !a interpretarea acestor răspunsuri într-o manieră care se să apropie cât mai mult de realitatea vie, – este constituit pe de o parte de taxonomizările care, în ultimul deceniu au clarificat mult din „haosul” unor probleme precum formatul itemilor, conţinutul lor, caracteristicile situational etc. Pe de altă parte, fac obiectul unor dezbateri în simpozioane internationale probleme precum: cauzalitatea (Silva, Westmeyer 1 994), dezirabilitatea ( Nowack, Hofstee & Hendriks, Parlhus, Borkenau & Ostendorf, Fernandez-Ballesteros & Zamarron, 1995), bazele biochimice ale personalităţii (Zuckerman, 1994), luarea deciziei în psihodiagnoză (Westmeyer, 1 994, van der Berken & van Arie, Vos, 1995 – [55).
$i totuşi, dacă ar fi sä reluăm, se pune nu atât problema relativizării valorii chestionarelor în cunoaşterea personalităţii (cum au fost / sunt unii tentaţi să gândească), ci a măsurii în care un instrument a cărui standardizare împinge spre inferenţe tipologice, cu un grad „mediu” de generalitate”, poate surprinde şi unicitatea, forma vie a psihismului, felul cum se manifestă acele trăsături’în complexitatea interdeterminârilor psihice. Şi nu este corect să cerem unui instrument să cuantifice ceea ce, în esenţa sa, nu a putut fi cuantificat – psihismul viu.
Deci limita principală a chestionarului de personalitate, este
45
intrinsecă acestui tip de demers.
De asemenea, dintre clasicele dificultăţi avute în vedere, a căror rezolvare va mai însemna încă multe teme de cercetare, sunt: „vizibilitatea” îtemilor, gradul de schimbare vs. constanţa a comportamentului măsurat, specificitatea mare a răspunsurilor în sfera personalităţii care atrage dificultăţi In gruparea lor în categorii bine definite de trăsături / structuri aie personalităţii si determinarea unor criterii externe adecvate prin care sä se calculeze empiric gradul de validitate.
O altă problemă majoră ţine nu atât de construirea chestionarelor, cât de interpretarea datelor. Originea chestionarelor stă probabil în necesitatea de a realiza un interviu cât mai sistematizat. Ceea ce implica supoziţia că fiecare răspuns trebuie considerat / ponderat ca indiciu al existenţei / prezentei aspectului avut în vedere. Interpretarea factualâ-veridicâ-literola se bazează pe validitatea de conţinut si se apropie foarte mult de situaţia interviului sistematizat. Interpretarea psihologică -diagnostică – simptomatică este posibila în urma experimentării si validării chestionarului, respectiv a stabili ir ii empirice a relaţiei dintre răspunsurile Iα itemi si un criteriu specificat de validare (Anastasi, 1957-(56).
O a doua sursă de interminabile discuţii privind ce anume interpretăm când interpretăm răspunsurile Iα itemi, este faptul câ exista o inerentă ambiguitate a răspunsurilor, dovedită de altfel experimental (Eisenberg,1941, Forsman, 1993 – (57) ceea ce conduce spre posibilitatea unei game relativ largi de interpretări pentru fiecare râspuns. Formularea mai specifică si clară a itemtlor precum si formularea unor seturi de răspunsuri specificate pot conduce pe de o parte Iα scăderea gamei de posibilităţi de
46
interpretare de către subiect a conţinutului, dar, paradoxal, conduc şi spre o „vizibilitate” prea mare care face ca răspunsurile să poarte amprenta prea puternică a seturilor atitudinale, a intenţionalităţii, a efectului de Faţadă, şi, nu în ultimul rând, a stărilor emoţionale pe care 1e trăieşte / sau Ie-a traversat de curând subiectul. Există voci în domeniul psihologiei personalităţii care odată cu Allport, 1937 (58), consideră că persoana poate fi adecvat descrisă numai în termenii paternurilor specifice de interrelationare, mai puţin prin trăsături comune. Modelul din 1994 descris de McCrae şi Costa pune în bună măsură problema clarificării a ceea ce putem măsura în mod real din natura umană şi a modalităţilor în care putem trata aceasta informaţie.
2.2. CERINŢE GENERALE SI ETAPE GENERALE
în construirea unui chestionar de evaluare a personalităţii există^Jouă probleme esenţiale cu care se confruntă orice jsinolc
jjäefinirea constructului, deci a trăsăturii care trebuie măsurată; ^ZJconstruirea unui set de itemi prin care subiectul este „întrebat” în legătură cu acele comportamente care sunt relevante pentru trăsătura respectivă, sau în legătură cu situaţiile relevante pentru acea trăsătură. Răspunsurile subiectului Iα aceşti itemi vor servi ca indicatori ai constructului. Vom încerca să prezentăm în continuare câteva dintre problemele legate de construirea şi expe­rimentarea acestui set coerent de itemi, care reprezintă chestionarul de personalitate.
Un prim tip de cerinţe în etapa de construire şi experimentare priveşte alegerea tipului de probă sau chestionar. Ce probă
47
alegem depinde defjpdefinirea scopului testării (ce testam) definirea domeniului de aplicare (de ce testăm: consiliere vocatională, expertiză clinică, expertiză judiciară, psihoterapie, selecţie profesională sau reorientare profesională etc.). Acest gen de probleme apare în măsura în care testarea trebuie să răspundă desigur unor probleme specifice care apar uneori într-un context specific ce trebuie si el definit, iar, pe de altă parte, psihologul porneşte de Iα bun începu’ avertizat în legătură cu tipul de expectante ale subiectului (motivaţii, stări afective, atitudini, prejudecăţi şi ideosincrazii) cate pot dîstorsiona comunicarea prin chestionar.
Alegerea probelor înseamnă în acelaşi timp un număr de cerinţe care fin intrinsec de construirea chestionarului: adecvarea conţinutului itemilor, numărul de itemi, omogenitatea / neomogenitatea acestora. Aceste cerinţe vor influenfg calităţile psihometrice ale itemilor şi ale chestionarului, aspecte pe care 1e vom discuta mai pe larg în alt subcapitol.
(O a doua etapă, julterîoarâ constituirii unui prim eşantion de itemi,- priveşte aplicarea experimentala a acestora. Initial, aplicarea se poate realiza pe un minim de 20 de subiecţi (Meili, 1 964 – (59), pentru a răspunde unor întrebări ce se referă !a factori care pot influenta aleatoriu rezultatele, diminuând fidelitatea.
Dintre sursele de eroare posibile ce pot fi avute în vedere şi corectate în această etapă mentionăm\J^tandardizarea corectă a instructajului şl a condiţiilor specifice de răspuns (dacă este cazulJj^Z^tandardizarea tipului de răspuns(_3pformularea unor itemi/scale de „validare’ a chestionarului în raport de atitudinea subiectului   (supra/sub  estimarea   unor  simptome  /  situaţii,
48
atitudini de faţadă, gradul de deztrabtlitote Iα diferite genuri de subiecfijf^jconstruirea unor exemple introductive.
A doua etapă a experimentării priveşte l preliminară pentru eliminarea (ternilor care nu sunt omogeni, nu sunt semnificativi, dublează un anumit aspect investigat etc. Se realizează în genere pe un număr de subiecţi care să permită clarificarea următoarelor aspecte: 1 .nivelul de dificultate al itemilor; 2. repartiţia corectă a răspunsurilor în funcţie de diferite posibilităţi (precizarea grilei); S.capacitatea de discriminare.
Aceste aspecte conduc Iα repartiţia echilibrată a itemilor în chestionar, coborârea nivelului de dificultate al limbajului Iα nivelul categoriei de persoane pentru care este construit chestionarul, eliminarea acelor itemi care nu contribuie / sunt irelevanfi !a posibilitatea de a dihotomiza subiecţii în funcţie de variabila testată. Aceasta ultimă calitate, capacitatea de discriminare, este considerată, alături de omogenitate,_ ca inseparabilă de semnificaţia psihologică a testului, respectiv de validitatea sa (Meili,l 964 – (60). Aceste cerinţe implică ca, pe de o parte grupul de subiecţi să fie reprezentativ pentru dimensiunea avută în vedere (criteriu exterior), pe de alta, ca sarcina/conţinutul itemilor să se refere Iα variabila avută în vedere. Aceasta capacitate de diferenţiere se determină statistic fie prin metoda corelaţiei cu un criteriu exterior, fie comparând corelaţiile fiecărui item cu rezultatul global al scalei/chestionarului experimentat. Scopul acestei etape este de a elimina acei itemi care sunt neadecvati si a ordona în funcţie de gradul de dificultate (dacă este cazul), de tipul de grilă folosit (de exemplu, nu se vor pune îtemii într-o succesiune prelungită de reacţii relevante prin aceiaşi fel de răspuns – numai DA, numai NU).
49
De asemenea vor fi eliminaţi şi itemii reprezentativi pentru trăsătură, dar care, datorita unor motive precum dezirabilitatea, primesc acelaşi tip de răspuns de Iα marea majoritate a subiecţilor (de exemplu, itemi de felul „este important să existe o lege morală care jăjmi guverneze comportamentul”),
/ A treia etapă .ore ca scop standardizarea interpretării prin etalonarea chestionarului. O prima cerinţă este constituirea conform etapelor anterioare a chestionarului în forma iui definitivă, O a doua este de a construi un eşantion / iot de subiecţi cât mai diversificat în funcţie de criteriile specifice categoriei de persoane testate cu acest instrument. Pe aceşti subiecţi vom aplica: consemnele definitive, exemplele care ajută Iα familiarizarea subiectului cu tipu! de probleme, experimentarea limitei de timp avută în vedere (dacă este cazul acestui din urma aspect, se va cere subiecţilor să încercuîască numărul itemului ia care răspund, apoi, din minut în minut, acelaşi lucru până când ultimul subiect termină de răspuns).
Etapa a treia priveşte de asemenea calitatea testului de măsură standardizată. Dar cercetări privind diferitele faţete ale validităfii instrumentului vor continua, în măsura în care ne interesează şi consecinţele deciziilor, generalizarea testului pe alte populaţii / alte culturi şi socierăfi / felul cum tesru! prezent corelează cu alte modalităţi de c măsura trăsătura avută în vedere şi specificitatea instrumentului, determinarea unor faţete specifice trăsăturii prin încercarea de a găsi subfactori care contribuie Iα variaţia comportamentului în cadrul aceleiaşi trăsături, validitatea deciziilor în diferite contexte aplicative etc.
50
3.  PROBLEME PRIVIND STRATEGIILE DE CONSTRUIRE A CHESTIONARELOR DE PERSONALSTE
/ Megargee/discutcmd În3972 (61) problemele antrenate de construirea Inventarului de personalitate California, modul de selectare a variabilelor, strategia de construire a testului propriu-zis, realizează şi o analiza sistematică a metodelor de construcţie a unui chestionar. Aceasta clasificare face obiectul unui acord cvasigeneral printre cercetătorii şi constructorii de chestionare. In mod fundamental, în funcţie de
construire şi selectare a itemilor, metodele generale de construire a unui chestionar sunt treiC 1 .^metoda intuitivă sau abordarea raţiona lâ^Z/netoda criteriului extern, sau metoda empirică(3.) metoda criteriului intern, sau metoda factorială. Desigur, pot exista şi diferite combinări între elementele specifice celor trei tipuri de strategii, deci şi metode mixte. Vom urmări pe rând caracteristicile demersului experimental şi consecinţele fiecărei opţiuni în termenii limitelor şi avantajelor.
3.1. METODA INTUITIVĂ
Abordarea raţională a construirii unui chestionar pune autorul
în postura creatorului care decide ce ttemi trebuie incluşi, şi ce
conţinuturi   sunt  relevante  pentru  a  traduce  trăsătura  într-un
\ comportament, decizie care antrenează în special experienţa sa
\ de viată, cunoaşterea psihologiei umane în general şi a tipului de
‘ probleme psihice antrenate de trâsătura-tintă, în special.
Hase & Goldberg,! 967 (62)<rcjgsifică abordările raţiongjg funcţie  de^jcbuo^criterii.   Astfel, (1. jcriteriui   privind   selecta
51
conţinutului itemilor, divizează strategiile intuitive în abordări în care selecţia itemilor se bazează pe înţelegerea strict intuitivă a trăsăturii, şi, respectiv, abordări în care selecţia este ghidată de o teorie formalizată asupra personalităţii şi comportamentului uman; de asemenea, (2. /criteriul privind instanţa care selecţionează itemii, divizează în strategii în care autorul chestionarului este cel care optează, faţă de cele în care se constituie un grup de persoane – judecători.
Megargee, 1972 (63), diferentază între selecţii pur intuitive, şi cele mixte, denumite „partial empirice” în care selecţia este parţial ghidată de date experimentale. Acest tip de selecţie şi foloseşte pentru acele scale din C.P.i. construite pe baza analizei consistenţei interne. în astfel de scale autorul selectează intuitiv un lot de itemi care par să reflecte acea trăsătură, urmând ca alegerea iniţială să fie analizată sub raportul consistenţei interne şi păstraţi aceia care prezintă un nivel suficient de încredere. Patru din cele 18 scale a variantei C.P.I. 1972 sunt construite în acest mod.
Astfel, un apsjbil demers intuitiv, poate cuprindejjn genere următorii pasftj^selectîa intuitivă a conţinuturi lor itemiior şi a lotului iniţial de itemif 2Jadministrarea întregului lot de itemi unui grup de subiecţ^v^/calcularea scorurilor totale 1a această scală preliminară; 2) calculul corelaţiilor dintre scorurile Iα itemi şi scorurile totale pentru toţi itemii din lotul preltminai^^jacesti coeficienţi de corelaţie vor servi ca şi criteriu pentru selecţia finală a itemilor care prezintă cele mai înalte corelaţii intre scorurile proprii şi scoruile totale. Deci, într-un astfel de demers mixt, datele empirice pot fi utilizate pentru a creşte validitatea discriminativă a testului prin eliminarea itemilor care fie au patern uri de răspuns ambigui, fie au corelaţii semnificative cu scale care măsoară alte trăsături.
52
Megargee consideră ca principal avantaj al strategiei intuitive validitatea de conţinut ridicata. Un al doilea avantaj consta dintr-o coerentă intrinsecă, în măsura în care un asemenea instrument este urmarea unei consistente în abordare şt/sau reflectă un cadru teoretic univoc.
Principalele dezavantaje, două,, tin pe de o parte de faptul că omogenitatea şi conţinutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-şi imagina şi anticipa răspunsurile Iα problemele itemilor a persoanelor caracterizate prin trăsătura respectivă. Pe de altă parte, Iα fel de simplu va fi 51 pentru subiect să înţeleagă sensul şi modelul de răspuns expectat de autor / chestionar, ceea ce îi va facilita posibilitatea de a dîstorsiona voit răspunsurile pentru a simula / disimula reacţii convenabile / dezirabile.
3.2. METODA EMPIRICĂ
Lα nivelul acestei metode sejectia itemilor este ghidată doar de relafia empiric determinată între itemul testului şi o măsură-criteriu specifică. Această metodă mai poartă numele de strategia criteriului extern.
Etapele principale ale strategiei constau în: T.asamblarea unui eşantion initial de itemi – de obicei pe baze rationale, sau reunind itemii din diferite chestionare;
2. administrarea lor unui grup de subiecţi care diferă între ei doar
Iα niveluljrăsăturii evajuaţejdeci cele două loturi criteriu ar trebui
în mod ideal să fie asemănătoare în orice privinţă cu excepţia
trăsăturii specificate};
3. determinarea  pentru  fiecare  lot a  frecventei  răspunsurilor
Acord/Dezacord; 4. determinarea semnificaţiei statistice a dife-
53
rentelor obţinute;
5.itemii  care  diferenţiază   semnificativ  ce!e  două   loturi   sunt
selectaţi pentru scala preliminară;
aceasta scală se aplică din nou loturilor criteriu initiale;
dacă răspunsurile analizate sunt satisfăcătoare, scala va fi
validată pe noi ioturi cu scopul de a identifica şi elimina itemii cu
o slabă capacitate de discriminare;
e.această scală prescurtată şi rafinată va fi din nou validată.
Ceea ce face avantajul pentru diagnoză al unei astfel de selecţii ghidată de criterii exterioare judecăţii calitative a psihologului, este faptul că, pe de o parte, depăşeşte abilitatea intuitivă a unui singur om, pe de alta, reprezintă o consecinţă q comportamentului unui mare număr ;de persoane faja ^e conţinutul itenmlor şi poate detecta astfel itemi discriminativi care sunt departe de a fi evidentTcfeTa sine. De exemplu, în constituirea scalei de socializare a C.P.I., denumită initial scala de delincventă, expectanta constructorului pentru un item de felul „am fost destul de independent şi liber de constrângeri din partea familiei”, era ca tinerii delincvenţi din lotul-criteriu să răspundă Dα în măsura în care studiile sociopsihologice relevă această independentă în cazul copiilor delincvenţi.
Empiric, s-a selecţionat pentru item ca semnificativ pentru grilă răspunsul Nu, -dat fiind faptul ca tinerii delincvenţi răspund semnificativ mai frecvent decât grupul de nondelincventi Nu. Lα fel, pentru sociopatie, ne-am putea aştepta ca un astfel de subiect să răspundă Fals Iα itemul „majoritatea timpului am făcut ceva rău sau greşit”; empiric, rezultatele indică şi că răspunsurile marii majorităţi a sociopati lor, diferenfiator de subiecţii comuni, sunt Adevărat.  Acest aspect, al dependentei  includerii  îtemilor de
54
acurateţea selecţiei loturilor criteriu, face ca orice greşeală în organizarea acestor loturi să conducă Iα artefacte, Iα selecţii greşite de itemi de fapt irelevanti. De exemplu, în selectarea itemilor scalei de psihopatie din M.M.P.L, lotul martor de nondelincventi era semnificativ mai tînăr decât grupul care ar fi putut reprezenta „populaţia normală”; consecinţa a fost că scorurile Iα anumiţi itemi Iα adolescenţii nondelincventi erau foarte apropiate, uneori chiar mai mari, scorurilor lotului criteriu de delincvenţi.
Deci, în metoda criteriului extern, această relaţie empiric stabilită cu un criteriu exterior şt nu conţinutul manifest aUiemilor determină selectarea lor pentru chestionarul definitivi Chiar în situaţia în care nu ne putem explica psihologic de ce lotul criteriu se îndreaptă spre un răspuns paradoxal, deci fie relaţia itemului cu criteriul este obscură, fie direcţia răspunsului e absurdă, itemul va fi inclus dacă este capabil empiric să diferenţieze loturile. In aceeaşi ordine de idei, psihologul nu este preocupat de adevărul real/literal al răspunsului subiectului, deci dacă un anumit subiect este aşa cum afirmă că este prin răspunsul Iα un anumit item (v. diferenţa dintre chestionar şi interviuj^cijnteresul se centrează pe relaţia dintre răspunsul subiectului 1a item şi alte dimensiuni comportamentale implicitej Din aceste motive, scalele derivate empiric pot fi mai subtile şi mai dificil de trucat decât cele rationale. Aceasta scădere a validităţii aparente/de conţinut face în acelaşi timp ca ele să fie ceva mai greu acceptate de subiecţi (adesea apar întrebări de tipul : „nu înţeleg ce vă interesează acest lucru”, sau „nu înţeleg de ce acest aspect are importantă pentru angajarea mea ca ….”, etc. Aceiaşi tip de cauză face scala destul de dificil de explicat nespectaiiştilor care presupun aceeaşi
55
ecuaţie ca cea a interviului: interesul pentru conţinutul factual al itemi lor.
Metoda analizei criterluluiextern devine decisivă când se pune problema utilităţii predictive, practice a diferitelor criterii, deci pentru constituirea unor dnesHonarede tip vocational, sau pentru trăsături care sunt marcate de prejudecata mentalităţii comune.
3.3. METODA ANALIZEI FACTORIALE
Această metodă pune accent pe analiza criteriului intern, respectiv pe tehnici statistice care permit ca, odată cu identificarea unui factor care apare ca dimensiune responsabilă de variaţia semnificativă a comportamentului, să construim şi o scală pentru a defini psihologic şi a evalua respectivul factor.
Paşii în strategia analizei factoriaie pornesc de Iα: 1. construirea pe baze a priori a unui lot relativ mic de itemi (celelalte metode aveau fiecare în vedere selectarea finală dintr-un număr initial mare de posibili itemi), itemi ce par să fie strâns legaţi de factorul vizat; 2. aceşti itemi sunt administraţi unui număr mare de subiecţi, care, în paralel sunt adesea testaţi şi cu alte instrumente identificate deja ca semnificative în raport de factorul-dimensiunea vizată; 3. se procedează Iα intercorelarea itemilor, matricea rezultată fiind analizată factorial, rotată conform procedurii alese, obtinându-se o clusterizare care este respon-sabilă de un anumit quantum a variaţiei comportamentului subiecţilor testaţi; 4. se determină corelaţia fiecărui item cu factorul / factorii rezultaţi {încărcătura factorială a itemului}; 5. vor fi selectaţi pentru scala finală acei ttemî care au cea mai înaltă încărcătură factorilă. Ceea ce am obţinut este c soluţie structurală
56
simplă, în care fiecare dintre factori este responsabil pentru o anumită trăsătură.
în această metodă pot interveni d istorisi uni datorate metodei de analiză factorialä {Hofstee, De Raad, Goldberg, 1992, Hendriks, Hofstee, De Raad, 1993 – (64), sau „lipsei de distinctivitate conceptuală între structură şi fenomen ” (Perugini, 1 993 – (65). în aceste condiţii, abilitatea cercetătorului constă în analiza semnificaţiei psihologice a itemilor care structurează un anume factor, pentru a da consistentă psihologică, sens calitativ, acelui produs al analizei cantitative. Marea majoritate a chestionarelor contemporane sunt construite prin această metodă, în prezent existând tendinţa ca să fie puse sub semnul întrebării orice chestionare care nu au fost supuse analizei factoriale.
Avantajul principal al unor astfel de scale este puritatea factorială şi omogenitatea lor. Astfel putem fi siguri că scoruri egale reprezintă performante echivalente 1a testul respectiv, un deziderat central al instrumentelor psihometrice.
In acelaşi timp, sunt frecvente voci din rândul unor psihodiagnosricieni de orientare clinică şi nu numai, care, interesaţi în primul rând de validitatea practică a diagnozei, consideră că scalele de tip factorial nu relafionează suficient de flexibil şi relevant cu comportamentul viu, deci cu modele comportamentale complexe în care factorul respectiv apare doar ca una dintre determinante, în acest sens, facem trimiterea din nou Iα modelul Costa & McCrae, care accentuând valoarea de construct abstract a dimensiunilor factoriale bazale, oferă o modalitate inteligibilă de a include semnificaţia acestora pentru ceea ce autorii numesc adaptările caracteristice persoanei.
în   deceniul   90,   există   preocupări  metodologice   privind
57
integrarea diferitelor tipuri de metode pentru a ajunge Iα, pe de o parte, determinarea separată a diferitelor surse de variantă în interiorul aceluiaşi factor (modelul Mulţi trăsătură multi-metod -MTMM aplicat în domeniul Big Five de cercetători precum Gallucci, Lauriola, Leone, Livi, Perugini,l 994, Steyer, Ferring & Schmitt, 1 992 – [66); pe de altă parte, de a depăşi o structură factorială simplă pentru a obţine modele geometrice de tip circumplex care încearcă să redea ceva din complexitatea personalităţii (Hofstee, De Raad & Goldberg 1992, Perugini, 1 993 – [67). Asupra acestor din urmă cercetări vom reveni.
4.  PROBLEME PRIVIND MODAÜTÄTILE DE CONSTRUIRE A ITEMILOR CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE
Dintre problemele cele mai viu discutate în literatura de specia­litate vom lua în consideraţie doua: ! ) modalităţile de construire; C 2.Jlimbajul în care se construieşte îtemul si relevanta limbajului pentru diagnoza personalităţii. Se consideră de exemplu, cu o argumentare aplicată pe structurile lexicale că „un eşantion optim de unităfi descriptive, bazat pe paradigmele lexicale nu a fost încă construit”, De Raad, 1994 (68).
Trecând în revistă într-o extinsă analiză caracteristicile psihometrice ale diverselor tipuri de itemi, Angleitner, John şi Löhr, 1986 (69) relevă o anumită neglijare într-o fază de început a istoriei psihodiagnozei, a proprietăţilor itemilor / stimuli, în favoarea unei centrări aproape exclusive pe principiile de construire a scalelor. Consecinţa, probată de autori, este că, nici cele mai sofisticate tehnici de grupare a itemilor nu sunt capabile
58
să remedieze distorsiunile datorate unei ideosincratice şi nesistematice abordări a problematicii generării lotului initial de itemi (Angleitnerşi al. 1986 – (70)
Problemele Iα care nu s-au preocupat să răspundă creatorii clasici de inventare de personalitate, şi pe care 1e dezbat în prezent creatorii moderni, sunt: cum trebuie construit lotul initial de itemi; cum trebuie scrîşi aceşti itemi; cum influenţează caracteristicile formale şi de conţinut aie formulării felul în care vor prelucra subiecţii acel item. Ceea ce se demonstrează într-o manieră sistematică în cadrul acestei lucrări, – aspecte care sunt dezbătute în prezent şi de altf autori ( De Raad, Mulder, Kloosterman & Hofstee, 1988, Hofstee, 1990, Angleitner, Ostendorf & John, 1990, De Raad, 1992, Caprara & Perugini, 1994, Hofstee 1994-(71).
încă din 1972, Meeh! (72), într-o lucrare referitoare Iα schimbări de perspectivă în evaluarea personalităţii comentează faptul că cercetările având ca obiect construirea şi validarea testelor de personalitate ar trebui sâ se concentreze mai degrabă pe acele aspecte negative care împietează asupra valorii diagnostice a itemilor şi chestionarelor, acestea fiind oricum mult mai multe şi mai importante decât caracteristicile pozitive: „Lista proprietăţilor de nedorit este considerabil mai lungă decât cea a proprietăţilor de dorit. Ceea ce ar fi să spunem că, dată fiind structura mintii umane (un fapt al realităţii şi nu doar o slăbiciune a unei metode psihometrice sau a unei teorii), în cursul construirii unei scale s-ar putea să trebuiască să cheltuim mai mult timp, bani, minte şi energie măsurând lucruri care nu dorim să fie reflectate de item, în locul acelora pe care dorim sä 1e reflecte” (Meehl – (73). Ceea ce se şi întâmplă în cercetarea şi psihodiagnoza personalităţii ultimilor ani.
59
4.1. STRATEGII GENERALE DE CONSTRUIRE A ITEMILOR; PROBLEMA LIMBAJULUI
în cadrui unui program de dezvoltare a testelor de personalitate, Jackson, 1967 (74} începe prin accentuarea necesităţii de a opera definiţii specifice şi reciproc exclusive pentru fiecare construct proiect realizabil în condiţiile îrecerii în revistă a literaturii de specialitate privind dimensiunea respectivă. Ceea ce echipa condusă de Jackson si realizează, generând un lot initial de itemi pentru fiecare construct avut în vedere cu ajutorul a ceea ce numea autorul „o grilă de situaţii şi secvenţe comportamentale” (Jackson, 1970 – (75). In cadrul a ceea ce Jackson numeşte în 1970 „un sistem secvenţial de dezvoltare a scalei de personalitate”, unui grup de judecători experţi li se dau descrieri derivate a unor persoane „ttnrâ” care exemplifică în mare măsură în comportamentul lor trăsătura dată. Pasul următor constă în sarcina de a judeca şt ranga probabilitatea ca aceste persoane să aprobe fiecare dintre itemii respectivi. De asemenea, aveau şi sarcina de a stabili gradu! în care itemii pot fi consideraţi relevanţi pentru constructu! respectiv.
Modelul lui Jackson poate fi considerat ca primă încercare de a sistematiza generarea de itemi. Acest model nu a avut cu adevărat impact în epoca, dar venea să răspundă unor probeme ridicate anterior de un alt cercetător, Loevinger, 1957 [76). Deficienta majoră incriminată de Loevinger referitor ia procesul de generare a itemilor pentru a reprezenta un anumit construct tine de imposibilitatea de α-l repeta ca pe orice experiment psihologic, şi acest lucru mai ales datorită încărcăturii de idiosincrasie, de subiectivitate în aprecierea de către cercetător, conform propriilor
60
sale preconceptii, strereotipuri, experienţe a anumitor conţinuturi şi comportamente. în formularea regulilor care ar putea îndepărta unele influente negative, Loevinger pleacă de Iα postularea faptului că itemii lotului initial trebuie extrasi dintr-o arie de conţinuturi mai largă decât trăsătura propriu-zisă. Astfel, consecinţa acestui postulat îl conduce Iα formularea unor reguli: 1. ar trebui să fie construiţi şi itemi care să evalueze alte trăsături înrudite dar cu valoare discriminativă pentru trăsătura dată; 2. itemii trebuie aleşi în aşa fe! încât să reprezinte toate conţinuturile posibile care ar putea exprima trăsătura respectivă, în funcţie de toate teoriile alternative cunoscute; 3. domenile confinuturilor ar trebui să fie reprezentative pentru importanta lor existenţială.
Am insistat aici asupra acestei abordări coerente a problemei conţinutului itemilor, pentru că, odată cu aceste cerinţe teoretice, intră în câmpul cercetătorilor o cerinţă taxonomică: aceea de a elabora o reţea nomologică în care să fie cuprinse constructele ce sunt evaluate.
Peste 15 ani, Buss & Craik, 1983 (77), publică un a! doilea model coerent privind sarcina de generare a itemilor dependent de ceea ce numesc autorii „frecventa acţiunii” şi care se bazează pe prototiptcitatea unui comportament pentru o anumită trăsătură. Primul pas al acestui program, constă dintr-un set de trăsături selectate în mod sistematic dintr-un model structurat de comportament interpersonal realizat de Wiggins, 1979 (78). Al doilea pas se pune în practică printr-un eşantion larg de subiecţi care au sarcina de a identifica comportamente observabile care corespund trăsăturii sau altfel spus generează acte comportamentale care pot fi considerate manifestări ale trăsăturii.
Al treilea pas este încredinţat unui alt lot de subiecţi care vor
61
aprecia prin rangare gradul de prototipicitate al aceslor acte comportamentale pentru trăsătura dată. Acesta evaluare nu se face Iα întâmplare, ci se bazează pe un set de reguli de evaluare a „prototipicităfii” si pe consensul unui mare număr de vorbitori ai unei limbi. Această procedură elaborată de Buss şi Craîk este prima care încearcă să capitalizeze cunoştinţele semantice ale oamenilor în legătură cu acele comportamente care sunt tipice pentru o anumită trăsătură. Dezavantajul principal al metodei constă în faptul că nu mai este Iα fel de utilă când se pune problema construirii unor itemi pentru o trăsătură pentru care nu există denumiri elaborate Iα nivelul limbajului comun, şi fată de care ne putem aştepta ca oamenii să nu aibe intuitu semantice bine definite, ca de exemplu în anumite dimensiuni ce se manifestă în bolile psihice (Angieitner si al., 1 986 -(79).
Studiul menţionat examinează modul de generare al itemilor Iα majoritatea chestionarelor de personalitate si găseşte că, în practică, este vorba mai mult de o combinare a celor trei puncte de vedere astfel: autori precum Cattell, construiesc noi itemi lăsând neexpiicată raţiunea care a stat Iα baza generării ior; autorii M.M.P.i-ului, Hathaway şi McKinley, utilizează experţi pentru a 1e furniza manifestările tipice pentru trăsătura patologică vizată; majoritatea, printre care şi Guilford şi Gough copiază itemi din alte chestionare. Goldberg, 1971 (80), studiind chestionarele americane, constată că itemü construi}) !a începutul secolului şi-au găsit drum prin medierea mai multor serii de împrumuturi pînă în chestionarele importante ale anilor 70-80.
Subiectivitatea iniţială care grevează în mod obişnuit asupra procesului de generare a itemilor nu poate fi corijată de metodele statistice de experimentare în măsura în care, de exemplu, ceea ce
62
a fost lăsat afară sau uitat nu mai poate fi recuperat pentru a deveni parte a scalei rezultate. Una dintre ideosincrazîîie care grevează şi în prezent chestionarele avansate este, cum am văzut în cazul factorului al V-tea din chestionarele tip Big Five, şi nu numai, subiectivitatea autorului în decizia asupra denumirii scalei rezultate / factorului rezultat, decizie care va reflecta în mare măsură preconcepţiile acestuia (Angleitner şi al. ,1986 – (81). lată de pildă multitudinea de denumiri întâlnite în inventare importante de personalitate pentru o aceeaşi trăsătură (situaţia emotivităţii, conservatorismului, factorului intelectual etc.).
O problemă comună în programele elaborate de Buss & Craik şi de Jackson constă în ceea ce am putea denumi definirea_ relevantei pentru personalitate a anumitor cuvinte din vocabularul curent. O definiţie clasica dată de Allport şi Odbert, 1936 (82), consideră relevanţi pentru personalitate toţi acei termeni care pot fi foiosifi pentru a „distinge comportamentul unui om de comportamentul altuia”.
Mai recent, într-un studiu realizat de Angieitner, Ostendorf şi John, 1 990 (83), se încearcă o definire şi operare selectivă prin trei modalităţi. Prima dintre ele identifică o taxonomie a tipurilor de caracteristici de personalitate care pot fi regăsite direct ia nivelul limbajului natural (adjective, substantive, adverbe, verbe, etc). Astfel clasificarea cuprinde 6 categorii de conţinuturi; trăsături stabile; stări şi dispoziţii psihice; activităţi; roluri sociale, relaţii şi efecte sociale; abilitătf şi talente; caracteristici care tin de prezenta fizică. A doua modalitate se referă Iα specificarea unor criterii de excludere: un termen nu este relevant pentru personalitate dacă este nondistinctiv şi nu se aplică ia toţi indivizii; termeni ce se referă Iα originea geografică, naţionalitate, identităţi
63
profesionale sau legate de o anumită muncă; termeni care se referă doar Iα o parte din persoană şi termeni a căror implicaţie pentru personalitate este metaforică şi neprecisă. A treia este o grilă de identificare prin care se exclud acei termeni care nu se potrivesc în oricare dintre următoarele propoziţii-criteriu:
1.   pentru  adjective,   „Cît de     sunt?”  /  „Gt de   s-a
comportat X”; pentru substantive, „Este X ?” / „PoH să spui că
X este un ….?”; pentru substantive atributive, ”  Iui X este
remarcabilă” / „Prezintă / posedă X ?”.
într-o serie de studii realizate asupra limbii olandeze, cercetători precum Hofstee, 1990 (84), indică 5 tipuri de obstacole care trebuie avute în vedere când se pune problema utilizării limbajului natural în construirea unui sistem ştiinţific de categorii psihonosologice. Astfel: V. domeniul este greu de delimitat, atât în privinţa categoriilor, cât şî a alegerii itemilor din interiorul categoriei respective; 2. măsura în care termenii sunt traductibili dintr-o limbă în alta este limitata; 3. rolul copleşitor al aspectelor evaluative în limbajul comun este stânjenitor pentru un punct ştiinţific de vedere; 4. nu se pot aplica taxonomizări simple, sau reguli precise; 5. mulţi termeni (şi expresii) sunt paradoxali când sunt folosiţi Iα persoana întâi {autodescrieri). In acelaşi timp, observă autorul „încercările de a construi un limbaj total artificial s-ar dovedi inutile într-un fel sau altul. Fie pentru că nu ar fi înţeles de clienţi, de auditoriul intelectual, sponsori sau chiar de înşişi investigatorii; sau, mai probabil, aceşti termeni vor asimila foarte curând chiar impedimentele limbajului zilnic, ca de exemplu în cazul lui „inteligent” sau „introvert” (85).
Cα strategie principala pentru a depăşi această posibilă situaţie  este  selectarea  acelor  termeni  care  se  subsumează
64
principiului polarităţii trăsăturilor de personalitate, verificând dacă este posibilă o ancorare recursivă a înţelesului termenului prin introducerea unor neologisme atunci când sunt cerute, şi abandonând acei ternieni care rezistă unei negări neechivoce. De asemenea, pledează pentru formularea itemilor Iα persoana a III-α singular si pentru chestionare care se dau spre completare celor care cunosc subiectul. Consideră că se cer abandonate chestionarele care cer subiectului însuşi să se autocaracterizeze în funcţie de itemi care generează paradoxuri când sunt aplicat! ia persoana întâi (86). Faptul că autoevaluările sunt intrinsec deficitare pentru că erorile de judecare nu pot fi calculate este reluat de Hofstee în 1994 (87), odată cu aceeşi recomandare: evaluarea personalităţii unei persoane trebuie făcută prin chestionare formulate Iα persoana a ill-a singular, şi date spre completare celor care cunosc persoana testată. Aceasta procedura poate sau nu include şi persoana testată ca judecător. De asemenea, se referă Iα necesitatea extinderii studiilor care au în vedere validitatea predictivă, în măsura în care scopul selectării şi construirii unei limbaj pentru personalitate este de a îmbunătăţi predictia diferentelor individuale în viata reolă.
McCrae, 1990 (88), trecând în revistă problemele limbajului afirmă tranşant un scepttcim legat de capacitatea omului obişnuit, a nespecialistuiui, de a înţelege adevăratele baze ale personalităţii. Din punctul de vedere al acestui cercetător si creator de teste american, în studierea limbii trebuie să se continue examinarea legăturilor empirice cu alte sisteme ale personalităţii, trebuie să se depăşească utilizarea lexiconului pentru a analiza limbajul vorbit şi scris actual. McCrae şi Costa dezvoltă variante aie  aceluiaşi   chestionar,   care  se   pot  administra   fie  spre
65
autoevaluare (persoana I singular), fie spre evaluarea de către alţii a subiectului (persoana a III-α singular).
O altă direcţie de studiu al limbajului personalităţii, este
promovată prin cercetările lui De Raad şi al. prezentate într-un
articol sintetic în 1992 (89) referitor Iα diferenţieri între adjective,
substantive şi verbe privind capacitatea acestora de a capta şi
reda sensuri ale personalităţii. Analizând datele de cercetare
psiho-lingvistică de tip Big Five realizate separat pe cele trei
categorii verbale, descoperă că utilizarea ideosincratică în scalele
de evaluare este mai probabilă pentru substantive decât pentru
verbe, şi pentru verbe în raport cu adjectivele. Diferentele în modul
cum sunt utilizate cele trei categorii de termeni, conduc în practică
de exemplu Iα diferente în ordinea factorilor, şi chiar în numărul
factorilor rezultaţi în urma analizelor factoriale. Factorii derivaţi
prin substantive prezintă o tendinţă spre o descriere mai coerentă
şi bine definită; de asemenea aceşti factori tind să cuprindă cele j
mai extreme semnificaţii ale dimensiunilor derivate din utilizarea
adjectivelor. :
în aceeaşi ordine de comparaţie, factorii derivaţi din l substantive au o mai largă variaţie în sensuri. Aceste aspecte î confirmă caracteristica substantivelor de a fi reprezentative prin | ele însele. Verbele îşi extrag partial sensurile din situaţii j interpersonale. Din acest motiv ele sunt mai condiţionate şi au l nevoie de mai multă specificare. De fapt, observă De Raad, [ comportamentele introduse prin verbe sunt considerate semnficative pentru personalitate doar dacă acele comportamente sunt înţelese ca fund determinate de anumite dispoziţii. Deci verbele pot fi considerate ca relevante pentru personalitate în măsura în care captează astfel de relaţii cauzale. Un studiu
66
realizat pe limba germană de Angleitner şi Riemann, 1993 (90), subliniază capacitatea verbelor de a capta aspecte temperamentale.
Se specifică de asemenea faptu! că o posibilă sursă de variaţie a dimensiunilor Big Five în diferite limbi tine de diferentele de relafionare între ceie trei tipuri de categorii de termeni, adjective, substantive şi verbe, diferente specifice pentru aceste limbi. Concluzia cercetătorilor se îndreaptă spre un accord în ceea ce priveşte o mai bună capacitate a adjectivelor de a deveni descriptori de personalitate, dar este preferabil să se combine capcitătile de captare ale diferitelor clase lingvistice, (De Raad & Hofstee, 1993 -(91), conform specificului fiecărei limbi. In orice caz, într-o dispută care priveşte modalitatea de utilizare practică, se specifică utilizarea de propoziţii şi fraze şi nu a unor cuvinte singulare (Goldberg, 1982, Brigs, 1992 – (92) în formatul cel mai simplu acceptabil din punct de vedere gramatical (De Raad, 1994 – (93)
Cercetările prezentate indică interesul actual pentru a desfăşura eforturi concertate spre sistematizări ale diferitelor probleme cu care se confruntă generarea itemiior, dar şi spre a o transforma într-o activitate căreia să i se controleze maximal variabilele. Este şi aceasta o expresie a raţionalismului extrem care poate avea efecte paradoxale îngustând creativitatea naturală.
O tendinţă contrară este a unor creatori de chestionare, precum Gough, de a folosi strategiile într-o manieră flexibilă, de a-şî dezvolta instrumentul din interiorul aceluiaşi lot initial de itemi, unii preluaţi, alţi rescrîşi, altü nou creaţi după cum vom vedea în capitolul dedicat Inventarului de personalitate California.
Cercetări    comparative    realizate   asupra   unora   dintre
67
chestionarele importante şi universal recunoscute, au demonstrat, de exemplu, că scalele care evaluează constructe similare, sau virtual similare, tind să cuprindă tipuri de itemi relativ asemănători, indiferent de diferentele dintre chestionare privind construcţia, chiar şî teoria de bază. De exemplu, Angieitner şi al., ] 986 (94), analizând comparativ scalele de anxietate şi de nevrotism din diverse chestionare, demonstrează că în acestea prevalează în genere itemi care descriu o mulţime de reacţii psihofiziologice. Scalele de extraversie sau cele de nesinceritate, dimpotrivă, au un procent ridicat de itemi comportamentali. Acest lucru pare să îndreptăţească concluzia autorilor că între cercetători există o intuiţie împărtăşită privind care tipuri de itemi sunt mai adecvat! în exprimarea / măsurarea unor anumite trăsături ale personalităţii, chiar dacă aceste intuiţii nu au fost pînă în prezent sistematizate.
De asemenea, pornind de Iα metoda prototipurilor şi a frecventelor de acfiune a lui Buss şi Craik construită în principal pe trăsături de tip interpresonal, se pot constitui şi pentru alte clase de comportamente astfel de taxonomizări. Cea mai ignorată problemă de către constructorii de chestionare, pare să fie cea a contextului situational, mai exact a specificităţii comportamentului uman legată de situaţie. Angieitner [95] observă că, în general, constructorii de itemi procedează ca şi când înţelesul psihologic al caracteristicilor situational ar putea fi captat doar ca o referire condiţională, temporală sau adverbială.
O altă discuţie a privit în special nivelul limbajului în care se formulează problematica itemului – limbaj ştiinţific sau limbaj uzual.
68
Problemele consecutive unei astfel de tratări a continuturilor itemilor, probleme de felul „este semnificativă o astfel de reprezentare a contextului situational într-un item cure trebuie să fie în acelaşi timp scurt, clar şi precis „/” care este capacitatea reală de evocare a trăsăturii date printr-un unic act comportamental „/” este asigurată tipicîtatea în aşa măsură încât să putem în mod real proceda Iα o rangare a comportamentului” – au condus spre necesitatea unei sistematizări a caracteristicilor itemilor şi a problematicii aferente fiecărei etape a construirii scalei de experimentare. Angleitner grupează astfel patru categorii de probleme: 1. probleme care fin de decizii privind trăsătura şi relaţia ei cu evenimente observabile, respectiv relaţia semantică item-trăsătură şi relaţia logic formală; 2. scrierea propriu-zisă / sau selectarea itemului care pune probleme privind caracteristicile psiholingvistice de suprafaţă ale itemilor; 3. citirea şi procesul cognitiv de receptare a itemului, respectiv probleme care \’\n de comprehensibilitate; 4, relevanta itemului sau analize statistice şi calităţi psihometrice.
4.2. RELAŢIA ITEM-TRĂSĂRIRĂ
Cα primă etapă în construirea itemuiui, decizia privind trăsătura şi conţinuturile psihologice implică o constantă raportare a itemului, în fiecare etapă, Iα validitatea sa discriminativă, astfel:
1. definirea trăsăturii, optimă din prisma unei teorii structurale care să reflecte şi importanta pentru viată a diferentelor interindividuale generate de dimensiunea psihică avută în vedere. Această definire trebuie realizată explicit, cuprinzând o descriere atât a relaţiilor de tip convergent, cât şi a celor de tip divergent cu
69
alte trăsături /con structe psihologice, dar şt cu tipurile relevante şi specifice de manifestare a trăsăturii respective (Angleitner, 1986,
pentru evitarea formulării unor itemi nereproductibili sau de
tip   ideosincratic,   trebuie   utilizate   loturi   de   subiecţi   pentru
generarea exemplarelor fiecărui tip de itemi, iar selecţia lor se
bazează pe un acord între un număr de persoane-judecători
privind  gradul   de   relevantă   al   conţinutului   itemului   pentru
trăsătură;
pentru a putea capata influenta contextului situational, se
are în vedere dacă în textul itemului sunt incluse aspecte relevante
ale acestuia, şi dacă conţinutul este cât mai explicit posibil.
Angleitner realizează o descriere sistematică a relaţiei item-trăsătură bazându-se pe propriile cercetări şi pe descrieri anterioare de categorii de clase de relaţii logice realizate de Janke, 1973 şi Lennertz, 1973 {97).
în acest „sistem categorial” prezentat sintetic în tabelul 1, ca­tegoriile centrale a căror frecventă este ridicată în aproximativ toate genuriie de chestionare sunt primele două: descrierile de reacţii (deschise, acoperite şi vegetative) şi atributele trăsăturilor, care pot fi fie nemodificabile, fie modificabile (calitativ, sau în funcţie de contextul situational). Celelalte cinci, dorinţe si interese, fapte biografice, atitudini şi opinii, reacţii ale altora, itemi bizari se referă preponderent (a conţinuturi indirect legate de trăsătura de personalitate; acest fapt este de altfel responsabil şi de diferente în stabilitatea răspunsurilor Iα itemii de aceste tipuri, Goldberg, 1963 (98).
70
Tabelul 1: Taxonomia relaţiilor posibile între item şi trăsătură (99}
Nr. Denumire
Definirea continuturilor psihologice

]      descrieri de reacţii
2.    atribute ale trăsăturii
3.    dorinţe si trebuinţe
fapte biografice
atitudini
6.    reacţii ale altora
7.     itemi bizari
Itemti evaluează:
a. deschise, comportamente
observabile
b. acoperitejnterne, neobservabile
de alţii: senzaţii, sentimente,
cognitii interioare
C. simptome, precum reacţii
psihofiziologice
reprezintă dispoziţii; de obicei
descrise prin ad[ective sau
substantive; pot fi de 2 feluri;
nemodificabile şi
modificabile, când se specifică
frecventa, durata, contextul situational
intenţia de a se angaja în
comportamente specificate, dorinţa
pentru ceva anume (nu şi acelea pentru
care se specifică realizarea în prezent)
itemi centraţi pe aspecte din trecut
opinii puternic susţinute, atitudini şi
opinii fată de diverse categorii de
subiecte generale, sociale, personale
itemi care descriu comportamente, reacţii
şi atitudini ale altora fată de persoană
majoritatea de acest fel descriu
71
comportamente şi trăiri evident neobişnuite, stranii, anormale
4.3. CARACTERISTICI DE SUPRAFAŢĂ ALE ITEMILOR
Etapa consecutivă deciziilor privind constructul şi tipurile de conţinuturi relevante, este cea a scrierii propriu zise. Altfel spus, găsirea formei celei mai adevate pentru diferite tipuri de conţinuturi, problemă care include atât problema care este cea mai adecvată formă pentru a da itemului calitatea de indicator bun al constructului, dar şi care este forma de răspuns cea mai potrivită pentru a da posibilitatea subiectului să-şi exprime propria situaţie.
1. In ceea ce priveşte forma de răspuns, în general, răspunsurile Iα itemi pot fi subsumate unor comportamente verbale înalt standardizate, comportamente provocate de stimuli verbali (Angleitner, 1986 – (100). Sunt aceste răspunsuri cel mai bine exprimate într-o reacţie de tip dihotomic: Dα / Nu – Adevărat / Fals; trihotomrc: Dα / Nu / Nu ştiu – întotdeauna / Uneori / Niciodată; sau prin utilizarea unei scale mai extinse de tip Likert, în 4, 5, 6, 7 grade ?
Sau putem prefera situaţia în care itemii sunt exprimaţi sec şi general, iar răspunsurile redau conţinutul propriu-zis al diverselor comportamente posibile? De exemplu: Când trec pe lângă o persoană de sex opus, a. îmi vine să traversez pe partea cealaltă, b. roşesc şi grăbesc pasul, c. întorc capul să o privesc mai bine, d. nu-i acord nici o importantă.
72
I în tipul de răspuns traditional Da / Nu, eventual Nu ştiu,
subiectul trăieşte dificultatea de a alege un răspuns prea extremizat. De aceea, în construirea unor itemi pentru astfel de
! formate de răspuns, este important să se moduleze conţinutul
| itemului prin specificarea frecventei sau intensităţii pentru a se
! evita ca şi acesta sä exprime situaţii Iα fe! de extreme ca si
răspunsurile. De exemplu: „Uneori mi se întâmplă sä spun o minciună”, sau „De cele mai multe ->r: mă simt arat de obosit încât mâ apucă somnul”. Lα astfel de ‘temi, modulaţi, se pot utiliza răspunsuri dihotomizate.
In prezent nu se mai includ printre răspunsurile date „?” sau
: . „Nu ştiu”, considerându-se ne satisfăcătoare din punct de vedere al informaţiei: pofi interpreta fie eşecul subiectului de a înţelege itemu!, fie nesiguranţa subiectului, inaplicabilitatea itemului şi chiar un grad intermediar de răspuns în situaţia unor itemi nemodulatf (Anastasî, 1957 – (101).
Cercercetări efectuate supra felului cum interpretează subiecţii
1 tipul de răspuns „mediu”, indică cel puţin patru modalităţi de
utilizare al lui (Goldberg, 1981 – (102): o atribuire situational (conduita mea depinde de situaţie); o expresie a incertitudinii (nu mă pot decide penh-u ca nu-mi recunosc suficient de bine acest aspect); ambiguitatea itemului (nu sunt sigur ce poate să însemne acest item); neutralitatea (mă aflu undeva ia medie în ceea ce
I priveşte această caractersitică).
Cercetările au demonstrat însă că şi modularea prin intensitate, frecventă sau măsură este o sursă de ambiguitate pentru că subiecţii nu înţeleg acelaşi lucru prin cuvinte ca „rar”, „uneori”, „adesea”, „frecvent”, „de obicei”. în decursul timpului s-a preferat ca formă de răspuns tehnica alegerii forfote, dezvoltată mat ales
73
de chestionarele pentru selecţie profesională industrială sau în armata în perioada anilor 4o (Anastasi (103). în esenţă cer subiectului sä aleagă între două sau mai multe răspunsuri, descrieri, fraze care par egale din perspectiva acceptabili tatii, dar a căror validitate este diferită fată de criteriul extern. De obicei se construiesc perechi sau tetrade. In ce! din urmă caz se construiesc de fapt două perechi: două fraze dezirabiîe şi două fraze indezirabile. în forme şi mai extinse, de tipul a cinci variante de răspuns, subiectului i se cere de obicei să precizeze care este cel mai caracteristic şi care este cel mai puţin caracteristic pentru el. O formă specială a tehnicii răspunsurilor forţate, este metoda sortării Q, dezvoltată de Stephenson, 1950 (104), care cere subiectului să realizeze o rangare a unui număr impar de ră5punsuri-situatii (5, 7, 9) sortându-le gradat, în funcţie de un criteriu dat, începând cu o extremă, spre cealaltă. Astfel de tehnici urmăresc să dea subiectului o posibilitate de a se exprima mai personal.
2. în ceea ce priveşte forma itemului propriu-zis, situaţiile sunt de o diversitate dezarmantă, încerările de analiză lingvistică a itemiior sunt relativ rare, mai ales în legătură cu caracteristicile sintactice şi semnatice şi efectul lor asupra consistentei itemului. Opinia curentă asupra caracteristicilor de suprafaţă precum lungimea itemulut, complexităţii sintactice a propozfiei / frazei, este că acestea trebuie corelate cu modul cum are loc prelucrarea itemului de subiectul/subiecfii care încearcă să răspundă. Modele cognitive de tip psiholingvistic pentru procesul de citire realizate de cercetători precum Foss & Hakes, 1978, sau Wiggins, 1965 (105),   sprijină  concluzia,   importantă   pentru  constructorii  de
74
chestionare, că gradul de comprehensibilitate al propoziţiilor care sunt supuse unui mat mare număr de transformări şi Iα mai multe nivele în procesările înţelegerii este indirect proportional. Deci, cu cât numărul de transformări este mai mic, cu atât este mai uşor de înţeles propoziţia respectivă (ia mai puţin timp şi duce Iα mai pufine erori).
Trei sunt aspectele cele mai importante ale structurii de suprafaţă a itemilor: 1 .iungimea (numărul de cuvinte, litere, propoziţii); 2,complexitatea (care creşte odată cu numărul de negaţii, trecerea Iα diateza pasivă, timpul trecut şi alte moduri decât indicativul în ceea ce priveşte utilizarea verbelor, precum si cu referinţa personală); 3. formatul propriu-zis al itemului dat de tipul de propoziţie şi de tipul de răspuns.
Lievert, 1969, Lahr & Angleitner, 1980, Angleitner şi al. 1986 (106), recomandă itemi cât mai scurţi, cu evitarea multor propoziţii şi negaţii. Lungimea medie a itemilor din principalele chestionare analizate (altele decât cele de tip Big Five) este de aproximativ 12 cuvinte; conjugarea Iα timpul trecut şi Iα modul subjunctiv / conditional apare doar în 10,5 % din cazuri; doar 4,5% dintre itemii curenţi nu au referinţă personală. Există şi o corelare posibilă cu categoria de relaţie item-trăsătură. Astfel, chestionarele care conţin itemi biografici, şi avem exemplul MMPI-ului, conţin şi cel mai mare număr de itemi Iα trecut; frecventa mare a itemilor legafi de dorinţe, interese, atitudini, opinii, caracteristică de exemplu pentru 16 P.F. conduce !a exprimarea prin acţiuni de natură ipotetică, deci verbe Iα modurile subjunctiv sau conditional (Lahr, Angleitner, 1980 -(107).
75
d.4. CARACTERISTICI SEMANTICE ALE ITEMILOR
O altă direcţie de studiu se axează pe procesele cognitive implicate în răspunsul Iα itemi şt, consecutiv, delimitarea caracteristicilor semantice responsabile de dificultăţile / confuziile în acest tip de procesare a informaţiei. S-au siudiat analiza conţinutului protocoalelor de răspuns cu voce tare, timpii de reacţie, aprecierea prin rangare a gradului de similaritate dintre itemi (de exemplu, Rogers, 1971, 1974, 1977 (108), precum şi stadiile ipotetice afe procesului de răspuns de Iα citirea itemului, începând cu (1) reprezentarea conţinutului. (2) procesele de comparare cu informaţia stocată despre sine însuşi $i terminând cu (3) verificarea mentală a răspunsului în functîe de utilitate (înţeleasă mai ales prin prisma congruentei cu normele sociale şi valorile avute în vedere) (cf. Angleitner şi al., 1986 – (109).
Aceste stadii de prelucrare, tratate ca etape secvenţiale si distincte, sunt însă interactive şi chiar paralele în procesul mental real. Ceea ce într-o descriere strict cognitivă apare ca proces logic, este în fapt o procesare de tip euristic, m care, în fiecare dintre etape, intervin aspecte influenţate do caracteristicile itemului, dar şi de starea globală a psihismului subiectului (inclusiv activarea unor complexe/conţinuturi ale inconştientului care, în prezent, pot interveni în procesările informaţiei färä ca subiectul să fie conştient, sau deplin conştient de acestea).
Pornind însă de 1a item, Angleitner, 1986 (110), descrie 5 caracteristici semnatice care intervin semnificativ îngreunând sau simplificând procesările răspunsului, comprehensibilitatea (cât de uşor poate fi înţeles); ambiguitatea (c:-te posibila atribuirea mai mult decât a unui singur înţeles); nivelul de abstractizare (cu cât
76
informaţia este mai abstractă cu atât cere o procesare mai de$fâ$uratâ}: gradul die referinţă personală (este informaţia care include direct şi semnificativ pe subiect); evaluarea (sau măsura dezirabilitäfii sociale a conţinutului itemului}.
Dintre cauzele care conduc spre o scăzută comprehensibilitate sunt utilizarea unor cuvinte neuzuaie, neobişnuite, unor structuri propozifionale complicate sau forţate sau neclare, erorile gramaticale.
Ambiguitatea reprezintă incertitudinea legată de înţelesul stimulului (spre deosebire de echivocitate înţeleasă ca diferenţă între persoane în ceea ce priveşte interpretarea itemului ( cf. Goldberg, 1963 (111). Cauzele ambiguităţii tin de prezenta unor cuvinte / afirmaţii cu mai multe înţelesuri; unor relafii echivoce între propoziţiile frazei; incompatibilitatea dintre itemi şi formatul răspunsului prin introducerea unei negaţi, a unor conjuncţii de tip sau / sau, unor fraze cu mai multe propoziţii principale.
Aceste greşeli pun subiectul în diferite posturi: (1} nu recunoaşte natura ambiguă a itemului şi pur şi simplu îl înţelege greşit (interpretându-1 în att sens decât cel expectat); (2) recunoaşte ambiguitatea itemului, însă nu este singur de care dintre înţelesurile posibile este vorba.
Nivelul de abstractizare ridicat intervine în procesele de comparare item-experienfä personală. Un item concret, care afirmă o informaţie specificată • precum cei care se referă Iα comportamente clar specificate, numesc condiţii semnificative, situaţii sau includ fapte a căror veridicitate poate fi afirmată -ajută Iα o evocare rapidă din memorie. Itemul abstract cere procesarea în continuare a înţelesului îui, integrarea treptată şi/sau suplimentarea informaţiei prin exemple, referinţe Iα fapte
77
Li.
concrete- Itemii abstracţi sunt de regulă cei care prezintă atitudini, opinii, descrieri generale, cer interpretarea unor evenimente generale sau integrarea lor de-a lungul unor situaţii diverse, comparaţii cu standarde nespecificate, inferenţe personale. Sunt cercetări care indică o relaţie direct proporţională între gradul de abstractizare şi diferenţierile în modul cum înţeleg subiecţii aceşti itemi (Angleitner, 1986 – (112).
Gradul în care conţinutul itemuiui este semnificativ pentru ima­ginea de sine a subiectului este în directă relaţie cu capacitatea acestuia de a răspunde pe baza ortei perceprii / experienţe proprii asupra lucrurilor în măsura in care subiectul este direct menţionat prin item, fie Iα nivelul trăirii unor evenimente, sau al acţiunii şt al implicări emotionale. Referinţa personală intervine în stadiul comparării item-eu.
Măsura în care un item evocă valori, standarde aprobate social, determinări şi prejudecăţi comune, este direct proporţională cu probabilitatea ce subiectul sä selecteze răspunsul în sensul dezirabiÜtätis sociale. Aces* gen de judecată intervine mai ales în stadiul evaluărilor asupra uh’Sjtäfii.
4.5. CARACTERISTICI PSIHOMBTRICE
In studiile clasice, acest îip de caracteristici a constihjit problematica centrală. Parametri avuţi în vedere în analiza itemilor sunt: media ca măsură a tendinţei centrale, varianta , stabilitatea ca măsură a gradului în care subiecţii îsi păstrează Iα retest răspunsul initial şi corelaţia item – te:t ru determinare a capacităţii de discriminare a fiecărui item. Determinările caracteristicilor  psihometrice,   deja   comentate-  în   capitolele
78
precedente, este utilă oricăror cercetări care urmăresc selecfia scalei finale în urma experimentării pe loturi de subiecţi, stabilirea caracteristicilor psihometrice ale chestionarului, în special în calculul validităţii, compararea caracteristicilor şi valorii psihodiagnostice a două sau mai multe chestionare, studii privind măsura în care anumite caracteristici care fin de construcţia Itemilor influenţează stabilitatea şi validitatea interna a itemilor.
Cercetarea extinsă desfăşurată de Angleitner, John Şi Lahr asupra unor chestionare importante în aria psihodiagnozei perso­nalităţii, studiu care a cuprins şi determinarea şi măsurarea tuturor caracteristicilor menţionate, i-a condus spre concluzia că „influenta caracteristicilor itemilor asupra calităţii chestionarelor este atât sistematică cât şi substanţială” (113). Modul în care au răspuns chestionarele intrate în studiu – MMPI, MPI, MMQ, EPI A şi B, 16 PF A şi B, FPI, Giessen Test şi PIT – dovedeşte numeroase neregularitäti şi erori de construcţie datorită lipsei de sistematizare şi, mai ales, faptul că „structura de suprafaţă a stimulului verbqi, dacă este măsurată cuprinzător, este un determinant esenţial al fidelităţii şi validităţii răspunsurilor subiecţilor Iα itemi” (aspecte în care există o mare variabilitate Iα nivelul acestor chestionare (114).
Aceste cerinfe s-au constituit azi într-o metodologie sistematica de construire şi experimentare a chestionarului de personalitate, aplicată în special Iα nivelul inventarelor de tip Big Five, şi care tinde, cum spuneam, să devină şi indicator de acceptabilitate al oricărui nou instrument.
79
5. NOTE BIBLIOGRARCE
– Reber A.S., 1 985, DicHoncry of psychology, Penguir. Books, London
– Pervin LA., 1994, A Critical Analysis of Current Trait Theory, Psychological
Inquiry, 5, 103- 1 13; de asemenea, In 1993, The three disciplines of personality
ond the problem of volition, Viith Conf, of EAPP, Madrid, ende subliniază rolul
fundamentai   al   problematici!   voinţei   în   ;;!odtjl   cun>   .’r.’^leqem   procese’e
personalităţii, si pe cele morivationote în particular.
– Wiggins J.5. 1994 (lucrarea originală prezentată în  197’j». în defense of
traits, în Hogan R.Johnson J.A. & Briggs SP. (Eds.) Handbook of fUf’.’.oriafity
psychology, San Diego, CA, Acad. Press
– McCrae R.R. & Costa P.T., 1994. \ Trail Perspective o- the Deso:p!:.-,rt and
Explanation’of Behavior, Vllth Conf. of EAPP, Madrid
– McCrae & Costa P.T., 1990, Personalii/ in Adulthood New Y^k, Guilford,
p 23, vorbesc în acest sens despre structura de personalitate ca patern al
covarierii trăsăturilor într-o populare
– Peabody D. P. & Goldberg LR., 1939, 5ome determinants of factor structure
from personality trait descriptors, în Journ. of peisonality and Social Psychology
57, 552 – 567
– Costa P.T. & McCrae R.R,. 1°92 Four wjy., rive, facto.; ore bei;;.. Personality
and Individual differences,   id.. ^iJ-ööi; t/ienck HJ..   1991, Dimensions of
Personality:  1 6, 5 or 3 ? Criteria for r. ioxonomic paradigm, l-srsonality and
Individual Differences. 12,772 790; & 1992,. op cit. 667 < 673- Goldberg LR,
1992, The development of markers for »he Big Five factor slrjciu-e, Psychological
Asses!>ement,4 26 -42 & 1993; The structure of phenoripic personalify traits,
American Psychologisi, 48, 26    34, Goldberg LR. & Rosolack T.K., 1992, The
Big Five factor structure as nn integiotion framework; an empirica! comparison
with Eysenck’s P-E-N model, în Halverson C.F., Kochstamm G.A, & Martin R.P.
(Eds.) The developing structure of femperamenf and personality from infancy to
adulthood, New York, Erlbaum; John O.P., Angleitner A, & Ostendorf F., 1988,
The lexical  approach to personality:  A historical review of trait faxciomic
research, Europ. Journ. of Personality. 2.  171-203; Zuckerrrijnn M.,  1992.
What is a basic factor and which factors are basic? Turtles all *he -vay down,
80
Personality and Individual Differences, 13, 675-681; De Raad B., 1995, An expedition in search for a fifth universal factor; Key issues in the lexical approach, Europ. Journ. of Personality, 8
– Eysenck H.J. & Eysenck S.B.G., 1975, Manual of the Eysenck Personality
Questionnaire, Univ. of London Press, London
– Francis L.J., 1991, The dual nature of trie EPQ lie scale among college
students in England, Personality and Individual Differences, 12, 1255-1260
10-op. cit. p. 174
– Allport G.W. & Odbert H.S., 1936, Trait-Names: a psycho-lexical study, în
Psychological Monographs, 47, 211
– Cattell R.B., 1943, The description of personality: basic traits resolved into
clusters, Journ. of Abnormal and Social Psychology; & 1946, Description and
measurement of Personality, World Book, New York; & 1947, Confirmation and
clarification of primary personality factors, Psychometrika, 12, 197-220;

– Norman W.T.,   1963, Towards an adequate taxonomy of personality
atributes: Replicated factor structures in peer nomination personality ratings,
Journ. of Abnormal and Social Psychology, 66, 573 – 583
– Fiske D.W., 1949, Consistency of the factorial structures of personality
ratings from different sources, Journ. of Abnormal and Social psychology, 44,
329-344 & Tupes E.C. & Christal R.C., 1961, Recurent Personality Factors Based
on Trait Ratings, U.S. Air Force, Lackland
15-op. cit. 174
16. Peabody D.P., 1987, realizează o descriere detaliată a clasificării eşantionului de descriptori şi o selecţie a termenilor care reprezintă această clasificare; pe baza lor conchide după o analiză de detaliu, că scalele lui Cattell nu sunt reprezentative. Deoarece aceste 35 de scale au stat Iα baza cercetărilor lui Tupes şi Cbristal, precum si a lui Norman, nici formulările timpurii ale celor cinci superfactori nu 1e consideră reprezentative. Identifică probleme mai aies pentru 2 dintre cei 5 factori, stabilitatea emoţională şi cultura.
– Goldberg LR. op. cit; Hofstee W. K. B., De Raad B., Goldberg L.R., 1992,
Integration of the big five and circumplex approaches to trait structure, Journ. of
Personality and Social Psychology, 63, 146 – 163
– Costa P.T. & McCrae R.R., 1985, The NEO Personality Inventory manual,
Odessa, Fl, Psychological Assessement resources; 1989, Tne NEO-PI/NEO-FfS
81
manual supplement, Odessa, PAR; 1992, NEO PIR Professional Mnnuol, revised NEO Personality Inventory and NEO-Five-Factor Inventory, Odessa, PAR
– Brokkem F.B., 1978, The Language of Personality, teză de doctorot, Univ.
Groningen, Olanda; De Raad B., Mulder E., Kloaslerman K., Hofsttt; W.K.B .
1988, Personality descriptive verbs, Europ. Jour, of Personality, ?, 8196;
Hofstee W.K.B., De Raad B. & Goldberg LR., Î991, Integrohon or ^e bio iW
and the circumplex approaches to trait structure. Journ. of Personality snrJ 5oc:at
Psychology,   63,   146   -163   ;  De Road  B.,   Hendriks   A.A.J.   &  Hofstee
W.K.B..1992. Towards a refined structure of personality traits, Europ. Journ. of
Personality, 6, 301 -319
■ Ostendorf F ,1990, Sprache und Personlichkeitstrukrur: Zur Validität des
Funf-Fakloren-Modells der Persönlichkeit, Roderer-Verlag, Regensburg
– op.cit.pl 82
– Capraro G.V. & Perugini M., 1994, Personality structure in Italian, Europ.
Journ. of Personality, 8
– Digmcm J. M., 1990, Personality structure: emergence of the five-factor
mode!. Annual Review of Psychology, 41, 417-440; De Raad B., 1994 op. cit.
– Goldberg LR., 1981, Language and Individual Differences: The search for
universali in personality lexicons, în Wheeler L. (Ed.|, Review of Personality and
Social Psychology, vol. 2, 141   165. Soge.. Beverly Hills CA
– Peabody D.P., 1987, Selecting representative trail adjectives; Journ. of
Personality and Social Psychology, 52, 59-71
– McClelland D.C., 1981, Is Personality Consistent«, în Rabin A.I., Amoff J.,
Berclay A.M. & Zucker R.A. (Eds.), Further Explorations in Personality, Wiley,
New York, 87-113
27-De Raad B., 1994, op. cit
28 – De Raad B. & Ca!je H„ 1990, Personality in the context of conversation:
Person talk scenarios replicated, Europ. jour, of Personality, 4, 17-36
29-De Raad B., 1994, op. cit.
30 – Brand CR. & Egan V., 1989, The „Big Five” dimensions of personality?
Evidence From ipsative, adjectival self-attributions, Personality and Individual
Differences, 10,1165 – 1171; Dtgman J.M. 1990, op. cit.; Johd O.P., 1990, The
„Big Five” factor taxonomy: Dimensions of personality in the natural language
and in questionnaires, în Pervin L. (Ed.), Handbook of Personality Theory and
82
Research, New York, Guilford, 66-100
■ McCrae R.R., 1994, Psychopathology from the perspective of the five-factor
mode!, în Strack S.  & Lorr M. (Eds.), Differentiating normal and abnormal
personality. New York, Springer, 29 – 39 – consideră că psihologia personalităţii
ar trebui sä profite de un cadru generai unde explicaţiile pot fi căutate Iα nivele
diferite; un astfel de cadru general este modelul oferit în lucrare.
– Modelul este reprodus din lucrarea citată, prezentată ţi comentată de autori
în 1994, Tn cadrul celei de a VII conferinţe a EAPP, unde este denumit „Un model
al persoanei”
– op. cit.
– E. Spranger, 1928, Types of Man, Stechert, New York, & Allport G.W.,
Vernon P.E., Lindzey G. 1960, A Study of Values, Houghton Mifflin, Boston (Ed.
a III-α) unde autorii bazându-se pe tipologia lui Spranger: omul teoretic,
economic, estetic, social, politic Şi religios construiesc un test omonim în două
parii, cu un total de 45 itemi. De exemplu: Când asistaţi Iα o ceremonie bstuoasä
(bisericească sau academică, o instalare în funcţie etc.) sunteţi mai mult
impresionat de: a. culoarea st fastul ocaziei; b.influenta ţi puterea grupului.
Preferinţa este reprezentata grafic printr-un profil. Autorii considera testul de tip
ideografic.
– Jung CG., 1921, Psychologische Typen, Gesammelte Werke, vol. VI,
Rascher-Verlag, Zurich (1960) partial tradusă în 1994, Descrierea tipurilor
psihologice, antologia CG. Jung vol. II, Ed. Anima, Bucureşti; Jong introduce de
fapt prima data termenul de introversie în 1910, în „Psychic Conflicts in a Child”
par. 13, Collective Works 17, apoi în 1912, în „Symbols of Transformation”,
C.W. 5, par 19.; $i mai pe larg în  1913, în comunicarea „A Study of
Psychological Types”, formularea explicita- apare în C.W.6, par 858: „Propun
folosirea termenilor „extraversie* si „introversie” pentru a descrie aceste mişcări
opuse ale libidoului”, par. 858, C.W.6
– op. cit. par.793
■ op. cit, par. 807
• Ribot T.A., 1897, The psychology of emotions, London
– op. cit.p. 406
40 –  Briggs Myers  I., McCaulley M.H.,   1985, Manual: A Guide to the
Development and Use of the Myers Briggs Type Indicator, Consulting Psychologist
83
Press, Palo Alto
– Rust J.,1989, Handbook of ttie Rust Inventory of Schizotypal Cognitions, The
psychological Corporation, London
– Witkin H.A., Lewis H.B., Hertzman M., Mackover K., Meissner P.B., Wapner
S.,  1954, Personality through perception: An experiment and clinical study,
Harper, New York
43 –  Witkin   H.A.   &  Goodenough   D.R.,   1977,   Field  dependency  and
interpersonal behavior, Psychological Bulletin, 84, 661-689; 1981, Cognitive
styles. Essence and origins, Intern. Univ. Press, New York
– Kelly G. A., 1955, The Psychology of personal constructs, Norton, New York
– Bannister D.,1977, New perspectives in persona! construct theory, Acad.
Press, New York
– Miljkovitch J., 1981, Factorial analysis and the distances computations in
repertory grid test of G.A.Kelly. Introduction to digital programme, Review of
Applied Psychology, 31,1,41 -58
– Marcus S. & Cătina A., 1976, Rolul constructed în cunoaşterea empaticä,
Revista   de  psihologie,3,   253-263;   1978,   Stiluri   apreciative,   Revista   de
psihologie,  1,  37-47;  1980, Stiluri apreciative,  Ed. Academiei,  Bucureşti;
Minulescu M., 1982, Rezolvarea de probleme şi stilul cognitiv în investigaţia
judiciara (cercetări psihologice asupra activităţii şi. personalităţii lucratorilor din
judiciar), teza de doctorat, Univ. Bucureşti
– op. cit. par. 871
– op. cit., 58.6% dintre profesioniştii eficienţi aparţin modalităţii empatice şi
29.3% modalităţii analogice; tendinţa de a utiliza mecanisme proiective în
inferenţele   ţi   aprecierea   interpresonalâ   este   înalt   semnificativa,   fiind
discriminative empiric din perspectiva criteriului eficientei profesionale. Astfel
încât una din concluziile cercetării este că stilul empatic si cel analogic de
evaluare interpresonalö se manifestă pentru această categorie profesională ca o
caracterristică specifică a structurii personalitătii-
– op. cit.p. 41
– op. cit. p. 46
– op. cit, v. n. 49
– op.cit., par. 870 – 871
54 –  Anastasi  A.,   1957,  op.  cit;  Crombach  L.G.,   1960,   Essentials of
84
psychological testing, Harper & Row, New York; Angleitner A.., op. cit.; Costa P.T. & McCrae R.R., op.cit:; Hofstee & De Raad, op.cit.
55 – Silva F.,  1994, Structure and causality in personally and behaviour;
Westmeyer H.,  1994, The causal status of structural concepts in personality
psychology -ambele comunicate Iα a Vlt-a conf. a EAPP, Madrid; Nowack W,
1995, Perspectives on the self: is the ideal self socially desirable; Hofstee W.K.B.,
Hendriks  A.A.J.,   1995,   Should  we  try  to   control   for  socially   desirable
responding; Paulhus D.L., 1995, Meaning the dimensionality of socially desirable
responding: A paradox; Borkenau P., Ostendorf F., 1995, Are social desirability
scales useful to identify subjects who respond in a socially desirable way;
Fernandez-Ballesteros D.,  1995, Are social desirability and faking different
dimensions – a II-α conf. a EAP A, Trier; Zuckerman M., 1994, Good and bad
humors:  Biochemical bases of personally disorders, a VII-α conf. a EAPP;
Westmeyer A., 1995, The constructionist approach to psychological assessment:
Problems and perspects; Van den Bercken J.H.L., Van Aarle E.J.M.,  1995,
Recursive diagnosis. A model for diagnostic reasoning, – contribuţie Iα a III-α
conf. a EAPA, Trier.
■ op. cit, p.558
– Eisenberg P., 1941, Individual interpretation of psychoneurotic inventory
items, Journ.  of General  Psychology,  25,   19  -40.   Experiment constatativ,
anchetează subiecţii în legătură cu motivul pentru care au dat anumite răspunsuri
Iα itemii testului ( răspunsuri de formatuIrDa -? – Nu). In afara unei game largi
explicative pentru fiecare răspuns, descoperă ţi explicaţii identice pentru formate
de răspuns opuse; Forsman L, 1993, Giving extreme Responses to items in
Self-esteem   scales:   Response   set  or  personality  trait?   Europ.   Journ.   of
Psychological  Assessment,   9,   1,   33   -40,  care  descoperă  că  numărul  de
răspunsuri extreme corelează semnificativ între scale diferite, ceea ce-l conduce
Iα afirmaţia că a da răspunsuri extreme poale fi un aspect independent de
conţinutul scalei; analiza a condus spre determinarea faplului că acest tip de
răspunsuri erau în mare măsură determinate de o respingere categorică a acelor
itemt are descriu o caracteristică negativă a persoanei.
– Allport G. W.,  1937, Personality: a psychological interpretation, Holt,
Rinehart & Winston, New York
– Meili R., 1964, Manuel du diagnostique psychologique, P.U.F., Paris
85
– op. cit.
– Megargee E.I., 1972, The California Psychological Inventory Handbook,
Jossey-Bass, San Francisco, Washington, London: capitolul Strategia construirii
itemilor & cap. Metode generale de construire ä inventarelor, p. 15 – 28
– Hase H.D. & Goldberg LR., 1967, The comparative validity of different
strategies of deriving personality inventory scales, Psychological Bulletin, 67, 231
-248
– op. cit. p.22
– Hofstee W.K.B., De Raad B., Goldgerb LR., 1992, op cit: Hendriks A.A. J.,
Hofstee W.K.B., De Raad B.,  1993, Construction of the AB5C Personality
Questionnaire, lucrare prezentată Iα a II-α conferinţe da EAAP, Groningen
– Perugini M., 1993, A circumplex hierarhical approach to individuate a
taxonomy of personality caracteristics, teză de doctorat, Universitatea din Roma
– Galluci M., Lauriola M., Leone L., Uvi S., Perugini M., 1994, Comparing
different MTMM methodes on the big five domains, lucrare prezentatö Iα a VII-α
conferinţă EAPP, Madrid; Perugini M., Leone L, Galluci M., Lauriola Mv 1994,
Selection of a short adjective checklist to measure big five ■ SACBIF, lucrare
prezentata Iα a Vil-a conferinţă a EAPP, Madrid; Sleyer R., Ferring D„ Schmitt
M.J.,  1992, States and traits in psychological assessment. Europ. Journ. of
Psychological Assessment, 2, 79 -98 în care autorii propun o clasă de modele
denumite „Modele de trasäfuri-stäri latente (LSTM}* care iau în considerare
efectele sistematice ale situaţiei în care se desfăşoară evaluarea şi interacţiunile
persoană-situatie. Prin situaţie se înţeleg toate influentele trecătoare asupra
comportamentului persoanei în momentul evaluării -caracteristici ale situaţiei,
trăiri recente, stări psihofîziologice etc.
– Hofstee W.K.B. si al. op. cit; Perugini M., 1993, A circumplex hierarhical
approach to individuate a taxonomy of personality caracleristics, tezä de
doctorat. Universitatea din Roma
– De Raad B., op. cit.
– Angleitner A, John O.P., Löhr F.J.,1986, 1f s what you ask and how ask it:
an itemmetric analysis of personality questionnaires, în Angleitner A. & Wiggins
J.S. (Eds.), Personality Assessment via questionnairea, Springer-Verlag, Berlin,
61 – 108
– op. cit. p. 67
86
– De Raad B. si c.1.,1988, op. cit^Hofstee W.K.B., 1990, The use of everyday
language  for scientific  purpose,  Europ.  Journ.  of Personality,  4,  77 -88;
Angleitner A.jOstendorf  F.,  John  O.P.,   1990,  Towards  a Taxonomy of
personality descriptors in German. A psycho-lexical study, Europ. Joum. of
Personality, 4, 89 – 118: De Raod B.,1992, The replrcability of the Big Five
personality dimensions in the three word classes of the Dutch language, Europ.
Joum. of Personality, 6, 15 -29; Caprara & Perugini, 1994 op. cit; Hofstee
W.K.B., 1994, op. cit.
– Meehl, 1972, Reactions, reflections, projections, în Butcher J.N. (Ed.),
Objective Personality Assessement: Changing Perspectives, Acad. Press, New
York, 131 – 189
– op. cit., p. 161-162
7A – Jackson D.N., 1967, Personality Research Form Manual, Goshen, Research Psychologists
75 –   Jackson   D.N.,   1970,   A  sequential   Systhem   for  Personality  scale
development, în Spielberger CD. (Ed.), Current topic in clinical and community
psychology, vol.2, Acad. Press, New York, p.61-96
– Loevinger J.L, 1957, Objective tests as instruments of psychological theory,
Psychological Reports, 3, 635 -694
– Buss D.M. & Croik K.H., 1983, The Act frequency approach to personality,
Psychological Review, 90, 105 – 126
– Wiggins J.S., 1979, A psychological taxonomy of trait descriptive terms: the
interpresonal domain, Journ. of Personality and Social Psychology, 37, 395-412
– Angleitner si al., 1986, op, cit., p.66
80 – Goldberg L.R.,   1971, A historical survey of personality scales and
inventories, în McKeynoids P. (Ed.), Advences in psychological Assessment, vol.2,
Palo Alto, 293 – 336
– Angleitner A. si al., 1986, p.67
– Allport G.W. & Odbert H.S., 1936, Trait names: a psycholexical study,
psychological Monographs, 47
– op. cit.
– op. cit.
– op. cit. p. 85
– op. cit. p. 86
87
87 –  Hofstee W.K.B.,   1994,  Who  knows  best about  personality,   lucrare
prezentată Iα a VII-α conferinţă EAPP, Madrid
– McCrae R.R., 1990, p. 119
– op. cit. p.22
– Angjeitner A., Riemann R.,1991, What can we learn from the discussion of
personality questionnaires for the construction of temperament inventories?, în
Strelag J., Angleitner A.  [Eds.),  Explorations in Temperament:  International
perspectives on Theory and Measurement, p. 191 – 204, Plenum Press, London
– op. cit
92 – Goldberg LR.,  1992, From ace to zombie: some explorations in the
language of personality, în Spielberg CD. în Butcher J.N. (Eds.}, Advances in
Personality assessement vol. 1, p. 203 – 234, Erlbraum, Hillsdale, N.J.; Briggs
S.R., 1992, Assessing the Five-Factor mode! of personality description, Journ. of
Personality, 60, 253 -293
– op. cit
– op. cit.
– op. cit.
– op. cit. p.79
– Janke W., 1973, Das Dilemma von Personlichkeitfragebogen; Lennertz E.,
1973,  Thesen   zur  itemsammlung  bei   Personlichkeitsfragenbogen;  ambele în
Reinhart G. (Ed.), Bericht über den 27. Kongress der Deutschen Gesellschaft fur
Psychologie, Kiel, 1970, Hografe, Gottingen
– Goldberg LR., 1963, A model of item ambiguity in personality assessement,
Educational and Psychological Measurement, 28, 273-296
– Tabel relaţiei item-träsäturä: un sistem categorial, este propus de Angleitner
si al., 1986, op. cit. p.69

-op. cit.
-op. cit., p.543
102 –  Goldberg   LR.,   1981,   Unconfounding  situational  attributions  from
uncertain, neutral and ambiguous ones: A psychometric analysis of description
of oneself and various  types  of others,  Journ.   of Personality  and Social
Psychology, 41,3, 517-552
103-op. cit. p.542
104 – Stephenson W., 1950, The significance of Q-teehnique for the study of
88
personality, în Reymert Ml. (Ed.), Feelings and Emotions, McGraw-Hill, New York, p. 552 -570
– Foss D.J., Hakes D.T., 1978, Psycholinguistics, Englewood Cliffs: Prentice
Hall
– Lienert G.A., 1969, Testaufbau und Testanalyse, Beltz, Weinheim; Löhr f.
j., Angleitner A., 1980, Eine Untersuchchung zu sorachfichen Formulierungen
der items in deutschen Personlichkeitfragebogen, Zeitschrift fur Differentielle und
Diagnostische Psychologie, 1, 217 – 235;
Angleitner si aLop. cit.
– op. cit.
– Rogers T.B., 1971, The process of responding to personality items: some
issues,   a   theory   and   some   research,   Multivariate   Behavioural   Research
Monograpg, 6;  1977, Self-Reference in Memory: Recognition of Personality
Items, Journ. of Research in Personality, 11, 295-305
109-op. cit., p. 84-85
-op. cit.
– op. cit.
-op. cit.
-op. cit., p. 101
-op. cit., p. 101
89
I!
CHESTIONARELE DE TIP „BIG FIVE” – CEI CINCI SUPERFACTORl
1. STRATEGIA DE CONSTRUIRE PORNIND DE LA SPECIFICUL LINGVISTIC
Paradigma lexicala a abordării lingvistice a dimensiunilor de personalitate afirmă că analiza dicţionarului limbajului natural -lexiconul unei limbi – poate oferi o bază pentru o taxonomie cuprinzătoare a trasaturilor de personalitate (Norman, 1963, (1), limbajul natural este un depozitar al descriptorilor potenţiali pentru personalitate (Goldberg, 1 981 (2), iar acele diferente care sunt cel mai semnificative în tranzacţiile cotidiene între oameni este posibil să fie încodate în limbajul lor.
Selecţia termenilor din dicţionare pune două tipuri de probleme: 1. cum se face o astfel de selecţie; 2. ce tipuri de termeni – adjective, substantive, itemi din chestionarele de personalitate – trebuie incluşi în experimentare. Nu există de fapt vreo definiţie a personalităţii care să ghideze cercetătorul în legătură cu acei termeni (cuvinte singulare sau expresii) care care au calitatea de a fi descriptori ai personalităţii.
Majoritatea studiilor şl eforturilor sistematice s-au axat pe
90
adjective si au condus în principal spre teste sub forma unor seturi de adjective bipolare. Metoda iniţiată de selecţie a pus accentul fie pe cunoştinţele experţilor, fie a oamenilor obişnuiţi, fie pe o îmbinare a experienţei ştiinţifice cu experienţa comună. Astfel Lista de adjective bazată pe engleza americană construită de Goldberg în 1981 (3) a pus accentul pe judecata experţilor. în construirea listei de adjective olandeze în 1973 de Brokken (4) şi germane de Angleitner si al., 1987 (5), decizia finală s-a bazat pe oameni obişnuiţi. Experţii au fost utilizaţi pentru a exclude initial anumite clase de adjective care nu se referă Iα personalitate şi Iα diferentele interindividuale.
Ipoteza că adjectivele sunt descriptorii cei mai adecvaţi si preferaţi când se fac descrieri libere ale personalităţii unui om (Fiske si Cox, 1979; Hampson, 1983; Livesley şi Bromley, 1973, (6) a fost însă relativizată prin alte cercetări experimentale. Astfel, De Raad, 1985 (7), care doar în 11 cazuri dintr-un total de 113 subiecţi care trebuiau să descrie liber un comportament, probează folosirea adjectivelor. Asemănător, Hofstee, 1990 (8), descoperă că, pentru olandeză, doar 27% dintre adjectivele listet tui Brokken fac parte dintr-o listă de frecvente de 720.000 cuvinte scrise şt vorbite, dintre care unele nici măcar nu sunt prezentate ca descriptori cje personalitate. In vorbirea spontană apar nu atât adjective, cât mai ales expresii şi propoziţii.
Fie ca alternativă, fie ca suplimentare, au fost luate în consideraţie şi alte clase de cuvinte ca potenţiali descriptori de perso-nalitate precum: substantivele (Goldberg,1982; D« Raad si Hoskens, 1990 (9) şi verbele (De Raad.Mulder, Kloosterman şi Hofstee, 1988 (10) care pun accent pe comportamtint, spre deosebire de adjective care pun accent pe dispoziţie.
91
Altă direcţie în construirea chestionarelor Big Five este cea care preferă propoziţii {Bromley,! 977 (11). Studii ca cele ale lui Angleitner, John şi Löhr, 1986 (12), au realizat taxonomizarea tipurilor posibile de relaţii între conţinutul itemului şi trăsătura de personalitate, sau Hofstee, 1984 care demosntrează că structura prototip a itemului unui chestionar este o trăsătură de tip conditional, deci o predispoziţie de a se comporta într-un anume fel, într-o situaţie specificată.
Controversa majoră contemporană în evaluarea personalităţii priveşte diferenţierea şi utilitatea abordării de tip trăsături ate personalităţii – considerată de mulfi clasică -, fata de abordarea de tip comportamental. Această diferenţă se regăseşte şi în diferenţierea limbajului personalităţii. Există astfel adjective abstracte prin care se descrie personalitatea; fată de propoziţii care fac referinţă Iα comportamente specifice relevante pentru personalitate, sau, în terminologia lui Bus şi Craik (13), „acţiuni”.
Aspectele care restrâng utilitatea adjectivelor sunt lipsa de specificitate, nivelul înalt de abstracţie, caracterul inferential (fată de observaţie) al atribuirii şt aplicabilitatea diminuată, respectiv funcţionarea lor într-o refea semantică de tip asociativ care obscurizează relaţiile lor empirice (Borkenau, 1984, Nisbett & Ross, 1980 (14). Pe de altă parte, propoziţiile de tip comportamental au o gamă mai restrânsă de cuprindere (generalitate) şi nivelul de fidelitate este mai scăzut. Nivelul ridicat de specificitate pentru comportament este contraargumentat de o scăzută aplicabilitate; specificitatea situafională în mod paradoxal 1e poate face nefamiliare unora dintre subiecţi.
în plan teoretic se face distincţia între: 1. specificitatea comportamentală,   –   diferenfiindu-se  descriptorii  în  abstracţi
92
(nespecifici) şi concreţi (specifici) şi 2. specificitatea situational, -diferentiind între itemi care se referă 1a comportamente specifice pentru o anume situaţie (condiţionali), fată de cei care nu sunt sensibili îa specificul situational (neconditionali).
O încercare de a clasifica limbajul personalităţii prin intermediul specificităţii comportamentale şi a specificităţii situational a condus pe De Raad, Mulder, Kloosterman, Hofstee, 1988 (15), Iα a găsi 4 tipuri de itemi posibili pentru instrumentele de tip Big Five:
1. adjective singulare (de exemplu extrovert, stabil, conştient etc.) care sunt simultan abstracte şi neconditionale; 2. verbe singulare (de exemplu se bâlbâie, roşeşte, insultă etc.) care sunt specîîice/cohcrşte^din punct de vedere comportamental, dar rămân necojiditiânale; 3. propoziţii adjectivale (de exemplu, este deschis când’se află în prezenta altora), care nu au specificitate comportâmferit^ij dar au specificitate situatională; 4. propoziţii cu cenlrul-cte’^fieiufate pe sensul verbului ( de exemplu, se bâlbâie când este în prezenta unei persoane de sex opus} care au prin formulare Spebificjtaţ^ţcornportamentală şi specificitate situatională. Dacă propozifîife de tip adjectival au fost utilizate mult în chestionarele de personalitate, ultima categorie, a propoziţiilor centrate pe verb a fost mai puţin studiata şi este mai pufin extinsă în practica chestionarelor.
De fapt, în practică, nu a avut ioc o propriu-zisă interferenţă sau opozifie între cele două direcţii, mai degrabă o diviziune a muncii, după expresia lui Hofstee, 1990 (16), în sensul că mai ales cercetările teoretice s-au servit de adjective, în timp ce, în plan apllicativ, s-au preferat propoziţiile în construirea chestionarelor care să studieze persoane reale. Cel din urmă aspect se conjugă
93
şi cu considerentul de a nu cere subiecţilor sä focä judecăţi abstracte.
Procedura de selecţie lexicală include mai multe etape. Sursele de obţinere a descriptorilor de personalitate sunt lexicoane ale limbii sau dicţionare bilingve. Criteriile de selecţie sunt pe rând aplicate pentru a reduce din mulţimea de sute de mii de cuvinte, 1a un număr de cuvinte (adjective, verbe, substantive) care sâ fie atât înalt specifice pentru descrierea personalităţii, cât si larg cunoscute vorbitorilor limbii respective.
Un prim criteriu pentru selecţia din lexicon este potenţialul de descriptor de personalitate. De obicei, se lucrează cu o echipă de doi experţi care scanează independent acelaşi lexicon. De regula se scot în jur de 50% dintre termenii din categoria avuta în vedere.
Aceasta prima listă este supusa selecţiei prin prisma criteriului utilizării în limbajul zilnic, realizat de o altă echipa de 2 • 4 experfi.
Reducerea continuă prin aplicarea unei evaluări în funcţie de două criterii descriptive: criteriul „natură” şi criteriul „persoană”, dezvoltate de Brokken, 1978 (17), Criteriul natură conţine instrucţiunea de a indica dacă adjectivul se potriveşte unei propoziţii de forma „El/ea este …de Iα natură”; criteriul persoană conţine instrucţiunea de a indica dacă adjectivul poate fi folosit pentru a răspunde Iα o întrebare de forma „Ce fel de persoană este Dl/D-na X V
In acest moment numărul de persoane care evaluează independent pe baza celor 2 criterii lista de adjective este mult mai mare – între 40 – 100. Se vor retine în aceasta etapă numai acele adjective care au fost evaluate de cel puţin 50% dintre evaluatori ca descriptive pentru personalitate.
94
Etapa următoare, realizează o evaluare pe baza criteriului „fundamentalitâtii”: măsura în care un adjectiv este considerat „fundamental” vs. „superficial”. Din nou, numărul de evaluatori este mare: între 40-100.
Lista de adjective construită de Brokken a cuprins în etapa de experimentare un număr de 1203 itemi, care au fost dart pentru autoevaluare şi eteroevaluare ( = evaluarea unei alle persoane), constituind eşantionul de bază pentru testul respectiv.
Alte cercetări au simţit nevoia să reducă şi mai mult numărul de adjective, si au continuat prin aplicarea unui criteriu compozit: selectarea treimii superioare pentru scorurile însumate ale criteriilor natură şi persoană (De Raad şi al., 1988 (18). Calculând pentru fiecare dintre scorurile Iα criteriile natură, persoană şi fundamentalitate nivelul S (superior), M (mediu) şl Sb (slab), în care M reprezintă 95% interval de încredere în jurul centrului scalei, De Raad, 1992, operează încă o reducere reţinând doar adjectivele care pentru toate 3 criteriile au nivelul de încredere S, sau cel puţin 2 nivele S şi unul M. Reducerea pentru verbe şi substantive, de obicei mat puţin numeroase decât adjectivele ajunge Iα un număr rezonabil, în jur de 5oo, după primele două, trei etape.
Acestea au fost listele care au intrat în experimentare. Au fost aplicate pe un număr de 2oo de subtecH – unii cercetători au folosit numai procedeul autoevaluărilor, alţii au folosit şi eteroevaluäri. Rezultatele acestor subiecţi au intrat în calculele statistice implicate de analiza factorialâ. Unii cercetători preferă să iucreze după ce au supus rezultatele brute unei proceduri numită ipsa tiza re, menită a neutraliza unele dintre ideosincrazîile care apar Iα folosirea evaluărilor de tip Lickert. Ipsatizarea
95
înseamnă o standardizare pe subiect de-a lungul tuturor termenilor (Ostendorf, 1990 (19).
Alţi cercetători acuză procedura ipsatizării de faptul că supune răspunsurile uneî relative artificializări prin efectele inerente „tendinţei centrale”, anume eliminarea forţată a răspunsurilor extreme/ neobişnuite care au şi ele o semnificaţie empirică, ce astfel se pierde.
în afara cercetărilor şi metodologiei echipei olandeze, s-au rea-lizat studii lingvistice pentru evidenţierea numărului de factori în engleza-americană (Goldberg, 1981, John, 1990, Costa şi McCrae, 1985, Wiggins, 1979); germană (Angleitner, Ostendorf, John, 1990), italiană (Caprara, Perugini, 1993, Di Blas, Forzi, 1994, Perugini, Leone, Gailuci, Lauriola, 1994, Caprara, Barbaranelli, Borgogni, Perugini, 1994), franceză (Marvielde, 1994), ungară (De Raad, Smiszek, 1994), croată (Mlacic, Knezovic, 1994), a’ara, limbă vorbită în Insulele Solomon & orissa, limbă vorbită în India (White, 1980), dialecte japoneze (Bond, 1979, 1983, Bond & Forgas, 1984), filipineză (Church & Katigbak, 1989) (20). Toate au evidenţiat soluţii factoriale optime de 5 superfactori, deşi nu toate au folosit metodologia standard de selecţie. Evident, solubile factoriale prezintă diferenţieri mai ales în ceea ce priveşte ordinea semnificaţiei (utilitatea) factorilor pentru varianta comportamentului vorbitorilor diverselor limbi, dar şi în ceea ce priveşte compoziţia intrafactorială, faţetele şi semnificaţia lor.
Alţi autori, precum americanii Costa şi McCrae, 1985, sau John, 1990 (21), au utilizat în studiile menite să conducă ia instrumente pentru măsurarea celor 5 superfactori depozitul de date oferit de conţinuturile unor teste anterioare. De exemplu,
96
Costa şi McCrae utilizează Scalele Big Five de 4o de adjective bipolare ale !ui Goldberg combînându-le cu un set suplimentar de alte 4o scale de adjective. In combinaţie cu o versiune timpurie a testului NEO (care avea doar 3 scale pentru nevrotism, extraversie şi deschidere) acestea sunt administrate subiecţilor. Rezultatele, analizate factorial, conduc spre modelul de 5 mari superfactori (McCrae, 1990 (22), factori care astfel pot fi măsuraţi printr-un format mai traditional decât listele de termeni. Studiul realizat în continuare de cei doi americani a introdus în chestionarul NEO PI două noi scale, agreabilitatea şi conştiinciozitatea, astfel încât din 1987 instrumentul era complet şi considerat ca sursă primară pentru obţinerea celor cinci factori. Studii experimentale în continuare au urmărit delimitarea empirică a faţetelor factorilor si validarea empirică utilizând în paralel alte chestionare (MMPt, MBTI, EPI, PRF – Personality Research Form, GZTS, Wiggins’ Interpersonal Adjective Scales, Block”s California Q-Set, ACL -Gough-Heilbrun Check List}.
în planul instrumentelor propriu-zise, se lucrează fie cu teste structurate în fiecare limbă, fie folosind traduceri acreditate, experimentate şi analizate factorial.
Cα formă, aceste instrumente sunt de două tipuri: iiste de adjective şi chestionare de personallitate. Dintre cele mai studiate empiric     şî     utilizate     liste     de     adjective     menţionăm:
50 – BRS (Bipolar Rating Scales), respectiv lista de adjective
Goldberg,   1981,   care  conţine  adjective  în   scale  bipolare;
reprezintă marcării standard pentru structura factorîală Big Five şi
constă din scale de evaluare în 9 puncte (10 pentru fiecare dintre
cei 5 superfactori)
IAS-R (interpersonal Adjective Scales – Revised) construită de
97
Wiggins, 1990 (ce va fi prezentată în capitolul despre modelele circumplexe);
BARS (Bipolar Adjective Rating Scales), care cuprinde 179 de
adjective bipolare organizate în scale;
SACB1F (Short Adjective Checklist Big Five), un check list care
cuprinde 5o de adjective bipolare pentru cele 5 scale; redizat de
Perugini, Leone, Galluci, Lauriöla, 1993
Chestionarele cele mai experimentate şi cunoscute sunt:
NEO PI R (NEO Personality Inventory Revised), Costa & Mc.
Crae, 1 989;
PPQ (Professional Personality Questionnaire), Kline & Lapham,
1992;
ZKPQ-llI, Zuckerman-Kuhlman Personality Inventory forma
a III-α, 1992;
– BFQ   (Big   Factor  Questionnaire),   Caprara,   Barbaranelli,
Borgogni, Perugini, 1993 (23).
In 1993, Ostendorf & AngJeitner (24), realizează un studiu comparativ pe diferite instrumente care îşi propun să măsoare cei cinci superfactori: NEO Pl-R. PPQ, ZKPQ-III, Autorii analizează capacitatea scalelor acestor trei chestionare de a evidenţia cei 5 superfactori, lucrând cu o listă de adjective, deci un instrument derivat direct dintr-un studiu lexical: BARS (scoruri factoriale derivate din scale de evaluare cü 179 de adjective bipolare).
Datele relevă pentru NEC Pl-R capacitatea cea mai veridică de a obfine date pentru măsurarea celor 5 superfactori. Celeleite două chestionare, PPQ şi ZKPQ-III prezintă încărcături factoriale mai puţin clare, scalele respective fiind puternic încărcate pentru mai mulţi factori simultan, sau nu au nici o încărcătură factorială clară pentru vreunul dintre cei 5. Astfel, de exemplu, nici una
98
dintre cele 5 scale ale testului PPQ (insecuritate, blândeţe, introversie, conştiinciozitate, convenfionalitate) nu prezintă o încărcătură semnificativă pentru factorul nevrotism; scalele insecuritate, introversie, convefionalitate contribuie toate semnificativ Iα factorul deschidere („intelectual”); scalele blândeţe & introversie, contribuie semnificativ Iα factorul agreabilitate. Situaţia este asemănătoare pentru ZKPGHIÎ, unde nici una dintre cele 5 scale ale testului (impulsivitate, nevrotism-anxietate, agresivitate-ostilitate, activism şi sociabilitate) nu contribuie Iα factorul intelectual (deschidere); de asemenea, scalele impulsivitate şi sociabilitate contribuie semnificativ pentru factorul extraversie, iar scalele impulsivitate şi activism contribuie semnificativ Iα factorul conştiinciozitate.
Ultima cercetare europeană dezvoltată de Hendriks, Hofstee, de Raad, Angleitner a condus în 1995 Iα instrumentul FFPl (Inventarul de personalitate a celor 5 mari factori), în trei versiuni standardizate: olandeză, engleză şi germană. Chestionarul cuprinde 100 de îtemî scurţi şi concreţi pentru auto şi eteroevaluare şi permite obţinerea scorurilor generale Iα cei 5 mari factori, precum şi scorurile pentru 40 de faţete bipolare (amestecuri a celor 5 mari factori).
2. SUPERFAaORI! PERSONALITÄT« $1 FAŢETELE ACESTORA
Prezentarea superfactorilor o realizăm din perspectiva cercetărilor celor mai elaborate, respectiv cele realizate de echipele conduse de Costa & McCrae (25). In prezent, s-au validat câte 6 fafete pentru fiecare dintre superfactori. Desigur, având în
99
vedere specificitatea înaltă a acestor tipuri de instrumente pentru cultura limbii respective, există posibilitatea, care se întrezăreşte din datele de cercetare ale echipelor olandeze şi italiene, ca structura intrafactorială a celor 5 superfactori să difere în variatele spatii lingvistice, conform a ceea ce populaţia vorbitoare în mod specific consideră utii în evaluarea comportamentului / personalităţii.
NEVROT1SM (N)
Este considerat domeniul ce! mai cercetat al personalităţii. Definit ca stabilitate emoţională / adaptare fată de nevrotism / neadaptare (Costa, Mc Crae, 1992 (26). Tendinţa generală de a trăi afecte negative precum teama, tristeţea, jena., mânia, vinovăţia, dezgustul reprezintă miezul acestui factor. în măsura în care acest tip de afectivitate influenţează adaptarea, în conţinutul acestei dimensiuni intră şi tendinţa de a avea idei iraţionale, ‘căderea capacităţii de control a impusurilor, de a face fată stresului. Dimensiunea ca atare reprezintă aspecte ale normalitătii psihice. Extrema nevrotismului – scorurile înalte – este însă interpretabilă în sensul unui risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificaţia psihopatologică să fie obligatorie: pot exista situaţii de scoruri înalte fără ca vreo tulburare psihiatrică sä poată fi efectiv diagnosticată ca atare. De asemenea, trebuie menţionat că nu toate tipurile de tulburări psihiatrice antrenează o simptomatică care sä implice nivele înalte de nevrotism. Extrema opusă – scorurile joase – reprezintă stabilitatea emotinalâ; în fata stresului astfel de persoane rămân calme, relaxate, cu un temperament în general egal.
100
Fafefele Nevrofismului
NI Anxietatea
Reprezintă tendinţa de a trat temeri, îngrijorări, nelinişti, nervo­zitate, precum şi de a prezenta o anxietate liberă, nefixată pe anumite conţinuturi. Nivelele înalte, deşi scala nu măsoară fobii sau temeri specifice, pot antrena şi astfel de simptome. Nivelele scăzute, reprezintă calmul, relaxarea.
N2 Ostilitatea
Nivelul înalt semnifică tendinţa spre stări frecvente de mânie, stări de frustrare, înverşunarea. Exprimarea propriu-zisă a acestor stări afective depinde în bună măsură de nivelul agreabilitătu. Există o corelaţie între dezagreabilitate şi ostilitate înaltă. Polul opus reprezintă tendinţa de a nu se înfuria uşor, de a prezenta o stare prevalentă de comfort psihic.
N3 Depresia
Este cel mai bun predictor pentru starea de bine, de „fericire generală”. Polul depresiv, indică tendinţa spre a trăi predominant afecte de tip depresiv; stări de vinovăţie, tristeţe, descurajare, lipsă de speranţă, singurătate. Polul opus înseamnă inexistenta acestei tendinţe, dar nu şi predominanta stărilor de veselie şi lipsă de griji, aspecte care fin de extraversie.
N4 Conştiinţa de sine (exagerată)
A fost descris ca un factor de anxietate socială şi timiditate, în sensul accentuării stărilor afective de ruşine, sensibilitate ia ridicol, de a se simţi încurcat în prezenta altora, de a trăi sentimente de inferioritate. Polul opus nu atrage şi stări de încredere sau abilităţi sociale, dar indică faptul că astfel de persoane se tulbură mai puţin în situaţii sociale penibile.
101
N5: Impulsivitate
Incapacitatea de autocontrol a impulsurilor şi dorinţelor. Dorinţele (de a fuma, a poseda, a mânca…) sunt percepute ca fiind prea puternice, individul se simte incapabil să 1e reziste; deşi, ulterior, poate regreta un anumit comportament. Polul opus prezintă capacitatea de a rezista Iα tentaţii şi frustrări. Impulsivitatea nu înseamnă în acesta faţetă nici spontanei etate, nici timp rapid de decizie, nici asumarea riscului.
N6: Vulnerabilitate
Aspectele psihice ale acestei trăsături se referă Iα vulnerabilitatea fată de stres. Astfel, polul ridicat semnifică incapacitatea de a face fată stresului, cu tendinţa de a deveni dependenţi, panicaţi, lipsiţi de speranţă în situaţiile de urgentă. Polul scorurilor joase antrenează autoaprecierea de competentă şi stăpânire în fata stresului.
Dintre trăsăturile evidenţiate prin unele liste de adjective bipolare apar ca descriptori ai nevrotismului: isteric vs. tăcut, nevrotic vs. cu încredere în sine, nervos vs. calm, anxios vs. liniştit, depresiv vs. stabil (SACBIF, 1933 (27); anxios, capricios, dominat de dispoziţii, temperamental, invidios, emotiv, iritabil, agitat, gelos, sensibil, nervos, nesigur, temător, îşi plînge de milă, foarte încordat fată de lipsit de invidie, neemotiv, relaxat, imperturbabil, neexcitabil, nesolicitant (Goldberg, 1992 (28); plin de griji, tensionat, anxios, agitat, hipersensibil, cu tendinţa spre culpabilizare, conştiinţă de sine, încordat, supraexcitabil fată de lipsa conştiinţei de sine, fără toane, stabil, neanxios şi neagitat, calm, în largul său, relaxat, fără nervozitate, fără griji { Wiggins, 1990(29).
102
EXTRAVERSIA (E)
Domeniul dimensiunii extraversie, aşa cum apare din cercetările empirice, cuprinde o multitudine de trăsături, mai ales pe acelea care sunt uşor sesizabile în comportamentul curent. Nu ne putem aştepta ca o serie de aspecte specifice extraveriei / introversiei dar mai puttn vizibile / observabile direct să fie clar delimitate {v. Jung, 1921 (30). De asemenea, din acelaşi motiv, comportamentul introvert este şi mai sărac în aspecte diferenţiale.
Astfel, extravertul apare sociabil, se simte în largul său printre oameni şi grupuri mari, este afirmativ, activ, vorbăreţ; îi place ceea ce este excitant, stimulativ, cu o dispoziţie în general veselă, energică şi optimistă. în cultura americană de exemplu, prototipul extravertului este vînzătorul, comerciantul, întreprinzătorul.
Introversia apare delimitată mai ales prin raportare 1a comportamentul extravert – ca lipsă a extraversiei; individul este rezervat, dar nu neprietenos, independent, liniştit fără a fi greoi. Fără a suferi în mod necesar de anxietate socială, preferă să fie singuri, şi deşi nu au exuberanta extravertilor, nu sunt nefericiţi sau pesimişti. Datele de cercetare se distanţează astfel de unele dintre aspectele incluse traditional în această dimensiune, pe care însă 1e vom regăsi în chestionare precum cele construite de Eysenck, Cattell, Gough (ca să nu menţionam decât pe cele mai importante).
Faţetele extraversiei
Eh Căldura / entuziasm
Fafetä relevantă pentru extraversia percepută, indică un comportament dominat de afectivitate şi prietenos; persoane care se apropie uşor de ceilalţi, se ataşează uşor. Lα polul opus, nu apare  cu   necesitate   lipsa  de  compasiune  pentru  altü   sau
103
ostilitatea, cî un mod mai distant, formal, rezervat de conduită. în cercetările lui Costa şi McCrae {31}, apare ca fund fafeta cea mai apropiată de superfactorul agreabilitate în relaţiile interpresonale, dar se distinge printr-un aspect de cordialitate şi participare caldă, afectivă care nu este inclusă în agreabilitatea propriu-zisä.
E2: Spiritul gregar
Definit ca preferinţă pentru compania altora. Potul opus indica tendinţa contrară, de a evita chiar compania altora.
E3: Afirmarea
Faţeta indică un comportament dominant, ptin de forţă, cu ascendentă socială; persoane care vorbesc cu uşurinţă, fără să ezite şi devin de obicei liderii grupurilor de apartenenţă. Lα polul opus, sunt cei care preferă să rămână în fundal şi să lase altora grija afirmării sau vorbirii.
E4: Activismui
In comportament se relevă printr-un tempo ridicat, plin de energie, nevoja de a face mereu ceva. Polul opus indică preferinţa pentru loisir, un tempo mai relaxat fără ca acestea să fie interpretabile ca lene, comoditate {32}.
E5: Căutarea excitării
Indică o preferinţă pentru stimulare, o viată excitantă; astfei de persoane preferă culori vii, medii zgomotoase, pericolul. Lα polul opus, preferă o anumită monotonie pe care ceilalţi ar putea-o considera plictiseală / plictisitoare. Lα extrem, factorul poate fi un indiciu pentru comportamentul de tip psihopat α^a cum este descris de MMPI.
E6: Calitatea pozitivă a stărilor emotionale
Reprezintă tendinfa de a trăi stări emotionale pozitive precum bucuria, veselia, fericirea, iubirea, excitarea; persoanele râd cu
104
uşurinţă, sunt optimişti şi satisfăcuţi de viată. Cercetările lui Costa & McCrae (33) indică sentimentul de satisfacţie în fata vieţii şi de fericire, corelat atât cu superfactoru! nevroHsm (corelaţie negativă), cât şi cu extraversia. Faţeta E6 apare empiric ca cea mai relevantă în predictia stării de fericire. Lα polul opus fără a fi cu necesitate nefericiţi, indivizii sunt mai puţin exuberanţi şi lipsiţi de vervă.
Factorul exfraversie apare caracterizat prin adjective bipolare precum: extraversie vs. introversîe, sprinten vs. nevorbăref, conducător vs. timid, copleşitor vs. tăcut, plin de viată vs. plictisitor (SACBIF); extravert, vorbăreţ, afirmativ, verbal, energic, direct, activ, îndrăsnet, viguros, fără constrângeri fată de introvert, ruşinos, liniştit, rezervat, nevorbăret, inhibat, se retrage, timid, neaventuros (Goldberg, 1 992); dominant, afirmativ, dominator, plin de forţă, cu încredere în sine, sigur de sine, ferm, persistent fată de blând, ruşinos, timid, fără forţa, indirect, fricos, neagresiv, neautoritar (IAS-R, Wiggins, 1990).
DESCHIDEREA (O)
Mai pufin cunoscută ca celelalte două, exista un relativ dezacord în privinţa conţinutului de trăsături ai acestui superfactor.
Elementele care apar în cercetările empirice ale lui Costa şi McCrae (34) sunt: imaginaţie activă, sensibilitate estetică, atenţia pentru viata şi simţămintele interioare, preferinţa pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenta în modul de a gândi lucrurile. Aceste aspecte nu se asociază în mod necesar cu educaţia sau inteligenta generală de aceea autorii preferă denumirea de deschidere, alternativei de „factor intelectual”. Sunt
105
cuprinse şi aspecte stilistice, ale inteligentei, dar numai partial, precum gândirea divergentă. Pot exista persoane inteligente dar cu o gândire limitată Iα realitatea trăită; şi reversul, indivizi foarte deschişi, dar cu o capacitate intelectuală modestă. Spre deosebire de unele teorii contemporane asupra abilităţilor cognitive, Costa şi McCrae nu consideră măsurile abilităţii cognitive ca ţinând de sfera personalităţii propriu-zise, deşi unele configurări factoriale aduc în imagine un astfel de aspect, mai puţin clar delimitat, pe locul 6 (35).
Polul lipsei de deschidere duce Iα un comportament conservator, cu preferinţă pentru familiar, cu o viafâ afectivă „cu surdină” (Costa & McCrae (36). Lipsa de deschidere nu înseamnă intolerantă sau agresivitate autoritară – aspecte care fac obiectul faţetelor scalei de agreabilitate. In acelaşi sens, deschiderea nu înseamnă lipsă de principii. Autorn americani nu consideră cu necesitate deschiderea ca un superfactor valoros – valoarea deschiderii sau lipsei de deschidere depinde de contextul situational.
Faţetele deschiderii
01 Deschidere spre fantezie
Cu o imaginaţie vie. Visează nu pentru a scăpa din situaţie, ci pentru că astfel îşi crează o viată interioară bogată şi plină. Cei aflaţi ia polul opus sunt mai prozaici, preferă ca mintea sä 1e lucreze în limitele a ceea ce fac aici şi acum.
02 Deschidere în plan estetic
Persoane care apreciază profund arta şi frumosul (poezia, muzica, pictura îi captează), fără ca aceasta să şi implice talent artistic dezvoltat sau bun gust; mai degrabă acest tip de deschidere îi conduce spre lărgirea cunoştinţelor din domeniile
106
respective. Lα polui opus, sunt cei fără interes pentru artă şi frumos.
03 Deschidere spre modurile proprii de a simţi
Aspectele acestui factor vizează o apreciere fată de trăirile şi
sentimentele interioare; emoţiile fiind considerate ca o parte importantă a vieţii, ele sunt şi foarte diferenţiate şi în acelaşi timp mai profunde decât Iα alţi oameni. Lα polul opus, afectele sunt mai puţin diferenţiate, mai degrabă directe, lipsite de nuanţe, persoanele de acest tip nici nu 1e acordă vreo atenfie deosebită.
04 Deschidere în planul acţiunilor
Există 1a acest factor, dominantă, dorinţa de a încerca fel de fel de activităţi, noi locuri, sau chiar de a mânca mâncăruri noi, neobişnuite. De-a lungul timpului, încearcă tot felul de hobiuri. Lα polul opus, se manifestă nevoia de a se ancora în ceea ce este deja încercat sau „adevărat”, de a nu se schimba nimic.
05 Deschiderea in plan ideatic
Numit de unii curiozitate intelectuală (Fîske, 1949) factorul implică o deschidere a interesului, a „mintii” pentru noi idei, aspecte neconventionale, preferinţa pentru discutn şi argumentări filosofice. Deşi nu implică în mod necesar inteligenta ca abilitate înalt dezvoltată, poate contribui în timp Iα dezvoltarea potenţialului intelectual (Costa & McCrae (37). Polul opus, indică o curiozitate săracă, interese limitate, centrare pe o problematică restrânsă.
06 Deschidere în planul valorilor
Astfel de persoane au ca trăsătură specifică faptul că sunt gata mereu să reexamineze valorile, fie ele sociale, politice, religioase etc. Nu iau nimic ca garantat. Lα polui opus, sunt persoanele care tind   să   accepte  autoritatea   şi   tradiţiile  onorate  în   cultura
107
respectivă, fiind în genere conservatori şi dogmatici (Rokeach, 1960(38).
In domeniul adjectivelor gama este relativ largă în funcţie şi de accepţia caracteristică. Astfel instrumentul italian, denumeşte factorul „deschidere mentală vs. „închidere/opacitate mentală” cu adjectivele neconventional vs. traditionalist, receptiv vs. neliberal, eclectic vs.conservator, creativ vs. conventional, treaz vs. iubitor de obiceiuri (SACBIF). Instrumentul creat de Goldberg, denumeşte factorul „intelect”, descris de adjectivele: intelectual, creativ, complex, imaginativ, strălucitor, filosofic, artistic, profund, inovativ, introspectiv fafă de neintelectual, neinteligent, neimaginativ, necreativ, simplu, nesofisticat, nereflexiv, lipsit de spirit de observaţie, fără interogaţii, superficial. Varlnata lui Wiggins, denumeşte factorul „deschidere Iα experienţă”, şi îl descrie prin: filosofic, preferinţă pentru gândire abstractă, imaginativ, reflexiv, cu interese literare, cu tendinţa de a pune întrebări, individualist, nonconventional, cu mintea deschisă fată de conventional, neartistic, neliterar, nereflexiv, necompiex, neimaginativ, neabstract, necercetâtor, fără să-şi pună întrebări, nefilosofic.
AGREABIMATE (A}
Factorul agreabilitate apare, asemeni extraversiei, ca dimensiune pregnant interpersonală. Aspectele centrale ale factorului sunt: altruismul, un comportament cooperant, simpatetic şi de ajutorare a aitora, cu tendinţa de a considera pe ceilalţi ia fel de simpatetici şi gata să 1e ofere sprijinul. Uneori, nivelele înalte semnifică şi tipul de persoană dependentă (Costa & McCrae, 1990(39).
108
Opusul descrie un comportament dominant şi antagonist, egocentric, sceptic fată de intenţiile altora, competitiv. Adesea, empiric, reprezintă o persoană narcisistă, antisocială, uneori cu posibile tulburări de tip paranoiac (Costa st McCrae, 1990 (40).
Faţetele agreabilitäfü
Al încredere
Factorul indică în plan empiric o dispoziţie spre un comportament încrezător, care îi consideră pe ceilalţi oneşti şi bine-intenfionati. Lα polul opus apar cinicii sau scepticii care consideră pe ceilalţi fie periculoşi, fie lipsiţi de onestitate.
A2: Sincer în expresia opiniilor, în conduită
Un astfel de factor, intrat în componenta agreabilitatii se referă ia un mod deschis, sincer, franc şi ingenios de manifestare. Lα polul opus sunt cei cărora 1e place să manipuleze pe ceilalţi prin flatări, înşelăciune, minciună şi care consideră aceste tactici ca deprinderi sociale necesare, iar pe cei opuşi lor, naivi.
Autorii observă relativ ia interpretarea factorului, necesitatea de a nu extinde semnificaţia sa dincolo de comportamentul interpersonal; astfel de persoane tind ca în modul de a-şi exprima gândurile, emoţiile reale să fie indirecţi, precauţi, manipulând felul de exprimare. Deci nu trebuie interpretat ca fiind ei înşişi manipulativi şi lipsiţi de onestitate.
A3 Altruism
Astfel de persoane au un interes activ pentru binele altora, sunt generoşi, plini de consideraţie, gata sä ajute. Lα polul opus, sunt cei centraţi pe propria persoană/care ezită sä se amestece în problemele altora.
109
A4 Bunăvoinţa
Factorul se manifestă mai ales Iα nivelul conflictului interregional: persoane care au tendinţa să cedeze, să-şi inhibe agresivitatea, să uite, sä ierte; relevantă este blândeţea si amabilitatea. Lα polul opus, agresivitatea, tendinţa spre competiţie şi exprimare directă a mâniei, enervării, furiei.
A5 Modestia
Modeşti, umili fără ca în mod necesar să 1e lipsească încrederea în sine sau autoaprecierea. Polul opus aparţine celor care se consideră superiori altora, iar ceilalţi îi consideră aroganţi sau încrezuţi. Nivelul patologic al lipsei de modestie face parte din sindromul narcisist (41).
A6 Blândeţea
Faţeta indică atitudini de simpatie şi preocupare fată de semeni: sunt sensibili Iα nevoile altora, Iα latura socială a politicului. Lα polul opus sunt cei mai duri, cu inima „împietrită”, prea puţin simţitori şi de loc miloşi; se consideră realişti, raţionali, conduşi de logica rece.
Agreabilitatea este un superfactor în genere necontroversat. Există însă unele deosebiri între datele de cercetare care au condus echipa americană spre definirea faţetelor de mai sus, şi adjectivele descriptori din scalele de termeni bipolari. Astfel: altruist vs. cinic, afectiv vs. răzbunător, simpatetic vs. individualist, ospitalier vs. egoist, neviolent vs. suspicios pentru lista italiană (SACBiF); blând, cooperant, simpatetic, cald, încrezător, plin de consideraţie, plăcut , agreabil, oferă ajutorul, generos fată de rece, lipsit de blândeţe, nesimpatetic, neîncrezător, dur, care pretinde altora, bădăran, egoist, necooperant, necaritabil {Goldberg,   1992);   blând,   amabil,  tandru,  drăguţ,   caritabil,
110
simpatetic, se acomodează, fără mojicie fată de lipsit de căldură, necaritabil, crud, cu inima de piatră, dur, nesimpatetic, rece (Wiggins, 1990).
CONŞTIINCIOZITATEA (C)
Domeniul acestui factor se referă Iα autocontrol sub aspectul capacităţii de autorganizare, îndeplinire a îndatoririlor, planificării; sunt persoane care îşi definesc si urmăresc scopurile, hotărâH şi cu voinţa formată. Autorii americani consideră că realizările de va-loare din orice profesie, fie şi una artistică, tin de acest superfactor şi de faţetele sale. Sunt oameni scrupuioşi, de încredere, punctuali. Polul opus nu se caracterizează cu necesitate prin lipsa de simt moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră uşuratică de a-şi urmări / îndeplini sarcinile. Sunt date empirice care indică tendinţa spre hedonism şi interesul dominant pentru viata sexuală (Costa & McCrae, 1986 (42).
Faţetele con$tiinciozitoţii
CI Competenta
Conţine sentimentul de a fi competent, capabil, prudent, eficient; sunt oameni în general pregătiţi pentru viata. Polul opus semnifică o încredere redusă în propriile capacităţi. Dintre cele 6 faţete, competenta se asociază cel mai bine cu sjimo de sine şi centrul de control interior (Costa, McCrae & Dye, 1 991 (43).
C2 Ordinea
Indivizi bine organizaţi, limpezi, clari: îşi păstrează lucrurile Iα locurile lor. Polul opus indică o autoapreciere scăzută privind organizarea şi modul pufin metodic de lucru. împins Iα extrema, factorul de ordine poate face parte din sindromul compuisiv
111
C3: Sirnful datoriei
Condusă de conştiinţă, de responsabilitatea asumării conştiente, persoana adera strict Iα principii etice, îşi urmăreşte scrupulos îndatoririle morale. Lα polul opus apare un comportament mai degrabă supus întâmplării şi, într-o măsură, nu te pofi baza şi nu poţi avea încredere într-o astfel de persoană.
C4 Dorinţa de realizare
Factorul structurează atât nivelul de aspiraţie cât şi perse­verenta în realizarea lui; reprezintă acei indivizi harnici, care-şi conduc viata după o anume direcfie. Nivelele foarte ridicate însă pot indica o prea mare investire a vieţii exclusiv în această direcţie, a muncii, a carierei în sensul sindromului „workaicohoiic” (ahtiaţi după muncă). Lα extrema opusă apar apaticii, chiar leneşii, care nu se conduc după dorinţa reuşitei, 1e lipseşte ambiţia şî scopul bine precizat, fără a trăi insatisfacţii pentru nivelul scăzut al reuşitei.
C5 Auto-discipUna
Reprezintă capacitatea de a începe o sarcină şi a o duce Iα bun sfârşit în ciuda plictiselii, sau altor posibile distrageri ale atenţiei; sunt oamenii care se motivează pentru a duce Iα bun sfârşit ceea ce încep. Lα polul opus, tendinj-a este de a amâna începerea acţiunii, a se descuraja cu uşurinţă, a părăsi ceea ce au de făcut, deci o scăzută auto-disciplină. Se face şi aici deosebirea, conform datelor empirice, între autocontrolul care duce Iα discîpiină şi cel responsabil de impulsivitate; impulsivii nu rezistă să facă ceea ce nu vor din lipsa stabilităţii emotionale, în timp ce ceilalţi nu se pot forţa să facă ceea ce ar dori din lipsa unei motivării adecvate (Costa & McCrae (44).
112
C6 Deliberare
Faţeta reprezintă tendinţa de a gândi atent înainte de a acţiona, chibzuinţă si precauţia fiind aspectele centrale ale factorului. Lα extrema cealaltă apar cei pripi}!, care acţionează fără să judece consecinţele. In varianta cea mai bună sunt mai spontani si, 1a nevoie, capabili să decidă.
Factorul este descris în plan adjectiva! astfe!: scrupolos vs. imprecis, precis vs. dezordonat, ordonat vs. lipsit de judecată, meticulos vs. iresponsabil, harnic vs. inconstant (SACBIF); organizat, sistematic, exact, practic, curat, eficient, atent, liniştit, conştient, prompt fată de dezorganizat, negrijuliu, nesistematic, ineficient, pe care nu te bofi baza, nepractic, neglijent, inconsistent, hazardat, neatent (Goldberg); organizat, ordonat, clar, curat, eficient, planificat, sistematic, exact, cu auto-disciplină, de încredere, fată de uituc, care nu inspiră încredere, nepractic, fără disciplină (Wiggins).
3. DATE DE CERCETARE PRIVIND LEGĂTURA DINTRE BIG FIVE $1 SUPERFACTORII MOTIVATIONAL]
Deşi în structura factoriată a superfactorilor, structură stabilită empiric, sunt captate aspecte care fin evident de motivaţie, stricto-sensu ei nu reprezintă resorturile motivational oşa cum sunt eie studiate distinct de teorii ale motivaţiei, ale valorilor etc. Vom prezenta în cele ce urmează câteva rezultate ate unor cercetări experimentale care au avut ca scop posibila corelare a superfactorilor cu domeniul motivaţiei, considerat distinct. • Cercetări curente asupra motivaţiei se axează în general pe
113
„unităţile de nivel mediu” (Cantor, 1990 (45} precum sarcinile existenţiale, proiectele personale, care sunt considerate o punte între trăsături, gândire şi comportament. Acest tip de motivaţii sunt analizate de obicei prin opţiunile / alegeriile de zi cu zi şi prin constructele specifice individului studiat (Cantor & Zirkel, 1 990 (46).
Dintre cercetătorii care au abordat în această viziune corelaţia între proiectele personale şi superfactorii personalităţii sunt în 1 992, Little, Lecci & Watkinson şi în 1 994, Roberts & Robins (47). Viziunea celui de al doilea studiu este focalizată însă pe aspiraţiile de termen lung precum: nevoia unei cariere, nevoia de a avea familie în sens traditional, sau un anume stil de viată, despre care consideră că sunt mai semnificative în măsura în care, astfel de scopuri de termen lung vor influenta viata persoanei de-a lungul anilor (nu al unor săptămîni sau zile şi în acelaşi timp antrenează insu! în construcţia desfăşurată a unui context social specific (de exemplu dezvoltarea unei familii numeroase, coerenta în modul de a trăi). Aceste contexte specifice au cel mai adesea o natură interpresonală şi pot reflecta realizări „care au consecinţe pentru dezvoltarea persoanei” (Roberts & Robins (48).
Studiul experimental al tuturor tipurilor de scopuri existenţiale posibile – 38 -, a condus Iα delimitarea factoriaiă a 7 superfactori motivational! care 1e grupează coerent, omogen, independent. Astfel, definite de Roberts & Robins apar trebuinţele de: 1. Statut şi prestigiu (care grupează nevoia de a avea o carieră de prestigiu, sau un statut superior, a deveni un om de afaceri executant, a avea propria afacere, a avea o carieră, a te pregăti pentru absolvirea studiilor, a avea un standard de viată înalt şi bogăţie);
114
Realizări creative (trebuinţa de a produce în domeniul artistic,
a scrie opere de ficţiune şi poezie, a fi un muzician realizat, a
realiza performante într-un domeniu al artei, a sprijini activităţile
artistice şi artele frumoase);
Scopuri comunitare (a ajuta pe alfîi aflaţi Iα nevoie, a munci
pentru bunăstarea altora, a lua parte Iα servicii publice şi de
voluntariat comunitar);
5//’/ de viată excitant ( a se distra, a trăi o viată excitantă, a trăi
noi şi variate experienţe de viată);
Influentă politică (a avea influentă în problemele politice, a
deveni un lider comunitar);
6. Relaţii de  familie  satisfăcătoare  (a  avea   relaţii   maritale
satisfăcătoare, a avea copii, α-r face pe părinţi mândri, a avea
relaţii de familie armonioase);
7. Scopuri spirituale (a participa Iα activităţi religioase, α-ti centra
atenţia pe viata spirituală proprie).
Având acest tablou empiric al organizării valorilor şi scopurilor existenţiale, au stabilit experimental corelaţiile dintre Big Five şi Big Seven. Pe baza acestor corelaţii afirmă, odată cu autorii care au studiat valorile de termen mediu, că scopurile pe care 1e urmăreşte o persoană pot fi anticipate, prezise, în funcţie de tipul de dezvoltări ale superfactoriîor personalităţii.
în plus, se pune problema că odată stabilită corelaţia dintre dimensiunile de bază ale personalităţii şi structura motivational, diagnoza personalităţii capătă mai multă consistentă. De exemplu, asigurând o imagine interacfionistâ în măsura în care indivizii aspiră spre scopuri existenţiale care sunt susţinute de specificul trăsăturilor personalităţii, care, Iα rândul lor, sunt susţinute de motivaţii specifice. De asemenea, astfel de date permit
115
o viziune mai clară asupra relaţiilor dintre trăsături şi scopuri într-o perspectivă a dezvoltărilor posibile, în contexte posibile, a personalităţii.
în afara nevrotismului, toate celelelte dimensiuni bazale ale personalităţii au corelaţii semnificative cu superfactorii motivatio­nal!; de asemenea, toţi cei 7 factori motivational, în afara sco­purilor spirituale, prezintă corelaţii semnificative, cu dimensiunile personalităţii- Pentru o imagine completă redăm aceste corelaţii [1e redăm în ordinea descendentă a mărimii corelaţiei): extraversia corelează pozitiv semnificativ cu nevoia de stil de viata excitant, de influentă politică, de statut şi prestigiu, de relaţii de familie satisfăcătoare; agreabilitatea corelează negativ semnificativ cu: nevoia de statut şi prestigiu, influentă politică, stil de viată excitant şi pozitiv cu nevoia de scopuri comunitare, şi reiaţi de familie sa-tisfăcătoare; conştiinciozitatea corelează pozitiv semnificativ cu nevoia de statut si prestigiu; deschiderea corelează negativ semnificativ cu nevoia de statut şi prestigiu, relaţii de familie satisfăcătoare şi pozitiv cu realizări creative, scopuri comunitare, stil de viată excitant.
4. DATE DE CERCETARE PRIVIND SEMNIFICAŢIA SUPERFACTORILOR PERSONALITĂŢII ÎN RAPORT DE SINDROAMELE CUNICE
Cercetări conduse cu ajutorul chestionarului NEO PI au dus echipa autorilor Costa & McCrae (49) spre concluzia că în trei dintre dispoziţiile generale ale personalităţii -deschiderea Iα experienţă,   extraversia   şi   nevrotismul-,   sunt  înrădăcinate
116
diferentele individuale în raport de dispoziţia spre tulburări psihotice.
Deşi chestionarul nu a fost proiectat pentru a fi folosit în diagnoza clinică, dar din perspectiva simptomelor din DSM III R trăsăturile de personalitate, dintre care unele sunt măsurate prin NEO PI R, sunt relevante în psihodiagnoza unor variate tulburări psihopatologice, în special a celor din axa, II tulburări de personalitate (Wiggins & Pincus, 1989, Costa & Widinger, 1994 (50). Scorurile extreme Iα unele scafe pot sugera anumite tulburări care ulterior pot fi evaluate şi prin instrumente specifice. De exemplu, N4 înalt poate sugera existenta unei fobii sociale; C3 scăzut, tulburări de personalitate de tipul antisocialului. De asemenea, dacă evaluarea scorurilor este realizată în contextul datelor despre situaţia existenfiaiă prezentă a subiectului, se poate ajunge atât Iα o conluzie privind cronicitatea unei manifestări psihopatologice în cazul unor faţete N cu scoruri înalte, dar poate indica şi revesul, stresori specifici situational! care au condus în prezent Iα comportamente reactive acute.
Costa & McCrae îşi prezintă instrumentul ca semnificativ pentru utilizare clinică şi terapeutică.
O primă direcţie este dată chiar de folosirea NEO PI R pentru determinarea impactului aspectelor psihopatologice sau a psihoterapiei asupra scorurilor Iα test. De exemplu, un episod depresiv – şi alte stări psihopatologice – poate afecta de obicei în direcţia unei exagerări Iα nivelul nevrotismulut a scorurilor faţetelor (Costa & McCrae, 1992 (52). După remisie, pesoana prezintă scoruri semnificativ mai scăzute Iα N, dar, spun autorii, nu-şi va modifica nivelele Iα extraverste sau agreabilitate. Cercetări realizate cu NEO PI R pot pe de o parte stabili efectul de
117
durată sau tranzitoriu al diferitelor tehnici terapeutice asupra unora dintre faţetele dimensiunilor personalităţii, iar, de pe alta parte, se pot studia profile de personalitate distinctive pentru diferite structuri nosologice, profile utile în clarificarea etiologiei tulburării (Wise, Fagan, Schmidt, Ponticas, Costa, 1991 (52).
Dateje de cercetare ale autorilor americani indică corelaţii semnificative între faţete ale NEO PI R şi unele scale ale altor chestionare. Dacă ar fi să urmărim în sensul celor care ne interesează numai corelaţiile cu MMPl, am găsi nu mai puţin de 13 ( din 30 de faţete) în care scalele NEO PI R corelează cu scale din MMPl. Astfel, de exemplu, pentru Nevrotism. NI cu MMPl comportamente compulsive, N2 şi H5 cu MMPl borderline, N3 şi N6 cu MMPl dependentă, N4 cu MMPl comportament de evitare. Pentru Extraversie: E2 cu MMPl schizoidie, E5 cu MMPl comportament antisocial; pentru Deschidere: Ol cu MMPl borderline, O4 cu MMPl histrionism; pentru Agreabilitate: A2 cu MMPl antisocial; pentru Conştiinciozitate, C3 cu MMPl comportament antisocial, C5 cu MMPl comportament pasiv-agresiv (Costa &McCrae, 1992 {53).
Dintre cele mai interesante rezultate, se pot cita datele cercetărilor lui Mason şi Claridge, 1994 (54), care au corelat datele obţinute cu NEO PI R cu cele ale unui alt chestionar, O -LIFE (Oxford Liverpool Inventory of Feelings and Experiences) construit pentru a măsura structura factorială a trăsăturilor schizotipale. Instrumentul este derivat dintr-o baterie de probe incluzând EPQ (Eysenck), STA (scalele de personalitate schizotipală, Claridge}, STB (scalele de personalitate borderline}, scala de schizoidie MMPl, scale de tip schizotipa! din Inventarul lui Chapman, scala de halucinaţii a lui Launay & Slade, scala de
118
schizofrenie Nielsen & Peterse. Prin analiză factorială s-a ajuns Iα separarea a 4 factori coerenţi responsabili de variaţia comportamentului (Mason, 1 994 (55) în tulburările de tip psihotic. Scalele, definite sub aspectul continuturilor psihologice măsoară tendinţa spre tulburări de personalitate de tip schizotipal.
Trăiri neobişnuite (UnExp), se referă Iα tendinţe halucinatorii, trăiri perceptive neobişnuite, stiluri magice de gândire (30 de itemi privind hipersenzitivitatea senzorială, fenomene de deja vu , stări alterate de conştiinţă, trăiri $i opinii telepatice).
Dezorganizare cognitivă (CogDis) care descrie dificultăţi privind atenţia, concentrarea, luarea deciziei şi anxietatea socială, dispoziţii dominate de lipsa de sens a vieţii (24 itemi), toate având relavantă pentru personalităţile de tip borderline şi schtzotipale, dar şi pentru stări nevrotice.
Anhedonia introvertivä (IntAn), care descrie lipsa de plăcere şi bucurie în relaţie cu socialul şi activităţile sociale (27 itemi, ce se referă Iα lipsa de plăcere pentru intimitatea fizică şî emoţională, cu accentuarea solitudinii şi independentei personale). Considerată iniţia! doar ca semn patognomic pentru schizofrenie, anhedonia se dovedeşte prognostică şi pentru simptome de tip depresiv (dependenţi de starea depresivă).
Nonconformismul impulsiv (ImpNon) care se referă Iα caracte­ristici de comportament precum lipsa de inhibiţie şi impulsivitatea (cei 23 de itemi descriu comportamente violente, autoabuzive şi lipsite de judecată). Scoruri moderate indică un stil general de viată nonconformist şi libertin.
Aceste 4 tipuri de clusterizări privind tendinţele spre dezvoltări psihotice au fost studiate în raport de dimensiunile Big Five măsurate   prin   chestionarul   NEO   PI.   Concluziile  cercetărilor
119
americane care indică valoarea prognostică mai ales pentru tulburările de personalitate sunt confirmate: personalitatea schizotipală de tipul anhedontei introvertîve se reflectă în relaţiile negative cu superfactorul extraversie. Conţinutul de tip borderline al scalei de dezorganizare cognitivă este înalt nevrotic. Trăirile neobişnuite covariază cu o crescută deschidere. Anhedonia introvertivă corelează negativ cu deschiderea. Scala UnEx corelează moderat cu deschiderea şi nevrotismul (mai ales faţetele fantezie, estetic şi sentimente par a fi caracteristice pentru trăirile neobişnuite).
Chiar dacă instrumentele care măsoară aceste dispoziţii de bază ale personalităţii au fost construite în primul rând pe loturi de normali, o serie de cercetări indică modalităţi în care superfactorii – şi faţetele acestora -, sunt semnificativi pentru domeniul psihopatologiei, pentru definirea profilului actual al dispoziţiilor subiectului, pentru formularea unor diagnostice diferenţiale, pentru stabilirea tipului de psihoterapie şi/sau planului de tratament psihiatric.
5. ABORDĂRI STRUCTURALE: MODELE DE TIP CIRCUMPLEX
In mod traditional, cercetările s-au axat pe soluţii care aveau în vedere o structură factorială simplă; deci rotau factorii ortogonal până 1a poziţia în care, cât de mult posibil, variabilele erau înalt încărcate doar într-unu! dintre factori si prezentau încărcături scăzute pentru oricare dintre ceilalţi patru. în modelele simple interpretarea factorilor se bazează pe variabilele care au încărcătura lor cea mai mare în acel factor dat. Acest lucru apare
120
foarte limpede dacă ar fi să analizăm de exemplu check-listele testelor de tip adjective bipolare, în care fiecare dintre cei 5 factori apar reprezentaţi de un număr de trăsături (v. SACBIF, câte 5 de fiecare factor). Există însă o serie de inconveniente în situaţia în care utilizezi datele pentru descrierea propriu-zisă a unui comportament sau a personalităţii reale. Un prim inconvenient stă în faptul că empiric nu există astfel de structuri simple (Hendricks, Hofstee, De Raad, 1993 (56). De asemenea, majoritatea termenilor care definesc una sau alta dintre dimensiuni au, în fapt, mai mult de o singură încărcătură factoriaiă substanţială. Astfel de date au fost puse în evidentă de Hofstee, De Raad, 1991 (57} care au demostrat că, datorită faptului că, în genere, majoritatea termenilor au încărcături factoriale în zona .35 – .55, deci de semnificaţie medie, iar a doua încărcătură a termenului are de obicei valoarea în jurul lui .25 , nu este corect ca aceasta din urmă să fie interpretată ca nulă, adică să nu fie luată de loc în consideraţie ( distanta între încărcătura maximă şi cea secundară este mult prea mică).
Concluzia este că, din chiar extinderea datelor empirice, majoritatea termenilor care dau substanţă celor 5 mari dimensiuni au mai mult decât o singură încărcătură substanţială şi nu putem neglija în interpretarea de fineţe acest aspect ( majoritatea termenilor sunt amestecaţi, e drept având contribuţii diferite, în doi dintre cei 5 factori). In plus, în mod real, numele trăsăturilor (dimensiunilqr) tinde să reprezinte amestecuri de factori. In consecinţă, localizarea factorilor tinde să fie instabilă, iar denumiri interpretative neechivoce sunt greu de găsit (Hofstee, De Raad, Goldberg, 1992 (58).
Astfel de consideraţii au condus încă de Iα începutul anilor 8o
121
cercetärile şi spre cel de al doilea făgaş posibil, şi anume ca, ţinând cont de încărcăturile factorîale ale diferiţilor termeni sä se construiască modele complexe, cu o natură geometrica ca reprezentare spaţială, în care vectorii trăsăturilor sunt caracterizaţi de poziţiile lor unghiulare într-un spaţiu factorial bi sau tridimensional.
Cea mai obişnuită versiune este modelul interpersonal construit de Wiggins în 1982, (59), care se bazează doar pe situaţia a doi dintre dintre cei 5 superfactori. Acest tip de modele structural complexe au fost denumite modele circumplexe. Pe baza acestui model a fost construit IAS – R (Interpresonal Adjective Scai es-revised) ca metodă de evaluare bazată pe adjective (Wiggins, Trapnell, Phillips, 1988 (60). Cuprinde 64 de adjective singulare (de exemplu: dominant) pentru care subiectul trebuie să evalueze gradul de adecvare cu ajutorul unei scaie Likert în 8 puncte. Răspunsurile Iα itemi sunt cumulate formând 8 scale, fiecare denumită alfabetic, poziţionate în direcţia inversă acelor de ceas de-a lungul unui cerc; cele 8 scale se dispun deci de-a lungul unei structuri circumplexe determinata de doi factori ortogonali (două axe): dominanta (aproximativ corespunzător factorului extraversie) şi afectivitatea („Iove”, aproximativ corespunzător factorului agreabilitate). Subiecţii primesc un glosar pentru a se evita o interpretare greşită a termenilor (adjectivelor).
O altă versiune, ulterioară, 1 989, aparţine lui Goldberg & Peabody (61), care pun în evidentă o structură posibilă complex-factorială, construită pe baza a două modele circumplexe interconectate, angajând interelatia factorilor l,lt & III.
Modelele circumplexe, prin natura lor, dau o mai mare şansă
122
de identificare a unor clusteri de trăsături care sunt, din punct de vedere semantic, coezive.
O etapă ulterioară, a fost de a integra toîi superfactorii şi modelele circumplexe în adevărate modele geometrice tri, quatro sau cvin-dimenstonale. Un prim pas spre astfel de construcţii este sfera care are trei axe, care pot fi Extraversia, Agreabilitatea si Conştiinciozitatea şi care ar confine atât circumplexul bi-factorial al lui Wiggins, cât şi modelul structurii dublu-circumplexe al lui Goldberg si Peabody. Din centrul sferei, imaginea ar da impresia unui cer înstelat cu un număr de galaxii care reprezintă clusterii de trăsături, şi cu spatii mai mult sau mai pufin goale conţinând câteva stele izolate (Goldberg, 1992 (62). O integrare completă. ar însemna însă un model geometric cu 5 axe (deci cu 5 dimensiuni. Complexitatea acestui model s-ar apropia de fenomenul viu, intercorelarea simultană a dimensiunilor în funcţionarea lor existenţială, dar ar fi quasi-imposibil de mânuit în plan psihodiagnostic.
Cercetătorii italieni pornind de Iα limita principală a modelului simpiu factorial, acuzat de a nu permite o distincţie conceptuală dintre structură şi fenomen (Perugini, 1993 (63), disting de asemenea între nivelul individualizării unei structuri şi nivelul reprezentării fenomenului. In încercarea de a găsi un echilibru între cerinţele practice care împing spre simplificarea structurii şi complexitatea şî gradul de reprezentativitate în model a fenomenului real, consideră că pasul firesc în continuare este să se adopte şi Iα nivelul construirii unui instrument – chestionar al personalităţii modelul circumplex.
Dintre cei care studiază acesta posibilitate şi lucrează Iα experimentarea unui astfel de instrument sunt Hosftee, De Raad &
123
Goldberg, începând cu 1992, şi Perugini, 1993 (64).
Modelul primei echipe de cercetare se numeşte AB5C -Circumplex cu cele 5 mari dimensiuni abreviate (Abridged Big-Five-Dimensional Circumplex). In acest AB5C fiecare trăsătura este caracterizată de încărcăturile sale într-un subset de doi din cei cinci superfactori. In model sunt 10 astfel de subseturi. Astfel, modelul AB5C cuprinde 10 circumplexe bi-dimensionale formate luând ca bază 2 factori deodată. Pentru uşurinţa manevrării se utilizează nu localizarea precisă prin poziţia unghiulară a fiecărei variabile a trăsăturii, ci prin împărţirea pianului circumpiex într-un număr limitat de segmente fiecare având 30 de grade. Factorii adiţionali sunt inseraţi Iα unghiuri de 30 şt 60 de grade fată de fiecare din factorii de bază.
Un astfel de model este dat în anexă.
In construirea unui chestionar de personalitate viziunea circumplexă integrând cei 5 factori influenţează Iα trei nivele (Hofstee, De Raad, Goldberg (65): Iα nivelul itemului unde coerenta conceptuală a scalei pote fi verificată prin definirea fiecărui item independent pe segmentele AB5C; Iα nivelul scalei chestionarului, -interpretarea scalei în funcţie de termenii trăsăturilor va reflecta aceeaşi definire a variabilelor în funcţie de segmentele AB5C; chiar denumirea scafei, ca al treilea nivel de complexitate, poate suporta o operaţie de clasificare sistematică. Cα marcări ai factorilor au rămas doar 25 de termeni în modelul AB5C, dintre care doar 6 sunt monofactoriali (puri din punct de vedere factorial}: vorbăreţ şi tăcut pentru factorul 1, gelos care apare în factorul II, fără grijă pentru factorul III, anxios pentru factorul IV, imaginativ pentru V. Ceilalţi 14 sunt amestecuri de doi factori; sunt reţinute două tipuri de amestecuri: una în care un
(124
anumit factor joacă rolul principal şi una în care acelaşi factor joacă rolul secundar.
în construirea şi experimentarea chestionarului – intenţionat a fi un instrument util pentru o gamă largă de nivele educaţionale, care să poată evita discriminarea anumitor oameni/sau grupuri de oameni şi să permită evaluări mai obiective, există o procedura care normează etapele, (Hendriks, Hofstee, De Raad (66) astfel:
Itemii trebuie formulaţi Iα persoana a III-α singular (au avantajul
de a putea fi folosiţi atât pentru auto- cât şi pentru etero-evaluări,
obiectivând   perspectiva   de   reflexie   pentru   autoevaluare};
formularea trebuie realizată în termeni observabili (fenomenele
pur subiective nu pot fi observate adecvat de alîii);
Având în vedere pe de o parte faptul că unele calificări precum
„adesea” / „cu uşurinfă” antrenează comparajii cu un lot de
comparaţie relevant (indivizi binecunoscuţi de acelaşi sex, în jurul
aceleiaşi vârste cu a subiectului), şi că, pe de altă parte, cuvintele
sau frazările dificile limitează aplicabilitatea chestionarului Iα
nivele educaţionale înalte şi  implică  interpretări încărcate de
idiosincrazii subiective, acest gen de itemi sunt evitatf ;
Se evită şi negaţiile nenaturale (cu excepţia unora de fetui „Nu
poate suporta să fie contrazis”);
Faţetele din AB5C trebuie înţelese într-o manieră recursivă:
pentru a defini o faţetă specifică se ia înţelesul comun a! clusteruiui
compus din termenii trăsăturii, comparându-l cu clusterul opus lui
şi centrând faţeta între cei doi cluster! adiacenţi. De exemplu,
înţelesul faţetei I+II+ este definit de aspectele comune de vese!,
veselie,   genial,   bucuros,   cordial  în   comparaţie  directă  cu
negativist, morocănos,  neîncrezător, suspicios,  răuvoitor, şi se
125
centrează între exuberant, spontan, deschis pe de o parte, şi simpatetic, bine-intenfionat şi amiabil pe de alta. Dintre itemii care au fost formulaţi având acest conţinut: „Are o vorbă buna pentru oricine”, „Işi face uşor prieteni”, „Se descurcă bine cu alţii”. Pentru faţeta opusă, l-lt-, dintre itemü produşi: „Suspectează motive ascunse Iα ceilalţi”, „îi tine Iα distantă pe ceilalţi”, „îi face pe oameni sä se simtă incomfortabil”. Pentru factorul adiacent 1+ pur, itemii sunt de felul: „Se simte în largul său cu alţii”, „îţi arată sentimentele”, „Vorbeşte cel mai mult”. Pentru faţeta adiacentă II+I+, itemii „Face complimente”, „îi respectă pe altiî”, „Acceptă oamenii aşa cum sunt”;
Sunt adăugaţi itemi în plus pentru verbe şi pentru factorul V
(pentru a apropia structura chestionarului de datele altor spatii
lingvistice;
Se pune problema aplicabilităţii internationale, deci de a se
realiza  o  traducere  adecvată  Iα   nivelul   limbilor  olandeză
(originală), engleză, germană şi astfel sunt selecţionat doar acei
itemî care nu produc traduceri ambigui, sau permit o traducere
adecvată;
Sunt îndepărtaţi toţi itemii care sunt pur şi simplu descripirivi
pentru trăsătură (de exemplu „Are multă energie”, „Apare lipsit
de logică”} şi cer din partea subiectului o muncă de atribuire.
în urma acestor paşi de construcţie s-au refinut un număr de 900 de itemi pentru eşantionul international de experimentare. Paşii normaţi pentru experimentare cuprind administrarea itemilor împreună cu o listă de adjective ale trăsăturii unui număr mare (sute) de perechi de subiecţi, adunând date pentru cele trei limbi în aceeaşi perioadă.
Scopul   este  construirea  unui  chestionar  cu   două  forme
126
paralele, având un număr de 150-200 itemi fiecare, AB5C PQ (chestionarul de personalitate AB5C), prin reţinerea itemilor care prezintă echivalentă în comportament în cele trei limbi, o încărcătură semnificativă în una sau două dintre cele 5 dimensiuni factoriale. Se va construi astfel un prim chestionar international -limitat desigur Iα nivelul celor trei limbi-, care confine itemi relativ similari din punct de vedere semnatic.
6. PREZENTAREA INVENTARELOR DE PERSONALITATE COSTA & McCRAE NEO Pi-R, NEO FFI – R Şl USTA DE ADJECTIVE PENTRU SELECŢIE
De-a lungul anilor, autorii americani au conceput şi experimentat mai multe variante de chestionare pentru măsurarea celor 5 mari factori ai personalităţii.
Există astfel în uz curent două versiuni ale chestionarului NEO PI R: forma 5 pentru autoevaluare şi forma R pentru eteroevaluare. Forma S constă din 240 de itemi Iα care se răspunde pe o scală în 5 puncte, adecvată pentru persoane de toate vârstele, bărbaţi şi femei. Forma R are aceeaşi 240 de itemi scrişi Iα persoana a III-α pentru evaluarea altuia, utilizabilă pentru a obţine de exemplu validări ale autoevaluărilor, sau pentru a suplimenta astfe! de date.
Aceste forme continuă de fapt chestionarul NEO PI (NEO Personality Inventory) construit şi prezentat anterior, în 1985 {67), în care doar factorii nevrotism, extraversie şi deschidere erau dezvoltaţi Iα nivelul faţetelor, iar agreabilitatea şi conştiinciozitatea doar global. In forma revizuită apar şi aceştia
127
doi caracterizaţi prin câte 6 faţete (vezi pct. 2), iar 10 dintre Hernii originali pentru N,E şi O au fost înlocuiţi.
NEO FFl (NEO Five-Factor inventory] este o versiune de 60 de itemi a NEO PI R, unde scalele sunt măsurate doar global.
Toate aceste variante ale lui NEO ?\ R pot fi utilizate pentru subiecţi începând de Iα 17 ani; dar nu se administrează celor care suferă de tulburări care pot afecta capacitatea de a completa (psihoze, demente etc).
Corelatele faţetelor scalelor din NEO PI R, apar sub forma ACLC (Adjective Check List Correlates): câte 42 de adjective pentru fiecare factor, grupate câte 7 (unele prezentând corelaţii pozitive, altele negative) pentru fiecare dintre faţete (cu excepţia faţetei O6 unde există numai 4 adjective}. Aceste corelate au fost obţinute în urma unui studiu care a examinat cei 3oo de itemi ai ACL (Adjective Check List, Gough & Heilbrun, 1983 (68) în raport de faţetele NEO PI R. Lista standard a lui Gough este considerată a prezenta serioase efecte care îi limitează capacitatea de evaluare pentru că subiecţii pot alege fie mulţi, fie putini itemi (McCrae, 1990 (69). în mod normal scorurile sunt standardizate Iα nivelul unor grupe care diferă prin sex şi numărul total de aprecieri (frecventa alegerilor). Analiza factorială a ACL este problematică pentru că diferentele individuale în frecventa alegerilor şi extrema itemului se despart, dar aceste probleme de calcul statistic au fost depăşite prin factorizarea unei matrici parţiale în care s-a controlat frecventa alegerilor. ACLC este în experimentare, nu este utilizată ca un test propriu-zis.
NEO PI R şi variantele respective, apar sub forma unui chestionar cu itemi. Răspunsurile subiectului, evaluări pe o scală în 5 puncte, sunt înscrise fie pe o foaie de răspuns pe care se
128j
aplică grilele respective, fie se înregistrează pe computer. Forma profilelor de răspuns, obişnuită în cazul multor chestionare mari este dublată şi de o formă abreviata destinată subiectului, standard, pe care se bifează aspectele personalităţii prin care se caracterizează în general, conform scorurilor globale Iα cele 5 dimensiuni.
NEO PI R nu furnizează toate informaţiile necesare unei evaluări cuprinzătoare a personalităţii; în funcţie de scopul testării şi situaţia persoanei, asemeni oricărui alt instrument, se vor coro­bora datele prin interviuri anamnestice, examinări privind starea mentală, examinări privind nivelul de performantă al diferitelor capacităţi cognitive.
NEO PI R se bazează pe un model teoretic în care trăsăturile sunt dispuse în ierarhii, de Iα trăsături foarte largi – şi generale, definite ca „domenii” -, şi trăsături relativ specifice – care apar în test sub forma faţetelor. în analiza îtemiior, de exemplu, S-α pornit de ia nivelul domeniului şi apoi s-a procedat Iα analizarea itemilor din fiecare domeniu pentru a identifica faţetele.
Proba nu conţine scale de „validare” a modurilor de răspuns 1a itemi. Autorii consideră că metoda raţională prin care s-au construit şi validat scalele asigură ca răspunsurile subiecţilor să reprezinte o evidentă a prezentei sau lipsei trăsăturii implicate. Testul trebuie prezentat adecvat subiectului şi acest lucru în sine duce 1a un răspuns onest; nu se va administra acolo unde există seriöse indicii că atitudinea sau incapacitatea subiectului ar duce spre răspunsuri improprii. Acesta teorie a fost definită de Johnson, 1981 {70}, ca atitudine de auto-dezvăluire (self-disclosure), şi se bazează pe ipoteza că subiecţii răspund conţinutului manifest al itemulut.
129
f
Aplicarea chestionarului a fost verificată empiric prin cercetări      j privind  validitatea  în  aplicări   clinice  (v.   punctul  4),   pentru      j consiliere clinică şi psihiatrica Iα mai multe nivele. Astfel, pentru      | înţelegerea   subiectului,  diagnoză,   stabilirea  unor   raporturi adecvate   şi   empatîzante,  obţinerea  de  date  de  feedback, anticiparea cursului terapiei şi stabilirea terapiei/tratamentului. De   asemenea,   NEO   PI   R   poate   fi   utiliza*   în   medicina comportamentistă şi a sănătăţii mentale, în consilierea vocaticnalâ şi în selecţia profesională organizational sau industrială, pentru cercetări în  psihologia educaţionala,  pentru  cercetări asupra personalităţii.
7. CERCETĂRI ROMÂNEŞTI
In prezent, NEO PI R face obiectul unor cercetări româneşti, atât pentru experimentarea unei variante româneşti a testului, cât şi ca măsură de comparare a datelor unor chestionare construite pe baza limbii române.
In cadrul ipotezei lingvistice, colective de cercetare organizate cu studenţi din cadrul Universităţii Bucureşti, catedra de psihologie, conduse de M. Minulescu au început din 1994 să dezvolte trei direcţii (71):
realizarea unei cercetări lingvistice pornind de Iα lexiconul
limbii române conform standardelor descrise;
relizarea unor cercetări empirice pentru evidenţierea termenilor
descriptivi prin imaginea de sine;
realizarea unei cercetări lingvistice pornind de Iα dicţionarele
de  proverbe  autohtone  pentru   delimitarea  ocelor   structuri
130
metaforice adecvate ca descriptori de personalitate.
în urma aplicării procedurilor de selecţie pentru direcţia 1 & 2 şi a coroborării listei de adjective obţinute din lexiconul limbii române cu Üsta de adjective obţinute din descrierile empirice (imaginea de sine acceptată, imaginea de sine cu un conţinut proiectiv, evaluarea unei fiinţe reale şi imaginea de sine ideală) sunt în experimentare chestionarul ABCD-M [460 rtemi) şi o listă de adjective. în paralel se lucrează atât pe un lot general, cât şi pe un lot selecţionat de adolescenţi.
în cadrul celei de a III-α linii de cercetare, seiectia proverbelor s-a realizat pornind de Iα realitatea că un instrument precum chestionarul se adresează predilect nivelului conştiinţei subiectului prin modul limpede şi circumscris semantic de formulare a itemilor. Aceasta, constituie de altfel şi principala limită a chestionarului, instrument care nu se poate adresa unor instante mai profunde ale psihismului.
Ipoteza pe care o formulează direcţia a III-α este că, prin utilizarea unor îtemi construiţi metaforic, se antrenează în procesul de răspuns mai mult decât simpla capacitate a subiectului de a raţiona logic, respectiv, este implicat şi conţinutul inconştient al psihismului prin mecanismele proiecţiei (complexe, dorinţe neştiute sau neacceptate de subiect eic). Acest conţinut psihic mult mai complex, dar si mai aproape de caracteristicile reale ale personalităţii în accepţiunea de întreg coerent şi specific al continuturilor conştiente şi inconştiente ale psihismului, poate conduce spre reliefarea mai diferenţiată a unora dintre dimensiunile personalităţii (sau chiar Iα noi date privind factorii care în mod obişnuit apar ca reziduali sau nu pot fi interpretaţi). Astfel, de exemplu, se presupune că se vor surprinde aspecte
131
funcţionale sau de conţinut – faţete – care nu pot intra în conţinutul observaţiei directe a comportamentului, deci nu sunt diferenţiat exprimate prin termeni singulari (cuvinte, fie ele adjective, substantive, verbe). In schimb, Iα nivelul proverbelor, prin calitatea lor de conţinuturi metaforice, este cuprinsa o observaţie asupra comportamentului uman care de cele mai multe ori nu poaie fi explicată coerent (de exemplu, nu poţi întotdeauna spune de ce anume conţinutul unui proverb contrazice real/aparent o explicaţie strict logica a unui comportament}. Prin faptul că înmagazinează în formă restrânsă mai mult decât aparenta logică, dar şi prin faptul că însăşi exprimarea este de tip metaforic, proverbele devin un bun prilej de a implica în procesul de răspuns proiecţii: subiectul în auto sau eteroevaluâri va alege un răspuns şi în funcţie de cât de simpatic/antipatic îi apare un proverb.
In prezent, s-a realizat selecţia unora dintre proverbele româneşti din dicţionar pe baza criteriilor generale de selecţie, s-a realizat o grupare a continuturilor transparente a proverbelor conform taxonomiei Angleitner şi al., 1986, şi s-a realizat un prim chestionar de itemi = proverbe care a Intrat în experientare conform procedurilor obişnuite discutate în primul capitol (Minulescu, 1995(71).
132
8. NOTE BIBLJOGRAFICE
1 –  Norman  W.T.,   1963, Toward  an  adequate taxonomy of personality
attributes: repliicated factor structure in peer nomination personality ratings,
Journ. of Abnormal and Social Psychology, 66, 574 – 583
– Goldberg LA., 1981, Language and individual differences: the search for
universal in personality lexicons. Review of Personality and Social Psychology,
41, 141 – 165
– Goldberg L.R., 1981, Developing a taxonomy of trai descriptive terms, în
Fiske D.W. {ED.), New Directions for Methodology of Socio! & Behavioural
Sciences: Problems with language imprecision, 9, Jossey-Bass, San Francisco CA
–  Brokken  F.B.,   1978,  The  language of personality,  teza de doctorat,
Universitatea Groningen, Olanda
– Angleitner A., Ostendorf F., John O.P.,  1990, Towards a taxonomy of
personality descriptors in German: a psycho-lexical study, Europ. Joum. of
Personality, 4, 89-118 (prima prezentare a listelor are loc în 1987)
– Fiske S.T., Cox M.G., 1979, Person concepts: the effect of target familiarity
and   descriptive  purpose  on   the progress  of  describing  others,  Journ.  of
Personality, 47, 136 – 161; Hampson S.E , 1983, Trail ascription and depth of
acquaintance: the preference fot traits in personality descriptions and its relation
to target familiarity, Journ. of Research in Personality, 17, 398    411; Livesley
W.J., Bromley D.B., 1973, Person perception in childhood and adolescence,
Wiley, New York
– De Road B,,l 985, Person-talk in everyday life: pragmatics of utterances about
personality, teză de doctorat, Univ. Groningen, Obnda
– Hofstee W.K.B., 1990, The use of everyday personality language for scientific
purposes, Europ. Jour, of Personality, 4, 77 ■ 88
9 – Goldberg LR.,  1982, From Ace to Zombie:  some explorations in the
language of personality, în Spielberg CD. and Butcher J.N. (Eds.), Advenaces in
Personality Assessement, 1,, Erlbaum, Hilsdale, 203 – 234; De Raad B., Hiskens
M-, 1990, Personality descriptive nouns, Europ  journ. of Personality, 4, 131
-146
10 – De Raad B., Mulder E., Kloosterman K., Hofstee W.K.B., 1988, Personality
133
descriptive verbs, Europ. Jour, of Personality, 2, 81 – 96
11 –  Bromley  D.B.,   1977,   Personality description  în  ordinary language,
Longman, London
12 – Angleitner A., John O.P., Lahr F.J., 1986.. Its what you ask and how you ask
it: an itemmetric analysis of personality questionnaires, în Angleitner A. and
Wiggins J.S.  (Eds.),  Personality Assessement via Guestionnairea, Springer
. Verlag, Berlin, 61 – 108
13 – Bus D.M. si Craik K.H., 1980, The act frequency concept of dispositions:
dominance and protolypically dominant acts, Journ., of Personality, 48, 379 ■
392
14 – Borkenau P.,  1994, Systematic distortions in the recognition of trait
information, în Angleitner A., Furnham A., Van Heck G. (Eds.), Personality
Psychology in Europe, Current Traits and Contorversies, 2, Swets & ZeiHinger,
Lisse, 177 ■ 191: Nisbetf R., Ross L, 1980, Human Inference: strategies and
shortcomings of social judgement, Prentice Hall, Englewood Cliffs, NJ
15-op. cit.,p. 82-83
– op. crt. p. 79
– op. cit.
– op. cit.p. 84
– Osfendorf F., 1990, Language and personality structure: towards »he
Validity of the Five-factor model of personality, S.Roderer Verlag, Regensburg
– Goldberg op. cit^John O.P., 1989, Towards an taxonomy of personality
descriptors, în Buss D.M. ţi Cantor N. (Eds.), Personality Psychology: recent
trends and emerging directions, Springer Verlag, New yorJ<,.261 – 271; Costa
P.T., McCrae R.R.,  1985, The NEO Personality Inventory manual, Odessa,
Florida,   P.A.S.;  Wiggins  J.S.,   1979,  A  psychological  taxonomy of  trait
descriptive terms: the interpersonal domanin, Joum. of Personality and Social
Psychology, 37, 395 – 412; Angleitner A., Ostendorf F., John O.P., 1990, op.
cit.; Caprara G.V., Perugini M.,  1993, Personality described by adjectives:
gerteralizability of the Big-Five to the Italina lexical context, Europ. Joum. of
Personality, 8; Dr Bias L, Forzi M., 1994, A further step towards the italian
taxonomy of personality descriptive terms, comunicare, a Vila conferinţa a
EAPP, Madrid; Perugini M., Leone L, Galluci M., Lauriola M., 1994, Selection of
a Short Adjective Checklist to measure Big Five (SACBIF), comunicare a VII-α
134
conferinţa a EAPP, Madrid; Caprara G.V., Barbaranelli C, Borgogni L., Perugini M., 1994, The Big Five questionnaire: a new questionnaire to assess the five factor Model, Personality and individual Differences, 15, 281 -288; Mervielde I., 1994, A comparison of Five Factor ratings and free descriptions of children agen 3 to 12, Comuninicare, a Vtl-a conferinţa a EAPP< Madrid; De Raad B., Szirmak Z., 1994, The search for the Big Five in a non-lndo European language the Hungariam trait structure and its relationship to fhe EPQ and PTS, Europ. Review of Applied Psychology; Mlacic B., Knezovic J… 1994, Big-Five studies in Croatia: o transparent vs. opaque formats, comunicare, a VII-α conferinţă a EAPP, Madrid; White G.M., 1980, Conceptual universale in interpersonal language, American Anthropologist, 82, 759 ■ 781; Bond M.H., 1979, 1983 & & Forgas, 1984, Church T.A., Katingbak, 1989, – citafi de Angleitner si ai    1990, op. cit.
– Costa P.T., McCrae R.R. op. cit.; John O.P.,1990, The Big Five factor
taxonomy:   dimensions   of   personality   in   the   natural   language  and   in
questionnaires, în  Pervin  LA., (Ed.),  Handbook of Personality: Theory and
Research, The Guilford Press, New York, 66-100; McCrae R.R., 1990, How well
is Openness represented in natural languages?, Europ. Journ. of Personality, 4,
119-129
– op. cit.
– Goldberg L, The development of markers for tfia Big-Five factor structure.
Psychological Assessement, 4, 1, 26 – 42; Trapnell P.D., Wiggins J.S., 1990,
Extension of the Interpreronal Adjective Scales to inciude big five dimensions of
personality, Journ.  of Personality and  Social Psychology,  59,4,781   – 790;
SACBIF –  Perugim,  Leone, Galium,  Lauriola op.  cit.;  BARS,   PPG ZKPQ –
prezentate în Ostendorf F., Angeitner A , A comparison of differenî instruments
proposed to measure the Big Five, comunicare,, a II-α conferinfa a EAPA,
Groningen; BFQ în Caprara ţi al. op. cit.
– op. cit.
25 –  Costa  PT.  si  McCrae R.R.,   1992,  NEO PI  R Professional manual,
Psychological Assessement Resources, Odessa, Florida
26-op. cit. p.l4- 16
– op. cit.
– op. cit. p. 34 – 35
– op. cir. p.785
135
– Jung G.G., 1921, Psychologische Typen G.W.7 tradusă în limba română
partial, în Antologia C.G.Jung, vol. 2, 1994, Ed. Anima, Bucureşti se vor
consulta capitolele  Tipul  extravertit”  (atitudinea generală a conştientului;
atitudinea   inconştientului)   ţi   „Tipul   introvertit”   (atitudinea   generală  a
conştientului; atitudinea inconştientului), p. 16 – 25 & 71 – 78
-op. cit. p. 15-17
– op. cit. p. 17
– Costa P.T., McCrae R.R., 1980, Influence of extroversion and neuroticism on
subjective well-being: Happy and unhappy people, Journ. of Personality and
Social Psychology, 38,668 – 678
34-op. cit. p. 15 – 18
– op. cit. p. 53, se refera ta evidenţierea corelatei între măsuri ale divergentei
cognitive ţi toate faţetele factorului Deschidere (McCrae, 1987). Deschiderea
corelează de asemenea cu Scala de personalitate creativă CPS a lui Gough,
1979, date care sprijină ipoteza lui Costa şi McCrae că factorul creativitate este
singurul care relafionează strâns cu domeniu! trăsăturii.
– op. cit. p. 15, deşi închiderea, sau deschiderea pot influenta forma de
defensâ psihologică a subiectului, nu există date empirice care sä indice că
închiderea ar exprima o tendinţă gene-ralizată spre auto-apârare.
– op. cit. p. 17
– Rokeach M., 1960, The open and closed mind, Bask Books, New York
– Costa P.T., McCrae R.R., 1990, Personality disorders and five-factor model
of personality, Journ. of Personality Disorders,. 4. 362 – 371
– op. cit.
-op. cit., p. 18
– op. cit. p. 16
– Costa P. L, McCrae R.R., Dye D.A., 1991, Facet scales for agreableness
and Consciousness: A revision of NEO PI, Personality and Individual Differences,
12,887-898
– op. cit. p. 18
– Cantor N.,1990, From thought to behavior: „Having” and „doing” in the
study of personality and cognition, American Psychollogist, 45, 735 – 750
– Cantor N., Zirkel S.,1990, Personality, cognition and purposive behavior,
în LPervin (Ed.), Handbook of Personality: Theory and Research, The Guilford
136
Press, New York, 135-164
– Roberts B.W., Robin P.W., 1994, Broad dispositions, brood aspirations The
intersection of the Big Five dimensions and life goals, comunicare Iα a VSI-α
conferinţa a EAPP, Madrid
– op. cit
– op. cit. p. 34 – 35
– Wiggins IS., Picus A.L, 1989, Conceptions of personality disordets and
dimensions of personality, Psychological Assessemenî: A jouri. of Consulting
and Clinica! Psychology   1, 305 – 316; Widiger T.A., Costa P.T.. 1994, (Eds.),
Personality and personality disorders,, Journ. of Abnormal Psychology  103, 78
-91
– op. cit. p. 35
– Wise T.N., Fogan P.J., Schmidt C.W, Ponttcas Y., Costa O.T., 1991,
Personality and sexual functioning of transvestic fetishists and other paraphilics,
Journ, of Nervous and Mental Diseases, 179, 694 – 689
– op. cit. p. 47
– Mason O., Claridge G., 1994, Scales Measuring Proneness to Psychotic
disorders and their relationship to the Five Factor Model, comunicare, a VII-α
conferinţa a EAPP.. Madird

– Mason O.,   1994, New scales for the assessment or the schizofypy,
comunicare, a Vil-a conferinţa a EAPP, Madrid
– Hendriks A.A.J., Hofstee W.K.B., De Raad B., 1993, Construction of the
AB5C   Personality  Questionnaire,  comunicare,   a   II-α  conferinţă  a   EAPA,
Groningen
– lucrare în limba olandeza, citată în Hendriks si al., 1993
– Hofstee W.K.B., De Raad B., Goldberg LR., 1992, Integration of the Gig
Five and circumplex approaches to trait structure, Journ. of Personality and
Social Psychology, 63, 146 – 163
– Wiggins J.5., 1982, Circumplex models of interpersonal behavior in clinical
psychology, tn Kendall P.S.  ţi Butcher J.N.  (Eds.),  Handbook of Research
Methods in Clinical Psychology, Wiley, New York
– Wiggins J.S., Trapnell P. , Phillips N., 1988,. Psychometric and geometric
characteristics of the revised Interpersonal Adjective Scales (lAS-Ri, Multivariate
Behavioral Research, 23, 517 – 530
137
– Peabody D., Goldberd LR., 1989, Some determinants of factor structures
from personality-trait descriptors, Journ. of Personality and Social Psychology,
57,552-567
– op. cit.
– op. cit.
– Hofstee si al., 1992 op. cit; Perugini 1993, op. cit.
– op. cit.
– op. cit
– op. cit.
– Gough H. G., Heilbrun A.B., 1983, Adjective Check List manual, Palo Alto
CA: Consulting Psychologist Press
– op. cit.
– Johnson J.A., 1081, The „self-disclosure” and „self-presentation” views of
item response dynamics and personality scale validity, Journ. of Personality and
Social Psychology, 40, 761-769
– Minulescu M., 1995, Metaphors vs. single-terms in expressing and assessing
personality, Europ. Journ. of Psychological Assessement, 11, supl. 1, 64-69
138
INVENTARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA ■ G.H. GOUGH
In 1965 Harrison Gough afirma explicit unul dintre principaiele motive care îl determinaseră să înceapă construirea unui nou inventar de personalitate, motiv care se poate retine ca principiu director în interpretarea testului: „To me, the first and cardinal principle is that tests are made to be used, and a subsidiary principle is that they are be used in the analysis conceptualization of the ‘individual case” (Pentru mine, principiul prim şi cardinal este că testele sunt făcute pentru a fi utilizate; iar un principiu subsidiar este că ele trebuie utilizate în înţelegerea analizei cazului individual) – Megargee, 1 972 (1).
Am început prin acest citat în măsura în care el exprimă situaţia unui personalist a cărui preocupare primă nu este crearea şi experimentarea de instrumente. El a început şi continua experimentarea inventarului şi a teoriei privind fiinţa umană, din nevoia unui instrument de evaluare centrat pe persoană. Nu este norma în primul rând vizată. Nu se caută în primul rând găsirea unei tipologii sau dimensiuni generale a personalităţii prin care persoana concretă sâ poată fi inserată, integrată, raportată etc.
Se caută un instrument care să-l ajute sä înţeleagă persoana,
139
cazul viu. Desigur, cum vom descoperi, din anii 50 până în 1989 de exemplu, au fost realizate peste 1000 de studii de validare, experimentare, predicîie şt aplicare pe noi populaţii sau situaţii, nu numai de grupul de cercetare al tui Gough, ci şi de alte laboratoare americane sau din alte părţi ale globului, testul devenind un instrument puternic, de referinţă în literatura de specialitate. Mai mult, vom descoperi că pe măsură ce datele de experimentare au devenit tot mai bogate, au fost experimentate noi scale din anii 70 şi s-au realizat cercetări care au grupat factorial ttemii testului, s-a ajuns Iα un nou model „cuboid” în funcţie de 3 factori înalt semnificativi ai testului, fără ca toate acestea să invalideze fie principiul prim şi cardinal ai lui Gough, fie presupunerile sale Iα care ne vom referi în cele ce urmează.
1. DATE DESPRE CONSTRUCŢIA TESTULUI: CONCEPŢIA LUI GOUGH PRIVIND EVALUAREA PERSONALITĂŢI!
In construcţia scalelor C.P.i. Gaugh nu a adoptat o teorie formală. Se pare că era implicat în primul rând un anume scepticism privitor Iα aplicabilitatea în practica a poziţiilor teoretice, mai ales lipsa lor de consistenţă când se punea problema evaluării comportamentului interpersonal normal. Acelaşi scepticism îl face sä nu stabilească raţionat care anume par să fie variabilele importante.
Metoda generală a lui Gaugh era de a porni de 1a situaţiile în care se cerea utilizat testul. In funcţie de situaţii, va construi măsurători care să se bazeze pe acele constructe care sunt deja operaţionale în felul cum se comportă indivizii în conjuncturile
140
situational specifice. Această concepţie, a derivării datelor pe cale empirică, era desigur legată pe de o parte de tradiţia empiristă a Universităţii Minnesota, dar şi de experienţa anterioară, pentru că C.P.I.-ui trebuia să fie un instrument simetric fată de M.M.P.t.; dacă Inventarul Multifazic de Personalitate fusese destinat psihopatologiei, trebuia construit un instrument paralel pentru normalitatea psihică, normalitate care înseamnă, şi aici accentuăm, persoana nu în ipostaza ei statică, ci în cea reală dinamică, adică în interrelationare. De asemenea, dacă Inventarul Multifazic fusese construit pornind de Iα „variabilele” clinice, de Iα concepte derivate empiric din experienţa clinică, trebuiau găsite căile pentru construirea inventarului pentru „normalitate psihică” pornindu-se de Iα realităţile fiinţei normale, obişnuite, aflate în interrelate.
După cum observă Magargee (2), aceasta este abordarea tipică pentru un psihodiagnostician practician care lucrează cu acele concepte care au relevantă funcţională.
Perspectiva după care construieşte Harrison Gough cftesttonaru! este dublă: -de Iα contextul de utilizare şi de Iα acele concepte care deja există în domeniul comportamentului interpersonal. Anume acei termeni descriptivi pe care oamenii îi utilizează între ei pentru α-si descrie modurile de a se comporta, caracteristicile obişnuite, zilnice sau, pentru a utiliza chiar denumirea dată de Gough, „conceptele populare” în sensul cel mai direct al acestei expresii.
Poziţia este importantă pentru istoria psîhodiagnozei aşa cum am abordat-o în acest manual, recursiv, pentru că, după cum am văzut, cercetările de tip cognitivist şi de tip factorial odatä cu anii 7o, şi mai intens în ultimii 5 ani, dau dreptate acestui punct de
141
vedere şi nu celui contrar promovat de un alt mare creator de teste de personalitate, R.B.Cattell.
In modul cum defineşte Gough, un „concept popular” nu este doar un termen utilizat în vorbirea curenta, ci are şi calitatea de a transcende o societate particulară: termenul de „responsabil” sau „iresponsabil” se regăseşte în vorbirea curenta a diferitelor so-cietäti. în aceeaşi măsură, ca să utilizăm un exemplu al autorului, termenul de „dominant” era utilizat de Plutarh pentru descrierea lui Caesar, dar şi de omul de obişnuit de azi când caracterizează de plidă un personaj politic cu o prezentă socială pregnantă.
Se sprijină pe şi caută acele concepte care apar în interrelafionarea socială, în viata sociala curentă, atribute ce se pot regăsi în toate culturile şi societăţile şi care au o relaţie directa şi integrală cu formele de interrelatfonare socială (Gough,l 968) (3).
Cα sursă primă pentru Identificarea lor este chiar limbajul cotidian în măsura în care experienţa socială a reţinut în formele acestuia orice informaţie care este semnificativă pentru supravieţuirea socială. în procesul istoric al creşterii limbii respective apar desigur cuvinte noi, echivalente care se retin şi, in acelaşi timp, dispar alte cuvinte.
Pentru Gough scopul fiecărei scale este să reflecte cât de fidel posibil un aspect, o anume temă a comportamentului interpersonal.
în 1948 public primele scale; în 1951 prima ediţie de 15 scale din C.P.I.; în 1957 prima ediţie de 18 scale cuprinzând 468 de itemi + 12 care reapar, cu un total de 480 de itemi centraţi mai ales pe comportamente tipice, sentimente, opinii, atitudini. Studiile ulterioare au condus Iα o nouă reformulare a chestionarului în 1987, cu 20 de scale şi un total de 462 itemi.
142
Referitor Iα interpretarea chestionarului, Gough subliniază în mod expres că nu trebuie interpretat decât de profesionişti calificaţi în utilizarea C.P.I. în măsura în care una dintre criticile cele mai dificile aduse ideii „conceptelor populare” constă în problema dacă aceste cuvinte, în utilizarea lor zilnică nu cumva au câştigat un bagaj excesiv de ‘nfeles conotativ ‘„: nu cumva este astfel imposibil să 1e operationalizezi şi limitezi Iα o definire ştiinţifica exactă(4). Cei ce utilizează chestionarul pot să fie subiectul propriilor lor idoosincrazîi, preconcepţii eronate legate de definirea sau folosirea într-un anume cadru specific a termenilor respectivi (de exempiu, în vorbirea argotică). Gough recunoaşte faptul că unele concepte sau cuvinte precum „sociabilitate”, sau „responsabilitate”, „tolerantă”, „socializare” pot avea conotatfi diferite Iα indivizi diferiţi, dar, în acelaşi timp, dacă am redenumi conceptele pentru a 1e creşte precizia – în maniera impusă de Cattell, de exemplu – nu am face decât să ajungem Iα o pierdere în relevantă care ar putec pereclita scopul major al creerii şi utilizării chestionarului, şi anume creşterea comunicării. Argumentul lui Gough, valabil şi din punctul nostru de vedere, este că doreşte să evalueze tocmai constructul asa cum este definit cultural, cu toate conotatiile sale subtile şi cu denotaţia sa formală (Megargee, 1972 (5}. Gough îşi face un punct de sprijin din faptul că aceste constructe populare sunt, atât cultural cât şi în timp, universale. Multe studii, pornite dintr-un scepticism fată de o astfel de intuiţie pshihologică, au indicat însă că Inventarul California lucrează Iα fel de bine în spatii culturale şi sociale diferite de cel american.
Această lungă introducere nu este lipsită de importantă în măsura în care mulţi utilizatori de chestionare au tendinţa de a
143
aplica şi C.P.i.-uiui o metodă tradiţională de interpretare conform căreia scaia este utilizată ce o definire operaţională pentru o anumită trăsătura, deci interpretează scorurile Iα scală prin definirea constructului. Scopul tui Gaugh este să reuşească o predict ie asupra comportamentului, nu să justifice o teorie asupra personalităţii. Din acest punct de vedere, o serie de studü s-au centrat asupra validităţii de construct demonstrând ca scalele sunt legate de ceea ce îşi propun sä măsoare.
O aită critică este legată de lipsa de omogenitate a scalelor în sensul în care, nefiind derivate prin analiza factorialâ, nu prezintă toate puritatea factoriaiă caracteristica altor teste şi corelează înalt între ele şi toate cu „dezirabilitatea” socială. Gough se sprijină în contra-argumentare pe utilizarea sistematică în construcţia scalelor a analizei conceptuale, care include atât validarea practică cât si validarea de construct, şi 1e depăşeşte {Gough, 1965). Pentru autor, paşii necesari în construirea unei scale prin analiză conceptuală cuprind.
1. o evaluare primară care determină care criteriu este în principal relevant {cât de bine prezice testul ceea ce vrea sä prezică); 2. evaluarea secundară prin descoperirea fundamentelor psihologice pentru măsurare, prin specificarea şi clarificarea înţelesului a ceea ce se măsoară; altfel spus este vorba despre descoperirea dimensiunii psihologice a scalei; 3. şi evaluarea terţiară, care are scopul de a justifica o anumită măsurare (semnificaţia intrinsecă a scopului primar al măsurării: gama de implicaţii relevante; surprinderea întregit game de situaţii existenţiale implicate, dincolo de ceea ce s-a avut în vedere în validarea primară şi pentru care instrumentul este predictiv şi are relevantă explicativă).
144
Vom prezenta principalele date tehnice pentru fiecare dintre scale odată cu prezentarea dimensiunilor.
2. PREZENTAREA VARIANTEI C.P.I. 1972
2.1. CELE 18 DIMENSIUNI ALE PERSONALITĂŢII NORMALE CONŢINUTURI   SI   ATRIBUTE   ÎN   COMPORTAMENTUL INTERPERSONAL
Deşi din 1 987 Gough experimentează o formă lărgită a C.P.I., forma care cuprinde cele 18 scale este larg utilizată în practica diagnostică. Pentru această formă, cele 18 scale au fost grupate -şi acest lucru se observă şi în fişa de profil – în patru grupe de semnificaţii psihologice, astfel (Gough, 1969(6}:
Prima grupă cuprinde acele scale care indică mai ales dimensiunile personalităţii ce intervin în afirmarea persoanei, siguranţa de sine, imaginea de sine şi adecvarea interpersonală: dominanta, capacitatea de statut, sociabilitatea, prezenta socială, acceptarea de sine, starea de comfort sau de bine psihic,
A doua grupă cuprinde scale care indică opţiunile valorice şi maturitatea interreiatională astfel: responsabilitatea, socializarea, autocontrolul, toleranta, tendinţa de a face o bună impresie şi alinierea (a modelul comun sau comunalitatea;
A treia grupă de scale măsoară mai ales nivelul motivational în sensul potenţialului de realizare personală şi al focalizării pe valorile intelectuale: realizare prin conformism, realizare prin independentă şî eficienta intelectuală.
A patra grupă cuprinde scale ce surprind unele modalităţi
145
intelectuale, ce modelează un stil personal, astfel: scalele de intuiţie psihologică, flexibilitate şi feminitate.
1. Dominanta – Do
Construită pentru a identifica persoane puternice, dominante, cu ascendent asupra altora, capabile sä aibe iniţiativă şt să exercite conducerea. Evaluează aspecte ale propensiunii de a conduce, persistenta şi iniţiativa socială. Pentru Gough s-a pus problema de a găsi itemi care să identifice pe cei care acţionează într-un mod ce poate fi considerat ca „dominant” în orice cultură şi, pe de altă parte, sâ-i impresioneze pe alţii prin evidenta acestei calităţi. Deci să poată fi descrişi ca dominanţi, plini de forţa, siguri de ei.
Cum vom vedea, Iα fiecare dintre scale, în afara aspectelor care au format conţinutul propriu-zis al itemilor scalei, Gough furnizează pentru zonele de semnificaţie peste sau sub medie a nivelului de manifestare a trăsăturii şi un număr de atribute care nu sunt nimic altceva decât felu! în care aceste persoane sunt descrise de alţii. în cazul dominantei este deci vorba despre perceperea socială a comportamentului celor ce au o „dominantă” peste sau sub medie. în interpretarea scorurilor scalei, aceste elemente capătă tocmai gradul de relevantă scontat de autor.
Scala cuprinde în aceasta variantă 46 de itemi, dintre care 26 îi aparţin exclusiv; având itemi comuni cu scalele Re, Sα, Sy. Conţinuturile itemilor surprind: încrederea şi echilibrul; propensiunea de a conduce şi asuma responsabilitatea; persuasivitatea şi fluenta verbală; un aspect de persistentă tenace alături de ceea ce am putea numi „simţul datoriei”; tendinţa de a privi lucrurile în fata, de a se confrunta cu realitatea chiar dacă
146
este neplăcută.
Scorurile peste medie indică persoane active, sigure pe sine, persistente, care anticipează, insistă, au încredere şi independentă.
Adjectivele care descriu percepţia socială sunt diferenţiate pe sexe. Un bărbat este perceput ca: ambiţios, îndrăzneţ, dominant, puternic, optimist, metodic, descurcăreţ, competent, de încredere, sigur de sine, stabil, sever. O femeie este percepută ca agresivă, orgolioasă, cu încredere în sine şi revendicativă, dominantă, puternică, autoritară şi energică, vorbăreaţă.
Un scor sub medie indică o persoana retrasă, inhibată cu un comportament banal, indiferentă, tăcută, neorganizată, lentă în gândire şi acţiune, cu tendinfa de a evita situaţiile de tensiune şi decizie, nesigură.
Perceperea socială ataşează unui bărbat cu Do scăzută imaginea unui apatic, .indiferent, mărginit, iresponsabil, pesimist, anxios, rigid, sugestionabil, nesigur Descrierea socială a unei femei cu scor Iα Do scăzut o prezintă ca: precaută, amabilă, inhibată, împăciuitoare, calmă şi ştearsă, sfioasă, încrezătoare, discretă.
2. Capacitate de statut – Cs
Criteriul extern „statut” a fost definit şi întrebuinţat în validarea empirică a scalei prin nivelul relativ a\ venitului, educaţiei, prestigiului şi puterii atinse în mediu! socio-cultural propriu al subiectului; precum şi calităţile de ambiţie şi încredere în sine. Deci scala evaluează capacitatea personală pentru statut social (prezent sau dobândit), încercând să măsoare calităţi şi atribute personale care stau Iα baza acestei propensiuni şi conduc spre statut social.
147
Varianta aceasta conţine 32 de itemi, dintre care 15 sunt pun, restul comuni cu Sp, Se si Sα.         x
Itemti reflectă în conţinutul lor încrederea în sine si echilibrul, sentimentul de siguranţă şi absenţa temerilor sau anxietăfilor; existenta unor interese literare sau artistice; gradul de „conştiinţa socială”; precum şi interesul de a participa Iα viata socială a grupului.
Un scor înalt, peste medie, indică un ins ambiţios, activ, eficient, perspicace, ingenios, multilateral, ascendent, carierist, eficient în comunicare, care îşi urmăreşte scopul personal şi afirmă un câmp larg de interese. Perceperea socială indică pentru comportamentul masculin următoarea imagine: discret, imaginativ, independent, matur, oportunist, simpatic (agreabil), elogiat, rezonabil şi progresist. Femeia cu un scor înalt 1a Cs este percepută prin adjectivele: lucidă, viguroasă, individualistă, ingenioasă, perspicace, inteligentă, cu interese largi, logică şi multilaterală, schimbătoare.
Un scor sub medie indică un individ cu un comportament timid, apatic, conventional, relativ estompat, lent, cu o gândire stereotipă şi limitat în concepţii şi interese. Stângaci şi penibil în situaţii sociale cu care nu este familiarizat.
Perceperea socială descrie comportamentul masculin prin adjectivele: aspru, sumbru, lacom, mărginit, cicălitor, supărăcios, neliniştit, tensionat, irascibil, lipsit de omenie. Descrierea pentru femei cu scorul jos: acţionează negândit, şireată, blânda, molatecă, sfioasă, simplă, supusă, timidă, slabă.
3. Sociabilitate – Sy
Scală construită tot prin metoda criteriului extern de validare,
148
şi anume, initial, numărul de activităţi extracurriculare Iα care participă studentul. Sociabilitatea urma să diferenţieze oamenii cu un temperament exteriorizat, sociabil, participativ, de cei retraşi care evită afişarea socială. Cu un total de 36 itemi, dintre care doar 9 îi aparţin în exclusivitate, scala de sociabilitate coparticipâ prin itemii comuni Iα comportamentele subsumate scalelor 1e, Sp, Sα, Ai, Do, Cs Conţinutul manifest al itemilor scalei, destul de apropiat de o scală obişnuită de sociabilitate aţa cum o întîînim şi în alte probe, afirmă: plăcerea pentru interacţiuni sociale, sentimentul de echilibru şi încredere în sine în relaţiile cu ceilalţi, interese culturale şî intelectuale precum şi toleranta fată de ceilalţi asociata cu standarde stricte pentru sine.
Scorurile înalte indică în genere un comportament participativ, întreprinzător, ingenios. Un ins care se ataşează uşor, este competitiv, mereu în primele rânduri, fluent în gândire şi original.
Perceperea socială descrie un astfel de bărbat ca: deştept, încrezător, interese largi, logic, matur, deschis, competent şi rational, sociabil si sigur de sine. Femeia este descrisă de opinia publică drept agresivă, încrezătoare, dominantă, energică, flirtează, deschisă, cu interese largi, vorbăreaţă şi sociabilă.
Scorul sub medie indică reversul, un comportament greoi şi conventional în societate, liniştit, neangajat, sugestibil şi influenfabil de reacţiile şi opiniile altora.
Percepţia socială descrie un astfel de bărbat prin adjective ca: stângaci, aspru, rece, reclamagiu, confuz, instabil, cu interese limitate, abandonant, superficial, lipsit de familiaritate.
Perceperea femeii cu Sγ scăzut cuprinde ca adjective : precaută, inhibată, blândă, modestă, liniştită, reţinută, sfioasă, timidă, discretă, retrasă.
149
4. Prezenta socială – Sp
Prezenta socială este una din cele 5 scale construite pe cale raţională, şi anume prin analiza consistentei interne, pornindu-se de Iα un număr de 85 de itemi legaţi de echilibrul social, verva şi spontaneitatea comportamentului. In scală rămân 56 de itemi, 17 distincţi iar restul comuni cu aSte scale precum Sy, Sα, Cs, 1e si Py, 6ar şi cu Se şi Gi, dar cotaţi invers.
Conţinuturile itemilor scalei vizează: plăcerea pentru interacţiuni sociale, o încredere bine afirmată, spirit deschis, atitudini aerisite fată de regulile şi prohibiţiile sociale, paralel cu accentul pus pe îndatorire, moderaţie, conformism.
Scorurile înalte indică un comportament spontan, imaginativ, neformalist, rapid, cu o natură expresivă şi creativă.
Perceperea socială caracterizează un astfel de bărbat prin adjective ca: aventuros, caută plăcerea, relaxat şi sigur de sine, spirit ascuţit, neconvenfional, neinhibat, schimbător, spiritual.
O femeie de acest tip este caracterizată de cei din jur prin adjective ca: aventuroasă, îndrăzneaţă, flirtează, răutăcioasă, deschisă, caută plăcerea, spontană, schimbătoare, ingenioasă, spirituală.
Scorurile joase, sub medie, caracterizează un individ precaut, moderat, răbdător, simplu, modest. în acest timp, este oscilant şi nesigur în decizii, cu o gândire necreativă.
Perceperea socială caracterizează un astfel de bărbat prin: precaut, cooperant, apreciativ, blând, amabil, cu interese limitate, prefăcut, răbdător, serios. Femeia este percepută în termenii următori: precaută, convenţională, temătoare, gentilă, rezervată, sensibilă, supusă, timidă, retrasă.
150
5. Acceptarea de sine – Sα
Scală construită de asemeni prin analiza consistentei interne cu scopul identificării unor persoane care manifestă un simt confortabil şi „imperturbabil” al valorii personale, iar comportamentul lor social va exprima fie activ, fie pasiv această siguranţă.
Evaluează aspecte precum simţul valorii personale, acceptarea de sine, capacitatea de a gândi şi acţiona independent.
Din 34 de itemi ai versiunii finale, numai 4 sunt puri. Ceilalţi prin conţinutul lor prezintă: aspecte de Sy şi Sp legate de încrederea în sine şi de atitudinea lipsită de rigiditate fată de prohibiţiile sociale; legaţi, invers decât cu Sp, de valorizarea muncii perseverente, atenţiei fată de sarcina de muncă şi considerarea celorlalţi; altî itemi indică o acceptare candidă a slăbiciunilor umane.
Scorurile înalte prezintă o persoană inteligentă, sinceră şi spirituală, pretenţioasă, activă, centrată pe sine, insistentă, cu fluentă verbală, cu siguranţă şi încredere în sine.
Perceperea socială descrie un bărbat cu scor înalt prin adjective ca: încrezător, întreprinzător, orgolios, imaginativ, deschis, oportun, adaptabil, sigur, rafinat, înfigăref, sofisticat. O femeie cu scor înalt apare descrisă de ceilalţi prin: aventuroasă, argumentativă, orgolioasă, revendicativă, decisă, dominantă, deschisă, sarcastică, vorbăreaţă, spirituală.
Scorurile sub medie indică un comportament conservator, ordonat, de nădejde, liniştit, deşi comod şi conventional. Cu sentimente de culpabilitate şi gata să se autoblameze. Pasiv în acţiune şi limitat ca interese. Perceperea socială descrie un astfel de  bărbat ca:  aspru,  banal,  abandonant,  nechibzuit,  supus,
151
indiferent, tensionat, neinteligent, negativist, gata să se retragă, cu interese limitate. Femeia este percepută în următorii termeni: precaută, convenţională, gentilă, molatică, modestă, răbdătoare, împăciuitoare, sfioasă, încrezătoare, discretă, nepretenţioasă.
6. Sentiment de bunâ-stare personală / de bine – Wb
Initial s-a numit scală de disimulare. Wb reprezintă o derivaţie a scalei initiale în care s-a inversat cheta de cotare: scorurile ridicate reprezintă indivizii sănătoşi şi stenici, iar scorurile joase, sub medie, indivizii cu o vitalitate diminuată şi incapabili să facă fată cerinţelor viefii cotidiene. Mai mult, scala diferenţiază indivizii care simulează nevroza de normali $i de pacienţii care răspund sincer, fiind şi una dintre principalele scale de validare ale testului (aspect pe care îl vom aprofunda Iα capitolul despre interpretarea probei).
itemii scalei, în număr de 44 dintre care aparţin exclusiv scalei 29, au în conţinut referinţe 1a: negarea unor variate simptome fizice ţi mentale; negarea oricăror probleme familiale majore; negarea conflictelor şi preocupărilor sexuale; negarea unor stări de tensiune, anxietate, teamă; afirmări ale independentei personale şi sentimentului de suficientă de sine, în sensul „orice om care este capabil să muncească are o şansă reală de a avea succes”; afirmarea încrederii în viitor.
Scala fiind construită pentru a identifica persoanele care îşi minimalizează grijile şi nemulţumirile şi care fin seama mai mult sau mai puţin de îndoieli si deziluzii, un sccr înalt reprezintă o persoană energică, întreprinzătoare, alertei, ambiţioasă şi multilaterală, productivă, activă. Acordă valone muncii şi depune efort pentru plăcerea proprie.
152
Perceperea socială descrie un bărbat cu scor înalt prin adjective ca: demn de încredere, conservator, dependent, binevoitor {săritor, bun Iα suflet), inhibat, logic, mulţumit, echilibrat, elogiat (lăudat), destins (relaxat), sincer. Femeia cu scor înalt este percepută în următorii termeni: calmă, capabilă, lucidă, cinstită, nu se formalizează, matură, amabilă (îndatoritoare), echilibrată, raţională, înţeleaptă (chibzuită).
Un scor scăzut indică un comportament fără ambiţie, comod, stângaci, precaut, apatic şi conventional. Defensiv, caută scuze. Limitat în gândire şi acţiune. Perceperea socială descrie un astfel de bărbat ca: anxios, lăudăros, distrat (aiurit), uituc, grăbit, impulsiv, răutăcios, abandonant, superficial, agitat (neastâmpărat). Femeia este percepută astfel: stângace (incomodă), defensivă, cusurgie, practică (neinfluentabiiă), îndărătnică, sarcastică, se compătimeşte, lipsită de tact, neconvenfională, instabilă.
7. Responsabilitatea – Re
Scala identifică persoanele conştiincioase, responsabile, care îsi iau obligaţiile în serios şi în care putem avea încredere. Astfel de structuri de personalitate sunt indivizi legaţi de reguli şi ordine şi consideră că viata ar trebui să fie guvernată de raţiune. Scala diferă de So (sociabilitate) si Se (autocontrol) prin accentul pe gradul în care valorile şi controlul sunt înţelese şi conceptualizate.
Are un total de 42 itemi, dintre care 16 sunt exclusivi iar restul comuni cu scale precum: Do, Sy, Se, To, Ac, Ai şi 1e. Conţinuturile manifeste ale acestor itemi vizează preocuparea pentru obligaţiile sociale, civice şi morale; accentul pe datorie şi disciplină de sine; dezaprobarea pentru orice privilegii sau favoritisme speciale;
153
afirmarea echilibrului şt încrederii în sine şi în ceüalfi.
Un bărbat cu scor înalt Iα scala Re este perceput astfel: capabil, conştiincios, cumpătat, fidel, responsabil, serios, stabil, constant, temeinic. O femeie cu scor înalt apare descrisă de ceilalţi prin: conştiincioasă, discretă, intuitivă, metodică, fidelă, cu tact, responsabilă, cumpătată.
Un bărbat cu scor sub medie este descris ca: nepăsător, turbulent, iresponsabil, comod, indiferent, face pe grozavul, risipitor. Femeia este percepută în următorii termeni: arogantă, neglijentă, nesentimentală, comodă, necuviincioasă, rebelă, obositoare, sarcastică.
8. Socializarea – So
Scala este conceputa pentru a reflecta gradul de maturitate socială, integritate şi corectitudine atins de individ, fiind construită prin metoda criteriului extern.
Itemit, în număr de 54 – dintre care 28 sunt exclusivi, au ca şi conţinuturi manifeste aspecte care ilustrează teoriile psihologice privind delincventa. Astfel, pornind de pildă de Iα relaţia empiric evidenţiată dintre delincventă şi o lipsă de coeziune în familie, sunt itemi care se referă Iα sentimentul de căldură, satisfacţie şi stabilitate familială ca opus alienării şi resentimentului. Altf itemi se referă Iα: sensibilitatea sociala şi empatie ca opuse ignorării / desconsiderării valorii personale (de exemplu: „adesea mă gândesc cum arăt şi ce impresie fac altora”); optimism şi încredere în sine în constrast cu sentimente de alienare, inferioritate, disperare, adaptarea familială şi şcolară, opuse vagabondajului şi opozantei.
Scala indică nivelul de maturitate socială, integritatea morală,
154
capacitatea de a judeca şi respecta normele morale.
Bărbatul cu scor înalt Iα scala So este perceput ca: adaptabil, eficient, onest, corect, organizat, cumpătat, sincer, temeinic, sănătos, respectuos. O femeie cu scor înalt este descrisă prin adjectivele: precaută, lucidă, organizată, metodică, rezonabilă, autocontrolată, modestă, conservatoare, înţeleaptă.
Un bărbat cu scor scăzut este perceput ca: încăpăţânat, iresponsabil, certăreţ, ignorant, sarcastic, neconventionai, defensiv, viclean. Femeia este percepută în următorii termeni: defensivă, nestatornică, neglijentă, nechibzuită, impulsivă, indiferentă, neinhibată, materialistă, necontrolată.
9. Autocontrolul – Se
Scala este construită prin metoda analizei consistentei interne şi are scopul de a măsura gradul de libertate al individului fată de impulsivitate şi centrarea pe sine. Deosebirea de scala Re constă în faptul că aceasta măsoară gradul în care este înţeles controlul, iar alte scale precum So, gradul în care persoana aprobă şi prezintă astfel de dispoziţii spre autocontrol. Un alt specific al scalei este faptul că scorurile foarte înalte exprimă în fapt situaţia de control prea strâns ai impulsurilor si agresivităţii, ceea ce, paradoxal, poate conduce ia acumulări interioare şi descărcări bruşte sau necontrolate chiar Iα incitări minore.
Scala confine 50 de itemi, dintre care doar 2 îi aparţin în întregime. Comportamentul prezent în conţinuturile manifeste indică o restrângere a manifestărilor iraţionale şi în special a agresivităţii; raţiunea şi logica sunt considerate ca cele mai adecvate soluţii în situaţii problematice; evitarea conduitelor antisociale sau agresive; existenta unor inhibiţii sociale şi chiar a
155
unui grad de modestie care implică o tendinţă spre autoanulare (de genul, „de obicei mă simţeam foarte bine când una dintre compunerile mele era citită în fafa ciaseî”, pentru cheia Fals).
Scala indică gradul şi adecvarea autoreglării şi autocontrolului, dominarea impulsivităţii şi capacitatea de autodisciplinare.
Perceperea socială descrie un bărbat cu scor înalt Iα această scală prin adjective ca: amabil, logic, sârguincios, precis, cumpătat, fidel, autoconlrolat, critic, demn de încredere.
Femeia este percepută astfel: calmă, modestă, conservatoare, gentilă, moderată, răbdătoare, liniştită, rezervata, autocontrolată.
Un bärbat cu scor scăzut este perceput ca: încrezut, cusurgiu, nesocotit, încăpăţânat, impulsiv, înfigăret, iritat, coleric, nerealist, individualist. Femeia este descrisă ca: agresivă, arogantă, emotiva, impulsiva, rebelă, obositoare, sarcastică, colerică, neinhibată.
10. Toleranta – To
Scala identifică atitudini sociale permisive, lipsite de prejudecăţi, deschise,-care acceptă pe ceilalţi aşa cum sunt.
Conţinuturile manifeste ale celor 32 de itemi al scalei (9 sunf proprii}, reflecta: deschiderea şi flexibilitatea opus rigidităţii şi dogmatismului; interesul pentru estetic şi scopuri intelectuale; încrederea ca opus suspiciunii şi criticismului; negarea resentimentelor, a tendinţelor mizantropice şi ostilităţii fată de ceilalţi; negarea anxietăţii, izolării, alienării; afirmarea echilibrului şi siguranţei de sine.
Perceperea socială indică pentru bărbaţii cu scor înalt următoarea imagine: iertător, generos, binevoitor, independent,
156
neformal, mulfumit, cumpătat, tandru, cu tact, altruist. Femeia cu scor înalt este descrisă- astfel: calmă, eficientă, intuitivă, lentă, logică, matură, responsabilă, autocontrolată, cu tact, încrezătoare.
Un bărbat cu scor scăzut este perceput ca: afectat, rece, orgolios, sâcâitor, insensibil, superficial, mulţumit, plângăreţ, cusurgiu, egocentric. Femeia este descrisă ca: arogantă, autocrată, aspră, defensivă, bănuitoare, nesentimentală, infantilă, supărăcioasă, obositoare, sarcastică.
11. Impresie bună – Gî
Scala are un dublu scop asemeni Wb: identificarea disimulărilor dar si a persoanelor capabile să creeze impresie favorabila şi pe care 1e interesează felul cum reacţionează ceilalţi fata de ele. Construită prin metoda criteriului extern, scala confine 40 de itemi, dintre care 18 sunt exclusivi.
Conţinuturile manifeste accentuează partea pozitivă şi elimină negativul astfel majoritatea se referă Iα aprecieri asupra bunei funcţionări, virtuţilor, negarea conduitei antisociale, a plângerilor si eşecurilor personale. De asemenea apare negarea oricărei tendinţe spre agresivitate, afirmarea încrederii şi siguranţei de sine cu aspecte de modestie; afirmarea stabilităţii şi capacităţii de a face fată adversităţii; axarea pe aspectele aprobate social; afirmarea capacităţii de a întreţine relaţii pozitive cu alţii şi a opiniilor favorabile despre semeni.
Scala identifică deci persoanele care doresc să facă impresie bună, preocupate de ceea ce gândesc alfü despre ele şi care fac ceea ce se aşteaptă alţii.
Perceperea socială descrie un bărbat cu scor înalt Iα Gi astfel:
157
adaptabil, amabil, maleabii, binevoitor, rezonabil, tandru, cu tact, altruist, cald, prietenos. Femeia este descrisă ca: moderată, calmă, conservatoare, modestă, răbdătoare, împăciuitoare, încrezătoare, neliniştită, înţelegătoare.
Bărbatul cu scor scăzut este perceput de ceilalţi ca: reclamagiu, nemulţumit, cusurgiu, nesocotit, încăpăţânat, indiferent, sâcâitor, pesimist, coleric. Femeia cu scor scăzut este descrisă ca: schimbătoare, cinică, francă (directă), supărâcioasă, pesimistă, sarcastică, încăpăţânată, colerică, perspicace.
12. Comunalitatea – Cm
Menită sä detecteze protocoalele în care s-a răspuns într-o manieră întâmplătoare, conţinuturile manifeste ale (ternilor (în total 28} reflectă: o bună socializare (de genul, „când conduc maşina, încerc să-i împiedic pe alţii să mă depăşească”, cheia Fals); negarea tendinţelor nevrotice („nu pot să fac nimic bine”, cheia Fals); comportament şi atitudini conventionale; conformismul („de obicei fac ceea ce se aşteaptă de ia mine pentru a evita critica”, cheia Adevărat); optimismul („mă îndoiesc că cineva este cu adevărat fericit”, cheia Fals).
Scala indică gradul în care reacţiile şi răspunsurile individului corespund unui model „comun” stabilit empiric.’
Bărbaţii cu un scor peste medie sunt descrişi ca: prudent, conştiincios, reflexiv, eficient, precis, organizat, practic, responsabil, temeinic, cumpătat. Femeia este descrisă astfel: lucidă, de încredere, energică, veselă, practică, raţională, realistă.
Barbafii cu un scor sub medie sunt descrişi de ceilalţi ca: atrăgător, neglijent, curajos, îndrăzneţ, uituc, comod, nesăbuit,
158
risipitor. Femeia este percepută ca: apreciativă, artistă, stângace, feminină, uitucă, iertătoare, indiferentă, iresponsabilă, nedemnă de încredere, neconvenfională.
13. Realizare prin conformism – Ac
Este în primul rând o scală motivatională reflectând factori motivational! şi atitudinali asociaţi cu realizarea academică de nivele înalte. Termenul conformism reflectă această canalizare a trebuinţei de realizare personala si nu ceea ce se înţelege prin „conformitate”, respectiv un sens de stereotipie neproductivă care nu este prea implicată aici. Construită prin metoda criteriului extern.
Conţinuturile manifeste ale celor 38 de itemi – 18 exclusivi -, reflectă: hotărîrea şi plăcerea pentru a se pregăti şi a avea eficientă în învăţare; sentimentul de vitalitate si eficientă în genere; acceptarea regulilor şi cerinţelor şi refuzul frivolităţii şi a comportamentului nonconformist; temperarea şi încrederea în propriile capacităţi; autoaprecierea privind modul planificat şi muncitor de a se implica în viată.
Itemii sunt folosiţi pentru reliefarea acelor factori de interes şi motivaţie care facilitează realizarea în orice cadru unde asemănarea cu modelul sau supunerea fată de anumite obiceiuri este un comportament pozitiv.
Scorurile înalte prezintă o persoană capabilă, cooperantă, eficientă, organizată, responsabilă, fermă şi sinceră. Persistentă şi muncitoare. Apreciază activitatea şl realizarea intelectuală.
Perceperea socială descrie un bărbat cu scor înalt prin adjective ca: ambiţios, capabil, conştiincios, amabil [atent, prevenitor), inteligent, logic, matur, rezonabil, cu resurse, responsabil
159
O femeie cu scor înalt este descrisă astfel: conservatoare, eficientă, idealistă, întreprinzătoare, amabilă, metodică, logică, de încredere (fidelă), rezervată, responsabilă.
Scorurile scăzute prezintă o persoană vulgară, încăpăţânată, distantă, dificilă, primejdioasă, înfumurată. Se dezorganizează uşor sub stresul presiunilor si conformismului. Pesimistă în privinfa viitorului profesional.
Perceperea socială descrie un astfel de bărbat ca: apatic, bănuitor, practic (insensibil), insuportabil, caută plăcerea (uşuratic), nesăbuit, agitat (neastâmpărat), superficial, schimbător, ostentativ (face pe grozavul).
Femeia este percepută în următorii termeni: aventuroasă, nepăsătoare (indiferentă, neglijentă), uşuratică, atitudine degajată, leneşă, impresionabilă, rebelă, sarcastică, neconventională, neinhibată, neghioabă.
14. Realizare prin independenta- Ai
Scala este menită să măsoare interesul subiectului pentru acele situaţii – inclusiv pregătirea academică-, în care se cere independentă în gândire, creativitate, valorizarea potenţialului propriu.
Conţinuturile manifeste ale itemilor, – 32 în total, indică; tolerantă crescută pentru ambiguitate şi refuzul unor atitudini simplist dogmatice sau autoritare; refuzul unor reacţii conventionale chiar dacă este vorba de a susţine o opinie nepopuiară şi controversată; plăcerea pentru activităţi independente, chiar dacă nu sunt necesar utilitare; afirmarea unei gândiri pozitive fafă de alfü; afirmarea unui nivel de adaptare manifest în prezent; afirmarea unor valori morale bine dezvoltate.
160
Se pot identifica acei factori ai interesului şi motivaţiei care facilitează realizarea în orice cadru unde autonomia şi independenta sunt comportamente pozitive.
Scorurile înalte Iα această scală prezintă o persoană matura, eficace, puternică, dominantă, pretenţioasă şi precaută. Independentă şi sigură pe sine. Cu abilitate intelectuală şi cu discernămînt. Un bărbat cu scor înalt este descris ca: prevăzător (anticipativ), independent, neformal(ist), inteligent, simpatic, rational, sarcastic, irascibil, multilateral.
Femeia este descrisă astfel: calmă, capabilă, lucidă, discretă, inteligentă, logică, matură, originală, raţională.
Scorurile scăzute indică un comportament inhibat, anxios, prudent, nemulţumit, mărginit şi suspicios. Umil şi supus fată de autorităţi. Ii lipseşte introspecţia şi înţelegerea de sine. Un bărbat cu scor scăzut este văzut de ceilalţi ca: afectat, îngâmfat, prudent (precaut), rece, egocentric, fricos, frivol, curtenitor, plin de sine, rigid. Femeia este percepută ca: stângace, emotivă, nechibzuita, imatură, infantilă, cap sec, agitată, simplă, nerealistă, instabilă.
15. Eficienta intelectuală – 1e
Scala trebuie înţeleasă tot în paradigma mofivafională; nu este construită pentru a măsura capacitatea de a rezolva probleme, fie şi intelectuale. Este o scală care indică interesul pentru valori intelectuale opus celui pentru valori practice.
Conţinutul manifest al celor 42 de itemi (22 aparfinându-i exclusiv) se referă Iα aspecte precum: capacitatea de a face fafă unor situaţii de indeterminare şi ambiguitate; sentimentul adecvării şi eficientei personale; interesul pentru activităţi de cercetare; plăcerea de a face planuri şi a 1e realiza; importanta pe
161
care o acordă problemelor intelectuale şi de cunoaştere; un comportament în genere flexibil, relativ instabil şt mai puţin organizat.
Indică deci gradul de eficietă personală şî intelectuală Iα care a ajuns individul.
Scorul înalt indică o persoană eficienta, cu o gândire clară, capabilă, inteligentă, progresistă, ordonată, meticuloasă şi ingenioasă. Mereu alertă şi bine informată. Acordă importantă mare problemelor intelectuale şi de cunoaştere.
Un bărbat cu scor înalt 1a această scală este descris astfel: capabil, de încredere, eficient, prevăzător (anticipativ), independent, inteligent, rezonabil, autocontrolat, satisfăcut, sincer (neprefăcut). Femeia este descrisă prin următoarale adjective: capabilă, lucidă, de încredere, eficientă, neformală, inteligentă, îşi gândeşte deciziile, logică, raţională, relaxată.
Scorul sub medie prezintă o persoană prudentă, confuză, comodă, defensivă, superficială şi fără ambiţie. Are o gândire convenţională şi stereotipă. Ii lipseşte direcţionarea şi disciplina de sine. Perceperea socială caracterizează un astfel de bărbat prin: stângaci, rece, uituc, insensibil, cu interese limitate, straniu (ciudat), obositor, susceptibil, superficial, influentabil (sugestibil). Femeia este percepută ca: nehotărâtă, stângace, cu interese limitate, nervoasă, pesimistă, simplă, înceată, încăpăţînată, tensionată, retrasă.
16. înclinaţia psihologică – Py
Scala măsoară gradul în care individul se implică şi este sensibil Iα necesităţile interne, Iα cauze şi Iα experienţele semenilor.
162
Confine 22 de itemi, dintre care 10 sunt specifici, restul comuni cu Sp. Conţinutul manifest af itemilor reflecta: capacitatea de mobilizare a resurselor pentru concentrarea tenace pe problemă; capacitatea de a tolera ambiguitatea şi dezordinea; disponibilitatea pentru muncă în genere şi pentru cea de cercetare în specia!; sacrificiul recompensei imediate pentru ambiţiile sau reuşitele de termen lung; interesul pentru aspectele practice; un mod deschis de a fi, atitudini deschise, liberale, nonconventionale.
Scorul înatt Iα această scală indică deci o persoană atentă, spontană, rapidă, receptivă, vorbăreaţă, ingenioasă şi flexibilă. O persoană cu o bună fluentă verbală şl cu ascendentă socială. Nesupusă regulilor, restricţiilor şi constrângerilor.
Un bărbat cu scor înalt este descris ca: distant, evaziv, prevăzător (anticipativ), independent, individualist, perseverent, preocupat, rezervat, neprietenos, circumspect (prudent). Femeia este descrisă astfel: capablă, rece, independentă, ingenioasă, nepripită, logică, neastâmpărată, sigură de sine, isteafă (ageră Iα minte), nedemnă de încredere.
Scorul scăzut prezintă o persoană apatică, paşnică, serioasă, prudentă şi modestă. Cu un tempo liniştit şl precauţie. Conformistă şi convenţională. Perceperea socială descrie un bărbat cu scor scăzut prin adjective ca: activ, voios, energic, flirtează, cu umor, blând, adaptabil, deschis, sociabil, vorbăreţ. Femeia este descrisă astfel: convenţională, generoasă, onestă, blândă, elogiată, încordată, de încredere, modestă, caldă, neliniştită.
17. Flexibilitate – Fx
Scala este constituită pentru identificarea persoanelor flexibile, adaptabile,   capabile   de   schimbare  în   gândire,   conduită,
163
temperament.
Cei 22 de itemi se referă manifest în conţinuturile lor ia: refuzul unor atitudini simplist dogmatice sau autoritare; tolerantă înaltă pentru nesiguranţă şi ambiguitate; relativă instabilitate (de genul” deseori încep lucruri pe care nu 1e mai duc vreodată Iα bun sfîrşit”); lipsă expresă de ordine („îmi place să am un loc pentru fiecare dintre lucruri, şi fiecare să stea Iα locui său”, cheia Fals); un mod relaxat, necritic de a aprecia standardele morale şi prescripţiile etice („îmi fixez standarde înalte şi simt că şi alfii ar trebui să facă Iα fel”, cheia Fals}.
Scala indică gradul de flexibilitate şi de adaptibilitate al gândirii şi comportamentului unei persoane.
Scorul înalt prezintă o persoană introspectiva, neformală, aventuroasă, cu încredere în sine, cu simţul umorului, nesupusă, idealistă şi egoistă. Sarcastică şi cinică. Concentrare înaltă pe amuzamentul şi plăcerea personală. Un bărbat cu scor înalt Iα această scală este descris astfel: cu atitudine degajată, nestatornic, independent, leneş, optimist, caută plăcerea, vioi, isteţ (ager Iα minte), risipitor, spontan. Femeia este percepută ca: neglijentă, deşteaptă, îndrâsneafă, imaginativă, individualistă, ingenioasă, răutăcioasă, originală, caută plăcerea, sociabilă.
Scorul scăzut prezintă o persoană precaută, prudentă, neliniştită, harnică, cenzurată, politicoasă, metodică şi rigidă. Formală şi pedantă în gândire. Plină de respect fată de autoritate, obiceiuri şi tradiţie. Un bărbat cu scor scăzut este descris ca: hotărît, eficient, încăpăţînat, organizat, metodic, practic, sever, îndărătnic, flegmatic, minuţios. Femeia este descrisă în termenii: precaută, conştiincioasă, conservatoare, defensivă, prefăcută, rigidă, lentă, simplă, cu tendinţa de a se autopedepsi (autobiama).
164
18. Feminitate-Fβ
Construită prin analiza criteriul extern, scala evaluează, spre deosebire de exemplu de scala similară din M.M.P.I., interesele, respectiv feminitatea sau masculinitatea intereselor subiectului.
Cei 38 de itemi (22 sunt exclusivi) au în conţinutul lor manifest referiri Iα: preferinţa pentru roluri conventional feminine (fafä de cele masculine); emotivitatea şi sensibilitatea interpresonală (persoanele cu Fe înaltă rezonează mai mult Iα atmosfera emoţională generală) propria modestie, reţinere şi lipsa impulsivităţii; interesul mai scăzut fată de politică, afaceri, realizării sociale.
Scala este legată de aprecierea masculinităţii sau feminităţii intereselor (scorurile înalte indică interese mai mult feminine; scorurile joase mai mult masculine).
Scorul înalt prezintă o persoană apreciativă, calmă, de sprijin, blândă, temperată, perseverentă şi sincera. Respectă şi acceptă semenii. Se comportă într-un mod cinstit şi simpatic. Un bărbat cu scor înalt este perceput ca: recunoscător, plângăreţ, feminin, formalist, blajin (blând), nervos, autocritic, sensibil, slab, neliniştit. Femeia este descrisă astfel: conştiincioasă, discretă, generoasă, gentilă, serviabilă, matură, autocontrolata, simpatică, cu tact, caldă.
Scorul scăzut indică o persoană expeditivă, încăpăţânată, ambiţioasă, masculină,, activă, robustă şi frământată, măsluitoare şi. oportunistă în relaţiile cu semenii. Deschisă şi directă în gândire şi acjiune. Nerăbdătoare Iα întârziere, indecizii şi reflexie. Bărbatul cu scor scăzut este descris de ceilalţi astfel: aventuros, agresiv, lucid (cu gândire clară), îndrăsnet, impulsiv, masculin, deschis, caută  plăcerea,  face pe grozavul, dur.  Femeia este
165
percepută ca: vulgară (grosolană, brutală), nesatisfăcută, leneşă, masculină, caută plăcerea, agitată (neastâmpărată), robustă, egocentrică, irascibilă şi susceptibilă, dură.
2.2. INTERPRETAREA DATELOR; VAUDAREA PROFILULUI
Spre deosebire de alte chestionare clasice, modul de construire ai C.P.t. permite o interpretare multifazică şi relativ profundă reuşind să surprindă ceva din subiectul viu şi nu doar oferindu-ne un model abstract. Acest lucru este posibil, cum vom vedea, mai ales prin intercorelarea scalelor şi prin faptul că scorui unei scale trebuie înţeles de un specialist în personalitate ca antrenând în mod necesar o ipoteză legată de comportament, ipoteză 1a care se poate răspunde prin scorul altor scale. De asemenea, vom vedea ca Gough oferă şi anumite intercorelatii empirice între scorurile Iα unele dintre scale.
Interpretarea devine din ce în ce mai mult o muncă de cercetare: formulare de ipoteze şi căutarea soluţiei, determinarea unor alternative de clarificare a datelor şi îmbinarea într-un model comportamental coerent a aspectelor intercorelate. Nu avem o simplă înşiruire de trăsături, ci evoluăm treptat spre o structură, care ne poate deschide noi ipoteze pe care, dacă nu 1e putem verifica direct prin testul CP!, ştim măcar spre ce să ne îndreptăm. De exemplu, un comportament care antrenează vârsta subiectului, sexul, şi uneie scale precum Sα, Wb, Cm, Se etc. poate conduce fie spre ideea unui posibil sindrom psihopatologic – verificabil rapid prin MMPI, sau spre ipoteza unui eu neformat, imatur, slab, care poate fi cercetată adecvat prin probe proiective.
Interpretarea protocolului nu se poate face decât de persoane
166
care cunosc teoriile personalităţii, dezvoltarea personalităţii, teoriile motivaţiei şi valorilor şi, nu în ultimă instanţă, testul şi clarificările conceptuale. Gough se exprimă în acest sens, explicând în mod limpede că C.P.I, este un test profesionist, interpretabil doar de profesionişti, care s-au format pentru interpretarea acestei probe.
Primul pas pentru a te forma este sä cunoşti în profunzime constructed pe care 1e defineşte fiecare dintre scale; de asemenea să cunoşti datele de cercetare privind validarea scalelor şi analizele conceptuale realizate. Gough consieră că cel mai adecvat mod de a începe să studiezi felul cum se interpretează este lucrul alături de un expert, folosîndu-i comportamentul ca pe un exemplu, întrucât modelarea şi feedback-ul sunt esenţiale pentru procesul de învăţare. In lipsa unui specialist, se poate câştiga experienţă din retnterpretarea unor protocoale sau profile vechi, cu verificarea felului cum au evoluat între timp cazurile comparativ cu prognozele făcute anterior (7). începătorul poate utiliza de asemenea aplicări ale testului pe o populaţie specifică, alături de alte teste pe care 1e stăpâneşte mai bine, cu scopul de a analiza diferentele între profile şi a remarca care anume aspecte se regăsesc în majoritatea profilelor şi corespund unor probleme comune populaţiei date. Datele testelor cunoscute trebuie utilizate pentru a verifica interpretările obţinute din CPI.
Un alt mod, paralel, este de a învă|a din erori. Astfel de erori pot conştientiza de exemplu faptul că unele scale au o relaţie curbiliniară cu comportamentul: referitor de pildă Iα agresivitate, o notă înaltă 1a Se poate indica un conflict potential instabil între impulsurile agresive si un autocontrol prea rigid, situaţie care poate conduce  pe un  hipercontrolat 1a  o  izbucnire de  agresivitate
167
neaşteptată sau disproporţionată. Aceeaşi situaţie şi pentru scala de flexibilitate. Scorurile moderate sunt pozitive reflectând un bun potential adaptativ; dar scorurile extrem de înalte, peste 80, indică instabilitate, un comportament prea volatil. Lα astfel de date Gougln face referinţă în 1 968 în „Interpreter’s Syllabus for the CPl”.
In perioada de formare psihologul se va concentra mai ales pe a extrage cât mai multe date dintr-un protocol CPl lucrând oarecum în orb (fără a interactiona cu subiectul real). Situaţia se schimbă în psihodiagnoza reală când interpretarea protocolului va trebui să răspundă unor ipoteze specifice, unor întrebări pe care şi 1e formulează anterior administrării testului. Acest lucru înseamnă atât cunoaşterea anamnezei cazului, cât şi a circumstanţelor speciale care pot influenta situaţia de testare; educaţie, rasă, nivel educational, relaţiile subiect-examinator, ipoteze despre cele mai probabile moduri în care subiectul va aborda chestionarul. Dacă protocolul va corespunde modelului expectat, psihologul poate avea încredere mai mare în acurateţea interpretărilor sale. De asemenea se pot utiliza profile pentru grupuri de referinţă sau datele de cercetare privind ecuaţiile de regresie care evaluează un număr de caracteristici precum maturitatea socială, nivelul ridicat de succes academic sau alte tipuri de realizări.
Un prim nivel sau etapă a interpretării este validarea protocolului. Există un sistem de validare simplu; studii mai recente au ajuns 1a ecuaţii de regresie cu semnificaţie statistică care elimină treptat diferite genuri de atitudini. Aceste validări pe care 1e construieşte autorul initial doar cu ajutorul scalelor Wb, Cm şi Gi dau acces spre o imagine anticipată asupra protocolului pe care îl interpretezi, sau maî bine zis a felului cum îl poţi
168
interpreta. Aceasta pentru că, teoretic, orice protocol este interpretabil; invalidarea nu semnifică aici imposibilitatea de a înţelege ceva din protocol, însă dă o cheie de acces spre unghiul din care pot fi făcute interpretările.
Pentru început se cere să se verifice dacă s-a răspuns Iα tofi itemii testuiui. Itemii necompietafi scad validitatea chestionarului. Trebuie controlate indeciziile, răspunsurile dubie, cerându-li-se subiecţilor să evite astfel de situaţii. De asemenea, privind protocolul de răspuns sau profilul rezultat, se poate urmări dacă există un anumit model „tipic” pe care I-α adoptat subiectul pentru a face fată sarcinii (să răspundă numai negând, sau numai acceptând etc.)
Scalele Wb; Gî şi Cm sunt special construite pentru a oferii posibilitatea validării modului de răspuns. Scorurile mici Iα Wb şi Cm, mai ales cele sub nivelul 20 (note standard), indică tendinţa subiectului de a răspunde acceptând (adevărat) itemii simptomatici. Aspectul poate fi verificat şi prin nivelele scalelor Se, To, Ai şi Fx care vor fi mici dacă este prezentă tedinfa de a accepta un item nefavorabil. Scorul scăzut Iα Gi este, din acest punct de vedere, şi mai sigur pentru o falsificare în sensul înrăutăţirii (cu observaţia că acest lucru pare să fie mai valid Iα bărbaţi decât Iα femei (8). Invalidarea unui profil datorită simulării în sensul negativizării situaţiei nu ne va permite să utilizăm adecvat chestionarul pentru a diagnostica forţa sau slăbiciunea euiui, sau pentru a evalua dinamica şi tendinţele conflictuale.
In afara acestui tip de verificare, protocolul poate fi validat şi din perspectiva ipotezei că subiectul a falsificat răspunsurife pentru a se pune într-o lumină favorabilă. în această situaţie apar scoruri mari Iα toate scalele, în special Iα Gî. Astfel de cazuri apar
169
mai des 1a subiecţii alcoolici, al căror slab autoreglaj nu ie permite sa-şt moduleze suficient reacţiile astfel că răspund quasiautomat folosind posibilitatea care li se pare că este cea mai dezirabilă. Evident, există situaţii în care subiecţi mai bine echilibraţi doresc să se pună într-o lumină favorabila. Scalele în această situaţie nu vor fi atât de pozitivizate, însă tendinţa unui scor ridicat Iα Gi este de fiecare dată un indice sigur pentru dorinţa subiectului de a impresiona în sens favorabil, pozitiv.
Semnificativ este faptul că în studiile empirice, lotul de subiecţi căruia i se cerea prin instructaj să falsifice, are media pentru scorurile Iα scalele CPl mai scăzuta decât lotul de alcoolici si decât loturile de simulanţi adevăraţi.
Au fost realizate studii şi cu loturi comparative formate din psihologi care au reuşit să obţină profile în acelaşi timp echilibrate şi cu scoruri Gi moderate.
Pentru varianta CPl 1987, paşii în validare sunt mult mai exact cuantificaţi, prin utilizarea ecuaţiilor de regresie, folosite treptat pe măsură ce se confirmă depăşirea scorurilor critice şi deci un anume sens de invalidare. în aceste ecuaţii sunt cuprinse şi două dintre scalele care nu intră în varianta prezentată. Datele respective sunt prezentate de Pitariu şi Albu, 1993 (9).
Interpretarea propriu-zisă a profilului urmează după validare.
2.3.   STRATEGII   ÎN   INTERPRETAREA   CORELATIVĂ  A DIMEStUNiLOR RELEVANTE ALE C.P.i.
Analiza scalelor începe cu configuraţia; scorurile peste medie indică în general o adaptare pozitivă, sub medie, zonele unde apar probleme. Aprecieri mai exacte se pot obţine utilizând
170
normele unor grupuri de referinţă: un absolvent psiholog poate fi comparat cu normele populaţiei generale, dar date mai precise pot fi obţinute prin compararea cu normele construite pe lotul profesional.
într-o astfe! de analiză globală se acordă importantă mai ales scorurilor extreme, construindu-se posibile ipoteze de lucru prin interrelatfonări logice.
Un prim demers de cercetare se poate realiza pornind de Iα gruparea scalelor conform tipurilor de conţinuturi, grupare construită de autor conform a numeroase studii care au avut ca obiect intercorelările scalelor şi evidenţiată de foaia de profil. Gough recomandă studierea diferentelor de scoruri în mod corelat, nu izolat pentru fiecare scală.
Astfel, prima grupă de scale, de Iα Do Iα Wb evidenţiază în general ascendenta, eficienta interpersonală, siguranţa de sine. Putem stabili în situaţia în care de exemplu avem scoruri peste medie ca este vorba de un subiect extrovert, care se implică în reiationări, cu o imagine de sine pozitivă (Sα & Wb).
In situaţia în care avem scoruri Iα Sp, Sy sub medie, ele confirmă tendinţa spre introversie, spre restrângerea nivelului inferrelafiilor.
Grupul al ll-lea de scale, de Iα Re Iα Cm, se referă în genere Iα gradul de conştientizare şi acceptare a cerinţelor sociale, Iα nivelul de socializare atins, Iα maturitatea socială în sensul modului netensionat, autocontrolat de a relationa.
Gruparea a III-α, de Iα Ac Iα 1e, reprezintă scale care prin aspectele motivationale implicate măsoară potenţialul de realizare personală, stilul de intregrare, tipul de valori dominant.
Grupul al IV-lea reprezintă modalităţi intelectuale – atitudinale
171
şi tipologia feminină sau masculină a intereselor.
Un alt tip de grupare, factorialâ, rezultată în urma studiilor de analiză factorială (10), alătură scalele Wb, Re, So, Sc. To, Gi şi Ac, scale reprezentând un prim factor descris ca sănătate mentala, adaptare şi conformism social. Aceste scale sunt înţelese ca tot atâtea faţete ale adaptării sociale pozitive.
Factorul II, deosebit de stabil (11), respectiv scalele Do, Cs, Sy, Sp şt Sα cuprinde cu excepţia Wb, prima grupare anterioară, descriind eficienta interpersonală.
Factorul III (12), respectiv în principal scalele Ai, Fx iar în unele studii se alătură şi scalele To, !e şi Py, -pune accent pe independenta în gândire şi acţiune vs. rigiditatea sau conformismul rigid fată de autoritate. Pornind de Iα faptul că 3 dintre scale, To, Ai şi Fx au peste 90% dintre ifemi în cheia Fals, unii cercetători au denumit factorul III tendinţa de „a spune da” vs. „a spune nu”.
Factorii IV şi V sunt scalele Cm, So şi respectiv Fe (13). Factorul al Vl-lea a fost denumit, datorită încărcăturii principale în Cm, „set mental”, sau „atitudinea fată de test”. Unii cercetăotri îl definesc direct ca şi conformism inflexibil în raport de standardele conventionale sau forţa superegoului.
Factorul V nu apare în toate analizele factoriaie, dar în 1 3 dintre cele 20 realizate până Iα nivelul anului 1972 are ca singură scală Fe fiind denumit sensibilitate emoţională feminină vs. duritatea masculină sau, pur şi simplu, feminitate.
Indiferent care dintre grupări este studiată, recomandarea autorului este de a se lista scalele cu scoruri extreme, mari şi mici, şi realizarea analizei conceptuale a respectivelor scale în raport de scorurile corespunzătoare.
172
Se va acorda atenţie şi relaţiei curbiliniare între unele scale şi comportament – scorurile extrem peste medie sunt Iα fel de negativ semnificative ca şi cele sub medie (scalele Se, Fx). în această primă fază se recomandă fie compararea nivelului de elevaţie a scalelor conform primei grupări, fie elevaţia relativă în cadrul celor 5 factori.
Pasul următor pentru verificarea ipotezelor apărute din studiul semnificaţiei nivelului scalelor grupate, este analiza unora dintre modelele de relationare, sau analiza de patern. Aici devine şi mai evident faptul că interpretarea unei scale îşi capătă toate sensurile doar prin corelarea cu celelalte, sau, altfel spus, printr-o analiză structurală.
Astfel, când stabilim o anumită tendinţă, modul de manifestare al acesteia va fi reliefat prin semnificaţia cotelor altor scale prin care capătă sens comportamental.
Astfel de grupări sunt scala Do în raport de Gi şi de Sy, dependentele dintre So şi Se, dintre Re şi Cs, dintre Re şi Do, dintre Ac şi Ai.
De exemplu, dacă ambele scale, Do şi Gi prezintă scoruri ridicate peste medie, este vorba de o persoană care doreşte să domine, să conducă, dar acordând respect celorlalţi. în situaţia Do înalt, Gi scăzut, avem conducători egocentrici. Pentru modelul Do scăzut şi Gi înalt, sunt persoane care evită poziţii de responsabilitate socială deşi îi interesează aprobarea socială. Pentru modelul ambelor scale cu scoruri submedîi, putem anticipa că este vorba de un subiect retras, mai puţin eficient social, care se simte uşor ofensat. Sau, pentru a mai da un exemplu, scoruri ridicate !a So şi Se indică o persoana statornică în felul de a se manifesta, cu gravitate şi siguranţă de sine. Pentru So ridicat şi Se
173
scăzut, interpretarea discerne un comportament mai degrabă critic, combativ şi dominant.
în situaţia în care alături de So scăzut există un Se ridicat, paternul indică un comportament mai degrabă fais, defensiv, care nu prezintă încredere. So scăzut alături de Se scăzut, indică deja agresivitate, încăpăţânare, un mod excitabil şi refractar de a fi. Combinaţii de scale posibile pentru a desprinde semnficatfi pentru comportamentul real sunt reliefate de Gough, 1O57, Magargee, 1 972, Pitariu şi Hebn, 1980(14).
Nu lipsită de semnificaţie psihologică este raportarea Iα adjectivele care însoţesc fiecare scală. Această analiză adjectivală se face doar pentru scorurile ridicate peste şi coborâte sub medie şi reprezintă în general imaginea socială pe care comportamentul persoanei o poate creea celor din jur, conform mentalităţii comune.
Procedura de selecţie a adjectivelor pentru scale a constat în general din utilizarea ACL Gough-Heilbrun (1 5}, de către grupuri de persoane care cunosc subiectul-tintă, persoane cărora li se cere să aleagă din cei 300 de termeni ai scalei, adjectivele care caracterizează subiectul. Acele adjective asupra cărora se obţine un acord au fost considerate ca descriptive pentru subiect. Grupului de subiectHintă i s-a administrat C.P.I.-ui şi s-a determinat prin calcule statistice lista de adjective care caracterizează comportamentul unui subiect masculin sau feminin în ochii opiniei publice pentru scorurile înalte şi pentru scorurile scăzute ale fiecărei scale.
în general, se recomandă ca în analiza adjectivală să se evite generalizări care să depăşească datele eşantionului initial. De exemplu, faptul că studenţii care au obţinut un Do înalt au fost
174
descrişi ca ambiţioşi nu ne îndreptăţeşte să aplicăm termenul şi unor pacienţi psihiatrici care au Do înalt.
O tendinţă a începătorilor este să aplice adjectivele descriptive direct, fără să ia în consideraţie cât de mult ar putea modifica o interpretare strict modală nivelul absolut al scorurilor individului sau configuraţia generală.
Utilizate cu aceste precizări, adjectivele furnizează aspecte relevând validitatea de construct a scalei. Analizele adjectivale pot sugera corelaţii neaşteptate; de exemplu, componenta de narcisism a scorurilor Sα înalte a fost mai întîi surprinsă de datele ACL. De asemenea, este semnificativ de notat că analizele adjectivale pot fi foarte utile prin faptul că pun în evidentă semnificaţia scorurilor joase. De exemplu, pentru un scor Do scăzut, nu avem doar indicaţia că subiectului îi lipseşte abilitatea de a conduce, ci şi faptul că e vorba de o persoană imprevizibilă, detaşată, relativ ostilă şi alienată.
Analiza adjectivală sugerează accente diferite pentru fiecare scală, mai ales în raport de sexul subiectului şi de comportamentul său. De exemplu, în descrierea unei persoane care are scoruri mai înaite Iα Do fată de Cs, se pune accent pe forfa şi dinamismul său. în interpretare este important să nu se uite relevanta contextului socio-cultural şi diferentele de mentalitate posibile între diferite culturi sau subculturi. O reală adaptare ar cere refacerea pe populaţia autohtonă şi a listelor de adjective descriptive.
După analize realizate în funcţie de situaţia concretă a protocolului, pe acele paternuri care pot da sens şi pot răspunde unor ipoteze formulate pornind de Iα istoria cazului, de Iα vârsta şi sexul subiectului se trece Iα a III-α etapă, respectiv reţinerea acelor ipoteze care vor constitui structura explicativă generală, şi
175
corelarea lor cu alte date din dosarul subiectului care confirmă sau infirmă semnificaţiile lor. Avem astfel în final aspecte care sunt coezive grupând în jurul lor o multitudine de caracteristici calitative, dar avem şi aspecte care apar contradictorii şi cer analize suplimentare, prin noi teste sau clarificări 1a nivelul interviului. Nu există formule ideale de interpretare a profilului.
Toate interpretările trebuie să urmeze datele cazului individual, cele câteva tipuri de grupări nu epuizează sensurile neaşteptate dar reale pe care 1e pot avea corelaţiile dintre semnificaţiile comportamentele ale modului cum variază scalele. Din acest punct de vedere testul C.P.I, permite interpretări flexibile, nuanţate în raport direct de cazul studiat, ceea ce poate conduce psihologul şi spre ipoteze care depăşesc datele strict comportamenale. Astfel, putem avea configuraţii care indică disfunctii 1a nivelul imaginii de sine, dominanta unor complexe şi mecanisme de apărare, emergenta posibilă a unor comportamente agresive sau opozante. Subliniem din nou importanta interpretării datelor în funcţie de vârsta subiectului. De exemplu, în situaţia unui adolescent a cărui personalitate este în formare, semnificaţia unor opozante sau a unor scăderi ale scorilor Iα Sα şi Wb este mai puţin gravă decât pentru o persoană matură, a cărei personalitate este deja structurată în juru! acestor formaţiuni psihice deficitare precum o imagine de sine negativă, un mod pesimist şi negativ de a-şî percepe si trăi viata.
Date de cercetare privind corelatele unora dintre scalele C.P.l. şi scale (faţete) ale NEO PI indică un model comun şi certifica validitatea discriminative a faţetelor. Costa şi McCrae, 1989, 1992 ţi6}, identifica corelări semnificative între; (Do) dominantă şi (E3) afirmare; negativă, (In) independentă şi (N4) conştiinţă de
176
sine; (In) independentă şi (CI) competentă; (Sα) acceptarea de sine şi (E4) activismul; negativă, (Sp) prezenta socială şi ((A5) modestia; (Em) empatia şi (O3) deschidere spre modurile proprii de a simţii; (Em) empatia şi (O4) deschiderea în planul acţiunilor; negativă, (Se) autocontrolul şi (N5) impulsivitatea; negativă, (Se) autocontrolul şi (E5) căutarea excitaţiei; (Se) autocontrolul şi (A3) altruismul; (Se) autocontrolul şi (A4) bunăvoinţa; (So) socializare şi (E6) emoţii pozitive; (Gi) impresie bună şi (C3) simţul datoriei; (Ac) realizare prin conformism şi (CI) competentă; (Ac) realizare prin conformism şi (C3) simţul datoriei); (Ac) realizare prin conformism şi ( C4) disciplină de sine; (Ai) realizare prin independentă şi ( O6) deschidere în planul valorilor; (Fx) flexibilitate şi (Ol) deschidere-spre fantezie; (Fx) flexibilitate şr ( O4) deschidere în planul acţiunilor; (Fx) flexibilitate şi {O6} deschidere în planul valorilor; (Fe) feminitate şi (A3) altruism.
2.4. STUDII PRIVIND PREDICTIA PENTRU CONSILIERE 51 EVALUARE EDUCAŢIONALĂ 51 VOCATIONALĂ
Chestionatul de personalitate California constituie unul dintre cele mai cunoscute şi aplicate instrumente.
In manualul CPI-ului, Gough scrie explicit că testul este în primul rând creat pentru subiecţi normali, fără tulburări psihiatrice. Scalele sale se adresează în principal acelor caracteristici ale personalităţii care sunt importante pentru convieţuirea socială şi relationarea interpersonale. Deşi studiile realizate cu testul au dovedit utilitatea sa pentru problematica unor grupuri speciale precum tendinţele asociale sau spre delincventă, totuşi, cea mai largă utilizare este indicată pentru
177
problematica din şcoli, colegii, industrie şi afaceri, sau din acele
instituţii medicale şi acele birouri de consiliere care sunt axate pe
probleme de neadaptare socială (Magargee, 1972 (17). |
Utilizările sunt multiple cum variate sunt şi modalităţile de
administrare a testului.
în privinţa celor din urmă putem de exemplu consemna câteva dintre cele mai specializate. Astfel, dacă de regulă C.P.I.-ui se        administrează ca o probă de personalitate alături de alte probe       ;psihologice, există şi utilizări singulare, specializate. De exemplu,        în determinarea distantei dintre imaginea de sine acceptată de        subiect şi eul ideal. Procedura se aplică în situaţia unor cazuri de       consiliere comportamentală sau clinică, când, de exemplu, se poate cere unui adolescent sau unui nevrotic să completeze testul a II-α oară a%a cum ar dori să fie. In consilierea clinică, se poate aplica în sensul unei imagini retrospective, care să afirme modul în care se aprecia subiectul în situaţii trecute fată de situaţia prezentă.
In consilierea de familie, în cercetări de tip clinic au fost testaţi adolescenţi cu deviaţii comportamentale. în astfel de situaţii testul se administrează atât pacientului cât şi membrilor familiei pentru a se stabili natura relaţiilor de familie, eventualele modele comportamentale care influenţează conduita adolescentului, incongruentele sau chiar incompaţibilitătile dintre membrii familiei care pot sta Iα baza unui conflict deschis sau ascuns.
De asemenea, se pot studia profilele soţilor când exista conflicte interpersonale între sot-soţie, sau alte perechi din sfera familiei, operându-se prin procedura analizei de profunzime a celor două protocoale corelând semnificaţiile scorurilor Iα diversele scale (insight analysis).
178
în funcfie de obictiveie testării generale, se pot aplica şi formule din ecuaţiile de regresie calculate pentru predictia comportamentului delincvent, a eficientei şcolare şi academice în generai, a succesului profesional în diferite profesiuni etc. (Megargee, 1972, Gough, 1987 (18). Astfel de studii nu au fost realizate încă pe populaţia românească astfel că formulele americane au mai ales un rol orientativ informându-ne despre acele trăsături care, în contextul socio-cultural respectiv, sunt implicate în succesul social sau profesional.
Exemple de astfei de formule pentru predictia reuşitei Iα nivelul liceului (Gough, 1964(19):
Reuşita şcolară pentru bäietf = 24.737 + .45 Cs – .344Sp + .373SO-.315GÎ + .175AC
Reuşita şcolară pentru fete = 20.116 + .Z~\7Re + .192So -.309Gi + .227Ac +.280Ai + .244le
Realizare  academică   Iα   nivelul  colegiului  pentru   psihologie (Gough, 1964 (20):
Realizare pentru băieţi = 34.468 – .495Sp – .334Sc + .263Ac + .635A) + .353le + ,750Py Realizare pentru fete = 37.477 – ,224Sy + .333Re – .158GÎ
Eficienta ca profesor în predare (Durflinger şi Hill, 1960 (21): Eficienta = 14.743 + .334So – .670Gi + .997Ac + ,909Pv -.446Fx Eficienta în profesia de medic (Gough şi Hali, 1964 (22) (de fapt predictia de a ajunge un medic bun): Eficienta = .794Sy + .602To•+ 1.114Cm – .696Cs
179
2.5. STUDII PRIVIND OBŢINEREA DATELOR PENTRU SCALELE ABREVIATE MJ^P-L
Chestionarul C.P.I, nefiind construit pentru evaluarea aspecteior psihopatologice, majoritatea cercetărilor au demonstrat importanta chestionarului pentru aplicaţiile educaţionale şi vocafionale. Sunt studii care arată că testul nu este Iα fel de eficient când se aplică pe grupuri de subiecţi cu probleme majore psihopatologice în sensul că, deşi scorurile joase indică neadaptarea sau o adaptare proastă, inventarul nu discriminează diferite modele de neadaptare şi are o utilitate limitată în diagnoza diferenţială a simptomatologiei clinice. Este mai util din perspectiva neadaptării pentru subiecţi delincvenţi, criminali, sau cei ale căror probleme pornesc din conflicte dintre individ şi societate decât din conflicte intrapsihice (23).
C.P.I, poate fi mai degrabă utilizat în diagnoza psihopatologică pentru a suplimenta alte teste, propriu-zis clinice, printre care M.M.P.I.-ul sau testele proiective. Astfel, poate fi util în: – evaluarea candidaţilor pentru grupurile de terapie formative, în măsura în care detectează modele de comportament interpersonal printre oamenii care fuctionează relativ normal; -detectarea unor aspecte puternic pozitive în structura unei personalităţi cu probleme psihiatrice; -sau, în prognoze privind gradul în care subiectul poate profita din unele programe de psihoterapie vocafională, educaţională sau de reabilitare.
Important pentru modul de utilizare a răspunsurilor Iα testul C.P.l., este faptul că o mare parte dintre itemii probei au fost preluaţi direct din M.M.P.I. sau sunt quasisimilari acestuia. Proporţia de itemi comuni variază de Iα 22% Iα 60% (media de 43%).
180
Există studii (Rodgers, 1966, Megargee, 1966 (24), care au identificat corelaţii foarte ridicate între scorurile Iα scalele M.M.P.I. construite pe baza C.P.I., şi scalele M.M.P.I. complete, între .59 şi .90 (media de . 81)y ceea ce a permis în continuare realizarea ecuaţiilor de regresie pentru a putea estima scorurile brute pentru scalele M.M.P.I. (fără corecţia k}, pornind de Iα scalele corespunzătoare posibile, dar abreviate constituite din itemii C.P.I. Pentru a ajunge Iα aceste scale abreviate C.P.I. Rodgers utilizează ecuaţia y = a x + b în care y reprezintă scorul brut estimat al scalei corespunzătoare din MMPI; x, scorul brut a! scalei abreviate construite din itemii testului C.P.I.; iar a şi b reprezintă constante calculate pentru fiecare dintre aceste scale (25). Cu aceste scoruri brute „y”, trebuie procedat în continuare conform corecţiilor obişnuite care se aplică scorurilor brute obţinute din administrarea propriu-zisă a M.M.P.I. pentru a se ajunge în final 1a utilizarea etaloanelor şi profilului psihopatologic. Desigur, o astfel de utilizare a itemilor C.P.I, apare ca un sprijin în situaţii de urgenfă pentru subiecţii care prezintă în profilul CP.!.-ului unele aspecte care îndreptăţesc o suspiciune asupra gravităţii unor simptome psihopatologice. Această linie de raţionament poate fi verificată rapid prin aplicarea grilelor pentru scalele abreviate şi a procedurilor care permit aproximarea în final a unui posibil profil psihopatologic. Cei ce nu pot sau nu vor să administreze ambele inventare pot folosi itemii lor comuni pentru a estima scorurile pentru scalele celuilalt inventar. Din datele de cercetare Magargee estimează că dintre scalele C.P.I, numai unele pot fi estimate plecând de fa M.M.P.I., respectiv, Do, Cs, Sy, Wb, Re, To, Ac, Ai pentru comparaţii privind grupuri de indivizi, însă pentru interpretări individuale, doar 2 scale, Wb şi To.
181
în anexă vom prezenta alături de grilete scalor standard, şi grilele scalelor abreviate împreună cu valorile a şi b pentru fiecare dintre acestea.
3. DATE DESPRE VARIANTA 1987 Şl MODELUL CUBOID
De-a lungul celor peste 4o de ani de utilizare, testul C.P.l. nu a încetat sä fie obiectul a numeroase studii, subiectul acestor studii fiind printre altele si măsura în care prin itemiî lui se poate surprinde şi altceva decât cele 18 scale standard, ce realitate empirică poate fi accesibilă psihologului în răspunsurile subiectului. Zeci de programe de cercetare au pornit de-a lungul anilor Iα determinarea măsurii în care unele clusterizări de itemi pot constitui scale noi, care măsoară aspecte specifice comportamentului. încă de Iα nivelul anilor 7o s-au constituit certitudini în jurui unora dintre ipotezele de cercetare confirmate empiric. Vom prezenta într-o primă fază aceste scale experimentale prezentate în 1972 de Magargee ca scalele „experimentale” Hase, scale „factorial analitice”, scale „teoretice” si scale „rationale” – un total 35 de noi scale construite pornind de Iα Hernii C.P.l. Ne vom mărgini să prezentam doar unele dintre ele, cele care prin confirmările experimentale s-au constituit în certitudini.
De asemenea, un mare număr de cercetări realizate cu C.P.l.-u! au încercat, după cum am văzut, să-i determine valoarea de predictie pentru realizări profesionale, academice etc. Din astfel de date s-au desprins unele cercetări care s-au axat pe factorul de creativitate, în măsura în care realizarea creativă este
182
definitorie pentru nivelul de dezvoltare şi eficientă atins de individ.
Fără a intra în amănuntele discuţiilor despre creativitate şi personalitate creativă, semnalăm interesul lui Gough pentru diferenţieri de fineţe între tipuri de creativitate şi nivelul de realizare personală, studii care au cuprins un număr impresionant de cercetători fie utilizând C.P.I pentru a obţine date despre structura personalităţii creative, fie pentru a defini o scală care să măsoare „temperamentul creativ”. C.P.I.-ui a relational cu numeroase criterii ale creativităţii (26), pe un mare număr de loturi de subiecţi. Relaţii semnificative din punct de vedere statistic confirmă existenta unor diferente de personalitate între oamenii creativi şi cei noncreativi. Modelul cel mai consistent care s-a degajat din cercetare, este cei ce indică de exemplu că subiecţii cei mai creativi au scoruri mai înaite Iα scalele factorului 3 – Fx, Ai şi Py, ceea ce demonstrează clar în comportamentul acestora o respingere a tendinţelor autoritare, rigide şi a dogmatismului în favoarea unei gândiri independente, a unei atitudini deschise şi receptivităţii. Astfel de persoane au şi cote mai ridicate Iα Sp şi Sα, Indicând un comportament afirmativ, dar cu o direcţionare şi spre realitatea interioră. Acestui modei de covariere a scalelor menţionate i se asociază si scorurile ceva mai scăzute Iα scalele Cm şi Se, care indică independenta şi atitudinile nonconventionale.
Studii româneşti au utilizat C.P.I, şi probe de abilitate creativă evidentfind caracteristici de personalitate care diferenţiază între creativ şi noncreativ. Astfel, Mînulescu, 1982 (27), utilizând 10 variabile care s-au dovedit înalt discriminative între investigatori creativi eficienţi şi cei noncreativi – non eficienţi, respectiv scalele Sp, Cm, Ai, 1e şi Py din C.P.I. împreună cu 3 scale din 1 â P.F., C,
183
O şi Q1 precum şi două măsuri ale gândirii divergente, flexibilitatea şi originalitatea, analiza factorials a reliefat patru componente principale responsabile de 89.91% din varianta comportamentului. Factorul I este o componentă predominant cognitiv – operaţională ce exprimă un stil rezolutiv eficient, flexibil şi original capabil să abordeze, analizeze şi extragă semnificaţii deosebite de cele rutiniere, prin utilizarea unei multitudini de criterii şi operând independent în câmpul informational; factorul II, apropiat ca pondere, puternic saturat în variabilele O (-), Py (+),. Ai (+}, 1e {+), reprezintă o componentă atitudinal stilistică, tendinţa spre o reflexivitate lucidă, calmă, logică, valorizând independenta de spirit şi încrederea în sine, maturitatea rezolutivă. Factorul III şi IV, ceva mai puţin pregnanţi , dar semnificativi ( câte 14 procente din variantă), reprezintă de asemeni aspecte atitudinate. Astfel, factorul III surprinde deschiderea spre spirit critic, spre nou şi nonconvenfionalism (saturat în Ql şi C). Factorul IV are un conţinut psihologic apropiat de ceea ce am putea defini drept forţa supra-eului prin aspectul de control prin cerinţele exterioare,. ale socialului, asupra individului, prin saturaţia în Cm şi Ai (-)-Pentru astfel de structuri de personalitate creativă, al căror interes se focalizează pe cercetarea şi rezolvarea problemelor judiciare complexe s-a reliefat un stil ale cărui determinante atitudinale sunt deschiderea spre realism, raţionalitate echilibrată şî lucidă, cu un autocontrol flexibil, puternic socializat. Vectorul cognitiv semnifică operarea mentală într-o manieră flexibilă şi originală cu evenimente, semnificaţii, sensuri.
Cercetări mai recente, Dîncâ, 1994, Dincă şi Afbu, 1995 (28), au utilizat C.P.I şi teste de gândire creativă Torrance, pentru determinarea  prin  analiză factorială şi analiză de clusteri a
184
profilelor de personalitate ia nivelul adolescenţilor. Din perspectiva creativităţii, portretul adolescentului creativ implică, diferenfiator fata de cel noncreativ, realizarea prin independentă (şi nu realizarea prin conformism), afirmarea de sine, un mod participativ, ambiţios, cu iniţiativă şi încredere în sine, tendinţa spre extraversie şi empatizare. Cu o bună inteligentă socială, apar flexibili, dar cu un minus de organizare şi o intolerantă fată de opiniile tradiţionale.
Scalele pentru a măsura „orientarea spre valoare” şi „orientarea spre persoană” au fost destinate pentru surprinderea a doi factori izolaţi prin analiză factorială. S-au constituit prin administrarea C.P.I.-ului unui lot de 3oo persoane şi prin selectarea în mod separat a itemilor care aveau o încărcătură factorials ridicată numai Iα factorul I, şi, respectiv a celor care contribuiau semnificativ numai Iα factorul fi.
Factorul „Vo” – orientare spre valoare care a fost experimentat de Nichols şi Schnell, 1963 (29), a fost derivat pentru a măsura, ceea ce, în urma analizei factoriaie s-a grupat în factorul prim. Deci cuprinde o mulţime dintre itemii testului, cu o încărcătură înaltă în scalele Wb, Re, So, Sc. To, Gi şi Ac. Noua scală factorială a fost experimentată prin corelări cu scale din M.M.P.I., G.Z.T.S., Chestionarul de preferinţe Edwards E.P.P.S., S.U.I.B., şi s-au obţinut corelaţii semnificative pozitive cu scale şi comportamente indicând: stabilitatea psihică, autocontrolul, o bună structurare a relaţiilor interpresonale. De asemenea, s-au obţinut corelaţii negative cu scalele de neadaptare şi emotivitate.
Factorul Po – orientare spre persoană, a fost derivat prin analiză factorială de Nichols şi Schnell, 1963, ca factor secund. Cuprinde 55 itemi, evaluând variaţia comună pentru scalele Do,
185
I
y Cs,  Sy,   Sp,   Sα.   Corelează  experimental  cu   scale  din  alte
chestionare care indică activism şi deschidere în comportament.
11 scale experimentale au fost construite de Hase şi Goldberg (30), Institutul de cercetări Oregon, tot pe baza analizei factoriale a itemilor. Scalele cuprind – v. anexa -de Iα 9 Iα 27 iiemi şi sunt denumite: extraversie vs. introversie; copilărie armonioasă; excitabilitate; conformism vs. rebeliune; ascendentă vs. submisivitate; nevrotism; spirit rigid vs. flexibilitate; încredere în sine; amabilitate vs. iritabilitate; seninătate vs. depresie; psihotism.
Scalele teoretice au fost construite pe baza selecţiei intuitive a itemilor conform teoriei personalităţii dezvoltată de Murray. Selecţia itemilor a fost realizată de experţi, păstrându-se cei care, prin confruntarea opiniilor, întruneau consensul a două treimi dintre specialişti. Cele 1 1 scale cu un număr de itemi variind de Iα 11 Iα 20 – v. anexa -, au fost denumite: realizare; afiiiatie; autonomie; deferentă; dominantă; exhibiţie; evitare; creştere; ordine; joc; înţelegere.
Scalele rationale s-au constituit prin analiza criteriului intern. Selecţia iniţială a itemilor urma criterii raţionate sau capacitatea intuitivă a autorilor, dar, după administrarea pe un !ot de subiecţi, au fost păstraţi acei itemi care corelau înalt cu scorul total. Sunt un total de 7 scale rationale, cu ajutorul unui iot de aproximativ 108 subiecţi. Cele 7 scale sunt denumite: dominanta; sociabilitatea; responsabilitatea; deschiderea psihologică; feminitatea; realizarea şcolară; conformismul (conformitate). Asociate Iα aceste scale, Hase a folosit de asemenea 11 scale de stil pentru a evalua diferite stiluri de răspuns precum şi 11 scale compuse prin itemi selecţionaţi aleatoriu (Iα întâmplare) pentru a furniza o măsură liniară de comparaţie. Cercetări extensive desfăşurate ia
186
Universitatea Oregon au avut ca scop determinarea capacităţii acestor scale de a anticipa diferite tipuri de comportamente. Rezultatele unora dintre cercetările experimentale demonstrează şi faptul că validitatea scalelor produse pe baza a diferite procedee de derivare este comparabila.
O altă scală dezvoltată de specialiştii unei agenţii de consiliere a pilonilor are ca scop măsurarea gradului de deschidere spre consiliere intensivă a delincvenţilor juvenili. S-α numit scala de ameliorare şi a fost construită pe baza criteriului extern. Analize primare ate C.P.I.-ului demonstraseră deja că scale precum Sy, Wb, So, Sc, Ac diferentiau cel mai bine loturile celor care dăduseră rezultate bune Iα programele de consiliere comparativ cu ceilalţi. Analiza de item a celor 193 de itemi implicaţi în aceste scale a condus spre păstrarea a 40 dintre ei care au demonstrat o maximă capacitate de diferenţiere.
Scala de anxietate, construită de Leventhal, 1966 (31), s-a constituit prin prelucrarea rezultatelor unui lot de studenfi care au cerut asistentă psihoterapeuticâ pentru probleme emotionale sau sociale, fată de rezultatele unui lot fără astfel de probleme. 24 de itemi au demonstrat o bună capacitate de diferenţiere între cele două loturi, itemi care au fost apoi supuşi unor proceduri de validare, supravieţuind 22. Scala a fost în continuare experimentată prin proceduri de validare şi studiere comparativă a datelor utilizând rezultatele 1a celelalte scale C.P.I, şi Iα scalele M.M.P.L, precum şi Iα alte scafe clinice. Permite o diagnoză asupra severităţii problemelor subiecţilor cu note ridicate şi a numărului de şedinţe de consiliere necesare.
Scala de empatie este construita de Hogan în 1969 (32), printr-o abordare raţională combinată cu abordarea empirică.
187
Pentru a obţine un criteriu pentru empatie cere.unui număr de 7 psihologi experfi sa-şî descrie concepţia asupra empatiei -respectiv descrierea unei persoane îna!t empatice utilizând tehnica sortării Q. Pe baza acestor date s-au realizat apoi descrieri pentru evaluatori tot în sistemul sortării Q. Descrierile au fost aplicate unui lot de subiecţi si au fost selecţionate acele persoane care au făcut obiectul rangărilor Iα cele două extreme ale descrierilor empatiei: înal şi slab empatiei. S-α realizat analiza răspunsurilor lor Iα testul C.P.I, şi M.M.P.I., selectionându-se pe baza datelor statistice un număr de 64 itemi pentru o scală care să constituie scala empatiei, 31 dintre ei aparţinând C.P.I.-ului. în afara itemilor care diferentiau cele două loturi de subiecţi, Hogan a inclus şi un număr de 1 7 itemi pentru care, deşi rezultatul statistic nu era propriu-zis semnificativ, a considerat că au relevantă de conţinut. De asemenea au fost incluşi şi itemi pentru a echilibra cheia de scorare adevărat – fals.
S-au desfăşurat o serie de alte studii experimentale atât pentru a valida scala ca măsură a empatiei cât şi pentru a o controla din perspectiva altor posibile conţinuturi. Astfel, de exemplu, s-au obţinut diferente semnificative pentru loturi dihotomizate de persoane pentru dimensiunea „acuităţii sociale”.
Din anii 7o, Hogan a avansat o teorie asupra dezvoltării morale în cadrul căreia empatia, definită operational de scala CP.f., apare ca un construct cardinal. între alte studii realizate cu ajutorul acestei scale, s-au obţinut date despre corelaţia pozitivă între empatie si consumul de marihuana 1a nivelul elevilor de liceu şi colegii; de asemenea între empatie şi maturitatea judecăţii morale; între empatie şi socializare. Toate cercetările sunt consistente susţinând teoria lui Hogan asupra rolului empatiei în
188
comportamentul moral. Studiile au identificat comportamente care reflectă acuitatea percepţiei sociale, maturitatea judecăţii morale, socializarea, capacitatea de a înţelege modul de a aprecia şi gândi al altora, receptivitatea, comportamentul simpatetic şi nerigid, rezonanta Iα atmosfera de grup.
Aceste scale au fost în general utilizate mai puţin în selecţie sau consiliere, cât pentru cercetări.
în anul 1 989 Gough publica ultima versiune a chestionarului, modificată pe de o parte prin includerea acelor scale care prezentau stabilitatea şi validitatea bine demonstrate prin coerenta datelor de cercetare, respectiv celor 18 scale standard li s-au adăugat încă două scale standard „independenta” şi „empatia” (Pitariu, Albu, 1993 (33).
în afara scalelor standard, noul C.P.l defineşte un număr de 13 scale cu „orientare specială” ca de exemplu „potential managerial”, „orientare către muncă”, „temperament creativ’, „scala unipolară pentru masculinitate”, „scala unipolară pentru feminitate”, „scala Levendhal pentru anxietate”, scala de „narcisism”, scala de „orientare spre întărirea legală” etc. Dintre ele, cea care are cele mai serioase şanse să fie inclusă printre scalele standard este cea de temperament creativ, CT (34).
Noile scale standand evaluează comportamenlul în următorii termeni:
– scala de independentă, formată din 28 itemi, măsoară resursele
individului şi distanta dintre sine şi ceilalţi; scorurile înalte indică
un comportament independent, echilibrat şi relativ detaşat de
ceilalţi; scorurile sub medie indică tendinţa de a căuta sprijin din
partea altora, a evita conflictele, a întîrzia sau evita acţiunea;
– scala  de  empatie  evaluează   intuiţia   şi   rezonanta  afectiv
-cognitivă fată de alte persoane; notele peste medie indică un
189
sentiment de comfort personal şi acceptarea de către cei din jur, orientat spre sesizarea nuanţelor sociale şi optimism; scorurile submedie indică un comportament neempatic, sceptic în relaţiile cu ceilalţi, defensiv în raport cu dorinţele sau setimentele altora (35).
Gruparea de interpretare pe care o oferă noua varianta cuprinde:
-1.evaluarea stilului şi orientării interpersonale: Do, Cs, Sy, Sp, Sα, In, Em;
^.evaluarea orientării normative şi a valorilor: Re, So, Sc, Gi, Cm, Wb, To,;
-3. evaluarea funcţionării cognitive şi intelectuale: Ac, Ai, 1e, şi 4.evaluarea perceperii rolului si stilului personal: Pγ,, Fx, F/M.
Datele statistice privind experimentarea testului pe populaţia românească oferite de Pitariu şi Albu în articolul citat (36) permit realizarea unor normări autohtone orientative.
In afara procedurii standard de interpretare a scalelor care nu diferă de varianta anterioară ca paşi şi modalităţi, noua variantă include in plus o nouă posibilitate, respectiv referinţa Iα un model al personalităţii, denumit de Gough „modelul cuboid”. Gough oferă un model conceptual asupra structurii personalităţii, utlizând ca axe cardinale trei vectori (cf, Pitariu, Albu, 1 993 (37): vectorul 1 care semnifică stilul interpersonal, vectorul 2 care semnifică raportarea Iα normele sociale şi vectorul 3 care semnifică sentimentul personal de competentă. Aceşti vectori, măsuraţi prin scale special structurate, sunt în concepfia hi Gough trei a dimensiuni cardinale ale personalităţii responsabile de sfi\u\ 1 personal care este specific comportamentului desfăşurat al persoanei. Aceste dimensiuni trebuie înţelese ca un continuum de
190
Iα un maxim spre un minin, de-a lungul căruia Gough prezintă 7 nivele de comportament care definesc intercorelarea vectorilor Iα nivelul unei secţiuni transversale a modelului cuboid. Mai exact, intersecţia vectorului 1 (extraversia – introversia) şi a vectorului 2 (independenta – dependenta de norme) prilejuieşte definirea a 4 stiluri comportamentale denumite de Gough cu literele greceşti alfa (extrovert şi independent), beta (extrovert, şi dependent), gama (introvert şi independent), delta (introvert şi dependent). Aceste 4 intersecţii capătă un specific prin raportarea 1a vectorul 3 (încredere – neîncredere în sine), şi variază de-a lungul acestei dimensiuni, Gough definind 7 tipuri de alfa (de 1a carismatic Iα autoritar), 7 tipuri de beta (de Iα virtuos Iα conformist), 7 tipuri de gama (de Iα creativ Iα antisocial), 7 tipuri de delta (de Iα complex Iα instabil), Iα polul superior definit prin contribuţia maximă a încrederii de sine, fată de polul inferior, definit prin contribuţia maximă a neîncrederii în sine. Modelul cuboid este o încercare paralelă modelelor circumplexe prezentate de a cuprinde într-o structură interpretativă geometrică, mai aproape de realitatea vie, personalitatea. Nu este deci întâmplător faptul că există deja cercetători care încearcă să integreze cele două tipuri de date de cercetare. Astfel, Johnson în 1992 (38) încearcă să interpreteze modelul cuboid C.P.I. în raport de modelul ctrcumplex AB5C.
In prezent, chestionatul de personalitate California este unul dintre cele mai bine experimentate instrumente psihologice de evaluare a personalităţii şi evoluează în mod firesc spre modalităţi care să permită o interpretare aprofundată a datelor în intercorelatfa dimensiunilor de personalitate.
191
4. NOTE BIBLJGRAFICE
– Magargee E.S.,1972, The California Psychological Inventory handbook,
Jossey-Bass ine, San Francisco, Washington, London
– op. cit., Philosophical basis of C.P.i, p.7 – 20
– Gough H.G.,  1969, ManuaS for the, California Psychological Inventory,
Consulting Psychologist Press, Palo Alto, California
– op. cit. p.l 4
– op. cit., p. 14-15
– op. cit. Vom prezenta în continuare caracteristicile grupărilor si scalelor
sintetizînd de fiecare dată datele prezentate în Manualul din 1969 si cel din
1972
– op. cit. p. 130
-op. cil. p. 135
– Pitariu H.D., Albu M., 1993, Inventarul psihologic California: prezentare şi
rezultate experimentale, Revista de psihologie, 39, nr. 3, 249 -263
10 – op. cil.,  p.   Ill; 20 de studii care au încercat să surprindă factorii
responsabili de variaţia comportamentului, desfăşurate între 1960 si 1969, au
evidenţiat între 3 şi 7 clusteri., deşi în majoriteîea cercetărilor s-au desprins 5
factori interpretabili
– op. cit., p.l 12; apare în cercetările menţionate ca al ll-lea mare factor
– op. cit., p. 11 2; mai puţin stabil comparativ cu primii doi factori
– op. cit., p. 113
– Gough H.G., 1957, Manual for California Psychological Inventory, C.P.P.,
Palo Ailo; Magargee op.  cit.;  Pitariu  H.  D.,  Hehn  H.,   1980,  Investigarea
personalităţii cu ajutorul Inventarului de personalitate California, Revista de
psihologie, 26, 461 – 473
– Gough G.H., Heilbrun A.B., 1983, Adjective Check List Manual, C.P.P., Polo
Alto CA
16 – Costa P.T., McCrae R.R.,   1989,  Personality in adulthood: o six-year
longitudinal study of self-reports and spouse ratings on the NEO Pi, Journ. of
Personality and Social Psychology, 54, 853 – 863; Costa P.T., McCrae R.R.,
1992, NEO PI R Professional manual, P.A.R., Odessa, p.47
192
17-op. cit, p. 204
– op. cit.  156 – 205; Gough H.G., 1987, The Californie Psychological
Inventory Administrator”s Guide, C.P.P., Palo Alto CA
– op. cit, p. 177
– op. cit., p. 188
-op. cit., p. 192
22-op. cit., p. 130

– op. cit., p. 226
– op. cit. p. 94 -95 (D.Rodgers,1966, E.I. Magargee)
– op. cit., p. 255
– op. cit. p. 240
27- Minulescu M., 1982, Rezolvarea de probleme si stilul cognitiv în investigaţia judiciară, teză doctorat, Universitatea Bucureşti, Biblioteca
– Dincâ M., 1994, Processual creative structures ond levels of performance,
Revue de pjychofogie, 2, 38,  115 -122; Dincä M., Afbu M., 1995, The
Psychological Profile of Creative Teenegers, Europ. Journ., of Psychological
Assessment, 11, suppi. 1,1
– op. cit. p. 99
– op. cit.,p. 95 – 96 (H.Hase, LGoldberg, 1967)
– op. cit., p. 97
– op. cit., p. 98
– op. cit., p. 250
– op. cit., p. 250
– op cit., p. 250
• op. cit., p. 255 – 257
• op. cit.
38- Johnson, J.A., 1992, Interpreting the California Psychological Inventory with the AB5C Model, A VI-α conferinţa a EAPP, Groningen
193
IV
INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA
în prezent, problema centrală în domeniul evaluării tulburărilor de personalitate este dacă acestea trebuie identificate şi diagnosticate ca şi categorii nosoiogice sau ca şi dimensiuni ale personalităţii (Widiger & Prances, 1985 {1). DSM III R defineşte în mod clar tulburările de personalitate ca seturi de trăsături care apar „inflexibile şi neadaptatfve, ceea ce conduce fie Iα o prejudiciere a funcţionării în planul socialului sau a sferei profesionale, fie Iα o stare proastă în plan subiectiv”.
Din aceasta perspectivă, chestionarul M.M.P.I. construit în mod deliberat „să evalueze acele trăsături care sunt caracterisHci comune ale anormalităţii psihologice dezabilitante” (Hathaway & McKinley, 1951 (2) a suferit de-a lungul celor peste 50 de ani de Iα prima publicare re-evaluări. în prezent, varianta M.M.P.I.I! diferă relativ ca mod de concepere a diagnosticului de varianta clasică.
Prin modul de construcţie şi prin tehnica de validare aparţine desigur, odată cu toate aspectele pozitive sau negative, unei generaţii trecute de teste de psihodtagnozâ clinică. Autorii, Hathaway şi McKinley, 1941, prezintă prima variantă în 1941 cu scopul de a pune Iα dispoziţia clinicienîlor un instrument care sä
194
exploreze cât de extins pos’bil problematica psihopatologiei umane, să poată fi aplicat uşor si practic în condiţii clinice, să dea posibilitatea controlului validităţii răspunsurilor si să fie validat empiric. Acest din urmă aspect care Iα epoca respectivă era o realizare substanţială – autorii plecând în construcţia itemilor şi scalelor respective de Iα categoriile nosologice ale vremii, este, din păcate, cei care a impus în prezent unele limite serioase validităţii diagnostice a scalelor separate în măsura în care, de-a lungul secolului, datele clinicii psihiatrice au schimbat concepţia asupra tulburărilor de personalitate şi, în general, asupra diagnozei simptomatologiei clinice.
Cercetări contemporane indică de exemplu că natura asociaţiei între trăsăturile de personalitate şi evaluări ale gradului de tulburare a personalităţii nu este liniară. Astfel, de exemplu, Iα unii subiecţi tulburările sau simptomele din sindromul de anxietate ar trebui considerate ca o apărare funcţionala fată de tendinţe de dezintegrare subiacente, în timp ce Iα alfi subiecţi schizotipali sau borderline unele trăsături nevrotice precum somafizărîle sau timiditatea pot fi considerate ca funcţionale şi defensive (Eurelings-Bontekoe, Duijsens, Snellen, Diekstra, Ouwersloot, 1995 (3).
M.M.P.I.-ui a fost destinat utilizării de către clinicieni experimentaţi şi specializaţi în aplicarea acestui test. Totuşi, există mai multe modalităţi de a utiliza scalele testului (Anastazi, 1957 (4). O serie de studii s-au axat pe validarea lui ca un instrument de diagnosticare generală a anormalităţii psihice. Astfel, s-a demostrat că, în general, cu cât este mai mare numărul şi mărimea devianfei Iα nivelul scalelor, cu atât putem spune ca persoana este mai sever tulburată.
O altă   serie de cercetări  s-au  axat chiar pe validitatea
195
diagnostică a diferitelor scale luate separat. Majoritatea datelor indică rezultate negative; chiar autorii testului avertizează împotriva unei interpretări ad literam a scalelor clinice si unii preferă să substituie prin coduri numerice denumirile initiale ale scalelor. Aceste aspecte empirice converg cu obiecţii clinice fată de utilizarea scalelor M.M.P.I. în diagnoza diferenţiala individuală; în plan clinic, ceea ce are importantă si relevantă este tocmai reciproca interrelate a trăsăturilor în măsura în care o aceeaşi trăsătură poate avea implicaţii deosebite în funcţie de clusterizările în care apare.
încă din anii 50, analiza factorială a scalelor M.M.P.I. a con: us Iα concluzia că „un diagnostic diferenţial rafinat pe baza pro1 alor M.M.P.t. este o procedură care poate da naştere ia întrt oäri” deşi testul diferenţiază util şi valid între psihotict, nevrotici şi normali (Wheeler şi al., 1951 (5). $i aceasta în afara faptul ji deja menţionat că taxonomia psihiatrică tradiţională care a sta* 1c baza scalelor azi şi-a pierdut relevanta practică.
Dire ;ia care s-a dovedit deosebit de fructuoasă pentru diagnoză este utilizarea M.M.P.I. prin aspectele configurale ale profilelor, sau prin modelele de scoruri. încă din 1951, autorii testului publica un Atlas pentru utilizarea clinica a M.M.P.I. în care codifică numeric scalele şi furnizează astfel de profile codificate împreună cu ananinezele cazurilor a peste 968 de subiecţi. Taxonornii largi au fost derivate empiric prin diferite studii asupra modelelor de profile pentru probleme de tip nevrotic, psihotic, comportamentale sau psihosomatice.
în fine, o utilizare inedita, dar semnificativă calitativ, care dovedeşte în ultima instanţă pertinenţa (ternilor testului relativ Iα aspectele psihologiei umane, este derivarea a numeroase alte probe
196
din itemii lui. Cele 9 scale initiale împreuna cu cele 3 scale de validare initiale {scala K fiind construită ulterior) integrează doar 366 din cei 550 de itemi posibili care, de altfel, se recomandă să fie în întregime parcurşi de subiecţi. Azi, doar 391, iar unii dintre itemi nu sunt deloc cuprinşi în vreo altă scală adiţională.
Printre noile scale derivate sunt introversia socială (Si), dominanta (Do), responsabilitatea (Re), nevrotismul (Ne), prejudecata (Pr), slatut socio-economic (St), recidivism (Re) şi chiar scale organice precum PF destinată diferenţierii cazurilor cu leziuni ale lobului parietal de ceie cu leziuni ale lobului frontal, sau LBO destinată măsurării caracteristicilor psihice Iα veterani cu dureri lombare funcţionale diferenh’ator de cazurile cu patologie organică (6).
Există inventare care, în mod expres, în construirea lor, s-au raportat 1a M-M-PJ. fie ca CP.I ce s-a constituit prin opoziţie ca o fata a normalului, fie ca, de pildă mai recentul N.V.M. care grupează în cinci scale (negativism, somatizare, timiditate, psihopatologie, extraversie) itemi diverşi din 11 scale standard MMPI (Luteijn & Kok, 1985(7).
1.   ISTORIC:   PRIMUL   CHESTIONAR   CLINIC   BAZAT   PE SINDROAME NOSOLOGICE Şl VAUDÄRICUNICE
Primele studii încep Iα Universitatea Minnesota în 1940, de cei doi autori Hathaway şi McKinley. Prima revizuire serioasă a fost publicata 11 ani mai tîrziu. Intre timp, în 1943 este publicat oficial manualul şi testul în forma primă. In anul 1946 apare un manual suplimentar prezentând scala K si forma colectivă. In 1951 apare un nou manual precum si atlasul de interpretare.
197
Conţinuturile itemilor acoperă o gamă diversă şi largă de probleme, 26 tipuri diferite, dintre care: sănătatea, simptomele psihosomatice, tulburări neurologice, disfunctfi motorii; atitudini religioase, politice, sociale; manifestări comportamentale nevrotice sau psihotice precum stări obsesive şi compulsive, iluzii, halucinaţii, idei de persecuţie, fobii, aspecte sadice sau masochiste; aspecte privind masculinitatea – feminitatea; aspecte privind familia etc.
Eşantionul de normare utilizat constă în principal din peste 7oo de subiecţi ai spitalului din Minnesota, studenţi, precum şi loturi de epileptici şi tuberculoşi. Testul este satisfăcător pentru vârste între 16 – 55 ani, ambele sexe. Cazurile psihopatologice au fost în amănunţime studiate şi diagnosticate după normativele clinice ale vremii şi au fost comparate cu loturi de normali, principalul criteriu empiric fund gradul de concordantă între diagnosticul prezumtiv pe baza scalelor testului şi diagnosticul clinic. Studiile de validare indică, de exemplu în manualul din 1951, că în cazul a 60% dintre bolnavii noi admişi, diagnosticul formulat pe baza testului coincide cu cel clinic definitivat ulterior.
Chiar în situaţia în care un rezultat ridicat al unei scale va fi concordant cu diagnosticul clinic propriu-zis, prezenta unei trăsături anormale în tabloul clinic va fi constatată aproape întotdeauna ţAtlas, 1951 (8). între diferite sindroame clinice există interrelatii dinamice care permit autorilor prezentarea unor modele de covariatfe a scorurilor unora dintre scale.
198
2. SEMNIFICAŢIA SCALELOR DE VALIDARE ALE PROFILELOR
Sunt construite de autori 4 scale de validare: „?”, „L”, „F”, „K”.
Primele trei sunt de obicei utilizate pentru o evaluare globală a înregistrărilor ia probă; dacă scorurile trec de o valoare maxim admisă, înregistrările pot fi suspectate.
Scala K are funcţia unei „variabile de normalizare” calculată pentru a permite o corecţie a scorurilor scalelor clinice. Unele date din cercetările experimentale nu sprijină însă valoarea corecţiilor k pentru creşterea capacităţii discriminative a scalelor.
Gough, 1950 (9), furnizează o măsură suplimentară bazată pe diferenţa între scorurile F – K ca evaluare a distorsiunii posibile {de exmplu, a simulării voite a unor simptomatologii).
Scala „?” – numărul de ifemi ia care subiectul a răspuns „Nu ştiu” Nota brută: numărul de întrebări Iα care subiectul răspunde
„nu ştiu”. Când scoruî e foarte ridicat, rezultatele întregului test nu
sunt valide. Moderat ridicat (conform normării în note T) semnifică
o subevaluare a ansamblului profilului.
Psihastenie ii şi melancolicii (unii), obţin în general rezultate
relativ ridicate.
Scala „l” – minciună
Itemii scalei, 15, au fost reţinuţi în baza criteriului că subiectul ar putea să admită un comportament nefavorabil. Din datele empirice, se consideră că unele tipuri de comportamente nefavorabile sunt admise de peste 95% dintre subiecţii normali.
Din această perspectivă, un rezultat ridicat indică o tendinţă de prezentare   {conştientă   sau   quasiconstientă)   sub  o   lumină
199
favorabilă care influenţează răspunsurile Iα test.
Acest lucru  conduce Iα o probabilă  subapreciere a notelor
patologice.
Pentru lotul de comparaţie format din subiecţi normali s-a observat că nota este mai ridicată cu cât sunt mat rigizi.
Semnificaţia unei note ridicate:
– în isterie ridicarea notei rezultă dintr-o atitudine inconştientă;
– Iα unii paranoici şi în psihopatii, ridicarea notei rezulta
dintr-o  dorinfâ  conştientă  de  a   se  prezenta într-o  lumină
favorabilă.
Scala nu invalidează propriu-zis posibilitatea de a interpreta ansamblul profilului ci indică o subestimare a notelor psihopatologice.
Scala „F”
Are un total de 24 de itemi. Subiecţii sunt de acord cu majoritatea acestora. Nota brută medie se situează între 4 şi 10.
Răspunsurile corespunzătoare scalei fiind relativ conventionale, subiecţii neconvenţionali tind de asemenea să prezinte scoruri ridicate, între 10 şi 20.
Un scor brut superior lui 20 indică fie că subiectul nu a înţeles testul (deşi proba trebuie administrată numai unor subiecţi cu un Qi normal); fie că subiectul prezintă o anomalie mentala serioasă, iar în această situaţie nota F indică gradul de anormalitate al subiectului.
Scala „K”
•   A fost construită pentru a se putea corija o eventuală influentă
a atitudinii subiectului, dar poate evidenţia şi unele simptome
200
pa tot og ice.
Deşi este legată de L şi F, explorează un alt tip de factori de distorsiune: subiecţii cu un scor K ridicat tind să adopte o atitudine defensiva fată de obiceiurile lor psihologice de aceea tind să prezinte un profil „normalizat”. Subiecţii cu un scor scăzut au tendinţa opusă, spre autocritică şi admiterea unor simptome anormale chiar dacă importanta reală a acestora este nesemnificativă.
Nota K are şi o semnificaţie în sine: scorul ridicat este un prognostic bun pentru un bolnav mental, indicând capacitatea relativă a subiectului de α-si rezolva propriile probleme.
Diferenţa F • K
Elimină posibilitatea existenţei unui „trucaj” deliberat a răspunsurilor. In mod normal diferenţa este cuprinsă între +11 şi -12 ( calculată pentru un lot de 690 normali, 100 bolnavi cu simptomatologie psihopatologică şi 200 bolnavi somatici, media calculată fiind-9 (10).
Gough (11) consideră că o diferenţă cuprinsă între +4 si +7 ar trebui să trezească o uşoară îndoială, între +7 si +11 este suspectă, iar o diferenţă superioară sau egală cu +12 este în mod sigur legată de o falsificare în sens patologic.
Când diferenţa F – K indică o falsificare a răspunsurilor profilele au formă atipică, fie ca dinţii de fierăstrău”, fie „flotante”, iar notele T sunt superioare tui 70.
201
3. SEMNIFICAŢIA SCALELOR CUNICE
Scala ipohondrie – Hs
O notă Hs ridicatä indică faptul că subiectul are tendinţa de a se plânge excesiv de boţi fizice fără nici o bază organică.
Ipohondricii identificat! de această scală sunt diferiţi de ipohondricii cu manifestări somatice. Ei au în urma lor un lung istoric de exagerare a comentariilor asupra simptomelor fizice.
Nu au încredere în medic, critică tratamentul care li se aplică şi aleargă din medic în medic.
Scara diferenţiază bine pe cei cu sindrom ipohondriac de cei care prezintă o boală fizică reală şi a căror notă nu este prea ridicată. De obicei Hs antrenează si o oarecare ridicare concomitentă a depresiei, elementul esenţial al modelului D – Hs fiind însă Hs.
Scala depresie • D
A fost validată pe un grup de melancolici.
E foarte sensibilă: se ridică imediat ce în simptomatologie exista o notă depresivă sau anxioasă.
Este egal sensibilă şi Iα efectele terapiei şi coboară rapid atunci când bolnavul se ameliorează clinic. Se ridică într-un mare număr de stări nevrotice sau psînottce.
Detectează subiecţii deprimaţi, dar capabili să-şi ascundă simptomele depresive, având idei active de sinucidere.
Scafa isterie – Hy
A fost validată pe un grup de isterici de conversie. Cuprinde de fapt două grupe de conţinuturi:
202
a. o scală de temperament isteroid, caracterizând subiecţii cu
atitudini  sociale naive, care cer numai pentru ei afecţiune şi
ajutorul anturajului şi prezintă reacţii infantile când pretenţiile nu
1e sunt satisfăcute;
b. o scală de simptome de conversie.
In populaţia normala, cele două tipuri de probleme nu sunt intercorelate. Lα nivelul grupului clinic datele indică faptul că manifestările de conversie se dezvoltă de preferinţă pe un temperament tsteroid. Autorii insistă pe lipsa de maturitate a istericului care face ca, deşi aparent o terapie sau persuasiune terapeutică să conducă spre atenuări temporare, să existe posibilitatea reapariţiei simptomelor.
Scala de deviaţie psihopată • Pd
A fost validată pe un grup de subiecfi spitalizaţi cu diagnosticul de „personalitate psihopată”.
Caracteristici principale:
absenta răspunsurilor emotionale profunde;
neputinţa de a profita de experienţă;
absenta respectului pentru normele sociale.
Astfel de subiecţi sunt de exemplu delincvenţi care comit delicte de tipul minciunii, furturilor, alcoolismului, toxicomaniei sau delicte sexuale. Ei se caracterizează în comportmentul lor antisocial prîn:
– recidivism   (incapacitatea   de  a   profita  de  experienţa
anterioară);
lipsa unei motivaţii a activităţii lor delictuale;
neglijarea precauţiilor care să evite descoperirea.
Scala poate fi ridicată chiar daca subiectul n-a comis nici un
203
delict.
Scala Pd este mai mult o scala de caracter decât simptomatologică şi este greu de falsificat.
Scala nu indică numai că subiectul a prezentat conduite psihopate ci şi ca el e susceptibil de a 1e prezenta.
O notă ridicata poate fi însă interpretată şi ca o mărturie a unui caracter narcisic.
Din punct de vedere terapeutic o notă ridicată ia această scală are un prognostic prost.
Paternul notelor Pd-Pa ridicate este negativ indicând un caracter agresiv, ostil şi hipersensiriv.
Asociaţia Ma-Pd caracterizează de obicei delincventa.
Scala masculinitate / feminitate – Mf
Scala a fost validată pe un grup de homosexuali. Autorii grupează homosexualii în 4 categorii:
homosexuali prin auto-punttie masochistă;
homosexuali impulsivi;

homosexuali   psihopaţi,   cu   tendinţă   spre   prostituţie
homosexuală, considerind fără importantă ataşamentul afectiv al
partenerului;
homosexuali   „adevăraţi”   cu   personalitate   feminină
constituţională.
Grupul de standardizare a fost constituit din homosexuali din ultima categorie.
Experienţa arată că nota de Iα această scală este în corelaţie cu inteligenta. Acest lucru semnifică că o notă ridicată nu este obligatoriu secondată de homosexualitate. Pe de altă parte un subiect poate fi homosexual fără a avea o notă ridicată. Scala are
204
însă o relativa valoare diagnostică pentru aspectele patologice.
Scala paranoia – Pα
Scala a fost validată pe un grup de bolnavi paranoici. Este o scală „caracteriaiä” detectând tendinţele paranoide şi Iα subiecţi care n-au prezentat niciodată manifestări patologice.
Deşi are o foarte bună validare, unii paranoici obţin note foarte joase (30-35). O notă de acest nivel asociată cu o notă L ridicată indică aproape sigur tendinţe paranoide.
Itemii care compun scala tin de 3 tipuri psihopatologice:
cei cu sensitivitate ridicată: subiecţi uşor râniti (cu „epidermă
sensibilă”);
cei cu moralitate excesivă si care îşi afirmă raţionalismul;
cei cu idei de persecuţie, neîncredere.
Orice subiect, prezentând un Pα superior notei T 70 este suspect patologic; iar o notă superioară lui T 80 aduce certitudine.
Scala psihastenie – Pt
A fost validată pe un mic grup de subiecţi ce prezentau nevroză obsesionald.
Este o scală simptomatică, itemii referindu-se Iα simptomele fobice şi obsesionale.
O notă ridicată poate în general să fie considerată ca un indice de anxietate.
Cea mai mare parte a nevrozelor grave au o nota Pt ridicată.
Dacă această scala are o corelaţie mare cu Se (-.70) şi cu D, corelează mai slab cu K.
Scala schizofrenie – Sc
A fost validată pe un grup eterogen de schizofrenie cuprinzând dementa precoce, diagnosticul de schizofrenie pseudo-nevrotică, de hebefreno-catatonie, precum şt schizofrenie paranoidă.
Autorii admit faptul că permite depistarea a 60% din schizofrenii.
Unele schizofrenii paranoide apropiate de paranoia au un Se coborit, dublat de scala Pα ridicată.
Lα fe! unii subiecţi pur schizoizi pot avea un Se normal.
Sunt numeroase cazurile în care scorul poate fi ridicat fără a fi vorba de o schizofrenie, de exemplu în anumite nevroze grave, sau Iα unii subiecţi cu o puternică introversie.
Adolescenţii au în mod obişnuit note cuprinse între 60 si 70.
Lα schizofreni există o relaţie curbilintară între gravitatea stării patologice şi notă, în sensul că Iα schizofrenii vechi, rezistenţi Iα insulino-terapie, nota tinde să coboare (1 2).
Cu cât nota Se este mai ridicată cu atât prognosticul este mai bun.
Se este strâns legată de Pt. Dacă cele două note sunt ridicate iar Pt este mult mai ridicată decât Se atunci diagnosticul va fi probabil de nevroză.
Autorii testului insistă asupra prudentei în interpretarea notelor ridicate 1a această scală.
Scala hipomanie – Mα
Scala a fost validată pe un grup de hipomaniaci. Itemii prin conţinut constituie 2 subscale:
expansivitate
iritabilitate
206
60% din subiecţii cu diagnosticul de hipomanie au o notă superioara lui 70, iar alţii au o notă cuprinsă între 60 şi 70.
Asociaţia Ma-Pd ridicată este destul de tipică Iα adolescenta.
Acest tip de psihopat ar avea un prognostic relativ mai bun decât tipurile Pd sau Pd-Pa.
Scala introversiei sociale – Si
Scala nu este o scală clinică stricto sensu; ea se poate aplica şi pe normali fiind construită prin discriminarea între un lot de studenţi care se angajează în puţine activităţi extracurriculare şi un lot cu caracteristici opuse. Scorurile ridicate indică tendinţa de a evita contactele sociale.
în afara acestor scale standard, numeroasele cercetări au evidenţiat si alte posibilităţi de interpretare şi grupare a scalelor sau (ternilor,    ‘
Astfel se pot calcula două măsuri: a nivelului de anxietate şi a gradului de interiorizare (Welch, 1951).
Indicele de anxietate – Ai:
Hs + D + Hy
Ai=       + (D + Pt) – (Hs + Hy)
Se utilizează notele T. Nivelul anxietăţii este cu atât mai ridicat cu cât rezultatul depăşeşte o nota T finală de 5o.
207
Raportul de interiorizare: Hs + D + Pt
Ir
Hy + Pd + Mα
Raportul se calculează în note T Plasându-se teoretic în junjl lui 1, subiecţii cu tendinţa spre „interiorizarea” dificultăţilor, deci spre numeroase simptome psihosomatice sau subiective vor avea note T superioare lui 1; cei care îşi exteriorizează conflictele şi trec Iα acţiune, au note mai mici de 1.
4. LIMITE ÎN INTERPRETAREA DATELOR
Discutarea critică a chestionarului se poartă în special, cum am menţionat deja, în legătură cu validitatea de construct a scalelor.
In afara acestei limite pe care o vom prezenta mai amplu în secvenţa următoare, se mai reproşează chestionarului un aspect care este intrinsec acestui tip de probe: valoarea răspunsurilor depinde de modul cum subiectul este capabil să-şi conştientizeze propriile sentimente, atitudini etc. Totuşi, unei astfel de critici i se răspunde că în validarea scalelor nu s-a ţinut seama de conţinutul răspunsurilor ci de valoarea discriminativă între patologie şi normali tote. Acest aspect explică şi valoarea diagnostică înaltă şi recunoscută a MMPl-ulut pentru unele trăsături ca psihopatia sau isteria unde de regulă răspunsurile şi comportamentul subiectului sunt diametral opuse {Delay, Pichot, Perse, 1955 (13). Testul nu tine seama nici de gradul de conştientizare, nici de precizia evaluării răspunsului, nici de exactitatea acestuia. Cα orice scală
208
validată prin metoda criteriului extern, au fost selecţionaţi acei itemi care experimental s-au evidenţiat ca semnificativi, deşi conţinutul lor nu pare totdeauna a avea o relaţie evidentă cu sindromul avut în vedere.
5. DATE DESPRE MODELUL M-MJU. II
O problemă care a trenat de-a lungul anilor de utilizare a M.M.P.t.-ului a fost relativa sărăcie a datelor informaţiei de tip psihometric raportată de autori Iα nivelul Manualului testului. în afara manualului din 1951, au fost publicate forme revizuite în 1967 şi 1983. Se dau foarte puţine date în afara coeficienţilor de fidelitate (despre care se ştie că variază de Iα .46 Iα .93 pentru o retestare de Iα trei zile distantă ia un an distantă pentru cele 10 scale clinice) nu se dau date despre consistenta interna sau despre coeficienţii de validitate. De fapt acest aspect contravine standardelor internationale pentru testarea educaţională şi psihologică A.P.A. 1985 (14) şi există multe voci critice care contestă acest aspect al chestionarului.
Astfel, de exemplu, HJ.Eysenck observa încă din 1949 că „nu se ştie nimic despre intercorelafiite scalelor diagnostice”, „fidelitatea scalelor nu este foarte înaltă”, „grupele de diagnostic se bazează pe o clasificare psihiatrică recunoscută ca inadecvată şi discutabilă” şi, în fine, „numărul de itemi este excesiv” (15). De asemenea, peste 10 ani, Ellis, sublinia „deşi se poate conchide că MMP1 poate fi mai valid în discriminarea de grup decât un inventar obişnuit, validitatea sa absolută rămîne încă în dubiu”; si „presupunând că MMPI are un anume grad adecvat de validitate
209
în capacitatea de a distinge un tip de persoane de altul, eficienţa utilizării lui !a nivelul diagnozei individuale rămâne încă să fie dovedită” (16).
in 1989 apare forma a doua a M.M.P.i. (17), ca urmare a activităţii unui Comitet de restandardizare a M.M.P.I numit ‘in 1982 şi format dm J.Butcher G.Dahlstrom, J. Graham şi A. Tellegen. Au fost modificaţi 82 dintre îtemii originali şi s-au adăugat încă 1 54. Noua versiune are redistribuiţi itemii scalei F, conţine încă două scale noi de validare: VRIN – scală ce măsoară inconsistenta răspunsurilor subiectului si TRIN – scală destinată evaluării tendinţei subiectului de a aproba orice item. De asemenea, au fost incluse încă 5 scale clinice standard dintre care: scala HEA evaluând preocupările pentru sănătate, scala TPA vizând tipul de personalitate A, iritabil, nerăbdător, hiperactiv, scala FAM care include problematica tulburărilor sau abuzurilor intrafamliale, scala WRK care evaluează atitudini sau comportamente ce pot interfera cu performanta în muncă. Subliniem că deşi s-a publicat M.M.P.I 2, proba originală nu a fost scoasă din uz, este considerată în continuare ca operaţională şi există încă mulţi utilizatori care o preferă (Merenda, 1993 (18).
Manualul formei 2 este mai bogat în date psihometrice, date despre eşantioanele normative, date item-metrice, referinţe bibliogafice complete. Astfel, de exemplu, manualul M.M.P.I.2 oferă coeficienţi test-retest separaţi pentru loturi de subiect masculini şi loturi de subiecfi feminini, obţinute după un interval de, în medie, 7 zile. Aceşti coeficienţi sunt semnificativi pentru toate cele 10 scale, cel mai scăzut fiind de .56 pentru scala Mα, cel mai înalt .88 pentru scalele Hy şi Pt.
Operational, profilele MMPI şî MMPt 2 bazate pe cele 10 şi,
210
respectiv, 15 scale clinice sunt interpretate ca şi când ar evalua trăsături. în acest sens, una dintre crittcile care persistă şi în prezent este faptul că o astfel de utilizare cere un calcul al fidelităţii după intervale mai mari, de luni sau ani.
in privinţa consistentei interne, a fost calculat coeficientul Kuder-Richarson pentru ambele variante cu observaţia că loturile de subiecţi masculini şi feminini sunt mult mai mari pentru MMPI II. Pentru scalele individuale există o variabilitate considerabila; aspectul cel mai inacceptabil este legat de nivelul scăzut 1a scale precum Mf, Pα, Mα, Pd, (sub .70) ceea ce pare să indice mai degrabă eterogenitatea acestor scale decât omogenitatea.
Acesta situaţie aduce problema dacă itemii acestor scale chiar aparfin respectivelor conţinuturi şi contribuie Iα scorul scalei date. Situaţia este mai nefavorabilă pentru MMPI II ceea ce pentru unii cercetători naşte întrebarea dacă revizia MMPI-ului a îmbunătăţit sau înrăutăţit inventarul; „fiecare din cele 10 scale clinice se compune dîntr-un număr de itemi care tind să ducă Iα un coeficient înalt doar atâta timp cât tofi itemii scalei nu corelează 0 sau negativ unul cu celălalt (Cortina, 1 993 (1 9}.
S-α realizat şi o analiză factorialâ asupra celor 13 scale separat pentru cele două loturi, masculin (1138 subîecfi) şi feminin (1462 subiecţi) care, în viziunea unor cercetători, ridică de asemenea probleme. Astfel, de exemplu, se reproşează manualului că nu realizează o încercare de a interpreta structura factorials confundată Iα nivelul factorilor II şi III, şi nici de a se explica emergenta unor scale precum, pentru subiecţii masculini, depresia (D), paranoia (Pα) şi introversia socială (Si) care contribuie simultan pozitiv în componenta factorului I, şi negativ în componenta factorului ill. Pentru lotul feminin, ipohondria (Hs) şi
211
depresia (D) apar atât pentru factoru! II cât şi pentru factorul \\\, iar schizofrenia (Se) contribuie substantial Iα nivelul factorilor i şi II.
Astfel se consideră, – nu lipsit de sens având în vedere capacitatea recunoscută a chestionarului de a discerne între nevrotici, psihotici şi normali -, ca datele analizei factoriale demonstrează mai degrabă că cele 10 scale clinice măsoară un factor general, doi factori de grup şî poate un factor specific, masculinitatea – feminitatea.
Toate aceste aspecte menţionate sprijină în continuare rezerva fată de validitatea de construct a profilelor MMPI în ambele variante.
212
6. NOTE BIBLIOGRAFICE
1 –   Widiger  T.A.,   Frances  A., 1985,  The   DSM   III   personality  disorders:
perspectives from psychology, Archives of General Psychiatry, 42, 615 ■ 623
– Hothaway S.R., McKinley J.C., 1951, Minnesota Multiphasic Personality
Inventory, Univ. Minn. Press
– Eurelings- Bontekoe E.H.M., Duijsens I., Snellen W.M., Diekstra R.F.W.,
Ouwersloot G.,  1995, DSM III R and ICD •   10 personality disorders and
personality dimensions as assessed by the Dutch short form of the MMPI:
preliminary results, Personality and Individual Differences, 18, 2, 231 – 239
– Artasla5i Anne, 1957, Psychological testing (edi-fia a V-α), MacMillan, New
York, Toronto
– Wheeler W.M., Little K.B., Lehner G.F.J., 1951, The internal structure of the
MMPI, Joum. consult. Psychol., 15, 134 – 141
– Delay J., Pichot P., Perse J., 1955, Metfiodes psychometrtques en clinique.
Test mentaux et interpretation,  Masson  Ed.,  Paris,  indica  scala de durere
rahidianâ LBQ, Hanvik care permite discriminarea subiecţilor cu dureri rahidiene
funcţionale  de  cei  cu   dureri   de  origine  organică;   scala  parieto-frontalä,
Andersen-Friedman, care permile decelarea modificărilor psihologice produse
de leziuni frontale fată de cele parietate; scala de prognostic Feldman, care
permite  diagnosticarea   eficientei   tratamentului   prin  electrosoc;  scola  de
nevrozism, Winne, care măsoară tendinţe nevrotice generale; scala  „forţei
eului”, Barron, care permite un prognostic general al terapiei; scala de recidivism
Re, Clark, diferentiind delincvenţii  recidiviţli de cei nanrecidivişti; scala de
pedofilie, Toobert; scala de masochism, Hecht, care măsoară gradul tendinţelor
masochiste Iα femei; scala de nevrodermitâ. Allerhand, Gough, Grais; scala de
hipertensiune, Harris, Carpenter, Freedman, care diferenţiază hipertensivii ji
prehipertensivii de normali si nevrotici {p. 142 – 143)
– Luteijn F., Kok A.P., 1935, Revised manual NVM, Swets & Zeitlinger, Lisse,
relizeazä o formă olandeză prescurtată utilizând 83 dintre itemii MMPI pentru
măsurarea celor 5 dimensiuni astfel: negativism – 22 itemi derivaţi din Pd, Mα,
L, D, Mf, Sc referindu-se Iα un comportament de evitare pasivă, sentimente de
insatisfacţie   şi   resentimente  fată   de  viata   zilnică,  comportament  agresiv;
213
somatizore – 20 itemi derivaţi din Hs, Hy ţi D, indicând plângeri fizice ţi tensiuni psihice; timiditate – 15 itemi derivaţi din Si, Sy şi Pd care se refera Iα sentimentul de timiditate si dificultate tn relaţia cu ceilalţi; psihopatologie – 13 itemi derivaţi din Pα, F, Se core cuprind referinţe 1a iluzii, idei paranoide, percepţii bizare; extraversie – 1 3 itemi, derivaţi din Si si D care se referă Sα abilitatea de a face contacte sociale
– Hathaway S.R., Meehl P.E., 1951, An Atias for the clinical use of the MMPI,
Univ. Minneap. Press, Minneapolis
– Gough G.H., 1950, The F minus K dissimulation index for the MMPI, Journ.
consult. Psychol., 14, 408 -413
10-op. cit, p. 137
– op. cit.
– op. cit., p.141
• op. cit. p. 134
– APA, 1985, Sandards for educational and psychological testing, American
Psychological Association, Washington DC
– Eysenck HJ., 1949, Mental Measurement Yearbook Illrd, The Büros Institute,
New Brunswick NJ
– Ellis A., 1959, MMYB Vth, The Büros Institute, New Brunswick
17 – University of Minnesota Press,   1991,  Manual fot  administration and
scoring: MMPI-2, National Computer
Systems, Minneapolis
– Merenda P.F., 1993, Comparison between (he manuals for the MMPI and
the MMPI-2: a critique, Europ. Jour, of Psychological Assessement, 9, 2, 122 –
126
– Cortina J, 1 993, What is coeficient Alpha? An examination of theory and
application, Journ. of Applied Psychology, 78, 98 -109
214
V
CHESTIONARE DE PERSONALITATE CONSTRUITE DE R^CATTELL
1. CONCEPŢIA LUI CATTELL PRIVIND DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢI! Şl DIMENSIUNILE ACESTEIA; TIPURI DE PROBE PSIHOLOGICE
Pentru Catteil personalitaea are un sens direct diagnostic şi diferenţial, – este ceea ce permite o predicfie asupra a ceea ce va face persoana într-o situaţie dată.
Făcând diferenţa între trăsături şi tipuri ca alternativă în explorarea personalităţii şi recunoscând că, în fond, „natura intrinsecă şi echivalenta de esenţă între aceste alternative nu a fost întotdeauna cunoscută” (1), Catteil defineşte tipul ca un model particular şi recurent de atribute prin care se dau semnificaţii conotative. Atributul se poate defini ca un aspect unitar şi discret. Prima grijă a personologului a fost să definiească ştiinţific atributele sau trăsăturile. Teoria sa nu are un cadru clinic de referinţă asemeni MMPI-uiui sau chiar, într-un sens, a C.P.I-ului. Teoria sa porneşte de 1a date strict ştiinţifice şi cercetarea empirică utilizează subiecţi cărora li se studiază extensiv comportamentul colectând  o  masă   enormă  de  date   prin  chestionare,   teste
215
obiective, observaţii directe, cotări ale conduitei în situaţii reale de viată. Datele sunt prelucrate prin analiză factorialä iar factorii obţinuţi sunt, consideră autorul, chiar trasaturile personalităţii responsabile de variaţia comportamentului acestor subiecţi. „Varianta variabilelor comportamentale care corelează în analiza factorialä este în mod tipic aceea a diferentelor individuale între oameni” (2).
Pentru Cattell, analiza factorialä aplicată în psihologia personalităţii are două obiective:
să determine modelele unităţilor funcţionale, respectiv factorii
ca aspecte structurale ale personalităţii;
să ofere o estimare numerică a gradului de dotare al unui
individ particular în fiecare factor, ca mijloc de predicţie pentru
diferitele situaţii care fin de psihologia aplicată.
Factorul este un patern de variabile ce se poate relativ schimba de Iα cercetare Iα cercetare datorită, de exemplu, erorilor de eşantionare sau experimentare. Mai mult, un astfel de patern vo prezenta o reală schimbare odată cu vârsta, sau nivelul populaţiei investigate. Ceea ce nu se schimbă este însă trăsătura sursă care rămâne aceeaşi, identică si identificabilă influentă ce produce acest patern. Ceea ce trebuie cunoscut şi înţeles este această trăsătură sursă care pentru psihologie, ne spune autorul, este „asemeni genotipului pentru care factorul este fenotipul” în genetică (3).
In efortul său de a ajunge Iα o descriere cuprinzătoare a personalităţii Cattel începe asamblând – printr-un studiu de dicţionar şi de literatură psihiatrică şi psihologică, toate denumirile trăsăturilor de personalitate. Pentru Cattell, sursa prima şi singura imediat utilizabilă pentru cunoaşterea quasitotalitătii
216
trăsăturilor de personalitate este limbajul: „de-a lungul secolelor, prin presiunea necesităţii imediate, fiecare aspect a! comportamentului fiinţei umane care era posibil să afecteze pe un alt om a ajuns să fie manevrat printr-un anume simbol verbal” (4). Engleza stabilizându-se din timpul lui Shakespeare, cele 4500 de cuvinte descrise ca trasaturi de personalitate de Allport & Odbert constituie pentru Catte!! stocul cultural de simboluri ale comportamentului uman. Gruparea lor pe sinonime îl face sä reducă lista initial Iα 171 denumiri de trăsături de sine stătătoare, listă utilizată pentru a obţine evaluări de comportamente pe un lot de 100 de adulţi- Fiecare subiect era evaluat de cineva care îl cunoştea bine, pe o scală de 3 valori: mediu, deasupra şi dedesuptul mediei. Intercorelatiile obţinute statistic îi conduc spre o reducere Iα 53 de clusteri nucleari. Continuând experimentul de evaluare pe baza noilor grupări-denumiri, pe un lot de 208 subiecţi evaluaţi fiecare de câte doi evaluatori independenţi, obţine, în urma analizei factoriale a datelor, o reducere a acestui număr ia 1 2 trăsături. Acestea sunt descrise ca surse primare ale personalităţii. A evalua şi a înţelege o persoană înseamnă a cunoaşte cu precizie întregul model de trăsături care o definesc.
Cercetările lui Cattell sunt nomotetice; pornesc de !a studiul unor grupuri largi de indivizi şi cunoaşterea nivelului lor de performantă conform unor instrumente de evaluare aplicate. In acelaşi timp, în măsura în care îşi propune să utilizeze datele pentru a înţelege comportamentul unei singure persoane, aplicarea se realizează într-o manieră ideografică.
Pentru Cattell „trăsăturile” sunt factorii rezultaţii în urma analizelor factoriale din marea masă de date despre comportamentul uman. Definite în aceşti termeni, trăsăturile apar
217
ca tendinţe de a reacţiona, relativ permanente, care formează unitatea fundamentală a personalităţii individului. Cattel! afirmă clar că numai prin cunoaşterea precisă a întregului model al trăsăturilor care definesc acea persoană ca o unicitate, se poate realiza o predictie privind ceea ce va face această persoană într-o situaţie dată. în acest scop utilizează ecuaţia de specificare a comportamentului, cu formula:
Rji = sjl TI i + sj2 T2i +…s|nTni (+ sjTji + sjei)
Formula afirmă că mărimea răspunsului / performantei R, definită de situaţia stimul j, pentru individul i, este egală cu suma dotării acelui individ Tli, T2i…Tni în trasaturile sursă T1, T2…Tn, fiecare multiplicata prin încărcătura factorials experimental obţinută pentru variabila dată Rj (definită ca o situafie sau un mod de măsurare al răspunsului) în acei factori. în ecuaţie încărcăturile factoriale apar ca „s”, pentru că, pentru Cattell, ele sunt psihologic definibiie ca „indici Situationali” care indică gradul în care diferite trăsături sursă sunt stimulate şi implicate în acţiune de situaţia stimu! j, fată de care se realizează răspunsul R (5).
Rezultate în urma analizelor statistice, trăsăturile nu au o existentă ca atare în psihologia fiecărei persoane. Cattell le consideră constructe ipotetice sau imaginare inferate din observarea obiectivă a comportamentului deschis.
Există !a Cattell câteva modalităţi de taxonomizare a trăsăturilor (6).
1. Astfel, face o distincţie între trăsături comune şi trăsături unice,  distincţie  pe  care  o  făcuse  şi  Ailport.   Pentru  Cattell,
218
trăsătura comună este cea pe care o are fiecare om într-un anume grad de dezvoltare (inteligenta ca abilitate mentală generală, introversia-extraversia, spiritul gregar ca dimensiuni comportamentale) pentru că, spune Cattell, pe de o parte, tofi oamenii au în comun un anume fundai genetic ereditar, mai mult sau mai puţin similar, şi, pe de alta, toţi oamenii sunt supuşi unoj modele similare de presiuni sociale (cel puţin Iα nivelul aceleiaşi culturi). Trăsăturile unice sunt cele care rar sunt împărtăşite de alţii şi apar mai ales în sfera intereselor şi atitudinilor: cineva, ne dă exemplu Cattell, are o pasiune fată de o anume specie de fluturi.
O   altă   taxonomizare   propusă   de   Cattell,   grupează
trăsăturile  în   capacităţi   sau  abilităţi   care  determină  cât de
eficientă este persoana în a acţiona în vederea unui anumit scop
(de exemplu, inteligenta); trăsături temperamentale care definesc
stilul sau tempoul de acfiune (de exemplu nivelul de iritabilitate,
rapiditatea în acţiune etc.); şi trăsături dinamice, care sunt acele
modalităţi sau forte care activează şi conduc comportamentele (de
exemplu motivaţiile şi trebuinţele).
Mai    importantă   în   ordinea   înţelegerii   efective   a
comportamentului şi dezvoltării personalitäfü, apare disfincfia
între trăsături de suprafaţă şi trăsături sursă. Primele sunt un set de
caracteristici ale personalităţii care corelează între ele fără a
forma proprîu-zis un factor în măsura în care nu sunt determinate
de o aceeaşi trăsătură sursă. Deci trăsăturile de suprafaţă, pe care
1e vom întâlni ca factori de ordin  secundar,  sunt clusteri de
corelaţii, arbitrari ca şi contur, care nu se pot defini ca entităţi
distincte, care depind direct de variabilele care sunt incluse în
matricea de intercorelatii, complecşi ca structură factoriaiă şi mai
puţin stabili de 1a lot de subiecţi Iα lot de subiecţi decât factorii
219
piimari. Au o valoare în primul rând descriptivă asemeni sindroamelor clinice (7). De exemplu, sindromul nevrotismului: diferite elemente de comportament precum anxietatea, indecizia, temerile iraţionale pot covaria (formează un cluster de elemente) alcătuind această trăsătură de suprafaţă. Formate fiind din mai multe elemente determinate diferit, trăsăturile de suprafaţă apar mai pufin stabile şi au o natură mai puţin permanentă. Ele nu au, spune Cattell, o importantă decisivă pentru înţelegerea personalităţii. Din această perspectivă a limitelor factorilor de suprafaţă, susţine Cattell, în psihologie s-a dat o prea mare atenfie unor concepte precum extraversia datorită mai afes unei iiuzorÜ nevoi de a fi mai aproape de faptul psihic genuin, intr-un sens, da, „sunt mai aproape de fapte, dar aceasta nu este o virtute ştiinţifică, pentru că o importantă lecţie a ştiinţei este faptul că e mai economic si semnificativ să lucrezi cu mecanismele teoretice care stau în spatele faptelor, decât cu o pluralitate de fapte” (8).
Trăsăturile sursă sunt importante, stabile şi permanante pentru că sunt factori unitari, fiecare dintre ele fiind sursa unui aspect al comportamentului. Factont primari care derivă dîn analiza factoriaiă exprimă aceste trăsături sursă ca elemente de bază ale personalităţii. „Este permis să vorbim despre factori primari cu sensul de cele mai importante dimensiuni ale personalităţii, spune Cartel! (9) numai dacă vorbim în mod raţiona! de o listă de variabile primare sau bazale”.
în explorarea de tip analitic factorial, este necesară adoptarea acestui punct de vedere Iα ieşire, pentru că nu se pot explora treptat dimensiunile factoriale şi apoi să 1e pui alături într-o „hartă” cu proporţiile corespunzătoare. în acest sens, este de dorit să   se   pornească  ştiinţific   printr-o  concepţie  unitară  asupra
220
personalităţii totale şi factörizarea să înceapă astfel de Iα un număr cât mai larg de variabile (10). Cattell porneşte, după cum am precizat, de Iα multitudinea de termeni lingvistici.
Lα rândul lor, trăsăturile sursă pot fi clasificate în două tipuri: trăsături constituţionale şi trăsături care tin de mediu. Trăsăturile sursă constituţionale îşi au originea în condiţiile interne ale organismului (deşi nu sunt în mod necesar înnăscute) si deci depind de fiziologia organismului. Cα exemplu, Cattell indică faptul că utilizarea alcoolului duce Iα influente comportamentele ce se pot descrie ca lipsă de griji, limbufie, rostirea neclară a cuvintelor. Analiza factorială va grupa aceste influente indîcându-le ca trăsătură sursă.
Trăsăturile sursă care tin de mediu derivă, cum arată şi denumirea, din influentele cadrului socio-fizic; Cattell grupează acele caracteristici învăţate sau modalităţi de comportament învăţate etc. care formează un model ce este impus şi imprimat în personalitate de mediu. De exemplu, un cântăreţ de iaz este diferit ca trăsături sursă formate de mediul său, de un ofiţer de carieră.
In afara acestor distincţii şi taxonomizări a trăsăturilor, pentru înţelegerea organizării dinamice a personalităţii este decisiv, spune Cattell, să se ia în consideraţie forjele dinamice sau motivational. Exista în psihicul uman două tipuri de trăsături dinamice: ambele se manifestă Iα nivelul atitudinilor. Acestea sunt denumite sentimente şi ergi. Cuvântul erg este derivat de Cattell din grecescul ergon pentru a înlocui conceptul prea vag de impuls sau instinct. Un erg este energia sursă pentru întreg comportamentul, unitatea de bază a motivaţiei. Ergul este direcfionat spre scopuri precise. Cercetările de analiză factoriaiă extrag 11 ergi ca motive umane fundamentale: curiozitatea, sexualitatea, gregaritatea, nevoia de
221
protecţie, afirmarea de sine, nevoia de securitate, foamea, mânia, dezgustul, atractivitatea, supunerea. Sentimentul este o trăsătură sursă de tip mediu, deci un model de atitudini învăţate de individ. Este centrat pe aspectele importante din viata lui: partener, profesie,, religie, hobiuri, patrie etc.
Diferenţa între erg şi sentiment ţine de durabilitatea diferită. Ergul, fiind constitutional este o structură permanentă si niciodată nu va dispare total din psihicul persoanei; pocite varie doar ca intensitate. Sentimentul, format prin învăţare, poate fi în timp supus procesului invers, de dez-învăfare, astfel că poate dispare, nemaiavând   importantă   în  viata   persoanei.   Pentru  fiecare         \ persoană exista un model sau set de sentimente care va funcţiona         ‘ ca un sentiment-master, denumire prin care Cattel! ne introduce         if sentimentul de sine. Acest sentiment fata de propria persoană este        1 cel   mai   important  şi,  virtual,   se   reflectă  în  toate  atitudinile persoanei. Este ceea ce asigură unitatea comportamentului, a psihismului     individului,     respectiv    stabilitatea,    coerenta, organizarea tuturor trăsăturilor sursă. Legat direct de exprimarea ergurilor si sentimentelor, sentimentul de sine, prin funcţionarea sa, controlează toate structurile personalităţii.
De asemenea, privind dinamica dezvoltării personalităţii, Cattell oferă o viziune bazată pe o multitudine de date experimentate obţinute prin studierea longitudinală şi transversală a vârstelor. Există 6 stadii mari prin care trece personalitatea. Mica copilărie care durează până spre 6 ani şi este considerată ca perioda de formare majora pentru personalitate, când individul, suportând puternice influente din partea părinţilor, fraţilor, a trăirilor legate de modul în care i se impun şi formează deprinderile privind toaleta şi evacuarea, îşi structurează atitudinile
222
sociale primare, stabilitatea şi forfa eului şi supraeului, sentimentul de securitate sau insecuritate, atitudinea fată de autoritate şi posibila tendinţă spre nevrotism. Stadiul al doilea, al copilăriei, durează până spre 14 ani fiind o perioadă de consolidare, începutul unei tendinţe de emancipare şi independentă fafă de părinţi şi o creştere în paralel a tendinţei de a se identifica cu cei asemenea din jur. Adolescenta este a treia etapă care durează pînă spre 23 de ani si este şi cea mai plină de stres şi probleme subiective. Există transformări ale trăsăturilor de personalitattâ: unele dispar definitiv, altele abia acum apar. Sursele majore ale conflictului sunt nevoia de independentă, de afirmare personală si trebuinţele sexuale. în consecinţă, în această perioadă, incidenţa bolilor nervoase si a delincventei creşte. Maturitatea, între 23 şi 5o de ani este o perioadă productivă, personalitatea tinde să devină stabilizată, creşte stabilitatea emoţională. Maturitatea târzie include schimbări şi adaptări în personalitate ca răspuns Iα cele fizice, sociale, psihologice prin care trece persoana. Are foc reexaminarea valorilor şi o căutare a sinelui. Bătrâneţea include problematica adaptării Iα o serie de pierderi precum şi obişnuinţa cu singurătatea si lipsa securităţii personale.
Toate aceste aspecte sunt paradigmele prin care trebuie înţelese şi interpretate evaluările care rezultă din aplicarea chestionarelor lui Cattell 1a diferite vârste. în afara chestionarului celor 16 factori ai personalităţii – 16 PF dedicat vârstei adulte, Cattell construieşte numeroase alte chestionare precum: Chestionarul pentru adolescenţi -HSPQ aplicabil pentru vârste între 12 şi 18 ani, chestionarul pentru copîî – CPQ, aplicabil între 8 şi 12 ani şi ESPQ, chestionarul pentru preşcolari între 6 şi 8 ani. Există de asemenea  multe alte chestionare şi  instrumente de
223
evaluare, printre care mai cunoscut este CAQ, Clinical Analysis Questionnaire Iα nivelul căruia, alături de cele 16 trăsături primare, apar încă 12 trăsături sursă pentru evaluarea anormalităţii psihice.
în lucrarea sa „Personalitatea şi dispoziţiile prin chestionare”, 1973 (11), Cattell îşi prezintă profesiunea de credinţă comună cu cea a unui alt mare personolog, Eysenck: indivizii diferă prin poziţia lor relativă de-a lungul contînuumului trăsăturilor şi dispoziţiilor de personalitate semipermanente, precum şi a poziţiilor fa|ă de stările sau „condiţiile interne de trecere”. Aceste dimensiuni sunt. măsurabile prin intermediul factorilor de personalitate.
2. CHESTIONARUL 16 FACTORI PRIMARI – 16 PF
Pentru a evalua trăsăturile identificate prin analiza factorială Cattel! construieşte şi publică în 1950 chestionarul 16 PF denumit „Chestionarul celor 16 factori ai personalităţii” (12). Inventarul porneşte de Iα cele 12 trăsături sursă definite prin analiza factorială iar itemii sunt selectaţi pe baza saturaţiei în factorii respectivi fără a se specifica felul în care au fost initial formulaţi sau aleşi. Multe dintre denumirile trăsăturilor sunt formulări speciale ale lui Cattell. Pentru acesta ceea ce are importantă este exactitatea ştiinţifică a terminologiei şi în acest scop, – al eliminării tuturor conotatiilor specifice limbajului obişnuit, alege soluţia redefinirii exacte a conceptelor folosite şi, mai mult, a sistematizării şi codării termenilor. în acest sens, chestionarul este indicat să fie utilizat doar de profesionişti familiarizaţi cu teoria lui
224
Cattell şi cu semnificaţia exactă a fiecărui factor.
Cattell a fost dintre cei care au instaurat o rigoare în multitudinea de termeni pentru diferiţi factori ai personalităţii, pledând şi introducând în cele din urmă un cod universal denumit „Index universal” care îi permite să înmagazineze coerent rezultatele diferitelor cercetări, initial sistematizarea a început prin simboluri – litere, apoi prin simboluri numerice. Această listă în care fiecărui factor i se dă un indicativ de cod U.l. (index universal) nu separă factorii de tip abilitate mentala, de cei temperamentali, sau de cei dinamici. In anexa 4 a lucrării „Personalitate şi motivaţie. Structura şi măsurare” prezintă detaliat acest Index universal (13).
Formulările itemilor au două modeie: unii includ întrebări legate de propriul comportament al subiectului care răspunde, precum şi exprimarea unor opinii sau atitudini generale despre oameni; ceilalţi cer subiectului să aleagă între două posibile ocupaţii, activităţi recreative, tipuri de oameni, sau alternative privind judecăţi de valoare. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi evaluării unui factor de abilitate rezolutivă.
Chestionarul are două forme paralele, a câte 187 itemi. Poate fi utilizat cu ambele forme simultan în scopul unei mai mari fidelităţi a evaluărilor, sau cu o singură formă având în vedere că datele privind coeficienţii de fidelitate ale acestor forme pentru scalele chestionarului (de Iα .50 Iα .88), coeficienţii de omogenitate (de Iα .22 Iα Iα .74) şi de validitate (de Iα .32 Iα .86) îndreptăţesc o echivalare a scorurilor.
Numeroase studii au fost realizate pentru a reliefa validitatea empirică a inventarului, de asemenea numeroase traduceri, experimentări şi normări pe populaţii nonamericane. Există si
225
normări realizate pe populaţia românească. Foaia de profil a testului indică manifestările comportamentale pentru cele două extreme ale dimensiunii care trebuie înţelese din perspectiva datelor de cercetare privind factorii respectivi.
2.1. PREZENTAREA CELOR 16 FACTORI PRIMARI Şl A CELOR 4 FACTORI SECUNDARI
Factorii evaluaţi prin analiză factorialä sunt constructe bipolare care încearcă să cuprindă mulţimea de manifestări comportamentale specifice dimensiunii, în mod gradat, de 1a unul dintre polii acesteia caracterizat printr-o maximă exprimare în comportament a unei extreme a dimensiunii, spre celălalt, caracterizat printr-o maximă exprimare a opusului.
Testul evaluează prin datele normative poziţia individului de-a
lungul acestui continuum. Specific acestui tip de evaluări, ceea ce
se ia în consideraţie în interpretări ca sern iii ficaţi v şi activ în
comportamentul real al persoanei este acel factor a cărui pondere
depăşeşte într-un sens sau altul zona de semnificaţie medie. Astfel,
de exemplu, în sistemul de normare în 11 clase standard utilizat
de  Cattell,  sunt  semnificative  pentru  comportamentul  real  a!
persoanei acele trăsături care au o poziţie de 1a cota standard 7
1     spre 10, sau de Iα cota 3 spre 0. Cu atât este mai activă trăsătura,
I     cu un pol sau altul al ei, cu cât cota standard este mai extremizată
/  . (deci notele 10 şi 0 şi indică un maxim activism al acestei trăsături
în paternul de personalitate, care se exprimă prin caracteristicile
specifice polului respectiv.
226
FACTORUL A – Schizotimie vs. ciclotimie
Polul exprimat prin cote standard joase (de 1a D 1a 3) caracterizează un comportament prin aspecte precum schizotimie, orgoliu, spirit critic, opozantă, răceală şi indiferentă, suspiciune, rigiditate. Polul opus, începând de Iα cota standard 7 spre 10, indică un comportament caracterizat prin ciclotimie; individul este bun, amabil, prietenos, serviabil, cu interes pentru ceilalţi, blând, încrezător, adaptabil şi cald.
Datele de cercetare indică, pornind de Iα dihotomia clinică între psihozele schizoide şi dezordinea ciclică maniaco-depresivă, o dimensiune definită quasisimilar şi în zona de normalitate psihică, între şi răceala afectivă şi căldura afectivă. Caracteristice ciclotimului, afectivităţii cliclice, sunt uşurinţa cu care trăieşte, se emoţionează, interesul marcat pentru semeni şi fiinte în general care nu rareori se exprimă şi în alegerea unei profesii care înseamnă contacte interumane şi o tendinţă spre a se conforma covenientelor sociale. Un grup format din persoane de tip ciclotimie este activ, mai puţin axat pe critică, cu indivizi mai generoşi în raporturile interpersonale. Persoanele de Iα polul opus sunt mai puţin conciliante, preferă lucrurile, cuvintele, viata solitară; sunt introspectivi, apar serioşi, preferă o camaraderie intelectuală. In acelaşi timp, sunt mai profunzi în aprecierea altora, mai siguri într-o activitate care cere precizie, uneori mai inventivi, mai atenţi în a-şi respecta promisiunile şi în satisfacerea obligaţiilor ce 1e revin.
FACTORUL B – Abilitate rezolutiva generală
Scala nu are corelaţii semnificative cu testele de abilitaţi mentale obşnuite care tipic sunt probe psihologice în timp limitat.
227
Factorul B măsoară, din perspectiva teoriei lui Cattel!, acel factor general denumit inteligentă. Cattell distinge între inteligenta fluidă, definită ca o capacitate înnăscută care poate fi aplicată 1a toate tipurile de conţinuturi, şi inteligenta cristalizată, ca formă care depinde mult de educaţia formala, exprimând tipurile de abilităţi învăţate în şcoală. Inteligenta fluidă afectează inteligenta cristalizată, prin faptul că influenţează cât de mult beneficiem din învăţarea şcolară. Evaluarea inteligentei fluide se poate realiza doar prin teste care nu fac în conţinutul lor referinţe Iα cultură (culture fair intelligence test). Acest gen de teorie asupra inteligentei ca aptitudine adaptativă premerge în epocă abordările sistemice contemporane ale inteligentei, depăşind viziunea strict biologică, sau pe cea psihometrică. Acest tip de abordare sistemică ai cărui reprezentanţi contemporani sunt Gardner, 1983 şi Sternberg, 1985, 1988 (14) încearcă sä cerceteze intersecţia dintre cognitie şi contextul în care se aplică ca un sistem. Teoria triarhică a inteligentei a lui Sternberg de exemplu se referă ia trei aspecte ale acestei intersecţii: cele trei funcţii ale inteligentei în contextul existential real; cele trei tipuri de componente implicate în procesarea informaţiei; nivelul de familiaritate – noutate al sarcinilor actuale (Sternberg, 1994 (15). Mai ales din această perspectivă, Cattell se conectează Jeoretic, afirmând de exemplu în 1971 importanta nivelului de relativă noutate a sarcinii pentru măsurarea inteligentei (relativa, în măsura în care, se argumentează, o sarcină complet nouă nu este o măsură adecvată pentru evaluarea inteligentei pentru că nu există acele structuri cognitive care sunt necesare pentru abordarea a ceva complet necunoscut).
Coteie standard scăzute Iα factorul B măsurat prin sarcini atât
228
reale cât şi optionale, indică o slabă abilitate mentală care atrage după sine şi o moralitate inferioară, tendinţa de a abandona cu uşurinţă, lipsa de interes pentru subiecte intelectuale, lipsa de cultură în general. Polul opus, de Iα 7 spre 10, în creştere, indică inteligenta vie, conştiinciozitatea şi perseverenta în rezolvarea problemelor, tendinţa de a fi cultivat şi de a gândi în plan abstract, logic.
FACTORUL  C   –   Instabilitate   emoţională   vs.   stabilitate emoţională.
Polul caracterizat prin instabilitate reprezintă în acest sens caracteristici ale unui eu slab: emotivitate, imaturitate afectivă, instabilitate; individul reacţionează Iα frustrate într-o manieră emoţională, este inconstant în atitudini şi interese, este excitabil şi hiperreactiv, fuge de responsabilităţi, abandonează uşor, este neliniştit, implicat în conflicte, agitat, visător; poate fi implicat sî în accidente. Lα polul opus apar caracteristicile unui eu puternic, matur, calm. Individul este stabil, constant în interese, calm chiar flegmatic sau palcîd; realist, se adaptează faptelor; nu se manifestă uşor oboseala nervoasă, nu se amestecă în conflicte.
Forfa  eului  definită  ca  si  grad de  realizare  a  integrării
dinamice şi a controlului emotional nu este pentru Cattell, ca şi
pentru Eysenck, o problemă care sâ fină preponderent de formare
şi mediu. Tendinţele constituţionale fac ca formarea controlului
emotional să fie mai dificilă pentru unele persoane. Diagnoza \
diferenţială a felului de a trăi frustrarea de exemplu, trebuie să se J
raporteze Iα acest aspect constituţional. ^
Persoana cu un eu slab tinde să fie cu uşurinţă contrariată de lucruri şi oameni, trăind un sentiment de Insatisfacţie în familie,
229
şcoală sau profesie şi are dificultăţi în păstrarea calmului, să se bucure; se descurajează lesne. In acest sens, Iα acest pol apar mai dese reacţiile nevrotice generalizate sub forma unor tulburări psihosomatice (tulburări digestive, de somn) sau temeri iraţionale şi comportamente obsesive. Pe de altă parte, în multe cazuri de tulburări de personalitate şi de nevroze se întâlnesc cote scăzute ale factorului C.
FACTORUL E – Supunere vs. dominanta
Polul comportamentului supus, blând indică dependenta dar şi o naturaleţe şi o bunăvoinţă caracteristice. O persoană conformistă si uşor de dominat, suficientă sieşi. Polul opus, indică un comportament agresiv, combativ, încăpăţânat, sigur de sine, afirmativ, sever, chiar dur sau ostil, auster cu o gravitate afectată. Nonconformist, dar dornic să capteze atenta.
Datele empirice indică faptul că această dimensiune comportă o relativă diferenţiere în funcţie de sex: Iα femei se manifestă printr-o nuanţă mai marcată de ipohondrie, prin tendinţa de a atrage atenţia dar şi de echilibru social, care diferă de ansamblul orientat mai agresiv Iα bărbaţi. Lα ambele sexe însă este specific faptul că o dominantă puternică poate conduce Iα acel tip de voinţă obstinată şi chiar spre un comportament antisocial, rebel. .
Unele dete de cercetare indică faptul că dominanta tinde sa coreleze cu statutul social, fiind mai ridicată Iα liderii recunoscuta In grupele de persoane formate din indivizi dominanţi se notează o interelatie de roluri mai eficientă precum şi dominarea unor procedee de tip democratic; astfel de persoane se simt libere să participe, se angajează fără eforturi sau ezitări în problemele de grup, critică deschis imperfecţiunile.
230
Notele ridicate se asociază de asemenea cu comportamentele de tip delictual din perioada adolescentei. Notele scăzute se întâlnesc adesea Iα nevrotici.
FACTORUL F – Expansivitate vs. nonexpansivitate
Factorul F este un constituent important al extraversiei -introversiei, ca factor secundar.
Polul nonexpansiv indică un comportament moderat, prudent, taciturn, introspectiv cu tendinţa spre deprimare şi reverie. In general necomunicativ, mulţumit de sine, legat de valori personale, lent, reflectant. Polul opus, ai expansivi tatii, indică un comportament impulsiv, entuziast, vesel, direct, plin de viată; guraliv, expresiv, legat de grup, spontan în reacţii.
Este unul dintre factorii care suportă influenta mediului de formare în măsura în care datele de cercetare indică că cei expansivi au avut în general un mediu mai facil, mai puţin sever, creator de optimism, dar si cu aspiraţii mai puţin exigente. Nonexpansivii sunt în general crescuţi după norme mai severe şi tind spre un plus de moderaţie.
Nonexpansivii apar visători, îşi rod unghiile. Expansivitatea corelează cu preferinţa pentru aglomerări urbane dar şi cu poziţia în familie: cel mai în vârstă tinde spre nonexpansivitate, cel mai tânăr spre a fi şi cel mai expansiv. După perioada adolescentei, expansivitatea prezintă o descreştere, cu un declin mai marcat pentru perioada între 1 7 şi 35 ani. De asemenea, sunt date care indică corelativ că nonexpansivitatea este asociată cu creşterea încărcăturii de anxietate.   ‘
231
FACTORUL G – Supraeu slab vs. forja supraeului.
Există doar o asemănare superficială cu factorul C pentru că factorul G este legat în principal de energie şi perseverentă.
Lα polul unui supraeu slab, caracteristică pentru comportament este lipsa de tolerantă Iα frustrare; un individ schimbător, influentabil, cu o emotivitate generalizată, oboseală nervoasă, inconstantă şi nesiguranţă, care neglijează obligaţiile sociale şi un genera! dezinteres fată de normele morale colective. Polul opus atrage după sine atitudini de conştiinciozitate,. perseverentă, responsabiliate personală; insul e ordonat, consecvent, atent Iα oamenii şi lucrurile din jur.
Conform denumirii, factorul corespunde în viziunea lui Cattell supraeului psihanalitic prin accentul pus pe consideraţia fată de normele morale, tendinţa de a susţine eul şi a frâna impulsurile idului. Se poate distinge de stabilitatea emoţională măsurată de factorul C prin faptul că rezultă dintr-o integrare dinamică adecvată de-a lungul vieîii.
Persoana cu un G ridicat se manifestă ca respectuoasă, metodică, cu o bună capacitate de concentrare, reflectând înainte de a vorbi, preferând de asemenea compania celor eficienţi. Acest pol indică reuşita în activităţi variate dar care impun perseverentă, regularitate st o bună organizare mentală, fiind în genere un prognostic bun pentru suecesuljgrofesional. aptitudinea pentru rolurile de lider, popularitate. Polul scăzut se asociază cu tendinţa spre disimulare, vagabondaj, distrugere şi încălcare a legii, spre accese de furie nestăpânite.
232
FACTORUL H – Thredia vs. parmia
Cele două denumiri ascund manifestările opuse a!e dimensiunii responsabile de timiditate şi sensibilitate Iα ameninţare pe de o parte, vs. curaj şi lipsa de sensibilitate pe de alta.
Polul threctia indică un comportament dominat de tendinţa de repliere asupra propriei persoane; prudent, rezervat, distant, contemplativ, cu tendinţa de a apare acru şi rece, dezinteresat de sexul opus, moderat şi conştiincios dar cu interese limitate – sunt câteva dintre manifestările caracteristice pentru comportament. De asemenea se remarcă o absentă a interesului artistic sau afectiv, o tendinţă spre perceperea rapida a pericolului. Polul parmia indică o sociabilitate gregară, o persoană îndrăsneată, căreia îi place să întâlnească oameni, este activ, curajos, cu interes pentru sexul opus. Impulsiv, frivol, neliniştit, nu vede uşor semnele pericolului, cu interese artistice şi cu o bogată rezonantă emoţională.
Lα nivelul acestui factor puternic dominat de ereditate, întâlnim ceea ce Catteli consideră a fi un temperament constitutional schizotim, leptosom (G scăzut). Replierea pe propria persoană, grija pentru o „bună conduită” poate fi Iα schizoizi prepsihotici o trăsătură diferenţială. Se remarcă totuşi că un astfel de comportament poate fi considerat normal în circumstanţe traumatizante pentru indiyid. Un ins excesiv de temător, lent, cu greutăţi în exprimare care fuge de profesiuni sau de situaţii care-i cer contacte sociale, meticulos, evită marile reuniuni, preferă 1 – 2 amici intimi; îi e teamă de situaţiile noi sau competiţiile publice, relativ maliţios dar atent Iα sentimentele altora, trăieşte un sentiment de relativă inadecvare fată de tot ceea ce se întâmplă în jur.
233
Persoanele parmia se simt libere să participe, dar apar prolixe, insensibile, iar în grup tind spre remarci de ordin personal mai degrabă decât legate de problema în cauză.
Termenul de threctia vine de Iα englezescul threat, ameninţare indicând o corelaţie cu reactivitatea ridicată a sistemului nervos autonom fată de ameninţare; opus temenului parmia, care indică predominantă parasimpatică.
FACTORUL I – Harria vs. premsia
Polul harria indică un comportament realist dar dur; tipul de persoană care nu se aşteaptă Iα lucruri extraordinare de Iα ceilalfi, se bazează pe sine, are spirit practic şi relativă insensibilitate fată de ceilalţi; matur emotional, aspru, chiar cinic, fără simt artistic, reacţionează prea puţin Iα aspecte estetice (fără ca în mod necesar să fie şi lipsit de gust), şi nu ia în seamă incornodifäfile fizice.
Polul premsia, indică un comportament sensibil Iα estetic, exigent dar nerăbdător, relativ imatur emotional; insul cautä ajutorul şi simpatia altora, este prietenos, blând, indulgent cu sine şi ceilalţi, dificil de satisfăcut în probleme de artă, introspectiv, imaginativ şi cu o bogată viată interioară, acţionează prin intuiţie sensibilă; în plan social manifestă o relativă frivolitate, dornic să atragă atenţia, este neliniştit, chiar ipohondru.
Datele empirice corelează polul premsia cu plăcerea pentru călătorii şi experienţe noi, cu tendinţa spre o imaginaţie labilă, gustul pentru teatru şi o relativă incapacitate practică în modul de a-şi conduce afacerile în general. Artiştii prezintă adesea cote ridicate Iα acest factor. Factorul este însă sensibil Iα modele culturale,   normele  europene   fiind   mai   ridicate  decât  cele
234
americane (16). De asemenea, există o diferenţiere sexuală: femeile $i fetele prezintă în genere cote mai ridicate decât bărbaţii sau băieţii. Există o relaţie invers proporţională între rezultatele muncii în grup şi nivelul cotei factorului !: rezultatele tind să fie cu atât mai scăzute cu cât cota medie a indivizilor e mai ridicată, membrii fiind descrişi ca lenţi în munca de grup, în decizii, acţionând inutil, cu tendinţa spre remarci de natură emoţională şi socială, negativişti.
Harria reprezintă o dominantă comportamentală a durităţii, masculinităţii şi a spiritului practic. Comportamentul este matur social, generează solidaritate de grup şi realism.
Factorul este din categoria celor formaţi prin influenta mediului şi a culturii. Termenul de premsia vine de Iα expresia engleză protected emoţionai sensitivity, deci o sensibilitate emotioală protejată, ceea ce echivalează cu a implica formarea în interiorul unei culturi rafinate, care protejează sensiblitatea şi gustul estetic. Termenul harria vine de Iα hardness and realism, indicând aspectul de duritate şi realism în mediul de formare.
Studii comparative şi longitudinale indică pentru cotele ridicate Iα acest factor, asemănări cu sindromul isteriei de conversie, angoasei şi ipohondriei; de asemenea, o tendinţă mai marcată spre forme de angoasă Iα copiii cu cote înalte Iα 1. Specialiştii în psihiatrie, artiştii şi femeile în genere tind să prezinte cote mai ridicate. Lα polul opus, oamenii politici, cei care conduc şi dîrectionează, electricienii, mecanicii şi contabilii.
FACTORUL L – Alexia vs. pretension
Comportamentul Iα potul alexia apare caracterizat prin încredere,  adaptabilitate,   cooperare;   absenta  geloziei   sau
235
invidiei, o gravitate amabilă, dar plina de spirit, interesul fată de ceilalţi. Polul protension reprezintă tesiunea: un mod neîncrezător, înclinat spre gelozie, îndărătnic, suspicios şi timid; relativ rigid, dur si indiferent fată de alţii.
Nota joasă caracterizează un subiect care se acomodează uşor, nu caută rivalitate, se preocupă de tot soiul de oameni, excelează în munca de echipă. în general suspicios, individul caracterizat printr-o cotă ridicată apare adesea egocentric, rigid în interelafii, interes mai degrabă pentru viata sa interioară decât fată de oameni. In general circumspect, este un element tensionant în cadrul unui grup/echipe. Se subliniază însă faptul că datele asupra conexiunii dintre L ridicat şi comportamentul paranoid nu sunt edificatoare.
FACTORUL M – Praxernia vs. autia
Dimensiunea defineşte un factor care cuprinde de asemeni trăsături dificil de integrat într-o formulă din limbajul obişnuit. Astfel, de exemplu polul cotelor scăzute defineşte un comportament practic şi conştiincios; este insul care tine Iα forma, este capabil să-şi păstreze sângele rece şi prezintă o relativă lipsă de imaginaţie. In acelaşi timp este un spirit logic, expresiv, deschis ca interese, cu sânge rece în caz de urgentă sau pericol. Polul autia defineşte ceea ce am putea numi nonconventionalul excentric: imaginativ, boem, mai puţin preocupat de conştinciozitate, cu un aspect exterior calm, are ocazionale izbucniri emotive de natură isterică.
Datele de cercetare converg spre imaginea uneî persoane preocupate de a face orice lucru „cum trebuie”, care acordă importantă  aspectelor practice,  nu acţionează hazardat, este
236
atentă ia detalii. Persoana autia este un imaginativ centrat în întregime pe instanţele interioare, prea puţin preocupat de contingente, adesea original şi ignorând realităţile cotidiene îşi urmează calea proprie. Dotat însă cu imaginaţie creatoare şi preocupat de marile idei. Dezinteresat fată de valorile materiale, motivaţiile interioare îl aduc uneori în posturi extravagante acompaniate de reacţii emotionale violente. Conştient de propria personalitate se poate întâmpla să ignore activităţile colective.
FACTORUL N – Naivitate vs. subtilitate
Polul naivităţii, respectiv al cotelor joase, indică un comportament direct, naiv, sentimental, natural, uneori stângaci şi neîndemânatec; se interesează de alţii şi este uşor de satisfăcut. Polul opus, indică perspicacitate şi luciditate în opinii, un mod de a fî în general rafinat, civilizat şi subtil, dar rece, indiferent fată de alţii, $i dificil de satifăcut.
Datele indică corelaţii cu un comportament politicos, experimentat, modern, subtil, cu spirit analitic şi cel mai adesea rece; o alură intelectuala, o viziune nesentimentală asupra lucrurilor şi vieţii, uneori frizând cinismul. Aspectele caracteristice polului opus indică lipsă de afectare, naturaleţe şi spontaneietate, uneori stângăcie şi bruscheţea reacţiilor.
Acest al 11 -lea factor nu afectează însă decisiv comportamentul.
FACTORUL O * încredere vs. tendinţa spre culpabilitate
Polul cotelor joase indică un comportament calm, cu încredere în sine, senin, liniştit, rezistent Iα stres, eficient, viguros, uneori chiar brutal, fără fobii, se angajează în genere în activităţi simple.
237
Polul cotelor înalte indică lipsa de securitate, un mod anxios, depresiv, agitat de a se raporta Iα existenta; fără încredere în ceilalţi, bănuitor, cu sentimente de culpabilitate.
S-au obfinut date care îndreptăţesc definirea sa ca tendinţă depresivă, sensibilitate emoţională, depreciere de sine, chiar nevrotism. Persoana apare obosită de situaţiile excitante, se simte incapabilă să înfrunte exigentele existenţiale cotidiene, se descurajează cu uşurinţă, este plină de remuşcari şi este deprimată descoperind că oamenii nu sunt nici morali, nici atenţi fafă de aspectele importante; este înclinată spre milă, lecturi, liniştea semenilor. Reacţionează viu Iα dificultăţi, se descurajează Lα copiii cu note ridicate (9 sau 10} apar temeri, sentiment de solitudine şî insuficientă. Experimentele privind dinamica grupului demonstrează că astfel de persoane nici nu se simt acceptaţi de grup sau liberi să pariticipe, sunt foarte sensibili Iα normele de grup; de altfel nici nu sunt acceptaţi uşor de ceilalţi, iar din punct de vedere social sunt prost adaptaţi. Clinic, O ridicat apare în toate formele de nevroză, psihoză, în tulburări de personalitate şi infirmităţi psihice.
Următorii 4 factori denumiţi Q, sunt mai puţin exprimaţi şi clarificaţi, dar au o contribuţie în comportament atunci când sunt activi. Au fost derivaţi din analiza factorială realizată asupra celorlalţi factori. Mai ales validitatea prognostică, privind tendinte specifice de comportament, Ie-a asigurat locul în cadru! chestionarului.
FACTORUL Ql – Conservatorism vs. lipsa de respect pentru
conventü.
Polul conservator indică un mod relativ necritic de acceptare a
238
normelor; polul opus reprezintă un comportament deschis spre nou, inovator, critic, cu un ascuţit gust pentru analiză.
FACTORUL Q2 – Dependenta de grup vs.  independenta personală
Nu este un factor clar stabilit în variaţiile comportamentale, manifestându’se mai ales Iα nivelul atitudinilor interioare. De fapt nici unul dintre aceşti factori Q – 2, 3 & 4 nu au fost găsiţi cu maximă certitudine în validările empirice, apărând mai ales în răspunsurile Iα chestionare.
Factorul Q2 contribuie Iα factorul secund introversie.
Persoana cu cote Q2 ridicate este raţională, capabilă să se decidă singură. Lα polul opus, este tipul de individ care merge odată cu grupul, caută aprobarea socială, urmează moda. Datele de cercetare indică corelarea comportamentului Q2 scăzut cu profesii din sfera cercetării, cadrelor de conducere $i decizie, în general indivizi care gândesc mult prin ei înşişi.
Cercetări privind dinamica grupului indică de asemenea că cei cu Q2 ridicat trăiesc insatisfacţii legate de integrarea în grup, fac remarci care cel mai adesea sunt soluţii iar grupul tinde să-i refuze. In colectivul şcolar astfel de copii sunt tinufi Iα distantă, par să aibe interese mai mature decât ceilalţi şi ating uşor succesul academic.
FACTORUL Q3 – Sentiment de sine slab vs. sentiment de sine puternic
In comportament se manifestă prin lipsa de control spre deosebire de polul opus, respectiv disciplina de sine, exigenta, voinţa dezvoltată.
239
Factorul se pare că exprimă gradul în care individul a acceptat o imagine de sine ideală prin care îşi dirijează comportamentul real. Un astfel de factor depinde de mediu în sensul dependentei de încurajare, stimularea valorilor constructive şi a respectului de sine. Copilul cu o cotă Q3 ridicată prezintă un bun autocontrol, încearcă să aplice şi aprobe normele etice acceptate, doreşte să facă bine, are consideraţie pentru alţii, este prevăzător şi dispus să-şi controleze exprimarea emoţiilor. Factorul prezintă empiric o corelaţie substanţială cu sentimentul de sine, cu integrarea pulsională care vizează menţinerea unei adecvate imagini de sine.
Opus, Q3 scăzut prezintă în principal o emotivitate necontrolată, care se aseamănă cu factorul D, factor care dispare practic ca atare !a vârsta adultă. O cofă scăzută Q3 este asociată cu delincventa juvenilă.
Factorul Q3 contribuie semnificativ Iα factorul secund anxietate.
în cercetările privind dinamica de grup, Q3 ridicat caracterizează de obicei pe cei aleşi ca lideri eficienţi: sunt stăpâni pe sine, fac multe judecăţi în legătură cu grupul, nu apar ca jenanfi sau inoportuni. Q3 ridicat indică de asemenea reuşita în profesiuni mecanice, în matematică, în activităţi de organizare, ca directori şi funcţionari în servicii publice. Unoori a fost numit şi factor „giroscopic” al personalităţii, indicând stabilitatea şi orientarea acesteia.
FACTORUL Q4 – Tensiune ergioâ slabă vs. tensiune ergică ridicată
Comportamentul Q4 Iα polul cotelor joase indică un mod destins, calm, nonşalant, satisfăcut de a trăi. Polul opus este
240
caracterizat prin încordare, tensiune, excitabilitate şi sentimente de frustrare. Q4 caracterizează un comportament neliniştit fără motiv, încordat, iritabil, agitat.
Datele clinice indică pentru factorii O şi Q4 capacitatea de a diferenţia normalul de nevrotic, fiind dintre dimensiunile semnificative pentru contribuţia Iα indicele de anxietate generala. în aceiaşi timp, clinic, se relevă Q4 ridicat în tulburările de personalitate, infirmităţile fizice şi în psihozei
Cattell interpretează acest factor în sensul nivelului de excitaţie şi tensiune datorate pulsiunilor nedescărcate sau frustrafiei.
Factorii de ordin secundar au semnificaţia de trăsături de suprafaţă şi sunt definiţi şi determinat! experimental de Catte!!. Ei sunt calculaţi în funcţie de ponderea contribuţiei fiecăreia dintre componentele primare în clusterul factorial; Iα calculare se utilizează cotele standard (nu notele brute), iar ceea ce se obţine are semnificaţia unei cote standard, de Iα o Iα 1 o. în mod obişnuit se utilizează un sistem mai rapid pe care îl vom prezenta care admite rotunjirea notei finale şi a contribuţiei cotelor componente; acest sistem suferă de o relativă imprecizie în sensul că pot apare situafii când nota finală este mai mică de 0 sau mai mare de 10, ceea ce se rectifică prin aproximarea ei Iα nivelul cotei celei mai apropiate, respectiv 0 sau 10. Valorile scăzute ale intercoreiatiilor dintre factorii secunzi indică independenta acestora.
FACTORUL I – Adaptare vs. anxietate
O cotă ridicată 1a factorul secundar I indică o anxielate ridicată, cu sensu! obişnuit al denumirii. Persoana nu este necesar nevrotică, anxietatea poate fi reactivă Iα o situaţie, dar indicaţia de  neadaptare  este  precisă.   Este  persoana  nesatisfăcută  de
241
capacitatea sa de a răspunde cerinţelor viefii şi a-şi realiza dorinţele. Anxietatea puternica perturba randamentul şi atrage tulburări psihosomatice.
FACTORUL II – Introversie vs. exlraversie
Cota scăzută 1a acest factor secund indică tendinţa spre timiditate si inhibiţie în relaţiile cu ceilalţi. Acest lucru poate fi defavorabil pentru profesii care cer contacte sociale multiple, dar poate fi un indice sensibil şi favorabil pentru o muncă care cere precizie.
Extraversia, 1a celălalt pol, indică lipsa de inhibiţie socială şi o satisfacţie generală fată de propria persoană. Favorabilă în predictia pentru activităţi care cer contacte sociale multiple, este nefavorabilă de exemplu în ecuaţia reuşitei academice.
FACTORUL Iii – Emotivitate vs. dinamism
Cotele scăzute Iα acest factor indică o emotivitate difuză care poate fi de tip depresiv şi frustrant pentru persoană. Acest gen de om este sensibil Iα rafinamentele existentei, cu un temperament artistic, plăcut; în fata dificultăţilor are tendinţa de a reflecta prea mult, examinând situaţia pe toate fetele înainte de a trece Iα acţiune, acţiune care apare din acest motiv prea întârziată.
Polul opus reprezintă un comportament dinamic, întreprinzător şi decis, competent. Există riscul ca astfel cW persoane sa acţioneze orientându-se predilect după ceea ce 1e apare clar şi indiscutabil, fără să examineze aspecte mai subtile, sau relaţiile umane implicate. în fata dificultăţilor, tendinţa trecerii 1a acţiune primează, nu cea de reflecţie.
242
FACTORUL IV – Supunere vs. independenta
Cotele scăzute indică un comportament moderat, pasiv, legat şi dependent de ceilalţi; cu tendinţa de a căuta aprobarea şî sprijinul celor de care are nevoie şi de a-şi orienta conduita în funcţie de cei ce acorda această susţinere.
Independenta, Iα polul opus, se manifestă prin tendinţa spre agresivitate, îndrăzneală, un mod tranşant de a acţiona, iniţiativă. O astfel de persoană chiar caută situaţiile în care se tolerează sau se încurajează o astfel de atitudine.
2.2. MODALITATEA DE CALCULA FACTORILOR SECUNDARI
Vom prezenta modalitatea prin rotunjire şi modalitatea cu ajutorul constantelor exacte care vor apare în paranteze, α^a cum sunt prezentate şi în manualul testului. Când se vor utiliza cotientii exacţi din paranteze notele finale nu se mai împart Iα 10.
Adaptare vs. anxietate: 2 L (0.10) + 3 O (0.30) + 4 Q4 (0.38) -2C(-0.18)-2H(-0.17)-2Q3.
Lα totalul astfel obţinut se adună constanta 34 (3.4) şi totul se împarte Iα 10.
Introversie vs. extraversie; 2 A (0.17) + 3 E (0.33) + 4 F (0.41) +
5N(0.48)-2Q2(-0.16).
Dîn total se scade 11 (-1.15) iar rezultatul se împarte Iα 10.
Emotivitate vs. dinamism: 2 C (0.19) + 2 E (0.17) + 2 F (0.23) +
2 N (0.20) – 4 A (-0.42) – 6 i (-0.55) – 2 M (-0.1).
Totalului i se adaugă constanta 69 (6.85), iar rezultatul se împarte
243
Iα 10.
Supunere vs.independentă: 4 E (0.44} + 3 M (0.32} + 4 Ql (0.39} + 4 Q2 (0.36} – 3 A (-0.27) – 2 G (-0.16}. Nu există o constantă (doar pentru forma zecimală, -0.40}. Rezultatul se împarte Iα 10.
2.3. DENUMIREA FACTORILOR Şl INTERPRETAREA CARACTERISTICILOR TRĂSĂTURILOR SEMNIFICATIVE PENTRU COMPORTAMENTUL PERSOANEI
Prezentăm în continuare caracteristicile principale precum şi codul ‘din Indexul Universal ai celor 16 factori primari . Tabelul 2 Denumirea si codificarea factorilor primari
DENUMIREA FACTORULUI SI CONŢINUT COD U.l.
A    Schizotimie – ciclotimie U.t.(LQ)l
rezervat, detaşat, critic, distant, vs.
■_ deschis, suflet cald, participativ
B     Inteligenta slabă, gândire concretă vs. U.I.(LQ)2
inteligentă strălucită, gândire abstractă
C    Instabilitate emoţională – eu puternic U.I.(LQ)3
afectat de emoţii, relativ instabil
emoţionai, schimbător vs.
stabil emotional, matur, face fată realităţii, calm
E     Supunere – ascendenţă U.i.(LQ}5
blând, modest, condus cu uşurinţă,
244
docil, se acomodează vs.
afirmativ, agresiv, încăpăţânat, competitiv
F     Nonexpansivitate – expansivitate U.I.(LQ)6
sobru, taciturn, serios vs.
uşuratic, entuziast
G    Supra eu slab – supra eu puternic U.I,(LQ)7
expeditiv, nu ia în seamă regulile vs.
conştiincios, persistent, moralist, aşezat
H    Threctia – parmia U.I.(LQ)8
timid, ruşinos, sensibil ia ameninţare vs.
aventuros, neinhibat, sigur de sine social
f      Harria – premsia U.I.(LQ)9
dur, se bazează pe sine, realist vs.
blând, sensibil, se agată, supra protecţie
L     Alexia – protension U.I.(QL)12
încrezător, acceptă condiţiile vs.
suspicios, greu de prostit
M    Praxern ia – autia U.I.(QL)13
practic, interese practice vs.
imaginativ, boem, visător
O    Adaptare, încredere – U.I.(QL)15
tendinţa spre culpabilizare
placid, sigur, senin, îndrăzneţ vs.
aprehensiv, îşi face singur reproşuri, se
îngrijorează, nesigur, tulburat
Ql  Conservator în idei – subtil U.I.(Q)16
respectă ideile tradiţionale vs.
experimentează, liberal, gândeşte liber
G2 Dependent de grup – suficient sieşi U.I.(Q)17
245
se alătura şi urmează grupul vs.
suficient sieşi, plin de resurse, preferă
să decidă singur
Q3 Sentiment de sine slab – sentiment puternic U.I.(G)1 8
imagine de sine nestructurată, laxă, îsi
urmează impulsurile, färä grija regulilor
sociale vs.
controlat, cu voinţă puternică, precis
în plan social, compulsiv
Q4 Tesiune ergică slabă – tesiune ergică înalta U.I.{Q)19
relaxat, liniştit, fără frustrări,
calm vs.
tensionat, frustrat, neliniştit
3. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE PENTRU ADOLESCENŢI -HSPQ
Există cel puţin patru perspective care intervin în inferenţele asupra comportamentului, care sunt tot atâtea modalităţi de a descrie personalitatea:
plecând de Iα aserţiunea ca este compusă dintr-un număr
determinat de dimensiuni, virtual prezente, se pune problema
măsurii în care fiecare dintre acestea este operantă în structura
dată;
plecând de Iα afirmaţia care aduce în centru caracterul
situational a! comportamentului se pune problema determinării a
ceea ce îi asigură consistenta de-a lungul situaţiilor:
246
având în vedere caracterul adaptaHv al comportamentului,
capacitatea de a face fată, se va pune problema mijloacelor
utilizate de persoană pentru a face operante diferitele dimensiuni
pe care 1e prezintă;
în fine,  plecând de Iα interrelafia diferitelor dimensiuni în
comportamentul real, se impune cercetarea modelului particular al
funcţionarii acestora.
Astfel, psihodiagnoza personalităţii care îşi pune problema centrală a modului cum înterrelatfonează trăsăturile este în fapt un proces complex de procesare de informaţii, cu secvenţe specifice (17):
se caută dimensiunile comportamentale ce apar semnificative
în existenta persoanei respective;
se determina gradu! în care acestea sunt prezente, specificul
lor;
se determină felul în care individul 1e face operante în diferite
situaţii existenţiale;
se cercetează în ce condifü şi situaţii apar aceste inserţii
adaptative;
-se determină aderenta Iα real a utilizării de către individ a caracteristicilor pe care 1e posedă;
– pentru ca, în final, să fie posibilă construirea unei imagini
interactioniste   privind   interrelate  dimensiunilor  respective  în
comportament.
In acest complex proces de prelucrări, problema vârstei şi stabilităţii factoriale a constituit un domeniu preferential de cercetare pentru multe echipe, dintr-o perspectivă structuralista şi longitudinală. Astfel, Cattell & Gruen, 1953; Cattell, 1957; Cattell & Coan,  1957; Peterson,  1965; Eysenck, Easting & Eysenck,
247
1970 (18) ajung să releve că există trăsături care apar în adolescentă, în timp de alte trăsături dispar şi că unii factori sunt prezenţi de-a lungul tuturor vârstelor.
Se preferă două tipuri de cercetări (19): 1. prima tehnică ce măsoară corelaţiile dintre evaluări cantitative realizate în perioade de vârstă diferite, specifice pentru etapa de dezvoltare inclusă în studiu, este metoda longitudinală care este indicată pentru a obţine date privind relaţiile dintre „vârstele cronologice” ale dimensiunilor sau condiţiilor luate în studiu; 2. a doua tehnică se axează pe datele intersecfionaie, în care secvenţa de dezvoltare este stabilită prin subiecţi care trăiesc simultan în aceeaşi perioadă de timp, pentru a se obţine o compilare a liniilor de tendinţă legate de vârstă. Cattelt şi asociaţii lui de Iα Universitatea din Illinois preferă acest tip de cercetări astfel încât generalizările privind structura personalităţii în adolescentă produse prin studiile lui Sealy & Cattell, 1966, Schaie, 1966, Black 1 965 provin din cercetări intersectionale (20).
3.1. SINTEZE ALE CERCETĂRILOR AXATE PE DIMENSIUNI Al£ PERSONALITĂŢII 51 DEVENIREA LOR
Pentru Cattell şi Sealy, 1966, aspectele majore ale personalităţii se schimbă de-a lungul adolescentei iar aceste schimbări prezintă un important specific în funcţie de sexul subiectului. Cu cât se avansează în- adolescentă de-a lungul perioadei între 11 şi 18 ani, modelele culturale şi expectafiile legate de rol sunt responsabile de multe dintre diferentele intersexuale determinate, în măsura în” care, de exemplu, rolul feminin devine tot mai accentuat odată cu vârstele mai mari.
248
Autorii consideră, de exemplu, că tendinţa de dominare în creştere Iα sexul feminin „poate fi legată de trăirea creşterii dezirabîlitătii sociale şi sexuale de-a lungul acestei perioade” Adolescenta apare în general, pentru ambele sexe, ca o perioada de creştere a sociabilităţii, identităţii şi suficientei personale-, dominanfei, adaptării Iα social. Băieţii devin mai hotărfi, are loc Iα ambele sexe o dezvoltare a conştientizării cerinţelor realului şi o treptată descreştere a neliniştii şi anxietăţii.
Realizând o sinteză a datelor privind evoluţia factorilor personalităţii de-a lungul perioadei între 11 şi 1 8 ani în funcfie de criteriile vârstă şi sex, Sealy şi Cattell subliniază posibilitatea unor date suplimentare prin considerarea altor criterii precum statusu! socio-economic, tipul comunităţii de rezidentă, rasa. Vom prezenta în tabelul 2 principalele aspecte surprinse în măsura în care acestea sunt importante în interpretarea diferenţială a datelor chestionarului HSPQ şi 16 PF.
Tabelul 3 Tendinţe în dezvoltarea personalităţii în adolescentă (21)
Trăsătura sursă        Date Sealy & Cattell, 1966
A schizotimte/ de !a 11 Iα 17 ani o creştere a sociabilităţii
ciclotimie şi o reducere a însingurării; Iα băieţii de
peste   18   ani   (colegiu)   o   creştere   a
obiectivitătii,  scepticismului;  Iα fete apare
un declin slab spre ciclotimie
B inteligenţa o creştere stadială de Iα 11 Iα 15 ani
249
C forţa eului creşterea nu este semnificativa pentru nici
unul dintre sexe
D flegmatic/ de  Iα   11   Iα  17 ani,  Iα ambele sexe se
excitabii notează  creşterea   identităţii   şi  suficientei
personale, o scădere a excitabilităţii şi nesiguranţei
E submisiv/ Iα   ambele   sexe   de-a   lungul   perioadei
dominant creşte dominanta dar cu un model diferit:
dacă Iα fete are loc mai întâi o creştere între 11 şi 17 ani, Iα băieţi continuă creşterea tendinţei de dominare de Iα 18 1a 23 ani în timp ce Iα fete se produce o stagnare, chiar o uşoară tendinţă Iα unele fete spre submisivitate: pentru toată perioada de vârstă scorurile fetelor sunt mai scăzute în general ca ale băieţilor
F taciturn/ expansivitatea creşte de Iα  11   Iα  17 ani,
expansiv apoi apare o tendinţă spre aplatizare între
17 si 19, apoi de declin
G torfa supraeului     nu apare nici o tendinţa semnificativă H parmia/therectia   uşor declin al timidităţii de-a lungul vârstei I premsia/harria       scorurile   pentru   băieţi   apar   mutt   mai scăzute   decât   Iα   fete;   în   adolescenta timpurie băiefu prezintă o creştere clară pe măsură ce devin mai realişti, cu încredere în sine, mai hotărâţi; creşterea Iα fele este mai semnificativă între 15-18 ani
J coasthenia/ de Iα 11 Iα 17 ani uşor declin în coasthenia
zeppia pe   măsură   ce   scade   ideostncrasia   şi
250
L pretension/
relaxare
M autia/praxernia
N naivitate/ subtilitate Oînceredere/ subtilitate
Q1 conservator/ radical
Q2 dependentă/ independenta
Q3 controlat/ necontrolat
creşte   participarea  Iα  grup;  declinul   Iα
băiefi apare mai mic, ei tind sä rămână mai
dominaţi de ideosincrasii
pentru fete apare un declin ordonat de-a
lungul adolescentei
o   tendinţă   de  creştere  a   scorurilor  în
perioada    11    ■    17   ani   relativ   pufin
importantă,        cu        semnificaţia        de
conventionalism,  spirit practic,  realism; în
perioada   următoare,   Iα   fete  apare   un
declin semnificativ
o tendinţă de creştere mai semnificativă de
Iα 15 Iα 23 ani
o tendinţă generală de descreştere; Iα fete
se culpablizare înregistrează  scoruri  mai
mari; băieţii devin de-a lungul adolescentei
în mod semnificativ mai puţin neliniştiţi
fetele  sunt  mat  conservatoare  şi,  fără  a
prezenta  cu  adevărat  radicalism,   exista
tendinţa   de   creştere   a   scorurilor  de-a
tangul colegiului; băieţii Iα vârsta colegiului
prezintă  o  tendinţă  clară  spre  creşterea
radicalismului; 1a cei ce nu sunt 1a colegiu
se manifestă un declin
pentru fete, un declin semnificativ de Iα 11
Iα 16 ani; după 16 ani apare Iα ambele
sexe o creştere semnificativă
creştere  semnificativă  doar   Iα   băiefi  în
prima parte a adolescentei
251
Q4 relaxare/ în   adolescenta   timpurie   o   creştere   Iα
tensiune ambele sexe;  o scădere  semnificativă de
Iα tensiune ergică 18 Iα 23 ani pentru cei
de !a colegiu, sau pentru băieţii care nu
sunt Iα colegiu
Schaie, 1966 (22), cercetează dezvoltarea de-a lungul perioadei 6-18 ani, cu loturi dihotomizate în funcfie de sex pentru fiecare an de vârstă. Toţi factorii primari, cu excepţia M (autia) au prezentat diferente în funcţie de vârstă si sex; liniile de tendinţe pentru aceste vârste sunt nonmonotone, oscilând de-a lungul perioadelor de vârstă, creşterea sau descreşterea nu se realizează gradat; gradientii de maturizare coincid ca formă, dar diferă ca nivel. Cα aspecte mai specifice: pentru factorul A, linia de tendinţă indică existenta unei crize prepubertale Iα 10 ani pentru ambele sexe; fetele îşi revin mai rapid, dar se confruntă cu o nouă criză Iα 14 ani relativ asociata proceselor pubertăţii.
Factorul E, dominanta, diferenţiază clar între sexe: o tendinţă de scădere treptată spre dominantă, ca rezultat posibil al socializării şi confruntărilor cu realitatea; vârful Iα fete între 10-13 ani, cu specificarea influentei contextului în care este evaluat comportamentul. Pentru factorul !, după 1 3 ani există o tendinţă în direcţia caracteristicii de blândeţe 1a fete; Iα băieţi, mai pufin accentuată spre reaiism şi hotărâre; după 13 ani, odată cu acceptarea rolului cultural tendinţa e mai puternică Iα băieţi.
Acelaşi autor, pornind de Iα descoperirea unor variaţii semnificative an de an şi chiar Iα nivelul subperioadei de 1 an conchide: „Putem trage concluzia că acest concept de perioadă
252
de vârstă are o prea mare respiraţie. A cita o valoare medie pentru tofi cei 5 sau 6 ani ai copilăriei mijlocii în legătură cu emotivitatea de exemplu, nu ar fi decât să maschezi în mod clar cele 2 cicluri de dezvoltare cu zonele scăzute Iα ö, Iα 10 şi Iα 13 ani” (23).
Alt cercetător, Bern ie, 1968, indică o schimbare treptată între 14 şi 18 ani, care tinde chiar să urmeze un model ordonat în sensul că, felul în care subiectul va răspunde Iα 14 ani are o corelaţie substanţială cu modul lui de răspuns de Iα 1 5 ani, etc.
Realizând o sinteză proprie a datelor diferitelor cercetări, Horrocks (24), indică următorii factori ca semnificativi pentru perioada adolescentei: anxietatea; tendinţa spre frustrare; rigiditatea şi conformismul, nevoia de a se elibera de fricţiuni şi controverse, nevoia de a se realiza; tentinfa spre autoritate şi oscilarea între competitivitate sau noncompetitivitate, direcţionarea spre interior sau exterior, defensivitatea, auto sau extrapunitivitatea, nevrotism, tedinfa spre hedonism.
In privinţa factorului secundar introversie-extraversie, sunt autori care vorbesc de o „criză a introversiei” în jur de 14 – 15 ani. Ames, 1966, (25), defineşte situaţia ca mai complexă decât o simplă criză: „Scorurile medii sunt de tip introversiv Iα fiecare dintre vârstele între 10 şi 16 ani. Mai mult, de departe majoritatea cazurilor individuale Iα aceste vârste prezintă introversie”. Se pare că fiecare dintre cazurile individuale de adolescenţi este Iα anumite vârste mai introversiv decât Iα altele, iar în special între 10 şi 16 ani perioadele de comportament introversiv alternează cu cele de expansivitate. „Adolescentul nu intră ş.i nu iese pur şi simplu din introversie, sau din perioade mai restrictive. Mai degrabă  trece  printr-o  secvenţă  de  faze  în  care  tendinţele
253
introversive (sau restrictive) alternează cu tendinţe mai expansive”. Explicaţia tine de perioadele în care adolescentul nu reuşeşte sâ-şi constituie adaptări adecvate Iα realitatea cu care se confruntă. Există unele date care indică de asemenea că cei mat extraverfi provin de obicei din familii cu practici de creştere pozitive şi climat de acceptare şt afecţiune.
Bronson, operând printr-o abordare holisticâ a personalităţii, 1966 (26} introduce în cercetare ipoteza că orice persoană este caracterizata de un anume stil existential care ar consta din seturi de atitudini, abilităţi, trăsături care, împreună, impun un „parfum caractersiric tuturor interacţiunilor persoanei”. Astfel sunt postulate orientări centrale care se dezvoltă de timpuriu în viaja copilului ca rezultat a! experienţelor personale, al evenimentelor fizico- fiziologice şi al modurilor cum intră în curs caracteristicile genetice. In cadrul fiecărei orientări este posibilă o varietate de comportamente în funcţie de adecvarea Iα diferitele tipuri de mediu. In 1972 ajunge Iα definirea a două dimensiuni centrale pentru orientarea comportamentului: placiditatea reactivitatea (explozivitatea) şi emotivitatea – rezerva. Astfel se constituie acele stiluri existenţiale definite în funcţie de modul în care individul suportă şi modul cum abordează relaţiile cu semenii. Aceste aspecte, deşi sunt afectate de experienţa interpersonală, sunt importante pentru diferenţierea în funcţie de tipul de experienţă furnizat de mediu. Fiecare dimensiune a personalităţii este concepută ca o arenă largă pentru atitudini şi conduite şi constă dintr-un număr de comportamente care fiecare se manifestă de-a lungul unui continuum şi fiecare este legat de toate celelette într-un anume grad (27). Aceasta viziune ne apare importantă pentru a integra coerent datele rezultate din evaluările cantitative aie factorilor primari într-o viziune unitară asupra comportamentului şi personalităţii subiectului examinat.
254
3.2. PREZENTAREA CELOR 14 FACTORI PRIMARI $1A CELOR 3 FACTORI SECUNDARI Al PERIOADEI ADOLESCENŢEI $1 INTERPRETAREA CARACTERISTICILOR SEMNIFICATIVE PENTRU COMPORTAMENTUL PERSOANEI
Vom prezenta pe larg factorii care sunt specifici numai adolescentei; factorii comuni adolescentei şi perioadei de maturitate vor fi prezentaţi doar prin aspecte semnificative pentru felul cum se manifestă în adolescentă (28).
FACTORUL A
Comportamentul schizotimuluî este distant şi cu o relativă rigiditate interrelafională; copilul apare gelos, bănuitor, plângăreţ, ţâfnos, opozant şi rezistent Iα indicaţiile adultului; Iα polul ciclotimiei se manifestă o bunătate naturală, un mod de a fi tandru, dezinvolt, zâmbitor, pus pe râs. Copiii de tip A+ exprimă o preferinţă marcată pentru activităţi interelatfonale, sunt mai dispuşi să se conformeze convenienţelor. Schizotimîi sunt mai atenţi Iα aprecierea lucrurilor şi semnilor, mai atenfi Iα obligaţiile şi promisiunile făcute. Adaptarea şcolară este, de obicei, superioară pentru polul ciclotimiei; mai ales în învăţământul secundar.
FACTORUL B
Copifuf B- esfe dezinteresat c/e aspecfe mtefectua/e, abandonează uşor, fată de copilul B+, perseverent, interesat de şcoală. în aceiaşi timp, un copil B+ este mai bine adaptat Iα şcoală, uneori recunoscut ca lider, nu devinde delincvent, este recunoscut ca un bun camarad de joacă. Subliniem că şi pentru
255
această perioada de vârstă, factorul B este o măsură orientativă, corelată inteligentei cristalizate, mai puţin celei fluide şi nu trebuie comparată cu datele unui test de capacitate şi randament intelectual dat în timp limitat.
FACTORUL C
Reactiv emotional Iα frustrate, inconstant în interese şi atitudini, excitabil, evită responsabilităţile şi abandonează cu uşurinţă, implicat în conflicte şi incidente; 1a polul stabilităţii emotionale sunt copii mai flegmatici ca temparament, are evită discuţiile şi certurile. Copilul cu o marcată instabilitate se adaptează greu dacă este rupt de cadrul familiei (de exemplu supus rigorii dintr-o tabără, şcoală militară, sau într-o tabără de muncă). Este cu uşurinţă contrariat de oameni sau evenimente, e dominat de incapacitatea sa de a respecta regulile de conduită; prezintă o pluralitate de simptome psihosomatice.
FACTORUL D – Temperament flegmatic – temperament excitabil
Este un factor caracteristic acestei perioade de vârstă.
Lα extrema cotelor scăzute, conduita este placidă, apare indiferenta şi modul constant şi chibzuit, calm şi liniştit de a se manifesta. Extrema cotelor ridicate indică un copil cu pretenţii, nerăbdător, care captează atenţia anturajului, este excitabil şi hiperreactiv, este predispus Iα gelozie, egocentric sau egoist, uşor de distras de 1a ceea ce are de făcut, cu simptome de nervozitate.
Fată de factorul C, accentul este pe excitabilitatea temperamentală, pe nota de insecuritate şi de instabilitate a spiritului; de asemenea, o manifestare irepresibilă a emotivităţii.
Copilul D + are un somn agitat, orice zgomot îl distrage de Iα
256
ceea ce face, este rănit cu uşurinţă de lipsa de atenţie a celor din jur sau când este pedepsit sau constrâns. Calm, apare amabil şî afectos, însă Iα constrângere devine nervos, impulsiv.
FACTORUL E
Contrastul este între comportamentul tandru, binevoitor, conformist, dependent şi în aceiaşi timp uşor de derutat al copilului E-, fată de comportamentul agresiv, sigur de sine, dornic să se afirme, ostil chiar, solemn şi rebel, tenace şi captând atenţia al copilului E +.
Ambele extreme pot indica probleme de adaptare: polul cotelor foarte scăzute apare într-o multitudine de tulburări nevrotiforme; polul cotelor foarte ridicate apare în comportamentele delictuale Iα adolescentă.
FACTORUL F
Lα extrema nonexpansivităfii apare comportamentul copiluluii plictisit, visător, introspectiv şi taciturn, necomunicativ şi egocentric; Iα extrema cealaltă, copilul gălăgios, nepăsător, senin, vioi şi alert, care reflectă grupul din care face parte.
FACTORUL G
Copilul care nu acceptă normele, regulile şi neglijează obligaţiile, este indolent, fată de ce! maturizat, responsabil, ordonat, atent, cu o bună organizare a gândirii. Polul G – se asociază minciunii, lăudăroşenie!, dispreţului fată de lege şi ordine, delincventei, acceselor de furie când se încearcă disciplinarea sa.
257
FACTORUL H
Polul threctia reprezintă copilul moderat, temător, grijuliu, sensibil Iα ameninţări, în retragere, ce prevede rapid riscurile; polul parmia, copilul impulsiv, îndrăzneţ, frivol, insensibil, care nu vede semnele primejdiei. Copilul H + prezintă de timpuriu semnele replierii pe sine, se exprimă greu pe sine, prefera unu! – doi prieteni, se teme de relaţii noi, de reuniuni. Apare cumva ranchiunos şi bănuitor; nu se simte capabil să menţină relaţiile cu realitatea din jurul său. Se pare că factorul este în esenţă constitutional, legat de reactivitatea sistemului nervos autonom 1a ameninţare.
FACTORUL I
Extrema harria se manifestă printr-un comportament realist, matur emotional, aspru şi satisfăcut de sine, fără simt artistic; polul premsia se exprimă în nerăbdarea specifică, modul imaginativ în viata interioară şi în conversaţie, relativ imatur emotional, intuitiv, sensibil, amabil şi dependent, care caută să atragă atenţia. Primul are tendinţa de a da putină atenţie incomoditătilor fizice, celălalt apare anxios şi ipohondru.
FACTORUL J Zeppiq – coasthenia
Este un factor care dispare în perioada maturităţii.
Polul zeppia ascunde un copil căruia îi place să acţioneze în colectiv, în grup, este prevenitor, îşi pune în valoare şi construieşte personalitatea prin acţiuni de grup, apare viguros, gata să accepte normele comune, adaptabil, plin de vioiciune. Polul coasthenia se manifestă prin individualism, tendinţa de a fi dificil de satisfăcut, de a acţiona de unu! singur fiindu-si suficient sieşi;
258
este  prin  excelentă  opozant,   se  simte  obosit asemeni  unui” neurastenic şi are tendinţa de a cântări totul.
Factorul J s-a evidenţiat mai clar în pppulptia masculină.
Este un patern mai dificil de interpreted; urni îl denumesc „factorul lui Hamlet”, neurastenie, etc.
Copilul preferă sä facă ei însuşi ceea ce realizează, tinde să nu uite dacă a fost tratat nedrept, are opinii personale diferite de ale grupului deşi prefera să 1e păstreze pentru sine şi să evite discuţiile. In genere, J+ susţine comportamentul obsesional -compulsiv şi neurastenic.
FACTORUL O
Lα aceste vârste factorul diferenţiază între comportamentul încrezător al celui care se simte în securitate, fată de cel timid, care nu se simte în siguranţă, este grijuliu, anxios, deprimat, cu un marcat simt a! datoriei, exigent cu sine, cu unele simptome fobice, solitar şi absorbit de ceea ce îl preocupă. Lα copii se pot remarca temeri precise şi un sentiment centrai de insuficientă şi solitudine.
FACTORUL Q2
Diferenţiază între comportamentul celui care preferă să adopte hotărâri doar împreună cu alţii, este conventional, se integrează repede în grup, şi comportamentul celui care este sufiecient lui însuşi, se conduce singur chiar dacă nu este necesar dominant în relaţiile cu ceilalţi, ci stă de obicei de-o parte, are prieteni mai mari ca vârstă, cu interese mai mature şi poate atinge un nivel mai ridicat de reuşită şcolară.
259
FACTORUL Q3
Extrema Q3 – se exprimă în comportamentul necontrolat, moale, excitabil, cu o emotivitate necontrolată; de asemenea apare tendinţa de a respinge cerinţele culturale (în testul 16 PF acest factor nu a putut fi separat de factorul D).
Polul Q3+ reprezintă exigenta de sine, modul disciplinat, controlat, voluntar; se poate integra în normele comune, are consideraţie pentru ceilalţi, este capabil; să-şi controleze exprimarea emoţiilor, cu tendinţa marcată de a integra pulsiunile în cadrul unei imagini de sine bine definite.
FACTORUL Q4
Copiii cu tensiune ergîcă ridicată se autodescriu ca fiind îngrijoraţi fără motiv, tensionaţi, iritabili, agitaţi. Se simt frustraţi, sunt conştienţi de faptul că sunt criticaţi de părinţi pentru neglijentă, pentru caracterul fantezist, pentru lipsa de atenţie fată de aspectele importante.
Q4 si O diferenţiază clinic între nevrotici şi normali, ca factori importanţi pentru anxietatea generală.
Factorii secundari,, sau grupările factorilor primari, sunt trei pentru acest interval de vârstă.
FACTORUL secundar Introvestie – extraversie
Este o combinaţie a patru factori primari, cu formula:
2 A + 2 H + 2 F + (10 – Q2} iar totalul se împarte Iα 10.
între cei doi poli ai dimensiunii se poate evalua şi înţelege inadaptarea. Simptomele introversiei, pentru acelaşi tip de situaţie
260
de stres vor fi deosebite de slmptomele extraversiunii: în timp ce extravertul exteriorizează, primul converteşte într-un conflict nevrotic interior. Consilierea şcolară trebuie adecvată în funcţie de această dimensiune în sensul în care ceea ce este adecvat unei structuri introverte, devine contraindicat pentru o structură exlravertă; şi reversul.
FACTORUL secundar Adaptare – anxietate
Este o combinaţie a 6 factori primari, după formula:
2 D + 2 Q4 + 2 O + 2(10 – Q3) + (10 – C) + (10 -. H) iar totalul se împarte Iα 10.
O notă standard sub 5 indică un grad de adaptare din ce în ce mai bun; maximă fiind nota 10. De 1a nota standard 6 putem vorbi deja de manifestarea în creştere a neliniştii. Nivelul notei 7 poate deja fi interpretat ca anxietate, fără a constitui în mod necesar un indice de nevrotism în măsura în care poate semnifica o stare psihică reactivă Iα o situaţie puternic anxiogenă. Anxietatea diferă de nevrotismul propriu-zis, deşi poate însoţi o stare nevrotică. în general, o anxietate ridicată se poate regăsi într-o multitudine de profile începând cu nevroticul, psihoticul, tulburările de caracter, chiar în situaţii de infirmitate fizică.
Nivelul scăzut de anxietate indică fie „sănătatea mentală”, fie absenta unei incitări stresante.
FACTORUL secundar tendinţă nevrotica
Se calculează prin diferenţiere de factorul anxietate plecând de Iα nota standard obţinută şi ponderând-o cu factorii I, E şi F, astfel:
261
Nota standard obţinută prin rotunjire Iα anxietate + I + (10 – E) + (10-F).
Totalul se împarte Iα 10.
Nota obţinută variază între 0 şi 4. Notele standard 3 şi 4 reprezintă un indice derivat de nevrotism.
Â. CHESTIONARUL CATTELL PRIVIND NIVELUL ANXIETĂŢII „C
Porot în  Manualul  alfabetic  de  psihiatrie  (29)  sintetizând definirile anxietăţii, semnalează trei condiţii esenţiale:
sentimentul iminentei unui pericol indeterminat, sentiment de
obicei acompaniat de fantasme tragice care pot amplifica totul Iα
proporţiile unei reale tragedii,
starea de atenţie fätä de un pericol, o veritabilă alertă psihică
care cuprinde subiectul în întregime, ca şi cum orice altceva ar
înceta şi totul converge spre o iminentă catastrofă; 3. convingerea
de neputinţă absolută însoţită de sentimentul de dezorganizare şi
aneantizare în fata pericolului. Desigur, dominanta afectivă a
anxietăţii este însoţită de o simptomatologie vegetativă: disfuncţii
respiratorii  şi  cardiace,  dispnee,  paloare,   relaxarea întregii
musculaturi sau contracturi violente ale unor segmente precum
fruntea, etc. Aceste reacţii permit o distincţie între anxietatea Iα
nivel psihic şi angoasa ca termen care introduce preponderent
planul somatic.
262

4.1. ANXIETATE MANIFESTĂ Şl ANXIETATE VOALATĂ
Chestionarul special dedicat anxietăţii (30} cuprinde un număr de 40 de itemi organizaţi după factorii primari componenţi şi după caracterul manifest sau interiorizat al simptomelor respective, astfel încât primii 20 se referă Iα manifestări indirecte, „voalate” aie anxietăţii iar ceilalţi 20 Iα expresia directă a stării Iα nivelul comportamentului. Raportul între jumătatea A şi jumătatea B, calculat separat de nota generală de anxietate, devine un indice pentru gradul de mascare sau de accentuare în comportamentul observabil a anxietăţii.
4.2. DATE PRIVIND IMPORTANŢA SEXULUI 51 VÂRSTEI
SUBIECTULUI ÎN INTERPRETAREA ANXIETĂŢII
Studiile l-au condus pe Cattell Iα utilizarea a două importante corecţii a notei generale de anxietate, în funcţie de sexul subiectului şi în funcţie de vârstă. în ceea ce priveşte vârsta, nota generală scade de o parte şi de alta a vârstei de 19 – 21 ani. In ceea ce priveşte sexul, nivelul de anxietate feminină este în general mai crescut şi în creştere mai accentuată Iα femei. Aceste două aspecte corelate au condus Iα aplicarea în mod diferenţiat, pe sexe, a unor corecţii.
Pentru bărbaţi: între 17 – 19 ani se scad 2 puncte; între 20 -24 se scade 1 punct; între 25 – 29 nu se scade nimic; între 30 -34 se adaugă 1 punct; între 35 şi 39, se adaugă 2 puncte.
Pentru femei, între 17 – 19 se scad 4 puncte; între 20 – 24 se scad 3 puncte; între 25 – 29 se scad 2 puncte; între 30 – 34 se scade 1 punct, de Iα 35 în sus nu se mai operează modificări.
263
4.3.   PREZENTAREA   FACTORULUI   ANXIETATE   $1   A FAŢETELOR ABORDATE DE CHESTIONAR
Pentru Cattett factorul anxietate este secundar reprezentând o particulară combinare a contribuţiei a 5 factori primari: conştiinţa de sine Q3, forja eulut C, propensiunea paranoidă L, propensiunea spre culpabilitate O si tensiunea ergică Q4.
Pentru personologul american anxietatea se referă Iα caracteristici precum: tensiunea interioară, instabilitatea, lipsa de încredere în sine, rezerva în asumarea situaţiilor de risc, temeri, diferite manifestări psihosomatice amplificate în plan subiectiv. Anxietatea diferă de nevrotism prin accentul pus în acest caz pe incapacitatea de adaptare Iα situaţii noi şi rigiditatea comportamentului.
De asemenea, modul de organizare a! celor două jumătăţi în funcţie de factorii primari este similar: câte 4 itemi pentru Q3, 3 itemi pentru C, 2 item! pentru L, 6 itemi pentru O şi 5 itemi pentru Q4, în funcţie de ponderea contribuţiei fiecăruia.
Daca ar fi să reluam semnificaţia specifica a acestor contribuţii pentru condiţia anxietăţii vom accentua pe următoarele aspecte specifice:
– Dezvoltarea conştiinţei de sine Q3 indică gradul de motivare
a.integrării comportamentului în jurul acceptării şi imaginii de sine
conştient definită,  clară  şi  în  funcţie  de  standardele  sociale
acceptate.  In  acest sens,  absenta  unei astfel  de  integrări a
comportamentului este considerată una dintre cauzele majore ale
dezvoltării anxietăţii. Variaţia notei 1a Q3 poate fi legată şi de
structurile caracteriale şi deprinderile acceptate în plan social;
– Forţa  eului,  sau  capacitatea de a  controla şi  exprima
264
tensiunile într-o manieră realistă şî aprobată social, intervine în starea de anxietate prin consecinţa incapacităţii unui eu slab, incapabil de autocontrol, care, recurgând Iα multiple apărări duce Iα creşterea tensiunii subiective; o ipoteză suplimentară porneşte de Iα efectul unei tensiuni puternice care poate conduce Iα regres psihic şi împiedica creşterea normală a forţei euSui;
Mai puţin clară apare cauza internă a corelării propensiunii
paranoide L+ cu anxietatea, dar se presupune de exemplu, Iα
acest nivel relativ exterior at explicaţiei psihologice, că situaţia
socială dificilă indusă de comportamentele dominate de tendinţa
paranoidă are ca efect anxietatea, cu sensul că nesiguranţa
socială paralelă apărării paranoide conduce Iα anxietate;
Descriptiv, factorul 0+ reprezintă culpabilitatea anxioasă
depresivă şi poate reprezenta o propensiune constituţională spre
anxietate. In formele extreme se include într-un sindrom care
combină  depresia,  auto-culpabiîizarea  şi anxietatea,  sindrom
care poate fi întîlnitîn practica psihiatrică. Caracteristica centrală,
descrisă  prin  testul   „C  este  sentimentul   lipsei  de  demnitate
personală, anxietatea şi depresia împreună cu propensiunea spre
tot felul de sentimente de culpabilizare;
Componentă importantă a anxietăţii, tensiunea ergică Q4+
prin impulsuri activate sau provocate, prin necesităţi nesatisfăcute
de orice tîp contribuie ia starea de nelinişte. Astfei, de extnplu,
excitarea apetitului sexual, nevoia de consideraţie sau teama de o
situaţie apar ca impulsuri legate de sindromul anxietăţii. Nivelul
ridicat al tensiunii ergice se reflectă în pulsiunea spre agresivitate,
tensiune, iritabilitate, nervozitate.
Cotele ridicate, extreme, începând de Iα nota standard 7 indică instalarea anxietăţii.  Nivelul   10,  pentru o scală în  11   clase
265
standardizate, indică necesitatea unei intervenţii terapeutice. Nevroza, ca dimensiune distinctă de anxietate, conduce Iα creşterea cotei acesteia, în unele stări nevrotice acute putem întâlni creşteri extreme ale anxietăţii; în general, un nevrotic – şi direct proportional cu stabilizarea nevrozei, poate avea note oscilând între 7 şi 8 în termenii cotelor standard. De asemenea, nivelul notei standard diferenţiază între un diagnostic de isterie de angoasă sau nevroză de angoasă (trei sferturi dintre bolnavi au note peste 7} şi de normaiitate {trei sferturi dintre „normali” au note sub 7). Datele clinice indică şi faptul că, în general, formele de psihoză antrenează o ridicare a nivelului de anxietate, nota fiind mai ridicată decât Iα nevrotici, deci peste 8. Acest tip de interpretări î-am întâlnit şi pentru scalele MMPI.
Se poate distinge între anxietate „normală”, când starea psihică este direct dependentă de o situaţie existenţială anxiogenă, şi anxietatea patologică.
Dintre componentele primare aie anxietăţii, Q3 si Q4 sunt cel mai direct legate şi influenţate de mediu, iar C are o importantă contribuţie ereditară.
De asemenea, factorii O şi L sunt cei mai stabili. Situaţiile stresante determină o mai puternică presiune a pulsiunîlor, Q4 + şi tulbură un eu imatur, C-.
O notă standard între 0 şi 1 este semnificativă pentru lipsa de motivaţie generală, sau pentru starea de apatie. în acest sens, de exemplu, reuşita şcolară corelează cu anxietatea în zona medie.
266
5. TESTUL FACTORULUI F
Factorul F reprezintă o dimensiune a personalităţii pe care Cattell reuşeşte să o separe în 1932 de trăsătura de suprafaţă intro-extraversie, tratată anterior ca o unitate. Pentru adulţi este, în ordine, al şaselea factor responsabil de varianta comportamentului, dar Iα adolescenţi şi copii aparent este factorul cu cea mai extinsă semnificaţie. Contribuţia sa mare Iα varianta comportamentului se explică prin numărul mare de variabile pe care 1e afectează (31).
Cattell prezintă rezultatele mai multor studii privind direct factorul F sintetizate sub forma acelor variabile care contribuie mai mult Iα acest factor decât Iα alţii: vesel vs. deprimat, pesimist; sociabil vs. reţinut; energic, cu mişcări rapide vs. lent, plăpând; cu umor şi spirit vs. flegmatic, şters; vorbăreţ vs. taciturn, introspectiv; mulţumit, placid vs. anxios, se îngrijorează, incababil să se relexeze, obsesional; plin de resurse, original vs. greoi în a accepta o situaţie; adaptabil vs. legat de obiceiuri, rigid; arată calm, resemnare vs. nivel al dispoziţiei instabil; încrezător, simpatetic, deschis vs. suspicios, îngust, gata să uneltească.
De asemenea, alte variabile asociate care completează descrierea sunt: nu are tendinfa spre teamă, entuziast şi afirmativ, centrat pe sine fără a fi şi egoist, dur, arată initiative socială, expresivitate emoţională deschisă, inteligentă superficială, originalitate, spune istorii interesante, rapid în plan mental, vrea să fie piăcut, cu tact, dorinţa de a excela îşi exprimă bucuria, curios şt afirmativ, tandru, vede repede concluziile de bun simt, îi place schimbarea, îşi revine repede din mânie, genul impulsiv, îi place să se gândească Iα distraefi şi reuniuni şi plăceri sociale
267
similare. Polului negativ i se adaugă: meditativ, grav, anxios, temător, timid, uneori apar depresii extreme, conştiincios şi scrupulos, ticuri nervoase, nu reuşeşte sä refuze cererile adulţilor, mişcări corporale mai pufin largi, liniştit în situaţii de stres.
Studii empirice au indicat asocierea polului F- cu polaritatea sociometrică şi succesul imediat în grup, dar şi cu performante mai scăzute pe termen lung, într-o întreprindere care cere seriozitate. Lα acelaşi nivel de inteligentă, polul F+ reuşeşte mai bine în realizările existenţiale; sunt date indicând şi o mai scăzută propensiune spre accidente în conducerea automobilului. Factorul apare scăzut în nevroze şi în majoritatea bolilor mentale cu excepţia maniei şi psihopatiei unde apare neobişnuit de mare. De asemenea, este ridicat în ocupaţii ca cea de vânzător, atleţi profesionişti; scăzut Iα mecanici, electricieni, surori medicale.
Există o relativă diferenţiere pe sexe, astfel aspectele care tin de veselie sunt mai caracteristice pentru bărbat, dar comportamentul vorbăreţ şi gregar, pentru femei.
Studiile empirice indică pentru modelul factorului F în comportamentele anormale o combinare în principal a anxietăţii, depresiei, tensiunii, culpabilităţii obsesive şi tendinţei spre izolare. Pentru polul opus, tabloul simptomatologie se aseamănă maniei euforice: presiunea de a vorbi, hipomania, euforia, zborul ideativ, vivacitatea, suprareactivitate.
Descriptiv (32), esenţa factorului F Iα nivelul normalităfii constă în faptul că diferenţiază o inhibiţie sobră prin trăirea pedepsei sau eşecului, ca opusă unei atitudini de tip „totul este în regulă pe lume”. Această inhibiţie generală se datorează unei mai ridicate inhibiţii în plan temperamental, activării în special a ergului fricii, expunerii Iα pedeapsă şt deprtvare, sau tendinţei de a accepta
268
scopuri mai îndepărtate fată de care eşecul este o companie mai constantă decât în situaţia scopurilor scurt-circuitate. Concluzia lui Cattell este că intervine atât mediul dificil cât şi tendinţa individului de a face acest mediu şi mai dificil prin asumarea unor scopuri şi responsabilităţi de termen lung. Cercetările indică şi ca acele culturi care sunt mai complexe prezintă populaţii de tip mai degrabă spre F+ decâf societăţile mai primitive (33).
5.1.    DEFINIREA   FACTORULUI    F;    MODALITĂŢI    DE STRUCTURARE A PROBEI; TIPUR! DE SARCINI
Testul Factorului F (34) este un instrument care, printr-o combinare a tehnicii rezolvării de probleme şi a tehnicii proiective încearcă să surprindă manifestarea factorului F în sarcini rezolutive concrete şi nu în urma autoevaluării obişnuite a subiectului. Interpretarea testului se centrează pe 6 dintre aspectele F evaluând măsura în care scorul total este mai mic sau mai mare de-a lungul etalonului.
Variabilele îndreptăţesc pentru notele standard ridicate următorul tablou: un comportament optimist (voios, vesel, binedispus, râde din toată inima); natural şi bucuros fată de toate categoriile de oameni; cu simţul umorului atât în ceea ce-i priveşte pe alţii cât şi pe sine fiind capabil să se aprecieze cu toate defectele şi calităţile pe care 1e are; adaptabil Iα schimbări chiar întâmplătoare; sociabil; vivacitatea înţelegerii şi tendinţa spre a trage rapid concluzii.
Comportamentul invers, caracteristic pentru notele standard scăzute indică: dispoziţie tristă, sumbră; un mod reţinut şi defensiv de a interrelafiona; serios şi lipsit de umor; conservator, tine Iα
269
micile sale obiceiuri; solitar sau în grup foarte restrâns de oameni; mai lent în înţelegere, în fata unor situaţii sau probleme noi aprofundează mult timp datele, reflexiv.
5.2. UTIUTATEA TESTULUI
Construit pentru a pune în relief şi a evalua aceste 6 aspecte ale comportamentului, testul este orientat spre măsurarea a ceea ce am putea numi „temperament de joc”, în măsura în care chiar sarcinile lui sunt netipice atât pentru un test de aptitudini cât şi pentru un test de personalitate. Subiecţii care reuşesc sunt capabili să se destindă, pot uita de sine şî de interesele lor angajându-se într-o activitate şi de dragul acesteia. Astfel de adulţi interreiationează uşor şi cu plăcere cu copiii. Invers, cei cu note scăzute, demonstrează blocaje şi inhibiţii, mai ales fată de tendinţa spre joc. Corelaţia factorului F cu inteligenta este mică: în medie ,30 pentru copii şi .20 pentru adulfi, factorul F intervenind mai mult ca o disponibilitate de utilizare adecvată a inteligentei de care dispune persoana (35).
Sarcinile propriu-zise sunt deci atipice şi pentm un chestionar de personalitate, dar şi pentru un test de aptitudini. Subiectul este invitat să lucreze mereu Iα modul ipotetic: se cere imaginarea unor lucruri concrete care s-ar putea afla în spaţiul unui desen dat, flexibilitatea în a găsi rapid cât mai multe cuvinte după o anume regulă, completarea unor axe generale figurând obiecte cu sens; realizarea rapidă a unor scurte povestiri în cadru! unei reguli fixe; testul interpretărilor cu sens şi cât mai variate a petei de cerneală. După cum vedem, sunt sarcini care cer flexibilitate, originalitate, elaborare  şi  fluiditatea  soluţiilor,  dar  pentru  a evalua  nu o
270
aptitudine, ci o dimensiune de personalitate.
In pbn atitudinai, în dimensiunea exprimată prin factorul F se manifestă în afara lipsei de inhibiţie în fata vieţii şi a semenilor, deschiderea si uşurinţa contandelor sociale, atitudinea de uşurinţă în fata vieţii.
271
6. NOTE BIBLIOGRAFICE
– Căitei! R.B., 1957, Personality and motivation. Structure and measurement,
World Book Co., New York, p. 10
– op. cit. p.43
– op. cit. p. 44
– op. cit. p. 70
– op. cit. p. 43
– Schults D., 1985, Theories of personality (Illrd edition), Brooks & Coole Publ.
Co., Pacific Grove, p. 223-225
– op. cil. p. 45
– op. cit. p. 23
– op. cit. p. 69
10-op. cit. p. 70

– Catlell R.B., 1973, Personality and Mood by questionnaire, Jassey Bass
pubt., San Francisco
– Catteli R.B., Eber H.W., 1971, Manuel d’application du lest 16 P.F., Ed.
C.P.A., Paris
– op. cit. p. 827 – 834

–   Sternberg   R.J.,   1985,   Human   Abilities;   An   information   processing
approach, Freeman and Co, New York
– Sternberg R.J.,  1994, Experimental approaches to human intelligence,
Europ. Journ. of Psychological Assessment, 10, 2, 153 – 161
– Catteli R.B., Eber H.W. op. cit.
17 –  Horrocks J.E.,   1976,  The Psychology of adolescence (IVtti  edition),
Houghton Mifflin Co., Boston, p. 56-57
18 – Catteli R.B., Gruen W., 1953, The personality factor structure of 11 -year-old
children in terms of behavior rating data, Joum. of Clinical Psychology^, 256 –
266; Catteli R.B., 1957, op. cit.; Catteli R.B., Coan R.W., 1957, Personality
factors in middle childhood as revealed in parents ratings, Child Development,
28, 439 – 458; Peterson D.R., 1965, The scope and generality of verbally
defined personality factors, Psychological Review, 62, 48 – 59; Eysenck HJ.,
Easting G., Eysenck S.  B.,   1970,  Personality Measurement in Children: A
272
dimensionai approach, Journ. of Special Education, 4, 261 -268
– Horrocks, op. cit. p. 58
– Sealy A.P., Cartel! R.B., 1966, Adolescent personality trends in primary
factors measured on the 16 P.F. and the HSPQ questionnaires through age 11 to
23, Brtfish Journ. of Social and Clinical Psychology, 5, 172 -184; Schaie K.W.,
1966,   Year-byyear   changes   in   personality   from   six  to  eighteen   years;
Multivariate  Behavioral   Research   I,   293  -305;  Block M.S.,   1965, The
development of personality factors in children and adolescents, Educational and
Psychological Measurement, 25, 767 – 785
– compilat din Selay & Cattell, op. cit. tabelul „Tendinţe n personalitatea
adolescentului, de Iα 11 Iα 23 ani”
– op. cit.
– Horrocks, op. cit. p. 63
– op. cit. p. 67
– Arnes LB., 1966, Changes in Rorschach response throughout the human life
span. Genetic Psychology Monographs 74, 89 ■ 125
– Branson W.C, 1966, Central orientations: A Study of behavior organisation
from childhood to adolescence, Child Development 37, 125 – 155
– Bronson W.C., 1972, The Role of enduring orientations to the environment
in personality development, Genetic Psychology Monographs, 86, 3 – 80
– Cattell R.B., Beloff, 1966, Manuel d’application du HSPQ, Ed. C.P.A., Paris
– Porot A., Manuel alphabettque de psychiatrie, Paris
– Cattell R.6., 1960, Manuel pour I’application de i’Echeile d’Anxiete, Ed.
C.P.A., Paris
– Benassy Chauffard C, Benassy M., 1951, Test de Factor F de R.B.Cattell,
Ed. C.P.A., Paris
273
VI
CHESTIONARE CONSTRUffE DE HJ.EYSENCK $1 GRUPUL SĂU DE CERCETARE
Timp de peste 50 de ani Eysenck studiază, experimentează, susţine modelul tri-dimensional al personalităţii: extraversia, nevrotismui şi psihotismul sunt dimensiunile fundamentale care se organizează într-o structură şi mai generală denumita tipul de personalitate. Vom da un singur exemplu pentru a face mai clară semnificaţia acestei munci de cercetare de o viată dedicată demonstrării bazei biologice a psihismului, – dintre cele trei dimensiuni considerate ca axe ale naturii umane, extraversia -introversia este cea mai larg acceptată în numeroase cercetări începând cu determinarea, denumirea şi definirea caracteristicilor dimensiunii de către Jung (1}. Toate chestionarele de personalitate importante cuprind această dimensiune: 16 PF-ul !ut Cattell, scala de introversie socială din MMP1, chestionarele şi listele de adjective Big Five, Chestionarul de personalitate Maudsley -MPl, Inventarul de personalitate Eysenck – EPI, Chestionarul de personalitate Eysenck – EPQ (ultimele trei creaţii succesive ale lui Eysenck şi ale echipei sale de cercetare).
Toţi autorii citaţi au încercat să diferenţieze conceperea introversiei sau extraversiet de ceea ce stabilise şi prezentase
274
Jung, in fiecare dintre aceste situaţii, fie că autorul considera intro-extravesia ca proprietate biologică dependentă de excitaţia – inhibiţia nervoasă 1a nivel cortical, fie că este concepută ca atitudine formată prin învăţare, manifestările comportamentale şi factuale rămân cele descrise de Jung, pe care 1e regăsim quasiidentice în toate tipurile de conţinuturi de itemi, Studii realizate şi sintetizate de Maddi, 1976 (2), indică şi că toate aceste scale evaluează în esenţă acelaşi construct.
Am început prin această afirmaţie pentru că niciodată Eysenck nu a recunoscut că teoria sa asupra extraversiei -introversiei datorează substantial lui Jung şi, pe de altă parte, a dedicat un număr impresionant de studii şi cercetări experimentale, în marea lor majoritate de laborator, pentru a determina corelatele fiziologice ale acestor trei dimensiuni.
Pentru Eysenck, 1947 (3) personalitatea apare ca „suma totală a modelelor comportamentale prezente sau potenţiale ale organismului, aşa cum sunt determinate de ereditate şi mediu; ea are originea şi se dezvoltă prin interacţiunea funcţională a patru sectoare principale în care sunt organizate aceste patru mari modele comportamentale: sectorul cognitiv (inteligenta), sectorul conativ (caracterul), sectorul afectiv (temperamentul) şi sectorul somatic (constituţia)”.
1. CONCEPŢIA LUI EYSENCK ASUPRA PERSONALITĂŢII $1 MĂSURĂRII ACESTEIA
Pentru  Eysenck, personalitatea este structurată pe 4 nivele interrelationate: 1. 1a nivel bazai sunt comportamentele sau actele
275
mentale care apar singular, 2. urmează în ierarhie deprinderile sau actele mentale habituale, 3. nivelul al treilea îl reprezintă trăsăturile definite ca şi corelaţii între comportamentele habftuale (o consistentă observabilă între deprinderi sau acte repetate ale subiectului), 4. nivelul ultim, cel mai înalt ca grad de generalizare, îl reprezintă tipul personalităţii, definit ca şi corelaţie a trâsăturiior sau „constelaţii observabile sau sindroame de trcUâturi”
Cele patru nivele descriptive corespund celor 4 tipuri de factori derivaţi prin analiza factoriaîă. Analiza factorials este pentru Eysenck metoda fundamentală prin care poate fi studiată structura personalităţii. „Dacă sarcina noastră este să furnizăm cel puţin o soluţie provizorie Iα problema taxonomizârii în psihologia personalităţii, atunci intrăm automat în problema găsirii dimensiunilor adecvate ele personalităţii. Iar pentru a avea o metodă care să ne ajute în găsirea unei soluţionări trebuie să ne îndreptăm spre analiza factoriaiă, pentru că, în ciuda dificultăţilor recunoscute şi a slăbiciunilor acestei metode, nu există, în stadiul actual al cunoaşterii, vreo altă metodă care să ne poată ajuta în această căutare” (4).
Din perspectiva analizei factoriale, tipul de personalitate corespunde unui factor general, trăsătura corespunde unui factor de grup, deprinderile sau răspunsurile habituale corespund factorilor specifici, iar răspunsul specific corespunde unui factor de eroare.
Trăsăturile sau dimensiunile primare ale personalităţii, astfel definite operational sunt deci conceptualizate de Eysenck ca un continuum dimensional, de-a lungul căruia putem afirma că uneie persoane sunt mai aproape de o extremă, altele de cealaltă, altele se află în diferite poziţii pe acest continuum.
276
A defini dimensiunea de personalitate doar prin analiza factorialä este insuficient; a te baza doar pe chestionare sau evaluări sau auotoevaluări ale comportamentului înseamnă sä depinzi de date „subiective”. Eysenck este şi un experiementalist, care propune şi utilizează o multitudine de măsuri experimentale prin care să evite subiectivitatea.
Cercetătorul şi diagnosticianul personalităţii trebuie să utilizeze o varietate de surse pentru a produce măsurători sigure şi obiective ale comportamentului uman: „să lucrezi în domeniul personalităţii înseamnă sâ nu te restrângi într-un sector mic, ci trebuie să îmbrăţişezi personalitatea în toate aspectele ei. Doctrina „personalităţii întregi” pare să fie în întregime justificată în măsura în care abordări parţiale sunt capabile să conducă doar 1a înţelegeri parţiale. Cercetătorii trebuie să se bazeze cât de larg posibil pe toate tipurile de informaţii factuale sau obiective, incluzând evaluări, auto-evaluări, teste obiective de comportament, estimări fizice, ale sistemului autonom sau a altor măsurători fiziologice, informaţii biografice şi alte informaţii anamnestice, care pot fi utilizate pentru a sprijini sau respinge ipotezele investigate” (Eysenck, 1953 (5).
In 1967, în lucrarea The Biological Basis of Personality (6), Eysenck subliniază baza ereditară substanţială a personalităţii. în 1976, în The Measurements of Personality, afirmă (7): „Personalitatea este determinată în mare măsură de genele persoanei; aceasta este ceea ce a produs aranjamentul accidental al genelor parentale şi deşi mediul poate face ceva pentru a redresa echilibrul influenta sa este sever limitată. Personalitatea este în „aceeaşi barcă” cu inteligenta; pentru ambele influentele genetice sunt deosebit de puternice şi rolul mediului în majoritatea
277
cazurilor e redus Iα a efectua uşoare schimbări şi poate un fel de „înveliş”.
Ipoteza pe care Eysenck încearcă să o probeze printr-o multitudine de experimente de laborator leagă tipurile psihologice de nivelele de activitate ale diferitelor părfi ale creierului. încă din 1967 Eysenck sugera că introversia este influenţată de sistemul reticular activator ascendent, nevrofismul este influenţat de stimularea sistemului limbic cranian (ariile hipocamp – amigdată -hipocamp).
în 1976, afirmaţiile sunt reiuate şi însoţite de date experimentale: extraversra este legată de sistemul activator ascendent care acţionează ca un mecanism de activare confrolat de cortex; nevrotismul este legat de sistemul limbic şi activarea emoţiilor Iα nivelul sistemului nervos automat care reglează muşchii netezi şi glandele; psihotismul este legat de sistemul hormonal androgin, de glandele endocrine responsabile de dezvoltarea şi menţinerea caracteristicilor masculine.
Cauzalitatea genetică este mediată deci de aspectele fiziologice, neurologice şi hormonale ale organismului persoanei. Cauzele ereditare apar astfel ca „predispozante”, definind tendinţe de reacţii naturale care fac ca organismul să simtă, perceapă, să răspundă stimulării mediului prin anumite modalităţi specifice.
Comportamentul observabil este „o funcţie a diferentelor constituţionale în interacţiune cu mediul; această interacţiune dă naştere Iα diferente descriptive, care tin de fenotip în extraversie -introversie şi care se pot ce! mat bine măsura în termenii unor chestionare precum EPQ” (8). Referitor Iα diferenţa între probele de  laborator  şi   răspunsul   subiectului  Iα   itemii  chestionarului
278
Eysenck continuă: „Această diferenţiere între teste de laborator si chestionare, strâns legată de aspectele genotipe şi, respectiv, fenotipe ale personalităţii, nu este desigur una absolută”.
Există deci diferente individuale ce se pot identifica Iα nivelul trăsăturilor si tipului şi care permit descrierea personalităţii; si există şi posibilitatea de a găsi explicaţii legate de cauzele acestor diferente individuale, in acest sistem conceptual, conceptele înseşi joacă roiul de piloni ai modelului, respectiv permit reducerea numărului teoretic infinit de evenimente existenţiale, de fapte psihice, de comportamente reale, Iα un număr mic de variabile care sunt legate între ele prin reguli şi legi. Aceste concepte si legăturile legice permit cercetătorului sau diagnosticianului să facă predictia comportamentului.
Considerând validitatea de construct ca tipul fundamental de validare, într-o recentă prezentare (1995 (9), Eysenck sintetizează cerinţele esenţiale pentru stabilirea unei adecvate validităţi de construct pentru conceptele personalităţii. Aceste cerinţe implică combinarea studiilor de, tip corelational-statistîc cu cele de tip experimental astfel: 1. pornind de ia modelul teoretic al conceptului; 2, se construiesc itemü chestionarului pe baza comportamentelor tipice, congruenta acestor scafe de itemr stabiiindu-se prin analiză factorială; 3. constructul factorial este examinat apoi prin conjuncţia dintre deducţiile teoretice si testarea experimentală. în această testare chestionarul reprezintă conceptul (de exemplu, pentru dimensiunea / conceptul de extraversie astfel de deducţii pot fi: toleranta 1a durere, toleranta Iα deprivare senzorială, condiţionarea, distragerea atenţiei, preferinţa pentru judecăţi bazate pe intensitatea stimulului); 4. se stabilesc predictü distale în câmpul social (de exemplu pentru
279
extraversie: frecventa divorţului, schimbări ale locului de muncă, preferinţe profesionale, preferinţa de a descoperi vs. învăţa prin receptare, comportamentul antisocial}; 5. se caută antecedente distale, în special factori genetici; 6. se caută, pornind de Iα ‘determinarea genetică puternică, intermediari biologici (de exemplu, pentru extraversie, sistemul de activare); 7. se testează experimental deducţiile ce se pot face pornind de Iα teoria activării (de exemplu, diferentele EEG, EDR, etc.); 8, se revizuieşte întregul sistem prin alăturarea antecedenjilor distal! şi proximal!, a teoriei şi măsurătorilor, se consideră distal ţi proximal descoperirile, cu scopul de a îmbogăţi refeauna nomologică respectivă.
2. CEI TREI SUPERFACTORI Al PERSONALITĂŢII: CONŢINUTURI 51 CERCETĂRI EXPERIMENTALE
Extraversia, denumită si extraversie – introversie, se defineşte în principal prin intercorelatüle dintre trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viată şi dominantă. Descrierile care sunt date de obicei privind comportamentul introvert şl, respectiv, extrovert, reprezintă situaţii quasiextreme. Eysenck 1e denumeşte extreme „idealizate ale unui conHnuum pe care oamenii reali se pot situa Iα un grad mai înalt sau mai scăzut” (10). De asemenea, insistă pe faptul că aceste descrieri sunt expresii fenotipe a\e personalităţii, comportamentale nu constituţionale, genotipe,
în plan descriptiv, Eysenck prezintă i’ntrovertul astfel; „…Jntroverful prezintă o tendinţă de a dezvolta simptome de anxietate şî depresie, si este caracterizat de tendinţe obsesionale,
280
apatie, suferă de o labilitate a sistemului automat. După propriile lor afirmaţii, sentimentele 1e sunt cu uşurinţă rănite, sunt conştienţi de sine, nervoşi, cu tendinţa spre sentimente de inferioritate, dispoziţii afective, adesea au reverii, în situaţii sociale se tin în fundal, suferă de lipsă de somn. In construcţia lor corporală creşterea verticală predomină asupra celei orizontale; efortul de răspuns este slab şi activitatea colinesterazelor este înaltă. Secreţia salivară este inhibată. Inteligenta este comparativ înaltă, vocabularul excelent şi tind să fie persistenţi. In general, sunt limpezi, dar lenji…Nivelul de aspiraţie este înalt, dar tind să-şi subestimeze propria performantă. Sunt mat degrabă rigizi şi prezintă o variabilitate intrapersonala slabă. Preferinţele estetice se îndreaptă spre un tip de tablouri liniştite, de modă veche. în creaţia estetică produc desene compacte, cu subiecte adesea concrete. Nu apreciază prea mult glumele, în special pe cele sexuale. Scrisul este distinctiv” (10}. „Extrovert” prezintă o tentintă spre a dezvolta simptome de conversie isterică, şi o atitudine isterică fată de simptome. Mai mult, prezintă o energie slabă, interese înguste, au un prost trecut profesional, sunt ipohondriei. După propriile afirmaţii, au o propensiune spre accidente, frecvent absentează de Iα muncă datorită bolii, au dureri şi neplăceri fizice. în construcţia lor corporală prevalează creşterea orizontală fată de cea verticală; efortul de răspuns este destul de bun iar activitatea colin esterazică scăzută. Nivelul de aspiraţie este scăzut, dar tind să-şi supraevalueze performantele. Nu sunt foarte rigizi şi prezintă o mare variabilitate intrapersonala. Preferinţele lor estetice sunt pentru imagini colorate, moderne. în creafia estetică, produc un desen împrăştiat, adesea cu subiect abstract. Apreciază glumele, mai ales pe cele cu subiect sexual.
281
Au un scris distinctiv” (12).
în plus, Eysenck sugerează că aceste două tipuri au cel puţin o reiatie de analogie cu diferenţierea mentală a lui Freud, astfel în cazul extravertului pare să predomine id-ul ca formaţiune, iar în cazul introvertului, supra-egoul.
Nevrotismul, denumit şi instabilitate emoţională, e definit de interreiatia dintre trăsăturile de anxietate, depresie, scăzută auto-apreciere, timiditate. Reacţiile emotionale puternice ale instabililului interfera cu adaptarea sa slabă, conducându-i spre reacţii iraţionale, uneori rigide. Dacă este vorba de un instabil extrovert, neliniştea şi sensibilitatea sunt pe prim pian, devine excîtabil, chiar agresiv. Lα cealaltă extremă reacţiile emotionale sunt lente şi siabe, tendinţa fiind de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională.
Eysenck descrie în lucrarea citată nevroticul în următorii termeni (13): „soldatul nevrotic, în medie, este o persoană defectivă mental şi corporal; sub medie ca inteligentă, voinţă, control emoţionai, acuitate senzorială şt capacitate de a se afirma. Este sugestibil, lipsit de persistentă şi lent în gândire şi acţiune, nesociabil şi tinde să reprime faptele neplăcute”.
Psihotismul este cea mai complexă dimensiune, definită de interrelatiile dintre trăsăturile de agresivitate, egocentrism, comportament antisocial şi lipsa de empatie. Se caracterizează prin tendinfa de produce tulburări, a fi solitar, a arăta cruzime, a fi ostil altora, a prefera lucruri ciudate şi neobişnuite. Lα un pol apar persoane care nu au nici o consideraţie fată de regulile sociale, Iα celălalt, cei înalt socializaţi mai ales legat de drepturile altor persoane.
Descrierea dată de Eysenck pentru persoana cu scor mare Iα
282
J
scala psihotism este (14): „…psihoticii sunt mai puţin fluenţi, cu slabe performante în activităţi continui, precum şi Iα desenul în oglindă, prezintă o oscilaţie slabă 1a testul de inversare a perspectivei, sunt slabi în urmărirea unui traseu cu un obiect ascuţit, sunt mai indecişi în privinţa atitudinilor sociale, prezintă o concentrare slaba, au o memorie mai slabă, tind să facă mişcări largi şi- să supraestimeze distantele şi scorurile, tind să citească mai încet, sä tapeze mai lent şi să prezinte nivele de aspiraţie mult mai puţin adaptate Iα realitate”.
In 1991, Zuckerman sugerează înlocuirea denumirii de psihotism prin psihopatie (15).
Eysenck subliniază că înţelesul conceptelor se referă Iα comportamente integrate normalităfii psihice, nu simptomatologiei psihiatrice (16): „ne ocupăm de variabile ale personalităţii subiacente comportamentelor care devin patologice doar în cazurile extreme”.
O serie de cercetări au fost dedicate criminalităţii şi modului cum cei doi, respectiv trei factori intervin diferentiator pentru personalitatea delincventă fată de normal. Schema bidimensională a explicării criminalităţii o corela cu extraversia înalta şi cu nevrotismul înalt în sensul subsocilizării delincvenţilor mai ales datorită gradului redus de conditîonabilitate asociat cu extraversia lor ridicata: erau definiţi ca incapabili să înveţe roluri sociale şi comportamente de cooperare. Ulterior, în 1977, prin schema tridimensională a personalităţii, Eysenck introduce în ecuaţie psihotismul diferenfiind astfel între delincvenţi care acţionează în grup şi care au nivelul ridicat în special al extraversiei, şi delincvenţi care acţionează mai mult solitar care comit delicte şi crime cu o agresivitate sau cruzime inutilă, a căror
283
ecuaţie este dominată de nivelul ridicat al cetei de a treia dimensiuni, deci de ponderea mare a psihotismului în modelul personalităţii.
Cercetările lui Wilson, 1981, indică însă că nu există empiric o diferenţă între modelele de condiţionare determinate pentru loturi de delincvenţi si lotul de control. Acelaşi cercetător indică de asemenea că extraversia, aşa cum este evaluată de chestionarele Eysenck, nu e un factor unitar. Pare a fi alcătuit din două componente: sociabilitatea şi impulsivitatea. Prima componentă reflectă o uşurinţă în relaţiile interpresonale, cu itemi precum: plin de viată, vorbăreţ, lipsit de timiditate. A doua componentă, impulsivitatea, include itemi precum: acţionează după impulsul momentului, rapid, nu gândeşte. !n studiile privind criminalitatea şi dimensiunea extraversiei, aspectul care intervine diferenfialor pentru lotu! de delincvenţi nu este sociabilitatea ci tocmai impulsivitatea (Wilson, 1981) prin incapacitatea de a amâna, prin lipsa de răbdare.
Un alt studiu realizat de Gray, 19S1, roteşte cele 2 axe ale factorilor E şi N cu 45 grade şi identifică doi factori Iα care cei anteriori contribuie astfel:
1. factorul anxietate, cu aspectele de stabil – extrovert Iα o extremă şi nevrotic – introvert Iα cealaltă; 2. factorul impulsivitate, cu extrema stabil – introvert vs. nevrotic -extrovert. Anxietatea apre legată în plan fiziologic de un sistem de inhibiţie comportamentală de susţinere în timp de impulsivitatea, astfel definită, este legată de un sistem independent încă insuficient investigat. Astfel reînterpretând teoria lui Eysenck, consideră că testele sale sunt capabile să diferenţieze loturile de criminali de loturile de control.
Michael  Eysenck,   1994,  abordând  modular anxietatea ca
284
trăsătură consideră componentele cognitivă, comportamentală şi fiziologică partial independente, fiecare dintre ele fiind afectată de factori relativ diferiţi. Din perspectivă cognitivă cele mai multe date de cercetare s-au axat pe sistemul cognitiv în corelaţie cu expresia comportamentală a anxietăţii, determinând diferente psihice între anxietatea manifestă şi anxietatea reprimată. Astfel a determinat că cei cu un scor ridicat Iα anxietate declarată sunt caracterizaţi printr-o varietate de influente cognitive: influente care fin de selectivitatea atenţiei, influente interpretative, influente negative care fin de memorie. Toate aceste tipuri de influente vor afecta nivelul de anxietate în sistemul cognitiv. în acelaşi timp, subiecţii cu un scor scăzut Iα anxietate sub aspectul comportamentului, dar cu scoruri înalte 1a aspectul dezirabilitătii sociale – ceea ce înseamnă că îşi reprimă reacţiile conform acestor tipuri de cerinţe -, prezintă modele de influente cognitive inverse, trăsătura anxietăţii neinfluentând negativ sistemul cognitiv. De asemenea, în timp ce primii raportează anxietate în planul trăirii afective, dar fără modificări fiziologice sau comportamentale semnificative, ceilalţi nu raportenază afectiv anxietatea, dar în plan fiziologic apar ca extrem de anxioşi, cu importante modificări vegetative.
De fapt, dacă ar fi sä deosebim între categoria normalului ţneanxioşit), categoria anxioşilor care-şi trăiesc starea afectivă ca atare şi categoria celor care îşi controlează strict comportamentul prin reprimarea reacţiei conform dezirabilitătii sociale dar prezintă importante modificări fiziologice, cei din această ultimă categorie şi care nu se consideră anxioşi sunt văzuţi de anturaj Iα fel de anxioşi ca cei ce-şi conştientizează anxietatea; situaţiile anxiogene vor fi Iα fel de nefaste amândurora (17).
285
3. DATE PRIVIND INVENTARUL DE PERSONALITATE EYSENCK ■ EP! Şl CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK – EPQ
Primul chestionar din seria dezvoltată de Eysenck este Maudsley Medica! Questionnaire ( M.M.Q. – Eysenck, 1952) care cuprinde o scala pentru nevrotism (emotionabiiitate) formată din 40 de itemi. A urmat Maudsley Personality Inventory (M.P.i. -Eysenck, 1 959), conţinând scale pentru măsurarea nevrotismului şi a extraversiei-introversiei.
Eysenck Personality Inventory { E.PJ. – Eysenck & Eysenck, 1964} care adaugă o scală L , „minciuna”, pentru a măsura disimularea a fost a treia probă realizată în două variante paralele pentru a permite testarea repetată a aceleiaşi populaţii. De asemenea, limbajul itemilor este ceva mai puţin pretenţios cu scopul de a fi accesibil ţi unor nivele mai puţin educate ale populaţiei.
Dintre modificările semnificative pe care 1e aduce EPI este completa independentă a celor două dimensiuni, extraversia si nevrotismul (în MPI cele două prezentau o corelaţie uşoara). Desigur, scalele din MPI corelează puternic cu scalele similare ale EPI şi cu scalele chestionarului care va urma, EPQ, astfel că în fond cele trei chestionare sunt echivalente în privinţa evaluării celor două dimensiuni.
Interpretarea propriu-zisâ a scalelor construite prin analiză factorialâ înseamnă, pentru Eysenck, să se meargă dincolo de statistică pentru a se încerca conectarea dimensiunilor atât cu datele teoretice cât şi cu cete experimentale de laborator. Respectiv, în modul de a înţelege cei doi factori, trebuie să se facă translarea  de  ia nivelul comportamental,  sau fenotip,  Iα cel
286
constitutional/temperemental, sau genotip. în acest sens, introduce şi modelul bidimensional ai temperamentului, în care variaţia comportamentului se exprimă prin intersecţia introversiei cu instabilitatea emoţională. Astfel, avem următoarele structuri posibile, denumite de Eysenck prin clasicii termeni pentru temperamente: 1 .structura temperamentului coleric, care variază în funcţie Se gradul de manifestare al instabilităţii emotionale (nevrotism) şi al extraversiei, şi cuprinde caracteristici gradate de Iα sensibil, neliniştit, agresiv, excitabi! spre schimbător, impulsiv, optimist, activ; 2.structura temperamentală sangvinică, care variază în funcţie de gradul de manifestare al extraversiei şi al stabilităţii emotionale şi prezintă caracteristici gradate de ia sociabil, deschis, vorbăreţ, reactiv spre plin de viată, fără griji, conducător; 3.structura temperamentului flegmatic, care variază în funcţie de gradul de manifestare al stabilităţii emotionale şi al introversiei, descriptibil prin caracteristici de Iα calm, mereu temperat, de încredere, controlat spre paşnic, reflexiv, grijuliu, pasiv; Ă.structura temperamentului melancolic care variază în funcţie de gradul de manifestare al introversiei şi al instabilităţii emotionale, descriptibil prin trăsături de Iα liniştit, nesociabil, rezervat, pesimist, spre sobru, rigid, anxios, plin de toane/dispoziţii labile.
Scala de minciună conţine 9 itemt care afirmă comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritate a populaţiei 1e încalcă frecvent în comportamentul informai. Teoretic, cu cât tendinţa spre disimulare este mai mare, cu atât subiectul va alege răspunsuri care afirma respectarea întocmai a conduitelor dezirabile formal. Scala a fost studiată prin cercetări detaliate (Eysenck,   1970,   Eysenck,   Nias,   Michaelis,   1971)  care  au
287
demonstrat unitatea ei factorialâ. Pe de altă parte, deşi se Intenţiona să evalueze gradul de disimulare, s-a descoperit că măsoară un factor stabil de personalitate care ar putea denota un anume grad de naivitate sociala (18).
Manipulând scorurile scalei L prin varierea condiţiilor experimentale de Iα motivaţie pentru disimulare Iα situaţia lipsei acestei motivaţii, Eysenck şi Michaelis descoperă că atunci când scorurile sunt joase, ceea ce înseamnă că subiectul nu disimulează şi logic testul ar trebui să aibe o scăzută fidelitate, empiric nu apar astfel de nivele scăzute şi, invers, nu apare o creştere a fidelităţii în situaţii de crescută disimulare. Mai mult, determină şi că dacă nu există condiţii care să predispună subiecţii spre disimulare corelaţiile dintre scalele N şi L devin foarte mici, chiar dispar, astfel că scala L poate fi utilizată pentru a măsura acel factor nedeterminat ce intervine influenţând răspunsul subiectiui şi care ar putea fi de exemplu naivitatea, capacitatea redusă de conştientizare, rigiditatea mentală.
invers, când situaţia e de aşa natură încât disimularea intră în ecuaţie, corelaţia dintre N şi L este relativ mare, scala poate fi utilizată pentru a evalua gradul de disimulare. De obicei, într-un astfel de lot de subiecţi, 5% din scorurile înalte ar indica eliminarea acelor subiecţi, respectiv neinterpretarea scorurilor. De fapt, este necesar să se ia în consideraţie atât factorul vârstă cât şi nivelul general al scorului populaţiei respective; scala L descreşte cu vârsta ia copii, şî creşte cu vârsta Iα adulţi.
în acelaşi timp, se notează o creştere a scalei L Iα copii mici, în condiţii care nu suspectează disimularea, creştere datorată tocmai unui anume grad de naivitate mai mare şi unei capacităţi mai reduse de introspecţie (19).
288
Eysenck Personality Questionnaire (EPQ -Eysenck & Eysenck, 1975), introduce o nouă variabilă, denumita psihotism, P. Termenul, luat din psihiatrie, nu implică şi că scala nu se foloseşte pentru măsurarea unei dimensiuni normale a personalităţii prezentă în variate grade Iα toţi oamenii (20). Doar Iα o foarte mică proporţie de oameni cu un nivel înalt de psihotism este posibil sä se dezvolte o psihoza în cursul vieţii. Termenul echivalent pentru psihotism este, Iα Eysenck, duritate (tough-mindedness) şi este prima dată folosit în lucrarea The psychology of Polities, 1954 (21), cu referinţă Iα un set de atitudini care nu sunt legate de axa radicalism – conservatorism, dar se opun unor atitudini care implică sensibilitate $i consideraţie. Empiric, Eysenck determină o covarîere înaltă între scorurile ridicate Iα scala P şi scorurile ridicate !a scala de duritate în atitudini (22).
Eysenck consideră, extrapolând datele din cercetări anterioare privind psihotismul, ca schizofrenia este Iα un capăt extrem al dimensiunii P, care include de asemenea, Iα nivele înalte, criminalitate, psihopatie şi tulburări de tip maniaco-depresiv. Itemii scalei conţin caracteristici determinate Iα indivizi cu comportament antisocial, respectiv în primul rând trăsături antisociale, impulsive, sadice şi de nonconform ism, iar în al doilea rând ideafie de tip paranoid şi anhedonia. Un studiu asupra scalei realizează şi o sinteză a datelor de cercetare de după anii 90 (23) care au demonstrat scoruri ridicate Iα persoane cu o conduită antisocială, care consumă drog,- delincvenţi, criminali, în situaţia unor comportamente violente, a preferinteî pentru violentă în filme, a unor practici sexuale insecure, a unor practici sexuale sadomasochiste, a comportamentului şi ideaţiei suicidale, şi chiar în situafia unor deprinderi sărace de studiu. Mai mult, unele date indică că loturile de schizofreni şi psihotici nu au scoruri atât de
289
înalte ca subiecţii antisociali, deşi sunt mat înalte ca majoritatea loturilor de control. Astfel sunt voci, precum Zuckerman, 1989 (24), care consideră că testul nu măsoară exact ceea ce denumeşte prin psihotism. Eysenck, 1992 (25), răspunde acestor critici în afara unor date de cercetare prin faptul că scorurile schizofrenilor sunt coborâte datorită confuziei mentale şi a lipsei de candoare; acasta din urmă evidenţiată mai ales prin scorurile înalte Iα scala Lα MMPI. Aduce date de laborator cu valoare de probă indirectă, pentru a accentua faptul că subiecţii psihotici diferă de subiecţii normali printr-un număr de caracteristici asemănătoare celor prin care subiecţii cu scor înalt P, diferă de cei cu scor P scăzut.
Datele de cercetare indică diferente intersexuale pentru scalele N şi P: astfel: băieţii prezintă scoruri medii mai înalte decât media pentru populaţia feminină 1a scala P, probabil şi datorita a doi contributori asociaţi traditional atributelor masculinităţi, respectiv agresivitatea şi ostilitatea; iar fetele au scoruri mai înalte 1a scalele N şi L. S-α construit şi o variantă a EPQ pentru copii, de Iα 7 1a 15 ani, determinările normative prelucrându-se separat, pe loturi de băieţi si fete.
h 1985 apare o variantă revizuită a scalei de psihotism (26).
în 1993 (27) într-un studiu amplu privind creativitatea ca produs al personalităţii, dar şt ca trăsătură sau stil creativ şi comportament orientat spre realizare, Eysenck grupează trei tipuri de variabile care intervin influenţând producţia creativă: 1 .variabile cognitive (inteligenta, cunoştiintele, deprinderile tehnice sau talentul specific); 2.variabiie de mediu (factori politici şi religioşi, factori culturali, factori socio-economici şi educaţionali); şi 3. variabile propriu-zise ale personalităţii (motivaţia internă, încrederea, nonconformismul şi originalitatea). Stilul cognitiv, conceput prin paradigma asociativă
290
(28), apare ca un produs al unui gradient asociativ liber, care permite realizarea în plan mental a unor asociaţii îndepărtate ce influenţează procesul de rezolvare / descoperire de probleme. Aceste asociaţi libere sunt în aceeaşi măsură caracteristice si psihotismului; de exemplu în schizofrenii şi în psihozele funcţionale. Deosebirea ar consta în modul cum intervine instanţa critică, logică în amendarea acestor produse: în timp ce acest tip de procese suprainciuzive permit individului creativ să utilizeze asociaţii îndepărtate într-un mod constructiv, psihoticul este copleşit de acest tip de gândire nemaiputând sä 1e trateze într-un mod critic. Aceste aspecte îl fac pe Eysenck să trateze creativitatea ca înrudită cu trăsătura de psihotism. Experimente în cadrul teoriilor învăţării au demosntrat (Eysenck, 1993 (29) că atât psihoticii cât şi creativii prezintă (în diferite etape ale procersului creativ) procese de asociere suprainduzivä ce sunt posibile prin funcţionarea specifică a unor procese caracteristice de ancorare negativă, inhibiţie latentă şi un grad scăzut de activare corticală.
Eysenck consideră că numai o aborare convergentă a datelor din teoriile asupra personalităţii, din cercetărie experimentale şî cele privind învăţarea îi poate permite să depăşească o viziune strict descriptivă. între geniu şi nebunie, diferentele apar în termeni de gradient! (30).
Varianta românească a testului EPQ a fost experimentată în 1990 de Baban, Derevenco, Eysenck (27), sub forma unui chestionar de 79 de îtemi. S-au determinat datele statistice şi normative (media şi abaterea standard pentru ceie 4 scale ale testului) diferenţiate pe lot de bărbaţi (465 subiecţi) şi lot de femei (549).
291
4. NOTE BIBLIOGRAFICE
– vezi nota 35, cap. Probleme de construcţie a chestionarelor de personalitate
– Singer 1, Loomis M.,  1985, The Singer-Loomis Inventory of Personality,
C.P.P., Pab Alto, p. 11 .
3 – Eysenck H.J.,  1947,  Dimensions of Personality,  Routiedge and Kegan,
London, p.25
– Eysenck HJ., 1952, The scientific study of personality, Routiedge & Kegan,
London, p.42
– Eysenck HJ., 1953, The structure of human personality, Wiley, New York,
p. 319
– Eysenck HJ., 1967, The Biological Basis of personality, Charles C Thomas,
Springfield IL
• Eysenck HJ., 1975, The Measurement of Personality, Routiedge & Kegan,
London
– Eysenck HJ., Eysenck S-B-G., 1975, Manual of the Eysenck
Personality Questionnaire, Univ. of London Press, London, p.l 1
– Eysenck HJ., 1995, Construct validity of experimental studies of personality,
Europ. Journ, of Persychological Assessment, 11, sup!. 1, p.27

– op. cit.
– op. cit. 246 – 249
12-op. cit. 247
13 – op. cit. 260
14-op. cit. p. 217
15 • Zuckerman, 1991
16-op. cit, 1975, p. 11
17 – Eysenck M.W., 1994, Trait anxiety: A modular approach, a VII-α conferinţa
a EAPP, Proceedings, p 60 – 61
18-op. cit. 1975, p.l4
19-op. cit. p. 315
– op. cit. p. 5
• Eysenck HJ., 1954, The psychology of politics, Routiedge & Kegan, London
– op. cit. p.6
292
– Chapman J.P., Chapman L.J., Kwapil T.R.,  1994, Does the Eysenck
Psychoficism scale predict psychosis? A ten year longitudinal study, Personality
and Individual Differences, 17, 3, 369 – 375
–   Zuckerman   M.,   1989,   Personality   and   the   third   dimension:   a
psychobiological approach, Personality and Individual Differences, 10, 391  –
418
– Eysenck H.J.,  1992, The definition and measurement of psychoticism.
Personality and Individual Differences, 13, 757 – 785
– Eysenck S.B.G., Eysenck HJ., Barret P., T985, A revised version of the
psychoticism scale. Personality and Individual differences, 7, 21 – 29
– Eysenck HJ., 1995, Creativity as a product of intelligence and personality,
în Salofske D.H., Zeidner M. (Eds), International Handbook of Personality and
Intelligence, Plenum, New York, 231 – 245
– op. cit., p.238
– Eysenck H.J.,! 993, Creativity and Personality: a theoretical perspective, în
Psychological Inquiry, 4, 147 – 246
– op. cit.,p.244
– Baban A., Derevenco P., tysenck S.B.G., 1990, Testul EPQ, Revista de
psihologie, 1, 37- 45
293
VII
INDICATORUL DE TIPOLOGIE MYERS-BRIGGS
PRMND STILURILE APRECIATIVE ■ M.B.T.I.;
FORMELE G & F
Indicatorul de tip Myers-Briggs este un instrument de evaluare a personalităţii legat de psihologia analitică a lui C.GJung. Cercetările celor două autoare, K.Briggs şi I.Briggs-Myers, au pornit din anii 20 de Iα teoria jungiană a tipurilor psihologice publicată în Psychologische Typen, 1921.
Indicatorul de tip Myers-Briggs, MBTI, a fost publicat în 1962 (Myers). Nu era primul instrument construit pe baza teoriei jungienne, fiind precedat în 1942 de proba GW, sau Gray Wheelrights Jungian Type Survey publicată de Wheelright, Wheelright şi Buehler (1).
Testul MBTI este larg folosit atât în cercetare cât şi în psihologia aplicată.
MBTI este publicat sub trei forme (2): Forma F (166 itemi), forma G (126 item) şi o formă abreviată pentru auto-evaluare, forma AV (50 itemi). Formele complete, F şi G conţin atât itemi care evaluează propriu-zis tipul, cât si itemi de cercetare. Hernii de evaluare a tipului sunt aproape identici pentru F şi G, dar în varianta G sunt rearanjati astfel ca acei itemi care au o validitate
294
predictivä maximă sä apară Iα început, crescând astfel posibilitatea ca subiectul care nu ajunge să termine chestionarul să răspundă totuşi Iα itemii cei mai pertinenţi.
Forma G este varianta standard a MBTI, iar forma F este recomandată pentru consiliere sau cercetare, când psihologul doreşte sä discute cu subiectul problematica în detaliu. Cercetările curente se realizează mai ales cu ajutorul formei F pe loturi de subiecţi deosebiţi prin nivelele de performantă, sau loturi de subiecţi cu dificultăţi în plan emotional, social ori fizic.
Testul nu are timp limită, dar se recomndă anumite precauţii în funcţie de tipurile de subiecţi care vor lucra Iα test în măsura în care, de exemplu:
– tipurile introverte vor fi atente mai ales Iα aspectul de
intimitate al unor itemi;
– tipurile rationale, dominate de gândire, vor fi sceptice, pentru
că   scepticismul   este  un   aspect  semnificativ  pentru  gândire
(rezistenta Iα probă poate fi depăşită prin încurajări de felul
„aşteptaţi şi veţi vedea”);
– tipurile intuitive vor avea nevoia să înţeleagă beneficiile
posibile şi se vor simţi frustraţi mai ales de necesitatea de a alege
între aîemative (pentru ei toate posibilităţile sunt interesante);
tipurile afective pot fi uneori mai interesate de a face plăcere
examinatorului decât să răspundă prin propriile preferinţe;
tipurile senzoriale vor dori să ştie dacă informaţia va avea o
valoare practică.
Se recomandă ca examinatorul să acorde atenţie particularităţilor acestor tipuri mai ales dacă apar comportamente de rezistenta, încercând să creeze o atmosferă propice pentru fiecare dintre subiecţi- Aceste aspecte sunt subliniate pentru ca
295
itemii testului sunt transparenţi iar răspunsurile pot fi falsificate. Autorii testului acordă importantă deosebită capacităţii examinatorului de a mobiliza pe fiecare dintre subiecţi, conform psihologiei sale, Iα a răspunde deschis. In acest sens, de exemplu, se recomandă ca în instructajul initial să i se precizeze clar subiectului că nu este vorba despre un test în sensul curent de probă, ci de un indicator tipologic.
1. PREZENTAREA CELOR 16 STRUCTURI TIPOLOGICE
Cele 16 structuri tipologice descrise prin testul M.B.T.I, se constituie Iα intersecţia dintre două dimensiuni. Dimensiunea introver5ie – extraversie înţeleasă ca o orientare fundamentală a psihismului care se manifestă complementar Iα nivelul ceior două instante complementre: conştientul şi inconştientul abisal. A doua dimensiune tine de modul dominant de a intra în relaţie cu informaţia, modalitatea logic-ratională, opusă celei iraţionale. Această ultimă modalitate este denumită de autorii testului „perceptivă” cu sensul că informaţia este recepţionată de subiect fără ca să o şi prelucreze rational, să o „judece”. Lα nivelul modalităţii rationale intră în acţiune două funcţii cognitive opuse: gândirea, funcţia care atribuie, şi afectivitatea, sau în termeni jungieni, simţirea, funcţia care dă valoare. Modalitatatea iraţională sau perceptivă se manifestă prin funcţia senzorială, care informează despre existenta unor aspecte ale realului fără a face inferenţe sau atribuiri şi, opusă ei, funcţia intuiţiei, care aduce informaţii care nu sunt nici rezultatul unor inferenţe, dar nici al unei cunoaşteri senzoriale; funcţia intuiţiei intervine mai ales prin
296
aportul procesualitätii inconştiente (3).
Un alt specific al teoriei analitice este funcţionarea complementară şî în opoziţie atât a celor patru tipuri de procese denumite anterior senzaţie^ intuiţie, gândire logică şi simţire, cât şi a extraversieî şi introversiei ca modalităţi afitudinale de raportare Iα exterior. Astfel, de exemplu, unui conştient dominant extrovert îi corespunde un mod de orientare introvert al inconştientului; unui conştient care preferă funcţia gândirii ca instrument principal de cunoaştere, îi corespunde şi i se opune un inconştient care funcţionează dominant prin afectivitate; iar celelalte funcţii iraţionale vor putea fi prin exersare ontogeneticâ şi diferenţiere apropriate conştinfeî. In bună măsură progresul, evoluţia psihică, înseamnă, în termenii psihologiei analitice, o treptată diferenţiere a funcţiilor de cunoaştere prin asumarea şi exersarea lor în conştiinţă.
Această scurtă introducere ne permite să înţelegem cele patru scale după care este organizat testul MBTI: 1. scala El, introversie-extraversie (prin care sunt introduse cele două tipuri de preferinţe sau orientări către lumea interioară şi exterioară); 2. scala SN (care opune modalitatea senzorială celei intuitive de raportare Iα informaţie); 3. scala TF (care indică modalităţile opuse de judecare a informaţiei, cea logic-ratfonalä „T” sau gândirea şi cea afectiv-ratională „F”, sau simţirea); 4. scaia JP, care diferenţiază între stilul inferential (tendinţa de a judeca) „J”, care este descris ca atitudine dominant raţională a celor care au tendinţa de a trăi ordonat, planificat, cu dorinţa de a-şi controla viata, şi stilul iraţional, perceptiv „P”, al celor cărora 1e place să-şî trăiască viata într-un mod flexibil, spontan, mai degrabă încercând să înţeleagă viata decât sä o controleze.
297
Tipurile preferenţiale reprezintă modurile în care conştiinţa subiectului intră în relaţie cu realul, prin prisma funcţiei dominante şi a celei imediat următoare care de obicei este mai puţin diferenţiată, dar coexistă cu cea principală.
7. Tipul ESTJ – gândire de tip extrovert, cu senzorialitotea ca foncfie secundară
Acest tip de oameni utilizează gândirea pentru a administra realul: organizează proiecte, sunt logici, analitici. Obiectiv critici, greu de convins altfel decât prin raţiune. Centraţi mai ales pe muncă, mai puţin pe oameni. Fac un efort sistematic de a urma şi atinge scopurile plănuite şi orice schimbare în acest drum ales va însemna si un efort de a schimba deliberat regulile după care se conduc. Preferă rezultate practice, concrete. înclinaţi natural spre afaceri, industrie, producţie, construcţii ca domenii preferenţiale. îşi asumă rapid riscul deciziei, chiar prea rapid în dauna examinării de detaliu, a înţelegerii.
Un astfel de tip este prea puţin sensibil fată de sentimentele celorlalţi şi, din acest punct de vedere, se bazează atât de mult pe logic încât pierde complet din vedere valorile sensibilităţii afective.
2. Tipul ENTJ – gândire de tip extrovert, cu intuiţia ca funcţie secundară
Preferă acţiuni de execuţie, planificarea pe termen lung. Asemeni ESTJ, sunt logici, analitici, se fixează pe idei mai degrabă decât pe oameni. Preferă să se raporteze Iα viitor, fac planuri, organizează modalităţi de rezolvare a proiectelor, sunt
298
nerăbdători când e vorba de dezordine, insuficiente, duri când se investe ocazia. Propria viafă este condusă de un set de reguli sau judecăfi fundamentale despre realitate iar centrul de interes se află pe ceea ce este dincolo de prezent; evident, cunoscut. Interesul intelectual, spre deosebire de tipul ESTJ este directionat şi de intuiţie, ceea ce 1e susţine curiozitatea pentru idei noi, toleranta fafă de teorii, gustul pentru situafii problematice complexe; au nevoie de sarcini care sä !e stimuleze intuiţia şi manifestă o preferinţă spre acele activităţi de execuţie unde îşi pot pune în valoare capacitatea de a găsi şi introduce noi soluţii. Au tendinţa de a se asocia cu altf intuitivi, ceea ce 1e potenţează subestimarea detaliilor şi a realităţilor. Trec prea rapid spre decizii, nu fin cont de sensibilităţile şi sentimentele celorlalţi.
3. Tipul ISTP – gândire de tip introvert, cu senzorialifatea ca funcţie secundarii
Astfel de structuri îşi directionează gândirea pentru a căuta principiile care stau !a baza informaţiei senzoriale conştiente. Logici, analitici, greu de convins în afara raţiunii şi a faptelor solide. Preferă să organizeze fapte, dar nu oameni şi situafü. Social apar relativ timizi, curioşi, dar o curiozitate pasivă. Uneori pot fi atât de absorbiţi de lucrurile care îi interesează încât par rupţi de real. Liniştiţi, rezervaţi, în afara situaţiei în care vorbesc despre ceea ce îi pasionează. Adaptabili atâta vreme cât nu este violat un principiu în care cred. îndemânatici, 1e place sportul, activitatea în aer liber, tot ceea ce convine senzorialităfii. în măsura în care şi-au dezvoltat simţul observării realităţii exterioare, pot manevra realităţile diferitelor situaţii în care se
299
află; interesaţi să ştie cum şi de ce, sunt eficienţi în ştiinţele aplicate. Cα domenii preferenţiale sunt dreptul, marketingul, vânzarea, asigurările, statistica. De asemenea, sunt prea puţin sensibili Iα aspectele care fin de simţămintele altora fiind dominaţi de logic.
înclinaţi sä amâne deciziile, sau chiar să rateze aplicarea lor practica dintr-o tendinţă de a nu face efort. Dacă nu reuşesc să judece precis un lucru, sau sunt dezinteresaţi de un anume aspect, nu se implică.
4. Tipul INTP – gândire de tip infrovert, cu funcţia secundară intuifia
îşi folosesc preferential raţiunea pentru a descoperi principiile fundamentale ale oricărei idei conştiente. Se bazează pe raţiune pentru a dezvolta principii şi a anticipa consecinţe; logici, analitici, de asemenea critici în mod obiectiv. Se centrează mai ales pe idei. Preferă să organizeze mai degrabă idei şi cunoştinţe decât oameni sau fapte. Curiozitate ideativă.
în plan social, cu un cerc restrâns de prieteni atraşi mai ales de discutarea ideilor; absorbiţi de o idee pot uita sau ignora circumstanţele realului. Rezervaţi, dar comunicativi când este vorba de ideea preferată. Adaptabili, atâta cât nu este violat un principiu fundamental propriu. Interes pentru ceea ce este dincolo de aparent, de prezent, evident, cunoscut; o rapidă capacitate de a înţelege, intuitivi, cu o vie curiozitate intelectuală.
Eficienţi în ştiinţa pură, cercetare, matematică, inginerie, dezvoltându-se ca savanţi, profesori, în domenii precum economie, filosofie, psihologie.
300
Lipsa de contact cu lumea exterioară poate să !e creeze probleme legate fie de lipsa de experienţă concretă, practică, fie de comunicare. Se bazează pe gândirea logică în aşa măsură încât pot pierde din vedere lucruri care îi afectează fie pe ceilalţi, fie pe ei înşişi.
5. Tipul ESFJ – Afectivitate de tip extrovert, cu funcfia secundara senzorialitatea
Radiază simpatie şi camaraderie; preocupaţi dominant de oamenii din jur, de armonia relaţională. Prietenoşi, cu tact, înţelegători; perseverenţi, conştiincioşi chiar şi în problemele mărunte, înclinaţi să accepte acelaşi lucru de Iα ceilalfi. Plăcerea viefii provine din căldura sentimentelor celor care îi înconjoară; sunt loiali fată de persoane, instituţii, cauze, chiar până Iα a idealiza ceea ce admiră. Capabili să descopere valoarea în opiniile celorlalţi; dacă opiniile sunt conflictuale, pot reuşi în cele din urmă sä 1e armonizeze.
Interesaţi mai ales pentru ceea ce simt, percep senzorial, devin practici, realişti, cu picioarele pe pămînt. Atraşi de particularităţile oricărei experienţe, se bucură de bunurile !or.
Preferă activităţi care îi pun în contact cu semenii şi situaţiile de cooperare şi bunăvoinţă; profesori, preoţi, reuşesc şi în munci comerciale, sau în profesiuni din domeniul sănătăţii unde sunt capabili de căldură şi îngrijire atentă. Gândesc bine atunci când discută cu semenii şi 1e place să comunice; trebuie să depună efort pentru a fi scurfi şi practici în ceea ce spun.
Deşi preferă ca lucrurile să fie decise şi stabilite nu tin neapărat să ia ei înşişi toate deciziile. Uneori au tendinţa de a sări Iα
301
concluzii înainte de a analiza. Pot avea multe idei precise despre ceea ce „trebuie” sau „nu trebuie” şi 1e exprimă liber.
Le este greu sä admită realitatea despre oamenii şi lucrurile Iα care tin. Dacă nu reuşesc să înfrunte faptele dezagreabile sau refuză sä ia în consideraţie criticile dureroase ajung 1a ignorarea faptelor în loc să caute soluţii.
6. Tipul ENFJ – Afectivitate de tip extrovert, cu funcţia secundară intuiţia
Simpatici, prietenoşi, preocupaţi mai ales de oamenii din jur şi armonia relaţiilor interumane. înţelegători, perseverenţi, conştiincioşi si ordonaţi, chiar în probleme mărunte. Sensibili Iα aprobarea celorlalţi şi 1a indiferenta sau interesul pe care-l stârnesc. Loiali fată de persoane, instituţii sau cauze, ajungând uneori să idealizeze ceea ce admiră. Sunt capabili să vadă valoarea din opiniile altora, iar pentru a aduce armonie interrelatională sunt gata să cedeze. în această subtilă dinamică pot uita de propriile interese. Interes pentru ceea ce este dincolo de cunoscut, prezent, evident, iar intuiţia 1e intensifică viata interioară. Atraşi de cârti în genere, sunt relativ toleranţi fată de diverse teorii. O bună capacitate de a se exprima oral, – gândesc mai bine când discută cu oamenii.
Excelează în activităţi interumane, care cer cooperare; adesea sunt profesori, preoţi, consilieri, sau vânzători. Trebuie să facă un efort special pentru a putea fi scurţi şi practici.
Deciziile se bazează mai ales pe valori personale; 1e plac lucrurile clare, precise, dar nu tin neapărat să ia eî înşişi deciziile. Tendinţa de a sări prea repede spre concluzii uneori fără a-şi
302
asigura informaţii suficiente sau pertinente. Când încep un nou proiect, tind mai degrabă sä facă ceea ce presupun că este nevoie în loc să afle ceea ce se cere şi de ce este nevoie. Le este dificil să admită adevărul în privinţa oamenilor si lucrurilor Iα care tin; mai degrabă au tentinta să ignore problemele în loc sä 1e rezolve când nu reuşesc să facă fată unor aspecte dezagreabile sau unor critici dureroase.
7. Tipul ISFP – Afectivitate c/e tip introvert cu funcţia secundară sonzonaiitafea
Calzi, dar reţinuţi în manifestarea afectivă dacă nu cunosc foarte bine persoana. Dacă tin Iα cineva sau ceva, o fac cu profunzime, demonstrând această afecţiune nu prin cunvinte ci prin fapte. Atenţi şi credincioşi îndatoririlor şi obligaţiilor fată de oamenii sau lucrurile Iα care tin. Cu o atitudine foarte personală fată de viată, judecă prin prisma valorilor şi idealurilor personale. Pot fi influenţaţi doar de persoana Iα care tin profund. îşi exprimă rar adevăratele sentimente interioare.
Toleranţi, deschişi, adaptabili ca atitudine generală. De obicei se bucură de momentul prezent şi nu 1e place să-l strice printr-o grabă de a termina; nu doresc să impresioneze, sau sä domine; îi preţuiesc mai ales pe cei care 1e împărtăşesc valorile şi scopurile.
Interes pentru realităţile interioare sau exterioare semnalate prin simţuri; sunt atraşi de domenii pentru care gustul, simţul frumuseţii, discernământul sunt necesare. Excelează adesea în activităţile manuale. Doresc ca ceea ce fac să contribuie Iα ceva care are importantă precum înţelegerea, sănătatea sau fericirea oamenilor  şi  vor  să  existe  un  scop în  ceea  ce  fac.   Sunt
303
perfecfionisti când tin profund !a ceva fiind astfel adecvaţi pentru activităţi care cer devotament si adaptabilitate. Resimt un sentiment de inadecvare atunci când există un contrast între ceea ce cred, între ideal şi ceea ce fac. In acest sens, tind mai degrabă să se subestimeze, fiind modeşti. Daca nu găsesc o activitate care să 1e exprime idelurüe pot deveni prea sensibili ţi vulnerabili.
8. Tipul INFP – Afectivitate introverts cu intuiţia ca funcţie secundara
Calzi, dar rezervaţi în α-si mărturisi afectivitatea. Legaţi de îndatoririle şi obligaţiile pe care ie au, sau oamenii Iα care fin, aü o atitudine foarte personală fafă de viată şi judeca doar sub prisma idealurilor şi valorilor personale. Sunt pasionaţi mai ales în modul cum fin şi îşi apără aceste idealuri şi convingeri. Vorbesc cu greu de aceste subiecte şi rar îşi exprimă sentimentele profunde. Asemeni !SFP sunt toleranţi, deschişi, înţelegători, flexibili, adaptabili pînă în momentul când 1e este în vreun fel ameninţată loialitatea interioară. Interesaţi de ceea ce se află dincolo de prezent, cunoscut, evident sunt cu adevărat pasionaţi şi plini de energie când lucrează pentru ceea ce cred şi iubesc. Curioşi faţa de noi idei, interesaţi de cârti, cu darul unei exprimări fluente, pot deveni scriitori. Atraşi de asemenea de munca de consiliere, de profesorat, de domenii ca literatura, arta, ştiinţa sau psihologia.
Pot fi copleşiţi de un sentiment de inadecvare când există o discrepantă între idealurile lor şi ceea ce au realizat; dacă nu găsesc prin intuiţie un canal pentru ideiurile personale devin sensibili, vulnerabili, fără încredere în viată şi în sine.
304
9. Tipul ES7P – Senzorialitate extravertä ţi gândirea ai funcţie secundară
Sunt tipul de oameni prietenoşi, adaptabili şi realişti care se bazează pe ceea ce văd, caută informaţiile directe, relevante, acceptă faptele şi evidenta acestora. Caută soluţii şi nu impun o decizie arbitrara. Rezolvă problemele prin adaptabilitate, reuşind să-i determine şi pe ceilalţi să se adapteze. în genere nu au prejudecăţi, sunt deschişi, toleranţi inclusiv fată de ei înşişi. Reuşesc adesea să destindă o atmosfera sau situaţie tensionantâ. Capacităţile senzoriale ie permit să sesizeze rapid aspectele de moment şi să se confrunte cu ele în mod oportun, să absoarbă şi să-şi reamintească un număr mare de fapte, să aibe simt artistic, să poată mânui cu uşurinţă materiale, instrumente, unelte.
în decizii nu se folosesc de procedee standard, preferă analiza iogîcă a situaţiei concrete în care nu amestecă sentimente sau valori personale. învaţă mat mult din experienjaă personală decât prin studiu; sprijinindu-se de gândire pot ajunge 1a principiile fundamentate ale unei situaţii; în-genere acordă încredere acelor teorii care rezistă în practică, ei înşişi fiind mai eficienţi în practică decât Iα teste scrise. Astfel că sunt eficienţi şî în posturi care cer realism, acţiune, adaptare precum cele de inginer, poliţist, în investigaţii, marketing, tehnologii medicale, construcţii, producţie, industrii de divertisment, servicii alimentare etc. Le place să trăiască, se amuză şi îi amuză pe cei din jur; găsesc bucurie în hrană, haine, muzică, artă; de obicei 1e place sportul şi pot fi buni sportivi.
305
10.  Tipul ESFP – Senzorialitate extravertâ cu afectivitatea ca funcfie secundarii
Prietenoşi, adaptabili, realişti; se bazează pe ceea ce pot vedea, auzi, pe informaţii de primă mâna; acceptă şi folosesc firesc faptele din jurul lor; caută solufü nu impun o idee proprie. Rezolvă mult prin adaptare fiind capabili scH ajute şi pe alţii sä se adapteze. Nu au prejudecăţi, sunt deschişi, toleranţi fata de alţii şi propria persoană, fiind capabili astfel să dezamorseze situaţiile stresante şi să armonizeze situaţiile de conflict. Centraţi pe fapte şi pe prezent, reuşesc să rezolve problemele adaptându-se, găsind căi adecvate, folosind regulile, sistemele, circumstanţele existente färä a se lăsa blocaţi de ele.
Curiozitate activă în legătură cu oamenii, activităţile, obiectele, hrana, decorurile, orice intră în sfera de recepţie a senzorialitătii şi, în acest sens, prezintă abilităţi în a descoperii necesităţile de moment, a manevra oamenii şi conflictele, a memora şi utiliza un mare număr de fapte. Au gust artistic.
In decizii se orientează însă mai puţin după iogica gândirii decât după valorile şi sentimentele personale; având o afectivitate nuanţata, diferenţiată, sunt plini de tact, înţelegere, interes fată de semeni şi eficienţi în contactele interumane. Ceva mai uşuratici în materie de disciplină; învaţă mult mai ales din experienţa concretă şi sunt capabili să se descurce mai bine în situaţii reale decât în cele scrise. Pentru a crede în idei, sau teorii, acestea trebuie sä corespundă şi în practică. Sunt de asemenea eficientf în activităţi care cer realism, acfiune şi adaptare precum serviciile de sănătate, vânzările, desingui, transporturile, industria de divertisment, în munci de secretariat sau birou, servicii alimentare,
306
conducerea grupurilor de lucru, operaţii mecanice etc.
Se bucură de viată, de posesiunile materiale şi se preocupă de a avea; 1e place hrana bună, hainele, muzica, arta, dar şi exerciţiile fizice şi pot fi buni sportivi.
/ 7. Tipul ISTJ – Senzoriali täte infrovetfä cu gândirea ca funcţie secundară
Realişti, practici, absorb, memorează şi folosesc un mare număr de date, fapte, aspecte fiind scrupulos! fată de acurateţea lor. Acceptă responsabilitatea, cu simţul datoriei mai ales din nevoia interioară ca totul să fie bine, limpede stabilit.
Reacţiile intime pe care nu 1e exteriorizează sunt vii şi intense, iar când se confruntă cu o criză arată caimi, liniştiţi. în spatele calmului exterior aparent, există o intensă participare interioară. Când sunt în fata unei îndatoriri, când au 6e-a face cu lumea, se comportă rezonabil, măsurat. Serioşi, exacţi, sistematici, atenfi Iα amănunte. Perseverenţi, nu sunt impulsivi, dar angajaţi într-o acţiune sunt greu de distras sau descurajat.
Preferă activităţi în care sunt cerute calităţi de organizator şi acurateţe precum contabilitatea, ingineria civilă, dreptul, producţia, construcţiile, sănătatea, o muncă de birou; reuşesc în funcţii de manager şi de conducere; când au de rezolvat ceva, judecata practică şi acurateţea în aplicarea procedurilor îi fac mai degrabă consecvenţi şi conservatori, adunând datele necesare care sä 1e susţină deciziile. Caută soluţii raportându-se Iα reuşitele din trecut şi adesea devin experţi în munca lor fără a dezvolta un sentiment de suficientă personală.
Se aşteaptă ca şi alfîi sä fie logici şi analitici ceea ce te
307
provoacă probleme când evaluează semenii, sau când nesocotesc oamenii mai puţin puternici.
12. Tipul ISFJ – Senzorialitate introvertä, cu afectivitatea ca funcţie secundară
Acest tip de oameni acceptă cu devotament responsabilităţi; respectă faptele, sunt realişti, practici. Se apleacă spre studierea atentă a faptelor, sau a necesităţii practice de a face ceva asumându-şi responsabilitatea. Pot memora si folosi un mare număr de fapte, dar 1e doresc pe toate cât mat exacte.
Au reacţii intime vii şi intense care rar sunt exteriorizate; chiar dacă se confruntă cu o criză îşi păstrează aparenta calmului. Au o perspectivă intens individuală, personală, prin care privesc lucrurile, adesea au umor. Apar serioşi, muncitori, atenţi şi răbdători fată de amănunte şi proceduri. Lucrează atent Iα toate lucrurile „mărunte” care trebuie îndeplinite pentru a finaliza un proiect. Perseverenţi, nu se avântă impulsiv în ceea ce au de făcut, dar, odată angajaţi, sunt greu de distras sau descurajat. Nu renunţă decât dacă experienţa îi convinge de drumul greşit.
Atraşi de profesii care combină observaţia atentă cu grija pentru oameni, precum cele din domeniul sănătăţii; de asemenea, pot deveni profesori, sau lucrează în munci de birou, servicii, sau care presupun îngrijiri personale. In relaţiile cu semenii îşi arată preferinţele afective; sunt amabili, înţelegători, plini de tact, sunt un sprijin bun pentru oamenii aflaţi Iα nevoie. Adesea ajung în roluri de conducere datorită grijii pentru exactitate şi organizare.
308
73. Tipul ENTP – Intuiţie extraverid cu funcţia secundară gândirea
Ingeniozitatea îi caracterizează, capacitatea de a inova, de a vedea noi posibilităţi de a realiza un lucru; au imaginaţie, iniţiativa în a începe un proiect, multă energie pentru α-l finaliza. Siguri de imaginaţia lor, neobosiţi fată de problemele în care se implică, sunt stimulaţi de dificiultăti, ingenioşi în rezolvarea lor. Se simt competenţi în multe domenii şi apreciază acest aspect şi Iα alHi.
Extrem de pătrunzători în privinţa atitudinilor celorlalţi, îşi folosesc această abilitate pentru a obţine susţinere pentru proiectele lor. Tind mai degrabă să înţeleagă oamenii decât să-i judece. Pentru astfel de oameni, lumea este plină de proiecte posibile şi pot sä fie atât de atraşi, interesaţi de o varietate de lucruri încât să albe dificultăţi de a se fixa Iα ceva anume. Mai mult, se pot chiar plictisi de propriile lor proiecte după ce dificultăţile majore sau provocarea iniţială au fost depăşite. Se simt bine şj sunt mai eficienţi în activităţi care 1e permit mereu proiecte noi şi dacă au pe cineva care să 1e preia proiectele odată ce dificultatea iniţială a fost depăşită.
14. Tipul BNFP – htuifie exfravertä cu afectivitatea ca fvncfie secundară
Entuziaşti inovatori, văd uşor noi posibilităţi sau noi căi de a face ceva. Multă imaginaţie şi iniţiativă, multă energie care 1e susţine eforturile; sunt stimulaţi de dificultăţi şi sunt ingenioşi în rezolvarea lor. Uneori sunt atât de absorbiţi de propriul proiect încât uită de orice altceva. Pentru ei viata este o succesiune de noi
309
şi noi entuziasme, care 1e susţin energia şi adesea îi mobilizează sau molipsesc şi pe alfii. Văd simultan atât de multe posibilităţi încât au dificultăţi de a alege pe cea mai bună; raţiunea se desfăşoară predilect prin judecăţi valorice, cântăresc valoarea fiecăruia.
Capacitatea judecăţii afective apare limpede când este vorba despre oameni, fiind abili în manevrarea semenilor şi adesea au intuiţii remarcabie în privinţa posibilităţilor altora de a se dezvolta Tind mai degrabă să înţeleagă decât să judece, să analizeze logic oamenii. Talent în munca de consultantă, pot fi profesori inspiraţi şi inspiratori, mai ales când au şi libertatea de a inova. Sprijiniţi de talent pot reuşi în o multitudine de domenii – artă, jurnalistică, ştiinţă, reclamă, vânzări, ca preoţi, scriitori etc.
Nu suportă rutina şi lipsa de inspiraţie şi 1e vine greu să se aplece asupra detaliilor mai ales când acestea nu sunt legate de un interes major personal. Pot ajunge să se plictisească şi de propriile proiecte odată lucrurile intrate pe un făgaş rutinier, dificultatea sau provocarea iniţială depăşită.
15. Tipul INTJ – Intuiţie introvertä cu funcţia secundară gândirea
logica
Inovatori fără saţiu atât în gândire cât şi în acţiuni au încredere
în propria viziune interioară asupra lucrurilor, indiferent de opinio
oficială sau mentalitatea curentă, sau credinţele unanim acceptate. O astfel de încredere în propriile intuiţii 1e dă energia să schimbe, sä „mute munţii”; problemele apărute nu fac decât să-i stimuleze, Iα fel lucrurile care par imposibile. Sunt în toate privinţele cei mai independenţi ca tip de oameni, uneori chiar
310
încăpăţânaţi. Acordă o mare valoare competentei, atât celei proprii, cât şi competentei altora.
Cheltuie oricât de multă energie pentru a aduce în fapt proiectul în care cred; hotărâţi şi perseverenţi, sunt gata să-î conducă pe ceilalţi cu tot atâta asprime cu care se conduc pe ei înşişi. Preferă intuiţia, dar pot ia nevoie să se fixeze şi pe detaliile unui aspect, analizând atent pentru a-şi realiza planurile.
Domeniile preferate spre care îi conduce intuiţia sunt ştiinţa, ingineria, politica, fitosofia, unde se remarcă prin îndrăsneala intuiţiei. Nu suportă rutina. Apar dificultăţi mai ales prin modul lor unfdirectionat de a se concentra pe un anumit scop; îşi fixează scopul cu atâta claritate încât ajung să nu mai poată descoperi alte lucruri care ar putea intra în conflict cu acest scop (mai ales punctele de vedere sau sentimentele altora).
Uneori îsi neglijează şi propriile sentimente, 1e reprimă sau refulează, sau ignoră ceea ce îi conduce adesea Iα tensiuni interioare.
16. Tipul INFJ – Intuiţie introverts cu afectivitatea ca funcţie secundara
Mari inovatori în domeniul ideativ, cu încredere în viziunile interioare, indiferent de opiniile curente, de ceea ce este unanim acceptat etc. Problemele îi stimulează, imposibilul de asemeni. Independenţi, individualişti, dominaţi de inspiraţiile care 1e vin prin intuiţie, care par atât de valabile şi importante încât 1e este greu să înţeleagă de ce nu sunt acceptate de oameni. Nu totdeauna este vizibilă independenta lor interioară datorită faptului  că  preţuiesc  armonia  şi  prietenia  şi,  în  genere,  se
311
străduiesc sä-i convingă pe alţii sä coopereze, sä 1e aprobe punctul de vedere, sâ participe Iα punerea în practică a scopurilor în care cred. Pot fi buni şi chiar „mari” conducători, mai ales când se dăruiesc unei inspiraţii înţelepte reuşind sä-i atragă pe alţii prin credinţa şi entuziasmul propriu.
Sunt atraşi mai ales de domeniile care îmbină necesitateo
intuiţiei cu sensibilitatea afectivă şi mai ales, oamenii. Astfel îi
atrage mai ales profesoratul, arta şi preoţia. Intuiţia 1e facilitează
pătrunderea Iα înţelesurile profunde ale subiectului şi au c
satisfacţie mare ajutând Iα dezvoltarea individuală a studenţilor
Dacă sunt atraşi de tehnică, se dezvoltă foarte bine în cercetare
sau ştiinţă pentru că intuiţia 1e sugerează noi abordări iai
|:1 afectivitatea  1e  susţine  entuziasmul  şi  energia  necesară.  Ni
suportă o muncă de rutină.
Cercetările desfăşurate cu testul de-a lungul acestui secol ai demonstrat nu numai validitatea caracteristicilor celor 16 tipur apreciative, ci au adăugat o multitudine de alte date grupate îr probleme privind: felul cum sunt percepuţi de cei din jur; ariil« potenţiale în care se pot forma şi dezvolta; modalităţile curente d< interrelationare între diferite tipuri.
Există normări care asigură o interpretare cantitativa c scorurilor, proba fiind validata concurent. Acest mod de evalua« permite aprecierea direcţiei preferinţei tipologice, mai puţin c intensităţii acestei preferinţe. Autorii fac precizări referitoare 1c acest aspect, descurajând o interpretare strict numerică (4). Astfel de exemplu, nu este corect să presupui că un scor al intuiţiei de 4/ înseamnă o mai bună capacitate intuitivă decât un scor de 15 puncte; scorul mai mare indică doar că subiectul, forţat să aleagă este mar edificat asupra a ceea ce preferă. Având o preferinţa ma
312
clară în felul cum abordează realul, ne putem aştepta ca persoana să exercite acea preferinţă mai des decât alte posibile funcţii şi este în acelaşi timp foarte probabil să-şi fi dezvoltat o seamă de abilităţi sau deprinderi legate de utilizarea funcţiei preferate şi, în plus, există o probabilitate crescută să-şi fi dezvoltat st atitudini, trăsături, obiceiuri legate de exercitarea deprinderilor sau abilităţilor consecutive. Este vorba de presupunerea subiacentă că o funcţie preferată de conştiinţă va fi mai diferenţiată prin exersarea ei de-a lungul anilor şi va imprima comportamentului anumite trăsături specifice persoanei.
Lα nivelul scorurilor, o preferinţă foarte clară, deci peste 40 de puncte Iα forma G sau peste 30 de puncte Iα forma F semnifică dominarea Iα nivelul psihismului conştient a unei anumite funcţii şi a cortegiului de deprinderi şi trăsături antrenate de această funcţie. De obicei, astfel de preferinţe dominante, conduc şi spre neglijarea curentă a altor funcţii şi a aspectelor caracteristice acestora. O preferinţă puternică, respectiv scoruri între 21 şi 40 pentru varianta F şi 20 – 29 pentru varianta G, semnifică tendinţa subiectului de a utiliza acea funcţie în mod preferential, dar nu în cvasitotaiitatea situaţiilor. Un nivel moderat ai preferinţei, 11-19, semnifică alături de faptul că subiectul adesea este de acord cu descrierile caracteristice preferinţei respective şi, pentru psiholog, necesitatea de a acorda atenţie în timpul interviului unor nuanţe legate de tipul de situaţii, de fapte, de persoane fată de care subiectul preferă un alt gen de funcţie. Scorurile scăzute care indică o preferinfă redusă, de 1a 1 Iα 9 puncte, se asociază adesea cu o anume tensiune între polii acelei preferinţe. De exemplu, scoruri scăzute TF {gândire-simtire} se asociază adesea cu  greutatea   subiectului   de  a   se  decide   „dacă   sä   urmez
313
îndemnurile inimii sau să-mi urmez raţiunea”. Adesea intervine şi presiunea socială care modifică raportul gândire – afectivitate, bărbaţii fiind încurajaţi mai mult spre decizii şi activităţi care antrenează evaluări logice, iar femeile spre cele care antrenează evaluări afective.
Când există o îndoială legată de tipul subiectului se pot face comparări ale scorurilor: scorul subiectului 1a funcţia dominantă fată de scorul Iα funcţia secundară auxiliară. Teoretic, funcţia dominantă va induce o preferinţă mai clară, mai decisă din partea subiectului. Cam în jumătate dintre cazuri, deci nu în toate cazurile, dominanta este mai mare decât auxiliara. Sunt situaţii unde preferinţa pentru dominantă este slabă (scor slab), iar preferinţa pentru auxiliară este mare (scor înalt). Când dominanta are un scor mic înseamnă că subiectul nu-şi afirmă preferinţa sa clară pentru o funcţie care, în teorie, ar trebui să fie cea mai diferenţiată sau principală pentru tipologia sa psihică. In astfel de situaţii, când preferinţa pentru dominantă este scăzută, este necesar să se evalueze scorurile extraversie – introversie sau judecată -percepţie (5).
De exemplu, dacă avem trei cazuri: A = E 9, S 35, F 7, J 39; B – E 31, S 35, F 7, J 7; şi C= E 27, S 35, F 31, J 39. Toate trei apar codate ca ESFJ, un tip unde afectivitatea este dominantă iar senzoriaiitatea este auxiliară, dar în fapt în toate trei apare o preferinţă pentru auxiliară comparativ cu dominanta. în situaţia A, extraversia este scăzută, senzoriaiitatea înaltă. Preferinţele El şi TF au scoruri scăzute. Dacă subiectul ar decide că ISFJ s-ar potrivi mai bine decât ESFJ, atunci senzoriaiitatea ar fi domiantă şi scorul dominantei ar fi mai mare decât auxiliara. în situaţia B, preferinţele TF  şi JP prezintă scoruri  mici.  Aici  nu se pune
314
problema preferinţei El, dar există o posibilitate ca P sä se potrivescă mai bine decât J. Dacă subiectul decide că ESFP este tîpul sau, atunci funcţia dominantă ar fi senzorialitatea şi scorul pentru dominantă ar fi mai mare decât pentru auxiliară. Situaţia C aduce o preferinţă clară atât pentru senzoriaiitate cât şi pentru afectivitate, iar faptul că prima este ceva mai preferată poate fi tratat ca nerelevant datorită diferenţei mici între ceie două scoruri, în general, o comparaţie între scorurile dominantei şi auxiliarei poate fi utilă dacă: 1. există o distantă mare între ele; 2. scorul dominantei este mic; 3. dacă intră în discuţie fie dimensiunea El, fie dimensiunea JP.
2.     MODALITĂŢI     DE     UTILIZARE     ÎN     CONSILIEREA EDUCAŢIONALA, VOCATIONALA $1MARTTALA
Modelul teoretic preluat din psihologia jungiană are ca aspect centrai procesul de creştere al conştiinţei, prin diferenţierea treptată a celor 4 tipuri de funcţii, care devin capabile să proceseze şi să pună în relaţii nuanţate, – în mod adecvat în raport cu realul, şi sub controlul lărgit al psihismului subiectiv -, o cantitate tot mai vastă de informaţii, inclusiv de Iα nivelul inconştientului. Diferenţierea funcţiilor se realizează treptat, prin asumarea conştientă a exerciţiului. în lucrarea despre tipurile psihologice, Jung introduce drept criteriu pentru gradul de diferenţiere, forţa, stabilitatea, consistenta, fidelitatea şi capacitatea de adaptare Iα situaţie pe care ie subsumează funcţionarea diferenţiată (6): „Dacă o funcţie este diferenţiată sau nu   se  poate  cu   uşurinţă   recunoaşte  prin  forţa,  stabilitatea,
315
consistenta, fidelitatea şi adaptabilitatea ei”.
Autorii testului consideră că dezvoltarea tipului psihic este procesul prin care se obţine o tot mai mare capacitate de a conduce / utiliza funcţia preferată si o capacitate adecvată de conducere conştientă a funcţiei auxiliare mai puţin preferate, precum şi un anume comfort atât în atitudinea extravertă cât şi în cea introvertă. Astfel, dezvoltarea tipului conduce spre încredere în sine şi capacitate de autodirecfionare; aspectele existentei vor putea fi mai corect şi deplin apreciate, atât cele care aduc plăcere, cât şi dificultăţile; şi, nu în ultimul rând, se dezvoltă o capacitate de a aprecia şi respecta şi celelalte tipuri diferite de cel propriu. „O deplină dezvoltare a tipului propriu reprezintă aventura unei vieţi. Implica să devi foarte bun în privinţa procesului în care ai cea mai mare încredere, cel favorit, dominant. Procesul domjnant va purta pe celelalte trei şi va stabiliza scopurile majore ale vieţii persoanei. Dar o dezvoltare deplină a tipului propriu înseamnă, de asemenea, a aduce Iα nivel de „bun”, chiar dacă nu „Iα fel de bun” şi funcţionarea procesului auxiliar, al doilea în ordinea preferinţei. Vα intra în sarcina procesului secundar să realizeze lucrurile pe care cel principal, dominant nu 1e poate face. Procesul auxiliar suplimentează raţiunea dacă cel principal este doar de receptare (percepere), sau suplimentează prin informare daco cel principal implică doar rationare, în cele din urmă, dezvoltarea deplină a tipului implică şi să înveţi să-fi foloseşti cele doua procese mai puţin preferate, mai puţin dezvoltate atunci când este nevoie de ele” (7).
Având ca reper această perspectivă a perfecţionării structurii mentale de-a lungul vieţii, problematica cunoaşterii, dezvoltării şi armonizării tipului cu cerinţele educaţionale, existenţiale sau cele
316
de tip profesional-vocational va introduce o perspectivă formativă în procesul de consiliere.
Un prim aspect se referă Iα identificarea adecvată a tipului >i posibilităţilor de dezvoltare, deci a dinamicii tipului.
Un al doilea aspect este al folosirii adecvate a tipurilor preferate care implică ca parte a muncii de consiliere sprijinirea clientului în a recunoaşte care proces este adecvat pentru situaţii date.
Astfel, de exemplu, luând în consideraţie problematica consilierii legată de dimensiunea extraversie-introversie apar următoarele aspecte specifice. Pentru problematica extraversiei, unde ne putem aştepta ca subiectul tipic să aibe tendinţa de a căuta mai întâi în afară, înspre lumea exterioară pentru a găsi explicaţia evenimentelor existenţiale pe care 1e trăieşte, putem anticipa ca subiectul să fie mai degrabă extrapunittv, decât intrapunitiv. Extravertii câştigă înţelegere mai ales după ce trăiesc un eveniment. Aceste aspecte vor orienta şedinţele de consiliere mai ales către aspecte trăite de subiect în săptămâna trecuta, de exemplu căutând explicaţii pentru ceea ce a fost deja trăit.
De asemenea, extravertii pot sa se simtă prost dacă consilierul este predominant tăcut pentru că au nevoie de interacţiuni active care să 1e verifice faptul că au fost auzitf, înţeleşi. Extravertii, mai aies tipul EJ prezintă o fată activă, mobilă încât devine posibil pentru consilier să piardă indicii de tulburare sau lipsa de încredere. Pentru extravertii extremi, sarcina de dezvoltare va fi să echilibreze extraversia lor, cu introversia potenţiala; trebuie să înveţe treptat să ia în consideraţie aspectele înainte de a acţiona, să se simtă bine şi în propria companie, în singurătate.
Introvesia înseamnă tendinţă de a căuta tu primul cauzele
317
dificultätilor. Deci vor fi mai degrabă intrapuniHvi decât extrapunitivi. în consecinţă, una dintre sarcinile consilierii va fi, de exemplu, sä-i orientaze şi spre posibilele cauze exterioare ale unora dintre probleme. Introverfii câştigă înţelegere construindu-şi mai întâi un cadru teoretic, conceptual. Acest lucru face ca procesul de consiliere să se centreze pe α-i sprijini sâ-şî clarifice mai întâi conceptele, principiile din spatele comportamentelor propri sau ate altora. Şedinţele cu introvertii conţin adesea pauze lungi care pot pricinui discomfort unui consilier extrovert, perioade în care introvertul îşi clarifică interior ceea ce s-a spus sau prinde curaj pentru a testa o nouă idee asupra consilierului. De asemenea, se pot discuta modalităţile prin care introvertul poate întreprinde acţiuni extraverte sau poate fi pregătit1 pentru interelafionări mai adecvate cu persoanele extraverte.
Astfel de probleme specifice fiecăreia dintre celelalte modalităţi preferenţiale de funcţionare sunt dezvoltate şi sistematizate în strategii pentru a se adecva consilierea tipului de client.
în al treiiea rând se pune problema stilurilor de comunicare pentru consilier pentru că, pentru a avea succes, comunicarea trebuie să fie ascultată fără nerăbdare sau graba şi înţeleasă fără ostilitate. Prin cercetări experiemntale au fost structurate principalele cerinţe legate de comunicarea focalizată pe tipul psihologic al clientului- De exemplu, în timp ce limbajul tipului rational logic este mai obiectiv şi analitic, limbajul senzorialului este mai concret; limbajul intuitivului este mai abstract dar şi simbolic; limbajul afectivului este mai personalizat. Există astfel o serie de criterii pentru a dezvolta o comunicare reală şi deplină între psihologul consilier şi subiectul consiliat. Cercetări similare, desfăşurate în 1982 şi 1983 de Yeakley, au condus 1a dezvoltarea
318
unui îndrumar denumit „Preferinţele stilurilor de comunicare” (8), care se bazează pe similaritafile funcţiilor de tip extrovert. Studii empirice ale aceluiaşi au demonstrat că o eficientă superioară în relaţiile de afaceri, familie, şef-subordonat, profesor-elev, şi chiar legate de tipul de enoriaşi atraşi de preotul paroh se explică prin similaritatea-apropierea între stilurile de comunicare.
Astfel, de exemplu, referitor Iα stilul de a asculta, Yeakley descrie aspecte specifice pentru fiecare tip psihologic. Caracteristic în modul de ascultare al tipului senzorial este sä interpreteze Iα un nivel foarte practic ceea ce i se spune, punându-şi întrebări de tipul: Ce spune vorbitorul? Cum ar trebui decodate cuvintele? Cum ar trebui perceput mesajul? Caracteristic tipului intuitiv, este să asculte prin înţelegere Iα un nivel mult mai profund, punându-şi întrebări de genul: Ce vrea să spună de fapt vorbitorul? Care sunt presupunerile subiacente mesajului? Care sunt implicaţiile mesajului? Care sunt posibilităţile sugerate de mesaj? Tipurile rational-logice, ascultă analizând şi organizând, şi pun întrebări de tipul: Care este structura mesajului? Care este ideea principală? Care sunt punctele principale? Care sunt subpunctele? Cum sunt legate diferitele puncte? Există suficiente dovezi care să justifice fiecare cerinţă? Este raţionamentul logic? Sunt cerinţele adevărate sau false? Tipurile afective vor evalua şi aprecia în timp ce ascultă, punându-şi întrebări de genul: Care sunt valorile sugerate de masaj? Ar trebui acceptate sau respinse aceste valori? Ce simt eu în legătură cu ceea ce mi se spune? Ce simt eu despre cel ce vorbeşte?
în consilierea maritală, cercetări comunicate atât de autorii testului (Myers & Myers, 1980 (9), cât şi de Centrul pentru aplicarea  tipului   psihologic  (CAPT)  au   demonstrat  frecventa
319
ridicată a mariajelor între persoane care au în comun cel puţin două aspecte, dacă nu mai multe. Pentru acest gen de consiliere, s-au construit de asemenea seturi de cerinţe legate de diferentele între dimensiuni sau între funcţii.
Cerinţele devin de fapt criterii de desfăşurare a şedinţei de consiliere şi atunci când se pune problema consilierii manageriale. De exemplu, luând în consideraţie diferentele între procesele iraţionale, respectiv între tipurile predominant senzoriale şi tipurile predominant intuitive, precum şi diferentele dintre procesele predominant rationale, deci între tipurile care prefera judecaţi logice fată de cele care preferă judecăţi evaluative, valorice, principalele aspecte care trebuie conştientizate şi clarificate partenerilor se referă Iα anumite genuri de optimizări reciproce specifice. Intuitivii au nevoie de tipurile senzoriale pentru: a 1e aduce fapte pertinente; a aplica experienţa Iα probleme concrete; sä observe aspectele care în prezent cer atenţie şi concentrare; să-i fixeze pe detaliile esenţiale; să facă fată dificultăţilor cu realism; să aibe răbdare; sä 1e demonstreze că şi bucuriile prezente sunt importante. Senzorialii au nevoie de intuitivi pentru: a 1e aduce noi posibilităţi; a 1e suplimenta inventivitatea; a putea sesiza semnele care indică posibilele schimbări viitoare; a se pregăti pentru viitor; a avea entuziasm; a fi atenţi 1a esenţial; a învăţa că merită să te străduieşti pentru bucuriile viitorului ; pentru a 1e sprijini entuziasmul. Tipurile afective au nevoie de cele logice pentru: a analiza, a organiza, a reforma ceea ce este nevoie să fie reformat; a fi consistenţi pe o anumită poziţie; a acorda importantă „legii şi evidentei”; a sta ferm în fata opoziţiei. Tipurile logice au nevoie de cele afective pentru: a persuada; a concilia; a înţelege cum vor simţi oamenii;
320
a stârni entuziasm; a învăţa pe ceilalţi; a vinde; a face reclamă; a aprecia oamenii.
Din perspectiva acestor orientări s-au dezvoltat diferite tipuri de strategii pentru serviciile psihologice de consiliere educaţională, familială, orientare profesională şi chiar pentru modalităţile de interelalionare profesor – student. De exemplu, una dintre liniile de cercetare în consilierea vocatională este determinarea principalelor tipuri de profesii sau alegeri ocupationale legate de tipologia psihologică aşa cum este definită de test.
Aceste liste de preferinţe ocupationale se discută cu subiectul în detaliu, prezentându-se de pildă modul* corn sunt legate de caracteristicile tipologice ocupaţiile care se dovedesc foarte sau deloc atractive pentru un nume tip de personalitate, în căutarea acelor modele care se potrivesc optim candidatului. Se discută astfel de aplicaţii practice ţi pentru diferitele tipuri de situaţii legate de interrelate profesionale sau caracteristicile locului de muncă.
Cercetări importante în ordinea înţelegerii naturii umane au desfăşurat McCrae şi Costa, 1989 (10), încercând să definească simtlarttătile dintre datele de cercetare privind cele cinci dimensiuni majore ale personalităţii, şi datele de cercetare, care rezistă de mai bine de 7 decenii, despre aspectele tipologice st dimensiunile subiacente acestora. De asemenea Dachowski, 1987 (11), descrie importante similarităţi conceptuale între scalele MBT! şi patru dintre cei 5 mari factori ai personalităţii.
Costa şi McCrae, (11), în urma unor studii de corelare a indicilor MBTI cu factorii NEO – PI (autoevaluare) descoperă astfel de covariatii  precum:   extraversia-introversia este  similară  în
321
ambele sisteme; deschiderea, ca dimensiune corespunde intuiţiei opus senzori a lităfii; agreabilitatea este apropiata caracteristicilor tipului dominant afectiv (fafâ de cei logic}, iar dimensiunea conştiinciozităţii este apropiată de dimensiunea raţională opusă celei iraţionale. Studii ulterioare, realizate prin eteroevaluări au replicat determinările anterioare (1992 (13}.
De exemplu, un subiect care în terminologia MBTI este un tip IHTJ poate fi descris ca introvert, deschis Iα experienţe, antagonic şi conştient Singura dimensiune care nu este luată în consideraţie în MBTI, testul fiind centrat pe normalitatea psihologică, este nevrotismul. El apare, în viziunea psihologiei analitice, mai ales ca o rezultantă a tulburărilor echilibrului între conştient şi inconştient, a disfunctfilor datorate unui eu insuficient constituit, sau, în directă rezonantă cu psihologia tipurilor, a incapacităţii conştiinţei de a folosi diferitele procese într-un mod adecvat şi diferenţiat.
Dintre covariafüie cele mai semnificative raportate de Costa şi McCrae, 1992 (14), apar: corelaţiile negative între faţetele El, E2, E3, E4 şi E6 cu dimensiunea introversiei din MBTI; corelaţii pozitive între faţetele Ol, O2, O4, O5, O6 şi funcţia intuiţiei din MBTI; corelaţie pozitivă între faţeta O3 şi funcţia afectivă MBTI precum şi între faţeta A6 şi funcţia afectivă; corelaţii negative între faţetele C2 şi C6 şi dimensiunea iraţională din MBTI.
Autorii consideră că avantajul major al MBTI asupra altor teste de personalitate este utilitatea lui prin modalităţile pertinente în care sunt descrise subiectului aspectele personalităţii sale; acest avantaj devine capital în munca de consiliere (1989,(15).
322
3. ALTE TESTE: PREZENTAREA SUCCINTĂ A INVENTARULUI DE PERSONALITATE SINGER-LOOMIS ■ S.LI.P. (8 moduri cognitive ale personalităţii şi interacţiuni posibile).
Testul privind tipologia personalităţii sau stilul cognitiv reprezintă o creaţie ulterioară, din necesitatea de a lua în consideraţie, mai nuanţat, spun autorii, faptul că Iα o parte dintre subiecţii testaţi de regulă prin MBTI nu se relevă opoziţia dintre funcţiile polare. Mai degrabă, şi acest aspect este mai evident în fapt Iα categoria persoanelor creative, ne confruntăm cu o situaţie neprevăzută în MBTI, şi anume, subiectul creativi se dovedesc capabili să utilizeze diferenţiat funcţii „ireconciliabile” aplicând, atunci când situaţia o cere, capacităţile de evaluare afectivă, pantru ca, ulterior să comute pe judecarea logică a datelor. Lα fel, Iα nevoie, un creativ poate utiliza capacităţile de prezentificare ale senzoriali tatii, pentru ca, pe un alt plan, să utilizeze Iα fel de adecvat funcţia intuitivă.
Din această perspectivă, testul aduce un plus de nuanţare în interpretarea Myers-Briggs, de altfel sistematică, dar prea „atomistă” care de dragul taxonomizării pierde din vedere aspectul fundamental al funcţionării psihismului: unitatea actuală dintre conştient şi inconştient, faptul că funcţionarea psihică nu se reduce niciodată Iα ceea ce se întâmplă Iα nivelul conştiinţei, Iα deciziile şi modalităţile de operare ale eului conştient. Faptul psihic este o rezultantă a întregului sistem functional. Deşi, de exemplu, funcţia cognitiv-logică poate fi domiantă pentru conştiinţa unui subiect, procesarea datelor înseamnă şi senzorialitate şi intuiţie şi afectivitate. Unii subiecţi au un eu suficient de puternic ca să nu reprime contribuţiile procesărilor
323
paralele şi sä apeleze Iα acestea ca variante posibile, perfectionându-si capacitatea de a comunica, de a se deschide spre noi conţinuturi sau perspective posibile.
Jung, în studiile asupra creativilor si creativităţii considera această capacitate de a induce schimbări de planuri de conştiinţă ca atribut esenţial uman care este susţinut de procesul de individuare, de dezvoltare a psihismului subiectiv prin diferenţierea funcţiilor şi atitudinilor conştiinţei (16): „Cercetătorii au arătat că există tot felul de căi prin care intelectul conştient nu este numai influenţat de inconştient, ci, în fapt, dirijat de acesta”. Referindu-se direct Iα creativ, Jung precizează (17}: „Poetul care se identifică cu procesul creativ este cel care de Iα bun început este în acord când imperativul inconştientului începe să funcţioneze. Celălalt tip de poet, care resimte forţa creativă ca pe ceva străin, este cel care, din diverse motive nu intră în acord cu inconştientul şi este surprins de acesta în necunoştinjă de cauză (în dezacord).” „Nu este de ajuns să cunoşti dacă poetul aparţine tipului extrovert sau introvert de vreme ce oricare dintre tipuri are posibilitatea să lucreze cu o atitudine introvertită într-un anumit moment şi cu una extravertită în altul. Acelaşi poet poate adopta atitudini diferite fată de munca sa în momente diferite, de care depind standardele pe care trebuie să 1e aplicăm” (18).
Explicând mecanismul dinamicii psihice în actul creaţiei artistice, Jung se referă Iα o dualitate inerentă (19): „Orice persoană creativă este o dualitate sau sinteză de aptitudini contrare. Pe de o parte este o fiinţă umană cu o viată personală, pe de alta, este un proces creativ impersonal…Arta este un tip de impuls înnăscut care prinde individul şi-l face propriul ei instrument”. Pentru Jung, modalităţile care intervin în creaţie sunt
324

două, cea psihologică si cea vizionară: „Modul psihologic are de-a face cu materiale obţinute din tărâmul conştiinţei umane -de exemplu cu materiale care tin de şocurile emotionale, de trăirea pasiunilor şi crizelor destinului uman în general -tot ceea ce tine de viata conştientă a omului, de sentimentele sale în particular… Când avem de-a face cu modul psihologic de creaţie artistică, nu ne întrebăm niciodată din ce constă materialul, sau ce înseamnă. Dar această întrebare ni se impune imediat ce ajungem Iα modul vizionar de creaţie. Suntem uimiţi, confuzionati, puşi în gardă, chiar desgustafi – şi cerem comentarii şi explicaţii. Nu ne reaminteşte de nimic din viata umană cotidiană, ci mai degrabă de vise, temerile din coşmaruri, recesiuni întunecate ale mintii cărora 1e dăm uneori un sens eronat”. Acest al doilea mod, reprezintă contribuţiile psihismului abisal, impersonal, care se exprimă prin conţinuturi stranii pentru conştiinţă, dar pe care omul obişnuit şi 1e reprimă, iar creatorul 1e exprimă, 1e dă curs, 1e dă posibilitatea să se exprime prîntr-un produs sau imagine simbolică.
Testul SLIP porneşte de Iα caracteristicile fundamentale ale celor 8 moduri cognitive fundamentale, respectiv cele patru tipuri de funcţii fără a 1e separa de dimensiunea atitudinală extraversie-introversîe, în măsura în care nici Jung nu separa atitudinile ca entităţi care există independent de funcfii. Funcfiile pune, spune Jung, sunt deosebit de greu de găsit ca atare pentru că orice individ utiilizează ambele atitudini şi, în diferite măsuri, toate cele patru funcţii. Autoarele consideră (20) că există 8 moduri cognitive, fiecare constând dintr-o combinare a orientării sau atitudinii şi a funcţiei: gândirea introvertä (IT), simţirea introvertă (IF), senzaţia  introvertă (IS),  intuiţia  introvertä (INJ,
325
gândirea extravertä (ET), simfirea extravertă (EF), senzaţia extravertă (ES) şi intuiţia extravertä (EN). Orice om, în decursul formării sale ontogenetice, datorită cursului natural al energiei, influentelor parentale şi educaţionale, a învăţării derivate din experienţă, îşi dezvoltă o structurare unică, personală a celor 8 moduri cognitive. Acest model sau patern particular al modurilor cognitive Iα nivelul fiecărui individ constituie stilul cognitiv individual sau tipul psihologic al persoanei. Intre modurile cognitive există anumite intractiuni, o dinamică care poate fi determinată prin SLIP, mai ales în privinţa legăturii dintre modul cognitiv dominant şi cel sau cele care îl urmează ca frecventă.
In construirea itemilor pentru SLIP, s-a încercat stabilirea validităţii de conţinut rămânând în interiorul modalităţilor descriptive dezvoltate de Jung. De exemplu, Jung descrie senzaţia ca funcţie prin care se primeşte informaţia prin intermediul simţurilor; itemul care se referă Iα senzaţie va specifica receptarea neinfluentată a informaţiei. Astfel nu este adecvat sä fie folosit pentru scala de senzorialitate un item care are în conţinut referiri Iα lipsa de imaginaţie sau a gândirii concrete. Aceşti item! se vor construi pentru intuiţie şi respectiv, gândire, chiar dacă se referă în fapt Iα o slabă dezvoltare a acestor din urmă funcţii.
Versiunea originală a SLIP a fost construită în 1975 de Singer şi Loomis şi consta din 20 de situafii care specificau o stare afectivă interioară pentru subiect. Situaţiile utilizate în SLIP cuprind taxonomia dezvoltată de Pervin (21). Pentru fiecare situaţie sunt prezenate 8 răspunsuri posibile, fiecare reprezentând câte unul din tipurile cognitive fundamentale jungiene. Subiectul trebuie să evalueze adecvarea pentru sine a fiecărei variante de răspuns acordând note de Iα 0 = niciodată 1a 6 = întotdeauna.
326
Rezultatele lotului experimental au fost analizate factorial {Loomis}. Factorii care au apărut acopereau 33.9 % din varianta comportamentului şi sprijineau validitatea constructelor jungiene: simtfre, intuifîe, gândire, senzorialitate introvertă şi senzorialitate extravertă (22).
Bazându-se pe analiza factorială realizată pe această primă versiune, testul a fost revăzut. în prezent se lucrează cu versiunea a ill-a a testului SLIP care confine 16 scale: cele 8 moduri cognitive, scalele pentru cele 4 funcţii, scalele de introversie şi extraversie precum şi scalele pentru modul de procesare rational şi perceptiv. Cele 8 moduri cognitive sunt scalele de bază standard ale testuiui, celeleite 8 fiind combinaţii ale scalelor de bază adecvate. Manualul indică şi datele tehnice ale studiilor. Referitor 1a validitatea de conţinut aceasta a fost examinată prin intermediul unor analişti jungieni sau a unor terapeuţi cu orientare jungiană, realizându-se modificări ia sugestia lor. S-au îndepărtat din versiunea originală situaţiile considerate ca nediscriminative.
Validitatea de construct a fost verificată prin analize factoriale aplicate pe un lot de 1188 subiecţi. Analiza factorială a determinat 4 . factori care acoperă 26.73% din varianta comportamentului (23).
Primul factor a fost denumit judecată (raţionament reflexiv) şi constă din 19 îtemi din scalele de introversie şi 21 iremi de scalele de extraversie. Itemii conţin referiri Iα planificarea sau organizarea proprie ori a altora. Planificarea reprezintă un element reflexiv, ceea ce a condus Iα interpretarea acestui prim factor ca şi „judecată” în concordantă cu ceea ce Jung denumeşte procesarea prin organizare, planificare, raîionare ca funcţii rationale, de judecare. Dintre itemii care au o încărcătură înaltă
327
în acest factor apar: „să fiu într-o poziţie în care îmi pot organiza munca cu maximă eficientă (.544); sau ” să-mi amân îndatoririle, să fac un duş, să beau ceva şi să ascult muzică (-.360).
Factorul II acoperă 6.98% din variantă, şi a fost de asemenea denumit judecată (raţionament activ). Este similar primului factor în ceea ce priveşte aspectul de organizare raţională şi de planificare, dar diferă în sensul unei active implementări a planurilor. Din cei 41 de itemi, 30 fac parte din scalele de extraversie, 11 din cele de introversie. Cα exemple de itemi încărcaţi în acest factor: „mă ofer volutar sa iau legătura cu vecinii pentru a strânge fonduri pentru persoane în suferinţă” (.579); sau „pledez pentru o comisie care să cerceteze ce s-a întâmplat cu exactitate şi cum apare situaţia în prezent (.503)”.
Factorul HI acoperă 6.86% din variantă, a fost. denumit perceptiv; conţine 26 de itemi din scalele de introversie şi 17 din cele de extraversie. Dintre itemii încărcaţi în acest factor: „devin conştient de ceea ce fac propriului corp (.495)”; „fac ce pot pentru a mă întreţine acasă cu hrană, băutură, TV, muzică şi hobiuri (.426)”; „îmi concentrez eforturile pe proiect nu pe persoană (-.257)”.
Factorul IV acoperind 4.73% din variantă a fost denumit perceptiv (afectiv); constă din 15 itemi dtn scalele de introversie şi 12 din cele de extraversie. Cα exemple de itemi încărcaţi în factorul IV: „mă îngrijorează că poate unii cred că nu sunt capabil să-mi fac sarcinile profesionale (.518)”; „stau întins şi mă întreb ce s-a întîmplat (.461)”; „mă deprim şi doresc să fi putut face ceva (.439)”.
Conform teoriei ce stă Iα baza acestui test, spre deosebire de MBTI, o persoană completă poate avea capacitatea de a percepe
328
si cunoaşte lumea într-o multitudine de feluri şi este capabiiä sä utilizeze toate cele 8 moduri cognitive de bază. Aceste moduri cognitive sunt aranjate în ordinea frecventei cu care sunt utilizate, ultimul, al optulea, fiind cel mai puţin utilizat deci va fi considerat ca modul cognitiv cel mai puţin diferenţiat. O persoana poate avea mai multe moduri cognitive bine-dezvoltate iar unul dintre aspectele care Indica o personalitate bine adaptata este tocmai faptul că modul cognitiv cel mai bine dezvoltat, diferenţiat, nu este izolat ci funcţionează armonios cu unul sau două alte moduri cognitive. Cel mai adesea această interacţiune are loc între modul cel mai dezvoltat şi cel de al doilea mod în ordinea gradului de dezvoltare şi frecventă. Manualul furnizează descrieri tip de comportamente, atitudini, reacţii specifice unor asemenea interacţiuni. Aceste moduri se regăsesc în test prin faptul că primesc cele mai mari, prime două scoruri. Dacă însă un individ are 3 sau 4 moduri înalr dezvoltate în profilul testului SLIP, fie similare ca punctaj, fie despărţite doar de câteva puncte, trebuie examinate toate posibilele interacţiuni între acele moduri înalt dezvoltate. In acest context, şi în acord cu teoria jungiană, modul cognitiv cei mai puţin diferenţiat, ultimul ca frecventă în profilul testului, este cel care este posibil sä erupă abrupt, persoana simtindu-se prinsă într-un mod de funcţionare cu care nu este familiarizată (24). „Acest comportament nu-mi aparţine”, „Nu sunt eu cei care am făcut ce am făcut”, sunt doar câteva astfel de exemple. Aspectul pozitiv al acestor emergente este noutatea unui mod neobişnuit de a simţi, judeca, intui, vedea lucrurile, care aduce o nouă provocare spre schimbare din rutină, spre a descoperi ceva nou despre şi pentru sine. Modul cognitiv cel mai puţin diferenţiat va sparge vechile modele de conduită sau seturile
329
atitudinale  şi  va  pregăti  situaţia  pentru  schimbarea psihică, transformarea şi dezvoltarea personalităţii.
Din această perspectivă manualul furnizează şi aspectele probabile pentru acele funcţii de bază care sunt inferior dezvoltate, aspecte care pot fi utilizate ca atare în aprecierea personalităţii prezente, dar şi anticipativ, pentru consilierea privind direcţiile de schimbare cele mai probabile şi plauzibile.
330
4. NOTE BIBLIOGRAFICE
– Singer J., Loom is M,, 1988, interpretive Guide for the SUP, C.P.P., Palo Alto,
p.l9
– Briggs-Myers I., McCaulley M.H., 1985, Manual: A guide to the development
and use of the MBTI, C.P.P., Palo Alto
– Jung CG., 1971 (1921) Psychological Types, Definitions, C.W. 6, Princeton
Univ. Press, par. 835 836; termenul german gefühl nu are o acoperire într-o
traducere românească corectă; înseamnă simţire cu sensul afectivităţii nu al
senzorialiîătii. De asemenea, în psihologia tipurilor funcţia afectivă a simţirii se
referă !a capacitatea de a evalua valoric lumea, realul, pe sine si nu Iα emoţiile
însoţite de manifestări psihosomatice care corespund trăirii nediferentiate a
oricărui fapt psihic. Traducerea termenului prin sentiment, ar limita conţinutul în
măsura în care în definirea curentă sentimentul reprezintă unul dintre procesele
afective superioare. Pentru detalii se pot consulta paragrafele 723 – 729
– op. cit. p. 58 -59
– op. cit. p. 60
– Jung CG. din C.W.6 studiu! „A Psychological theory of types” (1931), par.
956; de asemenea, referitor 1a funcţia cea mai puţin dezvoltată, cea care
rămâne forma prin care se exprimă predominant inconştientul: „un criteriu de
recunoaştere esenţial al inferiorităţii unei funcţii este faptul că nu-şi poate fi sieşi
suficientă si este dependentă mereu de oameni ori circumstanţe, că dâ naştere Iα
diferite dispoziţii psihice, că nu ne putem baza pe folosirea ei Iα nevoie, că este
sugestibilă şi are un caracter labil. Funcţia inferioară ne situează mereu în
dezavantaj pentru că nu o putem directiona ci, mai degrabă, suntem victimele
ei”
– op. cit. p.65
– op. cit. p.70
– op. cit. p. 71

– McCrae R.R., Costa P.T.,  1989, Reinterpreting the Myers Briggs Type
Indicator from the perspective of the five-factor model of personality, Journ. of
Personality, 57, 17-40
– Dachowski M.McC, 1987, A convergence of the tender-minded and the
331
tough-minded?, American Psychologist, 42, 886 – 887
■ Costa P.T., McCrae R.R., 1989, NEO PI / FFI Manual, PAR., Odessa
Florida
– Costa T.P., McCrae R.R., 1992, Revised NEO Pi & NEO FFI, Professional
manual, P.A.R., Odessa Florida, p. 53
– op. cit., p. 47
– op. cit., p. 11
– Jung C.G., 1966, On the relation of Analytical psychology to poetry,
C.W.I 5, Routledge & Kegan, London, par. 114
– op. cit. par 115
– op. cit. par 117
-Jung C.G., 1966, Psychology and literature, C.W.I5, Routledge & Kegan,
London, par. 143
– Singer J., Loomis M., 1985, The Singer-Loomis Inventory of Personality,
Manual, C.P.P., Palo Atto,p.2
– Pervin LA., 1984 (ed. a IV-α), Personality: Theory and research, Wiley,
New York
– Loomis M., 1982, A new perspective for Jung’s typology, Journ., of
Analytical Psychology, 27, 59 – 69
– op. cit., p.22
– v, nota 6
332
VIII ALTE CHESTIONARE – INVENTARE DE
PERSONALITATE PREZENTARE SUCCINTĂ
Chestionarele prezentate până în această secvenţa a lucrării au un aspect comun semnificativ: autorii lor au dublat munca de cercetători şi creatori de instrumente de evaluare cu efortul considerabil de a structura în plan teoretic un mode! al personalităţii, sau de a pleca de Iα un astfel de model subsumând chestionarul cadrului teoretic.
Acest ultim capitol al cârtii cuprinde prezentarea unor chestionare care, prin contintul lor, fie sunt mai focalizate pe un -unele aspecte ale personalităţii, fie, deşi au ca scop surprinderea personalităţii în ansamblu, azi au fost treptat înlocuite de marile chestionare ale personalităţii prezentate anterior. Drept urmare, ele pot servi pentru evaluarea unora dintre aspectele mai puţin generale, sau, uneori servesc drept instrument de comparaţie în studiul validităţii.
Vom prezenta toate aceste instrumente succint prin prisma caracteristicilor sau factorilor specifici pe care îi evaluează. In situaţia în care există un cadru teoretic explicativ, sau un punct de vedere al autorului testului deosebit sau divergent de cele ce au
333
fost prezentate, vom circumscrie respectiva abordare dacă este importanta în interpretarea datelor.
1. CHESTIONARUL     DE     NEVROTISM     Şl     PSIHOPATIE PICHOT – P.N.P.: DIMENSIUNIŞI SPECIFICUL INTERPRETĂRII
■ Testul P.N.P., paranoic – nevrotic – psihopat, a fost publicat în 1958 de psihiatrul francez Pichot (1) ca probă care se adresa unor colectivităţi civile şi/sau militare cu un grad mai redus al formării intelectuale, cu scopul decelării rapide a celor care prezintă un tablou psihologic care, prin amploarea simptomatologiei patologice, atinge nivelul anormalităţii.
Cele trei direcţii sondate sunt tendinţele paranoide, tendinţele nevrotice şi tendinţele psihopate – P.N.P.
Testu! se distinge de un chestionar obişnuit în măsura în care autorul, utilizând toate datele de cercetare disponibile, ajunge Iα concluzia că un chestionar este insuficient când se adresează doar pârtii conştiente a psihismului, şi încearcă introducerea planului inconştient, prin două probe quasiproiective a căror valoare diagnostică fusese deja probată: un test asociativ-verbal cu alegere forţată derivat dintr-un instrument britanic – Crown Word Connection List dar bazat pe experienţa testelor asociative americane derivate din experimentul şi testu! lui Jung, şi un test de gusturi alimentare construit de autor pe baza recunoscutei tendinţe a nevroticilor de a refuza un număr crescut de alimente (comportament ideosincratic). In ambele, alegerile subiectului pot indica fie normalitatea definită ca lipsa de manifestare a unui complex  inconştient,   fie  anormalitatea,   prin  prevalenta  unor
334
alegeri simptomatice.
Testul confine patru scale. Prima este scala de sinceritate, care reprezintă preluarea scalei similare din MMPI. interpretarea scalei se face asemănător normelor pentru MMPt.
Scala a doua vizează dimensiunea nevrotismuluî; este alcătuită din trei probe astfel ca nota finală va reprezenta însumarea ponderată a scorului standard (note T) Iα: proba de gusturi alimentare, proba de asociafii verbale şi Iα chesHonartul propriu-zis al scalei. Itemit au fost selectaţi prin experimentare din The Maudsley Medical Questionnaire. Gradu! de manifestare al tendinţelor nevrotice este semnificativ când nota T depăşeşte 70; indicele de gravitate este dat de depăşirea unei note T de 80.
Scala a treia vizează tendinţele paranoide; itemÜ au fost selectaţi experimental din scalele Guilford Martin Personal Inventory şi scala Pα din MMPI. Graduf de semnificaţie patologică al notei T creşte odată cu nivelul 70. Este de asemenea semnificativă gruparea L ridicat & Pα ridicat care pot creşte siguranţa diagnosticului de rigiditate interpretativă caracteristică paranoiacului.
Scala a patra vizează tendinţele psihopate; itemii au fost selectaţi prin experimentare din scala similară a MMPÎ. Scala are aceleaşi coordonate interpretative ca cea din care a fost derivată.
Datele tehnice prezentate în chestionar privind procedura de validare permit într-o proporţie semnificativă punerea unui diagnostic nosologic (40% pentru psihopatie, 52% pentru paranoie, 51% pentru nevrotism} sau a unui diagnostic privind gradul de patologie psihică (27% pentru psihopatie, 45% pentru paranoie, 43% pentru nevrotism). Totuşi, este posibil să existe cazuri de subiecţi care prezintă o alta limită patologică decât T
335
70. in principiu, există o probabilitate maximală ca un subiect care are o notă ridicată Iα una dintre aceste scale, sau ridicată şi predominată fată de ridicarea celorlalte scale, să prezinte patologia incriminată de scala respectivă.
Dacă notele T nu depăşesc 70 nu se poate vorbi de trăsătură / trăsături patologice, ci doar de tendinţe care se situează în limite normale. Astfel de subiecţi cer un examen aprofundat.
Când notele T sunt inferioare lui 70 însă nota de Iα scala de nesinceritate L depăşeşte limita putem diagnostica tendinţa subiectului de a se prezenta într-o lumină favorabilă, conştientă sau nu. Un astfel de profil va cere un examen mai complet care să deceleze între rigiditatea paranoicului şi dorinţa subiectului de a răspunde conform dezirabilităfii sociale.
2. INDEXUL CORNELL
DIMENSIUNI Şl INTERPRETARE
Scopul testului este asemănător celui al PNP: sa evalueze rapid un număr mare de subiecţi privitor Iα unele tendinţe psîho-patologice. In acelaşi timp, prin forma în care a fost construit se constituie şi ca un ghid de interviu pentru cei 1a care se constată fie tulburări psihosomatice serioase, fie neuro-psihiatrice.
Chestionarul a fost construit de un grup de psihologi şi psihiatri de Iα Universitatea Corneli în timpul celui de al doilea război mondial, Iα cererea Oficiului de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare. Prima formă a fost denumită Cornell Selectee Index şi a fost utilizată mai ales ca mijloc de diagnosticare rapidă în centrele de
336
recrutare. Cuprinde două tipuri de probleme: itemi care diferenţiază clar între subiecţii cu serioase tulburări de personalitate ţi cei färä astfel de aspecte; itemi care se referă Iα tulburări somatice. Acestora li s-au adăugat un număr de itemi referitor Iα comportamentul în serviciile armate.
Lα sfârşitul războiului, aceşti itemi cu specific militar au fost modificaţi, construindu-se o nouă versiune Corneli Index N2 (2) cu 101 itemi: 64 din CSI (N), 36 de itemi adăugaţi si un item introductiv.
Corneli Index are itemii cu o transparentă evidentă, formularea este directă, chestionarul este un interviu aplicat simultan pe un număr mare de subiecţi. Răspunsurile sub forma Dα sau Nu afirma sau neagă un aspect patologic (în afara itemîlor 20, 69, 82, 87 unde cheia este inversată). Există un număr de 12 itemi speciali, denumiţi „stop” al căror grad de semnificaţie patologică este major (ca de exemplu: „Ati fost deja internat într-un spital psihiatric”, „Ati avut deja convulsii”, „Ati fost arestat de mai mult de trei ori”, etc}. Dacă în protocolul de răspuns este marcat prin Dα un astfel de item stop, el se constituie ca o indicaţie pentru continuarea interviului printr-un dialog anamnestic aprofundat. Itemii stop ai testului sunt: 32, 33, 55. 56, 57, 78, 79, 88, 90, 91, 93, 95. Deşi reprezintă o îmbunătăţire considerabilă a probei, itemii stop nu echivalează cu o validare propriu-zisâ a chestionarului şi nici nu-i îmbunătăţesc validitatea (3),
Conţinuturile itemilor testului sunt, în general, grupate pe diferite tipuri de problematici psihosomatice sau neuro-patologice astfel: deficientele de adaptare exprimate printr-o afectivitate dominată de temeri, frică, insuficientă (itemii 2- 19); reacţii afective patologice, mai ales depresie (itemii 20 – 26); nervozitate
337
şi anxietate (itemii 27 – 33): simptome psihosomatice neurocirculatorii (îtemu 34 – 38); reacţii patologice de spaimă (itemii 39 -46); simptome psihopatologice altele decât cele de rnai sus (itemii 47 – 61); ipohondrie şi astenie (itemii 62 – 68); simptome psihosomatice gastrointestinale (ttemii 69 – 79); sensibilitate şi excesivă neîncredere (itemii 80 – 85); tulburări psihopate (itemii 86 -101).
Interpretarea testului, în funcţie de scopul utilizării, se poate reliza prin (4): 1 .considerarea subiecţilor care au depăşit un număr de 23 de ttemi cu răspuns patologic ca având tulburări psihopatologice semnificative; 2. subiecţii care au depăşit un număr de 13 răspunsuri afirmative sunt consideraţi ca având tendinţe psihopatologice; 3. chiar dacă nota este inferioară lui 13, dar există cel puţin un răspuns afirmativ 1a un item stop, subiectul este îndrumat spre interviul anamnestic aprofundat.
Proba poate fi aplicată fie pe loturi largi de subiecţi pentru a decela pe cei cu o problematica psihiatrică, fie ca test secundar pentru nuanţarea situaţiei unui subiect care are o cotă ridicată Iα o scală de nevrotism a altui chestionar sau se plânge de dificultăţi de adaptare profesională / maritală / şcolară..
3. CHESTIONARUL WCÖDWORTH-MATHEWS: DIMENSIUNI Şt INTERPRETARE
Inventarul prototip pentru auto-evaluări în problematica personalităţii este creat de Woodworth, 1918, în timpul primului război mondial ca o încercare de a standardiza interviul psihiatric pentru α-l adapta unei testări pe loturi largi de subiecţi, cu denumirea Woodworth Personal Data Sheet (5). Era un instrument
338
format din 116 ifemi formulaţi şi experiementati prin loturi de normali vs. loturi de subiecfi cu tulburări neuropsihologice. Corneli Index este, în acest sens, reprezentantul modern al acestui mode! de Iα începutul secolului.
Dintre variatele adaptări si revizii care au urmat, cea mai cunoscută este Woodworth-Matheus Personal Data Sheet (6), utilizabil pentru copii si adolescenţi.
Această variantă are 76 de itemi care contribuie Iα una sau mai multe dintre scalele chestionarului.
Scalele sunt: 1. emotivitate simplă (coeficient de ponderare 28); 2. tendinţe obsesive şi psihastenice (coeficient 24); 3.tendinţe schizoide (coeficiient 30); 4. tendinţe paranoide (coeficient 20}; 5. tendinţe depresive şi ipohondriace (coeficient 26); 6. tendinţe impulsive şî agresivitate (coeficient’ 36); 7. tendinţe spre instabilitate (coeficient 52); 8. tendinţe antisociale (coeficient 52).
Itemii sunt transparenţi, fără a exista o preocupare pentru controlul atitudinii subiectului fată de probă. Se răspunde prin Dα sau Nu, majoritatea răspunsurilor Dα fiind cele prin care subiectul îşi recunoaşte, respectiva manifestare sau fapt psihic.
Sistemul de cotare ponderează nota Iα fiecare dintre scale pentru a aduce Iα unitate interpretarea. Astfel, dacă valorile până 1a 1 20 de puncte sunt considerate „în limita normalului”, valorile care depăşesc acesta limită sunt interpretabile în sensul fie a tendinţei spre a manifesta simptome caracteristice pentru scala respectivă, fie, dacă trec de 240 de puncte, indică tendinţe comportamentate din ce în ce mai accentuate.
Chestionarul, deşi încă utiiizat în unele laboratoare, este depăşit atât moral prin noua orientare în diagnoza psihiatrică, cât
339
mai ales tehnic, prin inconsistenta studiilor de validare.
4. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE GUILfORD-ZIMMERMAN DIMENSIUNI Şl INTERPRETARE
Pornind de ia metodele interviului clinic şi anamnestic, Guilford construieşte înainte de 1950 o serie de chestionare, fie ca unic autor – inventarele SEM şi STDCR, fie împreună cu Martin -chestionarele Personel inventory, Inventory of factors Gamin.
Chestionarele citate reprezintă rezultatul unut efort de cercetare si de calcul a intercorelatiilor itemilor mai multor tipuri de chestionare (7). în urma acestor studii au fost identificaţi 13 factori: introversia socială S; introversta cognitivă T; depresia D; tendinţa cicloidă; rhathymia R; activismul general G; ascendentă vs. submisivitate A; masculinitate vs. feminitate M; inferioritate I; nervozitate N; obiectivitate O; cooperare Co; agreabtlitate Ag. Inventarul de factori STDCR acoperă primii cinci factori descoperiţi prin analiza factorială aplicată unor chestionare de introversie – extraversie. GAMIN include pe ceilalţi 5 factori. Iar ultimii 3 fac obiectul lui GM Personal Inventory.
In 1949 Guilford publică Guilford Zimmerman Temperament Survey (8) care include 10 trăsături majore ale personalitöfü identificate: 9 sunt identice cu cele incluse în chestionare anterioare, deşi pentru unele s-a schimbat denumirea pentru simplificare şt o mai mare claritate. Iar una dintre trăsăturile evaiucrte reprezintă o combinare a două dintre trăsăturile înalt corelate din chestionarele anterioare.
Dimensiunile în noua formă sunt: G, activitate generală, cu 30
340
item! care se referă Iα aspecte precum plăcere pentru viteză, grabă, vitalitate, plin de viată, producţie şi eficientă vs. lent, deliberativ, oboseşte uşor, Ineficient; /?, autocontrol cu aspecte precum seriozitate, deliberare, persistenta vs. indiferenta, impulsivitate, plăcere pentru excitare (rhathymia); A, ascendentă, aspecte precum autoapărare, conduce, vorbeşte în public, stăpân pe sine vs; submisivitate, ezitare, evită plin de precauţie; 5, sociabilitate prin caracteristici precum a avea mulfi prieteni, a căuta contacte sociale vs. prieteni putini şi timiditate (întroversre socială); E, stabilitate emoţională prin egalitatea dispoziţiei, optimism, calm vs. fluctuarea dispoziţiei, pesimism, reverie, excitabilitate, sentimente de vinovăţie, nelinişte, singurătate şi o proastă sănătate (combinarea factorilor C şi D); O, obiectivitate caracterizată prin hiposensibiiîtate vs. hipersensibilitate, centrat pe sine, suspicios, „intră în necazuri”; F, prietenie prin toleranta acţiunii ostile, acceptarea dominării, respectul pentru ceilalţi vs. beligerant, ostil, cu resentimente, dorinţa de a domina, dispreţ fata de alfir {agreabilitate); T, reflexivitate prin reflexiv, observă pe altfi si pe sine, echilibru mental vs. interes fata de activităţi concrete, se descumpăneşte uşor (gândire introvertă); P, relaţii personale, toleranta oamenilor, încredere în instituţii sociale vs. caută mereu gresala, critica instituţiile, suspicios, îşi plânge de mila (cooperare); M, masculinitate prin interes pentru activităţi masculine, nu se deşgusta uşor, aspru, dur, îşi inhiba expresia emoţiilor, dezinteres pentru îmbrăcăminte şi stil vs. interes în activităţi şi preocupări feminine, se deşgusta uşor, temător, romantic, exprimă emoţiile.
In interpretare se pune accent şi pe intercorelarea datelor. Astfel, o notä ridicată Iα un factor poate modifica prognosticul
341
dacö este asociată cu o notă scăzută 1a un alt factor: de exemplu, un grad ridicat de dominantă asociat unei note scăzute 1a agreabilitate, conduce spre imaginea unui stil dur, autoritar; un-grad ridicat Iα stabilitate emoţională asociat unei activităţi scăzute conduce spre Ipoteza unui comportament comod, leneş.
Inventarul confine 300 de itemi, .câte 30 pentru fiecare scală factorială, exprimaţi prin expresii afirmative, majoritatea cu directă relevantă pentru persoană şi doar putini reprezentând generalizări / abstractizări.
Ceea ce se reproşează chestionarului este lipsa de validare empirică şi lipsa de control a atitudinii subiectului fată de probă. Este utilizat fie în selecţia profesională, fie în orientare şi consiliere profesională.
O posibilă metodă pe care o sugerează autorii (9) este de a j
corecta fiecare factor în două părţi: itemii pari şi itemii impari, nu j
atât pentru calculul fidelităţii, ci pentru a vedea dacă subiectul se \
comportă egal fată de trăsătura respectivă. Dacă cele două j
jumătăţi sunt în acord -luându-se în consideraţie eroarea
standard, interpretarea, poate decurge normal; dacă însă I
diferenţa depăşeşte valoarea a două erori standard, rezultatul j
poate fi pus Iα îndoială. în măsura în care Iα acelaşi subiect există !
mai multe diferente Iα fel de mari, depăşind dublul erorii standard, ‘ j
este suspicionat ansamlul rezultatelor profilului. |
Una dintre posibilele explicaţii pentru o astfel de situaţie este i gradul de tensiune psihică şi de conflicte intrapsihice. Numărul \ mare de diferente cu valori peste dublu! erorii standard admise j devine astfel un indice ce semnalează gravitatea tulburărilor j psihice.
Una dintre re-analizele datelor lui Guilford I-α condus pe
342
Thurstone Iα concluzia că 7 dintre factori sunt suficienţi pentru a justifica varianta comportamentală. Astfel, dimensiunile activ, viguros, impulsiv, dominant, stabil, sociabil, reflexiv formează scalele chestionarului derivat Thurstone Temperament Schedule, TTS construit în 1950 (10).
5. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE STRELAU – STI R DIMENSIUNI Şl INTERPRETARE
!ntr-un studiu sintetic din 1991 (11), Angleitner realizează şi o diferenţiere între chestionarele de evaluare a trăsăturilor personalităţii şi cele pentru evaluarea aspectelor temperamentuale: dacă pentru primele primează evaluări în termeni de frecventă (poziţia unei persoane de-a lungul variabilei evaluate este în funcţie de frecventa comportamentului înregistrat}, pentru testele care implică aspecte psihofiziologice paradigma este a intensităţii (itemü accentuează intensitatea manifestărilor trăsăturii avute în vedere). în consecinţă, datele psihofiziologice au o mai mare legătură intrinsecă cu stările psihice decât cu trăsăturile proprîu-zise, circumscriind aria temperamentului. Trăsăturile, temperamentale sunt trăsături ale personalităţii, dar rădăcinile lor sunt în mare parte în biologic.
Există o multitudine de chestionare care îşi propun să măsoare aspectele temperamentului, fie explicit, de exemplu chestionarul SSS – Sensation Seeking Scale (scala de căutare a senzaţiei) al lui Zuckermann, 1979 (12), fie implicit, prin natura teoriei autorilor, şi am studiat deja chestionarul EPI al lui Eysenck.
Unul dintre autorii europeni recunoscuţi deja de decenii pentru
343
studiile sale experimenateaie şi interculturate privind trăsăturile temperamentale sau a configuraţiilor de trăsături, creator de chestionare este Strelau. Teoria reglatorie a temperamentului, RTT (12), a fost prezentată în mod sistematic în monografia din 1983. Lα data respectivă teoriei lipsindu-î partial operationalizarea termenilor şi, în cea mai mare măsură, instrumentul sau instrumentele de eva!uare,o serie de studii experimentale şi prezentări ulterioare, Strelau, 1 985, 1989, Strelau şi Plomin 1992 (14), au reluat şi adâncit diferitele aspecte teoretice. RTT consideră că trăsăturile temperamentale se referă 1a caracteristicile formale ale comportamentului, care se evidenţiază în caracteristicile nivelului energetic şi în aspecte temporale. Sunt două dimensiuni fundamentale ale temperametuiui responsabile de diferentele în caracteristicile energetice ale comportamentului: reactivitatea şi activitatea. Reactivitatea se revelă în intensitatea reacţiilor Iα stimuli, cu aspecte care circumscriu sensibilitatea, capacitatea de lucru. Activitatea este o trăsătură temperamentală care se evidenţiază în cantitatea şi gama de acţiuni preluate de subiect (comportamente direcfionate spre scop). Aspectul temporal antrenează 6 caracteristici ale temperamentului; mobilitatea, persistenta, recurenta, regularitatea, viteza de reacţie, tempoul reacţiei; dintre acestea doar mobilitatea a primit suficiente confirmări empirice.
Chestionarul ce initial se numea Strelau Temperament Inventory STI, prezintă o variantă: ST! R (revăzut). Recent, 1993 (15), Strelau construieşte FCB-Tl, Inventarul de temperament privind caracteristicile formale ale comportamentului
Construcţia acestor chestionare se bazează pe o strategie rational-empirică pentru care teoria lui Pavlov privind tipurile de
344
activitate nervoasă superioară a constituit punctul ele pornire.
Cele patru scale sunt: forfa excitaţiei SE, forţa inhibiţiei SI, mobilitatea proprietăţilor sistemului central nervos MO, echilibrul proprietăţilor sistemului centrai nervos B. Scalele propriu-zise sunt formate din 17 definiţii ale componentelor: 7 pentru SE, 5 pentru SI, 5 pentru MO iar B este o scală secundară care indică proporţia dintre SE şi S!.
Construind chestionarul Strelau, 1983 şi ulterior în colaborare cu Angleitner (16) au considerat proprietăţile S.N.C, ca trăsături generale care se pot evidenţia în toate tipurile de temperamente, în caracteristicile motorii, în activitatea verbală, în reacţiile emoţionale.
Forfa excitaţiei este definită ca o capacitate funcţionala a S.N.C. care se manifestă în abilitatea de a suporta o stimulare intensă sau de lungă durată, fără a trece Iα inhibiţia de protecţie (transmarginală). Sursele de stimulare sunt multiple, precum: situaţii, medii, sarcini şi stimuli discreţi, caracterizaţi printr-un nivel dat de variaţie, noutate, intensitate, complexitate, semnificaţie. Şi activitatea proprie a persoanei apare ca sursă de stimulare (Strelau 83). Generarea stimulării tine de activităţi diferite, care prezintă aspecte variate de ameninţare, risc, tensiune şi au un impact în creşterea nivelului de activare, conform studiului realizat de Strelau, Angleitner, Bantelman, Ruch, 1990 {17).
Scala de forţă a excitaţiei a fost construită iniţia! din 90 itemi, conţinutul implicând 7 componente prin care se defineşte: situaţiile ameninţătoare nu opresc persoanele cu o înalta forţă de excitaţie de 1a o acţiune planificată anterior; tendinţa de a începe o acţiune în condiţii înalt stimulative; preferinţa pentru activităţi care presupun risc; iipsa tulburărilor emotionale când desfăşoară o activitate cu
345
încărcătură socială sau fizică; performanta nu descreşte semnificativ în situaţii înalt stimulative; rezistenta (a oboseală când persoana este implicată în activităţi de durată sau intense; capacitatea de a reacţiona adecvat Iα tensiuni emotionale puternice.
Scala de forţă a inhibiţiei, definita Iα Pavlov ca inhibiţie condiţionată, se măsoară prin abilitatea de. a menţine o stare de inhibiţie condiţionată. Cα indicator fundamental apare persistenta inhibiţiei ce se manifesta şi evaluează prin cantitatea de timp în care S.N.C. este capabil să rămână în starea de inhibiţie. în construirea scalei Strelau a luat în consideraţie comportamentele (reacţiile) prin care se manifestă aceste tipuri de inhibiţii condifinate: capacitatea de a se refine de 1a reacţii şi acte comportamentale care nu sunt dezirabile social; aşteaptă fără dificultate îndeplinirea unei acţiuni când este necesară întârzierea acesteia; capacitatea de a întrerupe o reacţie sau acţiune dacă este necesar, chiar dacă se află în plină desfăşurare a comportamentului respectiv; capacitatea de a-şi întârzia reacţia fată de stimulü prezenţi dacă circumstanţele o cer; capacitatea de a-şi refine exprimarea emoţiilor Iα nevoie.
Mobilitatea proceselor nervoase este definită ca abilitatea S.N.C. de a răspunde adecvat şi cât mai rapid posibil ia schimbări continui de mediu. Se distinge de „labilitate”, înţeleasă ca viteza cu care sunt generate şi oprite procesele S.N.C. Psihometric această trăsătură temperamentală se măsoară în laborator prin viteza cu care subiectul elaborează reflexe condiţionate adecvate Iα schimbările valorii semnalului stimulilor condiţionali. Scala se referă Iα 5 componente care definesc trăsătura: reacţia adecvată Iα schimbări neaşteptate în mediu; adaptarea rapidă Iα noi circumstanţe / împrejurări; trececerea
346
facilă de Iα o activitate Iα alta; schimbarea facilă a dispoziţiei de Iα spectrul pozitiv ta cel negativ în funcţie de semnificaţia situaţiei; preferinţa pentru situaţii care solicită realizarea simultană a unor activităţi diferite.
Testul STI R de bază confine 252 item! şi constituie punctul de plecare pentru construirea unor variante specifice limbii sau tării respective. Există diferite variante experimentate în Germania, Polonia, SUA, Rusia, Corea de sud, Italia, Greacia, Franţa, Japonia, China şi România. Studiul de experimentare a variantei româneşti, ST! R R, Minulescu, 1992 (1 8), a reţinut un total de 48 de itemi; câte 16 pentru fiecare dintre cele trei scale primare. Datele tehnice ale scalelor indică:
-scala SE coef. alpha .844 media: 38.39 abat. st.: 9.04 -scala SI coef. alpha .730 media: 48.39 abat. st.: 7.15 -scala MO coef. alpha ,804 media: 47.88 abat. st.: 7.65
Un total de 399 subiecţi, vârsta medie 28.06, 247 bărbaţi. Corelaţii semnificative s-au obţinut între SE şi sexul subiecţilor (-.39).
6. CHESTIONARUL DE TENDINŢE ACCENTUATE SCHMIESCHECK: DIMENSIUNI $1 INTERPRETARE
Chestionarul îşi propune evidenţierea aspectelor care conduc spre diagnoza unor stricturi de personalitate accentuate, fiind un instrument subsumat tipologiei personalităţii clinice / accentuate dezvoltată de Leonhard (19). Este construit în 1970 (20) şi studiul
347
de traducere şi experimentare pentru varianta românească îi aparţine lui Nestor 1975 (21).
Există 10 scale, fiecare cu un număr de 12 itemi, 8, sau 4 itemi, corespunzând celor 10 tipuri de trăsături accentuate: demonstrativste, hiperexactitate, hiperperseverenfă, nestâpânire, hipertimie, distimie, ciclotimie, exaltare, anxietate, emotivitate.
Subiectul răspunde prin Dα sau Nu, majoritatea itemilor având cheia în Nu. Există un coeficient de ponderare a răspunsurilor. Nu există o normare propriu-zisâ a testului, dar prin ponderare cota maximă, cu semnificaţia de „accentuare” semnificativă a respectivului aspect este aceeaşi, 24. In- ordine descendentă, interpretarea indică severitatea tendinţei pentru valoarea 18, iar valoarea 1 2 reprezintă, conform autorului limita de Iα care putem diagnostica o tendinţa spre accentuare în comportament.
7. CHESTIONARUL DE PERSONALITATE FREIBURG – FPI:
DIMENSIUNI 51 INTERPRETARE
Chestionarul multifazic de personalitate FPI este construit de Fahrenberg, Selg, Hampel(22) în spiritul unei teorii tradiţionale asupra personalităţii, prin raportarea Iα nosologic psihiatrică.şi prin aplicarea analizei factoriale.
Forma completă a chestionarului FFT G conţine 12 scale cu un total de 212 itemi; există variante prescurtate utilizabile fie pentru trieri rapide, fie pentru reexaminări: FPI K ev 76 itemi, FPI HA si FPI HB a câte 114 itemi.
Scalele FPI au următorul conţinut: FPI J, nervozitate, tulburări psihosomatice, cu 34 itemi care vizează mai ales caracterul subiectiv al tulburărilor – tulburări de somn, dureri si stări generale
348
proaste, fatigabîlitate până Iα epuizare, nelinişte, instabilitate, meteoropatie; FPI 2, agresivitate, ‘tmaivritate emoţională, confine 26 itemi care implică fie real ,fie Iα nivelul unei dispoziţii către acte de agresiune corporală, verbale sau imaginare, reacţii negative fată de obiecte şi animale, impulsivitate, tendinţe sadice, glume grosolane, lipsă de autocontrol cu pregnantă nevoie de schimbare, tendinţă spre exaltare; FPI 3, depresie, nesiguranţă, conţine 28 itemi care indică o proastă dispoziţie generală, epuizare, tritabiîitate, nemulţumire, anxietate, sentimentul unui pericol nedefinit, singurătate, sentiment de apatie şi gol lăuntric, putere de concentrare redusă; FPI 4, emotivitate, frustare, conţine 20 itemi care indică stări de iritabilitate, tensiune, susceptibilitate şi emotivitate, tolerantă scăzută Iα frustrare, nelinişte şi nerăbdare, tendinţa spre iritabilitate, apoi furie şi agresivitate, acţiuni şi afecte violente; FPI 5, sociabilitate, cu un număr de 16 itenîi care implică dorinţa şi tendinţa de a stabili contacte, un cerc larg de cunoştiinfe, vioiciune, activism, tentinta de a fi comunicativ, vorbăreţ, întreprinzător, prompt în replică; FPI 6, calm, sânge rece, încredere în sine, construită din 20 itemi care indică iritabilitate, tendinţa de a fi decepţionat şi supărat cu uşurinţă, . susceptibilitate şi descurajare, tendinţa de a se simţi deranjat şi pus în situaţii penibile, îngrijorare, preferinţa aşteptării când are de luat o decizie, pesimist, descurajat cu uşurinţă; FPI 7, tendinţa de dominare, reactivitate, agresivitate, cu un total de 20 itemi care indică acte de agresiune fizică, verbală, sau imaginară, capacitatea de a-şi impune interesul propriu, o concepţie egocentrică, atitudini de suspiciune şi neîncredere în ceilalţi, tendinţa spre o gândire autoritar-conformistă, agresivitate socială; FPI 8, inhibiţie, tensiune, constă din 20 itemi care se referă Iα
349
timiditate, inhibiţia în relaţiile cu altü, mai ales în colectivitate, până Iα incapacitatea de a relafiona sau un comportament anormal în situaţii de relafionare, trac şi neplăceri fizice înaintea unor situaţii, emoţii cu importante aspecte vegetative, cu o putere de acţiune redusă, nesiguranţă în luarea unei hotărâri, incapacitatea de a lupta pentru realizarea celor propuse, speriat sau iritat când este privit; FPI 9, fire deschisă, autocritic, cuprinde 14 itemi care se referă Iα recunoaşterea facilă a unor defecte, slăbiciuni general umane, tendinţă spre autocritică, uneori dublată cu o atitudine dezinvoltă; FPI E, extraversie – introversîe este o scală suplimentară care cuprinde 34 itemi ce se referă 1a sociabilitate, nevoia de contact, conduită degajată, plăcerea pentru variaţie şi divertisment, tendinţa spre activitate, a fi întreprinzător, a da tonul şi a domina, lipsa de stăpânire uneori; FPI N, labilitate emoţională, scală suplimentară compusă din 24 itemî, prin care subiectul îşi afirmă dispoziţia labilă sau proastă, starea preponderent depresivă, tristeţea, lipsa de vlaga, iritabilitatea şi vulnerabilitatea Iα frustrare, starea continuă de tensiune, tendinţa spre inutile meditări şi reverie, faptul că este dus pe gânduri, plin de griji, cu sentimente de vinovăţie, dificultăţi de contact, adesea se simte greşit înţeles şi nedreptăţit, apatic uneori; FPI M, masculinitate, scală suplimentară compusă din 26 îtemi prin care subiectul îşî afirmă comportamentul activ, conştiinţa de sine, un mod de a fi optimist, întreprinzător, gata de acţiune, dispoziţia echilibrată, cu puţine neplăceri organice, lipsa tracului, Exislă o tendinţă de asociere a variaţiei scorurilor Iα diferite scale, astfel: cotele mari Iα FPI 1 atrag şi cote mari Iα FPI 3, FPI 4, FPt 8 şi cote mici Iα FPI M; cotele mari Iα; FPI 2 se asociază cu aceeaşi creştere Iα FPI 4, FPI 7, FPI 9, FPI E şi FPI M; cotele mari
350
Iα FPf 3 se asociază cu note ridicate Iα FPI 1, FPi 4, FPI 7, FPI 8, FPI 9 şi cote mici Iα FPI M; cote mari Iα FPI 4 atrag cote mari Iα scaieie 1, 2, 3, 7 şi FPI N; cotele mari Iα FP! 5 , cote ridicate Iα FPI E şi cote mici 1a FPI 8; creşterea lui FPI 7 atrage creşteri Iα scalele 2,3,4 şi FPi N; cotele mari Iα FPI 8 se asociază cu creşteri Iα scalele 1, 3, N şi mici 1a FPI 5 şi M; cotele mari Iα FPI 9 se asociază cu creşteri Iα scalele 2, 3, N; cotele mari Iα FPI N se asociază cu creşteri Iα scalele 1, 2,3,4,7,8,9 şi cote mici Iα FPI M; creşterea notei Iα FPI M se asociază cu creşteri Iα FPI1, 3, 8 şi N. Singura scală complet independentă este FPI 6. Aceste asocieri indică pentru interpretarea datelor exact structura funcţională a scalelor’ în alcătuirea chestionarului. Datele provin din experimentarea şi aplicarea pe populaţia românească (Pitariu, Iernutan, 1984, Pitariu, 1986 (23).
8. INDEXUL DE ADAPTARE SI VALORI BILLS: IMAGINEA DE SINE, ACCEPTAREA DE SINE, EUL IDEAL Şl DISCREPANŢA DINTRE ELE
Indexul de adaptare şl valori, IAV forma pentru adulţi a fost construit în 1951 de Bills, fiind cel mai vechi şi cunoscut instrument având ca funda! psihologia perceptivă umanistă, In 1959 sunt publicate şi formele speciale pentru adolescenţi, copii până în 14 ani şi preşcolari (24).
Pentru psihologia perceptivă întreg comportamentul şi personalitatea sunt rezultatul felului cum este perceput un eveniment, lucru sau situaţie, o consecinţă a felului cum persoana interpretează, percepe sau conştientizează situaţia totală în care
351
se afla, care cuprinde stimulii interni sau externi, trebuinţele (conform teoriei organizării trebuinţelor a lui Maslow}, sentimentele de adecvare, scopurile, valorile şi imaginea de sine Iα un moment dat. Dacă dorim să cunoaştem de ce se comportă persoana într-un anume fel sau să prognosticâm felul în care este posibil să reacţioneze într-o împrejurare, trebuie să cunoaştem imaginea de sine, opiniile sale dominante, convingerile, preocupările, problemele dominante, îndoielile şi conflictele intrapsihice, scopurile şi valorile prevalente.
Un concept central ai imaginii personalităţii este adecvarea sinelui (euiui) în sensul în care o personalitate care este adecvata, are o imagine de sine pozitivă, se simte acceptată, dorită, capabilă, se acceptă şi se cunoaşte pe sine. Corelat acestei teme apar conceptele şi trasaturile pe care 1e evaluează instrumentul lui Bills. IAV forma pentru adolescenţi a făcut obiectul unor numeroase cercetări consacrate atât validării prognostice a scalelor, cât şi determinării nivelului de adaptare al adolescentului în societate în raport de alte teste de realizare (Bright, 1980 (25).
Imaginea de sine este partea centrală a organizării eului, considerat principala structură a psihicului. Eul ideal este o imagine despre sine în termenii dorinţei; acceptarea de sine reprezintă ce simte despre felul în care se considera a fi. Interpretarea scalelor se realizează în cadrul teoretic prezentat anterior, a gradului în care eul este.o structură adecvată; adaptarea personală nu poate avea loc atâta vreme cât discrepanta dintre imaginea de sine şi a eului ideal este suficient de mare pentru a duce Iα nefericire; adaptarea personală se dezvoltă în relaţia cu ceilalţi – în cadrul acestei relatfonări persoana se auto-percepe ca fiind Iα fel, mai mult, mai putfn
352
adecvată decât cei corespunzători ei. Adaptarea socială, în termenii psihologiei perceptive, este posibilă acolo unde persana crede că este adecvată, îşi trăieşte pozitiv propria demnitate, integritate, valoare.
Chestionarul este o listä de termeni descriptivi pe baza căreia subiectul, cu ajutorul unei gradări în 5 trepte a răspunsului, se evaluează în termenii imaginii pe care o are despre sine, a gradului în care acceptă acesta imagine, a imaginii ideale care reflectă felul în care ar dori să fie; secundar, se evaluează gradul de adecvare prin caicului discrepantei între ideal şi real.
Forma pentru adulţi şi forma pentru adolescenţi sunt paralele, deşi prima cuprinde un număr de 49 itemi, cea pentru adolescenţi 38. Adaptarea, experimentarea şi normarea în limba română a acestor două forme a permis şi studii comparative interculturale (Minulescu, Bright, 1993 (26). Analiza factorials a datelor ia probă împreună cu datele unui interviu structurat axat pe aceeaşi problematică a condus de exemplu pentru lotul de adolescenţi Iα reliefarea unui factor general denumit „imagine pozitivă de sine” responsabil pentru 24.9 % din variantă comportamentului. Trei factori de grup: imagine ideală despre sine şi ceilalţi, 14.2% din variantă; imagine pozitivă despre ceilalţi, 11.3% din variantă şi trebuinţa de împlinire / realizare personală, 8.5 % din variantă. De asemenea, un factor specific denumit dependenta de certitudine, de „sprijin în viată” dRperind 8.1% din variantă. Studiul confirmă rolul central al imaginii de sine pentru comportament şi personalitate.
Lotul de adulţi diferă de orientarea şi dimensiunile adolescenţilor. Astfel analiza factqrială a datelor a desprins un factor  genera!   responsabil   de   30.2%  din  variantă  denumit
353
imagine ele sine pozitivă”, dar şi a 4 factori de grup, alţii decât ia adolescenţi: imaginea pozitivă a altora privind capacitatea de a se adapta existential, 11,4% din variantă; imaginea ideală proprie şi a altora, 10.8% din variantă; nevoia şi dorinţa de a resimţi realizarea propriului potential, 8,7 % din variantă; afectivitate întărită prin independentă, 8.1 % din variantă.
9. CHESTIONARE 51 INDEXURI CLINICE PENTRU ADOLESCENŢI $1 COPII
în secvenţele care urmează vom trece în revistă unele dintre chestionarele de tip autoevaluare construite pentru practica clinică, focalizate fie pe probleme psihologice ale personalităţii, fie pe aspecte psihologice care reprezintă scopuri ate tratamentului. Un instrument în clinică nu permite doar diagnoza stării psihismului Iα intrare, ci, în aceeaşi măsură furnizează o informaţie care ajută Iα monitorizarea progresului terapiei şi evaluarea eficientei acesteia.
Psihologia clinică americană (27) a produs astfel numeroase instrumente tip chestionar focalizate pe varii probleme, a căror dimensiune este redtisă (majoritatea au sub 50 itemi), forma este adecvată tipului de subiect (copil, adult, probleme relationale în cadrul cuplului, probleme %trafamiliale etc.). Toate instrumentele indicate sunt oficial recunoscute şi au datele tehnice – norme, validare -rezolvate. Nu sunt experimentate în limba română.
Vom prezenta câteva dintre instrumentele dezvoltate pentru problematica copiilor şi adolescenţilor.
Orientarea adaptativă a adolescenţilor este un chestionar de
354
54 itemi centraţi pe comportamentele adaptative, creat în 1991 de J.M.Patterson & HJ. McCubbic pentru^ a evalua comportamentul adolescenţilor în situaţii problematice sau dificile.
Scala imaginii de sine în comportament, creat în 1978 de R.L.Wiliiams & E.A.Workman, chestionar de 36 itemi destinat evaluării imaginii de sine Iα copii.
Indexul de evaluare a comportamentului Iα copii, chestionar creat în 1984 de A.R.StiffmanJ.G. Orme,D.A. Evans^.A. Feldman, P.A.Keeney, pentru a evalua problemele comortamentale ale copiilor.
Scala de personalitate a copilăriei, chestionar de 40 de îtemi, creat în 1974 de E.Dibbie & D.J.Cohen pentru evaluarea personalităţii generale şi a competentei Sα copii.
Scale de atitudini a copilului faţă de tată şi fafä de mamă, chestionare de 25 itemi create în 1992 de W.W.Hudson pentru evaluarea problemelor copilului în relaţia cu părinţii.
Scala de opinii a copilului fată de divorţ, chestionar de 36 itemi creat în 1987 de L.A.Kurdek & B.Berg pentru evaluarea opiniilor copilului fată de divorţul părinţilor.
Chestionarul de evaluare cognitiva a copilului, creat în 1 983 de S.Zats & L.Chassin pentru a evalua cognifii asociate cu anxietatea Iα test.
Chestionarul privind singurătatea copilului, focalizat pe sentimentul de singurătate, adecvare – inadecvare socială, estimare subiectivă a statutului; chestionar creat în 1985 de S.R.Asher.
Perceperea autocontrolului de copil, autocontrolul dintr-o perspectivă cognitiv comportamentală, conceput în 1982 de LLHumprey.
355
Inventar pentru elevi privind opiniile comune creat în 1 983 de S.R.Hooper & CE. Layne, evaluează prin 44 itemi 11 opinii iraţionale considerate de Ellis ca aparţinând mentalităţii comune.
Scala privind modul compulsiv de a mânca, se referă Iα obezitatea asociată unui mod compulsiv de a mânca, construită în 1 984 de D,M,Kagan & R.LSquires.
Scala de autoevaluare a depresiei construită în 1981 pentru a evalua extinderea si severitatea depresiei Iα copii prin 18 itemi, construită de P.Birleson.
Inventarul de comportament E/berg, construit în 1990 de S.Eyberg pentru evaluarea problemelor comportamentale de conduită, prin 36’de itemi.   ,
Scala de evaluare a auto-aprecierii Hare construită în 1985 de B.R.Hare, pe baza a 30 de itemi.
Lista de evaluare a problemelor Iα temele pentru acasă construită în 1987 de K.M.Anesko, G. Scholock, R.Ramirez, F.M.Levine; instrument de 20 de itemi destinat evaluării intensităţii şi frecventei unor astfel de probleme.
Scala pentru copii pentru lipsa de speranţă construită în 1983 de A.F.Kazdin, pe baza a 17 itemi pentru a evalua cognifiile legate de lipsa de speranţă, construit pertinent pentru intenţiile suicidale şi depresie.
Scala de impulsivitate creată în 1965 de P.P.Hirschfield, B.Sbtton-Smith si B.G.Rosenberg, evaluează prin 19 itemi impulsivitatea definită ca tendinţă spre nerăbdare şi încălcarea regulilor.
Index privind relaţiile cu egalii construit de G.C.Armsden & M.T.Greenberg, 1987, evaluează prin 25 itemi ataşamentul copilului de părinţi ţi de egali.
356
Termometrul dispoziţiei, construit de B.W.Tuckman în 1988 pentru a evalua starea afectivă de moment.
Scala de tendinţe suicidafe multi-atitudinatä construită de I.Orbach, LMilstein, D.Har-Even, A.Apter, S.Tiano, A.Eiîzur, 1984, destinată a măsura prin 30 de itemi tendifele suicidale Iα adolescenţi.
Scala privind locul controlului Nowicki-Strickland construită de S.Nowicki şi B.R.Strickland, 1973, pentru a evalua prin 40 itemi locul controlului Iα copii.
Scala de persistentă Iα copii construită în 1 987 de Dlufi & A.Cohen pentru evaluarea abilităţii de a continua sä lucreze Iα o sarcina dificilă sau chiar insolubilă, mai ales pe termen lung.
Scala de dezirabilitate socială Iα copii mici construită în 1 970 de LH.Ford & B.M.Rubin pentru a evalua trebuinţa de aprobare socială Iα copii.
10. CHESTIONARE CLINICE PENTRU PROBLEMELE DE CUPLU
Chestionarul Beier-Sternberg privind discordia, construit de E.G.Beîer & D.P.Sternberg în 1977 pentru a evalua conflictul şi nefericirea maritală.
Scala de competitivitate, chestionar de 50 itemi construit de M. R.Laner în 1986 pentru evaluarea competitivităţii în relatfonare.
Scala de dominanfă-acomodare, construită în 1986 de C.N.Hoskins pentru a evalua dominanta-adaptarea în familie şi cupluri.
Scala de carieră duală în familie, construită în 1980 de B.F.Pandleton,, M.P.Poloma, T.N.Garland, compusă din 6 scale:
357
tipul de mariaj, responsabilitatea domestică, satisfacţie, imagine de sine, proeminenta carierei, drumul carierei.
Scala de echitate-inechitate, construită în 1981 de J.Traupmann, R.Petersen, M.Utne, E.Hartfield pentru a evalua echitatea în relaţiile intime.
Scala de evenimente ipotetice producătoare de gelozie, construită în 1982 de G.L.Hansen pentru! evaluarea geloziei maritale.
Indexul satisfacţiei maritale, construită în 1992 de W.W.Hudson pentru a evalua problemele în relaţia maritala.
Scala de socpuri şi orientări maritale Kansas construită de K.Eggemen, V.Moxîey, W.R.Schuman în 1 985 pentru evaluarea intenţionalităţii în relaţia maritală.
Inventarul de nefericire existenţială, construit în 1993 de E.J.Thomas, M.Yoshioka, R.D.Ager pentru evaluarea nivelului de nefericire fata de 1 8 arii ale existentei.
Scala de alternativă maritală, construita în 1981 de J.R.Udry pentru a evalua percepţia alternativelor Iα căsătorie.
Indexul nivelului de comparare maritală, contruit de R.M.Sabatellî pentru evaluarea percepţiei de către soţi a relaţiei lor mantale.
Scala de fericire maritală, construită în 1973 de N.H.Azrin, B.T.Naster, RJones pentru evaluarea nivelului actual al fericirii maritale.
Scala locului controlului marital Miller, construită în 1983 de P.C.Miller, H.M.Lefcourt, E.E.Ware pentru evaluarea locului controlului în căsătorie.
Scala de abuz non-fizic a partenerului, construită în 1992 de J.W.Garner si W.W.Hudson pentru a evalua gradul de abuz
358
notvfizic perceput.
Scala de abuz fizic, construită în 1992 de W.W.Hudson pentru a evalua perceperea abuzului fizic.
Scala de evaluare a relaţiei, construită în 1988 de S.S.Hendrick pentru a evalua satisfacţia în relaţie.
Diferenţialul semantic pentru rolurile sexuale, construit în 1984 de RJ.Hafner penlru a măsura aspecte ale rolurilor sexuale în relaţia maritală.
11. CHESTIONARE CUNICE PRIVIND INTERRELAŢIONAREA ÎN FAMILIE
Inventar privind relaţia parentală adolescent-adult, construit de S.J.Bavolek în 1984 pentru evaluarea atitudinilor părinti-adolescenfi în familie.
Scaiele de tehtici în conflict, construit de M.A.Straus în 1990 pentru a evalua gradul de rationare, agresiune verbală şi violentă în familie.
Scala de evaluare a adaptabilităţii şi coeziunii, construită de D.H.Olson, J.Portner, Y.Lavee în 1986 pentru a evalua coeziunea familială şi adaptabilitatea.
Instrument de evaluare a familiei, construit de N.B.Epstein, L.M.Baldwin, D.S.Bishop în 1983 pentru evaluarea funcţionării familiei în termenii modelului McMaster care descrie 6 dimensiuni ale funcţionării familiei: rezolvare de probleme, comunicare, roluri, răspunsuri afective, implicare afectivă, controlul comportamentului.
Inventar de opinii ale familiei, construit de P.V.Roehling, A.L.Robin în 1986 pentru a evalua opiniile nerationale privitor Iα
359
relaţia părinte-adolescent.
Inventar de adaptare familială, construit de H.I.McCubbin, P.G.Boss, G.R.Wilson, B.B.Dahl în 1991 pentru a evaiua răspunsul soţilor Iα stresul familial.
Scala de funcţionare a familiei, construită de M.LTavitian si al., în 1 987 pentru evaluarea dimensiunilor funcţionării familiei.
Indexul de responsabilitate familială, construit de P.M.Bjorkquist în 1984 pentru a evalua diviziunea responsabilităţilor în rolurile familiale.
Indexul relaţiilor familiale, construit îm 1 992 de W.W.Hudson pentru evaluarea problemelor relaţiei parentale cu copilul.
Lista de alegere pentru problemele de memorie şi comportament, construită în 1985 de S.H.Zarif şi J.M.Zarit pentru evaluarea problemelor de comportament Iα părinţii psihoticî şi efectele asupra celor care îi îngrijesc.
Testul afectivităţii parentale, construit în 1983 de M.N.Linehan pentru evaluarea afectivităţii parentale fată de comportamentul copilului.
Instrumentul pentru legăturile parentale, construit în 1979 de G.Parker, H.Tupling şi L.B.Brown pentru a evalua legăturile parentale din perspectiva copilului.
360
12. NOTE BIBUOGRAFICE
– Pichot P., 1958, Le questionnaire P.N.P, Revue de psichoiogie applique, 8,
199 – 219; Pichot P., 1959, Manuel du questionnaire P.N.P., CAP., Paris
– Cornel! Index Manual (Revised), 1949, The Psychological Corporation, New
York
– Anastasi A., 1957, Psychological Testing {ediţia a V-α), Macmillan, New
York, p. 531
– Delay J., Pichot P., Perse J.,1955, Methodes psychometriques en ciinique.
Test mentaux et interpretations, P.U.F., Paris
– Anastasi, op. cit., 529 – 530
– Woodworth R.S., Mathews E., 1923, Woodworth-Mathews Revised Data
Sheet, Stoeiting,Chicago
– Anastasi, op.cit., 534 – 537
– Guilford J.P., Zimmerman W.5., 1949, The Guilford -Zimmerman Survey:
Manual, Sheridan Supply Co, Beverly Hills
– op. cit.

– Thurstone L.L., 1950, Thurstone Temperament Schedule: Examiner’s
Manual, Science Research Associates, Chicago
– Angleitner A., 1991, Personality Psychology: Trends and development,
Europ. Journ. of Personality, 5, 185 – 197
– Zuckerman M., 1979, Sensation Seeking: Beyond the optimal level of
arousal, Erlbaum, Hillsdale NJ.
– Strelau J, 1983, Temperament, Personality, Activity, Academic Press,
London
– Sfrelau J. (ed.), 1985, Temperamental basis of behavior, Marsaw studies
on individual differences, Swets & Zeitlinger, Lisse; Sfrelau J., 1989,   The
regulative theory of temperament as a result of East-West influences, în
Kohnstamm G.A. si at. (Eds.), Temperament in Childhood, 35 – 48; Strelau J.,
Plomin R., 1992, A tale of Iwo theories of temperament, în Caprara si al.
(Eds.), Modern Personality Psychology: Critica! review and new directions,
Harverster Wheatsheaf, New York, 327 – 351
– Streiau J., Zawadzki B., 1993, The Forma! characteristics of
Behaviour-Temperament inventory, FCBTI: theoretical assumptions and scale
361
construction, Europ. Joum. of Personality, 7, 313 – 336
– Strelau 1, Angleitner A., Bantelman J., Ruch W., 1990, The STI R:
theoretical considerations and scale development, Europ. Journ. of Personality,
4, 209 – 235; Strelau J., Angieitner A. (Eds.) 1991, Explorations in
temperament; International perspectives on theory and measurement, Plenum
Press, New York
– op. cit.
– Minulescu M., Strelau J., Angleitner A., 1 994, Conceperea ţi
experimentarea variantei româneşti a testului de măsurare a caracteristicilor
bozale energetice ale personalităţii, STI R, lucrare susţinută Iα Conferinţa
naţională de psihologie, Univ. Bucureşti (rezumate, 183 -184)
– Leonhard, 1979, Personalităţi accentuate în viată ţi literatură (traducere).
Editura Ştiinţifico şi enciclopedică, Bucureşti
– Schmiescheck H., 1970, Fragebogen zur Ermittlung akzentuierter
Persönlichkeiten, în Psychologie, Neurologie und medizinische Psychologie,
Heft 10, Leipzig, 378-381
– Nestor Î. (1975) Explorarea personalităţii accentuate, în Inventare
multifazice de personalitate, 1991, Institutul de ştiinţe ale educafiei, 82 – 99
– Fahrenberg J., Selg H„ Hampel R., 1978, Das Freiburger
Personlichkeitsinventar, Verlag fur Psychologie, Hogrefe, Gotfingen
– Pitariu H., Iernutan L, 1984, Utilizarea inventarului de personalitate
Freiburg, FPI, în Investigarea capacităţii de adaptare Iα viata militară, Revista
Sanitară Militară, 47 – 55; Pitariu H., 1986, Adaptarea si experimentarea
inventarului de personalitate Freiburg, în Revista de psihologie, 4, T 32, 282 –
293
– Bills R., 1975, A System for assessing affectivity, Univ. Alabama Press,
Alabama
– Bright CD., 1980, The Relationship between Self-ideal and Discrepancy
scores on Bills’ lAV; Succesful completion of GED Test and scores obtained on
Self concept and Acceptance of self, teză doctorat, Librăria congresului,
Washington O.C.
– Minulescu M., Bright CD., 1994, The experimentation of Bills IAV in
România, prezentată Iα A VI-q Conferinţă a EAPA, Groningen
– Fischer J., Corcoran K., 1994, Measures for clinical practice (ed. a II-α),
Vol I. & il, The Free Press, New York
362
ANEXE
cp.i.
TESTUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA
(eşantion)
îmi plac reuniunile tocmai pentru a fi în compania altora.
Singura   parte   interesantă   a   unei   reviste  este   partea
umoristică.
L-am privit pe tatăl meu ca fiind omul ideal.
Omul simte nevoia să se laude puţin din când în când.
Modul nostru de gândire ar fi mult mai eficient dacă am
suprima expresii ca „probabil”/ „aproximativ” şi „poate”.
Simt o puternică dorinţă de a reuşi în viată.
într-un grup, de obicei, prefer să fac ceea ce doresc ceilalţi,
decât să propun eu ceva.
îmi plac povestirile lui I.Creangă.
în general, mă duc Iα cinematograf de mai multe ori pe
săptămână.

Unii oameni exagerează propriile lor necazuri, pentru a
atrage simpatia altora.
Chiar dacă mi-am format o opinie, mi-o schimb cu uşurinţă
sub influenta altora.
1 2.   Adeseori am impresia că mi-am ales greşit profesia.
Mα gândesc de două ori atunci când trebuie să iau o
hotărâre.
întotdeauna  mă  conduc,  fără  excepţie,  după  principiul:
munca înaintea distracţiilor.
363
De mai multe ori pe săptămână am senzaţia că mi se
întâmplă ceva.
N-are nici un sens să preiei sarcinile altora, pentru că, în
final, asta nu duce decât Iα necazuri.
Mi-ar place sä fiu ziarist.
O persoană care nu votează nu este un bun cetăţean.
Cred că mi-ar fi plăcut să fiu şef de şantier.
Am avut experienţe de viată foarte ciudate şi bizare.
Viata mea cotidiană este plină de fapte care îmi trezesc
interesul.
A nu-fi declara veniturile suplimentare pentru ca astfef să
scapi de mărirea impozitului, înseamnă a fura din bunuf
obştesc.
Câteodată cel ce are puţin este mai bine situat decât ce! ce
are mai mult.
Ţin ca lucrurile mele să fie întotdeauna în ordine şi bine
aranjate.
Mă simt stingher în prezenta oamenilor spirituali şi ironici.
E bine să fii în anturajul unor persoane importante pentru ca
sä profiţi de anumite avantaje pe care alţii 1e obţin cu multă
trudă.
Atunci când aud de succesul unei persoane pe care o cunosc
bine resimt acest lucru ca pe un eşec propriu.
Cred că mi-ar fi plăcut profesia de creator de modă.
Se spune adesea că „mă aprind repede”.
Uneori îmi place să bârfesc.
Mă îndoiesc că aş fi corespunzător pentru  un post de
conducere
Am tendinţa să fiu rezervat fată de persoanele care se
364
poartă mai prietenos decât” mă aşteptam.
In genera! aş prefera sä am ca tovarăşi de muncă femei.
Există unu oameni în care nu pofi avea nici un pic de
încredere.
Mă scoate din sărite când văd pe cineva scuipând pe trotuar.
Când eram elev chiuleam deseori de Iα scoată.
în comparaţie cu prietenii mei, sunt pufine lucruri de care
să-mi fie frică.
îmi este greu să intru în vorba cu necunoscuţi.
Recunosc ca îmi place să joc câte o festă altora.
Mα simt foarte stânjenit când cred că cineva mă observă.
Lα majoritatea întrebărilor există un singur răspuns corect,
dacă ai reuşit sa reuneşti toate informaţiile necesare.
CPI: SCA1E DE NORMAUTATE (1-18)
1 DOMINANTA (DOU6 itemi
ADEVĂRAT:53,57,162,167,179,202,207,235,267,295,303, 304,310,319,320,33   5,   346,   355,359,376,403,412,448., FALS:31,54,111,113,117,177,210,233,253,258,314,315,369, 370,379,38 3,385,390,418,424,443,452,456.
CAPACITATE PENTRU STATUT (CS)-32 itemi
ADEVĂRAT: 17,62,72,103,154,160,167,200,201,283,287.
FALS:23,25,32,40,47,49,55,68,79,94,l 28,137,186,1 90,220,
227,230,233,237,258,273.
SOCIABILITATE tSY)-36 itemi
ADEVĂRAT: 1,4,45,50,61,84,102,107,108,126,146,163,167,
365
197,202,216,218, 228,242, 269,277,283. FALS:7,64,74,83,111,121,124,134,145,188,225,258,273,284
4 PREZENTA SOCIALĂ tSPl-56 itemi
ADEVĂRATA, 10,30,50,77,80,93,97,102,108,148,152,170,
180,197,200,208,224, 231, 245,251,259,275,280,296.
FAIS:2,5,14,23,25,47,54,58,68,69,74,76,83,92,96,98,118,
123,134,13
7,150156,174,177,187,192,226,227,229,282,285.
5 ACCEPTAREA DE SINE tSAÎ-34 itemi
ADEVĂRATEI ,42,86,101,104,112,138,146,179,197,198,211
,216,247,275,296,300.
FALS:3,7,31,38,47,69,111,121,174,177,182,185,227,223,25 8284,291.
6 BUNASTARE PERSONALĂ (WBl-44 itemi
ADEVĂRAT: 224,259,275,312,313,413.
FALS: 15,54,70,89,191,236,266,297,299,301,306,308,309, 318,325,330,337,341,344,351,353,358,372,375,381,388,39 8,406,411,415,425,430, 434,437,438, 449, 454,455.
7 RESPONSABILITATE (RE)-42 itemi
ADEVĂRAT: 18,22,51,61,126,138,162,179,193,212,213,221, 234,235,278,283, 286.
FALS: 16,20,26,36,43,49,73,75,77,90,105,113,121,129,139, 164,189,20 5,206210,253, 261,288,294,300.
366
8 SOCIALIZARE (SQV54 item!
ADEVĂRATEI23,144,168,180,192,198,212,223,245,284,
317,323,334,367,3 73,389, 394,395,409,429,439.
FALS: 12,36,93,94,156,164,170,182,184,214,257,302,327,
336,338,339,345,369,385,386,393,396,398,405,416,420,42
8,431,435,436,444,457.
9 AUTOCONTROL fSCI-50 itemi
ADEVĂRAT: 149,168,174,223,276,286.
FALS:4,20,29,42,44,48,53,54,57,66,78,81,91,93,102,104,11
4115,120,132,146,151,170,173,178,183,185,191,196,208,2
11,231,243,248,251, 257,267,
275,292,294,296,297,298,300.
10 TOLERANTA (TO)-32 itemi
ADEVĂRAT: 122,172,269.
FALS:15,20,27,33,60,67,89,94,117,134,136,139,142,151,15
8176,183,184,206,
209,219,237,241,247,257,258,266,285,294.
11 IMPRESIE BUNĂ (Gli-40 itemi
ADEVĂRAT: 14,103,127,133,140,165,195,222,254.
FALS: 10,30,34,38,42,44,48,56,66,70,78,81,91,101,109,120, 150,153,159,170,178,203,207,231,238,248,262,268,275,28 9,293.
12 COMUNAUTATE tCMl-28 itemi
ADEVĂRATEI 6,322,333,342,343,348,371,410,426,427,440, 445,446,447.
367
FALS:307,311,321,324,332,349,350,360,366,374,378,384, 401,421.
13 REALIZARE PRIN CONFORMISM (AC)-38 itemi ADEVĂRAT: 6,8,46,125,135,202,228,239-,246,260,264,292. FALS:9,20,29,36,49,119,121,145,147,157,161,164,173,175, 194,214,23 6,243250,251,270,271,279,281,291,299.
U REALIZARE PRIN INDEPENDENTĂ IAO-32 itemi ADEVĂRAT: 8,50,122.
FALS:3,5,20,37,41,52,59,63,116,117,121,130,139,141,145, 169,196,204,206,225,237,241,252,255,263,265,270,273,29
4.
15 EFICIENTA INTELECTUALĂ (IEl-52 itemi
ADEVĂRAT:30,50,l 22,152,200,228,269,283,290,356,362,
368,389,391,399,40 7,414,432,433.
FALS:2,20,49,64,76,92,l 11,121,136,141,157,164,169,184,
188,205,258,265,273,298,352,365,382,392,402,417,419,42 2,423,434,441,450,453.
16 SIMT PSIHOLOGIC (PYţ-22 itemi
ADEVĂRAT: 95,166,172,207,215,234.
FALS:11,12,24,54,85,88,99,118,131,145,155,185,211,226 ,229,282.
17 FLEXIBILITATE (FXi-22 itemi
ADEVĂRAT: 331.
FALS:305,326,328,329,340,347,354,357,361,363,364,377,
368
380,387397, 400,404,408,442,451,458.
18 FEMINITATE (FE)-36itBmi
ADEVÄRAT:28,35,58,64,65,71,î 10,115,144,181,187,217,23 2240,244,272,278.
FALS: 13,19,38,39,78,82,87,100,106,114,123,129,143,171, 199,208,210,214,249,256,274.
SCAlf ABREVIATE MMPI (19-30)
19 MINCIUNA (CPI-Lţ
ADEVĂRAT: nici unui
FALS: 30,66,91,120,153,197,207,373,414 a=1.068  b=1.36
20 FRECVENTA fCPI – F)
ADEVĂRAT: 2,157,183,288,306,330,372,393,423,437,454. FALS: 224,312,392. .0=1.927 b=2.08
21 CORECŢIE fCPI – Kl
ADEVĂRAT: 276.
FALS: 10,44,60,66,111,128,133,134,142,147,150,227. a=1.609   b=5.72
22 IPOHONDRIE fCPI – Hs)
ADEVĂRAT: 298,308,411,437,459.
FALS: 135,138,313,407,475.
369
a=2.456   b=3.87
23 DEPRESIE (CPI – Dl
ADEVĂRAT: 54,147,150,177,299,437,453,459. FALS:21,44,50,66,114,128,130,133,197,242,245,259,280, 356,358,474, 475,479. a=1.675   b=7.17
24 ISTERIE (CPI – Hy)
ADEVĂRAT: 54,89,107,158,337,437,455,459. FALS:21,66,111,124,128,133,135,138,142,161,176,227,245, 266,342,389,457,475. a=1.773   b=8.29
25 DEVIAMTA PSIHOPATA ICPI – Pdl
ADEVĂRAT:20,54,94,164,173,214,257,336,353,369,386,390 ,393,398,423,454 .
FALS:21,37,61,111,130,134,212,227,245,267,276,290,385, 389. a=1.275   b=5.75
26 MASCUUNITATE-FEMINfTATE (CPI ■ Mfi
ADEVĂRAT: 8,17,72,122,217,240,244,351.
FALS:19,49,121,128,136,143,167,172,199,205,208,209,210, 249,269,37 3,392474.
am=0.611   bm=l8.07
af= 1.260 bt 15.69
370
27 PARANOIA fCPf – Pα)
ADEVĂRAT: 91,184,220,294,353,386,398,423.
FALS: 32,142,209,212,219,241,245,266,286.
a=0.995   b=4.70
28 PSIHASTENIE (CPi – Prt
ADEVĂRAT:54,70,91,147,151,177,187,243,257,258,309,369
,383,449,455,456
.FALS: 21,50,108,135,356.
a=1.965   b=1.48
29 SCHIZOFRENIE fCPI – Se)
ADEVĂRAT:20/54,89,91,99,137,151,175,236,285,294,297, 299,309,330,336,3 41,353, 358,398,402,423,430,449,456. FALS: 21,290,413.
a=2.006    b=3.19
30 HIPOMANIE Oi – Mα)
ADEVĂRAT:77,117,175,294,297,336,338,341,351,386,39,9,
402,453,479.
FALS: III, 134,148,153,227,286,373,389.
a=1.331     b=5.10
31 INTROVERSIE SOCIALA fCPI – Sil
ADEVARAT:27,54,68,124,134,142,150,188,209,227,358,286
,385,422.
FALS: 1,20,108,111,143,163,167,191,200,202,206,208,218,
242,243,368 .
a=1.930    b=1.84
371
INTROVERSIE-EXTRAVERSIE (fed
ADEVĂRAT: 108,200,216,242,259,277,346.
FALS:33,38,58,74,83,111,124,134,159,177,186,227,272,284
,385,418.
COPILĂRIE ARMONIOASA «Hol
ADEVĂRAT: 45,168,323,367.
FAIS: 299,303,420,428,453.
34(fSu)
ADEVĂRAT: 1,77,102,163,167,208,218,231,251,296,395. FALS: 69,182,318.
35 CONFORMISM – REBELIUNE IfCol
ADEVĂRAT: 223.
FALS:44,80,91,114,161,173,183,214,248,250,268,275,297, 336,396,435 .
36 ASCENDENTA -SUBMiSMTATE ţfAsl
ADEVĂRAT:39,53,179,184,202,239,262,267,230,359,376,
412,448.
FALS: 31,379,443.
37 FORŢA SUPRAEGOULUI – NEVROTISM (fSel
ADEVĂRAT: 50.
FALS:11,54,99,121,145,176,192,194,238,243,252,257,279,. 298, 327,331,369,405,422,456,477.
372
ADEVÄRAT:24,35,51,68,85,88,96,98,112,123,131,230,256, 273,317,328,348, 361,363,370,380,383,387,409,460,478. FALS: 228.
39 ÎNCREDERE IN SINE ÎN PUBUC ffSd
ADEVĂRAT: 52,239,319,403.
FALS: 7,40,258,314,334,429,452.
40 AMIABIUTATE – IRiTABIUTATE (fAm)
ADEVĂRAT: 138.
FALS: 2,64,89,178,190,236,364,425,469.
41 SENINĂTATE – DEPRESIE ffSe)
ADEVĂRAT: 245.
FALS: 12,27,76,94,185,187,232,311,341,353,365,378,416,41 9441,461,465,467.
12 FORŢA EULUI – PSIHOTISM ffoi ADEVĂRAT: 13,180.
FALS:20,92,l 28,151,157,158,164,207,271,294,299,302,374, 390,421,42 3,431,444,449,
SCĂIE TEORETICE U2-52)
43 REAUZARE
ADEVĂRAT:6,56,112,131,181,224,256,260,264,312,316,380 ,382,473
373
FALS: 101,145,352
44 AFIUATJE (nAft
ADEVĂRAT: 1,107,167,242,287,395 FALS:38,74,124,332,468
45 DEFERENTA (nDe)
ADEVÄRAT:3,7,11,125,127,155,165,198,223,304,314,370,
462,478
FALS: nici unul
46 DOMINANTA ţnDo)
ADEVĂRAT:50,53,l 79,200,202,319,320,346,359,376,403,
412,448
FALS:31,379,443
47 EXHIBARE fnEx)
ADEVĂRAT:4,78,93,102,108,146,231,239,267,292,296,317,
435
FALS: 186
48 INFRAVOIDANCE tnlnl
ADEVÄRAT:25,40,57,58,83,85,l 11,134,150,159,227,258,28 4,285,334,348,41 8,422,429,452
FALS: nici unul
49 NURTURANCE (nNuţ
ADEVĂRATA 95,240,295,433,447
FALS: 16,219,315,329,374,469
374
50 ORDINE (nOrţ
ADEVÂRAT:24,88,166,204,229,246,328,361,364,387,408 FALS:331
51 JOC fnPll
ADEVÄRAT:9,39y77; 119,143,163,185,208,218,251,280 FALS:461
52 ÎNŢELEGERE (nUn)
ADEVĂRATEI 40,211,215,222,228,269,283,472 FALS: 2,67,281
53 AUTONOMIE (nAu)
ADEVĂRAT:36,81,148,157,180,182,194,214,250,268,275,
288,302,318,336,396,421,476
FALS: nici unul
SCA1E RATIONALE (53-59)
54 DOMINANTA Dom)
ADEVARAT:6,37,50,53,81,102,179,180,200,202,224,239,25 6267,319,320,34 6,355,359,376,403,412,448,476 FALS:7,11,13,25,31,111,134,177,227,258,272,335,369,379, 383,385,41 8,429,443,452,462
55 SOCIABILITATE (rSocţ
ADEVĂRATEI ,52,77,102,108,119,143,163,167,208,218,
242,251,280,287,3 46,395
FALS:38,40,57,74,83,109,111,124,134,156,159,182,227,236
375
,252,284,2 85,286,334,416,418,461
56 RESPONSIBIUTATE ţr Resl
ADEVĂRAT: 14,51,112,149,162,181,195,221,234,235,260, 278,312,323,380,38 9,442473
FALS:43,49,73,101,117,120,139,145,185,203,253,262,275, 297,307,331 ,374,388,420
57 PSYCHOLOGICAL-MINDEDNESS (r Psy)
ADEVĂRAT: 127
FALS:25,47/59,69,98,106,123,136,141,176,209,219,225,226
,233,252,2
57,282,325,329,378,416,419,425,457,458,460,469
58 FEMiNINTATE (r Fern)
ADEVĂRAT:28,68,88,144,160,240,244,286,287,433,480 FALS: 17,33,36,82,87,95,104,129,172,196,205,210,249,269, 283,291
59 REAUZARE ACADEMICA (A<;h)
ADEVĂRAT:6,50,61,84,95,103,122,140,166,181,204,222,22 4228,246,256,260,269,283,292,391,408 FALS:54,94,99,116,121,145,169,185,230,326,331,352,422, 436,450,456
60 CONFORMISM (r Conl
ADEVĂRAT:7,58,88,127,165,198,212,223,229,255,260,263, 276,290,304,305, 314,348,385,387,462,478
FALS:29,170,250,268,275,302,339
376
AUE SCALE
61 AMENABILJTATE (Amenţ
ADEVÄRAT:3,7,43,44,64,74,91,111,112,121,124,147,157,
170,173,174,209,213,243,266,281,284,294,317,341,345,35 1,361,409,416,428,436,454. FALS:45,168,228,276,313,411,469,
62 ANXIETATE lAnxl
ADEVĂRAT:90,94,l 56,158,175,183,236,285,306,321,327,
353,372,378,381,390,398
FALS:178,190,214,246,348.
63 EMPATIE fEmtt
ADEVÄRAT:4,8,52,84,86,97,100,127,191,198,239,275,287, 359,403.
FALS:25,67,79,81,98,186,194,247,255,271,361,363,364,421 ,442,463.
6Â FAaOR P; ORIENTARE SPRE PERSOANA tPol ADEVÄRAT:45,52,53,97,108,131,146,154,163,179,200,202, 216,218,239,242,256,287,292,319,320,346,359,391,403,41 2,448,475.
FALS:7,13,25,38,64,68,74,79,85,182,186,188,223,227,272, 314,325,383,385,418,429,452,460.
65 FACTOR V: ORIENTARE SPRE VALOARE (Vc)
ADEVÄRAT:22,46,103,127,135,138,149,165,168,174,181, 195,260,276,278,313,356,362,367,371,380,392,407,413,43
377
9,451.
FALS:20,26,29,30/32,42/44/48,49/55,60,71,77,80,81,93,101,
105,106,109,114,115,117,119,120,132,141,142,153,155,15
7,161,164,170,175,178,183,184,185,191,194,203,206,209,
214,237,247,248,250,253,262,266,268,270,275,279,282,28
9,291,294,297,298,299,300,302,307,336,344,351,353,375,
396,398,399,406,411,419,420,428,431,436,453,454,
463,468,470,474.
65 SCALA FORŢA EGOULUI BARRON fCPI-Es) ADEVÄRAT:62,77,107,269,356,475. FALS:20,54,70,74,151rl 73,175,232,243,298,344,358,369, 385,434,441,459.
A.C.L USTA DE ADJECTIVE (ejtmtion)
Vα veţi confruntă cu o listă de 300 adjective. Cititi-le cu atenţie si puneţi un „X” după fiecare adjectiv care consideraşi că vă caracterizează. Nu vă preocupaţi de posibilele repetiţii sau de eventualele contradicţii. Lucraţi rapid si nu zăboviţi prea mult timp asupra unui adjectiv. încercaţi să vă descrieţi asa cum sunteţi si nu cum v-ar place să fifi.
39- reţinut
78 -neîncrezător
1- cu prejudecăţi
40- eficace
79- ordonat
2- cu iniţiativă
41- egoist
80- moderat
3- spirit practic
42- elegant
81- natural
4- activ
43- echilibrat
82- îndârjit
5- afectuos
44- excitabi!
83- optimist
6- agresiv
45- expansiv
84- obişnuit
7- altruist
46- extravagant
85- original
8- anxios
47- hoinar
86- paşnic
9- arogant
43- Flirteur
87- răbdător
378
10- cutezător 11 – atrăgător 1 2- sobru ] 3- ovar
avid
bizar
îmbufnat
calm
capricios
schimbător
circumspect
21 – combativ

complicat
încrezător
conventional
curajos
temător
crud
cinic
destins
dependent
dezinteresat
demn
direcl
discret
distins
docil
plăcut
necugetat

puternic
viclean
51-frivol

evaziv
îndemânatic
cu tupeu
idealist
imaginativ
imatur
nepoliticos
neprietenos
inconstant
indiferent
individualist
indolent
influentabil
ingenios
inhibat
nemulţumit
insensibil
69- instabil
70- intolerant 71 – voios
laş
Sogic
loial
stăpân pe sine
şiret
maniera!

cu personalitale
pesimist
nerealist
plâgaret
snob
precis
grăbit
prevenitor
risipitor
făţarnic
certăreţ
rezonabil
lOO-ranchiunos

realist
rebel
I OS-recunoscâtor
104- chibzuit
105-neastâmpărqt
retras
rezervat
108-responsabil
rigid
robust
sănătos
112-neinfluentabil 113- fără complexe
I1 4-nepretentios
fără scrupule
fără tact
379
ACLC NEO PI R
Lista de alegere – adjective corelate faţetelor scalelor (text complet)
Fafeiele nevrotismului
NI anxietate
N2 ostilitate
N3 depresie
N4 conştiinţa de sine
N5 impulsivitate
N6 vulnerabilitate
anxios,  temător,   neliniştit,  tulburat,
nervos, -încrezător, -optimist
anxios, iritabil, impacientat,
excîtabil, capricios, -blând, încordat
neliniştit, -mulţumit, -încrezător, -cu
încredere în sine, pesimis^capricios
anxios
ruşinos, -cu încredere în sine, fricos,
-încrezător, defensiv, inhibat, anxios
capricios, iritabil, sarcastic, egoist,
pripit, excitabil
•gândire clară, -încredere în sine,
-încrezător, neliniştit, -eficient, -vioi,
neserios
Fafetele oxtroversiei
E1     căldura
E2      spirit gregar E3     afirmare de sine
prietenos, cald, sociabil, vesel,
-retras, afectos, dornic de relaţii
umane
sociabil, deschis, caută plăcerea
-retras, vorbăreţ, spontan, -renunţă
agresiv
380
E4 acHvism
E5 caută excitarea
Eö emoţii pozitive
Fafefele deschiderii
fantezie
estetică
sensibilitate
activitate
ideatie
valori
-ruşinos, se afirmă, cu încredere în sine, plin de forţă, entuziast, cu încredere
energic, grăbit, activ, hotărât, entuziast,agresiv, activ caută plăcerea, îndrăsnet, aventuros, încântător, frumos descurcăreţ, isteţ
entuzist, glumeţ, lăudăros, spontan, optimist, vesel
visător, imaginativ, bine dispus,
poznaş^rtistic, complicat
imaginativ, artistic, original, entuzist,
inventiv, idealist, versatil
excitabil, spontan, intuitiv,
imaginativ, afectiv, vorbăreţ, deschis
interese largi, imaginativ, aventuros,
optimist, -moale, vorbăreţ,
nestatornic
idealist, cu vederi largi, inventiv,
curios^riginal/imaginativ,
perspicace
-conservator, neconvenfional,
-precaut, fltrteur
381
Faţetele agreabilitäfii
Al încredere
A2 francheţe
A3 altruism
A4 bunăvoinţă
A5 modestie
AÖ blândeţe
Faţetele conştiinciozităţii
CI competenta
C2 simfui ordinii
C3 simţul datoriei
C4 caută realizarea
iertător, încrezător, -suspicios, -circumspect, -pesimist/pasnic^dur -complicat, -revendicativ, -isteţ, -fiirteur,-încântător, -şiret, -autocrat cald, duios, blând, generos, amabil, tolerant, -egoist
-încăpătânat^revendicattv^voluntar, -nerăbdător^intolerant, -direct, -dur -îi place să se afişeze, -isteţ, -dornic să se afirme, -argumentează, – cu încerdere în sine, -agresiv, -idealist prietenos, cald, înţelegător, duios, blând^nestatornic, amabil
capabil, cu încredere în sine, meticuloS/inventiv/încrezător, -confuz, inteligent
organiza^meticulos, capabil, corect, metodic, -distant, -neserios -defensiv, -împrăştiat, -fără grijă, -indolent/meticulos^distrat-vânător de greşeli (chiţibuşar), -dur meticulos, ambiţios, muncitor, întreprinzător,  hotărât, încrezător, persistent
382
C5    autodisciplina organizat, -indolent, capabil, -distrat,
energic, motivat, meticulos,
muncitor
Co    chibzuinţă -pripitz-impuisiv^neserios
-nerăbdător, -imatur, meticulos,
-capricios
CHESTfONATUL NEO PI R
Autodescriere (eşantion)
Nu-mi fac griji
îmi  place cu adevărat majoritatea oamenilor pe care-i
întâlnesc
Am o imaginaţie foarte activă
Tind să fiu cinic şi sceptic cu privire Iα intenţiile altora
Sunt recunoscut pentru prudenta şi bunu! meu simt
Mα înfurie adesea felul cum mă tratează oamenii
Fug de aglomerările de oameni
Preocupările artistice şi estetice nu sunt foarte importante
pentru mine
Nu sunt viclean ori şmecher
] 0.   Mai degrabă aştept dacă e vorba să aleg, decât să planific totul dinainte
Rar mă simt singur sau färä chef.
Sunt dominant, plîn de forţă, îmi place să mă afirm
Fără emofii puternice, viata n-ar fi interesantă pentru mine
Unii cred că sunt egoist şi preocupat de mine însumi
383
încerc sä fac conştiincios toate sarcinile ce-mi revin
in relaţiile cu ceilalţi mă îngrozeşte mereu ideea că aş putea
face gafe
17. Muncesc şi mă distrez într-o manieră degajată
1 8.   Sunt destul de constant în obiceiuri
Mai degrabă aş coopera cu ceilalţi decât să fiu în competiţie
Mă integrez uşor dar fără să mă implic prea mult
Rar mă dau peste cap în ceea ce fac
Adesea caut senzaţii tari
îmi place adesea să mă joc cu teorii sau idei abstracte
Nu am nimic împotrivă să-mî scot în evidenta talentele sau
realizările
Reuşesc destul de bine să mă adun pentru a face lucrurile Iα
timp
Adesea mă simt neajutorat şi doresc ca alcineva să-mi
rezolve problemele
Niciodată nu am sărit în sus de bucurie cu adevărat
Cred că a lasă studenţii să audieze vorbitori în controversă
1e poate provoca confuzii şi-i poate induce în eroare
Liderii politici ar trebui să fie mai conştienţi de latura umană
a politicii lor
De-a lungul anilor am făcut câteva lucruri destul de stupide
Pot fi cu uşurinţă speriat
Nu găsesc prea plăcut să pălăvrăgesc cu oamenii
încerc să-mi păstrez o minte realistă şi sä evit zborurile
fanteziei
Cred  că   majoritatea   oamenilor   sunt  în   esenţă   bine
intenţionaţi
Nu iau foarte în serios îndatoriri civice precum votarea
384
Sunt o persoană ponderată
îmi place să fie o mulţime de oameni în jur
Uneori sunt complet absorbit de muzica pe care o ascuit
Lα nevoie, sunt gata să manipulez oamenii pentru a obţine
ceea ce vreau
îmi păstrez lucrurile curate şi ordonate
Uneori mă simt complet lipsit de valoare
Uneori nu reuşesc să mă afirm cât aş putea
Rar trăiesc emofii puternice
încerc să fiu curtenitor cu orice om
Uneori nu sunt atât de demn de încredere cât ar trebui
Rar sunt conştient de mine când sunt înconjurat de oameni
Când fac ceva, o fac cu vigoare
Cred că este interesat să înveţi să practici noi hobiuri
Pot fi sarcastic şi tăios Iα nevoie
Am o serie de scopuri clare şi muncesc constant pentru ele.
STIR
INVENTARUL DE TEMPERAMENT STRELAU REVIZUIT VARIANTA
ROMANEASCĂ
(text complet)
întrebările acestui chestionar se referă Iα diferite aspecte ale temperamentului. Nu există răspunsuri „corecte” sau „greşite”; fiecare trăsătură temperamentală îşi are avantajele ei.
Vă rugăm să răspundeţi Iα fiecare întrebare în parte fără să vă
385
mai controlaţi răpunsurile Iα întrebările precedente. încercaţi să prezentaţi o imagine despre dvs. aşa cum sunteţi acum, în realitate, nu cum ati dori să fifi; este esenţial să răspundeţi sincer Iα întrebări.
Cα un ajutor Iα găsirea răspunsului care vă descrie cel mai bine, va puteţi compara cu alţi oameni de acelaşi sex şi aproximativ de aceeaşi vârstă.
Bineînţeles, comportamentul şi chiar şi punctele dvs. de vedere pot varia de Iα situaţie Iα situaţie, dar vă rugăm să încercaţi să faceţi o apreciere generală, indicând felul în care vă manifestaţi de obicei!
Lα fiecare întrebare se răspunde prin încercuirea răspunsului care descrie cel mai bine gradul dv, de asemănare:
APROB ÎN ÎNTREGIME 1
APROB MODERAT      . 2
DEZAPROB MODERAT 3
DEZAPROB ÎN ÎNTREGIME 4
Nu am dificultăţi în respectarea unor reguli de conduită
recunoscute de toţi.
Dacă cineva mă jigneşte, încerc sâ-i răspund cu aceeaşi
monedă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte.
386
S-ar putea sä abandonez o preocupare sau un obiectiv în
fata unui pericol neaşteptat.
Pot cu uşurinţă să mă readaptez Iα un vizitator neaşteptat.
îmi păstrez sângele rece în fata unui pericol care apare
brusc.
Cu aceeaşi plăcere aş primi vizitatori neaşteptaţi ca şi pe
cei îndelung aşteptafi.
Pot să-mi reprim cu uşurinţă un comportament ce nu se
potriveşte cu normele sociale.
Nu mă adaptez uşor 1a împrejurări noi.
Dacă este necesar, pot cu uşurinţă să amân o călătorie.

îmi vine greu să aştept terminarea pârtii oficiale a uneî
ceremonii.
îmi trebuie mult timp pentru a mă obişnui cu oameni noi.
Evit zgomotul când citesc.
îmi trebuie mult timp să mă obişnuiesc cu un loc nou.
Mă acomodez uşor într-un nou toc de muncă.
Pot să trec uşor de Iα o activitate Iα alta.
Pot alterna uşor activităţi foarte diferite.
Dacă ar fi nevoie aş renunţa uşor Iα urmărirea unui
program deT.V. sau radio.
Pot trece cu  uşurinţă de Iα o activitate Iα o alta, foarte
diferită de prima.
Schimbările în succesiune rapidă de Iα o activitate ia alta
nu reprezintă o problemă pentru mine.
Dacă este necesar pot să întrerup o activitate interesantă.
Pot întrerupe imediat o conversaţie când sunt obligat să
mă ocup de alte treburi.
îmi plac ocupaţiile care implică trecerea de ia o activitate
387
Iα alta.
Evit sarcinile care depăşesc limitele posibilităţilor mele.
Senzaţia  că   sunt  privit  sau  verificat  mă  face  să  fiu
tensionat şi nesigur în ceea ce fac. |
în stare de stres, îmi pierd uşor capul.
Nu îmi întrerup lucrul chiar dacă îmi amintesc brusc că
am uitat ceva.
Când trebuie sä lucrez în gălăgie am tendinţa de a mă
enerva.
Când vorbesc cu cineva nu schimb subiectul doar pentru I
că mi-a apărut în* minte o idee total diferită. !
Nu-mi arăt nervozitatea, chiar şi atunci când mi se face o
nedreptate evidentă.
Productivitatea mea are de suferit dacă este multă agitaţie
în jurul meu.
îmi place să fac mai multe lucruri în acelaşi timp.
Un mediu cu factori perturbatori are tendinţa să-mi scadă

performantele.
Nu îmi vine uşor să las pe alţii să termine ce au de spus.
Am tendinţa de a face greşeli când sunt tensionat.
Mă pot acomoda uşor Iα schimbările din programul meu
de lucru.
Nu-mi fac griji dacă, urmărindu-mi plăcerile personale, îi
deranjez pe alţii.
Fac ce-mi place chiar dacă este împotriva opiniei publice.
Mă adaptez uşor 1d schimbări bruşte în programul meu
normal de lucru.
Mă obişnuiesc repede cu un mediu nou.
Comit de obicei erori datorită oboselii.
388
Mα simt foarte obosit după o zi de munca încordata.
Pot urmări o conversaţie în timp ce citesc ziarul.
Pentru a rămâne proaspăt, am nevoie de frecvente pauze.
Mi se întâmplă să-mi piară glasul în situaţiile decisive.
Veştile neplăcute mă indispun în asemenea măsură încât
nu mă pot concentra asupra a ceea ce fac.
Dacă este necesar îmi pot ascunde mânia.
Mă simt debusolat în urma unei experienţe deprimante.
Mî-e greu sâ-mi înfrânez curiozitatea când am şansa de a
mă uita prin lucrurile sau însemnările cuiva.
389
CUPRINS GENERAL al celor pcrtru volume
CHESTIONARELE DE PERSONAUTATE IN EVALUAREA PERSONALITĂŢII
CUVÂNT INTRODUCTIV : actualitatea temei; delimitări:
paradigma cunoaştere • înţelegere:
între psihometrie şi psihodiagnoza clinică,
între nomotetic si ideografic
PROBLEME DE CONSTRUCŢIE A CHESTIONARELOR DE PERSONALITATE
1. Dimensiuni ale personalităţii vs. structuri ale personalităţii
abordabile prin chestionare
1.1. Modelări teoretice actuale privind dimensiunile de
personalitate
1.1.1. Cei cinci superfactori: „Big Five”
1.1.2. Modelul   si  teoria   „Costa   &  McCrae”   privind
evaluarea personalităţii prin cei cinci superfactori
Modelări   teoretice   contemporane   privind  tipuri
preferenţiale de personalitate
Modelări   cognitiviste în   definirea   personalităţii:
constructele personale şi stilurile apreciative
2. Cerinţe fundamentale în construirea $i experimentarea unui
chestionar de personalitate
390
2.1. Principale   limite  şi   dificultăţi   intrinseci   măsurării
personalităţii prin chestionare
2.2. Cerinţe generale şi etape generale
3. Probleme privind strategiile de construire a chestionarelor de
personalitate
Metoda raţională
Metoda empirică
Metoda analizei factorîale
4. Probleme privind modalităţile  de  construire  a  itemilor
chestionarelor de personalitate
Strategii generale de construire a itemilor. Problema
limbajului
Relaţia item – trăsătură:
Caracteristici de suprafaţa ale itemilor
Caracteristici semantice ate itemtlor
Cerinţe psîhometrice
5. Note bibliografice
CHESTIONARELE DE TIP „BIG FIVE” – CEI CINCI SUPERFACTORI
Strategia de construire pornind de Iα specificul lingvistic
Superfactorii personalităţii şi faţetele acestora

Date  de  cercetare  privind  legătura  dintre  Big  Five  şi
superfactorii motivational!
Date  de  cercetare  privind  semnificaţia   superfactorilor
personalităţii în raport de sindroamele clinice

Abordări structurale: modelele de tip circumplex
Prezentarea inventarelor de personalitate Costa & McCrae,
NEO Pl-R, NEO FFP şi corelatele ACL
Cercetările româneşti
Note bibliografice
391
INVENTARUL DE PERSONALITATE CALIFORNIA – H. GOUGH
Date despre construcţiei testului: concepţia lui Gough privind
evaluarea personalităţii
Prezentarea variantei C.P.I. 1972
2.1. Cele   18   dimensiuni   ale   personalităţii   „normale”:
conţinuturi şi atribute
Interpretarea datelor: validarea profilului
Strategii în  interpretarea corelativă a dimensiunilor
relevante ale C.P.I.
Studii privind prediefia pentru consiliere educaţională
şi vocafională
2.5. Studii privind obţinerea datelor pentru scale
abreviate M.M.P.I.
Date despre varianta ] 987 şi modelul cuboid
Note bibliografice
INVENTARUL MULTIFAZIC DE PERSONALITATE MINNESOTA
1. Istoric:   primul   chestionar  clinic   bazat  pe  sindroame
nosologice şi validări clinice
Semnificaţia scalelor de validare a profilului
Semnificaţia scalelor clinice
Limite în interpretarea datelor
Date despre modeiul.M.M.P.I 1!
Note bibliografice
CHESTIONARE  DE  PERSONALITATE  CONSTRUITE  DE  R.B. CATTELL
Concepţia lui Cattell privind dezvoltarea personalităţii şi
dimensiunile acesteia; tipuri de probe psihologice
Chestionarul „16 Factori Primari” – lâ P.F.
2.1. Prezentarea celor 16 factori primari şi a celor 4 factori
392
secundari
Modalitatea de calcul a factorilor secundari
Denumirea factorilor şi interpretarea caracteristicilor
trăsăturilor semnificative pentru comportamentul persoanei
3. Chestionarul de personalitate pentru adolescenţi – H.S.P.Q
3.1. Sinteze   ale   cercetărilor   axate   pe   dimensiunile
personalităţii în adolescentă şi devenirea lor
3.2. Prezentarea celor 14 factori primari şi a celor 3 factori
secundari     ai     perioadei     adolescentei     şi     interpretarea
caracteristicilor semnificative pentru comportamentul persoanei
4. Chestionarul Cattell privind nivelul anxietăţii – „C”
Anxietate aparentă şi anxietate voalată
Date privind importanta sexului şi vârstei subiectului în
interpretarea nivelului de anxietate
4.3. Prezentarea   factorului   „Anxietate”   şi  a  faţetelor
abordate de chestionar
5. Testul factorului „F”
5.1. Definirea  factorului  F;  modalităţi  de structurare a
probei; tipuri de sarcini
5.2. Utilitatea testului
6. Note bibliografice
CHESTIONARE CONSTRUITE DE HJ.EYSENCK & Co
Concepţia iui Eysenck asupra personalităţii şî a măsurării
acesteia
Cei 3 superfactori ai personalităţii: conţinuturi şi cercetări
experimentale
Date privind Inventarul de Personalitate Eysenck – E.P.I, şi
Chestionarul de Personalitate Eysenc – E.P.Q.
Note bibliografice
393
INDICATORUL DE TIPOLOGIE MYERS-BRIGGS PRIVIND STILURILE APRECIATIVE – M.B.T.I.; formele G & F
1. Prezentarea celor 16 structuri tipologice
Modalităţi   de   utilizare  în   consilierea   educaţională,
vocatională şi maritala
Alte  teste   :   prezentarea   succintă  a   Inventarului  de
personalitate Singer-Loomis –  S.L.I.P.  (8  moduri  cognitive ale
personalităţii si interacţiuni posibile)
4. Note bibliografice
ALTE   CHESTIONARE   –   INVENTARE   DE   PERSONALITATE: PREZENTARE SUCCINTĂ
Chestionarul de nevrozism şi psihopatie Pichot – P.N.P.:
dimensiuni şi specificul interpretării
Indexul Corneli – CI: dimensiuni şi interpretare
Chestionarul Woodworth-Mathews – WMPDS: dimensiuni şi
interpretare
Chestionarul de personalitate Guîlford-Zimmerman – GZTS:
dimensiuni şi interpretare
Chestionarul de temperament Strelau – STI R; dimensiuni şi
interpretare

Chestionarul   de   tendinţe   accentuate   Schmiescheck:
dimensiuni şi interpretare
Chestionarul  de  personalitate  Freiburg:  dimensiuni   şi
interpretare
Indexul de adaptare  şi  valori  Bills:  imaginea de  sine,
acceptarea de sine, eul ideal şi discrepanta dintre ele
9. Chestionare şi indexuri clinice pentru adolescenţi
Chestionare şi indexuri clinice pentru problemele de cuplu
Chestionare clinice privind interelationarea în familie
Note bibliografice
394
ANEXE : Extrase din unele probe prezentate
PROBLEME GENERALE ÎN EVALUAREA
PERSONALITĂŢII PRIN TESTE
CUANTIFICABILE
REPERE SEMNIFICATIVE ÎN EVOLUŢIA PSiHODIAGNOZEI
Repere istorice decisive în evoluţia psihodiagnozet
Date semnificative în istoria testării psihologice
Repere privind evoluţia noţiunii de test psihologic
Note bibliografice
ANALIZA PSIHOLOGICĂ A INFERENŢEI ÎN PSIHODIAGNOZĂ
Structura activităţii de diagnoză: etape, specific
Nivelele psihodiagnozei
Inferenţe de tip taxonomic sau prin clasificare euristică
3. Inferenţe de tip modelare sistemică, sau prin raţionament
constructiv
4. Diferente între sistemele de psihodiagnoză
5. Un posibil model normativ al psihodiagnozei în trepte
{ Structura sistemului de clasificare DSM III R)
6. Note bibligrafice
ANALIZA PSIHOLOGICĂ A NOŢIUNII DE NORMALITATE VS. ANORMALITATE
Ariile semantice acoperite de cele două noţiuni
Comportament anormal: definiţie şi criterii psihologice
Normalitate psihică: definiţie si criterii psihologice
Note bibliografice
395
PRINCIPII FUNDAMENTALE ÎN MĂSURAREA PERSONALITĂŢII
1. Semnificaţia   măsurării   cantitative   pentru   evaluarea
personalităţii şi nivele de cuantificare
2. Principii de cercetare fundamentale pentru ■ măsurarea în
psihologie
Fidelitatea: definiţie şi forme
Validitatea: definiţie şi forme
Viziunea contemporană asupra conceptului unificat oi
validităţii

Probleme esenţiale puse de validitate
Strategii de cercetare
Limitele metodelor tradiţionale
Validitatea ca o progresivă integrare de sensuri
Faţetele vaüditätü
3. Principiile   interpretării   statistice   în   analiza   datelor
cuantificate
Măsuri ale tendinţei centrale şi variabîlitatea: limite
Scoruri brute şi scoruri transformate
3.3. Modalităţi   de  comparare  a   scorurilor   brute   şi  a
scorurilor transformate
3.4. Etalonarea
4. Principii practice implicate în interpretarea datelor obţinute
prin măsurare
Utilitatea
Gradul de acceptabilitate şi de adecvare
Sensibilitatea
Gradul de reflectare directă/mediată a caracteristicii
de personalitate
Nonreactivitatea
Compatibilitatea instrumentului
5. Note bibliografice
396
O TAXONOMIE A TIPURILOR DE INSTRUMENTE DE MĂSURARE
Observaţii comporatamentale
Scale individuale de rangare
Listele de alegere
Produse ale subiectului
Măsuri electromecanice (tipuri de aparate)
Măsuri standardizate
Note bibliografice
ALTE TIPURI DE INSTRUMENTE
CUANTIFICABILE ÎN EVALUAREA
PERSONALITĂŢII
TEHNICA   GRILEI    DE   CONSTRUCTE   KELLY   Şl   STILURILE APRECIATIVE
1. Grila de constructe (variante)
2. Interpretarea  unor  dimensiuni   ale   structurii   cognitiv  –
comportamentale
TEHNICA  TESTULUI   SITUATIONAL  $1  ALTE   PROCEDURI   DE TESTARE ÎN GRUP
1. Specificul   şi   importanta  acestui   tip  de  tehnici   pentru
cunoaşterea personalităţii si prognoza comportamentului
Testu! situational şi posibilităţi de standardizare a situaţiei de
examinare şi a Indicilor de interpretare
Discuţia de grup fără lider şi tehnica „grupului de discuţie
focalizată” („focus group”): specificul acestor tehnici şi conţinuturi
posibile de cuantificat
Note bibliografice
397
PROBE EVALUATIVE PRIVIND ATITUDINILE, OPINIILE, VALORILE
Grile şi indexuri de evaluare a eficientei în muncă
Inventare de interese vocationale
Alte inventare de atitudini şi orientări
METODE     DE     OBSERVARE     A     COMPORTAMENTULUI NONVERBAL
Tipuri de indici psihodiadnostici privind mimica si gestica şi
interpretări posibile
Indici privind mişcările oculare şi interpretare
Note bibliografice
TEHNICA INTERVIULUI Şl CUANTIFICAREA DATELOR
CARACTERIZAREA PSIHOLOGICĂ
Tipuri de avize şi caracterizări psihologice
Tipuri de conţinuturi în caracterizările psihologice
Note bibliografice
ANEXE: EXTRASE DIN TESTELE PREZENTATE BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
IV
TEHNICILE PROIECTIVE
SPECIFICUL TEHNICILOR PROIECTIVE ÎN INTERPRETAREA PERSONALITĂŢII
ISTORIC: Repere semnificative în dezvoltarea tehnicilor proiective ASPECTE TEORETICE Şl DE INTERPRETARE
398
O taxonomie posibila a tehnicilor proiective
Teoria psihanalitică şi psihologia analitică în construirea si
interpretarea probelor proiective
Proiecţia şi simbolistica proiectivă
Relaţia psiholog – subiect în administrarea si interpretarea
datelor tehnicii proiective
Probleme de interpretare si utiiizare a datelor
Specificul administrării şi interpretării testelor proiective Iα
copii
Note bibliografice
TEHNICI DE COMPLETARE PROIECTIVĂ
Tehnica asociativ ■ verbală: varianta Jung
Tehnici de completare fraze şi povestiri
Tehnica de completare a desenului: L.Bender
Note bibliografice
TEHNICI DE INTERPRETARE PROIECTIVĂ
1. Nivelul   paradigmatic   şi   sintagmatic  în   interpretarea
lingvistică
Tehnica Rorschach
Tehnica aperceptiei tematice: testul TAT, testul CAT, testul
PAT NOIRE
Note bibliografice
TEHNICI DE CONSTRUCŢIE PROIECTIVĂ
Tehnica desenului tematic: testul Koch; testul om – casă –
arbore
Tehnica construcţiilor concrete: testul satului
Tehnica construcţiilor în nisip
Note bibliografice
399
TEHNICI DE SELECŢIE PROIECTIVĂ
Tehnici de selecţie a culorilor: testul Luscher; testul piramidei
culorilor
Tehnica selecţiei imaginilor: testul pulsiunilor Szondi
Note bibliografice
ANEXE: EŞANTIOANE DE TESTE BIBLIOGRAFIE GENERALĂ CUPRINS GENERAL
400

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s